Stabilire domiciliu minor. Decizia nr. 149/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 149/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 4669/291/2012
Dosar nr._ - exercitarea autorității părintești -
Operator 3074
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 149/AC
Ședința publică din data de 07.05.2014
Instanța constituită din:
Președinte: | - D. M. | - judecător |
- G. B. | - judecător | |
- D. P. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul-pârât G. I., cu domiciliul procedural ales la C. avocat C. M. G., cu sediul în municipiul Piatra N., ., nr. 61, .. A, ., împotriva sentinței civile nr. 2281 pronunțată la data de 25.10.2013 de Judecătoria R., în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. D.-D., domiciliată în comuna Săbăoani, ., județul N. (la familia C. I.).
La apelul nominal făcut, în ședință publică, au răspuns avocatul C. M. G., pentru apelantul-pârât G. I. și avocat Suzii P., pentru intimata-reclamantă C. D.-D., lipsă fiind părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat instanței că:
- obiectul cauzei este exercitarea autorității părintești;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza se află la al doilea termen de judecată;
- avocatul Suzii P. a depus la dosar o cerere prin care solicită lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată.
- s-a depus la dosar de către pentru apelantul-pârât G. I., prin apărător un set de înscrisuri (filele 34-49) în dovedirea cererii de apel.
Instanța înmânează apărătorului intimatei – reclamante copia înscrisurilor depuse la dosar de către apelantul-pârât G. I., prin apărător. Avocat Suzii P., pentru intimata-reclamantă C. D.-D., precizează că nu dorește amânarea judecării cauzei în vederea studierii înscrisurilor primite la termenul de astăzi.
Avocatul C. M. G., pentru apelantul-pârât depune la dosar chitanța nr. 524/07.05.2014 (privind achitarea onorariului de avocat).
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri asupra fondului.
Avocatul C. M. G., pentru apelantul-pârât G. I., reiterează pe scurt motivele de apel, solicitând admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței civile apelate în sensul stabilirii pensiei de întreținere în cuantumul legal din venitul net lunar, dar nu mai puțin de venitul minim pe economie, cu plata pensiei de întreținere de la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței civile, precum și obligarea intimatei – reclamante la plata cheltuielilor de judecată de la fond și din apel.
Avocat Suzii P., pentru intimata-reclamantă C. D.-D., susține pe scurt apărările formulate prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală, cu plata cheltuielilor de judecată.
Instanța, în temeiul art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2281 din 25.10.2013 pronunțată de Judecătoria R. a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta C. D.-D. împotriva pârâtului G. I. și, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant G. I. împotriva reclamantei pârâtă C. D.-D.. A fost stabilită locuința minorului G. P.-F., născut la 29 iunie 2003 la reclamantă, s-a luat act de achiesarea pârâtului și s-a dispus ca exercitarea autorității părintești asupra minorului să se facă exclusiv de către reclamantă. S-a mai stabilit în sarcina pârâtului și obligația de plată în favoarea minorului a unei pensii de întreținere în sumă de 100 EUR/lunar, începând cu data introducerii acțiuni, 4 octombrie 2012 și, până la majorat.
Totodată a fost respinsă, ca lipsită de interes, cererea reclamantei de încuviințare a deplasării minorului în Italia și de suplinire a consimțământului pârâtului la îndeplinirea formalităților necesare emiterii pașaportului minorului și deplasării sale în străinătate, fiind încuviințată cererea pârâtului dreptul de a păstra legături personale cu minorul, prin posibilitatea de a-l prelua la domiciliul sau reședința sa, în prima săptămână a fiecărei luni calendaristice, începând de vineri ora 18,00 până duminică ora 16,00, a doua zi de C. și a doua zi de P. și, în perioada 1-21 iulie a fiecărui an, fără cheltuieli de judecată.
În motivare, prima instanță a reținut că prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei R. sub nr._, la data de 4 octombrie 2012, reclamanta C. D.-D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul G. I. să se dispună: 1. exercitarea doar de către reclamantă a autorității părintești asupra minorului G. P.-F., născut la 29 iunie 2003, 2. stabilirea locuinței minorului la reclamantă; 3. substituirea acceptului pârâtului pentru eliberarea unui pașaport pe numele minorului și încuviințarea deplasării acestuia în străinătate și 4. obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului.
Reclamanta și-a motivat solicitările pe considerentul că a conviețuit în concubinaj cu pârâtul, din această relație rezultând minorul G. P.-F., iar pentru a putea asigura întreținerea minorului a decis să plece la muncă în Italia, unde între timp și-a stabilit în mod legal reședința și unde se află și în prezent. După nașterea minorului pârâtul nu l-a văzut decât de puține ori, nu a contribuit la întreținerea sa și nu are o relație afectivă, solidă, cu acesta. La rândul lui, pârâtul are reședința în Italia, iar în urmă cu aproximativ 3 ani s-a căsătorit. Întrucât pârâtul a refuzat în mod constant să îi comunice care este locuința sa din Italia, reclamanta s-a văzut în imposibilitatea de a-l contacta și de a-i putea solicita acordul pentru aducerea minorului la reședința din străinătate.
La data de 12 noiembrie 2012 pârâtul a depus o întâmpinare și o cerere reconvențională, achiesând în parte la acțiunea reclamantei. Astfel, pârâtul s-a declarat de acord cu stabilirea locuinței minorului la reclamantă, exercitarea doar de către aceasta a autorității părintești și obligarea sa la plata unei pensii de întreținere. Cu privire la cuantumul obligației de întreținere a solicitat să fie stabilită prin raportare la venitul minim net pe economia națională din România întrucât nu este încadrat în muncă, nu realizează venituri și mai are în întreținere un copil minor (G. Davide P., născut la 11 iunie 2011). Referitor la cererea de substituire a acceptului pentru eliberarea unui pașaport pe numele minorului și la încuviințarea deplasării acestuia în străinătate, pârâtul a apreciat că solicitarea este lipsită de interes, în condițiile în care aceste posibilități reprezintă prerogative ale autorității părintești, iar reclamanta urmează a le exercita singură, fără a mai fi necesar consimțământul ori acordul pârâtului.
Totodată pârâtul a contestat motivele de fapt expuse de reclamantă în cerere fiindcă ele nu corespund realității, întrucât chiar de la nașterea minorului s-a ocupat de acesta, a păstrat legătura cu el, l-a vizitat ori de câte ori a venit în țară și i-a adus îmbrăcăminte și bani. De asemenea, cu regularitate și, în permanență a trimis prin intermediul unei rude sumele de bani necesare pentru creșterea și educarea minorului, contrar celor susținute privitor la faptul că nu are o relație afectivă, apropiată, cu minorul. De asemenea, pârâtul a contestat susținerile reclamantei potrivit cărora ar fi refuzat în mod constant să îi comunice care este adresa sa din Italia, el a păstrat legătura cu aceasta și, ori de câte ori i-a solicitat, i-a emis procurile notariale necesare pentru deplasarea minorului.
Pe cale reconvențională, pârâtul a solicitat a i se încuviința să păstreze legături personale cu minorul prin posibilitatea de a-l prelua la domiciliul său, în prima și a treia săptămână a fiecărei luni calendaristice, începând de vineri, ora 18,00 până duminică, ora 18,00, a doua zi de C., a doua zi de Paști și în perioada 1-21 iulie a fiecărui an.
În condițiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă prima instanță a solicitat serviciului de autoritate tutelară în raza căruia se află domiciliile din țară ale părților efectuarea unei anchete sociale în vederea identificării posibilităților morale și materiale de care acestea dispun pentru creșterea, îngrijirea și educarea minorului. Concluziile anchetei sociale au fost înaintate instanței cu adresa nr. 3348 din 18 octombrie 2012 de Primăria comunei Săbăoani, jud. N.. De asemenea, având în vedere că părțile locuiesc efectiv în străinătate, instanța a solicitat efectuarea prin comisie rogatorie de anchete sociale la reședințele acestora, concluziile anchetelor sociale fiind înaintate la 19 iunie 2013 (din partea serviciilor sociale ale Primăriei localității Comezzano Cizzago), respectiv la 12 iulie 2013 (din partea serviciilor sociale ale Primăriei localității R.). Acestea au fost traduse prin grija apărătorilor părților.
Examinând lucrările dosarului instanța a reținut că minorul G. P.-F. s-a născut la data de 29 iunie 2003 în municipiul R., din relația de coabitare extramaritală a părților, că acesta a locuit pentru o scurtă perioadă de timp, cu ambii părinți în țară, la domiciliul părinților reclamantei în .. Părțile au pus definitiv capăt conviețuirii la câteva luni de la nașterea minorului, iar, ulterior, pârâtul s-a căsătorit, din această relație rezultând minorul G. Davide P., la 11 iunie 2011. Din anul 2008 reclamanta lucrează neîntrerupt în Italia, stabilindu-și reședința în localitatea R., Via Augusto V., nr. 41, int. 11, la rândul lui pârâtul fiind în Italia, cu reședința în localitatea Comezzano Cizzago, Via del Donatore, nr. 25.
Statuând asupra locuinței minorului, potrivit art. 496 alin. 3 NCC, instanța de fond a urmărit să satisfacă, în primul rând, interesul superior al copilului, care presupune asigurarea unui spațiu de locuit adecvat, condiții de trai și educație corespunzătoare, precum și un mediu familial primitor. Aceste condiții sunt întrunite cumulativ la reședința reclamantei, aspect evidențiat de ancheta efectuată de serviciile sociale din cadrul Primăriei Romei, instanța apreciind că aceasta îi poate oferi minorului o creștere și o îngrijire corespunzătoare. Mai mult, instanța a apreciat, în raport cu vârsta minorului și nivelul său de dezvoltare psiho-intelectuală, că se impune ca acesta să acceadă la un mediu familial și microsocial care îi poate oferi oportunități de dezvoltare educațională și formare profesională. Nu în ultimul rând, instanța a avut în vedere achiesarea fără rezerve a pârâtului, așa încât a stabilit locuința minorului la reclamantă.
Referitor la exercitarea autorității părintești, prima instanță a reținut că, potrivit dreptului comun, regula este ca ambii părinți să exercite autoritatea parentală asupra copiilor din afara căsătoriei (art. 505 NCC). În situația de față, pârâtul a achiesat în mod expres la solicitarea reclamantei în sensul ca aceasta să exercite singură autoritatea părintească, părțile nu au mai conviețuit de aproximativ 10 ani, iar pârâtul s-a căsătorit între timp, dedicându-și eforturile îndeplinirii obligațiilor de familie. Dispozițiile legale referitoare la exercitarea autorității părintești sunt edictate în interesul copilului, iar acesta presupune ca el să nu fie privat de ocrotirea ambilor părinți decât în situații absolut excepționale, când efectiv nu este posibilă participarea unuia dintre părinți la îndeplinirea acestei sarcini. Situația în care se află părțile în cauza de față a fost apreciată de instanță ca fiind într-adevăr una excepțională, în sensul art. 507 NCC, pârâtul neavând, practic, posibilitatea să-și asume exercitarea autorității și asupra minorului din afara căsătoriei, motiv pentru care a fost încuviințată cererea reclamantei de a exercita singură autoritatea părintească asupra minorului.
Stabilind obligațiile ce incumbă părinților față de minor în legătură cu creșterea, îngrijirea și educarea sa, potrivit art. 499 NCC, prima instanța a stabilit în sarcina pârâtului obligația de plată a unei pensii de întreținere în raport cu prevederile art. 529 NCC, respectiv până la concurența sumei de 100 EUR/lunar, începând cu data introducerii acțiunii (4 octombrie 2012) și până la majorat. La stabilirea acestui cuantum s-a avut în vedere împrejurarea că pârâtul mai are în întreținere un copil, rezultat din căsătoria actuală, că are reședința stabilă în Italia, că nu are deocamdată un loc de muncă și că, în principiu, acesta și-a manifestat disponibilitatea de a contribui la întreținerea minorului. Pe de altă parte, suma stabilită în sarcina sa nu este una consistentă, care să-l pună în imposibilitatea de a-și onora obligațiile de familie, dar poate reprezenta, în același timp, un ajutor pentru reclamantă. În același timp, executarea obligației de întreținere a reclamantei față de minor urmează a se efectua în natură, în raport de veniturile sale nete lunare.
Având în vedere soluția adoptată cu privire la modalitatea de exercitare a autorității părintești, prima instanță a constatat ca fiind lipsit de interes capătul de cerere accesoriu referitor la suplinirea consimțământului pârâtului pentru eliberarea unui pașaport pe numele minorului și încuviințarea deplasării acestuia în străinătate, însăși reclamanta, prin apărător, învederând că nu mai insistă în acest capăt de cerere.
Referitor la cererea reconvențională, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 401 NCC, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta, în caz de neînțelegere instanța de tutelă urmând a decide cu privire la modalitățile de exercitare a acestui drept. De asemenea, potrivit art. 496 alin. 3 NCC părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia, instanța de tutelă având posibilitatea de a limita exercițiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului. Prin urmare, admisibilitatea cererii pârâtului, își are temeiul în textele legale invocate și în aplicarea riguroasă a principiului respectării interesului superior al copilului.
Mai mult, prima instanță a avut în vedere că, deși legiuitorul a consacrat dreptul părintelui de a păstra legăturile personale cu copilul, în realitate acest drept aparține în principal copilului, că acesta trebuie pus la adăpost de animozitățile dintre părinți și că trebuie încurajat să dezvolte o relație afectivă solidă cu ambii și, deci, că trebuie să petreacă un timp cât mai îndelungat cu fiecare dintre părinți, pentru ca personalitatea sa să se dezvolte în mod armonios și, să fie străin de evoluția nefavorabilă a relațiilor dintre părinții săi. De aceea, ori de câte ori instanța poate adopta măsuri în acest sens, trebuie să o facă în considerarea interesului copilului, iar în ceea ce privește configurarea programului de păstrare a legăturilor personale cu minorul, instanța a avut în vedere că acesta trebuie să fie în primul rând eficient, adică să permită un contact efectiv, nemijlocit și nerestricționat între părinte și copil, iar o astfel de finalitate poate fi realizată doar prin preluarea minorului la locuința pârâtului și încurajarea acestuia de a petrece cât mai mult timp împreună cu tatăl. Pe de altă parte, a fost avut în vedere că luarea minorului de la locuința reclamantei, în fiecare săptămână și deplasarea sa în altă localitate, îi poate afecta programul de odihnă și studiu, motiv pentru care a fost încuviințată pârâtului cererea de preluare a minorului la domiciliul său din țară sau la reședința din străinătate, în prima săptămână a fiecărei luni calendaristice, începând de vineri, ora 18,00 până duminică, ora 16,00, a doua zi de C., a doua zi de Paști și, în perioada 1-21 iulie a fiecărui an. Pornind de la faptul că pretențiile reciproce ale părților au fost admise, în temeiul art. 274 și următoarele Cod procedură civilă, cheltuielile de judecată efectuate au fost compensate.
Împotriva sentinței civile nr.2281/25.10.2013 pronunțată de Judecătoria R. a declarat apel pârâtul reclamant G. I., înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._, numai în ceea ce privește stabilirea întinderii obligației de întreținere, a momentului de când urmează a fi datorată, dar și compensarea cheltuielilor de judecată, fiind indicate ca motive de nelegalitate și netemeinicie următoarele:
Deși a fost de acord cu obligarea sa la plata unei pensii de întreținere, a solicitat ca aceasta să fie stabilită în raport de venitul minim pe economia națională din România întrucât, pe de o parte, nu realizează niciun fel de venituri, neexistând posibilitatea stabilirii unui cuantum anume al obligației de întreținere, iar pe de altă parte, mai are în întreținere un minor, născut la data de 11.06.2011. Prin urmare, stabilirea unei pensii de întreținere în cuantum de 100 euro i-a creat o situație financiară precară, în condițiile în care veniturile familiei sunt obținute numai de soția sa, iar acestea trebuiesc utilizate și pentru procurarea de alimente și medicamente, dar și pentru cheltuielile de întreținere, imobilul în care locuiește cu familia sa, în prezent, fiind cumpărat prin credit ipotecar, existând riscul de a nu mai putea plăti ratele și deci de a fi evacuați. Având în vedere acest aspect un cuantum de 100 euro este unul greu de suportat.
Deși reclamanta pârâtă a susținut că nu s-a mai preocupat de minor, acest lucru nu corespunde realității, întrucât a contribuit la creșterea și educarea minorului, interesându-se permanent de nevoile acestuia, participând atât afectiv cât și moral și financiar, în limita posibilităților de care dispune, la creșterea și educarea minorului. Chiar și după introducerea cererii de chemare în judecată a contribuit financiar la cheltuielile ocazionate de creșterea și educarea minorului, motiv pentru care este nedreaptă obligarea sa la plata unei pensii de întreținere, atât de mari, începând cu data introducerii cererii și nu de la momentul rămânerii și irevocabile a hotărârii, cum ar fi fost corect. Practic, această situație echivalează cu obligarea sa la plata dublă a unei pensii de întreținere.
Întrucât prin întâmpinarea formulată și depusă la primul termen de judecată a recunoscut pretențiile reclamantei, nu trebuia obligat la plata cheltuielilor de judecată, motiv pentru care în mod greșit s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată. Prin recunoașterea pretențiilor formulate, dar având în vedere și conținutul cererii reconvenționale, instanța de fond ar fi trebuit să o oblige pe reclamanta pârâtă la plata cheltuielilor pe care le-a suportat la instanța de fond. Mai mult decât atât, în dispozitivul hotărârii pronunțată s-a înscris mențiunea ,,fără cheltuieli de judecată”.
Intimata reclamantă și-a fundamentat apărările prin întâmpinarea depusă pentru termenul de judecată din data de 12.03.2014 ( filele 23-26 dosar apel) prin intermediul căreia a susținut legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate și deci respingerea căii de atac exercitate, cu motivarea:
Minorul are vârsta de 11 ani, iar la stabilirea întinderii obligației de întreținere s-a ținut cont atât de nevoile celui care cere întreținerea cât și de cele ale întreținătorului. Dacă acesta din urmă ar fi trebuit să suporte aceste cheltuieli în natură, întinderea lor ar fi fost cu siguranță mai mare. Având în vedere că apelantul pârât trăiește și muncește în Italia și întinderea obligațiilor sale trebuie să se raporteze la veniturile obținute de un muncitor român în străinătate, raportat la un minim al acestora de 800-900 euro /lunar.
Faptul că sporadic a trimis diferite sume de bani, de cele mai multe ori modice, nu echivalează cu o îndeplinire a obligațiilor de întreținere de către apelantul pârât, sau că acesta și-a îndeplinit corespunzător obligațiile pe care le are sub acest aspect.
La rândul său a recunoscut pretențiile pârâtului din cuprinsul cererii reconvenționale, întrucât nu a formulat apărări, nu a administrat probe din care să rezulte că s-ar opune solicitării acestuia privind stabilirea unui program de vizită a minorului.
În apel, probatoriu a fost completat prin depunerea de înscrisuri de către titularul căii de atac în vederea dovedirii situației financiare precare pe care o trece în prezent acesta.
Analizând actele și lucrările dosarului, în funcție de cererile formulate, apărările invocate, probele administrate, hotărârea pronunțată și criticile strict indicate, tribunalul constată că apelul este nefondat urmând a fi respins, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente:
Din relația de concubinaj a intimatei reclamante C. D. – D. și a apelantului pârât G. I. a rezultat minorul G. P. F., născut la data de 29.06.2003. Deși inițial acesta a locuit împreună cu ambii părinți, după separarea lor, el a rămas în grija și întreținerea mamei, tatăl fiind cel care a contribuit, din când în când, la cheltuielile ocazionate de creșterea, educarea și întreținerea sa. Această participare nu a fost exclusă de intimata reclamantă, fiind recunoscută și, dovedită prin anumite înscrisuri de apelantul pârât, dar fără a avea natura unei obligații îndeplinită constant, permanent, așa cum este prin natura sa obligația de întreținere.
Astfel, obligația de întreținere nu poate fi dată și nici primită ocazional, iar justificările apelantului pârât referitoare la absența totală a unui loc de muncă, chiar în perioada derulării litigiului de față, astfel cum s-a apărat prin întâmpinare, în fața instanței de fond( fila 28 dosar fond) sau a indicat drept motiv de nelegalitate și netemeinicie, în cererea de apel (filele 4 - 10 dosar), nu pot fi primite. Din chiar conținutul documentelor depuse de apelantul pârât pentru termenul de judecată din data de 07.05.2014, respectiv declarația de disponibilitate pentru muncă, având nr. de înregistrare_ din 20.01.2014 a rezultat că este șomer din data de 20.01.2014, dar că a desfășurat activități lucrative în perioada 07.10.2013 – 20.12.2013, deși acesta a susținut tot timpul contrariu, respectiv că nu a avut niciun loc de muncă.
Prin urmare, susținerile apelantului pârât privind absența unui loc de muncă și deci a unor venituri sigure nu pot fi primite. Nici susținerile referitoare la faptul că obligațiile financiare pentru care s-a angajat prin achiziționarea unui imobil, în baza unui credit important ca întindere, care nu-i permit și suportarea unei obligații de întreținere, în cuantumul stabilit de instanța de fond, nu pot fi acceptate, întrucât spre deosebire de achiziția realizată, care are un caracter facultativ, întreținerea este obligatorie și continuă. La încheierea contractului de credit, apelantul pârât trebuia să aibă în vedere, în principal, obligațiile pe care le avea față de membri de familie, obligații ce nu pot fi eșalonate, fiind datorate în fiecare zi, ele decurgând din lege, pentru ca mai apoi, în limita resurselor disponibile să realizeze achiziții împovărătoare. Prin urmare, existența altor obligații financiare, achiziționate cu bună știință, suplimentare obligațiilor legale, de întreținere, nu pot constitui un fundament pentru admiterea criticilor fundamentate pe imposibilitatea obiectivă de respectare de către apelantul pârât a dispozițiilor instanței.
De asemenea, nu pot fi primite nici susținerile referitoare la faptul că obligația de întreținere trebuia stabilită nu din momentul formulării și deci a înregistrării cererii de chemare în judecată, ci în raport de momentul rămânerii hotărârii definitive și irevocabile. În materie de întreținere, obligația este acordată de la data solicitării acesteia, în baza legii, indiferent dacă prestațiile au fost executate anterior de părți, potrivit voinței lor. În consecință, momentul stabilirii de către instanța de fond a obligației de întreținere, respectiv ,,cel al formulării cererii...”, în cauza de față, este unul corect.
În sfârșit, nu poate fi primită nici critica apelantului pârât referitoare la faptul că reclamanta nu a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, că acestea au fost compensate, deși pretențiile au fost recunoscut de către el la prima zi de înfățișare. Astfel, în ceea ce privește strict criticile invocate în prezenta cale de atac, în măsură să conducă la admiterea acesteia, deci implicit și la acceptarea motivului privind cheltuielile de judecată, instanța de control judiciar amintește că în ceea ce privește obligația de întreținere, partea care o datorează este de drept în întârziere, deci înainte de formularea acțiunii chiar, sens în care recunoașterea sa nu poate fi raportată la momentul primului termen de judecată, neavând nicio relevanță sub acest aspect.
Având în vedere cele arătate mai înainte va respinge apelul ca nefondat, titularul acestuia, căruia i-au fost respinse toate pretențiile/criticile, urmând a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimata reclamantă în apel, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul G. I., cu domiciliul procedural ales la C. avocat C. M. G., cu sediul în municipiul Piatra N., ., nr. 61, .. A, ., împotriva sentinței civile nr. 2281 din 25.10.2013 pronunțată de Judecătoria R., în contradictoriu cu reclamanta C. D.-D., domiciliată în comuna Săbăoani, ., județul N. (la familia C. I.).
Obligă apelantul să îi plătească intimatei C. D. – D. suma de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 07.05.2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
D. M. G. B. ptr. D. P.
aflată în C.O., semnează
locțiitor grefier șef secție,
D. A.
Red. G. B./ 07.08.2014
Tehn. R.C./08.08.2014
Ex. 4
Fond: C.B.
| ← Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... | Drept de autor şi drepturi conexe. Sentința nr. 454/2014.... → |
|---|
