Cereri. Sentința nr. 574/2015. Tribunalul OLT

Sentința nr. 574/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 1698/104/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 574/2015

Ședința publică de la 02 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. M.

Grefier M. T.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul T. D., domiciliat în ., Sat I. Nouă, ., în contradictoriu cu pârâta T. V., domiciliată în Comuna I., ., Județul O., având ca obiect - alte cereri.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul T. D. personal, lipsă fiind pârâta T. V..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, din oficiu, instanța constată că în cauză operează excepția de necompetență materială a Tribunalului O., în raport de obiectul acțiunii și valoarea suprafeței de teren, în baza art. 94 raportat la art.95 cod procedură civilă, pe care o pune în discuție.

Reclamantul Tenică D., pe excepție având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța, susținând că așa au hotărât în familie să introducă cererea de chemare în judecată, la Tribunalul O..

Instanța reține cauza pentru soluționare pe această excepție.

TRIBUNALUL

Asupra cererii de față;

Prin cererea înregistrată sub nr._ reclamantul T. D. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate că este proprietar prin uzucapiune tabulară, asupra bunurilor imobile situate în extravilanul Comunei Ș. cel M., Județul O., compuse din teren arabil în suprafață de 6840 mp și teren cultivat cu viță-de-vie în suprafață de 2800 mp, estimând valoarea bunurilor imobile la 4.800 lei.

În motivare, s-a arătat că la data de 31.03.1994 a dobândit, e la numita T. V., prin act de vânzare-cumpărare suprafața de 9640 mp, compusă din două parcele: teren arabil în suprafață de 6840 mp, situat în tarlaua 85 cu următoarele vecinătăți: Nord-PP, Est-DC, Sud-S. M., Vest –PP, teren cultivat cu vie in suprafață de 2800 mp, situat în tarlkaua 24, . vecinătăți: Nord-DC3, Est-DE 4, Sud-D. I., Vest- Ratoi I. G..

Arată în continuare că la rândul că pârâtul a dobândit aceste bunuri imobile prin moștenire, prin certificatul de moștenitor nr. 298 din 18.03.1998. De la data dobândirii imobilului, reclamantul a exercitat o posesie continuă asupra imobilului, în întregul său fără a avea nicio discontinuitate in mod public și fără a săvârși vreun act de violentă pentru dobândirea sau conservarea proprietății.

A arătat că vecinii știau că posesia imobilului i-a aparținut așa cum este în prezent și cum a fost și la momentul la care proprietară era pârâta.

Analizând cererea petentului, instanța constată că prin conținutul acesteia se solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren de 9640 mp, situat în extravilanul localității Ș. cel M., Județul O..

Așa fiind, tribunalul constată că a fost sesizat cu o acțiune în constatare, precizându-și valoarea imobilului la suma de 4.800 lei.

Legiuitorul a prevăzut în dispozițiile art. 94 lit. j Cod procedură civilă că judecătoriile judecă în primă instanță ,,orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști”.

Astfel, determinarea competenței după valoarea obiectului cererii presupune indicarea acestei valori în capătul principal de cerere.

Atunci când sunt mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe fapte ori cauze diferite la stabilirea competenței se iau în vedere valoarea sau, după caz, natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte.

De asemenea s-a prevăzut ca instanța de fond judecă orice alte cereri date prin lege in competenta lor.

Întrucât cererea formulată de reclamant se circumscrie dispozițiilor art. 94 Cod procedură civilă, tribunalul urmează să constate că in cauză, raportat la locul unde se află imobilul pentru care se solicită constatarea dreptul de proprietate, competentă să soluționeze cauza de față, este Judecătoria Corabia, situație în care va dispune declinarea competenței în favoarea acesteia, ca instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină competența de soluționare, a cererii formulată de reclamantul T. D., domiciliat în ., Sat I. Nouă, ., în contradictoriu cu pârâta T. V., domiciliată în Comuna I., ., Județul O., în favoarea Judecătoriei Corabia.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică de la 02 Iunie 2015.

Președinte,

I. M.

Grefier,

M. T.

Red. I. M.

Tehnored. M.T. 05 Iunie 2015/2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 574/2015. Tribunalul OLT