Fond funciar. Decizia nr. 775/2015. Tribunalul OLT

Decizia nr. 775/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 21-10-2015 în dosarul nr. 775/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA 775/2015

Ședința publică de la 21 octombrie 2015

Complet specializat în litigii de fond funciar, constituit din:

PREȘEDINTE C. T.

Judecător I. D.

Grefier M. R.

Pe rol, judecarea apelului civil declarat de apelant pârât E. D. domiciliat în Drăgănești O., . nr. 77, județul O., împotriva sentinței civile nr. 636 din data de 09 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți P. A. și D. I. ambii cu domiciliul ales la avocat D. V. C. în C., .. 4, județul D., intimații pârâți C. L. Drăgănești O. și C. Județeană O. ambele de aplicarea legilor fondului funciar, E. A. și E. M. ambii domiciliați în Drăgănești O., . nr. 77, județul O., B. T. domiciliată în Drăgănești O., .. 12, județul O., E. F. și C. A. ambii domiciliați în Drăgănești O., .. D14, ., ., E. V. domiciliată în Timișoara, ., ., E. V. domiciliat în Drăgănești O., ., județul O., E. I.- decedat, cu ultim domiciliu în Drăgănești O., ., județul O.- prin moștenitori E. A. D. și E. Duchene G. ambii domiciliați în Drăgănești O., ., ., județul O., având ca obiect- litigiu de fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat S. C. pentru apelantul pârât E. D., lipsă intimații reclamanți P. A. și D. I., intimații pârâți C. L. Drăgănești O. și C. Județeană O. ambele de aplicarea legilor fondului funciar, E. A., E. M., B. T., E. F., C. A., E. V., E. V., lipsă intimații moștenitori E. A. D. și E. Duchene G..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin serviciul fax a fost înaintată la dosar cerere de strigare la sfârșitul ședinței de judecată, formulată de avocat S. C..

La momentul apelului părților, instanța constată prezența avocatului S. C..

Instanța procedând la verificarea competenței în temeiul art. 131 c.p.c., constată în conformitate cu prevederile art. 95 c.p.c. și 466 alin. 1 c.p.c. că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Apărătorul apelantului pârât arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 392 c.p.c. constată dezbaterile în fond deschise și acordă cuvântul asupra apelului promovat.

Avocat S. C., având cuvântul pentru apelantul pârât E. D., solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.

În motivare, arată că acțiunea reclamantelor a avut un singur temei care nu a fost modificat până la finalul procesului, respectiv s-a solicitat, raportat la prevederile art. III din Legea 169/1997 să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate. P. întâmpinarea depusă la dosarul de fond de către pârâtul E. D. dar și prin motivele de apel s-a explicat că momentul în care s-a avut în vedere această situație de către legiuitor nu s-a considerat necesar a fi reglementate și situații ca cea de față. În fapt, reclamantele solicită o nulitatea absolută a unui titlul de proprietate împotriva unor persoane care nu sunt îndreptățite. Nu se contestă calitatea pârâtului de moștenitor îndreptățit la reconstituire. Așa fiind, este clar că acel temei legal nu putea fi opul pârâtului apelant.

Având în vedere această situație pârâtul a arătat că acțiunea este inadmisibilă raportat la temeiul indicat și la calitatea de moștenitor a apelantului, necontestată, acesta fiind persoană îndreptățită să beneficieze de reconstituire.

Instanța de fond a apreciat că a fost pusă în discuția părților, deși nu a fost prezent decât apărătorul pârâtului, o clarificare a temeiului legal, din considerentele hotărârii nu au rezultate temeiurile avute în vedere, dar reține că nu sunt incidente aceste dispoziții și, cu toate acestea admite acțiunea și constată nulitatea absolută a titlului. Din acest considerent, hotărârea de fond nu este motivată, din conținutul ei nu rezultă motivul care să conducă la nulitatea absolută.

Soluția este fundamentală greșită referitor și la cel de al doilea capăt de cerere, despre care apelantul apreciază că este de asemenea nemotivată întrucât nu sunt arătate rațiunile pentru care trebuie emis un alt titlu.

În concluzie, solicită admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantelor, ca neîntemeiată.

Cu privire la cheltuielile de judecată precizează că vor fi solicitate pe cale separată.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față;

P. sentința civilă nr. 636/2015 Judecătoria Caracal a respins excepția lipsei calității de reprezentant invocată de reclamante, ca neîntemeiată.

A respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de petentul E. D., ca neântemeiată.

A respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de C. orășănească de aplicare a Legii 18/1991 din Drăgănești olt, ca neântemeiată.

A respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul E. D., ca ramasă fără obiect.

A admis acțiunea reclamanților P. A. din Drăgănești O. și D. împotriva pârâților C. L. de Fond Funciar Drăgănești O., C. Județeană de Fond Funciar de pe Lângă Prefectura O., E. D., E. A., E. M., B. T., E. I., E. F., C. A., E. V. și E. V..

A constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 7906/71/ emis pe numele numiților E. I., E. T., E. V., E. F. D..

A obligat pârâta C. Orășănească Drăgănești olt să întocmească o nouă documentație în vederea emiterii unui nou titlu de proprietate care să includă pe lângă persoanele menționate pe titlul de proprietate ca moștenitori ai autorului E. B F. și pe numiții P. A. și E. N. (decedat în prezent) în calitate de moștenitori ai autorului E. B F., pe care să o înainteze la C. Județeană O. în vederea emiterii unui nou titlu de proprietate .

A obligat pârâta C. Județeană O. pentru stabilirea dreptului de proprietate din cadrul Prefecturii O. să emită un nou titlu de proprietate în care să fie incluse pe lângă persoanele menționate pe titlul de proprietate și pe numiții P. A. și E. N. ( în prezent decedat) în calitate de moștenitori ai autorului E. B F. .

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că din adresa nr._/2015 rezultă că cererile de reconstituire a dreptului de proprietate au făcut toți moștenitorii de rol ai aut E. B. F. atât în nume propriu cât și prin cererea comună nr. 1513/19._ fiind anexate și copiile cererilor formulate în baza Legii 18/1991 de către moștenitorii autorului E. B. F..

Cu privire la excepția lisei calității de reprezentant invocată de reclamanți instanța a avut în vedere împuternicirea avocațială . nr._/28.11.2014 pentru asistență și reprezentare juridică a acestuia de către dl avocat S. C..

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul E. D. instanța a reținut că în ședința publică din data de 2 martie 2015 a fost pusă în discuția părților încadrarea în drept a cererii de chemare în judecată raportat la prev Legii 18/1991 precum și ale legii 69/1997, reținând că în speță nu sunt aplicabile prev art III din legea 169/1997 însă acțiunea reclamantelor este întemeiată având în vedere disp. art 8 și 13 din Legea 18/1991.Astfel potrivit art 8 alin 1 din Legea 18/1991 „ stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul Cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept”

Potrivit alin. 2 ,,de prevederile legii beneficiază membri cooperatori care au adus pământ în Cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membri cooperatori care au adus pământ în cooperativă și alte persoane anume stabilite.”, iar alin 3 ,,stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere prin eliberarea unui titlu de proprietate în limita unei suprafețe minime de 0,5 ha pentru fiecare persoana îndreptățită potrivit prezentei legi și de maximum 10 ha de familie echivalent arabil”

În baza disp art 13 din Legea 18/1991 referitor la moștenitori aceștia sunt considerați că au acceptat moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil fiind socotiți repuși în drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce le-au aparținut autorului lor.

Așa fiind, isntanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de C. Orășenească de aplicare a Legii 18/1991 Drăgănești O. reținând în plus că pârâta comisia locală funciară nu-și poate invoca propria culpă ca urmare a nesoluționării în mod corect și legal a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate formulate de reclamanta P. A. precum și de E. N. reprezentant prin reclamanta D. I., fiica acestuia. Aceasta avea obligația să întocmească actele premergătoare emiterii titlului de proprietate pe numele tuturor moștenitorilor care au formulat cererei în termenul legal prev de Legea 18/1991 întrucât reclamanta P. A. precum și E. N. în prezent decedat reprezentat de D. I. erau persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma autorului lor E. B. F., iar dreptul de proprietate al acestora nu putea fi știrbit.

Instanța a respins excepția prescipției dreptului material la acțiune ca ramăsă fără obiect ca urmare a respingerii excepției inadmisibilității acțiunii, apreciind că în speță nu sunt motive de nulitate relativă, ci nde nulitate absolută iar obiectul acțiunii îl constituie nulitatea absolute a titlului de proprietate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul E. D. considerând-o netemeinică și nelegală întrucât instanța de fond a soluționat greșit excepția de inadmisibilitate, deși nu se cunoștea temeiul pentru care se solicita nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate.

Instanța nu a observat că pârâții nu au calitatea cerută de lege pentru reconstituirea dreptului de proprietate și a interpretat eronat textul de lege considerând că reclamantele au calitate de persoane îndreptățite să solicite reconstituirea. Or, voința leguitorului este în sensul că nulitatea privind doar titlurile emise în favoarea unor persoane ce nu au această calitate, însă în speță se cunoaștea această calitate a pârâților de titulari ai dreptului de proprietate.

Deși nu s-a stabilit în mod clar temeiul de drept al acțiunii, instanța de fond a reținut dispoziții care nu ar fi condus la constatarea nulității absolute a titlului. Așa fiind, apreciază apelantul că sentința instanței de fond nu este motivată.

Legal citate, intimatele reclamante P. A. și D. I. au formulat la data de 11 mai 2015 întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, motivat de faptul că instanța de fond a interpretat în mod corespunzător actele și lucrările dosarului raportat la probele administrate.

Verificând în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de prima instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 479 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul urmează să constate că apelul este fondat, având în vedere următoarele considerente:

Prima instanță a soluționat corect excepția excepția de inadmisibilitate a acțiunii constatând că deși in cauză nu sunt incidente cauzele de nulitate prevăzute expres de dispozițiile art III din legea 169/1997, există motive de nulitate absolută și parțială a actului, generate de nerespectarea dispozițiilor. art 8 și 13 din Legea 18/1991.

De altfel doctrina a definit nulitatea ca o sancțiune de drept civil care lipsește actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.

Or, actul de proprietate a fost emis cu încălcarea dispozițiilor legale sus menționate, în frauda celorlalți moștenitori care au formulat cerere de reconstituire astfel că el este nul absolut și parțial (fraudă la lege) iar omiterea celor care au formulat cerere de pe titlu sau actele premergătoare este imputabilă doar comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar.

Împrejurarea că reclamanții intimați au invocat în drept dispozițiile legii 169/1997, cât timp și-au motivat în fapt acțiunea și au invocat nerespectarea legii fondului funciar, nu înseamnă că prima instanță a schimbat temeiul juridic al acțiunii aceasta făcând o corectă încadrare în drept a motivului de nulitate absolută și parțială a titlului de proprietate emis

Pentru cele ce preced, și constatând că nu există motive de ordine publică care să poată fi invocate din oficiu potrivit art. 479 alin.1 teza finală cod procedură civilă, în baza art.480 alin.1 din același act normativ, hotărârea atacată urmează a fi păstrată, iar apelul respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul civil declarat de apelant pârât E. D. domiciliat în Drăgănești O., . nr. 77, județul O., împotriva sentinței civile nr. 636 din data de 09 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți P. A. și D. I. ambii cu domiciliul ales la avocat D. V. C. în C., .. 4, județul D., intimații pârâți C. L. Drăgănești O. și C. Județeană O. ambele de aplicarea legilor fondului funciar, E. A. și E. M. ambii domiciliați în Drăgănești O., . nr. 77, județul O., B. T. domiciliată în Drăgănești O., .. 12, județul O., E. F. și C. A. ambii domiciliați în Drăgănești O., .. D14, ., ., E. V. domiciliată în Timișoara, ., ., județul T., E. V. domiciliat în Drăgănești O., ., județul O., E. I.- decedat, cu ultim domiciliu în Drăgănești O., ., județul O.- prin moștenitori E. A. D. și E. Duchene G. ambii domiciliați în Drăgănești O., ., ., județul O..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 octombrie 2015, la Tribunalul O..

Președinte,

C. T.

Judecător,

I. D.

Grefier,

M. R.

Red. ID

Jf. M.I.

16 ex./12.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 775/2015. Tribunalul OLT