Pretenţii. Decizia nr. 447/2015. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 447/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 2380/311/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA Nr. 447/2015
Ședința publică de la 15 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Judecător S. O.
Grefier C. C. I.
Pe rol soluționarea apelului civil declarat de apelantul reclamant G. M. I., domiciliat în comuna Brebeni, ., împotriva sentinței civile nr._/28.10.2014 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. I., domiciliat în comuna Brebeni, ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul reclamant G. M. I. și avocat B. A. pentru intimatul pârât M. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, după care:
Apelantul reclamant G. M. I. depune la dosar dovada achitării diferenței de taxă de timbru în cuantum de 59 lei, conform chitanței nr._/18.05.2015.
La interpelarea instanței, părțile învederează că nu au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra apelului promovat.
Apelantul reclamant G. M. I., având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
Avocat B. A., având cuvântul pentru intimatul pârât M. I., solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică, raportat la răspunsurile la interogatoriu, în care apelantul recunoaște susținerile intimatului pârât.
Solicită obligarea apelantului reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
Depune la dosar chitanța nr. 32/04.05.2015 reprezentând contravaloare onorariu avocat.
INSTANȚA,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 18.03.2014 sub nr._, reclamantul G. I. în contradictoriu cu pârâtul M. I. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1100 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în luna mai 2013 numitul P. F. deținea un cal pe care a intenționat să-l cumpere. Acesta i-a solicitat un alt cal la schimb spunându-i ca are pârâtul M. I. unul pe care și-l dorea. S-a încheiat schimbul și l-a despăgubit pe pârât cu suma de 1500 lei. Calul achiziționat în urma schimbului cu pârâtul de către P. F. din neglijența acestuia s-a îmbolnăvit. Numitul P. F. i-a luat calul înapoi și i l-a înapoiat pe cel anterior.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâtul a depus întâmpinare la data de 05.05.2014, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului ca nelegală și netemeinică.
În motivare a arătat că, în fapt, reclamantul G. I. l-a chemat în judecată pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat să-i restituie suma de 1100 lei.
Față de această solicitare, pârâtul a învederat că în luna mai 2013 i-a vândut reclamantului o iapă murgă în vârstă de 8 ani, sănătoasă și aptă de muncă, în schimbul sumei de 1500 lei.
La încheierea târgului, pârâtul a primit întreaga sumă menționată, iar reclamantul a plecat cu iapa la căruță și chiar i-a dat și un ham bun, de piele, pe care s-au înțeles să i-l restituie.
La două zile G. I. a venit cu iapa, cu hamurile atârnând, fiind rupte, animalul bătut și maltratat și a lăsat-o în drum în dreptul curții sale, spunând că nu îi mai trebuie „orice s-ar întâmpla” și el lasă calul în drum „să se ducă unde o vrea”. Pârâtul a ieșit la poartă și a strigat după reclamant ce s-a întâmplat și unde se duce și le-a spus doar că se duce la poliție. De față la acestea au fost mai mulți oameni care erau la magazinul din apropiere.
În primele momente nici nu au știut cum să reacționeze, dar calul, recunoscând poarta, a venit la ei și văzându-l în ce stare era, s-au dus cu el la medicul veterinar G. N., care a constatat că avea multiple răni produse prin lovire, au fost afectați rinichii prin lovire și congestie pulmonară, instituindu-se tratamentul adecvat, plătit în totalitate de către pârât.
După 7 zile de tratament, văzând că starea de sănătate a calului nu se îmbunătățește, la data de 05.06.2013 s-a dus cu el la un nou consult, medicul veterinar dându-i un nou tratament și spunându-le că timp de 90 de zile nu are voie să facă nici un fel de efort. Astfel că pârâtul nu l-a putut scoate nici la păscut și a trebuit să plătească alte persoane să-i aducă la poartă iarbă pentru hrana calului.
Și chiar și după cele 90 de zile de repaus, în toamna anului 2013 a scos calul de foarte puține ori, întrucât după o recuperare atât de îndelungată și având organele interne afectate, capacitatea lui de muncă s-a redus, astfel că majoritatea fânului și furajelor pentru iarnă a trebuit să le cumpere – lucernă, coceni, porumb boabe, costurile fiind de circa 1200 lei.
De la persoane din . că G. I., după ce a cumpărat iapa de la el, a dat-o în schimb cu un alt cal aparținând numitului P. F., și de fapt acesta ar fi maltratat-o și apoi l-a adus înapoi reclamantului, luându-i calul dat la schimb. Pârâtul a vrut să meargă chiar el la poliție să facă plângere pentru rele tratamente aplicate animalului, cu atât mai mult cu cât și medicul veterinar l-a sfătuit astfel, dar s-a gândit că G. I. fiind cel păgubit de P. F. s-a dus el, cu atât mai mult cu cât a și afirmat că va proceda așa în ziua în care a abandonat iapa în drum.
Pârâtul a învederat că reclamantul nu s-a interesat niciodată de soarta calului abandonat și nici nu l-a căutat niciodată până în martie 2014, când a venit să-i solicite „să împartă paguba” și să-l despăgubească cu cinci-șase milioane lei vechi, lucru pe care pârâtul l-a refuzat întrucât i-a dat iapa sănătoasă, aptă de muncă, înhămând-o la căruță chiar din curtea sa, iar după două zile a abandonat animalul bătut atât de rău încât dacă nu l-ar fi îngrijit cu siguranță că ar fi murit. În plus, nici chiar în prezent nu poate folosi animalul la munci grele, de exemplu aracii la vie.
Pentru toate aceste motive, având în vedere faptele și afirmațiile reclamantului că nu mai vrea calul înapoi, capătul de cerere formulat în sensul că dorește restituirea sumei de 1100 lei și având în vedere cheltuielile făcute cu tratamentul și întreținerea lui (în sumă totală de circa 1600 lei) și dispozițiile alin. 1 și 3 art. 194 din Noul cod civil „1) Posesorul unui lucru mobil care nu aparține nimănui devine proprietarul acestuia, prin ocupațiune, de la data intrării în posesie, însă numai dacă aceasta se face în condițiile legii”, iar (3) lucrurile mobile (…) foarte deteriorate care sunt lăsate într-un loc public, inclusiv pe un drum public (…) sunt considerate lucruri abandonate”, pârâtul se consideră îndreptățit a păstra iapa murgă fără a-i returna reclamantului ceva din prețul plătit, drept pentru care solicită respingerea cererii reclamantului ca nelegală și netemeinică.
În subsidiar, în situația în care reclamantul G. I. va dori restituirea animalului, solicită ca instanța de judecată să aibă în vedere că pârâtul a cheltuit cu tratamentul său suma de 239 lei, cheltuielile cu hrana au fost de circa 1000 lei, iar hamul de piele pe care nu i l-a mai restituit valora circa 400 lei.
A solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art. 223 coroborat cu prevederile art. 411 alin. 1 pct. 2 din Noul Cod de procedură civilă.
Pârâtul a solicitat probele cu interogatoriu, înscrisuri și proba cu martora B. A. indicând domiciliul pentru citare. A atașat în copii conforme cu originalul actele medicale.
Reclamantul G. I. a depus întâmpinare la data de 09.05.2014, prin care a arătat că medicul veterinar i-a dat adeverința privind costul tratamentului pentru cal în cuantum de 400 lei, solicitând să-i fie restituită diferența până la 1500 lei.
La solicitarea instanței de fond, pârâtul a depus la dosar înscrisuri privind pretențiile solicitate (filele 42-53).
În cauză au fost încuviințate și administrate proba cu înscrisurile depuse de părți, proba cu interogatoriul reclamantului la cererea pârâtului, proba cu relații de la ROMSILVA – Direcția Silvică O., Herghelia Slatina privind costul de întreținere a unei cabaline pe zi.
Prin sentința civilă nr._/28.10.2014 Judecătoria Slatina a respins cererea formulată de reclamantul-pârât G. M. I., având ca obiect pretenții, și a admis cererea reconvențională a pârâtului-reclamant M. I..
A fost obligat reclamantul-pârât G. I. la plata sumei de 1.589 lei, către pârâtul-reclamant M. I., și la plata sumei de 519 lei, către pârâtul-reclamant M. I. reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul solicită restituirea sumei de 1.100 lei(parte din suma de 1.500 lei cât a dat pe un cal), deoarece nu mai vrea calul pe care l-a cumpărat de la pârât.
Instanța de fond a mai reținut că după ce a cumpărat calul, reclamantul a făcut schimb cu o persoana P. F., astfel că iapa pe care reclamantul o cumpărase de la pârât a dat-o lui P. F. în schimbul altui cal.
Deoarece calul nu mai era apt de muncă ca urmare a relelor tratamente aplicate de P. F., acesta l-a dus înapoi reclamantului. La rândul său, reclamantul a dus calul înapoi pârâtului deoarece nu mai avea ce să facă cu el.
Analizând situația de fapt prezentată, instanța de fond a reținut că în cauză trebuie analizate condițiile răspunderii contractuale în cererea principală și condițiile gestiunii de afaceri în cererea reconvențională.
Având în vedere data când a avut loc contractul verbal dintre reclamantul-pârât și pârâtul-reclamant, instanța de fond a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod civil.
Prin cererea principală se solicită rezoluțiune contractului.
Instanța de fond a constatat că între părți a fost încheiat un contract verbal prin care reclamantul-pârât a cumpărat un cal în schimbul sumei de 1.500 lei
Rezoluțiunea este o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, constând în desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația avută anterior încheierii contractului. Analizând condițiile rezoluțiunii
- una dintre părți să nu-și fi executat obligațiile ce-i revin
- neexecutarea să fi fost imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația
- debitorul obligației neexecutate să fi fost pus în întârziere
instanța de fond a constatat că aceste nu sunt îndeplinite deoarece ambele părți și-au îndeplinit obligațiile, una a achitat prețul, iar cealaltă a predat bunul.
Pe cale de consecință, instanța de fond a respins cererea principală ca neîntemeiată, raportul dintre părți nefiind afectat de neîndeplinirea culpabilă a vreunei obligații.
De asemenea, analizând contractul de vânzare cumpărare și sub aspectul garanției contra evicțiunii și viciilor ascunse, instanța de fond a constatat că nici în aceste cazuri nu sunt îndeplinite condițiile pentru desființarea vânzării:
Art. 1.695 - Condițiile garanției contra evicțiunii
(1) Vânzătorul este de drept obligat să îl garanteze pe cumpărător împotriva evicțiunii care l-ar împiedica total sau parțial în stăpânirea netulburată a bunului vândut.
(2) Garanția este datorată împotriva evicțiunii ce rezultă din pretențiile unui terț numai dacă acestea sunt întemeiate pe un drept născut anterior datei vânzării și care nu a fost adus la cunoștința cumpărătorului până la acea dată.
(3) De asemenea, garanția este datorată împotriva evicțiunii ce provine din fapte imputabile vânzătorului, chiar dacă acestea s-au ivit ulterior vânzării.
Art. 1.707 - Condiții
(1) Vânzătorul garantează cumpărătorul contra oricăror vicii ascunse care fac bunul vândut impropriu întrebuințării la care este destinat sau care îi micșorează în asemenea măsură întrebuințarea sau valoarea încât, dacă le-ar fi cunoscut, cumpărătorul nu ar fi cumpărat sau ar fi dat un preț mai mic.
(2) Este ascuns acel viciu care, la data predării, nu putea fi descoperit, fără asistență de specialitate, de către un cumpărător prudent și diligent.
(3) Garanția este datorată dacă viciul sau cauza lui exista la data predării bunului.
(4) Vânzătorul nu datorează garanție contra viciilor pe care cumpărătorul le cunoștea la încheierea contractului.
Cu privire la cererea reconvențională, instanța de fond a reținut că în cauză sunt aplicabile disp. art. 1330 – 1340 C.civ.
Art. 1.330 (1) Există gestiune de afaceri atunci când, fără să fie obligată, o persoană, numită gerant, gestionează în mod voluntar și oportun afacerile altei persoane, numită gerat, care nu cunoaște existența gestiunii sau, cunoscând gestiunea, nu este în măsură să desemneze un mandatar ori să se îngrijească în alt fel de afacerile sale.
Art. 1.337 (1) Atunci când condițiile gestiunii de afaceri sunt întrunite, chiar dacă rezultatul nu a fost atins, geratul trebuie să ramburseze gerantului cheltuielile necesare, precum și, în limita sporului de valoare, cheltuielile utile făcute de gerant, împreună cu dobânzile din ziua în care au fost efectuate, și să îl despăgubească pentru prejudiciul pe care, fără culpa sa, gerantul l-a suferit din cauza gestiunii.
(2) Geratul trebuie să execute și obligațiile născute din actele necesare și utile care, în numele ori în beneficiul său, au fost încheiate de gerant.
(3) Caracterul necesar sau util al actelor și cheltuielilor se apreciază la momentul la care gerantul le-a făcut.
Gestiune de afaceri este operațiunea ce consta în aceea că o persoana intervine, prin fapta sa voluntara si unilaterala si săvârșește acte materiale sau juridice în interesul altei persoane, fără a fi primit mandat din partea acesteia din urma.
Având în vedere situația de fapt descrisă mai sus, instanța de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile gestiunii de afaceri, deoarece reclamantul-pârât a abandonat calul la poarta pârâtului-reclamant și pentru cheltuielile pe care le-a efectuat pârâtul-reclamant pentru cal, reclamantul-pârât trebuie să plătească, el la rândul său putând să le recupereze de la cel care a declanșat acest proces, de la P. F., bineînțeles după verificarea îndeplinirii condițiilor civile delictuale.
Cu privire la suma de 239 lei, conform înscrisului de la fila 20, s-a apreciat că prejudiciul cu privire la tratamentul calului a fost dovedit, suma de 1000 de lei este de asemenea dovedită, fiind chiar mai mică, având în vedere costul unui cal/zi(fila 59) și nr. de 90 de zile de repaus(90 de zile * 20 lei), iar costul hamului, de asemenea fiind dovedit cu înscrisurile de la dosar, în răspunsul la interogatoriu(întrebarea 2 de la fila 55), reclamantul-pârât recunoscând că iapa a fost bătută și hamul rupt.
Pentru aceste motive, instanța de fond a admis cererea reconvențională a pârâtului-reclamant M. I. în contradictoriu cu reclamantul-pârât G. I., l-a obligat pe reclamantul-pârât G. I. la plata sumei de 1.589 lei către pârâtul-reclamant M. I..
De asemenea, fiind în culpă procesuală, conform art. 452 NCPC, reclamantul-pârât G. I. a fost obligat la plata sumei de 519 lei către pârâtul-reclamant M. I. reprezentând cheltuieli de judecată(119 lei taxa de timbru + 400 lei onorariu avocat).
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel apelantul reclamant G. M. I., pe care o consideră netemeinică și nelegală și solicită admiterea apelului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii cererii reclamantului, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Arată că instanța de fond în mod nelegal i-a respins cererea ca neîntemeiată, susținând că nu sunt îndeplinite condițiile rezoluțiunii vânzării și repunerii părților în situația anterioară.
Mai arată că, așa cum a precizat în cererea de chemare în judecată și cum rezultă din recunoașterea pârâtului, a cumpărat un cal de la pârât cu suma de 1500 lei, pe care l-a schimbat imediat cu altul de la numitul P. F. iar la câteva zile P. F. nemulțumit de calul pârâtului, i l-a restituit și l-a luat înapoi pe al lui. În acele condiții a considerat că este îndreptățit să-l restituie pârâtului și acesta să-i restituie prețul, lucru pe care acesta l-a refuzat.
Susține că sunt incidente dispozițiile privind garanția pentru evicțiune.
Mai arată că instanța de fond nu-l putea obliga să-i plătească pârâtului suma de 1589 lei, în primul rând deoarece această cerere a pârâtului a avut un caracter subsidiar unei eventuale cererii a reclamantului în sensul că pârâtul solicita suma respectivă numai dacă el solicita să-i restituie animalul. Cum nu a solicitat acest lucru, instanța nu putea să-l oblige la plata sumei respective.
Susține că se află în prezența unei îmbogățiri fără just temei a pârâtului care: a primit odată de la el suma de 1500 lei cu titlul de preț al animalului, are în posesie și animalul și urmează ca în baza sentinței să mai primească 1589 lei.
De asemenea, arată că instanța de fond nu-l putea obliga să-i plătească pârâtului suma de 1589 lei invocând incidența dispozițiilor privind gestiunea de afaceri art. 1330-1340 N.C.civ. deoarece: pe de o parte, pârâtul și-a întemeiat cererea în drept pe dispozițiile art. 941 alin. 1 și 3 N.C.civ. iar instanța trebuia să-i analizeze cererea din perspectiva acestor dispoziții și nu să caute în tot codul civil și să invoce dispoziții pe care le consideră ca incidente, iar pe de altă parte, în cauză nici măcar nu sunt incidente dispozițiile privind gestiunea de afaceri.
Arată că între el și pârât s-a încheiat o convenție bilaterală de vânzare cumpărare a unui cal și ulterior i-a solicitat pârâtului rezoluțiunea convenției, scop în care i-a restituit animalul iar el trebuia să-i restituie prețul, lucru pe care l-a refuzat și atunci l-a acționat în judecată.
Instanța de fond nu-l putea obliga să-i plătească pârâtului suma de 1000 lei reprezentând cheltuiala făcută cu hrana animalului, pe de o parte, deoarece i-a restituit pârâtului calul, care fiind proprietatea lui, era obligată să-i asigure întreținerea, iar, pe de altă parte, costul unui cal pe 90 zile nu poate costa 20 lei așa cum a precizat instanța, fiind perioadă de vară, hrana se compune numai din iarbă care se găsește pe câmp, nu se poate invoca prețul de la o crescătorie de cai.
Instanța de fond nu-l putea obliga să-i plătească pârâtului suma de 350 lei ce ar reprezenta c.valoarea unui ham de cal deoarece pârâtul nu a prezentat nicio dovadă privind vechimea și calitatea hamului.
In drept, s-au invocat dispozițiile art. 476-480 pct.2, 3 N.C.pr.civ.
Intimatul pârât M. I. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fiind ca fiind temeinică și legală.
Se arată că motivul invocat de apelant cum că trebuia să se rețină rezoluțiunea convenției bilaterale de vânzare-cumpărare este nejustificat. deși acesta spune că i-a dat animalul iar el trebuia să-i dea prețul fără să ia în calcul ca animalul pe care practic l-a abandonat în fața porții era muribând, deci practic nu mai era obiectul care făcuse obiectul convenției iar exprimarea că el care era proprietarul animalului, era obligat să-l întrețină, consideră că este făcută tendențios iar motivarea că instanța nu putea reține ca hrana pe timp de vară nu putea să coste 20 lei/zi, deoarece calul se putea hrăni cu iarbă de pe câmp, i se pare o glumă, apelantul nu a luat în calcul că animalul nu se afla pe câmp ci în grajd, în stare foarte gravă.
Motivarea că în mod nejustificat instanța de fond l-ar fi obligat să-i plătească suma de 350 lei ca și c.valoarea hamului este neîntemeiată atât timp când chiar prin răspunsurile la interogatoriu a reieșit acest aspect deși acum se spune că putea să-l rupă calul care era nărăvaș deși nu a arătat acest aspect prin cererea de chemare în judecată și a spus că animalul era în stare perfectă fără să aibă vreo obiecție în acest fel.
Apelantul reclamant G. M. I. a depus răspuns la întâmpinare prin care precizează că își menține cererea de apel formulată, susținând aceleași motive.
Analizând sentința prin prisma motivelor de apel, în considerarea dispozițiilor legale incidente în cauză și prin raportare la probele de la dosar, tribunalul constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Motivul relativ la interpretarea greșită a art. 1.549 Cod civil este apreciat nefondat de către instanța de apel, întrucât, astfel cum corect a statuat și instanța de fond, rezoluțiunea contractuală este acea sancțiune care intervine la solicitarea creditorului contractual pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor de către partenerul său contractual.
Ca atare, această sancțiune specifică efectelor contractuale sinalagmatice este întemeiată exclusiv pe ideea de culpă contractuală, creditorul contractual nefiind ținut să dovedească existența vreunui prejudiciu. S-ar putea spune că, prin invocarea rezoluțiunii contractului, creditorul contractual tinde să preîntâmpine definitivarea sau augmentarea prejudiciului care i-ar putea fi produs sau i-a fost deja produs prin neexecutarea culpabilă a contractului. O atare concluzie, este impusă de faptul că legiuitorul îi conferă creditorului contractual și posibilitatea alternativă de a solicita executarea contractului însă, dreptul de opțiune îi aparținea doar acestei părți.
Cum condițiile rezoluțiunii nu sunt îndeplinite în speță, atât timp cât obligația de predare a bunului și cea de plată a prețului au fost executate, este evident că în cauză nu se poate pune probele neexecutării fără justificare a vreunei obligații de către debitor.
Apelantul reclamant a recunoscut prin răspunsul la întrebarea nr. 1 din interogatoriu că intimatul pârât a predat calul, după cum a recunoscut, prin răspunsul la întrebarea nr. 2 și cele precizate la termenul din data de 19.06.2014, că o cu totul altă persoană a maltratat animalul, pe care, la câteva zile de la vânzare, la abandonat în fața casei vânzătorului.
Nici problema garanției contra evicțiunii, reglementate de art. 1.695 C.civ., nu poate fi pusă în speță.
Tribunalul constată că textul de lege indicat mai sus reglementează obligația vânzătorului de a apăra dreptul de proprietate transmis cumpărătorului, protejându-l pe acesta împotriva oricăror tulburări în exercitarea prerogativelor de proprietar sau chiar împotriva pierderii dreptului de proprietate asupra bunului, datorată unor cauze anterioare transmiterii proprietății, ceea ce nu este cazul în speță.
Nicicând pe parcursul judecății, apelantul reclamant nu a susținut și nici nu a dovedit că la momentul încheierii convenției cu intimatul pârât au existat cauze care să-l tulbure în exercitarea prerogativelor sale de proprietar asupra animalului cumpărat de la pârât.
Referitor la îmbogățirea fără justă cauză, tribunalul reține că, potrivit art. 1.345 C.civ., cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogățit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ținut dincolo de limita propriei sale îmbogățiri.
Din norma legală rezultă că actio de in rem verso este pusă la îndemâna persoanei care și-a micșorat patrimoniul cu consecința măririi unui alt patrimoniu, cu condiția să nu existe niciun temei juridic care să justifice o astfel de modificare patrimonială.
Ori, în condițiile în care pretențiile intimatului pârât-reclamant reconvențional au fost admise de către instanța de fond în baza 1.330 C.civ., tribunalul constată că micșorarea patrimoniului apelantului reclamant cu suma de 1.589 lei este justificată de un temei juridic, legal identificat de către instanța de fond.
Și cel de-al treilea motiv de apel este nefondat.
Este drept că singurul temei de drept invocat de pârâtul-reclamant reconvențional în cuprinsul cererii reconvenționale a fost reprezentat de art. 941 alin. 1 și 3 C.civ., însă este de observat că acesta se referea strict la îndreptățirea acestuia de a păstra cabalina fără a fi obligat să restituie apelantului vreo sumă din preț.
Solicitarea privind obligarea reclamantului la restituirea sumelor cheltuite cu tratamentul și întreținerea calului a fost formulată ca un petit separat, pentru care nu s-a indicat același temei de drept.
A reproșa instanței că s-a preocupat pentru a identifica dispozițiile legale incidente în cauză, în condițiile în care și temeiul juridic invocat de reclamant în cererea sa completatoare depusă la data de 03.04.2014 este fără legătură cu cauza, este o critică pe care tribunalul nu o poate împărtăși, date fiind dispozițiile art. 22 C.proc.civ.
Contrar celor susținute de apelant, condițiile gestiunii de afaceri, rezultate din dispozițiile art. 1.330 alin. 1 C.civ., sunt îndeplinite în cauza pendite.
Astfel, apelantul și intimatul nu sunt subiectele unui raport juridic născut anterior manifestării faptului juridic (îngrijirea animalului vândut reclamantului și abandonat ulterior de acesta la poarta pârâtului). În patrimoniul pârâtului gerant nu se poate identifica vreo obligație de a gestiona afacerile geratului reclamant.
Nu este real că a intervenit rezoluțiunea vânzării, rezultată din predarea bunului vândut de către cumpărător vânzătorului, astfel cum eronat consideră apelantul, pentru că, așa cum s-a precizat anterior, rezoluțiunea intervine pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate prin contract, iar nu pentru alte cauze, intervenite ulterior.
De asemenea, în cauză s-a dovedit că intimatul a acționat voluntar și oportun și nu s-a dovedit că îngrijirea și tratamentul calului s-a făcut cu intenția de a-l gratifica pe apelant.
În plus, în condițiile în care apelantul este proprietarul animalului, este evident că intervenția intimatului a folosit celui dintâi, prin evitarea unei pierderi patrimoniale ce s-ar fi putut produce în lipsa îngrijirilor medicale necesare ca urmare a loviturilor aplicate de terța persoană, pe care însă apelantul a ales să nu o atragă în proces.
Tot astfel, cuantumul despăgubirilor acordate pârâtului au fost corect stabilite de către instanța de fond, în raport de probele administrate în cauză, iar nemulțumirile apelantului, fiind simple afirmații, neacoperite de suport probator, nu pot duce la schimbarea soluției adoptate.
Pe de altă parte, în condițiile în care, odată cu calul, pârâtul a luat și hamul cu care l-a înhămat la căruță, stare de fapt recunoscută prin răspunsul la întrebarea nr. 1 din interogatoriu, însă acest bun nu a făcut obiectul vânzării, în mod temeinic instanța de fond a obligat pe apelant la restituirea contravalorii sale.
Raportat la aceste considerente, constatând că sentința instanței de fond este temeinică și legală, impunându-se păstrarea sa, în temeiul art.480 C.proc.civ., tribunalul urmează să respingă ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant.
Cum chitanța privind plata onorariului de avocat a fost depusă la dosar după închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei, în raport de dispozițiile art. 452 C.proc.civ., tribunalul va respinge ca neîntemeiată cererea intimatului M. I. de obligare a apelantului G. M. I. la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul reclamant G. M. I., domiciliat în comuna Brebeni, ., CNP -_, împotriva sentinței civile nr._/28.10.2014 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. I., domiciliat în comuna Brebeni, ., CNP –_, ca nefondat.
Respinge cererea intimatului M. I. de obligare a apelantului G. M. I. la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Iunie 2015.
Președinte, D. S. | Judecător, S. O. | |
Grefier, C. C. I. |
Red./tehnored.S.O.
Ex.4/13.07.2015
Judecător fond A.-M. L.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 716/2015. Tribunalul OLT | Anulare act. Decizia nr. 449/2015. Tribunalul OLT → |
|---|
