Fond funciar. Decizia nr. 191/2015. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 191/2015 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 191/AC
Dosar nr._ - fond funciar -
OPERATOR 3074 – CONFIDENȚIAL
DATE CU CARACTER PERSONAL
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 28.04.2015
DECIZIA CIVILĂ NR.191/AC
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. C. - judecător
- A.-M. U. - judecător
- M. M. - grefier
Pe rol se află judecata apelului declarat de reclamanta R. Ș. domiciliată în P. N., ., județul N., împotriva sentinței civile nr. 1895/22.05.2014 a Judecătoriei P. N., în contradictoriu cu intimatul – pârât M. P. N., cu sediul în P. N., . nr. 6-8, județul N..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat instanței următoarele:
- obiectul dosarului este fond funciar;
- cauza se află la al doilea termen de judecată;
- stadiul procesual – fond;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- prin compartimentul arhivă al instanței s-a depus la dosar adresa nr._ din 08.04.2015 a Municipiului P. N.;
- la data de 21.04.2015 s-au depus la dosar precizări din partea numitului R. A., în calitate de moștenitor legal al lui R. V. și din partea apelantei-reclamante R. Ș..
Tribunalul constată că atât apelanta – reclamantă R. Ș. cât și intimatul R. A. au depus precizări în cuprinsul cărora declară că renunță la cererea de chemare în judecată formulată de R. V. (decedat pe parcursul judecății) și de către R. Ș..
Față de împrejurarea că intimatul M. P. N. și-a exprimat acordul cu privire la cererea de renunțare la judecată așa cum prevăd dispozițiile art. 406 alin. 4 Noul Cod de procedură civilă, având în vedere că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față constată următoarele:
P. sentința civilă nr.1895 din 22.05.2014 pronunțată de Judecătoria P. N. în dosarul nr._ a fost respinsă ca inadmisibilă cererea având ca obiect constatare drept de proprietate, formulată de reclamanții R. V. și R. Ș. în contradictoriu cu pârâtul M. P. N..
Pentru a dispune în acest sens, Judecătoria P. N. a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul său la data de 26.11.2013, reclamanții R. V. și R. Ș. au chemat în judecată pârâtul M. P. N. solicitând să se constate dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 94 m.p. aferentă casei de locuit situată pe . din mun. P. N., jud. N.; cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii unui imobil situat în P. N., ., imobilul fiind reprezentat de o casă cu două camere, un antret și o bucătărie de vară și magazie + extindere locuință compusă din demisol: beci, parter, camera de zi, bucătărie, baie hol + casa scării; mansardă compusă din două dormitoare, o baie împreună cu terenul în suprafață de 380 m.p., imobil pe care reclamanții l-au cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 767 din data de 13.05.1958 eliberat de notariatul de Stat al Județului N. și contractul de vânzare-cumpărare nr. 3294/20.02.1995 eliberat de Notariatul de Stat al Județului N..
Suprafața de 94 m.p. reprezintă grădina din jurul imobilului descris, suprafață de teren care a fost îngrijită de reclamant din anii 60 când s-a realizat sistematizarea orașului, dovadă fiind și construcția utilităților pe această suprafață de teren (bazin de apă și robinet).
Terenul este îngrădit iar din anul 1960 reclamanții l-au posedat continuu având o posesie neîntreruptă. Deși sunt proprietari ai imobilului mai sus descris și ai suprafeței de 286 m.p. aferentă pentru suprafața de 94 m.p. ce constituie grădina din jurul imobilului reclamanții nu dețin acte de proprietate fapt pentru care solicită instanței ca prin hotărârea pronunțată să li se constate dreptul de proprietate asupra terenului intravilan aferent casei de locuit în suprafață de 94 m.p. iar hotărârea pronunțată să țină loc de act autentic de proprietate. Reclamanții sunt îndreptățiți a formula prezenta cerere având în vedere că suprafața de teren ce face obiectul cauzei este eferentă casei de locuit se află în întreținerea acestora din anii 60 iar pe teren sunt amplasate construcții privind utilitățile.
Cererea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 23 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 și art.194 și art.451 Cod pr. Civ.
În dovedirea cererii, reclamanții au solicitat administrarea probei cu înscrisuri, expertiza topografică și proba testimonială. Au depus, în copie următoarele înscrisuri: contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 767/13.05.1968, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3294/20.02.1995, autorizație de construire nr. 141/7087/30.08.1993, certificat de urbanism nr. 1080/18.06.1993, autorizație de lucrare din data de 4.11.1970 și situație de plată din luna noiembrie 1970.
În cadrul procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată reclamanții au depus o precizare la data de 30.12.2013 prin care au indicat valoarea imobilului ca fiind de 4.200 lei. Au reiterat susținerile din cererea de chemare în judecată și au indicat temei de drept al cererii art.23. alin.2 din Legea nr. 18/1991. Odată cu această precizare reclamanții au depus și un extras al cărții funciare nr._/N P. N. din data de 23.12.2013.
La data de 21.02.2014 pârâtul M. P. N. a depus întâmpinare prin care a arătat că din însumarea suprafețelor din cele două contracte de vânzare-cumpărare rezultă o suprafață totală de 286 m.p. și nu o suprafață de 380 m.p. așa cum susțin reclamanții. În perioada 1958-1968 în registrele fiscale la adresa din . era înregistrată proprietatea lui Migală R. și Migală Katy în suprafață de 268 m.p. Conform rolului fiscal al anilor 1966-1975 alături de familia Migală apar înscriși și reclamanții tot cu un teren în suprafață de 268 m.p.Ulterior, în registrul fiscal al anilor 1987-1989, reclamanții s-au înregistrat și au plătit impozit pentru 400 mp. În perioada 1989-2014, la matricola_, rol_, la adresa din . și RompuStefania s-au înregistrat și au plătit impozit pentru suprafața de 286 mp. Un atribut al uzucapiunii este posesia ca un bun proprietar, ceea ce înseamnă plata impozitelor la bugetul local pentru terenul ocupat.
Pârâtul a mai arătat că la data de 11.11.1984 reclamantul R. V. a încheiat contractul de închiriere nr._, pe un termen de un an de zile cu Mun. P. N. privind închirierea unei suprafețe de teren de 94 m.p., teren situat pe ., prelungit pentru încă un an conform actului adițional nr.6315 din data de 28.03.1995. La data încheierii contractului de închiriere orice prescripție achizitivă a fost întreruptă, reclamanții recunoscând astfel că M. P. N. este proprietarul de drept al terenului. O condiție a uzucapiunii este ca posesia să fie exercitată sub nume de proprietar, lucru care nu s-a întâmplat în momentul în care s-a semnat contractul de închiriere a terenului în litigiu. Raportat la momentul semnării contractului de închiriere uzucapiunea de 30 de ani nu s-a împlinit până la data prezentei cereri de chemare în judecată iar pentru a satisface condițiile uzucapiunii de 10-20 de ani este necesară existența unui just titlu, un titlu translativ de proprietate care nu provine de la adevăratul proprietar iar aceste condiții nu sunt dovedite de către soții R. V. și R. Ș.. Pentru aceste considerente,s-a solicitat respingerea cererii reclamanților.
În drept, pârâtul a invocat prevederile art.205 Cod pr. civ. și ale art. 1895-1899 din vechiul Cod civil.
În dovedirea susținerilor, pârâtul a depus, în copie, următoarele înscrisuri: contract de închiriere nr._/11.11.1994, actul adițional nr.6315/28.03.1995, extras plan de situație și extrase din registrele fiscale.
La data de 25.03.2014 reclamanții au depus la dosar ”răspuns la întâmpinare” prin care au subliniat că obiectul cererii de chemare în judecată este constatarea dreptului de proprietate pentru suprafața de 94 m.p. raportat la dispozițiile art. 23 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 republicată. Suprafața de teren hașurată din planul de situație anexat de pârât pentru care susține că s-ar fi încheiat contractul de închiriere nr._/11.11.1994 nu este una și aceeași cu suprafața de 94 m.p. pentru care reclamanții au solicitat constatarea dreptului de proprietate.
Analizând cererea formulată, în raport de susținerile părților și probele administrate,Judecătoria P. N. a reținut următoarele:
P. cererea de chemare în judecată astfel cum s-a arătat prin precizările depuse la data de 30.12.2013 și s-a subliniat prin răspunsul la întâmpinare s-a solicitat de către reclamanți să se constate calitatea lor de proprietari cu privire la un imobil reprezentat de teren în suprafață de 94 m.p. situat în mun. P. N., ., jud. N. și au indicat drept temei juridic pentru cererea formulată dispozițiile art. 23 alin. 2 din Legea nr. 18/1991. Pârâtul și-a formulat apărările sale prin raportare la dispozițiile de drept material în materia prescripției achizitive, respectiv prevederile art.1895-art.1899 din Codul civil din anul 1864. Raportat la dispozițiile art.22 alin.5 din codul de procedură civilă dar și ale dreptului de dispoziție al părților (art.9 Cod pr.civ.) cererea reclamanților nu poate fi analizată decât în limitele în care aceasta a fost formulată. Aceștia au indicat un anume mod de dobândire a dreptului de proprietate imobiliară, respectiv legea. Atât vechiul Cod civil, prin dispozițiile art.644-art.645 cât și Noul cod civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, prin dispozițiile art. 557 enumeră limitativ modalitățile de dobândire a dreptului de proprietate. P. urmare, instanța a apreciat că nu poate analiza cererea reclamanților decât în limitele stabilite de aceștia prin indicarea dispozițiile art.23 alin.2 din Legea nr.18/1991.
S-a stabilit în practica și teoria judiciară că dispozițiile art.23 din Legea nr. 18/1991 stabilesc un drept de proprietate în beneficiul titularilor care se află în ipotezele acolo enumerate. Ar fi astfel un mod de dobândire al dreptului de proprietate derivând din lege în sensul art.645 Cod civil din anul 1864, respectiv în sensul art. 557 alin.3 din Noul Cod civil. P. dispozițiile Legii nr.18/1991 este prevăzută însă și procedura prin care persoana îndreptățită a beneficia de prevederile art. 23 poate obține recunoașterea dreptului său, conform procedurii reglementate de dispozițiile art. 36. Astfel procedura este una administrativă iar atribuirea în proprietate se poate face prin ordin al prefectului, la propunerea primăriilor, pe baza verificării situației juridice a terenurilor. D. ulterior parcurgerii procedurii administrative solicitantul poate contesta ordinul prefectului sau orice act administrativ emis de organele administrative în condițiile reglementate de dispozițiile art. 54 din Legea nr.18/1991. În concret, deși dreptul de proprietate derivând din dispozițiile art.23 și art.36 din Legea nr.18/1991 este unul recunoscut prin lege, proprietatea se dobândește prin efectul unui act administrativ sau al hotărârii judecătorești pronunțate în procedura de verificare a legalității actului administrativ, în procedura specială reglementată de dispozițiile art.54 din Legea nr.18/1991.
Toate acestea sunt echivalente unei proceduri de realizare a dreptului de proprietate recunoscută de lege astfel încât o acțiunea în constatare, în sensul art.35 din Codul de procedură este inadmisibilă, cererea reclamanților fiind astfel respinsă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, reclamanta R. Ș., a declarat recurs (recalificat ca șiapel, în temeiul art.457 NCPC),solicitând casarea hotărârii de primă instanță și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării probatoriului solicitat.
Reclamanta a precizat că soțul său R. V. a decedat la data de 5.10.2014 fapt pentru care solicită introducerea în cauză a moștenitorului acestuia R. A., domiciliat in P. N., ., jud. N..
În motivarea cererii de apel, reclamanta a arătat că hotărârea de primă instanță este netemeinică și nelegală întrucât instanța de fond a dat o interpretare greșită atât situației de fapt cât și dispozițiilor art.23 alin.1 și alin.2 ind.1 din Legea nr.18/1991 modificată și republicată.
Se apreciază că din dispozițiile legale mai sus enunțate, rezultă că dreptul de proprietate asupra terenurilor s-a dobândit de către persoanele aflate în situația vizată de legiuitor în temeiul legii, demersul ce ar fi trebuit să-l urmeze, invocat de instanța de fond prin motivarea reținută la alin ultim pag.3 din sentință, având doar caracter recognitiv, constatator.
Consideră că prin actele depuse la dosarul cauzei a făcut dovada că suprafața de 94 m.p. constituie grădina din jurul imobilului a cărui proprietară este, suprafață pe care a întreținut-o împreună cu soțul său încă din anul 1960, când s-a realizat sistematizarea orașului, drept dovadă fiind și construirea utilităților pe respectiva suprafață de teren.
Terenul este îngrădit iar din anul 1960 l-au posedat continuu, având o posesie neîntreruptă. Deși sunt proprietarii imobilului mai sus menționat cât și a suprafeței de 286 mp aferenta acestuia, după cum rezultă din contractele de vânzare cumpărare atașate cererii de chemare in judecată, pentru suprafața ele 94 mp ce constituie grădina din jurul imobilului, nu dețin act de proprietate, fapt care a determinat promovarea cererii introductive prin care au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să le constate dreptul de proprietate asupra terenului intravilan aferent casei de locuit în suprafața de 94 m.p. iar această hotărâre să țină loc de act autentic de proprietate.
Față de cele mai sus enunțate, consideră că, făcând aplicarea dispozițiilor art.23din Legea 18/1991 raportat la art.35 C.pr.civ, instanța de fond trebuie să admită cererea pe care a promovat-o împreună cu defunctul soț și să le constate dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 94 mp aferent casei de locuit.
În al doilea rând, consideră că soluția instanței de fond se întemeiază pe o greșeala gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor.
Pe lângă considerațiile anterior menționate, apreciază că dacă instanța de fond ar fi administrat probele solicitate prin cererea de chemare în judecată, soluția pronunțată ar fi fost alta, respectiv cea pe care au solicitat-o. Se subliniază că terenul în litigiu este îngrădit și nu s-au modificat liniile de hotar, iar din anul 1960au posedat terenul continuu și neîntrerupt.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.23 din legea nr.18/1991 și ale art.35 și art.411 alin.2 C.pr.civ.
În dovedire, apelanta a depus certificat de deces . nr._ și actele de veșnică vânzare nr.1968/14.05.1946 și nr.1245/27.03.1923.
Cererea de apel este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor art.42 din legea nr.1/2000 republicată coroborate cu art.29 alin.1 lit.l din OUG nr.80/2013.
Intimatul M. P. N., legal citat, a formulat întâmpinare (f.12,13 ds.) prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea dispozițiilor cuprinse în sentința apelată ca temeinice și legale.
În combaterea motivelor de apel, intimatul a reiterat susținerile făcute în fața instanței de fond cu privire la situația de fapt și de drept dedusă judecății.
A apreciat că instanța de fond și-a format convingerea asupra situației de fapt analizând în mod corect înscrisurile depuse la dosarul cauzei iar soluția pronunțată este rezultatul unei corecte aprecieri a dispozițiilor art.23 din legea nr.18/1991 în raport de celelalte dispoziții ale actului normativ invocat ce stabilesc procedura ce trebuie urmată de către persoana interesată pentru stabilirea dreptului de proprietate.
Astfel, pentru a invoca beneficiul art.23 din legea nr.18/1991, persoana interesată trebuie să parcurgă procedura prevăzută de actul normativ, conform procedurii reglementate de dispozițiile art.36, respectiv procedura administrativă. Numai după parcurgerea acestei proceduri, persoana nemulțumită poate contesta ordinul prefectului în conformitate cu prevederile art.54 din legea nr.18/1991.
În speță, reclamanții nu justifică temeinicia acțiuni deoarece nu au respectat procedura administrativă obligatorie instituită prin dispozițiile Legii nr. 18/1991, astfel că sentința contestată este o consecință a interpretării corecte a dispozițiilor legale și a analizei probelor administrate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.23, art.36 și art.54 din legea nr.18/1991, ale art.223 alin.3 și art.471 alin.5 C.pr.civ.
La solicitarea apelantei R. Ș. s-a dispus introducerea în cauză și citarea în calitate de intimat a numitului R. A., în calitatea de fiul al reclamantului R. V.,decedat după pronunțarea sentinței apelate.
P. cererea formulată la data de 24.02.2015 (f.20ds.), ulterior precizată sub aspectul obiectului juridic (f.37-39) apelanta R. Ș. (atât în nume propriu cât și în calitate de moștenitoare a reclamantului R. V. decedat după pronunțarea sentinței apelate) și intimatul R. A. (în calitate de moștenitor al reclamantului R. V. decedat după pronunțarea sentinței apelate) au solicitat să se ia act că înțeleg să renunțe la judecarea cererii introductive de instanță.
Analizând cererea de renunțare la judecata acțiunii introductive, tribunalul ca instanță de apel reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.406 C.pr.civ. „(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.
(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.
(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.
(4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.
(5) Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.
(6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă.”
Cum manifestarea de voință a apelantei-reclamante R. Ș. și a intimatului R. A. în sensul de a renunța la judecata cererii introductive promovate pe rolul Judecătoriei P. N. de către reclamanții R. Șmtefania și R. V., decedat după pronunțarea sentinței apelate, a fost exprimată în mod clar și neechivoc prin cerere scrisă precizată în clar sub aspectul obiectului juridic iar pârâtul M. P. N., legal citat cu mențiunea de a-și exprima poziția față de cererea de renunțare, a dat curs acestei solicitări în sensul achiesării, tribunalul va lua act de manifestarea expresă de voință a părților și va admite apelul formulat de reclamanta R. Ș. împotriva sentinței civile nr. 1895/22.05.2014 a Judecătoriei P. N., va anula în tot sentința apelată și, în consecință, va lua act de declarația formulată(atât în nume propriu cât și în calitate de moștenitoare a reclamantului R. V., decedat pe parcursul judecății) de către reclamanta R. Ș. și de declarația formulată(în calitate de moștenitor al reclamantului R. V., decedat pe parcursul judecății) de către reclamantul R. V. A. de renunțare la judecata cererii având ca obiect constatare drept de proprietate formulată de reclamanții R. Ș. și R. V.( decedat pe parcursul judecării cauzei) în contradictoriu cu pârâtul M. P. N..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de reclamanta R. Ș. domiciliată în P. N., ., județul N., împotriva sentinței civile nr. 1895/22.05.2014 a Judecătoriei P. N., în contradictoriu cu intimatul – pârât M. P. N., cu sediul în P. N., . nr. 6-8, județul N..
Anulează în tot sentința și în consecință:
Ia act de declarația formulată (atât în nume propriu cât și în calitate de moștenitoare a reclamantului R. V., decedat pe parcursul judecății) de către reclamanta R. Ș. și de declarația formulată (în calitate de moștenitor al reclamantului R. V., decedat) de către reclamantul R. V. A. de renunțare la judecata cererii având ca obiect constatare drept de proprietate formulată de reclamanții R. Ș. și R. V. ( decedat pe parcursul judecării cauzei).
Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Tribunalul N. – Secția I civilă.
Pronunțată în ședință publică azi 28.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
M. C. A.-M. U. M. M.
Red./tehnored. A.M. U. 28.05.2015/tehnored. M.M. 29.05.2015, ex.6
Fond: V.V. C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 200/2015. Tribunalul NEAMŢ | Obligaţie de a face. Decizia nr. 222/2015. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
