Fond funciar. Decizia nr. 470/2015. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 470/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 6436/311/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 470/2015
Ședința publică de la 17 iunie 2015
Complet specializat în litigii de fond funciar, constituit din:
PREȘEDINTE C. T.
Judecător I. D.
Grefier M. R.
Pe rol, soluționarea apelului civil declarat de apelantul reclamant Ș. I., domiciliat în ., județul O., împotriva sentinței civile nr._ din data de 28 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. L. Bărăști de Vede, U. A. Teritorială Bărăști de Vede, Instituția P. comunei Bărăști de Vede, C. Județeană O., D. I. domiciliat în ., ., având ca obiect- litigiu de fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata pârâtă D. I., lipsă apelantul reclamant Ș. I., intimații pârâți C. L. Bărăști de Vede, U. A. Teritorială Bărăști de Vede, Instituția P. comunei Bărăști de Vede, C. Județeană O..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța procedând la verificarea competenței în temeiul art. 131 c.p.c., constată în conformitate cu prevederile art. 95 c.p.c. și 466 alin. 1 c.p.c. că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Intimata pârâtă prezentă în instanță arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 392 c.p.c. constată dezbaterile în fond deschise și acordă cuvântul asupra apelului promovat.
Intimata pârâtă D. I., având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr._ din data de 28 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, s-a respins cererea formulata de reclamantul Ș. I. în contradictoriu cu pârâții U. ADMINSITRATIV TERITORIALA BĂRĂȘTI DE VEDE, cu sediul în Barasti de Vede, județul O. și C. L. AL COMUNIE BĂRĂSTI DE VEDE cu sediul în Barasti de Vede, județul O. ca fiind formulata împotriva unor persoane făra calitate procesuala pasivă.
S-a respins cererea formulata de reclamantul Ș. I. în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. COMUNEI BĂRĂȘTI DE VEDE prin PRIMAR, cu sediul în Barasti de Vede, județul O. ca fiind formulata împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuala de folosinta.
S-a respins cererea formulata de reclamantul Ș. I., cu domiciliul ales la avocat D. E. în Slatina, M.E., nr. 42, județul O. în contradictoriu cu pârâții C. LOCALA BĂRĂȘTI DE VEDE prin PRIMAR, cu sediul în Barasti de Vede, județul O., C. J. O. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR prin PREFECT, cu sediul în Slatina, ., nr. 12, județul O. si D. I., cu domiciliul în . Vede, județul O. ca neîntemeiată.
S-a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata ca neîntemeiată.
S-a respins cererea pârâtei D. I. privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 01.07.2014 sub nr._, reclamantul Ș. I. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, în contradictoriu cu parâții ., prin primar, C. Bărăști de Vede, prin primar, Instituția P. comunei Bărăști de Vede, C. Județeană O. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor și D. I., următoarele: să constate că reclamantul a dobândit, prin uzucapiunea de lungă durată, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1147 de mp, situată în ., .; anularea parțială a Titlului de proprietate nr._/87 emis la data de 18.08.2009 pe numele autoarei P. A. D..
In fapt, arata ca a folosit suprafața de teren de mai sus timp de mai mult de 40 de ani, terenul fiind deținut de la autorul M. R..
A solicitat anularea parțială a titlului de proprietate, în sensul de a fi scoasă această suprafață de teren de 1147 de mp, întrucât dreptul de proprietate asupra terenului trebuia să fie reconstituit reclamantului și nicidecum numitei P. A. D., menționată în titlu.
In drept, cererea nu a fost motivată.
In dovedire a depus înscrisuri.
Prin Sentința civilă nr. 1125/07.02.2014, pronunțată de Judecătoria Slatina în ds._ a fost admisă excepția de necompetență a completului specializat minori și familie CC4, potrivit art.131, 136 alin. 4 NCPC cu referire la alin. 1-3, având în vedere și Hotărârea de Colegiu nr. 25/2010, aprobată de CSM –privind înființarea completelor specializate. Dosarul a fost repartizat aleatoriu Completului civil CC8. În urma desființării acestui complet dosarul a fost repartizat aleatoriu Completului civil CC4.
S-au atașat înscrisuri în copii (filele 3-33).
Pârâta C. L. de aplicare a legilor fondului funciar a comunei Bărăști a depus întâmpinare la data de 05.09.2014 la acțiunea reclamantului Ș. I., prin care a arătat că nu este de acord cu admiterea acțiunii așa cum a fost formulată de către reclamant din următoarele motive:
În fapt, reclamantul Ș. Gh.I. la data înscrierii în CAP, anul 1961-1962 locuia efectiv și avea locuința și gospodăria în satul Boroiești, ., și s-a înscris în fostul CAP Bărăști de Cepturi din ..
Ulterior acesta și-a mutat gospodăria, construindu-și altă locuință în satul Ciocănești, ., pe un teren intravilan atribuit de către fostul CAP Bărâști de Vede, din ., teren care a fost adus în CAP de către autorul decedat M. R..
La vremea când acesta și-a amenajat gospodăria, fostul CAP Bărăști de
Vede i-a atribuit teren aferent pentru curți clădiri în limita prevederilor legale de la
acea dată, iar restul de teren arabil i-a fost dat în folosință ca lot ajutător, întrucât
atât acesta, cât și soția sa Ș. F. au devenit membrii ai acestui CAP și totodată au efectuat norme fizice în cadrul acestuia.
Prin aplicarea Legii nr. 18/1991 comisia locală a procedat la punerea în posesie a reclamantului Ș. I. cu întreaga suprafață înscrisă la rol de 1,85 ha, la data înscrierii în CAP, în care a fost inclusă și suprafața de 1102 mp. teren aferent locuinței și anexelor gospodărești de la noul domiciliu, prin diminuarea din extravilan cu aceeași suprafață de 1102 mp. din terenul total adus în CAP.
Referitor la autorul decedat M. R., acesta a deținut la data înscrierii în CAP suprafața totală de 3,45 ha teren agricol și curte, suprafață care i-a fost restituită în întregime prin aplicarea Legii nr.18/1991 moștenitorilor: M. I., M. M.(în titlu fiind scris numele M. în mod eronat), B. A. și P. I., fiind emis în acest sens titlul de proprietate cu nr._/16.
In punctul "Gruiu", unde și-a amenajat noua gospodărie reclamantul Ș. I., autorul decedat M. R. -prin moștenitori- a fost pus în posesie numai cu suprafața de 1300 mp. deoarece se depășea suprafața totală deținută la rol de 3,45 ha, restul de teren rămânând în rezerva comisiei locale.
Din verificările registrului agricol aferent anului înscrierii în CAP (1959) rezultă că susnumitul a deținut în punctul "GRUIU" 2 parcele de teren din care una parcelă de 0,50 ha.arabil și una parcelă de 0,15 ha.pruni.
Afirmația reclamantului cu privire la faptul că terenul unde și-a amenajat
noua gospodărie și terenul ce face obiectul litigiului l-a primit de la autorul
decedat M. R. nu are justificare deoarece în urmă cu 40 de ani terenul era
înscris la fostul CAP Bărăștii de Vede, iar numitul M. R. nu mai avea niciun drept asupra acestui teren.
De asemenea, moștenitorul M. I. nu putea să încheie niciun act legal de înstrăinare deoarece nu era unicul moștenitor al defunctului M. R..
In ceea ce îl privește pe reclamantul Ș. I., prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate depusă la apariția Legii nr. 18/1991, nu a solicitat terenul ce face obiectul litigiului, acesta și-a completat fișa cu date pentru titlul de proprietate încă din data de 31 august 1997, a luat la cunoștință prin semnătură proprie, ocazie cu care nu a amintit nimic despre terenul ce face obiectul litigiului. De asemenea, nu a contestat nici titlul de proprietate până în prezent,
Terenul în suprafață de 1147 mp., ce face obiectul litigiului, s-a aflat în rezerva comisiei locale și s-a repartizat numitei P. D. în anul 2009, cu ocazia completării fișei premergătoare scrierii titlului de proprietate, fiind în compensare pentru alte parcele ce le-a deținut și nu i-au mai putut fi atribuite.
În concluzie și pentru motivele de mai sus, apreciaza că cererea reclamantului Ș. I. este neîntemeiată, drept pentru care solicită respingerea acesteia.
Depune întâmpinarea în 2 exemplare.
Solicită judecarea în lipsa.
În susținerea celor solicitate depune, în copie, următoarele documente: registrul agricol privind pe reclamantul Ș. I. de la data înscrierii în CAP, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate depusă de către reclamantul Ș. I. la apariția Legii nr. 18/1991; fisa cu date pentru scrierea titlului de proprietate semnată de reclamantul Ș. I. la data completării acesteia-31.08.1997, registrul agricol al autoarei P. A. D. de la data înscrierii în CAP, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate depusă de către autoarea P. A. D. la apariția Legii nr. 18/1991, fișa cu date pentru scrierea titlului de proprietate privind pe autoarea P. A. D..
Pârâta C. J. O. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a depus întâmpinare prin care a solicitat suspendarea judecării cauzei, în baza art. 5 si 6 din Legea nr. 165/2013, iar pe fondul cauzei a arătat că titlul de proprietate nr._/87/2009 al numitei P. D. a fost emis in baza fișei cu date premergătoare emiterii titlului de proprietate întocmita de către C. Locala Bărăști si semnată de luare la cunoștință de către beneficiară, iar titlul de proprietate nr._/34/2000 al numitului Ș. I. a fost emis în baza fișei cu date premergătoare emiterii titlului de proprietate întocmita de către C. Locala Bărăști si semnată de luare la cunoștință de către beneficiar.
Comparând datele cuprinse in acestea cu cele din titlurile de proprietate se observă ca acestea sunt identice, sau cu alte cuvinte, titlurile de proprietate au fost emise cu respectarea fiselor premergătoare.
Prin acțiune, reclamantul tinde sa eludeze prevederile legilor fondului funciar, urmărind ca pe calea uzucapiunii să devina proprietarul unei suprafețe de teren pe care nu a solicitat-o în termenele și condițiile legilor fondului funciar. În acest sens, pârâta a învederat că, prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulata în temeiul Legii nr. 18/1991, reclamantul nu a solicitat si terenul ce face obiectul prezentului litigiu.
În drept, întâmpinarea s-a întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 165/2013, HG nr. 890/2005, Legii nr. 18/1991 și C.p.c.
În ședința publică din 29.09.2014 instanța raportat la obiectul cauzei, a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Unității A. Teritoriala Bărăști de Vede, C. L. al comunei Barasti de Vede si excepția lipsei capacitații de folosința a Instituției P. Comunei Bărăști de Vede prin Primar, în temeiul art.258 N.c.p.c a încuviințat pentru reclamant -proba cu inscrisurile depuse la dosar si proba cu interogatoriul paratei și pentru paratele C. Barasti de Vede prin Primar, C. Județeana O. pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, D. I. -proba cu înscrisurile depuse la dosar.
A prorogat discutarea necesității administrării probei testimoniale solicitată de reclamant, prin apărător și a probei cu expertiza în specialitatea topografie-cadastru solicitată de parata D. I. și a pus in vedere paratei D. I. sa se prezinte personal in instanța la termenul ce urează a fi acordat, in vederea administrării probei cu interogatoriul cu aplicare dispozițiilor art. 358 N.C.p.c., în temeiul art.254 alin 5 NCPC a dispus administrarea din oficiu a probei cu interogatoriul reclamantului.
Totodată, a dispus emiterea unei adrese către C. Locala Barasti în vederea comunicării, in copie certificata pentru conformitate cu originalul, a înscrisurilor care au stat la baza emiterii TP nr._/87, inclusiv tabelul nominal, anexa de validare si a precizării daca a fost întocmit proces – verbal de punere in posesie, înscrisurile fiind comunicate la data de 20.11.2014.
În cauza au fost administrate proba cu înscrisuri si proba cu interogatoriul reclamantului si al pârâtei, răspunsurile acestora fiind consemnate si atașate la dosarul cauzei.
Analizând probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții C. Locala Bărăști de Vede prin primar, C. Județeana O. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor prin prefect si D. I., instanța a reținut următoarele:
Prin cererea formulata reclamantul a solicitat anularea parțială a titlului de proprietate nr._/87 emis la data de 18.08.2009 pe numele autoarei P. A. D. (de fapt nulitatea absoluta a acestuia) pentru suprafața de 1147 m.p. teren arabil intravilan situat in T 1 P 43/1 cu vecinătățile N- A 31/1, E- S. I., S- Z. A., V- M. R., invocând posesia exercitată de către acesta asupra terenului, timp de mai mult de 40 de ani așa cum a susținut prin cererea de chemare in judecată, din răspunsurile la întrebarea nr. 1 din interogatoriu rezultând că din anul 1992, când l-a ”cumpărat” de la numitul M. I..
La dosarul cauzei s-a depus un înscris sub semnătură privata denumit ”Chitanță” datat 21.06.1992 (fila 14 dosar) prin care M. I., ”fiind si proprietar în . primit de la Ș. Gh. I. suma de 40.000 lei, suma ce reprezintă c/v a unei suprafețe de pământ de 2100 m.p. situat în satul Ciocanești.
Instanța a mai reținut că, anterior intrării in vigoare a Legii nr. 18/1991, suprafața de 1147 m.,p. teren arabil intravilan situata in T 1 P 43/1 făcea parte din patrimoniul CAP Bărăști, în baza art. 8 din Legea nr. 18/1991 stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găseau în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se făcea conform acestei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau construirea acestui drept.
Totodată, art. 22 din Legea nr. 18/1991 prevedea ” - Sânt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexele gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii.
Dispozițiile alineatului precedent se aplică și persoanelor din zonele cooperativizate care nu au avut calitatea de cooperator.”
Conform art. 23 – ”Terenurile din intravilan care au fost atribuite de cooperative, potrivit legii, cooperatorilor sau altor persoane îndreptățite, pentru construcția de locuințe și anexe gospodărești, rămân și se înscriu în proprietatea actualilor deținători, chiar dacă atribuirea s-a făcut din terenurile preluate, indiferent în ce mod, de la foștii proprietari.
Foștii proprietari vor fi compensați cu o suprafață de teren echivalentă, în intravilan, sau, în lipsă, cu teren extravilan în imediata vecinătate.”
Instanța a constatat faptul că în procedura reconstituirii dreptului de proprietate s-a eliberat moștenitorilor defunctului M. R., respectiv numiților P. I., B. A., M. M. si M. I., titlul de proprietate nr._/16 pentru suprafața totală de 4,20 ha teren situata pe raza comunei Bărăști, satul Ciocănești, județul O., în titlul de proprietate nefiind înscrisă și suprafața de 1147 m.p. teren arabil intravilan situat in T 1 P 43/1 cu vecinătățile N- A 31/1, E- S. I., S- Z. A., V- M. R., rezultând ca pentru aceasta suprafața de teren nu s-a reconstituit dreptul de proprietate în patrimoniul promitentului-vânzător M. I. și al comoștenitorilor.
Art. 24 din Legea nr. 18/1991 stabilea că ” În cazul în care cooperativa agricolă de producție a atribuit loturi în folosință unor cooperatori, în grădinile din intravilan ale foștilor proprietari, asemenea terenuri revin de drept în proprietatea deținătorilor inițiali.
Persoanele care au primit terenuri în condițiile alineatului precedent și pe care au efectuat investiții au dreptul la o despăgubire egală cu contravaloarea acestora, dacă nu pot fi ridicate”.
Ori, moștenitorii defunctului M. R. nu au contestat însă amplasamentul și categoria de folosință a suprafețelor de teren înscrise în actele premergătoare si în titlul de proprietate nr._/16, respectiv faptul ca nu li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1147 m.p. teren arabil intravilan situat in T 1 P 43/1, în baza art. 24 din Legea nr. 18/1991, fiind singurele persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate pentru acest amplasament.
Prin urmare, moștenitorilor defunctului M. R. nu li s-a stabilit un drept de proprietate pentru suprafața de 1147 m.p. teren arabil intravilan situat in T 1 P 43/1 cu vecinătățile N- A 31/1, E- S. I., S- Z. A., V- M. R., pentru ca ulterior aceștia să facă acte de dispoziție privind transferul dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantului.
Totodată, la . Legii nr. 18/1991, reclamantul Ș. I. si numita Ș. F. (soția reclamantului conform mențiunilor din RA) au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 1,75 ha teren, cererea fiind semnată numai de către unul dintre cei doi titulari menționați în cerere și înregistrata sub nr. 69/03.03.1991 (fila 24 dosar).
În Registrul Agricol pentru perioada 1959-1963 reclamantul S. I. figura înregistrat la rol, în anul 1961, cu suprafața de 1,75 ha teren arabil si 0,10 ha curți și clădiri.
În procedura reconstituirii dreptului de proprietate s-a procedat la întocmirea fisei cu date premergătoare emiterii titlului de proprietate, la data de 31.08.1997 pentru suprafața de 1,75 ha teren, pe numele reclamantului, fișa fiind semnată de luare la cunoștință.
La interogatoriul luat din oficiu reclamantul a răspuns la întrebarea nr. 2 ca nu crede ca semnătura de pe fișa (similară cu cea de pe cererea de reconstituire a dreptului de proprietate) îi aparține, însă instanța a reținut că reclamantul nu a contestat, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 18/1991, la comisia locala nici propunerea acesteia de validare pentru suprafața de 1,85 ha, nici fisa cu date pentru emiterea titlului de proprietate sub aspectul amplasamentelor si categoriilor de folosință ale terenurilor, dar nici ulterior în instanță titlul de proprietate eliberat pe numele său, nr._/34.
Art. 22 din Legea nr. 18/1991 prevedea ” - Sânt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexele gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii.
Dispozițiile alineatului precedent se aplică și persoanelor din zonele cooperativizate care nu au avut calitatea de cooperator.”
Conform art. 23 – ”Terenurile din intravilan care au fost atribuite de cooperative, potrivit legii, cooperatorilor sau altor persoane îndreptățite, pentru construcția de locuințe și anexe gospodărești, rămân și se înscriu în proprietatea actualilor deținători, chiar dacă atribuirea s-a făcut din terenurile preluate, indiferent în ce mod, de la foștii proprietari.
Foștii proprietari vor fi compensați cu o suprafață de teren echivalentă, în intravilan, sau, în lipsă, cu teren extravilan în imediata vecinătate.”
Reclamantului i s-a reconstituit prin titlul de proprietate nr._/34 dreptul de proprietate pentru suprafața de 1102 m.p. teren intravilan în T 1 P 22
Întrucât nu s-a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate privata pentru suprafața de 1147 m.p. teren arabil intravilan situat in T 1 P 43/1 cu vecinătățile N- A 31/1, E- S. I., S- Z. A., V- M. R. și aceasta nu a fost solicitata de către moștenitorii lui M. I., aceasta a rămas la dispoziția Comisiei Locala Bărăsti, conform art. 17 din Legea nr. 18/1991.
”Terenurile din extravilan aduse sau preluate în orice alt mod în patrimoniul cooperativei de la cooperatori sau alte persoane care au decedat și nu au moștenitori, precum și terenurile pentru care nu s-au formulat cereri de restituire rămân la dispoziția comisiei.
Toate terenurile cooperativei care nu sânt atribuite conform art. 13-16, precum și terenurile extravilane proprietatea statului aflate în folosința cooperativei, rămân, de asemenea, la dispoziția comisiei, urmând a fi atribuite altor persoane îndreptățite, potrivit prevederilor prezentei legi.
Terenurile neatribuite, rămase la dispoziția comisiei, trec în domeniul privat al statului, urmând a fi puse la dispoziția celor care doresc să întemeieze sau să dezvolte exploatații agricole, prin închiriere, concesiune sau vânzare, în condițiile legii.
Persoanelor prevăzute la alin. 3 li se pot atribui, în 1991, fără plată, terenurile intrate în domeniul privat al statului, conform prevederilor legii.
În vederea administrării acestor terenuri se va înființa, prin lege, Agenția pentru Dezvoltare și Amenajare Rurală.
Până la preluarea în administrare de către agenție, terenurile vor fi administrate de primării”.
Fiind la dispoziția Comisiei Locale Bărăsti, suprafața de teren de 1147 m.p. din T 1 P 43/1 cu vecinătățile N- A 31/1, E- S. I., S- Z. A., V- M. R., se putea stabili, în mod legal, dreptul de proprietate pentru o alta persoana îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate, în speță autoarea pârâtei, P. D., și pentru care reconstituirea dreptului de proprietate nu a fost posibila, pentru terenul intravilan, pe vechile amplasamente.
D. învecinarea terenului intravilan în suprafața de 1147 m.p. la E cu proprietatea reclamantului si la V cu proprietatea moștenitorilor lui M. R. si posesia exercitata de cate reclamant din 1992 pana în 2013 asupra terenului, în baza unui act fără valoare sub aspectul îndreptățirii reclamantului de a deveni proprietarul suprafeței, cum este înscrisul sub semnătură privata denumit ”Chitanță” datat 21.06.1992, nu fac dovada incidentei vreunuia dintre cazurile de nulitate a titlului de proprietate nr._/87 eliberat pe numele autoarea pârâtei, P. D..
Pentru aceste considerente de fapt si de drept, instanța a respins cererea formulata de reclamantul Ș. I. în contradictoriu cu pârâții C. Locala Bărăști de Vede prin primar, C. Județeana O. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor prin prefect și D. I. ca neîntemeiată.
Având în vedere dispozițiile art. 453 alin. 1 ” Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată” și următoarele NCPC, raportat la soluția pronunțată instanța a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata ca neîntemeiată și, raportat la faptul ca pârâta D. I. nu a depus la dosar dovezi de efectuare a unor cheltuieli de judecata în cauza, a respins și cererea acestei pârâte privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței a declarat apel apelantul reclamant Ș. I., considerând-o nelegală și netemeinică având în vedere faptul că terenul pentru care a solicitat anularea absolută a titlului de proprietate, a aparținut defunctului M. R., apelantul preluând posesia acestuia în urma cu 40 de ani ,în anul 1992 încheind o chitanță de vânzare-cumpărare sub semnătură privată între acesta și M. R. pentru a o depune la primărie și a-i fi reconstituit dreptul de proprietate.
Despre deținerea și posesia terenului în litigiu s-a avut cunoștință atât în cadrul primăriei Comunei Bărăști de Vede, cât și în localitate, însă nu i-a fost adus la cunoștință de niciun organ din cadrul primăriei că ar trebui să formuleze vreo cerere cu privire la această suprafață de teren, deși angajații primăriei locale au avut cunoștință că apelantul deține această suprafață de teren.
Prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate nu a solicitat și această suprafață d e teren, însă a depus înscrisul sub semnătură privată tocmai în acest sens.
A solicitat admiterea apelului și în consecință anularea absolută a titlului de proprietate.
Intimații pârâți Instituția P. comunei Bărăști de Vede, C. local al Comunei Bărăști de Vede, . locală Bărăști au depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului reclamantului.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale incidente tribunalul reține că acesta nu este fondat:
În motivarea apelului formulat, apelantul reclamant a reiterat argumentele prezentate în cererea de chemare în judecată, susținând, în esență, că instanța de judecată în mod greșit a considerat că înscrisul invocat nu este relevant în cauza dedusă judecății.
Apelantul critică hotărârea instanței de fond susținând faptul că în raport de chitanța încheiată și faptul că asupra terenului în litigiu a exercitat o posesie de peste 40 de ani soluția pronunțată de prima instanță este netemeinică și nelegală.
Prin cererea formulată reclamantul a solicitat anularea parțială a titlului de proprietate nr._/87 emis la data de 18.08.2009 pe numele autoarei P. A. D. (de fapt nulitatea absoluta a acestuia) pentru suprafața de 1147 m.p. teren arabil intravilan situat in T 1 P 43/1 cu vecinătățile N- A 31/1, E- S. I., S- Z. A., V- M. R., invocând posesia exercitată de către acesta asupra terenului.
În demersul său judiciar acesta s-a prevalat de înscrisul sub semnătură privată denumit chitanță încheiat cu privire la această suprafață de teren cu numitul M. I. la data de 21 iunie 1992.
Conform art. 8 din Legea nr. 18/1991 stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găseau în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se făcea conform acestei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept.
Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că anterior intrării in vigoare a Legii nr. 18/1991, suprafața de 1147 m.,p. teren arabil intravilan situata in T 1 P 43/1 făcea parte din patrimoniul CAP Bărăști și că această suprafață de teren nu a fost reconstituită moștenitorului defunctului M. R. conform Tp_/16 pentru ca apelantul reclamant să se poată prevală de înscrisul denumit chitanță încheiat în anul 1992.
Conform art. 8 din Legea nr. 18/1991 stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găseau în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se făcea conform acestei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept.
În acord cu prima instanță tribunalul reține că posesia exercitată de apelantul reclamant din anul 1992 și până în anul 2013 asupra suprafeței de teren de 1147 mp, în baza înscrisului fără valoare sub aspectul îndreptățirii acestuia de a deveni proprietarul acestei suprafețe de teren nu fac dovada incidenței vreunuia din cazurile de nulitate a titlului de proprietate_/87 eliberat pe numele autoarei intimatei pârâte, acesta fiind emis cu respectarea dispozițiilor art. 17 din Legea 18/1991
Apreciind că judecătorul fondului a pronunțat o soluție temeinică și legală în, apelul va fi respins ca nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul reclamant Ș. I., domiciliat în ., județul O., împotriva sentinței civile nr._ din data de 28 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. L. Bărăști de Vede, U. A. Teritorială Bărăști de Vede, Instituția P. comunei Bărăști de Vede, C. Județeană O., D. I. domiciliat în ., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 iunie 2015, la Tribunalul O..
Președinte, C. T. | Judecător, I. D. | |
Grefier, M. R. |
Red. CT
Tehnored: CM
Jf: MM B.
Ex.9
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
---|