Pretenţii. Sentința nr. 20/2015. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 20/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 408/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 408/2015
Ședința publică de la 21 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. O.
Judecător V. V.
Grefier A. D.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelantul pârât F. P. domiciliat în comuna Brîncoveni, ., împotriva sentinței civile nr._ din 20.10.2014 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. G.,domiciliat în Slatina, .. 3, ., ., Județul O., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: apelantul pârât F. P. personal și asistat de avocat M. G. și avocat P. R. pentru intimatul reclamant C. G..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Părțile având pe rând cuvântul învederează instanței că nu mai au alte acte de depus la dosar sau probe de solicitat.
Constatându-se că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, și procesul se află în stare de judecată, instanța acordă cuvântul părților cu privire la cererea de apel.
Avocat M. G. pentru apelantul pârât F. P. având cuvântul solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat înscris la dosar, modificarea sentinței, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ,ca neîntemeiată. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat P. R. pentru intimatul reclamant C. G. având cuvântul solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței de la dosar.
INSTANȚA,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 29.01.2014 sub nr._, reclamantul C. G. în contradictoriu cu pârâtul F. P., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1571 lei, echivalentul a 350 euro la un curs de 4,4882, precum și la plata cheltuielilor e judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat în fapt că în perioada iunie-noiembrie 2010 l-a împrumutat pe pârât cu suma de 350 euro, bani ce au fost trimiși pe numele pârâtului prin intermediul unei firme de curierat. Pârâtul s-a obligat ca la sfârșitul lunii decembrie a anului 2011 să-i restituie suma de bani. Pe data de 23.12.2011 însoțit de tatăl său C. I. și P. C., s-a deplasat la domiciliul pârâtului pentru a-i cere să-i restituie suma împrumutată, însă acesta a refuzat. La data de 12.01.2012 a formulat plângere penală împotriva pârâtului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 213 alin. 1 c.p., plângerea fiind soluționată cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală împotriva acestuia.
În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 1345 c.civ. și 194 c.p.civ.
În dovedirea cererii, reclamantul a arătat că înțelege să se folosească de probele cu interogatoriu,înscrisuri și martorul P. C., indicând domiciliul pentru citare. A atașat în copie invitație la mediere, act de identitate, referat emis de IPJ O., declarații martori, rezoluție din 25.04.2012, recipisă de expediere.
Acțiunea a fost legal timbrată.
Pârâtul F. P. a depus întâmpinare la data de 17.04.2014, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. A invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile de informare privind avantajele medierii conform art. 26 alin. 3 din Legea 192/2006. Pe fond, a arătat că este adevărat că a luat cu titlu de împrumut de la reclamant suma de 350 euro la sfârșitul anului 2010, sumă pe care a restituit-o în totalitate, datoria fiind stinsă. Astfel, a remis reclamantului suma de 200 euro prin martorul P. Ș., care în declarația dată la P. la data de 02.02.2012 a declarat acest aspect pe propria răspundere, declarația fiind atașată la dosarul cauzei, iar restul de 150 euro i-a depus către reclamant prin factura nr._ din data de 18.01.2012 prin poșta Română. În drept a invocat disp. art. 205 NCPC. În dovedire a arătat că înțelege să se folosească de probele cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului și proba testimonială cu martorul P. Ș..A atașat în copie act de identitate, factura nr._ din data de 18.01.2012.
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare la data de 27.05.2014, prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității cererii ca neîntemeiată. Pe lângă faptul că inadmisibilitatea unei cereri pentru faptul că nu s-a procedat la informarea cu privire la procedura medierii a fost declarată neconstituțională, învederează că a parcurs această etapă. În ceea ce privește solicitarea privind respingerea cererii sale ca neîntemeiată pentru motivele invocate de către pârât prin întâmpinare, a solicitat să se constate că acesta recunoaște faptul că reclamantul i-a împrumutat suma de bani ce solicită a-i fi restituită. În ceea ce privește restituirea de către pârât a acestei sume, va dovedi pe parcursul procesului veridicitatea acestei susțineri.
În cauză au fost încuviințate și administrate proba cu înscrisurile depuse de către părți, proba cu interogatoriul pârâtului la cererea reclamantului si au fost audiați martorii P. C. propus de reclamant și P. Ș. propus de pârât, declarațiile fiind consemnate și atașate la dosar.
Prin sentința civilă nr._/20.10.2014 Judecătoria Slatina a admis cererea formulată de reclamant și a obligat pârâtul să restituie reclamantului echivalentul in lei la cursul de schimb de la data introducerii cererii de chemare in judecata pentru suma de 350 Euro (respectiv 1570,87 lei), pe care a primit-o de la aceasta din urmă cu titlu de împrumut la data de 25.06.2010.
A fost, de asemenea, obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 114.97 lei, reprezentand cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).
S-a respins cererea paratului privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata (onorariu avocat), ca neîntemeiata.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, potrivit mandatului postal de la dosar, intitulat “Cerere de transfer international de bani”, reclamantul a inaintat paratului suma de 350 Euro la data de 25.06.2010.
Conform intelegerii partilor, asa cum a rezultat din ansamblul materialului probator administrat in cauza, stare de fapt necontestata de parat, aceasta suma de bani a fost acordata de reclamant cu titlu de imprumut, urmand a fi resmisa ulterior, paratul sustinand, fara a face dovada certa, ca a remis suma incasata de reclamant cu acest titlu, respectiv prin doua transe, apeland la intermediari.
Din concluziile probei cu interogatoriul administrat paratului, la solicitarea reclamantului, a rezultat ca suma pretinsa prin cererea de chemare in judecata a fost folosita de parat in interes personal, cu obligatia restituirii acesteia pana la sfarsitul lunii decembrie 2011, recunoscându-se expres faptul ca la momentul acordarii imprumutului relatiile dintre cele doua parti erau amicale, precum si refuzul paratului de a restitui suma imprumutat cu ocazia interpelarii paratului de catre partea adversa.
Proba testimoniala administrata la solicitarea partilor a confirmat situatia de fapt prezentata anterior, insa in privinta apararii paratului, in sensul ca obligatia sa pecuniara a fost stinsa prin plata, aceasta afirmatie nu a fost relevata de aceasta proba, din contra rezultand ca paratul nu a stins obligatia sa fata de reclamant, ci, eventual, pe cea a ginerelui sau, numitul M. A., acesta din urma fiind actionat de reclamant in judecata, obtinandu-se o hotarare de fond prin Sentinta nr. 6296/25.06.2014 pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul nr._ .
Coroborand mandatul postal cu depozitia martorilor audiati in cauza, a reieșit ca sumele de bani trimise de reclamant catre parat au fost date acestuia cu titlu de imprumut pana la sfarsitul lunii decembrie 2011, fapt, de altfel, necontestat in niciun fel de parat.
În drept, avand in vedere ca fapta dedusa judecatii s-a produs in cursul anului 2010, anterior intrarii in vigoare a Noului cod civil (01.10.2011), instanța de fond a constatat că in cauza se aplica Vechiul Cod civil, conform dispoz. art. 3 din legea nr. 71/2011 privind punerea in aplicare a noului cod civil.
Potrivit art. 1576 C.civ., împrumutul este un contract prin care una din părți dă celeilalte oarecare câtime de lucru, cu îndatorirea pentru dânsa de-a restitui tot atâtea lucruri, de aceeași specie și calitate,
Contractul de împrumut este un contract consensual, putând fi încheiat prin simplul acord al părților, întocmirea unui înscris fiind necesară doar în vederea probării acestuia.
Cum pentru suma de 350 Euro reclamantul a dovedit existența contractului de împrumut prin mandatul postal depus la dosar, ce se coroborează cu depoziția martorilor audiati, iar termenul de restituire convenit de părți fiind depășit, instanța de fond a constatat că, în raport de art. 1584 C.civ., în sarcina pârâtului incumbă obligația de restituire a acestei sume primite cu titlu de împrumut, și, astfel fiind, este întemeiată cererea privind obligarea pârâtului la restituirea către reclamant a echivalentului in lei pentru suma de 350 Euro la cursul de schimb indicat la data introducerii cererii de chemare in judecata, suma pe care paratul a primit-o de la aceasta din urmă cu titlu de împrumut.
Sustinerile paratului privind restituirea imprumutului nu au fost dovedite, avand in vedere ca depozitiile martorilor au fost in contra acestor afirmatii, iar martorul propus de parat – P. S. – a mentionat o stare de fapt contrara chiar depozitiei sale date in fata oganelor de cercetare penala, in cadrul dosarului nr. 316/P/2012 al Politiei mun. Slatina – a se vedea fila 5 si urm. din dosar, in special filele 6-7 cu referire la martorul in speta.
Prin urmare, față de cele ce preced, instanța de fond a constatat întemeiată cererea reclamantului, astfel că a admis-o și a obligat pârâtul să restituie reclamantului echivalentul in lei la cursul de schimb de la data introducerii cererii de chemare in judecata pentru suma de 350 Euro, pe care a primit-o de la aceasta din urmă cu titlu de împrumut, respectiv suma de 1570,87 lei, pe care a primit-o de la aceasta din urmă cu titlu de împrumut la data de 25.06.2010.
In conformitate cu art. 453 NC.pr.civ., pârâtul, fiind în culpă procesuală, raportat la pretentiile admise pentru reclamant, a fost obligat la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 114.97 lei, reprezentand cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).
Avand in vedere solutia data, s-a respins cererea paratului privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata (onorariu avocat), ca neintemeiata.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarata apel pârâtul F. P., pe care o consideră netemeinică și nelegală.
În ceea ce privește remiterea sumei de 200 euro, sumă pe care a remis-o tatălui reclamantului, prin martorul audiat nemijlocit de către instanță, P. Ș., solicită a se observa că, acest martor a fost audiat și de către P. de pe lângă Judecătoria Slatina, la data de 02.02.2012, această declarație fiind depusă la dosarul cauzei. Între cele două declarații ale acestui martor, care sunt depuse la dosar, există mari contradicții pe care instanța de fond nu le-a analizat, acestea vizează suma de bani pe care martorul a primit-o de la fiica pârâtului (declară suma de 200 euro la parchet și suma de 150 euro la instanță), faptul că acesta menționează în declarații că, personal i-a dat banii mamei reclamantului.
Mai mult decât atât, instanța de fond deși a reținut în sentința apelată că martorul propus, P. Ș., a menționat o stare de fapt contrară depoziției sale în fața organelor de cercetare penală, în cadrul dosarului nr. 316/P/2012, constată că cererea reclamantului este întemeiată și admite cererea de chemare în judecată.
În ceea ce privește remiterea sumei de 150 euro, instanța de fond nu a reținut și nu a dat eficiență facturii nr._/18.01.2012 emisă de Poșta Română, factură pe care a prezentat-o în original instanței și care se află depusă în copie la dosarul cauzei.
Arată că, deși a făcut vorbire despre această factură, atât în întâmpinarea depusă cât și în concluziile orale formulate, prin care a arătat că a remis suma echivalentă a 150 euro prin mandat poștal, către tatăl reclamantului, deoarece reclamantul nu se afla în țară, instanța de fond nu a reținut aceste aspecte.
Deși le-a fost încuviințată administrarea interogatorului reclamantului, acesta fiind depus la dosar, reclamantul neprezentându-se în fața instanței de judecată, instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor legale în vigoare, art. 358 C.pr.civ., adică neprezentarea la interogatoriu. Mai mult decât atât, nu s-au făcut dovezi că reclamantul se află în străinătate, situație în care există dispoziții legale în materie – art. 355 C.p.civ., luarea interogatoriului părții aflate în străinătate.
Solicită instanței de apel să coroboreze toate probele existente la dosarul cauzei, admiterea apelului, modificarea sentinței apelate în sensul respingerii cererii de chenare în judecată.
În drept, cererea de apel s-a întemeiat pe dispoz. art. 466-482 C.pr.civ.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În cauză, la cererea părților, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând sentința prin prisma motivelor de apel, în considerarea dispozițiilor legale incidente în cauză și prin raportare la probele de la dosar, tribunalul constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Primul motiv de apel, prin care se critică faptul că instanța de fond nu a lămurit contradicțiile dintre depoziția martorului P. Ș., audiat la termenul din data de 13.10.2014, și declarația aceleiași persoane din dosarul penal nr. 6453/P/2012, nu poate fi primit.
De esența procesului civil este principiul nemijlocirii, prevăzut de art. 14 C.proc.civ., potrivit cu care probele se administrează de către instanța care judecă procesul, cu excepția cazurilor în care legea stabilește altfel.
Principiul nemijlocirii presupune obligația instanței de a cerceta direct și nemediat toate elementele care interesează dezlegarea cauzei. În privința martorilor, instanța trebuie să stabilească, prin audierea lor nemijlocită, faptele relatate de aceștia și modul în care le-au perceput.
Declarațiile extraprocesuale date de persoane care au fost audiate ca martore în fața organelor de cercetare penală nu au nicio forță probantă, instanța civilă având îndatorirea să procedeze ea însăși la audierea martorilor.
Din această perspectivă, în mod judicios, cu respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, instanța de fond a audiat nemijlocit martorul P. Ș. și a dat valoare probatorie depoziției din fața sa, iar nu declarației de la organele de cercetare ale poliției judiciare, astfel cum nelegal urmărește apelantul.
De menționat că martorul P. Ș., audiat la solicitarea apelantului reclamant, nu a fost în măsură să releve aspecte lămuritoare pentru cauză, în sensul restituirii de către pârât a vreunei sume din cea împrumutată reclamantului.
Nici factura nr._ din data de 18.01.2012 nu poate primi valoarea probatorie dorită de apelant.
În acest sens, tribunalul constată că acest înscris atestă remiterea sumei de 648 lei, remitere care, însă, s-a făcut către numitul C. I., iar nu către intimatul reclamant C. G.. Este irelevant în speță faptul că, astfel cum susține apelantul, la momentul respectiv reclamantul se afla în străinătate, pentru că, în situația în care suma consemnată ar fi reprezentat într-adevăr o parte din datorie, nimic nu-l împiedica pe expeditor să menționeze în factură aceasta, respectiv că este destinată expeditorului, dar pentru și în numele creditorului.
Cât privește invocarea dispozițiilor art. 358 teza I C.proc.civ., tribunalul reține că textul legal invocat prevede că, dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul.
În realitate textul stabilește doar o prezumție de mărturisire, art. 358 teza a II-a C.proc.civ. arătând că în acest din urmă caz, atât dovada cu martori, cât și alte probe, inclusiv prezumțiile, pot fi admise pentru completarea probatoriului.
Rezultă, deci, că instanța de fond nu era obligată să considere lipsa intimatului la interogatoriu drept o recunoaștere a apărărilor apelantului pârât, atât timp cât această probă nu se coroborează cu celelalte probe din dosar. Dimpotrivă, apărarea pârâtului este contrazisă prin chiar răspunsurile proprii la interogatoriul administrat la solicitarea intimatului reclamant.
Așadar, cum pârâtul, dacă ar fi restituit vreo parte din aceasta creanță cum pretinde, ar fi trebuit să solicite la rândul sau eliberarea unui înscris probator (fie el chitanța sau altă mențiune scrisă de achitare parțială).
Se observă că pârâtul nu deține niciun asemenea înscris și că nici martorul propus de acesta nu dovedește să fi restituit apelantul pârât vreo parte din creanța reclamantului.
Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 480 C.proc.civ., tribunalul urmează să respingă ca nefondat apelul declarat de apelantul pârât.
În temeiul art. 453 raportat la art. 451 alin. 1 și 2 C.proc.civ., tribunalul va obliga pe apelant să plătească intimatului suma de 250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În acest sens, tribunalul reține că, potrivit art.451 C.proc.civ., „Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.
(2) Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.”
În interpretarea și aplicarea acestor dispoziții legale, instanța va reduce cheltuielile de judecată pretinse de intimat, respectiv a onorariului apărătorului ales în sumă de 500 lei, reținând că suma de 250 lei este rezonabilă, pentru a fi acordată cu titlu de cheltuieli de judecată.
Astfel, raportându-se la criteriile legale, tribunalul, în exercitarea prerogativei sale de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul acestora, apreciază, prin prisma proporționalității, în raport cu complexitatea activității depuse de avocat, în condițiile în care în cauză nu s-a formulat întâmpinare, corelată cu complexitatea cauzei și importanța litigiului, un cuantum rezonabil, ce urmează a fi suportat de partea care a căzut în pretenții.
În sensul celor arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor având ca obiect rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost în mod real făcute, și în limita unui cuantum rezonabil.
În acest context, trebuie precizat că tribunalul, prin cenzurarea cheltuielilor de judecată, respectiv a onorariului avocațial, nu a intervenit în raporturile juridice dintre apărătorul ales și clientul său, ci a stabilit, în mod corespunzător, în cadrul raportului juridic procesual civil, cuantumul acestor cheltuieli, atribut ce îi revine în virtutea legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul pârât F. P. domiciliat în comuna Brîncoveni, ., împotriva sentinței civile nr._ din 20.10.2014 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. G.,domiciliat în Slatina, .. 3, ., ., Județul O., ca nefondat.
Obligă pe apelant să plătească intimatului suma de 250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2015.
Președinte, S. O. | Judecător, V. V. | |
Grefier, A. D. |
Red./tehnored.S.O.
Ex.4/09.07.2015
Judecător fond L.C. M.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 934/2015. Tribunalul OLT | Fond funciar. Decizia nr. 775/2015. Tribunalul OLT → |
|---|
