Contestaţie la executare. Decizia nr. 74/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 74/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 1167/308/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIE CIVILĂ Nr. 74
Ședința publică de la 19 Februarie 2015
Completul constituit din:
Președinte E. O.
Judecător M. M.
Grefier A. A.
Pe rol judecarea apelului formulat de DGRFP – AJFPS M., cu sediul procesual ales în Tg.M., ..1-3, jud.M., împotriva sentinței civile nr.1252/07 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosar nr._
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părților sunt cuprinse în încheierea de ședință din data de 12 februarie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1252/7 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ a fost respinsă excepția tardivității contestației invocată de intimata DGFP B. - AJFP M. și a fost admisă contestația la executare formulată de debitoarea . în contradictoriu cu DGFP B. AJFP M. - Serviciul Fiscal Orășenesc Sovata și s-a dispus anularea formelor de executare emise în dos. de executare nr.64/2014 al Serviciului Fiscal Orășenesc Sovata; a fost admisă excepția netimbrării cererii privind suspendarea executării în același dosar execuțional, invocată din oficiu și s-a respins cererea de suspendare a executării .
Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut de către prima instanță că prin contestația la executare formulată s-a invocat faptul că, urmare a aplicării unei sancțiuni contravenționale în sarcina societății contestatoare, aceasta a procedat la achitare a jumătate din minimul amenzii în termen de 48 de ore de la data aplicării amenzii, și constatând că este eronat numărul de cont în are s-a efectuat virarea sumei, s-a procedat la un nou virament .
Cu privire la excepția tardivității invocată de intimată, instanța s-a pronunțat prin Încheierea din 16 septembrie 2014, constatând că prezenta contestație a fost formulată în termenul prevăzut de art. 172 Cod de procedură fiscală .
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a reținut că societatea contestatoare a achitat la 18.02.2014 prin Click 24 Banking BCR cu ordinul de plată IB 2 din 18.02.2014 suma minimă de 500 lei prevăzută de lege privitoare la amenda de 3000 lei, în contul indicat de agenții contestatori.
A precizat instanța că nu poate fi imputată contestatoarei debitoare împrejurarea că nu era indicat corect contul în procesul verbal, societatea executându-și voluntar obligația de plată a jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege.
În consecință, s-a apreciat că executare silită demarată în dosarul execuțional nr. 64/2014 al Serviciului Fiscal orășenesc Sovata, este nelegală astfel încât s-a dispus admiterea contestației .
În ceea ce privește suspendarea executării silite, instanța a pus în vedere contestatoarei obligația de a timbra această cerere, și întrucât contestatoarea nu s-a conforma acestei obligații, s-a dispus anularea ca netimbrat a acestui punct din petit .
Instanța a făcut aplicarea prevederilor art. 453 al.1 Cod de procedură civilă în ceea ce privește cheltuielilor de judecată .
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Direcția Generală regională a Finanțelor Publice B.- Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., solicitând admiterea căii de atac și schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii contestați ala executare și exonerarea apelantei de la plata cheltuielilor de judecată .
Se face referire în memoriul de apel la faptul că motivarea unei hotărâri judecătorești reprezintă arătarea rațiunilor care-l determină pe judecător să respingă sau să admită o cerere, iar o motivare clară și pertinentă constituie pentru împricinați o garanție în fața unui eventual arbitrariu judecătoresc ca și unicul mijloc care conferă posibilitatea de a se putea exercita un real control judiciar .
Sub acest aspect, se precizează că instanța de fond, în considerentele hotărârii atacate a reținut doar situațiile de fapt expuse de către contestatoare, fără a lua în considerare apărările formulate de către intimata apelantă, considerentele pentru care s-a dispus obligarea intimatei apelante la plata cheltuielilor de judecată.
Referitor la fondul cauzei, se arată că, raportat la susținerile contestatoarei expuse prin cererea dedusă judecății, în ceea ce privește legalitatea stabilirii obligațiilor fiscale nu pot fi ridicate aspecte ce țin de fondul dreptului de creanță, aspect care se putea analiza doar în cadrul plângerii contravenționale promovate împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției.
Subliniază apelanta că în cauză contestatoare nu a semnalat încălcări ale dispozițiilor Codului de procedură fiscală cu privire la actele de executare, nu sunt aduse critici procedurii execuționale propriu-zise, astfel încât se conchide că în cadrul procesual al contestați la executare instanța nu este abilitată a se pronunța asupra aspectelor care țin de fondul dreptului de creanță .
În ceea ce privește solicitarea contestatoarei de anulare a actelor de executare, se apreciază că argumentele aduse de către contestatoare nu au nici un fundament de natură juridică .
Se arată astfel că la data de 07.05.2014, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor M. a comunicat instituției apelante, în vedere punerii în executare, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/1103/17.02.2014 privind pe contravenienta ., pentru suma de 2500 lei, astfel că în conformitate cu prevederile art. 141 și art. 145 din OG nr. 92/2003 organul fiscal a procedat la preluare în debit și punere în executare a obligație de plată prin emitere la data de 13.05.2014 a titlului executoriu nr._ și a somației nr._, ambele fiind comunicate contestatoarei prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la data de 19.05.2014 .
Privitor la actele de executare, susține apelanta că, în aplicare prevederilor art. 141 di OG nr. 92/2003, ale art. 39 alin.1 din OG nr. 2/2001 ca și având în vedere prevederile art. 172 alin.3 Cod de procedură fiscală, demersul organului fiscal este în afară de orice critică, cu respectare normelor legale în vigoare .
Apelanta invocă în susținere legalității actelor de executare și prevederile art. 136 alin.1 și 2 din OG nr. 92/2003, referitoare la demararea executării silite în situațiile în care debitorul nu își plătește de bună voie obligațiile .
Apelata critică de asemenea și obligația stabilită în sarcina sa de achitare a cheltuielilor de judecător, susținând că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 453 Cod de procedură civilă .
Astfel, se susține că acordarea cheltuielilor de judecată este condiționată de culpa procesuală a părții care a pierdut procesul sau de faptul ca, această parte, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului să fi determinat aceste cheltuieli . De asemenea, se arată că pentru a putea fi acordate astfel de cheltuieli, trebuie ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul, ceea ce nu este cazul în speță, în plus susținându-se e că nu pot fi reținute în sarcina apelantei nici aspecte privind reaua –credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale .
Pornind de la fundamentul acordării cheltuielilor de judecată, respectiv existența unei culpe procesuale, se arată că acel contract de asistență juridică încheiat de partea care a câștigat procesul cu avocatul său își produce efectele și față de partea care a pierdut procesul, de aceea, în funcție de situația concretă, instanța are posibilitate de a îl obliga pe cel care a pierdut procesul să suporte numai o parte din suma ce reprezintă onorariu de avocat plătit de partea care a câștigat procesul, apreciind că aceste din urmă a săvârșit un abuz de drept . Se conchide că, în temeiul răspunderii civile delictuale, cel care a câștigat procesual are dreptul de a obține de la adversar sumele pe care l-e plătit cu titlu de cheltuieli de judecată, dar tot pe temeiul răspunderii civile delictuale, cel care a câștigat procesul nu ar putea obține de la adversar decât în parte sau deloc sumele pe care le-a plătit cu titlu de cheltuieli de judecată, în aceleași condiții.
Susține deci apelanta că instanța avea obligația de a face aplicarea dispozițiilor art. 451 alin.2 Cod de procedură civilă, privitoare la reducerea cheltuielilor de judecată, arătându-se în acest sens și că în literatura de specialitate s-a reținut că instanțele judecătorești sunt îndreptățite să reducă onorariul avocațial în cadrul operației de determinare a cheltuielilor de judecată. Tot sub acest aspect se face trimitere la Decizia nr. 4930/25.09.2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ,în care s-a reținut că un contract de asistență juridică nu este opozabil terților din proces și că, pe cale de consecință instanța poate micșora suma pe care o va include în cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat .
În consecință, se susține că și sub acest aspect hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală .
În drept au fost invocate prevederile art. 466 și urm. Cod de procedură civilă, coroborate cu cel ale art. 717 și urm. Cod de procedură civilă .
Prin întâmpinare, intimata . a solicitat respingere apelului ca neîntemeiat, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Se arată prin întâmpinare că sunt nefondate criticile aduse în calea de atac, având în vedere că, așa cum a reținut instanța de fond, societatea contestatoare s-a conforma de bună voie celor dispuse prin titlul executoriu și a achitat în termen de 48 de ore suma de 500 de lei indicată în procesul-verbal de constatare a contravenției prin care a fost sancționată .
Se arată că, în aceste condiții procedura execuțională este nefondată tocmai pentru că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art. 136 alin.1 și 2 din OG nr. 92/2003 .
Totodată, se susține că sunt nefondate și criticile aduse în ceea ce privește aplicarea prevederilor art. 453 alin. 1 Cod de procedură civilă .
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel, a apărărilor expuse prin întâmpinare și având în vedre efectul devolutiv al căii de atac, consacrat de prevederile art. 476 Cod de procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Față de criticile aduse hotărârii pronunțate de către instanța de fond sub s-a aspectul expunerii considerentelor care au determinat admiterea contestației la executare, contrar aserțiunilor prezentate de către apelantă, au fost reținute atât susținerile contestatoarei cât și apărările formulate de către intimata apelantă.
Chiar dacă în analizarea cauzei nu s-a făcut o detaliere a motivelor pentru care au fost înlăturate punctual fiecare din apărările formulate, acest aspect nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii – după cum susține apelanta, întrucât din ansamblul considerentelor reiese care este raționamentul juridic urmat de instanță .
Pe de altă parte, trebuie reținut și că apărările intimatei expuse în fața instanței de fond, reluate ad literam în calea de atac, au vizat faptul că în procedura contestației la executare nu pot fi puse în discuție chestiuni legate de legalitatea obligaților fiscale, ignorându-se în totalitate motivul pe care s-a fundamentat contestația la executare, și anume acela că în fapt obligația de plată a fost executată anterior demarării executării silite .
De altfel, nici în cale de atac nu s-a adus vreun argumente pertinent de natură a conduce la concluzia că analiza instanție de fond ar fi eronată, singura afirmație legată de considerentele reținute de instanță în soluționarea cauzei fiind referitoare la faptul că legalitate titlului de creanță se putea analiza în cadrul unei plângeri contravenționale .
Și în această privință apelanta este în totală eroare, întrucât după cum mai sus s-a arătat, contestatoarea nu a înțeles să aducă critici nici legalității și nici temeinicie procesulu-verbal de contravenție, drept dovadă a și achitat în termen de 24 de ore minimul amenzii ce i-a fost aplicată și prin urmare nu avea nici un interes de a formula o plângere contravențională .
Expozeul făcut de apelantă cu privire la prevederile Codului de procedură fiscală referitoare la procedura de executare silită, chiar dacă corect, nu prezintă nici o relevanță față de speța concretă dedusă judecății, întrucât după cum mai sus s-a arătat, ceea ce s-a invocat în cauză a fost executare benevolă a obligația fiscale anterior declanșării executării .
În ceea ce privește stabilirea în sarcina apelantei a cheltuielilor de judecată, contrar susținerilor apelantei, aceasta se află în culpă procesuală, având în vedere că, după comunicare cererii introductive, cu toate actele atașate din care reieșea că s-a făcut dovada plății creanței, prin întâmpinarea depusă s-a solicitat respingerea contestație la executare și prin atitudinea sa în cursul derulării procedurii determinat astfel de cheltuieli .
În ceea ce privește susținerile apelantei relativ la acordarea cheltuielilor de judecată doar în situația în care procesul a fost câștigat irevocabil, tribunalul arată în primul rând că textul art.543 Cod de procedură civilă nu cuprinde o astfel de condiționare, cu atât mai multe cu cât cheltuielile de judecată se stabilesc, dacă este cazul, pentru fiecare stadiu procesual în parte.
Referitor la reducerea sau eliminarea cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocațial, tribunalul constată că în fapt critica adusă de apelantă se concretizează în expunere unor considerente de ordin teoretic referitoare la textele legale care permit un astfel de control al instanței, cu referiri la jurisprudență și la raporturile juridice care se creează prin încheierea unui contract de asistență juridică, dar fără a fi expuse vreun singur argument care să justifice reducerea sau chiar eliminarea acestei onorariu din cuantumul cheltuielilor de judecată .
Aprecierea în ceea ce privește cuantumul onorariului avocațial în vederea includerii sau neincluderii acestuia în cuantumul cheltuielilor de judecată se face prin prisma mai multor criterii, după cum reiese din chiar textul art. 541 alin.1 Cod de procedură civilă, respectiv prin raportare al valoarea sau complexitate cauzei și la activitatea desfășurată de avocat, ținând seama de circumstanțele cauzei .
Subliniindu-se că reducerea din oficiu a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial este o facultate și nu o obligație a instanței, tribunalul reține că în cauză s-a contestat o executare silită având ca obiect suma de 3000 de lei, că față de poziția expusă de intimata apelantă a fost necesară o apărare calificată și că avocatul ales al contestatoarei s-a prezentat în fața instanței cu argumente pertinente care au dus la admiterea contestației, onorariul în valoare de 500 de lei nu apare ca disproporționat pentru a se justifica reducerea sau eliminarea sa din cuantumul cheltuielilor de judecată .
În consecință, pentru considerentele mai sus arătate, apreciind că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, tribunalul urmează ca în temeiul prevederilor art. 480 Cod de procedură civilă, să respingă ca nefondat apelul dedus judecății .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – A.J.F.P. M. cu sediul procesual ales în Tg.M., ..1-3, jud.M. împotriva sentinței civile nr. 1252/07.10.2014, pronunțată în dosarul nr._, al Judecătoriei Sighișoara.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2015.
Președinte, E. O. fiind în concediu, semnază președintele instanței, judecător I. L. | Judecător, M. M. | |
Grefier, A. A. |
Red.tehnored.MM/20.03.2015
Listat A.A./23.03.2015/4 ex
Jud. fond C. P.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 66/2015. Tribunalul MUREŞ | Pretenţii. Sentința nr. 174/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
