Fond funciar. Decizia nr. 556/2013. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 556/2013 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 556/RC
Dosar nr._ fond funciar
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 30.04.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 556/RC
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | - C. B. | - judecător |
- M. C. | - judecător | |
- O. E. | - judecător | |
- R. L. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea recursului declarat deintimata C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor,cu sediul în Piatra N., . nr. 27, județul N., împotriva sentinței civile nr. 848 din data de 22.05.2012 pronunțată de Judecătoria B., în contradictoriu cu intimații-petenți Ț. G. D., C. locală B. A. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, intervenienții C. P., C. S. V., Z. I., Ț. C. A., P. F., V. P. E., H. T., Ț. V., V. V., C. A. și H. V..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat substituent A. M., pentru intimatul-petent Ț. G. D., cu delegația de substituire nr._/30.04.2013 dată de avocatul titular A. M., lipsă fiind acesta și reprezentanții recurentei-intimate C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și intimatei-petente C. locală B. A. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și intervenienții C. P., C. S. V., Z. I., Ț. C. A., P. F., V. P. E., H. T., Ț. V., V. V., C. A. și H. V..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat instanței următoarele:
- obiectul cauzei este fond funciar;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza se află la al V-lea termen de judecată.
Președintele completului de judecată pune în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție accesorie formulată de intervenienții C. P., C. S. V., Z. I., Ț. C. A., P. F., V. P. E., H. T., Ț. V., V. V., C. A., H. V. în sprijinul intimatului-petent Ț. G. D..
Avocat substituent A. M., pentru intimatul-petent Ț. G. D., solicită admiterea cererii de intervenție accesorie, întrucât intervenienții, prin cererea formulată, au adus justificări privind termenul în care au formulat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate.
Tribunalul respinge ca inadmisibilă cererea de intervenție formulată de intervenienții C. P., C. S. V., Z. I., Ț. C. A., P. F., V. P. E., H. T., Ț. V., V. V., C. A., H. V. în sprijinul intimatului-petent Ț. G. D., întrucât, deși potrivit dispozițiilor art. 49 alin. 3 și 52 Cod procedură civilă cererea de intervenție accesorie este admisibilă în recurs, din conținutul cererii formulată în prezenta cauză nu rezultă legătură cu cererea principală, motivele invocate nefiind de natură să justifice judecarea împreună a cererilor.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat substituent A. M., pentru intimatul-petent Ț. G. D., solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond, ca fiind temeinică și legală, întrucât intimatul-petent este îndreptățit la constituirea dreptului de proprietate pentru 5 ha teren, în calitate de moștenitoare a autorului său, care a luptat în la doilea război mondial. Solicită respingerea motivului de recurs privind tardivitatea formulării cererii, întrucât în lipsa unui termen stipulat expres depunere a cererilor în Legea nr. 212/2008, termenul în care se pot depune cererile este de trei ani, calculat de la data nașterii dreptului de acțiune, respectiv de la data intrării în vigoare a legii. Solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Instanța, în temeiul art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 848 din data de 22.05.2012 a Judecătoriei B., a fost admisă plângerea formulată de petentul Ț. G. D. în contradictoriu cu intimatele C. județeană N. și C. locală B. A. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilorși, în consecință:
- s-a constituit în favoarea petentului dreptul de proprietate pentru suprafața de 5 ha teren cu vegetație forestieră, pe raza comunei B. A., jud. N.
- s-a anulat în parte Hotărârea Comisiei județene N. de fond funciar nr. 9137/12.12.2011.
Pentru a pronunța această sentință, instanța reține următoarele:
Prin plângerea introductivă, petentul a solicitat anularea Hotărârii Comisiei județene nr. 9137/12.12.2011, cerând constituirea dreptului de proprietate pentru 5 ha teren cu vegetație forestieră pe raza comunei B. A., ca veteran de război, participant la al doilea război mondial.
În motivare, a arătat că a participat la al doilea război mondial, calitate în care avea vocație la împroprietărire conform Legii 187/1945, dar nu a fost trecut pe tabelele de împroprietărire. Făcând dovada participării la război, sunt aplicabile prevederile Legii nr. 212/2008.
A formulat cerere la comisia locală de fond funciar, care a admis-o, dar comisia județeană a invalidat această hotărâre, pe motivul că, deși a făcut dovada participării la război, nu ar îndeplini condițiile legii de împroprietărire. În plus, consideră că cererea a fost depusă tardiv.
Analizând actele și probele dosarului, instanța a constatat că cererea este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Legea nr. 187/1945 prevedea împroprietărirea participanților la război cu teren în completare până la lotul-tip de 5 ha.
În aplicarea acestei legi s-au creat situații diferite: unii participanți la război au fost trecuți în tabelele de împroprietărire, alții nu s-au regăsit în aceste tabele, cum este și cazul de față. Legea nr. 212/2008 a modificat art. 36 din L nr. 1/2000, conferind vocație la constituirea dreptului de proprietate și celor netrecuți în tabele, care fac dovada participării la război, cu teren forestier.
Cât privește tardivitatea introducerii cererii, invocată de C. județeană, s-a constatat că Legea nr. 212/2008 nu prevede nici un termen, deci nu se poate adăuga la lege, prin instituirea unui termen care nu există legal.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, criticând-o ca netemeinică și nelegală, pentru următoarele considerente:
1. Prin cererea formulată, petenta consideră că se încadrează la a treia categorie de persoane precizate în art. 36 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2008, respectiv cele care dovedesc cu acte de la Arhivele militare ale Ministerului Apărării, că autorii lor au luptat pe front și că aceștia îndeplineau condițiile prevăzute de Legea nr. 187/1945 pentru a putea fi împroprietăriți. Petenta face dovada cu înscrisuri că autorul său a luptat pe front, dar nu și a îndeplinirii condițiilor impuse de Legea nr. 187/1945.
Chiar dacă reclamanta ar fi adus probe din care să rezulte că autorul său se încadrează în categoria a treia de persoane la care face referire art. 36 mai sus enunțat, acesta nu era îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate pentru teren cu vegetație forestieră, întrucât nu se face dovada că ar fi deținut teren dintr-o astfel de categorie. Potrivit art. 2 din Legea nr. 187/1945, scopul acestei legi consta în mărirea suprafețelor arabile ale gospodăriilor țărănești existente care aveau mai puțin de 5 ha și crearea de noi gospodării țărănești individuale pentru muncitorii agricoli fără pământ.
2. Având în vedere că nu se face dovada că autorul petentei ar fi deținut în proprietate terenuri cu vegetație forestieră, comisia locală putea să facă doar o propunere referitoare la constituirea dreptului de proprietate și nu la
reconstituirea acestui drept.
Potrivit art. III al. l lit. a pct. vi din Legea nr. 169/1997, sunt lovite de nulitate absolută, potrivit legislației civile, actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deținut anterior în proprietate astfel de terenuri. D. urmare, C. Județeană nu putea să reconstituie dreptul de proprietate pentru teren cu vegetație forestieră, așa cum s-a solicitat inițial prin cererea adresată comunei B. A..
Mai mult, conform art. 34 alin. 1 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, terenurile forestiere proprietate publică a statului nu fac obiectul constituirii dreptului de proprietate sau al vreunui dezmembrământ al acestuia.
3. S-a mai invocat faptul că, potrivit legislației funciare,
reconstituirea dreptului de proprietate se face numai pentru persoanele care
depun în termenul legal o cerere în acest sens. Termenele stabilite de legiuitor sunt termene de decădere, care au ca efect juridic pierderea dreptului ce nu a fost exercitat în termen legal. Nerespectarea termenelor pentru depunerea cererilor atrage decăderea persoanelor din dreptul de a uza de procedura administrativă prevăzută de legile fondului funciar, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate.
Cererea petentei este fundamentată pe dispozițiile art. 36 din Legea nr. 1/2000, modificată prin Legea nr. 212/2008. Faptul că cel din urmă act normativ nu prevede un termen de depunere a cererii nu înseamnă că acest drept poate fi exercitat la nesfârșit. Întrucât Legea nr. 212/2008 modifică o normă a altui act normativ (Legea nr. 1/2000), acesteia îi sunt aplicabile termenele impuse prin legea specială. Astfel, art.25 din Legea nr. 1/2000 arată că întreaga procedură de reconstituire a dreptului de proprietate se face în condițiile stabilite de Legea fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, care în art. 3 stabilește un termen de 60 de zile de depunere a cererilor de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate.
Așadar, cererea de reconstituire formulată de petentă este depusă cu depășirea termenului legal de 60 de zile calculat de la data intrării în vigoare a Legii nr. 212/2008.
Intimatul Ț. G.-D. a formulat întâmpinare (filele 13-17), solicitând respingerea recursului ca nefondat, pentru următoarele motive:
Așa cum rezultă din certificatul de la Ministerul Apărării Naționale, autorul său a luptat în al doilea Război Mondial, iar din adeverința de la Arhivele Naționale rezultă că nu figura în Tabelul cu împroprietăriți.
Motivarea Comisiei județene din HCJ 9137/12.12.2011, privind nerespectarea scopului legii reformei agrare trebuie îndepărtată, întrucât autorul său nu avea teren în proprietate în 1945 și este îndreptățit la împroprietărire. Aceasta cu atât mai mult cu cât a luptat în al doilea război mondial, având prioritate la împroprietărire conform art. 12 din legea privind reforma agrară. Scopul legii de reformă agrară a fost acela de a mări suprafețele arabile ale țăranilor care aveau mai puțin de 5 ha și de a crea noi gospodării țărănești. În cazul intimatului sunt îndeplinite toate condițiile cerute de lege, întrucât nu numai muncitorii agricoli aveau dreptul la teren în baza Legii reformei agrare, ci toți cei care au luptat în război.
În privința faptului că se putea solicita doar constituirea
dreptului de proprietate, așa cum rezultă din ultima încheiere de ședință, exact acest aspect a fost solicitat, constituirea dreptului de proprietate.
În ceea ce privește tardivitatea formulării cererii, intimatul solicită
respingerea și a acestui motiv de recurs, din următoarele considerente:
În tăcerea legii (pentru Legea 212/2008 nefiind menționat expres termenul în care se pot depune cererile), nu pot fi aduse alte interpretări și nu se poate adăuga la lege, iar în lipsa unui termen stipulat expres, termenul în care se pot depune cererile de constituire este de trei ani calculat de la data nașterii dreptului de acțiune, respectiv de la data intrării în vigoare a legii. Aceasta întrucât, în lipsa unui termen menționat expres de lege, cea mai apropiată instituție juridică este cea a termenului de prescripție extinctivă, care este de 3 ani - termenul general de prescripție, termen care își găsește aplicare practică ori de câte ori nu își găsește aplicare un termen special de prescripție.
Nu poate fi reținută opinia conform căreia se aplică dispozițiile art. 33 din Legea 1/2000, întrucât termenul prevăzut de art. 33 (60 de zile de la . Legii 247/2005) a fost decalat la 30.11.2005, considerându-se termenul prea scurt, astfel încât este eronat să se aibă în vedere un text inițial al art. 33 care a fost modificat expres ulterior.
Un alt act normativ care să reglementeze problema acestui termen nu a mai apărut. Modificările legislative frecvente, apărute fără norme de aplicare și care au determinat confuzii inclusiv în rândul unităților administrative și, cu atât mai mult, al persoanelor ce au efectuat cereri, nu pot fi interpretate decât în sensul considerării în termen a cererilor de constituire, în condițiile depunerii cererii în termenul de 3 ani.
În caz contrar, s-ar produce discriminări între persoanele îndreptățite. Cetățenii din zona B. A., nefiind zonă cooperativizată, nu sunt familiarizați cu dispozițiile și termenele impuse de legile funciare, nedepunând cereri anterioare de reconstituire sau constituire pe terenuri arabile, întrucât nu a fost cazul.
Față de cetățenii din zonele cooperativizate, care au avut posibilitatea de a depune cereri de reconstituire pentru terenuri în 1991 (Legea 18), 1997 (Legea 169), 2000 (Legea 1), 2005 (Legea 247), cei din zonele necooperativizate nu au avut astfel de avantaje, iar respingerea plângerilor pe acest motiv creează inechități și discriminări.
În termenul de 60 zile nu a avut timpul necesar nici măcar să afle de la Arhivele Statului dacă autorul său era îndreptățit la împroprietărire. Răspunsul la cererea adresată Unității Militare Pitești a sosit și acesta foarte greu.
Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează dreptul de proprietate, limitările aduse acestui drept trebuind să urmărească un scop legitim, să fie proporționale cu acest scop, să nu afecteze însăși substanța dreptului. Jurisprudența CEDO s-a pronunțat, în mod constant, împotriva limitării în timp a exercitării dreptului de retrocedare, considerând o astfel de limitare excesivă și disproporționată față de scopul urmărit, iar prevederile CEDO prevalează asupra reglementărilor interne.
În cazul de față, Primăriile nu le-au acceptat cererile, au insistat circa un an și jumătate ca să le primească!
La termenul din 4.12.2012, în cauză au formulat cerere de intervenție accesorie în sprijinul intimatului-petent, numiții C. Paraschuva, P. F., V. Purdeț E., H. T., H. V., Ț. V., C. S. V., Z. I., Ț. C. A., C. A. și V. V., solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței Judecătoriei B..
În motivarea cererii, intervenienții au arătat că au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 5 ha teren cu vegetație forestieră după defuncții lor autori, cereri care au fost admise de către C. locală B. Аrdelean, însă propunerea a fost invalidată de C. județeană, aceasta respingându-le cererea prin hotărârea nr. 9137/12.12.2011, împotriva căreia au formulat și ei plângere.
Autorii lor au participat la al doilea război mondial, însă nu au fost trecuți în tabelele de împroprietărire de la reforma agrară din 1945, deși aveau și ei vocație la acel lot-tip de 5 ha, prevăzut de Legea nr. 187/1945.
Prin hotărârea menționată, cererile le-au fost respinse ca tardiv formulate, însă după apariția Legii 247/2005 au încercat să depună cereri la Primărie, aceștia refuzând în mod constant să le primească. Abia în anii 2007, 2008, 2009 au primit cererile și actele lor. De asemenea, au obținut foarte greu actele de la Unitatea Militară Pitești, cu privire la cine a luptat în război.
La termenul de judecată din 30.04.2013, tribunalul a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție formulată, motivat de faptul că nu s-a dovedit o strânsă legătură cu cererea principală, de natură să justifice judecarea împreună a cererilor.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Tribunalul reține următoarele:
Prin cererea adresată Comisiei locale B.-A. la data de 18.05.2009 (fila 32 dosar fond), petentul Ț. G.-D. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5 ha teren cu vegetație forestieră, reprezentând lotul tip prevăzut de Legea nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare.
Propunerea comisiei locale de acordare a suprafeței menționate a fost invalidată de comisia județeană prin Hotărârea nr. 9137 din 12.12.2011, ce face obiectul prezentei plângeri, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 187/1945, iar cererea este tardivă.
Instanța apreciază că soluționarea cererii de reconstituire s-a făcut de către comisia județeană printr-o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 1/2000, modificat prin Legea nr. 212/2008, în mod nelegal fiind admisă de către prima instanță plângerea formulată împotriva hotărârii emise de aceasta.
Astfel, în forma sa inițială, articolul menționat enumera ca beneficiari ai dreptului la constituirea proprietății, persoanele fizice cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate prin împroprietărire, cu ocazia aplicării Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, dar cărora nu li s-a atribuit efectiv terenul la care aveau dreptul sau cărora atribuirea le-a fost anulată.
Potrivit art. 33 din același act normativ, “persoanele fizice și persoanele juridice, care nu au depus în termenul prevăzut de Legea nr. 169/1997 cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate sau, după caz, actele doveditoare, pot formula astfel de cereri și pot depune actele doveditoare în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Ulterior, prin Legea nr. 193/2007, art. 36 din Legea 1/2000 a fost completat cu o nouă categorie de persoane cărora să li se poată atribui în proprietate terenuri, respectiv persoanele îndreptățite la împroprietărire, înscrise în tabelele nominale întocmite în baza Legii 187/1945, iar prin Legea nr. 212/2008, art. 36 din Legea nr. 1/2000 a fost modificat din nou, astfel că, în prezent, are următorul conținut:
„Persoanelor fizice cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate prin împroprietărire, prin aplicarea Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, dar cărora nu li s-a atribuit efectiv terenul la care aveau dreptul sau cărora atribuirea le-a fost anulată, persoanelor îndreptățite la împroprietărire, înscrise în tabelele nominale, precum si persoanelor care dovedesc cu acte de la arhivele militare ale Ministerului Apărării că au luptat pe front și că îndeplineau condițiile prevăzute de Legea nr. 187/1945 pentru a fi împroprietărite li se vor acorda terenurile respective, agricole si forestiere, în limita suprafețelor disponibile, sau despăgubiri.”
Noua reglementare a operat modificări doar în ceea ce privește persoanele îndreptățite a formula cerere de constituire a dreptului de proprietate, adăugând o nouă categorie celor anterior menționate, care îi cuprinde pe cei ce au fost omiși de pe tabele, care îndeplineau criteriile expres prevăzute de lege, întrucât cei care fuseseră menționați în astfel de tabele beneficiaseră de posibilitatea formulării cererii și realizarea drepturilor lor în temeiul Legii nr. 193/2007.
Însă, condiția formulării cererii într-un anumit termen, respectiv cel prevăzut de art. 33 mai sus menționat, nu a făcut obiectul vreunei modificări și nici abrogări, exprese sau implicite, în condițiile în care, încă din anul 1991 (anul intrării în vigoare a primei legi reparatorii în materia fondului funciar), procedura de reconstituire/constituire a dreptului de proprietate a fost subordonată depunerii cererilor în anumite termene, chiar in ipoteza modificărilor succesive intervenite.
În consecință, faptul că Legea nr. 212/2008 nu prevede un termen de depunere a cererii de constituire nu înseamnă că un asemenea drept poate fi exercitat oricând.
În Deciziile nr. 557 din 25 octombrie 2005 și 395 din 19 martie 2009, Curtea Constituțională a statuat că "recunoașterea sine die a posibilității persoanei interesate de a declanșa procedura de recuperare a imobilelor preluate abuziv de către stat ar fi fost de natură să genereze un climat de insecuritate juridică în domeniul proprietății imobiliare [...]".
Admițând, prin reducere la absurd, că legiuitorul ar fi dat posibilitatea subiectului de drept să opteze nelimitat în timp pentru a cere reconstituirea, s-ar ajunge la o situație inechitabilă față de persoanele care, sub imperiul legii vechi, nu au putut obține reconstituirea dreptului de proprietate deoarece nu s-au încadrat în termenul expres prevăzut de Legea nr. 18/1991.
Astfel, termenul de 60 de zile pentru introducerea cererilor în baza Legii nr. 212/2008 curge, pentru cei îndreptățiți, de la data intrării în vigoare a acestei legi, respectiv 2.11.2008, cererea formulată de petent la 18.05.2009 fiind depusă peste termenul imperativ prevăzut de lege.
Este adevărat că, prin art. I din OUG nr. 127/15.09.2005, a fost modificat art. 33 din Legea nr. 1/2000, fiind prelungit termenul de depunere a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 169/1997 și nr. 1/2000 până la data de 30.11.2005. La fel și termenul pentru introducerea cererilor de reconstituire formulate în baza art. III al titlului VI din Legea nr.247/2005, a fost prelungit până la data de 30.11.2005.
Dar, prelungirea termenului de introducere a cererilor de reconstituire, reglementată de OUG nr. 127/15.09.2005 nu are nici o legătura cu Legea nr. 212/2008, care a modificat art. 36 din Legea nr. 1/2000.
Nici critica privind crearea unei discriminări între persoanele din zonele necooperativizate, care nu ar fi fost familiarizate cu dispozițiile și termenele impuse de legile funciare, și cetățenii din zonele cooperativizate, care au avut posibilitatea de a depune cereri de reconstituire și în baza legilor anterioare, nu poate fi primită.
Așa cum s-a statuat și prin Decizia nr. 245 din 20 martie 2007 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 26 aprilie 2007, o eventuală diferență de tratament juridic rezultată în urma modificării legii nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci una de succesiune în timp a legii, ce se aplică numai pentru viitor.
Pe de altă parte, nu poate fi vorba de o discriminare, atâta timp cât reglementarea este aplicabilă în cazul tuturor persoanelor aflate în situația prevăzută de ipoteza normei, fără nici o distincție sau în considerarea altor criterii.
Ori de câte ori o lege nouă modifica dispozițiile legale anterioare cu privire la anumite raporturi sociale, toate efectele raportului anterior, deja produse înainte de . acesteia, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementari, efectele legii anterioare rămânând neafectate. Legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după ., precum și tuturor efectelor produse de raporturile juridice nou-create.
De altfel, a considera întemeiată o atare critică ar însemna să negăm posibilitatea oricărei modificări a legislației în vigoare, întrucât aceasta ar antrena o modificare a regimului juridic și deci un tratament juridic diferit pentru persoane aflate in situații identice, dar pentru care reglementarea legală în timp este diferită.
Prin instituirea unor termene nu sunt încălcate nici prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât accesul la procedurile jurisdicționale anterioare nu este un drept absolut, ci poate face obiectul unor limitări. În cauza Golder c. Regatului Unit (cererea 4451/70), Curtea a arătat că limitările sunt permise, întrucât dreptul de acces la justiție (căruia îi poate fi asimilat din acest punct de vedere și accesul la procedurile administrative) necesită, prin însăși natura sa, o reglementare din partea statelor, reglementare care poate să varieze în timp, în stabilirea acestor reglementări, statele beneficiind de o anumită marjă de apreciere.
Exercitarea unui drept de către titularul său, nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare, valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.
Reținând că cererea a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de lege, nu vor mai fi analizate celelalte motive de recurs invocate, privind neîndeplinirea condițiilor impuse de Legea nr. 187/1945.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, instanța apreciază că prima instanță a pronunțat în cauză o hotărâre netemeinică și nelegală, recursul formulat urmând a fi admis, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., cu consecința modificării in totalitate a sentinței atacate, în sensul respingerii plângerii ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de intimata C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată, cu sediul în Piatra N., . nr. 27, județul N., împotriva sentinței civile nr. 848/22.05.2012 a Judecătoriei B..
Modifică, în totalitate, sentința, în sensul următor:
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul Ț. G. D. în contradictoriu cu intimatele C. locală B. A. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și C. județeană N. pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor împotriva hotărârii nr. 9137/12.12.2011 emisă de cea de-a doua intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.04.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
C. B. M. C. și O. E. R. L.
Red. C. B./ 30.05.2013
Tehnored.R. L./05.06.2013
Ex.2
Fond M. Gh.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 216/2014. Tribunalul NEAMŢ | Fond funciar. Decizia nr. 862/2012. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
