Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 25/2013. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 25/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 3231/320/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi_/2012)
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 25/2013
Ședința publică de la 14 Februarie 2013
Completul compus din:
Președinte A. A.-B.
Judecător V. S.
Grefier M. V.
Pe rol judecarea apelului declarat de petenta . cu sediul în Cluj N., ..32/A, jud.Cluj, împotriva Sentinței civile nr.6335 din 10 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Târgu M. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul apelantei petente, dl. avocat B. I. A. în substituirea doamnei avocat B. L. M., lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se depune de către domnul avocat B. I. A. delegația de substituire a avocatului titular, doamna B. L. M.. Acesta învederează că nu mai are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind alte cereri de formulat în probațiune, instanța constată încheiată faza procedurii probatorii și acordă cuvântul în dezbateri, asupra apelului declarat.
Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului în temeiul motivelor invocate în declarația de apel, în sensul modificării sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru. Învederează că a depus și practică judiciară unde, în cauze similare s-a admis plângerea petentei.
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6335 din 17 septembrie 2012 a Judecătoriei Tg.M. s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerea formulate de petenta . prin reprezentant legal împotriva încheierii OCPI nr. 3811/2012 emisă în dosarul nr. 3811/24.01.2012, în contradictoriu cu intimații S. K. și S. R..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin actul de adjudecare nr. 73 emis în dosarul execuțional 73/E/2010 de către Biroul Executorului Judecătoresc P. R., în urma licitației cu strigare organizată în baza art. 516 Cod procedură civilă, petenta a adjudecat imobilul situat în Glodeni, proprietatea debitorilor S. K. și soția S. R..
Plângerea împotriva încheierii de CF este o cale de atac reglementata de art. 50 din Legea nr. 7/1996 ce vizează numai verificarea in lumina dispozițiilor Legii nr. 7/1996 a temeiniciei si legalității încheierii atacate, fiind o cale de atac necontencioasa, astfel încât citarea intimaților se justifica numai in măsura in care aceștia au fost citati pentru opozabilitate si nu având o calitate procesuala pasiva propriu zisa.
Prin actul de adjudecare nr. 73/2010 emis în dosarul execuțional nr. 73/R/2010 de B. P. R., în urma licitației cu strigare organizate în baza art. 516 din codul de procedură civilă petenta a adjudecat imobilul situat în Glodeni, . județul M., compus din curți și teren arabil cu edificate casă de locuit din cărămidă, acoperită cu țiglă și acareturi gospodărești, înscris în CF nr. 2467/N Glodeni, nr. top 220/2/2; 221/2/2/2, 222/2/2 cad. 123, proprietatea intimaților.
Prin Încheierea nr._/15.11.2011, în dosarul cu același număr, OCPI M. a dispus respingerea cererea de reexaminare formulată de S.C. C. S. S.A. privind întabularea dreptului de proprietate dobândit în baza actului de adjudecare, nr. 73/2010, emis în dosarul nr. 73/E/2010 al B.E.J. P. R..
S-a reținut în cuprinsul acestei Încheieri că petenta, adjudecatar avea obligația de a depune la dosar dovada achitării impozitului prevăzut de art. 771 Cod fiscal. Petentei i-a fost adusă la cunoștință această obligație și, având în vedere faptul că, în termenul legal, nu s-a depus completarea solicitată, cererea de întabulare a fost respinsă.
Împotriva încheierii petenta a formulat cerere de reexaminare, precum și plângere la instanța competentă, Judecătoria Tg. M., plângere ce face obiectul prezentei cauze. Prin încheierea nr. 3811/2012 a fost respinsă cererea de reexaminare formulată de către petentă, pentru motivele indicate inițial în încheierea de respingere nr._/2011. Motivul pentru care cererea petentei de înscriere in CF a dreptului de proprietate dobândit in urma procedurii de adjudecare a fost respinsă, este acela că în dosarul de intabulare nu exista dovada privind achitarea impozitului pe transferul dreptului de proprietate, cerință impusă de art. 77 1 Cod fiscal.
Apărările petentei in sensul ca dispozițiile fiscale anterior menționate nu ar fi aplicabile in speța si ca prin respingerea cererii i-ar fi încălcat dreptul de proprietate si exercitarea acestuia sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 771 C fiscal, alin.1 la transferul dreptului de proprietate și al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcțiilor de orice fel și a terenurilor aferente acestora, precum și asupra terenurilor de orice fel fără construcții, instrainatorii datorează un impozit. În cazul în care transferul dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia, se realizează prin hotărâre judecătorească sau prin altă procedură, impozitul prevăzut la alin. (1) și (3) se calculează și se încasează de către organul fiscal competent. Pentru alte proceduri decât cea notarială sau judecătorească contribuabilul are obligația de a declara venitul obținut în maximum 10 zile de la data transferului, la organul fiscal competent, în vederea calculării impozitului. Pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de moștenitor sau, după caz, a hotărârilor judecătorești și a altor documente în celelalte cazuri, registratorii de la birourile de carte funciară vor verifica îndeplinirea obligației de plată a impozitului prevăzut la alin. (1) și (3) și, în cazul în care nu se va face dovada achitării acestui impozit, vor respinge cererea de înscriere până la plata impozitului.
De asemenea dispozițiile art. 1517 alin. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare arată că în cazul în care se solicită întabularea dreptului de proprietate sau a desmembrămintelor acestuia, registratorii de carte funciară vor verifica existența deciziei de impunere emise de organul fiscal competent și dovada achitării impozitului. „În cazul transferurilor prin executare silită, după expirarea termenului de 10 zile inclusiv, în care contribuabilul avea sarcina declarării venitului la organul fiscal competent, pentru transferurile prin alte modalități decât procedura notarială sau judecătorească, organul de executare silită sau cumpărătorul, după caz, trebuie să solicite organului fiscal competent stabilirea impozitului și emiterea deciziei de impunere, conform procedurilor legale, prin depunerea documentației aferente transferului."
Este adevărat ca in acceptiunea dispozitiilor in materie fiscala anterior amintite, nu petenta are calitatea de contribuabil, ci persoana de la care s-a facut transferul dreptului dce proprietate. Cu toate acestea, dispozitiile legale mentionate instituie ca si o conditie de admisibilitate a cererii de inscriere in CF a unui transfer de proprietate aceea ca cererea sa cuprinda, printre altele, dovada achitarii respectivului impozit. Prin aceasta nu se instituie indirect o obligatie fiscala in sarcina dobanditorului, obligatia de a plati acest impozit revenind in continuare instrainatorului. In situatia unui transfer amiabil, perceperea impozitului se face de catre notar, iar in situatia unui transfer silit, cum este cel din speta, perceperea impozitului si virarea lui ar fi putut fi realizata in cadrul procedurii de vanzare silita, din pretul de adjudecare putandu-se retine impozitul aferent. Acest impozit, avand natura unei creante fiscale nascute chiar in momentul adjudecarii, trebuia perceput cu prioritate in temeiul art. 563 c. Proc. Civ. inainte de a se face alte distribuiri de sume. Dispozitiie art. 771C fiscal se aplica ca si regula generala oricarei situatii in care are loc un transfer de proprietate asupra unui imobil cu titlu oneros, fara a face vreo distinctie intre instrainarile voluntare si cele silite, iar acolo unde legea nu distinge, nu distinge nici interpretul ei.
Instanta de fond a mai retinut că procedura inscrierii in cartea funciara prevazuta de art. 47-48 din Legea nr. 7/1996 este o procedura necontencioasa, in care registratorul este chemat sa verifice din punct de vedere formal existenta inscrisurilor prevazute de lege. Registratorul nu este abilitat sa faca aprecieri asupra calitatii de contribuabil sau sa stabileasca in sarcina cui ar cadea respectiva obligatie fiscala, el verificand doar continutul complet si corect al dosarului de intabulare, urmand sa respinga cererea daca acest dosar nu este complet.
Nu este intemeiata nici critica petentei in sensul ca in aceasta modalitate i-ar fi incalcat dreptul sau de proprietate asa cum acesta este ocrotit de Constitutie si de Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Pentru motivele anterior expuse, in temeiul art. 50 si urm. din Legea nr. 7/1996 modificata, instanța de fond a respins plângerea formulată ca neîntemeiata.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petenta . solicitând în temeiul art. 296 din C.pr.civ. modificarea în totalitate a sentinței atacate prin pronunțarea unei hotărâri prin care să se admită plângerea astfel cum a fost formulată.
În motivare apelanta a arătat că hotărârea atacată este netemeinică deoarece prevederile art. 77 ind.1 din C.fiscal nu sunt aplicabile în acele cazuri în care transferul dreptului de proprietate nu este expresia libertății de voință a dispunătorului, ci este declanșată de interesul creditorilor și în scopul plății datoriilor față de aceștia, că dispozițiile acestui articol trebuie interpretate în lumina principiilor generale desprinse din Codul fiscal, principii potrivit cărora impozitul se datorează de persoana care realizează un venit, respectiv vânzătorul în acest caz, au fost invocate prevederile art. 77 ind.1 al.6 din C.fiscal din care apelanta a arătat că rezultă că obligația registratorilor de a refuza cererea de înscriere este doar în cazul înstrăinărilor voluntare, modalitatea înstrăinării prin executare silită nefiind avută în vedere de legiuitor cu ocazia edictării dispozițiilor art. 77 ind.1 din C.fiscal, că în cazul în care se consideră că debitorul executat silit are obligația de a achita vreun impozit iar acesta nu își îndeplinește obligația organele fiscale au la îndemână procedura executării silite împotriva acestuia, că interpretarea dată de registratorii de carte funciară îi îngrădește adjudecatarului exercitarea prerogativelor de proprietar, a mai arătat apelanta că este un abuz clar de încălcare a dreptului de proprietate reglementat de Constituția României și a jurisprudenței CEDO, că este un abuz prin care se forțează colectarea impozitelor pentru că în caz contrar adjudecatarul nu își poate exercita în totalitate dreptul de proprietate ,un șantaj al statului prin registratorul de CF și judecător, s-a invocat practica judiciară favorabilă opiniei apelantei.
Intimații nu au depus la dosar întâmpinare.
Examinând apelul declarat prin prisma motivelor invocate și a prevederilor art. 295-296 C.pr.civ. tribunalul îl constată nefondat astfel cum se va arăta în continuare.
Instanța de apel constată că soluția primei instanțe de respingere a plângerii este legală și temeinică .
Prima instanță a apreciat legal că din conținutul textului art. 77 ind.1 al.1 din C. fiscal, „(1) La transferul dreptului de proprietate și al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcțiilor de orice fel și a terenurilor aferente acestora, precum și asupra terenurilor de orice fel fără construcții, contribuabilii datorează un impozit” rezultă că inclusiv în cazul transferului de proprietate prin vânzarea silită din cursul procedurii executării silite se datorează impozitul, conform principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, impozit a cărui modalitate de calcul este detaliată în cuprinsul articolului citat.
Textul legal menționat prevede doar trei excepții la al. 2 și 3 „(2) Impozitul prevăzut la alin. (1) nu se datorează în următoarele cazuri:
a) la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și construcțiilor de orice fel, prin reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor speciale;
b) la dobândirea dreptului de proprietate cu titlul de donație între rude și afini până la gradul al III-lea inclusiv, precum și între soți.
(3)Pentru transmisiunea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlul de moștenire nu se datorează impozitul prevăzut la alin. (1), dacă succesiunea este dezbătută și finalizată în termen de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii. În cazul nefinalizării procedurii succesorale în termenul prevăzut mai sus, moștenitorii datorează un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale.”
S-a apreciat bine că textul art. 77 ind.1 al.6 din Codul fiscal „Pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de moștenitor sau, după caz, a hotărârilor judecătorești și a altor documente în celelalte cazuri, registratorii de la birourile de carte funciară vor verifica îndeplinirea obligației de plată a impozitului prevăzut la alin. (1) și (3) și, în cazul în care nu se va face dovada achitării acestui impozit, vor respinge cererea de înscriere până la plata impozitului.” este imperativ în ceea ce privește obligația registratorului de carte funciară, de a verifica achitarea impozitului și impun soluția respingerii cererii de înscriere ori de câte ori nu se face dovada achitării impozitului si aceasta indiferent de titularul cererii de înscriere. .
S-a apreciat întemeiat și că intenția legiuitorului a fost ca în cazul registratorului să nu impună și obligația de a verifica cine face plata acestui impozit și cine justifică din perspectiva acestor prevederi calitatea de contribuabil.
Prima instanță a reținut întemeiat că nu au fost încălcate prevederile normei europene - art. 1 al Protocolului 1 adițional la Convenție, invocate de petenta apelantă, prin impunerea unei obligații excesive părții care justifică un drept de proprietate și care a efectuat o . demersuri juridice pentru realizarea lui de a promova noi acțiuni pentru a exercita acest drept (cauza Brumărescu), deoarece paragraful 2 al art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție recunoaște puterea statelor contractante de a reglementa utilizarea bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau a amenzilor.
Prima instanță a reținut întemeiat că circumstanțele speței de față sunt total străine celor din cauza citată, principiul invocat de petentă fiind enunțat de Curte în speța citată pentru a respinge excepțiile preliminare invocate de Guvern privind lipsa calității de victima a reclamanților si neepuizarea cailor de atac interne, reținându-se de către Curtea de la Strasbourg cu acea ocazie ca a impune reclamanților care obținuseră împotriva statului o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care li se recunoștea dreptul de proprietate si se dispunea restituirea bunului in natura să promoveze o noua acțiune in justiție in vederea restabilirii încălcării comise prin desființarea hotărârii irevocabile si pentru a putea exercita dreptul anterior recunoscut este excesivă câtă vreme rezultatul procedurii ar rămâne incert (paragrafele 50 final si 55 din cauza Brumărescu c. României cererea_/95). In cauza de față însă petenta nu este titulara unui drept de proprietate recunoscut împotriva statului printr-o hotărâre judecătoreasca irevocabilă si pentru a cărui exercitare statul impune o cerință ori o acțiune suplimentară in sarcina acestora de natura a pune in discuție respectarea din partea statului a hotărârilor judecătorești și deci dreptul de acces la instanță. Situația juridică a petentei este cat se poate de diferita de cea a reclamanților din cauza mai sus-citata aceasta rezumându-se la aceea a oricărui subiect de drept care dobândește un drept de proprietate prin act juridic translativ ale cărui efecte sunt cele prevăzute de norma internă și care potrivit chiar dispozițiilor Convenției, art. 1 paragraf 2 din Primul Protocol adițional, poate reglementa utilizarea bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau a amenzilor atâta vreme cât se menține un just echilibru între ingerința în dreptul garantat de Convenție și scopul legitim urmărit prin instituirea normei interne.
Ultima parte a prevederilor paragrafului 2 al art. 1 din Primul Protocol adițional permite statelor să reglementeze căile pe care se asigură plata impozitelor, altor contribuții sau amenzilor, statele având o largă marjă de acțiune pentru realizarea acestui scop, fără ca aceasta să reprezinte o limitare a dreptului de proprietate garantat de primul paragraf.
S-a reținut întemeiat că ingerința în dreptul de proprietate al petentei este minimă câtă vreme refuzul înscrierii dreptului în cartea funciară pentru neplata impozitului aferent transferului dreptului de proprietate nu afectează nici existența ori folosința și nici măcar opozabilitatea dreptului ci doar restrânge de facto posibilitatea titularului de a-l înstrăina prin aceea că dreptul nu se va mai bucura de opozabilitate după înstrăinarea către un terț în lipsa înscrierii prealabile a dreptului de către titularul actual potrivit art. 26 alin 1 din Legea 7/1996, chiar și în aceste condiții, cel care va dobândi ulterior dreptul neînscris va putea solicita el însuși înscrierea in cartea funciara a tuturor dobânditorilor anteriori, potrivit art. 23 din Legea 7/1996.
De asemenea s-a reținut întemeiat că deși plata impozitului aferent transferului dreptului de proprietate nu incumbă titularului dreptului care solicită înscrierea totuși în vederea înscrierii dreptului, acesta poate efectua plata impozitului pe seama vânzătorului potrivit art. 1093 al.1 din C. civ. urmând să își recupereze suma achitată în numele acestuia printr-o acțiune decurgând din mandat ori gestiune de afaceri în cadrul căreia ar avea posibilitatea sa obțină atât suma efectiv achitată cât și cheltuielile necesare si utile efectuate în vederea plății impozitului conform art. 1548-1550 C. civ. ori art. 991 C. civ., ceea ce rămâne a suporta dobânditorul dreptului de proprietate care achită impozitul aferent transferului pentru a i se permite înscrierea în cartea funciara nu este suma datorată de contribuabil cu titlu de impozit ci doar riscul de insolvabilitate al acestuia.
Instanța de apel constată ca și prima instanță că impozitul reglementat de art. 77 ind.1 din C.fiscal nu reprezintă o sarcină intolerabilă sau disproporționată, nu poate duce la completa bulversare a situației financiare a petentei, cuantumul său fiind stabilit prin al.1 lit.a la 3% din valoarea tranzacției. Prima instanță a arătat întemeiat că modalitatea de calcul al acestei sume este prevăzută de lege –respectiv art. 77 indice 1 din C. fiscal și cunoscută la momentul dobândirii dreptului de proprietate, iar împrejurarea că titularul va fi nevoit să o achite în vederea înscrierii dreptului era previzibilă câtă vreme a dobândit dreptul în cursul procedurii de executare silita.
Față de cele reținute anterior tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de ., cu sediul în Cluj-N., .. 32/A, jud. Cluj, împotriva sentinței civile nr. 6335 din 17.09.2012, pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._ .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Februarie 2013.
Președinte, A. A.-B. | Judecător, V. S. | |
Grefier, M. V. |
Red. Tehnored. V.Sz./15.03.2013
Judecător fond. I.A.N.
Listat: M.V. /16.04.2013/5 exemplare
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 680/2013.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 138/2013.... → |
|---|
