Pretenţii. Decizia nr. 150/2016. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 150/2016 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 15-02-2016 în dosarul nr. 150/2016
Dosar nr._ - pretenții -
OPERATOR 3074 – CONFIDENȚIAL
DATE CU CARACTER PERSONAL
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 15.02.2016
DECIZIA CIVILĂ NR. 150/AC
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – D. M. - judecător
- G. B. - judecător
- M. M. - grefier
La ordine a venit spre soluționare apelul promovat de reclamantul M. P. N. – prin primar și reprezentant legal împuternicit .., cu sediul în municipiul P. N., ., județul N., împotriva sentinței civile nr. 253 din 30.01.2015, pronunțată de Judecătoria P. N., în contradictoriu cu intimații – pârâți I. M., M. C. E., M. I. F. (P. N., ., ., .), M. A. N., M. V. I., domiciliați în P. N., ., ., M. M. P., domiciliată în P. N., .. M22, . și M. V., domiciliată în orașul B. V., ., județul G..
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat conform dispozițiilor art. 231 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă.
La apelul nominal, făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul oral al asupra cauzei, grefierul de ședință învederând următoarele:
- obiectul cauzei este pretenții;
- cauza se află la al doilea termen de judecată ;
- stadiul procesual – apel;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
După referatul grefierului, nemaifiind cereri de formulat, instanța constată în conformitate cu dispozițiile art. 244 alin. 1 și 3 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească; totodată, constată că nu mai este necesară aplicarea dispozițiilor art. 238 din Noul Cod de procedură civilă, referitoare la estimarea duratei procesului, iar față de împrejurarea că s-a solicitat, în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 din Noul Cod de procedură civilă, judecata cauzei și în lipsă, declară, în temeiul art. 394 din Noul Cod de procedură civilă, dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei P. N. la data de 07.05.2014 sub nr._ reclamantul municipiul P. N. reprezentată de . P. N. a solicitat obligarea pârâților I. M., M. C. E., M. I. F., M. M. P., M. A. N., M. V. I. și M. V. să îi plătească suma de 15.804,50 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere și penalități aferente perioadei aprilie 2006 - iunie 2013 precum și suma de 4911,48 lei cu titlu de chirie aferentă perioadei aprilie 2006 - februarie 2014, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că în baza Contractului de închiriere nr._/23.12.2004 pârâții ocupă, în calitate de chiriași, locuința situată în municipiul P. N., ., că aceștia nu și-au îndeplinit obligația contractuală de a achita chiria și întreținerea, astfel că îi datorează sumele precizate în petitul acțiunii.
În drept reclamantul a invocat prevederile art. 1270, art. 1516 - 1522, art. 1796 - 1798, art. 1810, art. 1817 și art. 1830 - 1832 din noul Codul civil, iar în dovedire a depus centralizatorul debitelor, Contractul de închiriere nr._/23.12.2004, fișa proprietarului, Hotărârile nr. 679/31.10.2008, nr. 753/19.12.2008, nr. 501/10.12.2010, nr. 168/25.05.2012, nr. 129/26.03.2010 și nr. 134/19.04.2007, emise de Consiliul Local al municipiului P. N., precum și listele de plată aferente perioadei mai 2006 - decembrie 2013.
Prin sentința civilă nr. 253 din data de 30.01.2015 Judecătoria P. N. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. C. E., M. I. F., M. M. P., M. A. N., M. V. I. și M. V., pe care a invocat-o din oficiu, și a respins cu această motivație acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru suma totală de 14.975,14 lei, din care 8167,36 lei reprezentând cheltuielile de întreținere aferente perioadei aprilie 2006 - februarie 2011; suma de 2656,24 lei reprezentând chiria aferentă aceleiași perioade iar suma de 4151,54 lei reprezentând penalitățile de întârziere aferente perioadei octombrie 2006 - februarie 2011.
În consecință, a respins ca fiind prescrisă acțiunea având ca obiect suma totală de 14.975,14 lei, după care a admis în parte acțiunea pentru restul pretențiilor și a dispus obligarea pârâtei I. M. la plata sumei totale de 5.740,84 lei, din care 904,99 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente perioadei martie 2011 - august 2012, suma de 2.580,61 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei martie 2011 - iunie 2013, precum și suma de și 2.255,24 lei cu titlu de chirie aferentă perioadei martie 2011 - februarie 2014.
Prin aceeași hotărâre a fost respinsă ca neîntemeiată cererea accesorie privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut, în privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. C. E., M. I. F., M. M. P., M. A. N., M. V. I. și M. V., că prin art. 973 din vechiul Cod civil, în conformitate cu care ,,Convențiile n-au efect decât între părțile contractante”, s-a instituit principiul relativității contractului în sensul că drepturile și obligațiile născute din acesta aparțin, respectiv le revin numai părților contractante. Cum prin Contractul de închiriere nr._/23.12.2004 doar ea I. M. s-a obligat la plata chiriei și a întreținerii, doar aceasta poate fi obligată la plata acestor cheltuieli.
A mai reținut, în privința excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei aprilie 2006 - februarie 2011, că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, deoarece dreptul material la acțiune s-a născut anterior intrării în vigoare a noului Cod civil. În consecință, excepția prescripției poate fi invocată și din oficiu, potrivit art. 18 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție fiind de 3 ani, potrivit art. 3 din decret și, întrucât acțiunea a fost introdusă la data de 07.05.2014, reiese că toate pretențiile mai vechi de 3 ani față de această dată sunt prescrise.
Prima instanță a considerat că nu poate fi primită susținerea reclamantului conform căreia prin semnarea de către pârâtă a angajamentului de plată din data de 16.07.2014 cursul prescripției s-ar fi întrerupt, deoarece recunoașterea datoriei pe această cale a avut loc după împlinirea termenului de prescripție. Ori, recunoașterea debitului ulterior împlinirii termenului de prescripție nu are ca efect întreruperea cursului prescripției pentru simplul motiv că întreruperea operează numai cât timp prescripția este în curs, nu și după ce cursul acesteia s-a împlinit.
În privința cererii referitoare la obligarea pârâtei I. M. la plata cheltuielilor de întreținere și chirie aferente perioadei martie 2011 - august 2012, respectiv martie 2011 - februarie 2014, prima instanță a constatat, în esență, că cererea este admisibilă deoarece prin art. II din contractul de închiriere pârâta și-a asumat obligația de a achita chiria lunară stabilită și cheltuielile de întreținere. Sunt, așadar, întrunite cerințele răspunderii ei contractuale, respectiv existența unui prejudiciu cauzat reclamantului, a unui fapt prejudiciabil constând în neîndeplinirea obligației de plată a chiriei și a cheltuielilor de întreținere lunare, a unei relații de cauzalitate între faptă și prejudiciu precum și culpa pârâtei în producerea acestui prejudiciu.
În privința penalităților de întârziere la plata utilităților datorate furnizorilor, prima instanță a constatat, din coroborarea listelor de plată cu fișa proprietarului și a centralizatorului de debite, că pârâta datorează astfel de penalități calculate potrivit art. 25 alin. 3 lit. a) din HG nr. 1588/2007.
Față de aceste considerente prima instanță a apreciat că acțiunea este întemeiată în parte și a admis-o conform dispozitivului.
Cum însă reclamantul nu a făcut dovada efectuării unor cheltuieli de judecată, a respins cererea accesorie a acestuia privind obligarea pârâtei la plata acestor cheltuieli.
Împotriva sentinței civile nr. 253 din data de 30.01.2015 a Judecătoriei P. N. a declarat în termen legal apel reclamantul municipiul P. N. prin reprezentanta . P. N., care a criticat-o pentru greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. C. E., M. I. F., M. M. P., M. A. N., M. V. I. și M. V., din moment ce și aceștia au fost beneficiarii Contractului de închiriere nr._/23.12.2004, iar potrivit art. 1932 alin. 1 din noul cod civil „În lipsa unei interdicții stipulate în acest sens, și alte persoane pot locui împreună cu chiriașul, caz în care vor fi ținute solidar cu acesta, pe durata folosinței exercitate, pentru oricare dintre obligațiile izvorâte din contract”.
Reclamantul a criticat și soluția de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei aprilie 2006 - februarie 2011 deoarece, potrivit art. 1838 din vechiul Cod civil „Nu se poate renunța la prescripție decât după împlinirea ei”, iar pe de altă parte, angajamentul de plată din data de 16.07.2014 a reprezentat o novație a unei obligații civile imperfecte într-una perfectă.
Cererea de apel este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 30 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și a fost înregistrată la data de 15.06.2014 pe rolul Secției a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului N..
Prin încheierea din data de 23.10.2015 Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului N. a dispus scoaterea cauzei de pe rolul său și înaintarea ei Secției I Civilă a aceleiași instanțe, unde a fost înregistrată la data de 29.10.2015 sub nr._ .
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate în raport de motivele invocate precum și din oficiu, potrivit art. 479 din noul Cod de procedură civilă, Tribunalul constată că apelul declarat de reclamant nu este fondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Este justă soluția primei instanțe în privința excepției lipsei calității procesuale pasive a celorlalți membri ai familiei pârâtei I. M., deoarece este conformă cu principiul relativității convențiilor potrivit căruia acestea produc efecte numai față de autorii lor și nu pot nici să profite, nici să dăuneze altor persoane.
Pe de altă parte, este de observat că Contractul de închiriere nr._/23.12.2004 a fost încheiat sub imperiul vechiului Cod civil, astfel că dispozițiile art. 1932 alin. 1 din noul Cod civil, invocate de apelantul - reclamant, nu sunt aplicabile deoarece, potrivit art. 6 alin. 1 și 2 din noul Cod civil „(1) Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă. (2) Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.”
Nici critica adusă soluției date excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei aprilie 2006 - februarie 2011 nu este întemeiată deoarece dispozițiile art. 1838 din vechiul Cod civil, invocate de apelantul - reclamant, trebuie interpretate din perspectiva legii speciale în materie, care în perioada de referință a fost reprezentată de Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat.
În consecință, împlinirea termenului de prescripție are drept efect stingerea dreptului la acțiune – nu și a dreptului însuși – astfel că debitorul care își execută obligația după împlinirea acestui termen face o plată valabilă și nu mai poate pretinde restituirea prestației.
Pe de altă parte, angajamentul de plată din data de 16.07.2014 nu constituie o novație în sensul art. 1129 din vechiul Cod civil deoarece novația este tot un contract – care, în speță, ar trebui să ia locul Contractului de închiriere nr._/23.12.2004. S-ar naște astfel noi obligații contractuale, cu un element de noutate față de vechile obligații și care ar putea consta fie în schimbarea părților, fie a obiectului, fie a cauzei raportului juridic supus novației.
Analizând angajamentul de plată din data de 16.07.2014 (f. 174 dosar fond) instanța de apel constată că acesta nu este un contract, ci o simplă declarație cu text prestabilit în care singura contribuție a pârâtei I. M. a constat în însușirea sub semnătură a conținutului referitor la suma datorată cu titlu de chirie până în luna noiembrie 2013 și a celei datorate cu titlu de cheltuieli de întreținere până în luna iunie 2013.
Este evident că un act bilateral nu poate fi înlocuit, în cadrul instituției novației, cu un act unilateral, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu își poate întemeia pretențiile când pe actul înlocuit când pe actul nou, iar presupusul efect novator al angajamentului de plată a fost invocat direct în apel, fapt inadmisibil potrivit art. 478 din noul Cod de procedură civilă.
Se are în vedere și faptul că, întrucât la judecata în fond reclamantul a invocat faptul că angajamentul de plată a avut drept efect întreruperea cursului prescripției dreptului material la acțiune izvorât din Contractul de închiriere nr._/23.12.2004, în apel el nu poate să invoce caracterul pretins novator al angajamentului de plată.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 480 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă Tribunalul va respinge ca nefondat prezentul apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de reclamantul M. P. N. prin primar și reprezentant legal împuternicit .., cu sediul în municipiul P. N., ., județul N., împotriva sentinței civile nr. 253 din 30.01.2015, pronunțată de Judecătoria P. N., în contradictoriu cu intimații – pârâți I. M., M. C. E., M. I. F. (P. N., ., ., .), M. A. N., M. V. I., domiciliați în P. N., ., ., M. M. P., domiciliată în P. N., .. M22, . și M. V., domiciliată în orașul B. V., ., județul G..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.02.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
D. M. G. B. M. M.
Red./tehnored. D. Mg. 23.02.2016/tehnored. M.M. 23.02.2016, ex. 10
Fond:P. B.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 69/2016. Tribunalul NEAMŢ | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
