Revendicare imobiliară. Decizia nr. 163/2013. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 163/2013 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 163/RC
Dosar nr._ - revendicare imobiliară -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECTIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 163/RC
Ședința publică din 14.02.2013
Instanța compusă din:
Președinte: L. F. – judecător
D. S. – judecător
A. M. U. – judecător
Grefier – C. Ailuțoaei
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenții - reclamanți P. P., P. I. M., domiciliați în R., ., nr. 24, județul N., P. P. V., domiciliat în comuna Săucești, .. 19, județul Bacău, și P. Dumitrița M., domiciliată în R., ./7, județul N., împotriva sentinței civile nr. 902 din 14.03.2012 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - pârât M. R. - reprezentat legal prin P., din R., județul N., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurenții - reclamanți P. P. și P. Dumitrița M. și consilier juridic P. C.-I. pentru intimatul - pârât M. R., lipsind ceilalți recurenți - reclamanți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței următoarele:
- cauza este la al treilea termen de judecată;
- obiectul cauzei este revendicare imobiliară;
- procedura de citare este legal îndeplinită.
Consilier juridic P. C.-I., pentru intimatul - pârât M. R., depune la dosar împuternicirea de reprezentare juridică nr._/14.02.2013 emisă de Colegiul Consilierilor Juridici Bacău.
S-a procedat la identificarea recurenților P. Dumitrița - M. (C.I. . nr._) și P. P. (C.I. . nr._).
Recurenta P. Dumitrița – M. arată că, în cuprinsul unui raport de expertiză, în fapt au 7900 metri pe același act, diferența până la 900 fiind rămasă liberă. Depune la dosar un memoriu. Precizează că solicită diferența de la 414 m.p. (atribuită prin sentința civilă pronunțată în baza Legii nr. 10/2001, rămasă definitivă și irevocabilă) până la 900 m.p., în baza raportului de expertiză efectuat în cauză. Arată că nu dețin titlu de proprietate pentru această suprafață solicitată și formulează cerere de probe, solicitând efectuarea unei expertize topografice.
Consilier juridic P. C.-I., pentru intimatul - pârât M. R., se opune administrării probei cu expertiză topografică în calea de atac a recursului.
Instanța respinge ca inadmisibilă proba cu expertiză topografică solicitată de recurenți, în conformitate cu dispozițiile art. 305 Cod procedură civilă.
Recurentul P. P. solicită ca dosarul să fie judecat de Tribunalul N..
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul părților în susținerea recursului.
Recurenții P. Dumitrița - M. și P. P. solicită admiterea recursului, efectuarea unei expertize topografice și casarea cu reținere spre rejudecare sau cu trimiterea dosarului spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize.
Consilier juridic P. C. - I., pentru intimatul - pârât M. R., solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, arătând că reclamanții nu au probat că dețin o suprafață mai mare de teren. Arată că la instanța de fond reclamanții au refuzat efectuarea unei expertize și apreciază că nu se mai impune casarea sentinței cu reținerea spre rejudecare sau trimiterea dosarului spre rejudecare.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 902 din 14.03.2012 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._, constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 902 din 14.03.2012 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._, au fost respinse ca neîntemeiate excepția inadmisibilității acțiunii și excepția puterii de lucru judecat invocate de pârâtul M. R., reprezentat legal prin Instituția Primarului, și acțiunea civilă având ca obiect revendicare, formulată de reclamanții P. P., P. M., P. P. V. și P. Dumitrița M. în contradictoriu cu pârâtul M. R., reprezentat legal prin Instituția Primarului.
Pentru a hotărî acestea, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată la Tribunalul N. sub nr._ din data de 8.07.2011, reclamanții P. P., P. I. M., P. P. V. și P. Dumitrița M., în calitate de moștenitori ai defunctelor P. E. și Verșescu E., proprietarele imobilului situat în R., .. 30, preluat abuziv conform Decretului nr. 31/1976, au solicitat conform Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 169/1997 reconstituirea și retrocedarea întregii proprietăți care, conform expertizei tehnice, ar fi de circa 900 m.p.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, în urma demersurilor, li s-au retrocedat 414 m.p. din cei cca. 900 m.p., luându-se în considerare pentru retrocedare doar suprafața de 540,47 m.p., încât acum cer completarea până la suprafața inițială, adică 360,47 m.p.
În dovedire, reclamanții au depus, în copie, mai multe înscrisuri și planșe fotografice.
La primul termen de judecată, reclamantul P. P., prezent în instanță, a arătat că solicită reconstituirea dreptului în baza Legii nr. 10/2001 și dorește să se judece în contradictoriu cu Primarul municipiului R..
La următorul termen de judecată, dată fiind lipsa reclamanților, instanța a solicitat acestora, printr-o adresă, a preciza situația terenului a cărui retrocedare o solicită, precizarea vecinătăților și amplasamentului acestuia, precum și dacă a fost formulată notificare cu privire la această diferență de teren, în baza Legii nr. 10/2001, pe care și-au întemeiat pretențiile.
În urma acestei adrese, la termenul din 11.01.2012, la fila 74, s-au depus precizări în sensul că terenul ce face obiectul acțiunii este deținut de Primăria R., este fără construcții, se învecinează cu: la N – domeniul privat al mun. R., la E – . S – domeniul privat al mun. R., la V – fosta CT 12, teren domeniu privat mun. R.. S-a mai arătat că s-a formulat notificare și s-au făcut demersurile necesare, fără a se indica însă numărul notificării.
Pârâtul Primarul municipiului R. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat. A arătat că prin notificarea nr. 287/2001 contestatorii au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 400 m.p. situat în .. 30 și despăgubiri pentru imobilul casă demolat. Comisia pentru aplicarea Legii 10/2001 a constatat că notificatorii sunt îndreptățiți la restituirea în natură a 330 m.p. teren și la despăgubiri în echivalent pentru restul de teren ce nu poate fi restituit în natură – 70 m.p. – și pentru imobilul casă demolat. Dispoziția emisă în acest sens, purtând nr. 135/2004, a fost contestată în instanță de notificatori, făcând obiectul dosarului nr. 210/C/2004. În urma expertizei topografice efectuate în dosar, pe care expertul a realizat-o în mai multe variante, instanța a dispus restituirea terenului într-un singur trup, prin sentința civilă nr. 547/C/2004, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului.
În executarea acestei sentințe, s-a emis dispoziția nr. 1411/4.05.2006 și s-a încheiat procesul verbal de punere în posesie nr._/16.04.2005. Față de aceste aspecte, s-a arătat că în prezenta cauză se regăsește tripla identitate de părți, obiect și cauză, drept pentru care operează excepția invocată. Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunilor litigioase deja rezolvate, pentru a nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 CEDO.
În cauză, s-a atașat spre consultare dosarul nr. 210C/2004 al Tribunalului N..
De asemenea, la dosar a fost reunit, în urma admiterii excepției de litispendență, dosarul nr._, înregistrat pe rolul Tribunalului N. la data de 4.11.2011, prin care aceiași reclamanți solicitau, în contradictoriu cu Primăria mun. R., restituirea suprafeței de 486 m.p., cu aceeași motivare în fapt ca și cea din prezentul dosar.
La termenul din 11.01.2012, Tribunalul N. a pus în discuție corecta calificare juridică a cererii formulate, considerând că aceasta are natura juridică a unei cereri de revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 Cod civil. Pentru aceasta, s-a avut în vedere faptul că obiect al notificării nr. 287/2001, aflată în copie la fila 97 dosar atașat 210C/2004, l-a constituit doar suprafața de 414 m.p. teren, asupra căreia instanța din contestația la Legea nr. 10/2001 i-a considerat îndreptățiți la retrocedare, prin sentința civilă nr. 547/2004, definitivă și irevocabilă. Terenul obiect al notificării a făcut obiectul cercetării judecătorești sub aspectul întinderii notificate, după cum rezultă din considerentele sentinței, iar, pentru diferența solicitată prin prezenta cerere, reclamanții nu au mai formulat notificare, după cum a declarat și reclamantul P. P., prezent în instanță la ultimul termen de judecată. Adresa nr._/16.12.2003 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.10/2001, aflată la fila 81, invocată de reclamant în precizările depuse la fila 74 ca răspuns la solicitarea de a menționa dacă a formulat notificare cu privire la terenul obiect al prezentei cauze, privește tot notificarea nr. 287/2001 care, așa cum s-a arătat, a fost soluționată, dispoziția de soluționare fiind cenzurată și în instanță, prin hotărâre irevocabilă.
Întrucât în cauză nu mai există o altă notificare formulată, a cărei soluționare să-i fi nemulțumit pe reclamanți, sau care să nu le fi fost soluționată până în prezent – acestea fiind singurele ipoteze în care dânșii ar fi avut deschisă calea de a se adresa în temeiul art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001 tribunalului în primă instanță, calificarea corectă a cererii de retrocedare formulată s-a considerat a fi cea a unei acțiuni în revendicare. De altfel, aceeași calificare juridică a fost dată și de instanța de judecată căreia îi fusese repartizat spre soluționare dosarul nr._, ce a fost reunit la prezenta cauză, în considerarea excepției de litispendență reglementată la art. 163 Cod de procedură civilă.
Față de obiectul acțiunii în revendicare, constând într-un bun imobil (teren), și față de obligația impusă instanței de art. 1591 alin. 4 Cod de procedură civilă, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 202/2010, de a-și verifica din oficiu la prima zi de înfățișare competența generală, materială și teritorială de a soluționa acțiunea cu care a fost învestită, Tribunalul N. a invocat excepția necompetenței sale materiale de a soluționa acțiunea formulată de reclamanți.
Analizând prioritar această excepție, în temeiul art. 137 Cod de procedură civilă, tribunalul a reținut-o ca întemeiată, acțiunea în revendicare nefigurând printre cele enumerate limitativ de art. 2 pct. 1 Cod de procedură civilă ca intrând în competența de soluționare în primă instanță a tribunalului, și neexistând nici o dispoziție legală specială care să repartizeze în competența acestei instanțe soluționarea unei astfel de acțiuni, pentru a putea face aplicarea dispozițiilor art. 2 pct. 4 Cod de procedură civilă.
P. urmare, acțiunea este de competența materială a judecătoriilor, care au plenitudine de jurisdicție, judecând în primă instanță toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe, potrivit art. 1 pct. 1 Cod de procedură civilă.
În stabilirea judecătoriei căreia îi revine competența teritorială de a soluționa prezenta acțiune, căreia tribunalul este obligat a-i trimite dosarul, în temeiul art. 158 Cod de procedură civilă, se reține aplicabilitatea dispozițiilor art. 13 alin. 1 Cod de procedură civilă, potrivit cărora cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanța în circumscripția căreia se află imobilele. Legea reglementează, așadar, o competență teritorială absolută în acest caz, de la care părțile nu pot deroga și, întrucât terenul în litigiu se află în municipiul R. jud. N., competența de soluționare a cauzei aparține, în temeiul H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, Judecătoriei R., în favoarea căreia tribunalul și-a declinat competența, făcând aplicarea dispozițiilor art. 158 și art. 159 pct. 2 Cod de procedură civilă.
Astfel, pentru motivele arătate, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului N. invocată de instanță din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii în revendicare formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului R., în favoarea Judecătoriei R..
Cauza s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei R. la data de 01.02.2012 sub același număr unic național.
În fața Judecătoriei R., reclamantul P. P. a solicitat a intra în posesia terenului de 360,47 m.p., susținând că este proprietatea lui și a copiilor, în calitate de moștenitori ai defunctelor P. E. și Verșescu E.. Mai precizează că ceilalți reclamanți sunt copii lui, au semnat acțiunea formulată, pe care și-o însușesc. Arată că această diferență de teren revendicată provine din cumpărare de către Verșescu E. (fostă B.), așa cum rezultă din „ Actul de veșnică vânzare cumpărare” din anul 1945, cât și din partea ei de moștenire pe care a primit-o și care atestă și faptul că E. Verșescu (fostă B.), A. I., A. A., E. și I. B. sunt toți cei șase fii ai lui E. și V. B., act din care rezultă indirect și faptul că E. Verșescu moștenise o parte din casă și 400 m.p. teren. Arată că prin actul de deces se confirmă că Verșescu E. a avut ca părinți pe E. și V. B., iar din actul de cumpărare al imobilului rezultă că proveniența acestuia era de la V. B., mama celor șase copii.
Reclamantul P. P., prezent în instanță, a susținut că actele doveditoare care demonstrează că E. Verșescu a fost proprietara suprafeței de 900 m.p. teren situat în R., .. 30, jud. N., sunt raportul de expertiză întocmit de expert A. C. și schița terenului – anexă la raportul de expertiză (filele 6-11 din dosar atașat nr._ ).
S-a pus în vedere reclamantului prezent să facă dovada proprietății suprafeței de teren revendicate, să depună acte de proprietate pentru teren, însă a precizat că nu deține acte de proprietate decât cele indicate mai sus. De asemenea, s-a solicitat efectuarea unei expertize judiciare în specialitatea topometrie pentru identificarea suprafeței de teren în litigiu și delimitarea suprafețelor afectate de utilități publice, însă s-a refuzat această solicitare, punându-se în vedere că se poate solicita ajutor public judiciar în caz de imposibilitate financiară.
În condițiile art. 115 Cod procedură civilă, la prima zi de înfățișare, pârâtul M. R., prin reprezentantul legal, a formulat întâmpinare (filele 11-13), prin care a solicitat respingerea acțiunii introductive ca neîntemeiată.
În motivare, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, a puterii de lucru judecat și a solicitat ca acțiunea în revendicare să fie timbrată la valoarea imobilului. Pârâtul a învederat că, deși se formulează o cerere de revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 – art. 481 Cod civil, motivarea reclamantului se axează strict pe caracterul de nelegalitate a exproprierii. Imobilul revendicat a fost preluat de stat prin Decretul de expropriere nr. 31/1976. Reclamantul a uzat de procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, însă a mai formulat în timp o cerere de retrocedare a acestui teren, cerere ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Tribunalului N.. Inițial a fost înregistrat ca un litigiu întemeiat pe Legea nr. 10/2001, iar ulterior s-a considerat că de fapt ar fi un litigiu întemeiat pe calea dreptului comun în materia revendicării. Arată că persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și calea dreptului comun în materia revendicării, prevăzută de art. 480 Cod civil. P. notificarea nr. 278/2001, contestatorii din acel dosar au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 400 m.p. situat în R., .. 30, și restituirea în echivalent pentru imobilul casă de locuit demolat. Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Mun. R. a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea în natură a 330 m.p. teren situat pe vechiul amplasament, și la despăgubiri în echivalent pentru diferența de teren ce nu poate fi restituit în natură ( 70 m.p. - teren ocupat de rețele de utilitate publică și imposibil de restituit) și pentru imobilul casă demolată. Astfel, s-a emis Dispoziția nr. 135/2004.
Prezenta cerere de retrocedare este destul de ambiguă, fiind motivată și pe considerente care fie au legătură cu Legea nr. 10/2001, inaplicabilă în prezenta speță, fie anterioare Legii nr. 10/2001, fie care nu au nici o legătură cu o astfel de cerere de retrocedare. Cererea trebuie privită sub 3 aspecte principale, aspecte pe care reclamantul nu le-a tratat cu atenția cuvenită: dovedirea dreptului de proprietate (prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1158 din 18.11.1945 și a tabelului anexă de la Decretul de expropriere nr. 31/1976 se face dovada unui drept de proprietate al defunctei Verșescu E. asupra terenului de 400 m.p., situat în R., .. 30, precum și a imobilului casă de locuit în suprafață de 140,47 m.p.; prin certificatul de moștenitor nr. 218/30.07.1975 după defunctul Verșescu I. și acte de stare civilă, certificat de calitate succesorală reclamanții sunt moștenitorii defunctei Verșescu E.. Pe de altă parte, în contractul de vânzare cumpărare mai sus precizat nu se face nici o mențiune cu privire la diferența de teren până la 900 m.p., dovedirea preluării de către stat a bunului revendicat și dovedirea faptului că există teren liber care poate fi retrocedat (simpla afirmație a faptului că expertul a identificat o suprafață totală de 900 m.p. și schița anexă neputând fi luată în considerare). Conform prevederilor Deciziei nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după . Legii nr. 10/2001, s-a dispus faptul că, în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate, dar numai în măsura în care nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Examinând lucrările dosarului și probele administrate în cauză, Judecătoria R. a reținut următoarea situație de fapt:
Asupra chestiunii timbrajului invocat de pârât, instanța constată că acțiunea reclamanților vizează restituirea unui imobil pretins preluat abuziv de către stat în perioada regimului comunist. Cum legiuitorul nu face la art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997, modificată, nici o distincție din punctul de vedere al naturii acțiunii civile prin intermediul căreia se solicită restituirea bunului (în sensul că nu restrânge acest beneficiu doar la acțiunile reglementate de acte normative speciale – de exemplu Legea nr. 18/1991, Legea nr. 10/2001 etc.), este evident că trebuie concluzionat în sensul că vor fi scutite de plata taxei judiciare de timbru și acțiunile în revendicare promovate pe calea dreptului comun (în sensul art. 480 din vechiul Cod civil) privitoare la astfel de bunuri. În consecință, acțiunea reclamanților este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Asupra chestiunii inadmisibilității și excepției autorității lucrului judecat, invocate de pârât (așa cum a avut în vedere și Tribunalul), obiect al notificării nr. 287/2001, aflată în copie la fila 97 dosar atașat 210C/2004, l-a constituit doar suprafața de 414 m.p. teren, asupra căreia instanța din contestația la Legea nr. 10/2001 i-a considerat îndreptățiți la retrocedare, prin sentința civilă nr. 547/2004, definitivă și irevocabilă. Terenul obiect al notificării a făcut obiectul cercetării judecătorești sub aspectul întinderii notificate, iar pentru diferența solicitată prin prezenta cerere, reclamanții nu au mai formulat notificare, după cum a declarat și reclamantul P. P., prezent în instanță. Adresa nr._/16.12.2003 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, aflată la fila 81 din dosarul atașat nr._, invocată de reclamant în precizările depuse la fila 74 (același dosar) ca răspuns la solicitarea de a menționa dacă a formulat notificare cu privire la terenul obiect al prezentei cauze, privește tot notificarea nr. 287/2001 care, așa cum s-a arătat, a fost soluționată, dispoziția de soluționare fiind cenzurată și în instanță, prin hotărâre irevocabilă.
În ipoteza clasică a deposedării proprietarului de bunul său, cel mai energic mod de apărare a dreptului de proprietate este acțiunea în revendicare. Doctrina caracterizează această acțiune ca fiind reală (pentru că apară și se întemeiază pe dreptul de proprietate), petitorie (deoarece tinde să stabilească existența dreptului revendicat) și imprescriptibilă în principiu, întrucât dreptul de proprietate este un drept perpetuu.
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 873/2006, a statuat că dispozițiile art. 480 cod civil cuprind o definiție legală a dreptului de proprietate ce se aplică tuturor proprietarilor, fără discriminări, fiind, astfel, respectat principiul egalității cetățenilor în fata legii. Art. 480 Cod civil, care definește proprietatea și vorbește de limitele determinate de lege, nu poate fi înțeles decât în sensul unei reglementări prin lege a exercițiului dreptului de proprietate, iar nu în înțelesul că legiuitorul ar fi în drept să admită o expropriere în afară de cazurile cu totul excepționale, prevăzute de Constituție.
Curtea de Apel București, prin sentința nr. 159/1915, a decis că proprietatea nu se pierde prin neuz; orice prescripție extinctivă presupune ca un corolar o prescripție achizitivă din partea unei alte persoane. Pe baza reglementarilor cuprinse în art. 1 alin. 2 din H.G. nr. 20/1996 și art. 6 din Legea nr. 213/1998, rezultă că sintagma „fără titlu valabil” desemnează ideea de fraudă la lege. Este vorba de eludarea legii în sensul lui fraudem legi facere, deoarece frauda la lege, în accepțiunea generală, are în vedere domeniul actelor juridice bilaterale, care, prin intenția părților, sunt destinate să încalce o lege de ordine publică (art. 5 Cod civil). Or, actele de preluare fără titlu valabil sunt acte juridice unilaterale care încalcă normele legale de preluare și, corelativ, ordinea publică, fiind, ca atare, lovite de nulitate.
În practica Înaltei Curți s-a decis că trecerea imobilului în proprietatea statului în baza Decretului nr. 224/1950, în absența unui proces judiciar, reprezintă o preluare fără titlu valabil. Rezultă, în esență, că fundamentul juridic al conceptului de „preluare fără titlu valabil” îl constituie eludarea legii, sancționată cu nulitatea absolută, ceea ce denotă că, în toate aceste ipoteze, proprietarii nu au pierdut dreptul de proprietate asupra bunurilor preluate de stat și că prin efectul perpetuității sale dreptul a continuat să existe în patrimoniul lor. Art. 1 al Protocolului adițional la CEDO prevede că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Întrucât în cauză nu mai există o altă notificare formulată, a cărei soluționare să-i fi nemulțumit pe reclamanți, sau care să nu le fi fost soluționată până în prezent – acestea fiind singurele ipoteze în care dânșii ar fi avut deschisă calea de a se adresa, în temeiul art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001, tribunalului în primă instanță, calificarea corectă a cererii de retrocedare formulată s-a considerat a fi cea a unei acțiuni în revendicare. De altfel, aceeași calificare juridică a fost dată și de instanța de judecată căreia îi fusese repartizat spre soluționare dosarul nr._, ce a fost reunit la prezenta cauză în considerarea excepției de litispendență reglementată la art. 163 Cod de procedură civilă. D. urmare, excepțiile invocate de pârât vor fi respinse, ca neîntemeiate.
Cât privește fondul cererii deduse judecății, Judecătoria R. a apreciat asupra netemeiniciei acesteia, cu consecința respingerii, pentru următoarele considerente:
Doctrina și jurisprudența definesc acțiunea în revendicare, care nu este reglementată de lege, ca fiind o acțiune prin care proprietarul unui bun individual determinat și care a pierdut posesia acestuia în favoarea unui terț încearcă să recapete dreptul de proprietate asupra bunului și să obțină posesia acestuia față de terțul neproprietar. Revendicarea, ca acțiune petitorie imprescriptibilă, tinde să stabilească direct existența unui drept de proprietate al reclamantului.
Așa fiind, reclamanții consideră că și-au dovedit pe deplin proprietatea, ținând cont de prevederile art. 480, art. 481, art. 1801, art. 1802 Cod civil, dar și de art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și art. 44 din Constituția României, cu referire la art. 11, art. 20, art. 148, dispoziții potrivit cărora proprietatea privată este garantată și ocrotită de lege, nimeni neputând fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică.
Art. 480 Cod civil specifică faptul că proprietatea este dreptul pe care îl are cineva de a se bucura și de a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut. Cu alte cuvinte, proprietatea este unul din drepturile fundamentale ale omului.
P. Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din 23 ianuarie 2001 în cauza Brumărescu contra României s-a constatat în unanimitate violarea de către statul român a art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul adițional, precizându-se că statele contractante sunt, în principiu, libere să aleagă modalitatea prin care doresc să se conformeze unei decizii a Curții. Dacă natura dreptului violat permite o restitutio in integrum, statul trebuie să o realizeze. În consecință, Curtea a decis ca statul să procedeze la restituirea în natură a imobilului în litigiu.
În doctrină s-a subliniat că paragraful 2 al art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 recunoaște statelor contractante puterea, între altele, de a reglementa utilizarea bunurilor de către proprietar în conformitate cu interesul general. Aceasta înseamnă limitarea exercițiului dreptului de proprietate, referitor la care se impune condiția proporționalității cu scopul avut în vedere prin instituirea ei. Este vorba de asigurarea unui just echilibru între exigențele intereselor generale ale comunității și imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale omului, în așa fel încât cel în cauză să nu fie obligat să suporte o sarcină disproporționată, în contradicție cu prevederile art. 1 din Protocolul adițional.
Reținând incidența și justețea considerentelor expuse în cuprinsul Deciziei nr. 33/2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, instanța apreciază că acțiunea în revendicare imobiliară este admisibilă în măsura în care se întemeiază pe prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și pe jurisprudența relevantă a Curții, pornind de la premisa că titularul acțiunii este în continuare privat de dreptul său de proprietate. D. urmare, din această perspectivă, acțiunea în revendicare va fi declarată admisibilă, urmând a fi examinată temeinicia sa.
P. contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1158 din 18.11.1945 și a tabelului anexă de la Decretul de expropriere nr. 31/1976 se face dovada unui drept de proprietate a defunctei Verșescu E. asupra terenului de 400 m.p., situat în R., .. 30, precum și a imobilului casă de locuit în suprafață de 140,47 m.p.
Din coroborarea mențiunilor certificatului de moștenitor nr. 218/30.07.1975 după defunctul Verșescu I., a actelor de stare civilă și a certificatului de calitate succesorală, reiese că reclamanții sunt moștenitorii defunctei Verșescu E..
Pe de altă parte, în contractul de vânzare cumpărare mai sus precizat nu se face nici o precizare cu privire la diferența de teren de până la 900 m.p., dovedirea preluării de către stat a bunului revendicat și dovedirea faptului că există teren liber care poate fi retrocedat (simpla afirmație a faptului că expertul a identificat o suprafață totală de 900 m.p. și schița anexă la acesta, neputând fi luată în considerare).
În acest context, instanța de fond a concluzionat că defuncta autoare a reclamanților nu a fost în mod abuziv privată de o suprafață mai mare de teren din dreptul ei de proprietate, decât cea cu privire la care reclamanții sunt îndreptățiți să o primească prin decizia de retrocedare. D. urmare, instanța de fond a respins acțiunea în revendicare exercitată ca neîntemeiată și, în condițiile art. 274 Cod procedură civilă, a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs reclamanții P. P., P. M., P. P. V. și P. Dumitrița M., solicitând casarea acesteia, rejudecarea cauzei în fond și admiterea cererii introductive de instanță, pentru următoarele motive:
P. cererea dedusă judecății au solicitat retrocedarea terenului alăturat celui câștigat prin sentința civilă nr. 547/06.10.2004, definitivă și irevocabilă, pentru a-și reîntregi proprietatea cu terenul grădină care a fost luat odată cu casa și curtea, dar neexpropriat prin Decretul nr. 31/1976, deoarece la aceea dată grădinile nu făceau obiectul exproprierilor, ci doar imobilele și dependințele, iar grădinile se preluau fără a fi plătite.
Proprietatea defunctelor E. Verșescu (fostă B.) și E. P. (fostă Verșescu) pe care le moștenesc era în suprafață totală de 900 m.p., aspect reținut în expertiza tehnică întocmită de ing. A. C., folosită la procesul de revendicare a casei și curții și care a stat la baza sentinței anterior menționate și care a fost „atestată” prin adresele emise de Institutul de Cartografie și Geodezie N. și Arhivele Statului jud. N..
P. hotărâre judecătorească pronunțată anterior promovării cererii pendinte le-a fost admisă o acțiune în revendicare, dar doar pentru o suprafață de 360,47 m.p., iar diferența de suprafață ce face obiectul prezentei acțiuni este liberă și fără construcții de interes public.
Au mai susținut recurenții că instanța de fond a greșit atunci când a reținut că cererea lor ar intra sub incidența autorității de lucru judecat, apreciind că se face o confuzie deoarece la precedentul proces au cerut și câștigat partea din imobil expropriată, iar prin cererea pendinte solicită partea din teren preluată abuziv, pentru a-și întregi moștenirea.
Deși inițial nu au fost de acord cu propunerea instanței de fond de a se efectua o nouă expertiză topografică, considerând că expertiza A. C. este suficientă, nu se opun la administrarea acestei probe, în măsura în care Tribunalul va aprecia asupra oportunității acesteia.
Cererea de recurs nu a fost motivată în drept și este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar conform dispozițiilor art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997 și art. 3 din O.G. nr. 32/1995.
Intimatul-pârât M. R., reprezentat legal prin P., a formulat întâmpinare (f.17,18 ds.) prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.
În motivare, au fost reiterate susținerile făcute cu prilejul judecării cauzei în primă instanță cu referire la situația de fapt dedusă judecății. Totodată, s-a mai susținut că, din probatoriul administrat în cauză, rezultă că bunica recurenților Verșescu E. a dobândit cu act de veșnică vânzare din anul 1945, un imobil casă și teren aferent situate în loc. R., .. 30 jud. N.. Ulterior, autoarea recurenților a fost expropriată de suprafața de 400 m.p. teren, precum și de imobilul casă.
Se impune a se reține că recurenții nu invocă și nu prezintă nici un alt înscris care să facă dovada dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 900 m.p. teren, așa cum pretind prin cererea de chemare în judecată. Or, pentru admiterea unei acțiuni în revendicare se impune ca reclamantul să facă dovada dreptului de proprietate asupra bunului imobil revendicat, ceea ce recurenții nu au făcut.
Cu privire la solicitarea recurenților de refacere a expertizei topografice, solicită respingerea întrucât în calea de atac a recursului nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 și art. 305 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 14.02.2013, tribunalul a respins ca inadmisibilă proba cu expertiză topografică solicitată de recurenți, în aplicarea dispozițiile art. 305 Cod procedură civilă.
În temeiul art. 146 și art. 316 Cod procedură civilă, recurenții au depus prescurtări scrise (f.36,37 ds.) ce au fost avute în vedere de către instanță la pronunțarea asupra cauzei.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate în cererea de recurs și în raport de întregul complex probator, în considerarea dispozițiilor art. 3041 Cod de procedură civilă, tribunalul reține recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
P. cererea introductivă dedusă soluționării, recurenții - reclamanți au revendicat suprafața de 360,47 m.p. teren, situată în continuarea suprafeței de 414 m.p. teren, din intravilanul municipiului R., .. 30, jud. N., cu privire la care s-a dispus restituirea în natură, în procedura specială a legii nr.10/2001.
În motivarea pretențiilor, recurenții - reclamanți au susținut că suprafața de teren litigioasă a aparținut defunctelor autoare E. Verșescu (fostă B.) și E. P. (fostă Verșescu) și a fost preluată în mod abuziv de către stat, fără dreaptă și prealabilă despăgubire, odată cu preluarea operată prin Decretul de expropriere nr. 31/1976 cu privire la imobilele construcții și teren ce au făcut obiectul procedurii speciale reglementate de legea nr. 10/2001.
Criticile formulate în recurs vizează modalitatea greșită de soluționare a cererii în revendicare, ca rezultat al interpretării și aplicării greșite de către instanța de fond a dispozițiilor art. 480, art. 481 Cod civil și care se circumscriu motivului de modificare reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Referitor la capătul de cerere în revendicare, Tribunalul constată că, pe de-o parte, criticile formulate vizează aspecte de netemeinicie, iar pe de altă parte, aspecte de nelegalitate ale hotărârii recurate.
Astfel, modalitatea de interpretare a tuturor probatoriilor administrate în cauză (înscrisuri), implicit stabilirea situației de fapt, constituie aspecte ce țin de netemeinicia hotărârii recurate, iar verificarea corectei aplicări a dispozițiile legale invocate de reclamanți (în speță art. 480 și art. 483 și urm. Cod civil 1864) la situația de fapt reținută, constituie aspecte ce țin de nelegalitatea hotărârii.
În sensul celor menționate, în primul rând, Tribunalul reține că recurenții - reclamanți sunt în eroare atunci când afirmă că instanța de fond le-ar fi respins acțiunea pe motiv că demersul lor judiciar ar intra sub incidența autorității de lucru judecat.
În acest sens, se impune a sublinia împrejurarea că judecătorul fondului a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat invocată de intimatul - pârât M. R., reprezentat legal prin primar, și a indicat pe larg, în fapt și în drept, considerentele pentru care a apreciat asupra faptului că în cauză nu există autoritate de lucru judecat iar acțiunea reclamanților este admisibilă, apreciind ulterior asupra netemeiniciei acesteia.
Cu privire la acest aspect, tribunalul apreciază că instanța de fond a făcut o analiză corectă a mijloacelor de probă invocate de recurenții - reclamanți în dovedirea existenței dreptului lor de proprietate asupra terenului revendicat și a concluzionat, în mod judicios, că defuncta autoare a acestora nu a fost privată, în mod abuziv, de nici o suprafață de teren deținută în proprietate, în plus față de cea care a făcut obiectul legii speciale de retrocedare.
Astfel, conform principiului consacrat de art. 1169 Cod civil 1864, în cadrul oricărui proces sarcina probei incumbă reclamantului. Ca urmare, reclamantul din acțiunea în revendicare trebuie să dovedească două împrejurări, și anume că este proprietarul bunului revendicat, iar pârâtul are posesia (iar uneori detenția) nelegitimă a acestui bun.
Ca posesor al bunului pârâtul se bucură de o prezumție relativă de proprietate, astfel încât el nu trebuie să facă dovada titlului în baza căruia stăpânește bunul. Numai atunci când reclamantul aduce dovezi în sprijinul existenței dreptului său de proprietate, pârâtul va fi obligat să iasă din pasivitate și să încerce, la rândul său, să-și probeze titlul. P. urmare, dacă reclamantul nu face dovada titlului său de proprietate, acțiunea în revendicare va fi respinsă.
Or, în cauză, recurenții - reclamanți nu au făcut dovada faptului că autoarea lor E. Verșescu ar fi avut vreodată în proprietate o suprafață mai mare de teren decât cea de 400 m.p., situată în loc. R., .. 30, jud.N., cumpărată prin actul de veșnică vânzare autentificat sub nr. 1158 din 18.11.1945, care a și fost ulterior expropriată pentru cauză de utilitate publică prin Decretul de expropriere nr. 31/1976 și cu privire la care s-a dispus restituirea în procedura specială a legii nr.10/2001.
Susținerile recurenților - reclamanți în sensul că autoarea lor ar fi avut în proprietate, în aceeași locație, o suprafață de circa 900 m.p. teren, nu au fost probate, în condițiile în care nu s-a dovedit că aceasta ar fi moștenit de la părinți diferența de suprafață dintre cea pretinsă și cea cumpărată în anul 1945, iar simplele susțineri, conform cărora expertul topograf ar fi identificat în lucrarea efectuată în cauza nr. 210/C/2004 a Tribunalului N. o suprafață de 900 m.p. teren, nu sunt în măsură să și facă dovada existenței dreptului de proprietate al autoarei asupra acesteia.
Considerațiile recurenților - reclamanți în justificarea pretențiilor revendicative, făcute în interpretarea conținutului actului de veșnică vânzare autentificat sub nr. 1158 din 18.11.1945 și a anexelor la Decretul de expropriere nr. 31/1976, sunt pur speculative și fără nici un suport probațional.
Astfel, numiții A. I., A. B., I. B., A. B. și E. B. au vândut surorii lor E. Verșescu (născută B.) cotele părți moștenite de la defuncta mamă B. V., din „imobilul situat în orașul R., .. 22, compus din 3 camere, un antret și o bucătărie de iarnă, împreună cu terenul de 400 m.p. și cu tot ce se află pe acest teren după îngrăditura și stăpânirea actuală.”. P. urmare, vânzătorii au înstrăinat cotele lor ideale din moștenire (respectiv din casa de locuit și terenul aferent de 400 m.p.), care s-au adăugat cotei ideale din moștenire cuvenită surorii lor E. Verșescu din aceleași bunuri, astfel că aceasta a devenit unica proprietară a imobilelor casă și teren ce au aparținut părinților săi, adică imobilul compus din 3 camere, un antret și o bucătărie de iarnă, împreună cu terenul aferent de 400 m.p.
Altfel spus, cota parte din moștenire cuvenită autoarei recurenților - reclamanți făcea parte din același imobil compus din 3 camere, un antret și o bucătărie de iarnă, împreună cu terenul aferent de 400 m.p. și nu reprezenta un imobil construcție și teren adăugate la acesta, cum eronat susțin recurenții - reclamanți.
Pe de altă parte, mențiunea din tabelul anexă la Decretul de expropriere nr. 31/1976 (f.8 ds.210/C/2004) cu referire la numărul „900” reprezintă suma de 900 lei acordată cu titlu de despăgubire pentru terenul expropriat de 400 m.p., și nu suprafața de teren stăpânită de persoana expropriată E. Verșescu, cum în mod eronat încearcă să se sugereze de către recurenții - reclamanți.
Tribunalul va înlătura și argumentul recurenților - reclamanți în sensul că terenurile cu destinația de grădină nu făceau obiectul exproprierilor și se preluau „automat”, fără despăgubire, întrucât pot face obiectul exproprierii pentru cauză de utilitate publică orice tip de imobil, indiferent de categoria de folosință.
În legătură cu solicitarea recurenților - reclamanți de a se administra proba cu expertiză topografică, Tribunalul apreciază că aceasta este inadmisibilă în raport cu dispozițiile art. 305 Cod procedură civilă, conform cărora „În instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor.”
De altfel, cu prilejul judecării cauzei în fond, instanța a pus în discuție, din oficiu, în virtutea rolului activ reglementat de dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, necesitatea administrării probei cu expertiză topografică, probă la care recurenții - reclamanți s-au opus în mod categoric.
Cum motivele de recurs invocate de recurenți au fost analizate, fiecare în parte, și înlăturate pentru considerentele pe larg expuse și nu au fost evidențiate alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii primei instanțe, tribunalul va respinge recursul declarat ca nefondat, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții P. P., P. I. M., domiciliați în R., ., nr. 24, județul N., P. P. V., domiciliat în comuna Săucești, .. 19, județul Bacău, P. Dumitrița M., domiciliată în R., ./7, județul N., împotriva sentinței civile nr. 902/14.03.2012 a Judecătoriei R., în contradictoriu cu intimatul - pârât M. R. - reprezentat legal prin P., din R., județul N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 14.02.2013.
Președinte, Judecători, Grefier,
L. F. D. S., C. Ailuțoaei
A. M. U.
Red. și tehnored. A.M.U. – 17.04.2013
Tehnored. C.A. – 18.04.2013
2 ex.
Fond: B. L.
| ← Expropriere. Sentința nr. 1195/2012. Tribunalul NEAMŢ | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 15/2012.... → |
|---|
