Contestaţie la executare. Decizia nr. 100/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 100/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 1055/308/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 100/2015
Ședința publică de la 05 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. M.
Judecător M. L.
Grefier C. M. P.
Pe rol judecarea apelului declarat de contestatoarea N. C. A. (cu domiciliul procesual ales în Sîncraiu de M., ., județul M.), împotriva sentinței civile nr. 1208 din 26 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă dl. avocat M. M. în calitate de reprezentant al apelantei, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată depuse completări la motivele de apel la data de 5 martie 2015, aceste completări apar ca fiind tardive cu excepția împrejurării în care motivul pentru care motivele invocate sunt de ordine publică, iar dacă aceste motive ar fi de ordine publică se pot invoca oricând inclusiv de către instanță din oficiu în orice stare a pricinii.
Instanța reține că apelanta a formulat completare la motivele de apel, instanța invocând tardivitatea acesteia urmând a fi analizată în momentul pronunțării, iar dacă se constată a fi tardivă instanța nu va mai analiza aceste completări.
Se constată că cererea de apel formulată de apelantă este declarată în termenul legal prevăzut de Codul de procedură civilă, motivat și timbrat corespunzător în cuantumul stabili de instanță.
Se solicită apărătorului apelantei să pună concluzii pentru chestiunea privind necompetența teritorială a instanței de fond sau o chestiune de nelegala compunere sau constituire a completului de judecată.
Reprezentantul apelantei susține că a depus aceste completări la motivele de apel în cursul zilei de astăzi întrucât în ultimele două săptămâni s-a confruntat cu astfel de probleme la Judecătoria Tg. M. și a rămas surprins de aceste excepții și dorește să le transpună. În ce privește excepția nelegalei compuneri și a competenței nu este vorba despre competența teritorială în sensul că conform legii fiecare instanță putea să facă această executare, dar cu privire la lămurire există prevederile art. 713, alin. 3 care spune foarte clar că atunci când se face contestația pentru lămurirea și extinderea titlului executoriu este competentă numai instanța care pronunțat acea sentință. Susține că este vorba despre nelegala compunere întrucât nu a fost soluționată lămurirea de către judecătorul care a pronunțat sentința, competența de soluționare fiind a Judecătoriei Tg. M.. Arată că nu invocă excepția nelegalei compuneri.
Instanța solicită apărătorului apelantei să pună concluzii în raport de dispozițiile ar. 130 Cod procedură civilă referitor la invocarea excepțiilor de necompetență.
Apărătorul apelantei susține că va depune că doar la instanța de fond poate invoca această excepție și să o susțină. Arată că nu formulează alte cereri în probațiune.
Instanța reține că apelanta invocă excepția necompetenței instanței de fond, a Judecătoriei Sighișoara pentru că nu aceasta trebuia să soluționeze contestația privind lămurirea înțelesului întinderii aplicării titlului executoriu ci chiar instanța care a pronunțat această hotărâre judecătorească, respectiv Judecătoria Tg. M..
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța încheie faza procedurii probatorii și acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei.
Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, să se constate că titlul executoriu nu conține obligația solidară a apelantei de a plăti această sumă. Solicită a se observa faptul că prima instanță, deși susține că nu a fost investită cu prev. art. 714 în ce privește lămurirea și întinderea titlului executoriu, totuși se pronunță și constată că cheltuielile de judecată sunt în solidar, din acest punct de vedere acea sentință nu este legală și întemeiată. Mai mult decât atât, prin acea constatare că apelanta are obligația de a plăti în solidar acea sumă este ilegală pentru motivele expuse pe larg în înscrisurile depuse la dosar. Susține că nicio instanță nu poate constata că persoanele care au căzut în pretenții pot fi obligate la plata în solidar pentru că atunci când două persoane care au căzut în pretenții, nu este prevăzut a se obliga la plata unui debit în solidar . Mai arată că executorul judecătoresc face același lucru și obligă în solidar la plata cheltuielilor de executare, trebuia să se dispună doar jumătate. Susține că cheltuielile de judecată în prima instanță au fost solicitate dar aceste cheltuieli le vor recupera în conformitate cu art. 42 din OG 80.
Instanța reține cauza în pronunțare soluția urmând a fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 1208 din 26 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ constată următoarele:
Prin sentința atacată s-a respins ca nefondată contestația la executare formulată de debitoarea contestatoare N. C. A. în contradictoriu cu creditoarea A. M. T. pentru anularea înființării popririi în dosarul execuțional 290/E/2013 al B. U. F..
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că în titlul executoriu constând în sentința civilă nr. 7542/10.10.2011 a Judecătoriei Tîrgu-M. debitorii N. J. G. și N. C. A. au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3100 lei fără să menționeze cotă parte din cheltuieli pentru fiecare debitor. În acrul contestației la executare debitorii nu au solicitat și lămuriri privind înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu astfel că prima instanță a apreciat că obligația debitorilor este solidară, creditoarea fiind îndreptățită să ceară executarea integrală a prestației care formează obiectul obligației de la oricare dintre cei doi debitori prevăzuți în titlul executoriu, la alegerea acesteia, efectul principal al solidarității fiind obligația fiecărui codebitor de a plăti datoria în întregime, oricare dintre ei putând fi urmărit de creditor pentru totalitatea datoriei, iar urmărirea unuia dintre codebitori nu împiedică urmărirea celorlalți codebitori solidari față de creditul lor comun. Se mai reține că debitorul care a plătit în întregime datoria comună este îndreptățit să se întoarcă împotriva celorlalți codebitori solidari putând cere fiecăruia dintre ei numai partea din datorie ce îi revine iar plata făcută de un codebitor eliberează pe toți debitorii solidari față de creditul lor comun.
Față de aceste considerente prima instanță a concluzionat că executarea silită prin poprire împotriva codebitoarei N. C. A. este legală și a respins contestația le executare formulată de aceasta.
Împotriva acestei soluții a declarat apel contestatoarea N. C. A. solicitând să se constate nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate și pe cale de consecință admiterea apelului, casarea sentinței atacate și în rejudecare admiterea contestației formulate cu consecința anulării actelor de executare, cu cheltuieli de judecată în fond și în apel.
În motivarea apelului s-a arătat că potrivit art. 22 alin. 4 Cod procedură civilă prima instanță în rolul ei activ trebuia să pună în discuția părților calificarea juridică exactă a actelor și faptelor deduse judecății
Apelanta arată că și-a motivat contestația pe dispozițiile art. 714 Cod procedură civilă care include și contestația privind lămurirea, înțelesul și întinderea titlului executor iar prima instanță a ignorat aceste dispoziții legale apreciind că nu a fost investită cu o astfel de cerere.
Apelanta mai arată că în esență, în contestația la titlu invocă inexistența în cuprinsul titlului executoriu a unei dispoziții vizând caracterul solidar al obligației debitorilor, în materia cheltuielilor de judecată și a celor de executare principiul fiind că obligațiile sunt conjuncte iar nu indivizibile sau solidare, la obligațiile cu pluralitate de subiecte, divizibilitatea fiind regula.
La data de 27 ianuarie 2015 intimata A. M. T. a depus întâmpinare solicitând respingerea căii de atac și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării intimata arată că sentința atacată este la adăpost de orice critici iar apelul nu aduce critici pertinente pentru modificarea sentinței atacate.
La data de 05 martie 2015 apelanta a depus completare la motivele de apel solicitând să se constate nulitatea parțială necondiționată a sentinței apelate și pe cale de consecință trimiterea cauzei la instanța competentă spre soluționare.
În completarea la motivele de apel se arată că față de dispozițiile art. 176 pct. 4 Cod procedură civilă se impune disjungerea cauzei în ceea ce privește petitul privind lămurirea, înțelesul și întinderea titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 7574 din 10.10.2011 a Judecătoriei Tîrgu-M., formarea unui nou dosar și trimiterea acestuia spre competentă judecare Judecătoriei Tîrgu-M..
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin raportare la motivele de apel invocate și din oficiu, în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac, tribunalul apreciază că apelul declarat de contestatoarea N. C. A. este nefondat, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Reținem dintru bun început faptul că prin contestația formulată, apelanta, în temeiul art. 711 li 714 Cod procedură civilă a solicitat „anularea popririi înființate de executorul judecătoresc la cererea creditoarei și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată”.
Apreciem, la fel ca și prima instanță că solicitarea contestatoarei este suficient de clară și neechivocă, mai ales având în vedere faptul că aceasta a fost formulată prin avocat, deci a beneficiat de servicii de specialitate potrivit legii deci nu poate invoca, chiar și formal, necunoașterea dispozițiilor legale ori a drepturilor și obligațiilor procesuale.
Privitor la criticile aduse prin declarația de apel, reținem că rolul activ al instanței este subsecvent principiului disponibilității părților, principiu de bază ce guvernează procesul civil, părțile având dreptul dar și obligația de a formula cereri clare și motivate atât în fapt cât și în drept. Lipsa de diligență a părți în exercitarea drepturilor și îndatoririlor procesuale nu poate fi imputată primei instanțe, părțile neputând, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. 6 și art. 254 alin. 6 Cod procedură civilă, invoca în căile de atac omisiunea instanței de a complini lipsa de diligență a acestora în gestionarea cauzei.
Faptul că în contestația formulată se invocă dispozițiile art. 714 Cod procedură civilă ca temei de drept fără însă a invoca motive de fapt care să se întemeieze pe această dispoziție legală nu este de natură a atrage nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 194 alin. 1 lit. d Cod procedură civilă partea are obligația de a arăta în cererea introductivă de instanță motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, simpla indicare a unui articol din codul de procedură civilă nefiind suficientă. Similar, în cazul ipotetic în care apelanta ar fi indicat generic prevederile Codului de procedură civilă, prima instanță ar fi fost obligată să pună în discuția părților și să ceară lămuriri privind motivele de fapt pentru toate cele 1133 articole? Apreciem că nu se poate interpreta în acest mod rolul activ al instanței și obligația părților de a motiva în fapt și în drept cererea dedusă judecății.
Mai mult decât atât, reținem că lipsa solidarități a fost invocată ca motiv pentru anularea popririi înființate iar nu ca petit distinct în cadrul contestației la executare astfel că prima instanță nu putea pune în discuție introducerea unei noi solicitări din partea contestatoarei, instanțele de judecată având obligația de a fi imparțiale în soluționarea litigiilor deduse judecății, iar un rol activ în maniera pretinsă de contestatoare, pe care îl apreciem ca fiind excesiv, este de natură a aduce atingere echilibrului și echidistanței impuse de lege în sarcina instanțelor de judecată.
Cu privire la completarea la motivele de apel, reținem pe de o parte că aceasta a fost depusă abia la termenul de judecată din 05 martie 2015, deci peste termenul prevăzut de lege pentru declararea și motivarea căii de atac, iar pe de altă parte, constatăm că în fapt reprezintă cereri noi, care nu pot fi primite în apel, potrivit dispozițiilor art. 478 Cod procedură civilă.
În aceste condiții, constatăm că apelul declarat este nefondat și urmează a-l respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de contestatoarea N. C. A. (cu domiciliul procesual ales în Sîncraiu de M., ., județul M.), împotriva sentinței civile nr. 1208 din 26 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 martie 2015.
Președinte, P. M. | Judecător, M. L. | |
Grefier, C. M. P. |
Red. P.M./Dact. P.M
2 ex./29.06.2015
Judecător fond: C. P.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 101/2015. Tribunalul MUREŞ | Fond funciar. Decizia nr. 55/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
