Pretenţii. Decizia nr. 669/2015. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 669/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 4439/207/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 669/2015
Ședința publică de la 24 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. V.
Judecător S. O.
Grefier A. D.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelanta reclamantă T. C., domiciliată în Drăgănești- O., . A, Județul O., împotriva sentinței civile nr. 411 din 11.02.2015 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât G. I. arestat într-o altă cauză și încarcerat la Penitenciarul Drobeta T. S., Județul M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: avocat D. Ș. pentru apelanta reclamantă T. C. și intimatul pârât G. I. în prezent stare de arest.
Procedura de citare legal îndeplinită cu părțile.
S-a facut refereatul cauzei de către grefierul de sedinta după care:
Instanța în conformitate cu prevederile 131 alin. 1 raportate la dispozițiile art. 95 alin. 2 privitoare la competența Tribunalului și art. 466 alin. 1 Cod proc. Civ. privitoare la calea de atac a apelului, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Părțile având pe rând cuvântul învederează instanței că nu mai au alte acte de depus la dosar sau probe de solicitat.
Constatându-se că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, și procesul se află în stare de judecată, instanța acordă cuvântul părților cu privire la cererea de apel.
Avocat D. Ș., pentru apelanta reclamanta T. C. având cuvântul, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și rejudecând cauza să se admită acțiunea consfințind tranzacția încheiată potrivit art.438 Cod procedură civilă.
Fără cheltuieli de judecată.
Intimatul pârât G. I., având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.
INSTANTA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal sub nr._, reclamanta T. C. a chemat în judecată pe pârâtul G. I., solicitând instanței obligarea pârâtului la restituirea sumei de 10.000 lei, iar în subsidiar, dacă pârâtul refuză plata până la primul termen de judecată, să se constate că reclamanta este proprietara suprafeței de 15.050 m.p. teren arabil situat în extravilanul loc. Drăgănești O., jud. O., în T.85 P.51, cu vecinii: N – Zgondor G., E – șosea, S – DE 1047, V – G. A., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că la data de 04.09.2013 reclamanta a încheiat cu pârâtul un contract de împrumut cu garanție imobiliară, pentru suma de 10.000 lei.
Restituirea împrumutului a fost garantat cu suprafața de 15.050 m.p., teren arabil situat în extravilanul loc. Drăgănești O., jud. O., în T.85, P.51 cu vecinii: N – Zgondor G., E – șosea, S – DE 1047, V – G. A..
A susținut reclamanta că pârâtul trebuia să restituie suma împrumutată până la data de 09.06.2014, însă până în prezent nu a restituit împrumutul.
A arătat că pârâtul deține terenul ca efect al partajului succesoral dezbătut pe cale judiciară, așa cum rezultă din sentința civilă nr.3817/09.11.2000 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.781/2000, dreptul de proprietate fiind reconstituit pentru tatăl pârâtului, G. F., în temeiul Legii 18/1991, conform Titlului de proprietate nr._/22 din 08.10.1996.
S-a depus la dosar contractul de împrumut cu garanție imobiliară încheiat astăzi 04.09.2013, certificatul de sarcini nr._ din 08.09.2014 emis de OCPI O., copiile C.I. ale părților din proces, sentința civilă nr.3817 din 9.11.2000 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.781/2000, titlu de proprietate_/22 din 8.10.1996, chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru, cererea din data de 25.11.2014, certificatul fiscal din data de 25.11.2014, certificat emis în data de 09.12.2014, procura nr.12 din data de 02.02.2015, tranzacția încheiată în data de 11.02.2015.
Pârâtul nu a depus la dosar întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 411/11.02.2015 Judecătoria Caracal a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta T. C., în contradictoriu cu pârâtul G. I..
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin cererea formulată reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei de 10.000 lei, iar în subsidiar, dacă pârâtul refuză plata până la primul termen de judecată, să se constate că reclamanta este proprietara suprafeței de 15.050 m.p. teren arabil situat în extravilanul loc. Drăgănești olt, jud. O., în T.85 P.51, cu vecinii: N – Zgondor G., E – șosea, S – DE 1047, V – G. A., cu cheltuieli de judecată.
La primul termen de judecată din data 21.01.2015 pârâtul nu a restituit sumei de 10.000 lei, iar instanța de fond a constatat că este învestită să soluționeze al doilea capăt de cerere, respectiv să se constate că reclamanta este proprietara suprafeței de 15.050 m.p. teren arabil situat în extravilanul loc. Drăgănești olt, jud. O., în T.85 P.51, cu vecinii: N – Zgondor G., E – șosea, S – DE 1047, V – G. A..
S-a reținut că la termenul din data 11.02.2015 între părți s-a încheiat o tranzacție și a fost depusă la dosar pentru a se lua act de aceasta.
Reclamanta T. C. și pârâtul G. I. la data de 04.09.2013 au încheiat un contract de împrumut cu garanție imobiliară, pentru suma de 10.000 lei, iar restituirea împrumutului a fost garantat cu suprafața de 15.050 m.p. teren arabil situat în extravilanul loc. Drăgănești O., jud. O., în T.85, P.51 cu vecinii: N – Zgondor G., E – șosea, S – DE 1047, V – G. A..
Totodată părțile au stabilit că în cazul nerestituirii împrumutului, împrumutătorul are alegerea între a restitui suma împrumutată sau de a solicita transferarea imobilului cu care se garantează împrumutul în patrimoniul propriu conform art. 1492 alin.2 C.civ.
Raportat la conținutul dispozițiilor art. 1492 alin. 2 C.civ instanța de fond a apreciat că raportat la transferul proprietății terenului arabil extravilan în suprafață de_ m.p. situat în Drăgănești O., jud, sunt aplicabile regulile în materia vânzării.
Potrivit disp. art. 5 alin. 1 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan, modificata prin Legea nr. 68/12.05.2014, s-a reținut că în toate cazurile în care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare-cumpărare, acțiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii 278/2009 republicată, cu modificările ulterioare, și ale legislației în materie, precum și dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 3, 4 și 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal și în cartea funciară.
Dispozițiile alin. 2 prevăd ca cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate se respinge dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de prezenta lege.
În urma verificărilor efectuate, instanța de fond a constatat ca în titlul de proprietate nr._/22/08.10.1996, emis de Comisia Județeana O. pentru aplicarea legii nr. 18/1991, suprafața de teren ce a făcut obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare situata in T 85, P 51 se află în extravilanul orașului Drăgănești O., Jud. O. .
În speță, reclamanta nu a făcut dovada existenței avizului final privind exercitare dreptului de preemțiune emis de structura teritoriala, conf. disp. art. 9 din Legea nr. 17/2014 care prevăd ca avizul final necesar încheierii contractului de vânzare în formă autentică de către notarul public sau pronunțării de către instanță a unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare se emite de către structurile teritoriale pentru terenurile cu suprafața de până la 30 de hectare inclusiv, iar pentru terenurile cu suprafața de peste 30 de hectare, de către structura centrală.
De asemenea, reclamanta nu a făcut dovada existenței cărții funciare pentru suprafața ce a făcut obiectului promisiunii de vânzare-cumpărare.
Prin urmare față de considerentele expuse, instanța de fond nu a luat act de tranzacția părților și a respinge acțiunea formulată de reclamantă, ca inadmisibilă.
Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat apel reclamanta T. C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se admită acțiunea, consfințind tranzacția încheiată potrivit dispozițiilor art.438 C.pr.civ.
Apreciază ca fiind nelegală soluția pronunțată, fiind o vădită eroare a instanței de fond cu privire la dreptul material aplicabil convenției încheiate.
Arată că a încheiat cu pârâtul, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 17/2014, un contract de împrumut pentru suma de 10.000 lei, pârâtul garantând restituirea acestuia cu suprafața de 15.050 mp, teren arabil extravilan situat în extravilanul localității Drăgănești-O., jud.O., în tarlaua 85 .: la nord-Zgondor G.; la est-șosea; la sud - DE 1047, la vest- G. A., teren al cărui proprietar este.
Natura juridică a convenției încheiate este dată de art. 2158 și următoarele din Codul Civil, iar garanția imobiliară îmbracă forma imperfect prevăzută de art.2365 și art.2371.
Observând dispozițiile art.l487 C. civil, text ce instituie obligația constituirii unei garanții, chiar și în formă imperfectă, învederează că natura juridica a convenției încheiate între părți este departe de esența contractului de vânzare-cumpărare, contract ce intră sub incidența Legii nr. 17/2014.
Prin urmare, potrivit art. 1492 C.civil, darea în plată este definită în doctrină ca fiind operațiunea prin care debitorul execută către creditorul său - cu consimțământul acestuia - o altă prestație decât aceea la care s-a obligat la încheierea raportului juridic obligațional. Asemănător vechii reglementări, noțiunea de „dare în plată" este admisă în baza principiului libertății contractuale și prin interpretarea alin. (1) al art. 1492 NCC, pentru situația în care există consimțământul expres al creditorului în sensul acceptării altui lucru spre plată, consimțământ care conduce la încheierea convenției de dare în plată.
Mai arată că instanța avea posibilitatea cenzurării acestei convenții doar prin prisma analizei condițiilor de validitate ale acestei instituții care nu este similară contractului de vânzare-cumpărare.
Darea în plată trebuie să îndeplinească condițiile obișnuite de valabilitate a oricărei convenții. In plus, darea în plată presupune și unele condiții împrumutate de la regimul juridic al plății propriu-zise și de la regimul juridic al vânzării-cumpărării:
a) existența unei obligații valabile, pe care părțile urmăresc să o stingă;
b) părțile să întrunească cerințele de a face o plată valabilă;
c) debitorul să fie proprietarul bunului dat în plată și să aibă capacitatea de a încheia acte juridice de dispoziție cu privire la bunurile sale.
Potrivit noii reglementări, efectele dării în plată sunt următoarele:
a) stingerea obligației, condiționată de efectuarea unei plăți valabile. Alineatul (1) al art. 1492 NCC precizează că simpla acceptare a noii prestații nu liberează pe debitor, debitorul va fi liberat numai atunci când noua prestație este executată;
b) darea în plată având ca obiect un bun individual determinat produce efectul translativ de proprietate din momentul realizării acordului de voință. În plus, conform alin. (2), dacă accipiensul a primit un bun dat în plată și ulterior este evins de un terț sau descoperă viciile ascunse ale lucrului, are de ales între a valorifica garanția contra evicțiunii și garanția contra viciilor lucrului, potrivit regulilor aplicabile în materia vânzării (art. 1695 NCC și urm.) și a solicita prestația inițială și repararea prejudiciului.
c) stingerea garanțiilor și accesoriilor vechii obligații; acest aspect al dării în plată este sesizabil cu precădere în ipotezele alin. (2), noul cod civil stipulând expres că, în respectivele cazuri determinând caducitatea convenției de dare în plată și reactivarea vechii prestații a debitorului, garanțiile oferite de terți în legătură cu obligația inițială nu vor renaște.
Apreciază că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art.1492 C.civil stabilind că sunt incidente regulile de la vânzare-cumpărare în contextul în care textul de lege se referă doar la „garanția contra evicțiunii și contra lucrurilor, potrivit regulilor aplicabile în materia vânzării".
Arată că, singura analogie cu materia vânzării, este data de funcționare și incidență a regulilor în materia garanției, instituțiile respective fiind distincte și autonome fără a exista similarități care să permită suprapunerea efectelor acestora.
Se arată că, orice referire la dispozițiile Legii nr. 17/2014 în materia instituției reglementate de art.1492 C.civil, este improprie si esential greșită, motiv pentru care solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se admită acțiunea, consfințind tranzacția încheiată potrivit dispozițiilor art.438 C.pr.civ.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința prin prisma motivelor de apel, în considerarea dispozițiilor legale incidente în cauză și prin raportare la probele de la dosar, tribunalul constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Contrar celor susținute de apelantă, instanța de fond a procedat în mod legal atunci când a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei de consfințire a tranzacției încheiate de părți, constatând că nu au fost respectate condițiile prevăzute de Legea nr. 17/2014.
Din observarea actelor de procedură, tribunalul reține că prin cererea introductivă formulată la data de 14.11.2014, reclamanta a solicitat, în principal, obligarea pârâtului să restituie suma de 10.000 lei, iar în subsidiar, în situația neplății acestei sume până la primul termen de judecată, să se constate că reclamanta este proprietara suprafeței de 15.050 mp, în litigiu.
A invocat, în susținerea demersului său judiciar, dispozițiile art. 1.492 alin. 2 C.civ., privitoare la darea în plată.
Este drept că actul juridic încheiat de părți la data de 04.09.2013 are natura juridică a unui contract de împrumut, însă apelanta este în eroare când consideră că acesta este însoțit de o garanție imobiliară, pentru simplul motiv că în cauză nu este respectată condiția de valabilitate privitoare la forma autentică a contractului, prevăzută sub sancțiunea nulității la art. 2.377 C.civ..
Cât privește referirea apelantei la dispozițiile art. 1.487 C.civ., care reglementează obligația de a constitui o garanție, tribunalul reține că acesta stabilește modul de executare a obligației de constituire a unei garanții.
În această privință, tribunalul reține că un subiect de drept poate fi ținut să constituie o garanție în temeiul unui contract, a unei dispoziții legale sau a unei hotărâri judecătorești, în funcție și de natura garanției. Obiectul de reglementare al art. 1.487 C.civ. nu constă în constituirea efectivă a garanției, ci în indicarea elementelor pentru constituirea ulterioară a unei garanții.
Textul legal conține o prevedere supletivă de voință a părților și, totodată, generală, pentru aplicarea căreia este absolut necesară trimiterea la normele speciale reglementând diferitele tipuri de garanții. Ipoteza avută în vedere de art. 1.487 este a nedeterminării de către părți a modalității și formei garanței, ca accesoriu pe lângă un raport juridic obligațional principal. Astfel, este stipulată libertatea constitutorului de a oferi,la alegerea sa, o garanție reală sau personală ori o altă garanție suficientă. Ca urmare a alegerii garanției, se va proceda la constituirea ei efectivă, dar prin încheierea mecanismului sau formalităților convenționale prevăzute de lege pentru garanția respectivă. Acesta constituie un argument în plus pentru înlăturarea susținerilor apelantei privitoare la o eventuală garanție, ce ar fi fost constituită pentru restituirea sumei de 10.000 lei.
La termenul din data de 11.02.2015 părțile au încheiat o tranzacție, prin care au înțeles să stingă litigiul în sensul că reclamanta primește în proprietate terenul în cauză și nu mai are niciun fel de pretenții cu privire la suma de 10.000 lei, datoria fiind astfel stinsă.
În aceste condiții, instanța de fond a analizat în mod corect condițiile de transfer al dreptului de proprietate asupra unui teren extravilan, conținute de Legea nr. 17/2014.
Nu este permis a se ocoli scopurile Legii nr. 17/2014 prin invocarea instituției dării în plată, reglementată de dispozițiile art. 1.492 C.civ., când chiar legiuitorul, în alin. 2 al normei în cauză, a prevăzut că, dacă prestația oferită în schimb constă în transferul proprietății, debitorul este ținut de garanția contra evicțiunii și contra lucrurilor, potrivit regulilor aplicabile în materia vânzării.
A interpreta aceste dispoziții în sens restrictiv, așa cum urmărește apelanta, înseamnă a nesocoti dispozițiile art. 1.244 C.civ., referitoare la forma cerută pentru înscrierea în cartea funciară, potrivit cu care, sub sancțiunea nulității absolute, convențiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară trebuie să fie încheiate prin înscris autentic.
Ori, atât timp cât darea în plată trebuie să îndeplinească condițiile de valabilitate ale oricărei convenții, iar art. 1.244 C.civ. impune o condiție de formă, este evident că toate condițiile prevăzute pentru transferul dreptului de proprietate asupra unui bun individual determinat, reprezentat de teren extravilan, trebuie să se verifice în speță.
Din această perspectivă, tribunalul constată că instanța de fond a procedat legal atunci când a analizat solicitarea apelantei în raport de dispozițiile Legii nr. 17/2014, soluție ce se impune a fi păstrată în prezenta cale de atac.
Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta reclamantă T. C., domiciliată în Drăgănești- O., . A, Jud. O., împotriva sentinței civile nr. 411 din 11.02.2015 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât G. I., arestat într-o altă cauză și încarcerat la Penitenciarul Drobeta T. S., Județul M., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 24.09.2015.
Președinte, V. V. | Judecător, S. O. | |
Grefier, A. D. |
Red./tehnored.S.O.
Ex.4/05.10.2015
Judecător fond C.C. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 672/2015. Tribunalul OLT | Pretenţii. Decizia nr. 607/2015. Tribunalul OLT → |
|---|
