Dizolvare persoana juridică. Decizia nr. 22/2015. Tribunalul MUREŞ

Decizia nr. 22/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 526/320/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

DECIZIA CIVILĂ Nr. 22/2015

Ședința publică de la 02 Februarie 2015

Completul constituit din:

Președinte A. A.-B.

Judecător R. I.

Judecător A. B.

Grefier C. M. P.

Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanta Organizația T. Ecologist din România (cu sediul procesual ales în Tg. M., B-ul 1 Decembrie 1918, nr. 255, . ) împotriva Sentinței civile nr. 3059 din 4 aprilie 2013 a Judecătoriei Tg. M..

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din 27 ianuarie 2015, dată la care s-a dispus amânarea pronunțării asupra cauzei pentru data de 2 februarie 2015, încheierea amintită făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.3059/4.04.2013, pronunțată de Judecătoria Tg.M. în dosar nr._, s-a admis în parte cererea formulată de petenta Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale B., în contradictoriu cu Organizatia T. Ecologist din Romania.

In baza art. 59 și art. 56 lit. d din OG 26/2000 s-a dispus dizolvarea Organizatia T. Ecologist din Romania.

S-a desemnat în calitate de lichidator pe RVA M. INSOLVENCY SPECIALISTS S.P.R.L..

Prima instanță a reținut mai intai ca cererea privind constatarea dizolvarii de drept a paratei in baza art. 55 alin 1 lit b din OG 26/2000 nu poate fi primita câtă vreme reclamanta nu a făcut dovada realizării sau, după caz, imposibilității realizării scopului pentru care a fost constituită si a împrejurării ca în termen de 3 luni de la constatarea unui astfel de fapt nu s-a produs schimbarea acestui scop.

Cu privire insa la cererea de dizolvare in temeiul hotararii judecatoresti in baza art 55 alin 1 lit d din acelasi act normativ instanta de fond a reținut că potrivit prevederilor art. 56 alin.1 lit. „d” din din OG nr. 26/2000 „asociația se dizolvă, prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, când asociația a devenit insolvabilă.”

Din inscrisurile depuse la dosar in probatiune instant de fond a mai reținut că în privința pârâtei a fost întocmit procesul verbal de constatare a stării de insolvabilitate in conformitate cu art 176 C pr fisc de către organele competente in acord cu Ordinul MEF 447/2007, respectiv de ANAF-ANV DRAOV Brasov in calitate de organ de executare fiscala competent la momentul constatării insolvabilitatii, avand in vedere ca sumele continute in titlurile executorii sunt datorate in vama astfel ca se administreaza de organele vamale fiind executate potrivit art 136 alin 2 C pr fisc raportat la art 32 alin 3 C pr fisc de catre aceste organe fiscale.

S-au mai avut în vedere prevederile art. 61 din O.G nr.26/2000, potrivit cărora, în cazurile de dizolvare prevăzute de art. 59, lichidatorii vor fi numiți prin însăși hotărârea judecătorească. În aplicarea textului de lege menționat, instanța va numii în calitate de lichidator judiciar societatea RVA M. INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL, cu sediul în Tg.M., .. 4, jud. M..

De asemenea instanța de fond a avut în vedere și prevederile art. 70 alin.3 din OG nr.26/2000, potrivit cărora “ După terminarea lichidării, lichidatorii trebuie să ceară radierea asociației sau fundației din Registrul asociațiilor și fundațiilor ”.

Pentru considerentele mai sus arătate, instanța de fond a admis în parte cererea formulată de petenta Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale B..

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs Organizația T. Ecologist din România care a solicitat casarea hotărârii.

În primul rând s-a invocat lipsa de procedură din primă instanță deoarece citarea s-a efectuat la fosta adresă din Tg.M., ..9 cam.80. Pe dovada de citare agentul procedural a și menționat în mod corect „destinatar mutat de la adresă”. În mod firesc trebuia să i se pună în vedere reclamantului în vedere să indice adresa pârâtului și ulterior să se procedeze la citarea prin publicitate. Or neprocedându-se în acest mod recurenta nu a cunoscut existența procesului astfel că se solicită trimiterea cauzei spre rejudecare.

S-a mai invocat existența unui dosar cu aceleași părți, obiect și cauză înregistrat sub nr._ al Judecătoriei Tg.M. solicitându-se a se trimite cauza spre rejudecare și conexare ca urmare a admiterii excepției litispendenței.

S-a mai arătat că în cazul în care dosarul nr._ al Judecătoriei Tg.M. va fi soluționat irevocabil în calea de atac înțelege să se invoce autoritatea de lucru judecat.

Pe fond s-a susținut că înscrisurile depuse la dosar de reclamantă nu sunt reale și că nu există vreo creanță certă, lichidă și exigibilă.

Instanța de recurs, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs și văzând dispozițiile art. 304 1 Cod de procedură civilă constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la data de 15.01.2013 pe rolul Judecătoriei Tg.M. în dosarul nr._, formulată de reclamanta AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR prin Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale B., în contradictoriu cu pârâta ORGANIZATIA T. ECOLOGIST DIN ROMANIA, s-a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se dispună în condițiile art. 55 alin.1 lit. b din OG 26/2000 și ale art. 56 alin.1 lit. d din OG 26/2000 cu modificările aduse prin OG 37/2003, dizolvarea de drept a pârâtei și radierea din registrul asociaților și fundaților, precum și deschiderea procedurii de lichidare a pârâtei în condițiile art. 61 și urm. din OG 26/2000 și pe cale de consecință acoperirea pasivului debitoarei prin lichidarea eventualelor bunuri din patrimoniul acesteia.

Prin cerere s-a solicitat citarea pârâtei ORGANIZATIA T. ECOLOGIST DIN ROMANIA la sediul din Tg.M. ..9.

La citarea pentru primul termen în fața primei instanțe, din 13.02.2013, pe dovada de citare s-a făcut mențiunea „persoana citată schimbându-și adresa nu s-a putut afla nou adresă”.

Pe dovada de citare pentru termenul din 27.03.2013, când prima instanță a și rămas în pronunțare, s-a efectuat aceeași mențiune și s-a afișat citația.

În consecință afișarea citației s-a datorat inexistenței sediului pârâtului la respectiva adresă, mutarea de la respectivul sediu având loc anterior începerii procesului și nu în timpul procesului.

Conform art.92 ind.1 C.pr.civ „Comunicarea citației și a altor acte de procedură nu se poate realiza prin afișare în cazul persoanelor juridice, precum și al asociațiilor sau societăților care, potrivit legii, pot sta în judecată, cu excepția cazurilor în care se refuză primirea sau dacă se constată lipsa oricărei persoane la sediul acestora.”

Or în prezenta cauză afișarea s-a datorat adresei greșite indicate de reclamant și nu refuzului primirii sau a lipsei oricărei persoane la sediu .

În consecință prima instanță trebuia să facă aplicarea art.95 C.pr.civ. și să vadă dacă reclamantul a efectuat demersuri pentru aflarea adresei pârâtei iar ulterior să dispună eventuala citare prin publicitate.

Faptul că în recurs reclamanta a depus acte din care rezultă că pârâta a avut la un moment dat sediul în Tg.M. ..9 în baza unui contract de închiriere, nu exonerează instanța de obligația de a respecta procedura indicată de dispozițiile legale procedurale civile în sensul arătat mai sus, atâta timp cât de la prima citare a pârâtei s-a constat inexistența sediului acesteia la adresa indicată de reclamantă.

Având în vedere că este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C.pr.civ., în baza art.312 al.5 care prevăd că în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad se va admite recursul formulat și se va trimite cauza primei instanțe spre rejudecarea cauzei, urmând ca aceasta să analizeze și restul excepțiilor invocate de recurentă și eventuala lor incidență în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurentul Organizația T. Ecologist din România (cu sediul procesual ales în Tg. M., B-ul 1 Decembrie 1918, nr. 255, .) împotriva Sentinței civile nr. 3059 din 4 aprilie 2013 a Judecătoriei Tg. M..

Casează integral hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, Judecătoria Tg. M..

Pronunțată în ședința publică din 2 februarie 2015.

Președinte,

A. A.-B.

Judecător,

R. I.

Judecător,

A. B.

Grefier,

C. M. P.

C.P. 03 Februarie 2015

Red/tehnored/R.I./11.02.2015

Listat CMP/12.02.2015/2 exemplare

Judecator fond L. A. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Dizolvare persoana juridică. Decizia nr. 22/2015. Tribunalul MUREŞ