Contestaţie la executare. Decizia nr. 442/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 442/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 11482/320/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIE CIVILĂ Nr. 442
Ședința publică de la 08 Septembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE P. M.
Judecător A. T.
Grefier A. A.
Pe rol judecarea apelului formulat de reclamantul D. S., cu domiciliul în Sîngeorgiul de M., ..33, jud.M., CNP_, împotriva sentinței civile nr.778/23 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria Tg.M. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă mandatarul apelantului, domnul M. V. M., lipsă fiind reprezentantul legal al intimatei A. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată depus la dosarul cauzei procesul-verbal de rerepartizare ciclică a dosarelor înregistrate pe rolul completelor de vacanță.
Mandatarul apelantului depune la dosarul cauzei procura judiciară de reprezentare, autentificată sub nr.1801/28 august 2015 la BNP P.-P. D.-Baziotis.
Instanța procedează la identificarea mandatarului reclamantului, care prezintă CI . nr._.
Instanța constată că este sesizată cu un apel declarat la o contestație la executare, apel formulat de către contestatorul D. S., că apelul este declarat în termen, este motivat și timbrat, că partea este prezentă prin intermediul mandatarului.
Instanța solicită mandatarului apelantului să indice dacă mai are de formulat cereri sau excepții.
Mandatarul apelantului arată că la prima instanță nu are cunoștință dacă contestatorul a fost prezent, dar aduce la cunoștința instanței că atunci când s-a închis această formă de întreprindere individuală, de obicei A. emitea un certificat de atestare fiscală, de unde reieșea dacă persoana juridică avea sau nu avea datorii fiscale. Având în vederea că această persoană juridică a fost închisă și la ORC cu siguranță ar trebui să existe un certificat de atestare fiscală, nu înțelege de unde vin toate aceste datorii pe care ANAF-ul le trimite către numitul D. S.. Mai arată că are cunoștință despre faptul că s-a modificat legea, dar nu l-i s-a comunicat absolut nimic de către ANAF M., nu a avut cunoștință despre aceste debite, a primit doar un act de executare pentru o sumă exagerat de mare, în condițiile în care nu s-a mai lucrat pe această persoană juridică. Prin urmare solicită în probațiune depunerea la dosar a certificatului de atestare fiscală de la ORC, și solicită acordarea unui termen scurt pentru depunerea acestuia.
Față de obiectul cauzei, instanța apreciază că acordarea unui termen în vederea depunerii la dosar a certificatului de atestare fiscală la care mandatarul reclamantului a făcut referire, care ar fi fost emis la momentul radierii acestei persoane fizice autorizate, este inutilă. Proba este inutilă întrucât, după cum rezultă din actele dosarului, decizia de impunere care se pune în executare în acest dosar este o decizie de impunere din 2011, deci după radierea acestei persoane juridice, iar chestiunile invocate de către apelant prin mandatar sunt chestiuni care țin de fondul creanței ce se pune în executare, prima instanță a arătat anumite lucruri în legătură cu posibilitatea de contestare a fondului acestei creanțe. Instanța apreciază că este inutil să se depună la dosar acel certificat de atestare fiscală pentru că, chiar dacă nu existau debite la nivelul anului 2009, oricum decizia de impunere este ulterioară anului 2009.
La întrebarea instanței, mandatarul apelantului arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța declară încheiată cercetarea procedurii și acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului.
Mandatarul apelantului solicită anularea actului administrativ emis de către ANAF M., având în vedere faptul că persoana fizică a fost închisă în anul 2009, iar actul de executare a fost emis în anul 2011. Chiar dacă a fost emis în baza unei legi apărute ulterior închiderii acestei persoane fizice autorizate, consideră că ANAF M. ar fi trebuit să înștiințeze apelantul despre aceste debite, pentru a le achita la timp, dacă ar fi fost ceva de achitat.
Instanța reține cauza în pronunțare, pronunțarea urmând a se face prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței, după ora 16.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 778 din data de 23 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._ , s-a respins contestația la executare formulată de contestatorul D. S., în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. - Administrația Finanțelor Publice Tîrgu-M..
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că la data de 30.05.2014, intimata a emis pe numele contestatorului, titlul executoriu nr._ și somația nr._, pentru suma de 580 lei, reprezentând sume datorate în baza deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/31.12.2013, actele de executare fiind comunicate la data de 23.06.2014, prin publicitate potrivit art. 44 alin. 4 și 5 Cod Procedură Fiscală.
Ca urmare a neîndeplinirii obligației de plată în termenul prevăzut în somație, intimata a procedat la înființarea popririi prin adresele înregistrate sub nr._/24.07.2014.
Prin contestația la executare formulată, în fapt, se contestă obligația de plată a acestor accesorii, ca de altfel, a oricăror obligații fiscale.
Raportat la dispozițiile art. 205 și urm. din OG 92/2003 privind Codul procedură fiscală, un astfel de motiv nu poate fi analizat pe calea contestației întrucât, astfel, este contestat chiar actul administrativ fiscal, pentru care legea a prevăzut o procedură specială de atac.
Potrivit art. 172 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, „persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii”.
Potrivit art. 172 alin. 3 Cod procedură fiscală, în cadrul procedurii de executare silită îndreptate împotriva actelor de executare silită, debitorul nu poate invoca apărări de fond cu privire la nelegalitatea și netemeinicia titlului de creanță devenit titlul executoriu, dacă pentru acesta legea prevede o cale specială de atac.
Art. 110 alin. 3 din același act normativ statuează în sensul că „titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii”, enumerând printre astfel de titluri, decizia referitoare la obligații de plată accesorii (lit. c).
Așa fiind, instanța de fond a reținut că titlul executoriu a fost emis în baza unei decizii referitoare la obligațiile de plată accesorii, ce reprezintă titlu de creanță care, conform art. 141 alin. 2 din OG nr. 92/2003, devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Acest act administrativ fiscal putea fi contestat pe calea procedurii prevăzute în dispozițiile art. 205 și urm. din OG 92/2003.
În cadrul acestei proceduri se putea verifica dacă aceste obligații au fost stabilite în mod corect în sarcina contestatorului sau nu, instanța învestită cu soluționarea contestației la executare neputând să aibă în vedere decât dacă executarea se desfășoară conform procedurilor legale și pentru creanțe certe, lichide și exigibile.
Caracterul datorat sau nedatorat al accesoriilor, față de inexistența debitului principal, este o chestiune de legalitate a emiterii deciziei de calcul accesorii si nu poate forma obiectul contestației la executare, ci doar al contestației administrative ce poate fi urmată ulterior de o cale de atac la instanța de contencios administrativ.
Cât timp pe calea procedurii speciale nu a fost desființat titlul de creanță ce stă la baza executării, nu poate fi pusă în discuție certitudinea creanței.
Contestația la executare este neîntemeiată, odată ce titlul executoriu este emis în baza unui titlu de creanță, iar formele de executare au fost îndeplinite potrivit dispozițiilor art. 141 și urm. Cod procedură fiscală.
Pentru considerentele mai sus expuse, instanța de fond a apreciat neîntemeiată contestația la executare și a dispus respingerea acesteia.
Având în vedere dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă și principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța a luat act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel contestatorul D. S., solicitând admiterea căii de atac, anularea sentinței civile atacate și în consecință, admiterea contestației la executare și anularea actelor de executare contestate (decizia de înființare a popririi și titlul executoriu).
În motivarea apelului formulat, contestatorul a reiterat, în cea mai mare parte, cele susținute în cererea de chemare în judecată. În acest sens, a învederat că entitatea persoană fizică autorizată a fost închisă și radiată încă din anul 2009 și cu toate acestea, încă primește de la organele financiare adrese prin care i se pune în vedere obligația de plată a unor sume de bani, inclusiv pentru perioada 2009-2014. A contestat apelantul, însuși caracterul datorat al acestor sume, susținând că nu este de acord să le plătească în aceste condiții. Potrivit contestatorului, debitul în sumă de 9.481 lei vine ca urmare a stabilirii unui impozit pentru perioada 2011-2014, dar un asemenea impozit nu se putea stabili, în condițiile în care persoana fizică autorizată a fost închisă în anul 2009. A considerat contestatorul, că pretențiile organului financiar sunt o inadvertență, întrucât în momentul în care se închide o societate sau o altă formă de personalitate juridică, se solicită de către ORC M. un certificat de atestare fiscală în care se vede dacă societatea respectivă și-a achitat toate datoriile către stat, iar în cazul în care societatea mai are datorii la stat, nu se poate trece la etapa următoare, adică radierea societății. Pentru acest motiv, a concluzionat că în situația de față, în momentul radierii persoanei fizice autorizate pe care a deținut-o, datoriile către stat erau plătite.
Intimata nu a formulat întâmpinare împotriva prezentului apel.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin raportare la motivele de apel invocate și din oficiu, în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac, tribunalul apreciază că apelul declarat de contestator D. S. este nefondat, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
În acest sens, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, nefiind dată cu încălcarea vreunor dispoziții de drept material ori de drept procesual. De asemenea, modul în care instanța de fond a interpretat probele administrate este și el ferit de critici. Constatăm că instanța a făcut deopotrivă o scurtă prezentare a dispozițiilor legale incidente în speță, dar și o corectă aplicare practică a acestora la situația concretă. De asemenea, cercetarea probelor realizată de judecătorie a fost conformă cu datele pe care le-au transmis acestea.
Reținem că și în cuprinsul prezentului apel, contestatorul se limitează la a critica însăși legalitatea și temeinicia stabilirii creanței bugetare care se execută, susținând, în esență, că sumele pretinse de organul financiar-fiscal nu sunt datorate. Toate motivele invocate de contestator converg către această idee, a caracterului nedatorat al creanței, care însă ține de legalitatea și temeinicia titlului de creanță fiscală (decizia de impunere), iar nu către legalitatea și temeinicia actelor de executare silită contestate (titlul executoriu și adresa de înființare a popririi)
Însă așa cum s-a arătat suficient de clar chiar de către prima instanță, asemenea critici aduse de contestator nu pot face obiectul contestației la executare. În contestația la executare nu se poate face niciun fel de verificare de temeinicie și legalitate cu privire la stabilirea creanței fiscale ce se execută, deci nici verificări privitoare la temeinicia calculului acestor obligații, întrucât acestea țin de contestația la titlu pe care contestatoarea avea posibilitatea să o formuleze în conformitate cu prevederile art. 205 și urm. din OG nr. 92/2003. Această contestație la titlu reprezintă o cale de atac distinctă, pe care contestatorul o avea la dispoziție și care putea fi îndreptată împotriva deciziei de impunere care se execută, iar reglementarea unei asemenea proceduri de acces la justiție, coroborată cu dispozițiile art. 712 din Codul de procedură civilă, împiedică instanța învestită cu contestația la executare să cerceteze fondul titlului de creanță.
Nu în ultimul rând, o altă chestiune, omisă de către prima instanță de judecată și care conducea în mod necesar la respingerea contestației la executare îndreptată împotriva titlului executoriu, a fost tardivitatea acesteia. Reținem că titlul executoriu a fost un act emis anterior adresei de înființare a popririi, fiind comunicat contestatorului prin anunț colectiv, odată cu somația, la data de 23.06.2014. Or, contestația la executare introdusă la data de 13.08.2014, prin care se critică și acest titlu executoriu, este în mod evident tardivă, în condițiile în care termenul pentru formularea ei este de 15 zile de la comunicare, potrivit art. 173 alin. 1 lit. a din OG nr. 92/2003.
Prin urmare, pe de o parte, motivele invocate de către contestator în susținerea cererii sale de chemare în judecată exced limitelor în care își poate face analiza instanța învestită cu judecarea contestației la executare, iar pe de altă parte, în ceea ce privește titlul executoriu, contestația la executare formulată este și tardivă.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, coroborate cu cele arătate de prima instanță de judecată, pe care ni le însușim, în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de contestatorul D. S., împotriva sentinței civile nr. 778 din data de 23 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul contestator D. S. (cu CNP_ și cu domiciliul în ., .. 33, jud. M.), împotriva sentinței civile nr. 778 din data de 23 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi 08 septembrie 2015.
Președinte, P. M. | Judecător, A. T. | |
Grefier, A. A. |
Red.tehnored.P.M./08.09.2015
Listat A.A./11.09.2015/4 ex
Jud.fond C. S. A. R.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 527/2015. Tribunalul MUREŞ | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
