Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 423/2015. Tribunalul OLT

Decizia nr. 423/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 1551/311/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 423/2015

Ședința publică de la 02 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. B.

Judecător I. M.

Grefier M. T.

Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelanta reclamantă P. C., domiciliată în Comuna Perieți ., ., nr. 196, Județul O., împotriva sentinței civile nr._/28.11.2014, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. M., domiciliată în Slatina, ., ., ., Județul O., Z. L. M., Z. Ș. și Z. G. E., toți cu domiciliul în Slatina, ., nr.3, ., Județul O., având ca obiect - hotarâre care sa tina loc de act autentic.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: apelanta reclamantă P. C. personal și intimata pârâtă P. M. personal, lipsă fiind intimații pârâți Z. G. E., Z. L. M. și Z. Ș..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, verificând, din oficiu la primul termen de judecată, în raport de dispozițiile art. 131 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, coroborat cu dispozițiile art. 95 pct. 2 și art. 107 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Intimata pârâtă P. M., depune la dosar note scrise.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra apelului.

Apelanta reclamantă P. C., având cuvântul, solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, pronunțând o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, cu motivarea că este o cumpărătoare de bună credință, achitând în totalitate prețul convenit cu autorul intimaților pârâți.

Intimata pârâtă P. M., având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, urmând a se avea în vedere întâmpinarea de la dosar.

INSTANȚA

Prin sentința civilă nr._/28.11.2014, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._ ,s-a respins cererea formulata de reclamanta P. C. in contradictoriu cu pârâții P. M., Z. L. M., Z. Ș., Z. G. E., ca neîntemeiata.

S-a respins cererea pârâtilor Z. L. M., Z. Ș. și Z. G. E. privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea formulata reclamanta P. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâții P. M., Z. L. M., Z. S. Si Z. G. E. sa se constatate intervenita la 12.10.2012 intre reclamantă si P. G. – autorul pârâților, vânzarea cumpărarea suprafețelor de: 1,2725 ha teren arabil extravilan situat pe raza ., inscris in titlul de proprietate nr.0778/74/16.11.2005 si in lotul 3 din sent. civ. nr. 1228/04.04.1997 pronuntata de Jud. Caracal in cauza nr.3546/1996, 7,4 ha teren arabil extravilan situat pe raza comunei Brebeni, jud.O., inscris in T.P.nr._/90/4.03.2002 in T6,P9 și 1,5 ha teren arabil extravilan situat pe raza satului Perietii de Sus, jud. O., inscris in T.P. nr._/98/17.07.2002 și pronuntarea unei hotărâri judecătoreasti care sa tina loc de act autentic de vânzare cumpărare.

În dovedirea conventiei încheiata cu autorul P. G., reclamanta a înțeles să se folosească de înscrisul sub semnatura privata denumit ”Act de Vânzare-cumpărare” încheiat la data de 12.10.2012, de procura speciala autentificata sub nr. 647/07.09.2012 de BNP I. S., de proba cu interogatoriul pârâtilor si de proba testimoniala cu martorii R. M. si E. R..

Din înscrisul sub semnătura privata denumit ”Act de Vânzare-cumpărare” încheiat la data de 12.10.2012 între P. G. prin reprezentant P. M., fiica CI . nr._ eliberat de pol Slatina, 05.01.2012, cu procura speciala și reclamanta P. C., instanta de fond a retinut ca pârâta P. M., în calitate de mandatar special al numitului P. G., și-a asumat obligatia de a încheia cu reclamanta un contract de vanzare-cumpărare în formă autentică pentru suprafețele de 1,5 ha teren, 1,2750 ha si 7,4 ha teren situat pe raza comunei Perieti și Brebeni, individualizate in titlurile de proprietate nr._/98/17.07.2002, nr. 0778/74/16.11.2005 și nr._/90/04.03.2002, cu pretul de_,5 lei.

Înscrisul sub semnătura privata denumit ”Act de Vânzare-cumpărare” a fost semnat la rubrica ”Vânzător” de către pârâta P. M..

Analizand procura speciala autentificata sub nr. 647/07.09.2012 de BNP I. S., care a stat la baza întocmirii înscrisului sub semnatură privata, instanta a constatat faptul că prin aceasta procura numitul P. G. a împuternicit-o pe pârâta P. M., ca pentru P. G. si în numele acestuia, să se prezinte cu puteri depline înaintea organelor administrative, financiare, consiliilor locale, persoanelor fizice si juridice, institutii de stat sau particulare, organe ale puterii sau Administratiei de Stat, instante judecatoresti, notari publici, banci si oriunde trebuinta o va cere, în legatura cu administrarea imobilelor si mobilelor, avand dreptul sa faca orice fel de acte de administrare si conservare, va plati toate taxele și impozitele aferente, va putea incasa orice sume de bani, va putea face orice act va crede de cuvinta pentru administrarea bunurilor, va putea încheia contracte de închiriere sau rezilia contractele, va putea încasa chiriile, va putea întocmi contracte privind întreținerea și încheia contract cu RENEL sau față de toti furnizorii de utilitati publice și să plăteasca contravaloarea acestora, va putea face cereri si declaratii, inclusiv declaratii de impunere, va negocia contractele de închiriere, va înregistra contractul de închiriere la organele fiscale abilitate pentru calculul si retinerea impozitului legal datorat pentru veniturile din închiriere, va ridica toate documentele care îi revin, va putea întocmi toate formalitățile necesare, semnand valabil în numele său si oriunde va fi nevoie.

În consecinta, instanta de fond a retinut ca, prin procura speciala autentificata sub nr. 647/07.09.2012 de BNP I. S., pârâta P. M. a fost împuternicita de catre numitul P. G. pentru a efectua, pentru acesta si in numele acestuia, numai actele de conservare si de administrare a bunurilor sale imobile si mobile.

Art. 2009 NCC prevedea la data încheierii procurii ”Mandatul este contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părți, numită mandant.”

Art. 2017 NCC prevedea ” (1) Mandatarul nu poate să depășească limitele stabilite prin mandat.

(2) Cu toate acestea, el se poate abate de la instrucțiunile primite, dacă îi este imposibil să îl înștiințeze în prealabil pe mandant și se poate prezuma că acesta ar fi aprobat abaterea dacă ar fi cunoscut împrejurările ce o justifică. În acest caz, mandatarul este obligat să îl înștiințeze de îndată pe mandant cu privire la schimbările aduse executării mandatului.

Prin urmare, pârâta P. M. în calitatea sa de mandatar cu procura speciala avea împuternicire de a întocmi în mod valabil numai acte de conservare si administrare a imobilelor teren, în baza procurii autentificata sub nr. 647/07.09.2012 de BNP I. S., fiind tinuta de limitele mandatului conform art. 2017 NCC, iar nu și acte de dispozitie privind asumarea obligatiei de încheiere a unui act în forma autentica pentru transferul ulterior al dreptului de proprietate asupra imobilului teren din patrimoniul autorului său P. G. în patrimoniul reclamantei P. C..

Astfel, analizând înscrisul sub semnătură privată denumit ”Act de Vânzare-cumpărare” încheiat la data de 12.10.2012 între P. G., prin reprezentant P. M., și reclamanta P. C., instanța a reținut că aceasta reprezinta, în fapt, un antecontract de vânzare-cumpărare prin care părtile semnatare își asumau obligatia de a încheia ulterior actul de vanzare-cumpărare în formă autentică.

Noțiunea de înstrăinare a terenurilor vizează transmiterea proprietății și desi prin antecontract nu s-a transmis dreptul de proprietate, antecontractul de vanzare - cumparare este conventia prin care doua parti contractante, deopotriva promitent si beneficiar, se obliga reciproc de a efectua toate operatiunile juridice necesare și viitoare pentru ca transferul proprietatii de la vanzator la cumparator sa opereze, angajand implicit efectuarea unor acte de dispozitie. Ori, pârâta P. M. nu era împuternicita de catre proprietarul P. G. cu încheierea unor acte juridice de dispozitie vizand transferul dreptului de proprietate al unor imobile din patrimoniul acestuia în patrimoniul unei alte persoane fizice, cu negocierea unui pret și cu primirea sumei de bani stabilita de catre acesta cu titlul de pret.

Potrivit art.1669 alin. 1 NCC ” 1) Când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.”, rezultand ca pentru constatarea valabilitătii antecontractului de vanzare-cumpărare se impune dovada consimțământului liber si neviciat al promitentului-vanzator cu privire la înstrăinarea bunului ce face obiectul antecontractului de vanzare-cumpărare si, deci, a consimțământului liber si neviciat al promitentului-vanzator în efectuarea unor acte de dispozitie.

Astfel prin cele doua înscrisuri mentionate, procura si înscrisul sub semnatura privata, nu se face, de catre reclamanta, dovada unei manifestari de voință valabil exprimate de catre P. G. în sensul înstrăinării terenurilor reclamantei P. C., pentru pretul de_,50 lei.

Nici prin proba testimoniala administrata in cauza nu s-a facut dovada unei manifestari de voință exprimate de catre P. G. întrucat din declaratia martorului R. M. nu rezulta ca P. G. ar fi încheiat cu reclamanta vreun antecontract de vanzare-cumpărare - înscris sub semnatura privata privind vanzarea-cumpărarea vreunei suprafete de teren, rezulta doar ca acesta intenționa să vândă vanda reclamantei terenul din . ar fi primit o suma de bani de la reclamanta, fara mentionarea amplasamantului sau întinderii suprafetei de teren sau a sumei primite.

Din declaratia martorului E. R., instanta de fond a retinut ca in luna octombrie 2012 s-au prezentat la sediul Primariei Perieti reclamanta P. C. si pârâta P. M., cu un act de vanzare-cumpărare, pe care martorul îl recunoaste ca fiind înscrisul sub semnatura privata depus la dosar. Martorul a completat înscrisul la rubricile cumpărător și vanzator, semnandu-l totodata in calitate de martor, pe act s-a aplicat ștampila Primariei Perieti, actul fiind semnat si de Primarul Comunei Perieti din acea perioada, Vâlceleanu C., mentiunile din partea de jos a înscrisului si semnatura privind primirea sumei de bani au fost executate de pârâta P. M., iar P. G. nu a fost prezent la întocmirea actului de vânzare-cumpărare. Pârâta P. M. s-a spus martorului ca s-au prezentat sa încheie actul pentru ca are o înțelegere cu reclamanta, ca stie si P. G. de aceasta înțelegere, iar pârâta a avut si procura sa îl reprezinte pe P. G..

Prin urmare, din declaratia martorului E. R., instanta a retinut ca pârâta P. M. a încheiat înscrisul sub semnătura privata în baza procurii depuse la dosar, însă potrivit art. 2013 alin. 2 NCC ” 2) Mandatul dat pentru încheierea unui act juridic supus, potrivit legii, unei anumite forme trebuie să respecte acea formă, sub sancțiunea aplicabilă actului însuși. Prevederea nu se aplică atunci când forma este necesară doar pentru opozabilitatea actului față de terți, dacă prin lege nu se prevede altfel.”, iar potrivit art. 2016 alin. 2 ” (2) Pentru a încheia acte de înstrăinare sau grevare, tranzacții ori compromisuri, pentru a se putea obliga prin cambii sau bilete la ordin ori pentru a intenta acțiuni în justiție, precum și pentru a încheia orice alte acte de dispoziție, mandatarul trebuie să fie împuternicit în mod expres.”

Întrucât pentru încheierea unor acte de dispozitie în numele autorului P. G., asa cum rezulta din dispozitiile legale mentionate, pârâta P. M. trebuia sa fie împuternicită în mod expres, instanta a retinut că prin probele administrate în cauză nu s-a facut dovada unei manifestari de voință valabil exprimate de catre P. G., prin mandatar, cu privire la înstrăinarea imobilelor teren mentionate, considerente pentru care a respins cererea formulata de reclamanta P. C. în contradictoriu cu pârâtii P. M., Z. L. M., Z. Ș. și Z. G. E., ca neîntemeiata.

Avand in vedere dispozitiile art. 453 alin. 1 NCPC ” Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată” și retinand ca pârâtii Z. L. M., Z. Ș. și Z. G. E. nu au depus la dosar dovada cheltuielilor efectuate in cauza, instanta a respinge cererea acestora privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta reclamantă P. C., considerând nelegală și netemeinică hotărârea pronunțată, solicitând admiterea apelului, modificarea în totalitate a sentinței apelate iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

In motivarea apelului arată că la data de 12.10.2012 a încheiat cu numita P. M., în calitate de procurist a tatălui său, P. G., un antecontract de vânzare-cumpărare prin care a cumpărat de la autorul P. G. mai multe terenuri în suprafață de aproximativ 10 ha. pentru care a plătit ca preț suma de 45.787 lei, în două tranșe, respectiv o primă tranșă de 20.000 lei la data de 25.03.2013 iar diferența la data de 12.10.2012, odată cu încheierea actului sub semnătură privată.

Menționează că de la aceeași dată, 12.10.2012, a intrat definitiv în posesia terenului menționat în antecontract, posesie pe care o exercită și în prezent.

Critică faptul că instanța de fond nu a avut în vedere că a achitat în totalitate prețul stabilit cu proprietarul terenului încă din timpul vieții acestuia, fără să știe că autorul mai avea încă o fiică, în afara procuristei P. M..

Ulterior, această fiică pe nume Z. D. a decedat, moștenitorii ei fiind pârâții Z. Ș., soț supraviețuitor și Z. L. M. și Z. G. E., descendenți de gradul I.

In continuare se arată faptul că numita P. M. nu a înmânat celorlalți trei părți o parte din prețul achitat pentru suprafața de teren achiziționată, nu poate fi imputat reclamantei care a fost de bună credință, crezând că și procurista este de bună credință iar din prețul achitat în totalitate procurista a achitat o parte și moștenitorilor sorei sale, Z. D..

Pârâta P. M. a formulat întâmpinare, prin care a arătat că este de acord cu admiterea apelului dar după numai după achitarea terenului de către cumpărătoarea P. C., la actualul preț al pieței având în vedere că în chitanța de 12.10.2012 este menționată condiția prin care cumpărătoarea se angajează să finalizeze actele de vânzare cumpărare până în luna mai 2013.

Menționează că apelanta știa că P. G. mai avea o fiică pe nume Z. D. și era în posesia procurei speciale la data actului sub semnătură privată, deci cunoștea foarte bine conținutul procurei prin care îl reprezenta pe tatăl său, P. G..

Pârâta P. M. solicită admiterea apelului numai după ce P. C. plătește moștenitorilor P. M. ș Z. D., prin moștenitorii ei, 25.000 Ron de fiecare, cu cheltuieli de judecată.

Apelanta P. C. formulează răspuns la întâmpinarea depusă de P. M., prin care arată că nu a putut să ridice cartea funciară ca să poată merge să întocmească actele de vânzare-cumpărare, deoarece procurista era cea care trebuia să o ridice.

Este de acord să plătească taxa notarială iar P. G. să facă 4 cărți funciare pentru cele 4 parcele.

Menționează că ulterior a aflat că P. G. mai are o fiică pe numai Z. D., căreia P. M., după decesul tatălui său, nu i-a dat în mână banii, rămânând ea cu toată suma de bani.

Analizând apelul formulat, tribunalul constată că este nefondat.

În primul rând se constată că apelanta nu critică hotărârea instanței de fond, ci mai degrabă descrie în amănunt condițiile în care în care a fost încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare, faptul că a achitat în totalitate suma de bani, și a intrat în posesia terenurilor menționate în antecontract, posesie care o exercită și în prezent.

De asemenea, solicită să se constate că nu are nicio culpă în executarea obligațiilor sale asumate prin contract, întrucât a achitat în totalitate prețul convenit cu vânzătorul, în prezent decedat, P. G..

Față de aceste aspecte, tribunalul constată că hotărârea pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală iar apelul este nefondat având în vedere că prin cerere s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare și să se constate intervenită la 12.02.2012 între reclamanta P. C. și pârâtul P. G., autorul părților, vânzarea cumpărarea suprafețelor de teren menționate în cerere.

Potrivit art. 1669 alin. 1 N.C.civ. când una din părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.

Față de aceste prevederi legale, se observă că una din condiții este refuzul nejustificat al pârâtului să încheie actul promis iar din analiza dosarului reiese că nu s-a putut finaliza vânzarea în formă autentică deoarece vânzătorul s-a îmbolnăvit și în final a decedat la 9.11.2012 iar prezenta cerere a fost introdusă la data de 21.12.2014 împotriva moștenitorilor, moștenitori care nu refuză nejustificat să încheie contractul promis și solicită o sumă de bani actualizată.

Pe de altă pare, deși pârâta P. M. are o procură specială, nu este împuternicită în mod expres să efectueze acte de dispoziție în numele autorului P. G., iar din probele administrate în cauză, așa cum a menționat și instanța de fond, nu s-a făcut dovada unei manifestări de voință valabil exprimate de către P. G. prin mandatar cu privire la înstrăinarea imobilului menționat.

Pentru aceste considerente, tribunalul urmează să respingă apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelanta reclamantă P. C., domiciliată în Comuna Perieți ., ., nr. 196, Județul O., împotriva sentinței civile nr._/28.11.2014, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. M., domiciliată în Slatina, ., ., ., Județul O., Z. L. M., Z. Ș. și Z. G. E., toți cu domiciliul în Slatina, ., nr.3, ., Județul O., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 02 Iunie 2015.

Președinte,

I. B.

Judecător,

I. M.

Grefier,

M. T.

red.IB

tehnored.IM

jf: M.M.B.

ex.4/8.06.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 423/2015. Tribunalul OLT