Acţiune în constatare. Decizia nr. 103/2015. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 103/2015 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 103/RC
Dosar nr._ /200 acțiune în constatare
operator de date cu caracter personal - cod 3074
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 03.03.2015
DECIZIA CIVILĂ NR. 103/RC
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | - C. M. | - judecător |
- E. O. | - judecător | |
- S. D. | - judecător | |
- L. R. | - grefier |
Pe rol se află în curs de soluționare recursul declarat de reclamantul C. G. (decedat în cursul judecății) și continuat de moștenitorul C. G. D., domiciliat în P. N., ., județul N., împotriva sentinței civile nr. 546/31.01.2011 a Judecătoriei P. N., în contradictoriu cu intimații-pârâți M. P. N., prin primar și L. V. V..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns C. V. (identificată cu CI . nr._, CNP_), procurator pentru moștenitorul recurentului-reclamant C. G.-D., lipsă fiind acesta și intimații-pârâți M. P. N., prin primar și L. V. V..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat instanței următoarele:
- obiectul cauzei este acțiune în constatare;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza se află la al II-lea termen de judecată, după suspendarea cauzei.
Procuratorul C. V., pentru moștenitorul recurentului-reclamant C. G.-D., depune la dosar concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Procuratorul C. V., pentru moștenitorul recurentului-reclamant C. G.-D. solicită admiterea recursului, reținerea cauzei spre rejudecare și pronunțarea unei hotărâri care să statueze că potrivit dispozițiilor art. 1890 din Codul civil recurentul-reclamant este proprietarul suprafeței de 221 mp situată în P. N., ., teren pe care-l deține de peste 30 de ani în nume de proprietar, pașnic public și neîntrerupt. Precizează că autorii recurentului, C. I. și C. G., au fost proprietari casei și ai terenului în suprafață de 832 mp din totalul de 1282 încă din anul 1958 și au deținut suprafața de 450 fără un titlu, în continuarea suprafeței de 832 mp. Această suprafață cuprinsă în titlul de proprietate aflat la fila 27 dosar de fond a făcut obiectul dosarului de partaj succesoral înregistrat sub nr. 2796/1999 în urma căruia a obținut suprafața de 406 mp. A înțeles ca pentru suprafața din continuarea suprafeței de 221 mp să formuleze acțiune în constatare prin uzucapiune și la data de 10 martie 2008 a introdus acțiunea care a durat 3 ani, iar la data de 04.04.2010 a apărut pe Ecris soluția „Admite acțiunea”, iar din motive nejustificate instanța de fond a repus cauza pe rol și în ianuarie 2011 acțiune a fost respinsă, motiv pentru care a promovat prezentul recurs, care a fost suspendat până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ promovat pe rolul Judecătoriei P. N., având ca obiect anulare dispoziție primar, acțiune ce a fost respinsă pe motiv că suprafața de 87,60 mp se suprapune cu suprafața de 221 mp, pe care a solicitat-o ca obiect al uzucapiunii. Deși acțiunea a fost respinsă în dispozitiv s-a statuat că terenul pentru care se solicită constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune nu se suprapune cu terenul ce a făcut obiectul Dispoziției Primarului P. N. nr. 2435 din 9.07.2008. Precizează că și prima expertiza și a doua, precum și declarațiile martorilor arătau că terenul nu se suprapune cu terenul ce făcea obiectul Dispoziției Primarului și nici nu a fost solicitat, folosit, dobândit, posedat de altcineva. Susține că potrivit dispozițiilor art. 30 alin. 1 din Legea nr. 58/1975 și ale art. 44 alin.1 din Legea nr. 59/1974 nu constituie o întrerupere naturală a cursului prescripției achizitive începând înainte de apariția acestor două acte normative, iar dispozițiile art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 prevăd că terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor sunt trecute în proprietatea celor care le aveau în folosință. Solicită constatarea faptului că recurentul-reclamant este proprietarul terenului de mai bine de 30 de ani, pe care l-a stăpânit în mod pașnic, public, neîntrerupt, fără cheltuieli de judecată.
Instanța, în temeiul art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
P. sentința civilă nr.546/31.01.2011 a Judecătoriei P. N. s-a respins acțiunea (precizată) formulată de reclamantul C. G., împotriva pârâtului M. P. N., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța sentința instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
P. cererea adresată înregistrată sub nr._, reclamantul C. G. a chemat în judecată Comisia de aplicare a legii fondului funciar P. N., solicitând să se constate că a dobândit, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra terenului de 221m.p .arabil situat în intravilan mun. P. N., ., jud. N., cu motivarea că este proprietarul suprafeței de 832 m.p. și al casei de locuit situată pe acesta încă din anul 1958, teren pentru care posedă titlu de proprietate, că de la autorul său C. I. a rămas și suprafața de teren de 450 m.p., teren pe care l-a împrejmuit și l-a folosit necontenit până în prezent și cum pentru acesta nu are un titlu de proprietate valabil, s-a văzut nevoit să promoveze prezenta acțiune.
P. precizare la acțiune depusă la termenul din data de 8.09.2008 reclamantul a arătat că înțelege să se judece cu Primăria municipiul P. N., prin P. pentru a se constata dreptul său de proprietate dobândit prin uzucapiune potrivit art. 1840 si urm. din Codul civil.
Pârâta, prin întâmpinare depusă la dosar, invocă pe cale de excepție lipsa calității procesuale a primăriei.
La termenul din 8.12.2008, reclamantul a solicitat introducerea în cauză a Municipiului P. N. prin P. și scoaterea din cauză a primăriei, aceasta neavând calitate procesuala pasivă și, introducerea în cauză a numitului L. V. V. și anularea dispoziției primarului nr.2435/2008 prin care i-a fost atribuit acestuia suprafața de 87,60 m.p. teren ce face parte din terenul în litigiu.
Instanța a dispus scoaterea din cauză a primăriei și pe cale de consecință introducerea în această calitate a Municipiului P. N., prin P., iar la termenul din data de 26.01.2009 introducerea în cauză și a numitului L. V. V. în calitate de pârât.
La termenul din data de 3.05.2010 reclamantul prin precizare depusă la dosar a învederat că înțelege să renunțe la capătul de cerere în anularea dispoziției primarului și la continuarea judecății față de pârâtul L. V. V..
Instanța a constatat că acțiunea este neîntemeiată, urmând să fie respinsă,pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat să se constate că a dobândit în contradictoriu cu pârâta M. P. N., prin P., dreptul de proprietate asupra terenului de 221 m.p. situat în mun. P. N., jud. N., ., teren pe care din anul 1958 l-a folosit necontenit și netulburat de alte persoane.
Conf. art. 645 și art.1837 Cod Civil, pentru a opera dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, trebuie îndeplinite condițiile rezultate din disp. art.1846-1857 din același cod și anume exercitarea unei posesii utile.
Posesia este utilă dacă este neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, cf. art. 1846-1847 Cod Civil.
În temeiul art.1860 Cod Civil, orice posesor posterior are facultatea spre a putea invoca dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune să unească posesia sa cu cea a autorului său dacă între aceștia a existat un raport juridic.
Ori, în cauza de față nu sunt îndeplinite aceste condiții mai sus enunțate, reclamantul nefăcând dovada posesiei utile, în sensul dispozițiile legale enunțate mai sus.
Mai mult, reclamantul posedă titlu de proprietate pentru suprafața de 832 m.p. de la aceeași adresă, însă pentru terenul în litigiu acesta a avut încheiat cu pârâta contractul de închiriere nr.4883/1996 care a fost ulterior reziliat, respectiv la data de 1.03.2008, astfel încât reclamantul a avut în aceasta perioadă a închirierii calitatea de detentor precar, exercitând așadar o posesie precară și nu utilă asupra terenului de referință.
Pe de alta parte, posesia exercitată de reclamant nu a fost exercitată sub nume de proprietar, terenul nefiind declarat în evidențele fiscale, reclamantul dar nici autorul său neplătind vreun impozit la stat pentru acesta .
In consecință, instanța a apreciat că reclamantul nu este îndreptățit a solicita constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune, nefăcând dovada îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute expres de disp. art. 1848 și urm. din Codul Civil, respectiv a unei posesii utile, netulburată de nimeni și sub nume de proprietar, din probele de la dosar nerezultând aceste condiții.
A mai reținut și faptul că o parte din suprafața de teren în litigiu i-a fost atribuită numitului L. V. V. prin proces verbal de punere în posesie și prin dispoziția dată de primar, acte valabile, la anularea dispoziției însuși reclamantul renunțând la judecată.
Cert este faptul că, pentru terenurile pe care acesta le-a moștenit de la autorul său, reclamantul posedă titlu de proprietate precum și hotărâre judecătorească, însă pentru cel în litigiu acesta nu a solicitat constituirea dreptului de proprietate în conformitate cu dispozițiile legii fondului funciar, deși avea la îndemână această cale a realizării dreptului .
Or, acțiunea în constatare este admisibilă numai în situația în care reclamantul ca persoană interesată nu avea la îndemână calea realizării dreptului, caz în care instanța constată că în cauza de față nu sunt îndeplinite nici cerințele art. 111 Cod procedură civilă.
Împotriva sentinței reclamantul C. G. a declarat recurs, criticând-o ca netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:
Primul motiv de recurs vizează faptul că în data de 04.04.2010 a apărut pe ECRIS soluția din dosarul nr._, respectiv ,,Admite acțiunea”, iar apoi fără a apărea o repunere pe rol a primit citația pentru care era înștiințat să se prezinte la un nou termen.
Consideră că prin aceasta, judecata și imparțialitatea sunt grav afectate, că acesta este un viciu grav de procedură care i-a încălcat dreptul la un proces echitabil și speranța legitimă la o judecată corectă.
Dacă instanța are dubii cu privire la cele notate pe ECRIS, înțelege să solicite expertiza de la organele competente, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii.
Al doilea motiv de recurs vizează nulitatea prevăzută de art.304, teza I Codul de procedură civilă, și anume, netemeinicia hotărârii prin contradicția ei cu probatoriul existent la dosarul cauzei.
Astfel, deși din înscrisurile depuse la dosar rezultă că termenul de 30 de ani prevăzut de art.1890 și urm. Cod civil, era împlinit la data încheierii contractului de închiriere nr.4883/1996, că a achitat taxe și impozite la stat pentru acest teren, instanța necercetând aceste aspecte în mod eronat a pronunțat o hotărâre netemeinică, de asemeni nu s-a luat în considerare nici depoziția martorului O. E., nici expertiza topografică.
Menționează că data încheierii contractului de închiriere a fost influențat de faptul că în anul 1996 fiul său s-a căsătorit și împreună cu soția lui, care era însărcinată, doreau să construiască o casă, ori certificatul de urbanism și autorizația de construcție s-au putut obține numai după încheierea acelui contract de închiriere.
Cu privire la prevederile art.1846-1847 Cod civil, practica instanțelor judecătorești și a instanțelor supreme este unitară, motiv pentru care a anexat la dosarul cauzei Decizia civilă nr. IV/16.01.2006 pronunțată de ÎCCJ.
Față de aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile nr.546/31.01.2011 și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Examinând recursul, în raport de motivele invocate și de disp. art.3041 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
În ce privește primul motiv de recurs, deși potrivit extrasului din programul ECRIS (depus de recurent) la rubricile ,,termen de judecată” și ,,soluție” (pentru dosarul ce formează obiectul prezentei), pentru termenul din 12.04.2010 apare înserată mențiunea ,,admite acțiunea”, iar ulterior apare, la rubrica ,,termen de judecată”, data de 03.05.2010, fără vreo mențiune la rubrica ,soluție”, din cuprinsul dosarului (respectiv încheierea de ședință aflată la fila 169), rezultă că la data de 29.03.2010 cauza a rămas în pronunțare, pronunțarea fiind amânată, inițial, la 06.04.2010 și apoi la 12.04.2010 când s-a dispus repunerea pe rol ,,pentru a se pune în discuția părților excepția necompetenței materiale a instanței în raport de precizarea la acțiune formulată de reclamant, privind anularea Dispoziției nr.2345/2008 emisă de P.” și s-a stabilit termen la data de 03.05.2010, pentru când s-a dispus citarea părților (dovada citării reclamantului aflându-se la fila 174 dosar).
Din încheierea de ședință din 03.05.2010, rezultă că la acel termen a fost prezent procuratorul reclamantului, cauza a rămas în pronunțare, pronunțarea fiind amânată la data de 10.05.2010, apoi la 17.05.2010 când s-a dispus, din nou, repunerea pe rol pentru completarea probatoriului și s-a acordat termen la 27.09.2010 pentru când reclamantul a fost citat (fila 183), procuratorul acestuia fiind prezent în instanță.
Dosarul a rămas în pronunțare la termenul următor din 17.01.2011 (când în instanță a fost prezent procuratorul reclamantului), pronunțarea fiind amânată succesiv la 24.01.2011 și 31.01.2011 când s-a emis sentința recurată (nr.546/31.01.2011).
Ori, cât timp din actele dosarului rezultă că la data de 12.04.2010 s-a pronunțat o încheiere de repunere pe rol a cauzei și s-a dispus citarea părților pentru termenul din 03.05.2010 (la fila 168 aflându-se și minuta întocmită olograf), neexistând o altă minută, încheiere sau hotărâre care să cuprindă vreo soluție care să echivaleze cu mențiunea ,,admite acțiunea”, iar reclamantul (precum și celelalte părți) a fost legal citat, nu se poate reține existența unui viciu de procedură sau încălcarea dreptului la un proces echitabil, așa cum pretinde recurentul.
Eventualele mențiuni, erori sau omisiuni din aplicația informatică ECRIS nu pot face obiectul controlului judecătoresc în calea de atac, întrucât sunt aspecte de natură administrativă ce țin de modul de întocmire și păstrare a evidenței activității instanței reglementate de Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
Neîntemeiat este și cel de-al doilea motiv de recurs invocat și care privește fondul cauzei.
Astfel, reclamantul a solicitat a se constata dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra unei suprafețe de 221 m.p. teren situat în P. N., . continuarea unui teren de 832 m.p. pentru care a obținut titlul de proprietate nr._ emis de Comisia județeană N. de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
În precizarea acțiunii (depusă la 22 mai 2008) arată că pe terenul de 221 m.p. a constituit plantații încă din anul 1958 ,,an în care am primit în posesie și folosință acel teren”, fără a specifica cine i-a atribuit în folosință acel teren.
Din probele administrate a reieșit că terenul în litigiu face parte dintr-un teren de 61.700 m.p. situat în zona Gara V. din P. N., așa cum rezultă din ,,Chestionarul referitor la bunurile imobiliare din vechiul Regat și Basarabia, aparținând Comunei P. N.”, întocmit în anul 1933 de ,,Ministerul Inventarului Administrațiilor Publice”, ulterior fiind împărțit în mai multe loturi, din care o parte au fost atribuite pentru construcții de locuințe, aspect ce rezultă din suprapunerea peste planul aerofotogramnetric din anul 1992 a planului cu lotizările terenurilor (aflate la filele 67-68 dosar).
Din schița anexă la raportul de expertiză întocmit în dosarul nr._ al Judecătoriei P. N. (atașat spre consultare) ce a avut ca și obiect acțiunea formulată de același reclamant în contradictoriu cu Primarul mun. P. N., L. V., ș.a. (privind anularea Dispoziției nr.2435/2008 emisă în procedura prevăzută de Legea nr10/2001) rezultă că suprafața în litigiu face parte din lotul cu nr.266, fiind învecinată cu lotul nr.267 aparținând pârâtului (lot din care numitului L. V., beneficiar al Legii nr.10/2001, i s-a atribuit o suprafață de 87,60 m.p. în compensarea unui teren ce i-a fost preluat de stat).
Cele mai sus coroborate cu împrejurarea că în anul 1996 reclamantul a încheiat un contract de închiriere (nr. 4883/28.06.1996) cu pârâtul pentru o suprafață de 450 m.p. din care face parte și suprafața de 221 m.p. (contract restrâns ulterior, prin actul adițional nr.3605/28.01.2008, la suprafața în litigiu) sunt de natură a confirma faptul că din anul 1933 terenul a făcut și face parte din proprietatea pârâtului.
Împrejurarea că reclamantul, extinzându-și limitele proprietății sale, a ocupat și suprafața de 221 m.p. învecinată nu este de natură a conduce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, chiar dacă ocuparea s-a produs (așa cum susține) în anul 1958 și până în anul 1996 s-a scurs un interval de 38 de ani.
Astfel, pentru a opera uzucapiunea de lungă durată prevăzută de art.1890 din Codul civil, este necesară întrunirea mai multor condiții și anume: să existe o posesie utilă, neviciată, adică pașnică, continuă, publică (art.1847 și urm. Cod civil) și, de asemenea, neechivocă, posesia să fie exercitată neîntrerupt pe tot timpul fixat de lege.
În speță, nu sunt întrunite condițiile de mai sus deoarece posesia exercitată de reclamant nu a fost una utilă.
Astfel, în primul rând, dacă se au în vedere susținerile sale în sensul că în anul 1958 a primit terenul în folosință înseamnă că posesia a fost exercitată în calitate de detentor precar, astfel că, potrivit disp. art.1853 Cod civil, precaritatea acesteia echivalează cu lipsa însăși a posesiei.
În al doilea rând, dispozițiile art.1844 Cod civil, prevăd că bunurile care prin natura lor sau prin lege sunt declarate că nu pot face obiectul dreptului de proprietate privată, fiind scoase din circuitul civil, nu pot fi dobândite în proprietate pe calea uzucapiunii.
Terenul în litigiu, așa cum s-a reținut mai sus, fiind proprietatea pârâtului a avut, cel puțin până în anul 1989, regimul unui teren proprietate publică întrucât constituțiile anterioare anului 1991 nu făceau distincție între domeniul public și privat al statului.
Distincția dintre domeniul public și privat al statului a fost făcută prin Constituția din 1991 care, la art.135 alin.2 prevede că: ,,Proprietatea este publică și privată”, iar în art.135 alin.3 se arată că proprietatea publică aparține statului sau unităților administrativ teritoriale (comunei, orașului, municipiului și județului).
Potrivit Constituției R.S.R. din anul 1965, dreptul de proprietate al statului era un drept absolut, exclusiv, inalienabil, imprescriptibil și insesizabil.
Aceleași atribute ale dreptului de proprietate publică se regăsesc și în Constituția României din anul 1991 (art.135 pct.5) și în alte acte normative (Legea nr.69/1991, Legea nr.18/1991, Legea nr.213/1998), care prevăd în mod expres că bunurile ce fac parte din domeniul public ,,sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile.”
Coroborând cele de mai sus cu disp. art.1844 Cod civil, rezultă că terenurile care fac parte din domeniul public nu pot fi dobândite de către terți prin efectul prescripției achizitive (adică al uzucapiunii), imprescriptibilitatea fiind consecința inalienabilității bunurilor, adică a împrejurării că sunt scoase din circuitul civil.
Cum până în anul 1989 suprafața de teren de 221 m.p. a făcut parte din categoria celor declarate inalienabile și imprescriptibile, posesia exercitată de pârât, în intervalul 1958-1989, nu a fost aptă a conduce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Chiar dacă după anul 1990 terenul ar fi făcut parte din domeniul privat al pârâtului (care poate fi uzucapat), intervalul de timp scurs până în anul 1996 (când posesia a devenit precară ca urmare a încheierii contractului de închiriere) nu este suficient pentru a conduce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, întrucât potrivit art.1890 Cod civil, posesia trebuie să dureze peste 30 de ani neîntrerupți.
În speță, nu are nicio aplicabilitate Decizia nr. IV din 16.01.2006 a ÎCCJ pronunțată într-un recurs în interesul legii, întrucât aceasta a vizat terenurile proprietate privată a persoanelor fizice care au fost scoase din circuitul civil prin efectul Legii nr.58/1974 și Legii nr.59/1974, în timp ce terenul în litigiu este un teren care avea regim de proprietate publică declarat inalienabil și imprescriptibil prin Constituția din 1965.
Pentru considerentele arătate, cum recursul nu este fondat, în conformitate cu disp. art.312 Cod procedură civilă, tribunalul urmează a-l respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C. G. (decedat în cursul judecății) și continuat de moștenitorul C. G. D., domiciliat în P. N., ., județul N., împotriva sentinței civile nr. 546/31.01.2011 a Judecătoriei P. N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
C. M. E. O. și S. D. L. R.
Red. C. M./17.04.2015
Tehnored. L. R./11.05.2015
Ex.2
Fond N. M.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 65/2015. Tribunalul NEAMŢ | Fond funciar. Decizia nr. 144/2015. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
