Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 598/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 598/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 19-10-2015 în dosarul nr. 598/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIE CIVILĂ Nr. 598
Ședința publică de la 19 Octombrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. S.
Judecător L. D.
Grefier A. A.
Pe rol judecarea apelului formulat de pârâtul B. C. C., cu domiciliul în Ungheni, ., jud.M., împotriva sentinței civile nr.5490/17 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Tg.M. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată depusă la dosarul cauzei, prin fax, la data de 16 octombrie 2015, o cerere de lasare a cauzei la sfârșitul dezbaterilor, cerere formulată de reprezentanta convențională a intimatei B. F. pentru termenul de judecată din data de 15 octombrie 2015.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților sunt cuprinse în încheierea de ședință din data de 15 octombrie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 5490 din 17.12.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.M. în dosar nr._, s-a admis în parte cererea principală formulată si precizată de reclamanta B. F. în contradictoriu cu pârâții B. C. C. și C. D., s-a admis în parte cererea reconventională formulată de pârâtul reclamant reconventional B. C. C. în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențională B. F. și s-a admis în parte cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantei formulată de intervenienții B. G. și B. A. și în consecință s-a dispus obligarea pârâtului C. D., în calitate de promitent vânzător, la semnarea contractului autentic de vânzare cumpărare cu reclamanta B. F. si cu pârâtul B. C. C. în calitate de promitenti cumpărători, cu privire la cota de proprietate de ¼ parte din imobilul situat in Moresti, . compus din casă si teren de 274 mp. inscris in CF 90 Moresti nr. top. 99, iar în caz de refuz hotărârea judecatorească să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare apt de întabulare.
S-a constatat că în masa bunurilor comune dobândite de reclamanta B. F. si pârâtul B. C. C. in timpul căsătoriei se includ următoarele bunuri:
Bunuri imobile: casă și teren de 274 mp. înscris în CF 90 Moresti nr. top. 99, in valoare de 64.000 lei conform raportului de expertiza întocmit de exp. K. N. care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Bunuri mobile: mobilă bucatarie – 300 lei, frigider combina Arctic- 600 lei, cuptor microunde- 100 lei, vesela- 300 lei, garnitura mobilă camera mare- 700 lei, colțar, birou, masa de 12 persoane-1000 lei, televizor Samsung- 100 lei, masină de spalat -400 lei, Seat 4500 lei.
S-a constatat că este bun propriu al pârâtului calculatorul in valoare de 1000 lei și s-a constatat ca contribuția reclamantei si a pârâtului la dobândirea bunurilor comune a fost egală.
S-a dispus sistarea starii de indiviziune asupra imobilului mai sus indicat prin atribuirea acestuia catre pârât si obligarea acestuia la plata către reclamanta a unei sulte de_ lei și s-a dispus atribuirea bunurilor mobile comune catre pârât și obligarea acestuia la plata către reclamantă a unei sulte de 4000 lei
S-au respins restul pretențiilor din cererea principală și din cererea reconvențională ca neântemeiate și s-au compensat cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei hotărâri pârâtul reclamant reconventional B. C. C., a declarat apel.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului
Cererea de apel nu este timbrată.
În aceste condiții, la termenul de judecată din data de 10.10. 2013 tribunalul a invocat din oficiu excepția netimbrării apelului.
În raport de dispozițiile art. 23 alin.1 litera b rap la art.5 alin 2 din OUG 80/2013, tribunalul a stabilit obligația procesuală a apelantului pârâtul reclamant reconventional de a achita taxa judiciară de timbru aferenta apelului formulat, în cuantum de 378,125 lei.
Totodată, conform prevederilor art.33 alin.1 din OUG 80/2013, tribunalul a stabilit ca apelantul să achite această taxă judiciară de timbru până la primul termen de judecată.
Apelantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței de control, cu toate că a fost citat la data de 2.09.2013, cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru.
În aceste condiții, cu privire la apelul declarat în cauză, neândeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.
Pentru considerentele amintite, în temeiul dispozițiilor legale menționate mai sus și a prevederilor art.480 din Codul de procedură civilă, tribunalul va anula, ca netimbrat, apelul formulat de pârâtul reclamant reconventional B. C. C. împotriva sentinței civile nr. 5490 din 17.12.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.M., în dosar nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția netimbrării cererii.
Anulează, ca netimbrat, apelul formulat de B. C. C. (cu domiciliul în Ungheni, ., jud.M., CNP_1), împotriva sentinței civile nr.5490 din 17.12.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.M., în dosarul nr._ .
Fără cale de atac.
Pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi, 19.10.2015
Președinte, C. S. | Judecător, L. D. | |
Grefier, A. A. |
Red.tehnored.C.S./23.10.2015
Listat A.A./7 ex/01.11.2015
Jud.fond A. L. B.
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Cerere necontencioasa. Sentința nr. 957/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|








