Pretenţii. Decizia nr. 200/2015. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 200/2015 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 200/AC
Dosar nr._ pretenții
operator de date cu caracter personal - cod 3074
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 05.05.2015
DECIZIA CIVILĂ NR. 200/AC
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | - E. O. | - judecător |
- B. C. | - judecător | |
- L. R. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de reclamantul M. P. N. prin împuternicit ., cu sediul în P. N., ., județul N., împotriva sentinței civile nr. 3997/21.11.2014 a Judecătoriei P. N., în contradictoriu cu intimata-pârâtă M. F..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că:
- obiectul cauzei este pretenții;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- stadiul procesual - apel;
- dosarul se află la primul termen de judecată;
- alte aspecte procesuale - în urma verificărilor efectuate în sistemul ECRIS pentru primul termen de judecată de astăzi, s-a constatat că nu există alte dosare formate ca urmare a unor cereri formulate de aceleași părți, împotriva acelorași persoane și având același obiect ca în prezenta cauză, drept pentru care s-a întocmit referatul anexat, în conformitate cu dispozițiile art.103 alin.11 din Regulamentul de ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești.
Președintele completului de judecată constată că apelul ce face obiectul prezentei cauze, aflat la primul termen de judecată, a fost formulat și motivat cu respectarea termenului prevăzut de lege, fiind scutit de la plata taxei judiciare de timbru, procedura de citare este legal îndeplinită intimata-pârâtă M. F., care a fost citată și la domiciliul cu care figurează în baza de date privind evidența persoanelor administrată de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din P. N., . aflată la fila 123 dosar fond, potrivit dispozițiilor art.163 alin. 3 lit. g Cod procedură civilă la împlinirea termenului de 7 zile de la data afișării înștiințării.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată, în conformitate cu dispozițiile art. 244 alin. 1 și 3 noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească. Totodată, constată că nu mai este necesară aplicarea dispozițiilor art. 238 din noul Cod de procedură civilă, referitoare la estimarea duratei procesului, iar față de împrejurarea că apelantul-reclamant a solicitat, în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 din noul Cod de procedură civilă, judecata cauzei și în lipsă, declară, în temeiul art. 394 din noul Cod de procedură civilă, dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
Cauza s-a reluat la a doua strigare, când a răspuns consilierul juridic L. D., pentru apelantul-reclamant M. P. N. prin împuternicit ., cu delegația nr. 4990/21.04.2015, lipsă fiind intimata-pârâtă M. F..
Președintele completului de judecată aduce la cunoștință reprezentantei apelantului-reclamant că dosarul a rămas în pronunțare.
Consilierul juridic L. D., pentru apelantul-reclamant M. P. N., solicită redeschiderea dezbaterilor.
Instanța redeschide dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei apelantului-reclamant.
Consilierul juridic L. D., pentru apelantul-reclamant M. P. N., solicită admiterea apelului, așa cum a fost formulat și obligarea intimatei-pârâte la plata sumele datorate.
Instanța, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:
I. Hotărârea primei instanțe
P. sentința civilă nr. 3997 din data de 21.11.2014 a Judecătoriei P.-N., a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru suma totală de 8.136,61 lei, din care suma de 3.379,48 lei reprezintă cheltuieli de întreținere aferente perioadei aprilie 2006-februarie 2011, suma de 1.921,69 lei penalități de întârziere la cheltuielile de întreținere, aferente perioadei octombrie 2006-februarie 2011, și suma de 2.835,44 lei reprezintă chirie aferentă perioadei aprilie 2006- februarie 2011.
S-a respins ca fiind prescrisă acțiunea având ca obiect obligarea pârâtei M. F. la plata sumei totale de 8.136,61 lei, din care suma de 3.379,48 lei reprezintă cheltuieli de întreținere aferente perioadei aprilie 2006-februarie 2011, suma de 1.921,69 lei penalități de întârziere la cheltuielile de întreținere, aferente perioadei octombrie 2006-februarie 2011 și suma de 2.835,44 lei reprezintă chirie aferentă perioadei aprilie 2006- februarie 2011.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul M. P. N., prin Primar, prin reprezentant ., în contradictoriu cu pârâta M. F., aceasta fiind obligată să plătească reclamantului suma totală de 3.747,71 lei,din care suma de 383,87 lei, reprezintă cheltuieli de întreținere aferente perioadei martie 2011-august 2012, suma de 1.108,6 lei reprezintă penalități de întârziere la cheltuielile de întreținere, aferente perioadei martie 2011-iunie 2013 și suma de 2.255,24 lei reprezintă chirie aferentă perioadei martie 2011-februarie 2014.
S-a respins ca neîntemeiată cererea accesorie având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:
În fapt, la data de 23.12.2004, între reclamant și pârâta M. F. s-a încheiat contractul de închiriere nr._, având ca obiect închirierea imobilului situat în P. N., st. Izvoare, .. 16, județul N., pentru o perioadă de 5 ani.
P. Hotărârea nr. 501 din 10.12.2010 emisă de Consiliul Local al Municipiului P. N., s-a stabilit cuantumul chiriilor pentru locuințele proprietatea Municipiului P. N..
În prezent, fondul locativ al Municipiului P. N. este administrat de ., conform HCL nr. 679 din 31.10.2008.
În drept, având în vedere modificările legislative intervenite, respectiv . Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, la stabilirea legii aplicabile raportului juridic dedus judecății, instanța are în vedere dispozițiile art. 6 alin. (2) din Codul civil potrivit cărora ,,actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot produce alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii sau producerii lor”.
În același sens, art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil stabilește că actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor. Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 102 din același act normativ ,,Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”.
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei aprilie 2006-februarie 2011, instanța a reținut următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 248 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, ,,instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei
În raport de dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr. 1/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care a statuat că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011, se constată că prescripția aferentă perioadei aprilie 2006-februarie 2011, poate fi invocată și de instanță din oficiu.
Având în vedere că potrivit art. 1 din Decretul nr. 167 din 21 aprilie 1958 ,,dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar o dată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept patrimonial se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii”, instanța a apreciat că soluționarea excepției prescripției care este o excepție de fond întrucât termenul este reglementat de lege ca o condiție a exercițiului dreptului la acțiune, absolută întrucât normele care stabilesc termenul de prescripție au caracter imperativ și peremptorie întrucât tinde la respingerea acesteia, face de prisos cercetarea pricinii în fond.
Față de obiectul acțiunii, reclamantul urmărește valorificarea unui drept patrimonial, drept de creanță care este supus prescripției extinctive potrivit art. 1 din Decretul nr. 167 din 21 aprilie 1958 privitor la prescripția extinctivă.
Conform prevederilor art. 3 din Decretul nr. 167 din 21 aprilie 1958 termenul general de prescripție este de 3 ani, termen aplicabil și în speță în lipsa unui termen special prevăzut de lege.
Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani este, potrivit art. 7 din Decretul nr. 167 din 21 aprilie 1958 este data de la care se naște dreptul la acțiune.
În speță, dreptul reclamantului de a solicita obligarea pârâtei la executarea obligației, respectiv plata sumelor ce reprezintă cheltuieli de întreținere și chirie a început să curgă la termenul menționat pe listele de plată.
Data introducerii acțiunii este 07.05.2014, moment la care se raportează calcularea termenului de prescripție de 3 ani.
Aplicând aceste dispoziții legale la cauza dedusă judecății, constatând că sumele solicitate de către reclamantă sunt aferente perioadei aprilie 2006- februarie 2011, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru suma totală de 8.136,61 lei, din care suma de 3.379,48 lei reprezintă cheltuieli de întreținere aferente perioadei aprilie 2006-februarie 2011, suma de 1.921,69 lei penalități de întârziere la cheltuielile de întreținere, aferente perioadei octombrie 2006-februarie 2011, și suma de 2.835,44 lei reprezintă chirie aferentă perioadei aprilie 2006- februarie 2011.
Pe cale de consecință, a respinge ca fiind prescrisă acțiunea având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 8.136,61 lei, din care suma de 3.379,48 lei reprezintă cheltuieli de întreținere aferente perioadei aprilie 2006-februarie 2011, suma de 1.921,69 lei penalități de întârziere la cheltuielile de întreținere, aferente perioadei octombrie 2006-februarie 2011, și suma de 2.835,44 lei reprezintă chirie aferentă perioadei aprilie 2006- februarie 2011.
Instanța nu a dat eficiență juridică susținerii reclamantului referitoare la întreruperea prescripției prin angajamentul de plată, deoarece, conform art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167 din 21 aprilie 1958, întreruperea prescripției are loc prin recunoașterea dreptului a căruia acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Recunoașterea pârâtei a avut loc la data de 16.07.2014, după împlinirea termenului de prescripție, și, prin urmare, nu este susceptibilă de a produce efectul întreruptiv, deoarece termenul fusese împlinit la data introducerii acțiunii, respectiv 07.05.2014. Recunoașterea debitului ulterior împlinirii termenului prescripției nu are ca efect întreruperea cursului prescripției, întrucât problema întreruperii cursului prescripției se poate pune numai atâta cât timp prescripția este în curs, nu și după ce cursul acesteia s-a împlinit.
Referitor la cererea privind obligarea pârâtei M. F. la plata cheltuielilor de întreținere și chirie aferente perioadei martie 2011-august 2012, respectiv martie 2011-februarie 2014, instanța a reținut că, potrivit art. II din contractul de închiriere, pârâta și-a asumat obligația de a achita chiria lunară stabilită și a cheltuielilor de întreținere.
P. urmare, în raport de dispozițiile art. 969 Cod civil, potrivit cărora ,,convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante˝, contractul de închiriere este obligatoriu pentru părțile contractante, nerespectarea acestuia având drept consecință angajarea răspunderii civile contractuale a părții în culpă.
Astfel, instanța a reținut existența raportului juridic obligațional care constituie premisa răspunderii contractuale în cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligațiilor asumate. Pentru a se putea stabili răspunderea contractuală se impune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, respectiv existența unui prejudiciu cauzat de neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, să existe un fapt prejudiciabil, să existe o relație de la cauză la efect și să existe o culpă a debitorului.
Aplicând aceste dispoziții legale la cauza dedusă judecății, din cuprinsul contractului menționat anterior, coroborat cu liste de plată rezultă existența prejudiciului produs reclamantului.
În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este și obligația de a transfera proprietatea asupra unei sume de bani, creditorul are datoria să dovedească existența obligației. În atare situație, în momentul în care creditorul face această dovadă, dacă debitorul nu dovedește îndeplinirea obligației ce îi incumbă, se presupune că nerespectarea acesteia provine din vina sa, fiind obligat la plata de despăgubiri către celălalt contractant.
Astfel, sunt îndeplinite cumulativ condițiile pentru angajarea răspunderii contractuale, respectiv existența unui prejudiciu cauzat de neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, și anume paguba produsă patrimoniului reclamantului, există un fapt prejudiciabil, și anume neîndeplinirea obligației contractuale de plată a chiriei și a cheltuielilor de întreținere așa cum a fost stabilit de clauzele contractuale, există o relație de la cauză la efect și există, de asemenea, o culpă a debitorului-pârât, deoarece în cauză nu a intervenit o cauză exoneratoare de răspundere.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere la plata utilităților datorate furnizorilor, instanța, din coroborarea listelor de plată cu fișa proprietarului și centralizator debite, a reținut că pârâta datorează și penalități de întreținere calculate potrivit art. 25 alin. 3 lit. a din H.G. nr. 1588/2007.
II. Calea de atac
1. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul M. P. N., prin împuternicit .., invocând faptul că, în cazul în care, după împlinirea termenului de prescripție extinctivă, debitorul recunoaște datoria și se obligă să o plătească, deși nu este vorba de o întrerupere a termenului, suntem în prezența unei novații valabile a obligației civile imperfecte într-o obligație perfectă.
Potrivit art. 1838 C.civ., nu se poate renunța la prescripție decât după împlinirea ei. Renunțarea poate să fie tacită sau expresă, cum este cazul angajamentului unilateral de executare a obligației asumate de către debitor.
Pârâtul a renunțat la prescripția împlinită prin angajamentul de plată înregistrat sub nr. 6036/16.07.2014.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466-482 C.proc.civ.
2. Intimata-pârâtă, căreia, în procedura regularizării cererii i-a fost comunicat duplicatul cererii de apel în conformitate cu art. 163 al. 3 teza a doua Cod de procedură civilă, nu a depus întâmpinare. Legal citată pentru termenul de judecată stabilit în ședință publică, tot în conformitate cu art. 163 al. 3 teza a doua Cod de procedură civilă, intimata-pârâtă nu s-a prezentat în instanță, nu și-a formulat apărări și nu a depus probe.
III. Soluția instanței de apel
Analizând apelul formulat, Tribunalul constată că acesta este fondat, urmând a fi admis, în temeiul art. 480 Cod de procedură civilă, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut ca fiind prescrise parte din pretențiile reclamantei, arătând că recunoașterea pârâtei prin angajamentul de plată a avut loc la data de 16.07.2014, după împlinirea termenului de prescripție, și, prin urmare, nu este susceptibilă de a produce efectul întreruptiv, deoarece termenul fusese împlinit la data introducerii acțiunii, respectiv 07.05.2014. S-a argumentat că recunoașterea debitului ulterior împlinirii termenului prescripției nu are ca efect întreruperea cursului prescripției, întrucât problema întreruperii cursului prescripției se poate pune numai atâta cât timp prescripția este în curs, nu și după ce cursul acesteia s-a împlinit.
Contrar celor reținute în hotărârea atacată, Tribunalul apreciază, așa cum a invocat și apelantul în calea de atac formulată, că recunoașterea debitorului și angajamentul de plată făcut are efectul unei renunțări la dreptul de a invoca prescripția extinctivă, provenită de la cel în folosul căruia a curs și s-a împlinit acest termen. Potrivit art. 1838 cod civil de la 1864, „nu se poate renunța la prescripție decât după împlinirea ei."
Potrivit art. 18 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil în cauză, așa cum în mod corect a apreciat prima instanță, instanța este obligată ca din oficiu să cerceteze cererea de chemare în judecată din punctul de vedere al prescripției, și să pună în discuția părților o astfel de excepție, în condițiile în care consideră că ar fi incidentă în cauză. Când partea îndreptățită să invoce beneficiul prescripției va renunța la acesta, instanța nu va putea, însă, respinge acțiunea, cu toate că ea ar fi prescrisă.
Art. 1839 Cod civil de la 1864 stipulează că renunțarea la prescripție este sau expresă sau tacită și că renunțarea tacită rezultă dintr-un fapt care presupune delăsarea dreptului câștigat. În cauză, înscrisul emanând de la debitor la data de 16.07.2014, prin care își însușește debitul în sumă de 4896,91 lei, reprezentând chirie restantă la nivelul lunii noiembrie 2013, și suma de 6793,64 lei, cheltuieli de întreținere restante în iunie 2013, are valoarea unei renunțări tacite la efectele împlinirii prescripției.
În consecință, față de această manifestare de voință a pârâtei, întrucât renunțarea la prescripție este o prerogativă pe care o are o persoană de a dispune, din punct de vedere juridic, de un drept al său, iar manifestarea de voință este valabilă, Tribunalul constată că nu mai subzistă temei pentru admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune privind sumele datorate, respectiv: 3.379,48 lei - cheltuieli de întreținere aferente perioadei aprilie 2006-februarie 2011, suma de 1.921,69 lei -penalități de întârziere la cheltuielile de întreținere, aferente perioadei octombrie 2006-februarie 2011, și suma de 2.835,44 lei - chirie aferentă perioadei aprilie 2006- februarie 2011.
Ca urmare, în temeiul art. 480 al. 2 Cod de procedură civilă, apelul declarat de reclamant va fi admis, iar sentința apelată schimbată în parte, în sensul respingerii excepției invocate de prima instanță din oficiu și înlăturării dispozițiilor ce constituiau o consecință a acestei soluții, pârâta M. F. urmând a fi obligată a plăti reclamantului M. P. N., prin împuternicit .., pe lângă sumele pentru care pretențiile reclamantului au fost admise în prima instanță, și sumele pentru care Tribunalul a constatat că nu poate fi reținută incidența prescripției extinctive a dreptului la acțiune.
Celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu au făcut obiectul criticilor prin prezenta cale de atac, urmează a fi menținute ca valabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamantul municipiul P. N. prin împuternicit ., cu sediul în P. N., ., județul N., împotriva sentinței civile nr. 3997/21.11.2014 a Judecătoriei P. N..
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul următor:
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune pentru suma totală de 8.136,61 lei, din care suma de 3.379,48 lei reprezintă cheltuieli de întreținere aferente perioadei aprilie 2006-februarie 2011, suma de 1.921,69 lei penalități de întârziere la cheltuielile de întreținere, aferente perioadei octombrie 2006-februarie 2011, și suma de 2.835,44 lei reprezintă chirie aferentă perioadei aprilie 2006- februarie 2011.
Înlătură din sentința apelată dispoziția de respingere ca prescrisă a cererii cu privire la sumele anterior menționate.
Obligă pârâta M. F. la plata către reclamantul municipiul P. N. - prin împuternicit . – a sumei totale de 11.884,32 lei, în loc de3.747,71 lei, din care:
- suma de 3.763,35 lei, în loc de 383,87 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei aprilie 2006-august 2012,
- suma de 3.030,29 lei, în loc de 1.108,6 lei, reprezentând penalități de întârziere la cheltuielile de întreținere, aferente perioadei octombrie 2006-iunie 2013,
- și suma de 5.090,68 lei, in loc de 2.255,24 lei, reprezentând chirie aferentă perioadei aprilie 2006-februarie 2014.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
E. O. B. C. L. R.
Red.B. C./27.05.2105; Tehnored. L. R.28.05.2015; Ex. 5, Fond B. P.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3806/2013. Tribunalul... | Fond funciar. Decizia nr. 191/2015. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
