Drept de autor şi drepturi conexe. Sentința nr. 454/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 454/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 07-04-2014 în dosarul nr. 6575/3/2013
Dosar nr._ drept de autor și alte drepturi conexe
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 07 aprilie 2014
SENTINȚA CIVILĂ NR. 454/C/2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. C. - judecător
N. U. - grefier
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta U. C. și MUZICOLOGILOR din România – Asociația pentru Drepturi de Autor (UCMR – A.), cu sediul în București, ., sector 1, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Piatra-N., ., ..B, ., jud. N..
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- obiectul cauzei – drept de autor și alte drepturi conexe;
- stadiul procesual – fond;
- cauza se află la al treilea termen de judecată după repunerea cauzei pe rol;
- alte aspecte procesuale – la data de 20.03.2014 s-a depus la dosar prin C. Arhivă, precizări și înscrisuri anexe, prin care pârâta . a formulat un punct de vedere, conform solicitărilor instanței din adresa emisă la termenul de judecată anterior;
Întrucât prin precizările depuse la dosar la data de 10.02.2014 (f.45 – 46 dosar) reclamanta a solicitat judecata cauzei în lipsă, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și reține dosarul în pronunțare, după care,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.6757/3/14.02.2013 pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, reclamanta U. C. și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturi de Autor (UCMR – A.) București a chemat în judecată pârâta ..T. SRL cu sediul în Piatra N. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata următoarelor: suma de 2.427,31 lei la care se adaugă TVA în cotă legală, reprezentând remunerație restantă aferentă lunilor decembrie 2009 și noiembrie 2010, sumă datorată de pârâtă cu titlu de drepturi patrimoniale de autor și cu titlu de drepturi conexe dreptului de autor pentru retransmiterea prin cablu; suma de 2.226,37 lei reprezentând penalități de întârziere, datorate începând cu data de 20.01.2010 și până la data de 31.01.2013 pentru întârzierea plății renumerațiilor lunare datorate pentru lunile decembrie 2009 și noiembrie 2010; penalități de 0,10 % / zi de întârziere, datorate începând cu data de 31.01.2013 și până la data plății efective a remunerației restante în sumă de 2.437,31 lei aferente lunilor decembrie 2009 și noiembrie 2010; suma de 669,09 lei la care se adaugă TVA în cota legală, reprezentând remunerație restantă aferentă lunilor iunie, august și decembrie 2012, sumă datorată de pârâtă cu titlu de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru retransmiterea prin cablu a operelor muzicale în această perioadă; suma de 75,61 lei reprezentând penalități de 0,10 % / zi de întârziere, datorate începând cu data de 20 iulie 2012 și până la data de 31.01.2013 pentru întârziere plății remunerațiilor lunare datorate pentru lunile iunie, august și decembrie 2012; penalități de 0,10 % / zi de întârziere, datorate începând cu data de 31.01.2013 și până la plata efectivă a remunerației restante în sumă de 669,09 lei aferentă lunilor iunie, august și decembrie 2012.
De asemenea, să fie obligată pârâta să transmită UCMR – A., pentru lunile decembrie 2009, noiembrie 2010 și iunie, august și decembrie 2012, rapoartele lunare prevăzute de pct.7 al metodologiei publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr.227/07.04.2009 și respectiv 6 potrivit modificărilor metodologiei publicate în Monitorul Oficial al României Partea I nr.861/22.12.2010 prin Decizia ORDA 327/2010 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii a învederat următoarele:
Pârâta desfășoară activități de retransmitere prin cablu a programelor de televiziune și transmite astfel prin cablu operele muzicale cuprinse în acestea.
Din activitatea de retransmitere prin cablu pârâta obține venituri, așa cum rezultă și din bilanțurile contabile publicate de către Ministerul Finanțelor Publice.
Potrivit art.13 alin.(1) lit. h) din Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările ulterioare, retransmiterea prin cablu a operelor muzicale se poate realiza numai după prealabila autorizare obținută de la autorii acestora.
Potrivit art.1231 alin.(1) lit. g) și alin.(2) coroborat cu art.130 alin. (1) lit.a) și e) din Legea nr.8/1996, autorizația pentru transmiterea prin cablu a operelor muzicale și colectarea remunerațiilor corespunzătoare se realizează de către organismul de gestiune colectivă, în speță de către UCMR – A..
UCMR – A. este avizat ca organism de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor, opere muzicale potrivit Deciziei Oficiului Român pentru Drepturi de Autor.
UCMR – A. a fost desemnat colector al remunerațiilor datorate de operatorii prin cablu după cum urmează:
a) pentru perioada 07.04.2009 – 21.12.2010 colector al remunerației totale procentuale de 6 % datorate de operatorii prin cablu atât cu titlu de drepturi patrimoniale de autor cât și cu titlu de drepturi patrimoniale conexe dreptului de autor (Decizia ORDA nr.60/2009 de desemnare a UCMR – A. drept unic colector);
b) începând cu 22.12.2010 colector al remunerației procentuale de 1,35 % datorate de operatorii prin cablu cu titlu de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale (Decizia ORDA nr.336/2010 de desemnare a UCMR – A. drept unic colector);
Nivelul remunerațiilor datorate de operatorii prin cablu și cel al penalităților de întârziere au fost stabilite prin metodologii, acte cu caracter normativ publicate în Monitorul Oficial al României Partea I, după cum urmează:
a) pentru perioada 07.04.2009 – 21.12.2010 cuantumul procentual al remunerației UCMR – A. este de 6 % și a fost stabilit prin Metodologia publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr.227/07.04.2009 prin Decizia ORDA nr.44/2009. Remunerația reprezintă atât drepturi patrimoniale de autor cât și drepturi patrimoniale conexe de autor,
b) începând cu 22.12.2010 remunerația datorată UCMR – A. este de 1,35 % ce reprezintă drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale,ca urmare a intrării în vigoare, prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.861/22.12.2010 prin Decizia ORDA nr.327/2010, a modificărilor aduse metodologiilor publicate în Monitorul Oficial al României Partea I nr.227/07.04.2009;
Potrivit acestor metodologii, baza de calcul asupra cărora se aplică lunar remunerațiilor procentuale datorate de UCMR – A. este constituită din totalitatea veniturilor brute lunare obținute din activitatea de retransmitere de servicii de programe de radiodifuziune și/sau de televiziune, fără TVA, dacă este cazul, iar în lipsa acestora, din totalitatea cheltuielilor ocazionate de utilizare (pct.5 din metodologie).
Remunerațiile sunt datorate lunar de către operatorii prin cablu.
Scadența remunerațiilor este prevăzută la punctul 7 din metodologie ca fiind data de 20 a lunii următoare celei pentru care este datorată.
Penalitățile datorate în cazul întârzierii plății remunerațiilor sunt prevăzute tot prin actul cu caracter normativ (metodologie) la nivelul de 0,10% / zi de întârziere (pct.10 din metodologie și respectiv 9 al metodologiei modificate).
Aceleași metodologii stabilesc în sarcina operatorilor de cablu obligațiile:
a) de a solicita și de a încheia în prealabil cu UCMR – A. autorizația licență neexclusivă privind retransmiterea prin cablu a operelor muzicale, iar anterior datei de 22.12.2010 și pentru retransmiterea prin cablu a altor opere sau produse purtătoare de drepturi conexe;
b) de a depune la sediul UCM – A., până la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară, un raport care să cuprindă lista serviciilor de programe de radiodifuziune și/sau de televiziune retransmise, numărul de abonați și valoarea abonamentului, precum și baza de calcul asupra căreia se aplică procentele din tabel;
Aceleași obligații din metodologii sunt stabilite și prin autorizații licență neexclusivă încheiate cu UCMR – A. în temeiul acestora.
În speță, pentru perioada în litigiu, pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de metodologie privind plata remunerațiilor, plata penalităților de întârziere și depunerea raportărilor în conformitate cu prevederile metodologice și a modificărilor aduse acesteia.
Documentele financiar contabile în raport de care se determină baza de calcul a remunerației se află în posesia pârâtei.
Fac referire în mod special la balanțele contabile lunare clasa 7 „Conturi de venituri.
În raport de dispozițiile art.174 Cod procedură civilă, dar și dispozițiile art.43 alin.(2) din Legea nr.9/1996, în cazul în care pârâta nu va depune la dosarul instanței copii certificate ale balanțelor contabile clasa 7 „Conturi de venituri”, solicită să fie obligată la plata remunerațiilor în raport de media lunară determinată în raport de veniturile anuale menționate în bilanțurile contabile publicate de Ministerul Finanțelor Publice. Pentru același motiv, pentru anul în care nu a fost publicat un bilanț contabil al pârâtei, solicită ca la determinarea bazei de calcul și respectiv a remunerațiilor să se realizeze în raport de veniturile obținute în anul precedent.
Întrucât introducerea cererii de chemare în judecată sau pronunțarea hotărârii instanței nu coincide cu momentul plății de către pârâtă a remunerațiilor restante, solicită obligarea acesteia și la plata penalităților pentru întârzierea plății remunerațiilor, respectiv la penalități de 0,1 % pe zi de întârziere până la data plății efective a remunerațiilor de mai sus.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.13 lit.h), art.43 alin.(2) și următ., art.123 – 133 și art.139 alin.(1) și (2( din Legea nr.8/1996 cu modificările și completările ulterioare, pe dispozițiile metodologiei publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr.227/07.04.2009, ale Deciziei ORDA nr.60/2009, ale modificărilor metodologiei, modificări publicate în Monitorul Oficial al României Partea I nr.861/22.12.2010 prin Decizia ORDA nr.327/2010 și ale Deciziei ORDA nr.32/2010, precum și pe dispozițiile art.968 și următoarele din Noul cod civil și ale art.112 și următoarele Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.1470/4 sept. 2013, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului N..
Cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului N. sub nr.6573/3/1 oct. 2013.
La data de 18 nov. 2013, reclamanta UCMR – A. a depus la dosar o precizare a acțiunii prin care a arătat că urmare comunicării la 11 nov. 2013 de către pârâtă a balanțelor contabile a procedat la recalcularea pretențiilor, solicitând astfel, obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: 209,16 lei, la care se adaugă T.V.A. în cotă legală, reprezentând remunerație restantă aferentă lunilor dec. 2009 și nov. 2010 datorată cu titlu de drepturi patrimoniale de autor și drepturi conexe dreptului de autor pentru retransmiterea prin cablu; suma de 488,73 lei reprezentând penalități de întârziere datorată începând cu 20.01.2010 și până la 15.11.2013 pentru întârzierea plății remunerațiilor lunare datorate pentru lunile dec.2009 și nov. 2010; plata penalităților de 10 % pe zi până la data plății efective a remunerației restante în sumă de 209,16 lei aferente lunilor dec. 2009 și nov. 2010; suma de 109,29 lei reprezentând penalități de 0,10 % / zi de întârziere datorate începând cu data de 2.01.2012 și până la data de 14.09.2012, pentru întârzierea plății remunerațiilor lunare datorate pentru perioada 1.06.2012 – 31.07.2012.
A motivat reclamanta că întrucât la data de 11 nov. 2013 pârâta i-a transmis balanțele contabile privind veniturile obținute în perioada în litigiu a procedat la recalcularea sumelor restante după ce a scăzut remunerațiile achitate, inclusiv TVA – ul aferent.
La data de 18 nov. 2013 cauza a fost suspendată, în temeiul art.242 pct.2 Cod procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților, fiind repusă pe rol (la cererea reclamantei) la data de 10 febr. 2014.
La solicitarea instanței, pentru termenul din 10.03.2014, reclamanta a depus la dosar și calculul cuprinzând c/val TVA și penalităților pentru sumele pretinse prin acțiunea precizată.
Astfel, a menționat că pentru suma de 209,16 lei TVA –ul este în cuantum de 50,20 lei, că penalitățile datorate pentru perioada 20.01.2010 – 15.11.2013 sunt de 488,73 lei și de 23,22 lei pentru perioada 16.11.2013 – 7.03.2014 aferente remunerațiilor datorate pentru lunile dec. 2009 și nov. 2010; că pârâta datorează și suma de 61,23 lei reprezentând diferența de penalități de 0,1 % / zi 20.01.2012 și până la 19.09.2012 pentru întârzierea plății remunerațiilor aferente perioadei 1.06.2012 – 31.07.2012.
A menționat reclamanta că solicită ca pârâta să fie obligată și la plata penalităților de 0,10 % / zi începând cu data de 08.03.2014 și până la plata efectivă a remunerației în cuantum de 259,36 lei aferentă lunilor dec. 2009 și nov. 2010.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare și completări la întâmpinare, prin care a învederat următoarele:
Pentru suma aferentă lunii dec. 2009 dreptul reclamantei la acțiune s-a prescris, astfel că aceasta nu mai poate pretinde penalități pentru o sumă prescrisă.
A arătat pârâta că este o societate care, alături de alte activități, furnizează și programe prin cablu TV. Pentru a desfășura aceste activități sunt nevoiți să încheie contract cu UCM – A. și să plătească acesteia un procent de 6 % din încasările rezultate din abonamentele de cablu (și sub nici o formă din alte activități efectuate de SRL, care mai înregistrează venituri și din alte afaceri),iar de la 22.12.2010 se mai adaugă și un comision de 1,35 % tot din încasările din abonamente.
Depune atașat un centralizator pentru a se observa că sunt cu plata la zi către reclamantă, cu excepția lunii decembrie 2009 și a lunii noiembrie 2010.
Pentru aceste luni nu li s-au emis facturi fiscale, deci nu aveau cum să efectueze plată către reclamantă.
Pentru luna noiembrie nu datorează penalități pentru că încă nu li s-a emis factură fiscală, deci nu există o creanță certă, lichidă și exigibilă, cu atât mai mult, nefiind în întârziere nu pot fi obligați la plata penalităților.
Este o practică frecventă a reclamantei de a nu factura lunar sumele ce trebuie să le achite, dovadă că nici acum nu li s-a facturat lunile ianuarie – martie 2014, deși au raportat acesteia numărul de abonați.
De altfel, reclamanta trebuia să stingă debitele în ordinea vechimii lor și nu aleatoriu, astfel să se ajungă în anul 2014 să li se solicite pretinsele debite din 2009.
În plus, potrivit dispozițiilor Codului Fiscal sumele rezultate din hotărâri judecătorești, sau cele din penalități de întârziere nu sunt purtătoare de TVA, astfel că, sub acest aspect solicitarea este inadmisibilă.
În dovedire, părțile au depus la dosar, în copii: Autorizație licență neexclusivă pentru utilizarea operelor muzicale prin retransmitere prin cablu nr.146/26.09.2011; invitația la conciliere nr.8625 din 18 oct. 2012 transmisă de ICMR – A. București, . Piatra-N.; tabele cuprinzând modul de calcul al sumelor pretinse prin acțiune; 4 copii ale formularelor de bilanț publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor privind veniturile realizate de . de verificare ale . dec. 2009, dec. 2011, dec. 2012, dec. 2010; rapoarte lunare de retransmitere prin cablu ale . dec. 2012, aug. 2012, iunie 2012, nov. 2010, dec. 2009; dovezi de transmitere prin e-mail către UCNR – A. din 22 ian. 2013, 26 sept. 2012, 18 iulie 2012; facturi fiscale emise de UCMR – A. la 31.07.2012, 31.10.2012, 25.01.2013; copii extrase de cont emise de .; centralizator întocmit de . cuprinzând plățile efectuate către UCMR – A.; facturile și ordinele de plată; somațiile nr.7046/15.07.2013 și nr.8138/5.09.2013 emise de UCMR – A. către ..
Examinând acțiunea reclamantei (așa cum a fost precizată) în raport de probele administrate tribunalul reține, în fapt, următoarele:
Potrivit „Autorizației – licență neexclusivă pentru retransmitere prin cablu” nr.566/4 nov. 2010 și „Autorizației – licență neexclusivă pentru utilizarea operelor muzicale prin retransmitere prin cablu” nr.146/26.09.2011, reclamanta U. C. și Muzicologilor din România – Asociația pentru Drepturi de Autor (UCMR – A.) cu sediul în București a fost desemnată (în baza Deciziilor nr.336/23 dec. 2010 și nr.60/24.04.2009 emise de ORDA potrivit procedurilor Legii nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe) să acționeze în numele titularilor de drepturi de autor și de drepturi conexe pentru autorizarea transmiterii prin cablu, precum și în numele titularilor de drepturi de autor de opere muzicale pentru autorizarea retransmiterii prin cablu, pentru colectarea remunerațiilor ce se cuvin acestora.
Pârâta . Piatra-N. în calitate de distribuitor prin cablu (ce realizează activități de retransmitere prin cablu sau prin satelit, de servicii de programe de radiodifuziune sau televiziune destinate recepționării de către public), s-a obligat (așa cum rezultă din cuprinsul autorizațiilor de licență neexclusivă nr.146/26.09.2011 și nr.566/4 nov. 2010) să plătească UCMR – A. remunerațiile reprezentând drepturi patrimoniale de autor și conexe dreptului de autor pentru retransmitere prin cablu pentru perioada 7.04.2009 – 21.12.2010, în procent de 6 % (la care se adaugă cota de TVA aferentă) și începând cu data de 22.12.2010 remunerații în procent de 1,35 % pentru autorii de drepturi de autor de opere vizuale (calculată prin raportare la veniturile totale brute lunare obținute din activitatea de retransmitere a seriei de programe și/sau de televiziune).
Din sumele datorate, pârâta nu a achitat c/val. remunerației aferente lunii dec. 2009, în valoare de 188,60 lei și parte din remunerația datorată pentru luna nov. 2010 respectiv suma de 20, 56 lei (achitând din suma totală datorată de 278,21 lei suma de 257,65 lei).
La aceste sume reclamanta a calculat atât TVA – ul datorat, în cuantum de 50,20 lei, cât și penalitățile aferente debitului lunii dec. 2009, calculate începând cu data de 20.01.2010 iar pentru debitul din luna nov. 2010, începând cu 20 dec. 2010 până la 7.03.2014, rezultând suma de 511,95 lei.
De asemenea, reclamanta a pretins și suma de 61,23 lei reprezentând diferență de penalități de întârziere de 0,1 % datorate începând cu data de 20 iulie 2012 și până la 19.09.2012 pentru plata cu întârziere a remunerațiilor aferente perioadei 1.06.2012 – 31.07.2012.
Pârâta nu a contestat cuantumul sumelor pretinse de reclamantă însă, a invocat, pentru remunerația aferentă lunii dec. 2009, excepția prescripției dreptului la acțiune.
Examinând excepția, în raport de dispozițiile art.137 Cod procedură civilă, tribunalul urmează a o respinge, ca neîntemeiată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Dispozițiile art.16 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă (aplicabil în speță potrivit art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil) prevăd că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
În cauză, suma aferentă lunii dec. 2009 a devenit scadentă la data de 20 ian. 2010.
În raport de această dată, prescripția s-ar fi împlinit la data de 20 ian. 2013 însă, la data de 26 sept. 2011 cursul prescripției a fost întrerupt prin semnarea de către pârâtă a convenției încheiată cu UCMR – A. în baza „Autorizației – Licență neexclusivă pentru utilizarea operelor muzicale prin retransmitere prin cablu”, prin care s-a obligat să-i achite „remunerațiile restante datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor și drepturi conexe, aferente pentru perioada 7.04.2009 – 22.12.2010”. De asemenea, s-a obligat să-i achite și penalități aferente.
Aceasta echivalând cu o recunoaștere a datoriei, a întrerupt cursul prescripției, astfel că de la data de 27 sept. 2011 a început să curgă un nou termen.
Cum termenul de prescripție de 3 ani s-ar fi împlinit la 27 sept. 2014, iar acțiunea s-a formulat la 14.02.2013, excepția invocată apare ca neîntemeiată.
Neîntemeiate sunt și apărările pârâtei privind nedatorarea TVA-ului pe motiv că potrivit dispozițiilor Codului Fiscal sumele rezultate din hotărâri judecătorești sau cele din penalități de întârziere nu sunt purtătoare de TVA în condițiile în care, sumele pretinse de reclamantă cu titlu de debit nu sunt rezultate din hotărâri judecătorești ci din obligațiile contractuale asumate în baza „Autorizațiilor – licență neexclusive” nr.146/26.09.2011 și nr.566/4 nov. 2010 în cuprinsul cărora se prevede în mod expres (la art.4.4. din Autorizația nr.556/2010 și art.4.3. din Autorizația nr.146/2011) că: „la remunerațiile rezultate se adaugă și cota de TVA aferentă”.
Mai mult, așa cum rezultă din tabelele cuprinzând modul de calcul întocmite de reclamantă, suma de 50,20 lei reprezintă TVA calculat prin raportarea la c/val. remunerațiilor aferente lunii dec. 2009 și nov. 2010 și nu prin raportare la penalități, cum susține pârâta.
Nu pot fi primite nici apărările pârâtei în sensul că întrucât reclamanta nu a emis facturi aferente celor două luni, nu există o creanță certă lichidă și exigibilă și că nefiind în întârziere nu pot fi obligați la plata penalităților.
Astfel, atât timp cât potrivit contractelor plata c/val. remunerației aferentă fiecărei luni a fost stabilită a fi efectuată până la data de 20 a lunii următoare, iar penalitățile de întârziere au fost prevăzute în mod expres în contract, cum reclamanta a calculat și indicat prin acțiune contravaloarea remunerațiilor (al căror cuantum nu a fost contestat) nu se poate reține că nu există o creanță certă, lichidă și exigibilă și că nu sunt datorate penalități.
Deși pârâta invocă faptul că reclamanta nu a emis facturi fiscale aferente celor două luni nu face nicio dovadă că i-a transmis, așa cum prevăd dispozițiile art.5.1. din contract, „până la data de 15 a fiecărei luni, un raport privind programele și serviciile de programe de televiziune retransmise prin cablu aferente lunii precedente”, acestea fiind depuse abia în instanță pentru termenul din 8 nov. 2013.
De asemenea, balanțele contabile i-au fost comunicate reclamantei la 11 nov. 2013 (ceea ce a condus și la modificarea și precizarea cuantumului sumelor pretinse inițial prin acțiune).
Pentru considerentele arătate, tribunalul constată că pârâta datorează, în baza contractelor încheiate cu reclamanta, remunerațiile aferente lunilor dec. 2009 și nov. 2010, în valoare de 259,36 lei (inclusiv TVA), penalități de întârziere de 0,10 % pe zi în cuantum de 511,95 lei (aferente perioadei 20 ian. 2010 – 07.03.2014), precum și începând cu 07.03.2014 până la achitarea integrală a sumei de 259,36 lei.
De asemenea, datorează și suma de 61,23 lei (necontestată) reprezentând diferență de penalități de 0,1 % / zi de întârziere pentru intervalul 20.07.2012 – 19.02.2012 – aferente achitării cu întârziere a remunerațiilor datorate pentru perioada 1.06.2012 – 31.07.2012.
Pe cale de consecință, acțiunea reclamantei fiind întemeiată urmează a fi admisă, așa cum a fost precizată.
Față de cheltuielile de judecată solicitate prin acțiune, în conformitate cu dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, și de dovezile depuse la dosar, pârâta va fi obligată și la plata sumei de 39,3 lei către reclamantă reprezentând c/val taxei de timbru și a timbrului judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă.
Admite acțiunea precizată formulată de reclamanta U. C. și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturi de Autor (UCMR - A.) București, cu sediul în municipiul București, ., sector 1, împotriva pârâtei ., cu sediul în municipiul Piatra-N., ., ..B, ., județul N..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a următoarelor sume:
- 209,16 lei reprezentând diferență remunerație restantă aferentă lunilor dec. 2009 și nov. 2010 datorată cu titlu de drepturi de autor și drepturi conexe pentru retransmitere prin cablu;
- 50,20 lei TVA;
- 511,95 lei penalități de întârziere aferente sumei de 209,16 lei calculate până la 07.03.2014;
- 61,23 lei penalități de întârziere aferente remunerațiilor datorate pentru perioada 1.06._12.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 0,1 % pe zi de întârziere începând cu data de 08.03.2014 și până la plata integrală a sumei de 209,16 lei (reprezentând c/val remunerației aferentă lunilor dec. 2009 și nov.2010).
Obligă pârâta la 39,3 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. C. N. U.
Red. M.C. /16.05.2014
Tehnored.N.U./16.06.2014
Ex.4
| ← Stabilire domiciliu minor. Decizia nr. 149/2014. Tribunalul NEAMŢ | Drept de autor şi drepturi conexe. Sentința nr. 1942/2014.... → |
|---|








