Pretenţii. Decizia nr. 607/2015. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 607/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 4776/207/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 607/2015
Ședința publică de la 10 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. O.
Judecător V. V.
Grefier A. D.
Pe rol judecarea apelurilor civile privind pe apelantul reclamant S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cu sediul în C., ., Județul D. și pe apelantul pârât R. A., domiciliat în comuna Redea, ., împotriva sentinței civile nr. 760 din 01.04.2015 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul civil nr._ având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul pârât R. A., lipsă apelantul reclamant S. C. Județean de Urgență C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța în conformitate cu prevederile 131 alin. 1 raportate la dispozițiile art. 95 alin. 2 privitoare la competența Tribunalului și art. 466 alin. 1 Cp. Civ. privitoare la calea de atac a apelului, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Apelantul pârât R. A. depune la dosar concluzii scrise, practică judiciară și precizează instanței că nu mai are alte acte de depus la dosar sau alte probe de solicitat.
Constatându-se că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, și procesul se află în stare de judecată, instanța acordă cuvântul părților cu privire la cererea de apel.
Apelantul pârât R. A. având cuvântul solicită admiterea apelului, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii.
Cu privire la apelul declarata de apelantul reclamant S. C. Județean de Urgență C., solicită respingerea acestuia ca nefondat.
INSTANȚA,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal la data de 12.12.2014 sub nr._, reclamantul Spitalului C. Județean de Urgență C. a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtului R. A., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1.617,05 lei. reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate cu serviciile medicale.
În fapt, a arătat că la data de 25.05.2011 pârâtul a fost internat la secția C. BMF a Spitalului C. Județean de Urgență C., în perioada 25.05.2011 – 30.05.2011 iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost de 1.617,05 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent, fiind întrunite astfel condițiile generale ale răspunderii delictuale prevăzute de art.998-999 C.civ., precum și condițiile prevăzute de art.313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Având in vedere dispozițiile art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sănătății: "persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii se servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subroga in toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate si dobândesc calitatea procesuala a acestora " iar, spitalul in calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata, întrucât pârâtul a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia potrivit Normelor metodologice de aplicare a Contractului cadru privind condițiile acordării asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și art. 313 din Legea 95/2006, cheltuielile de spitalizare pentru agresiuni, accidente rutiere, accidente de muncă și boli profesionale nu se suportă din fondul asigurărilor sociale de sănătate, astfel încât spitalul trebuie să deconteze casei de asigurări de sănătate cheltuielile de spitalizare, de la persoanele vinovate.
S., în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata, întrucât pârâtul a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate și are obligația de a le restituite către Casa de Asigurări de Sănătate D..
Reclamanta a arătat că a făcut toate demersurile necesare pentru soluționarea pe cale amiabilă, în sensul că a înștiințat pârâta solicitând să prezinte toate datele cu privire la . a cărei victimă a fost și care a determinat internarea în unitatea noastră.
În cauza de față apreciază faptul ca printr-o interpretare gramaticala a dispozițiilor art.313 alin. 1 din actul normativ mai sus menționat, rezultă că cel obligat la repararea prejudiciului este persoana care prin fapta proprie a produs o vătămare sănătății altei persoane, însă printr-o interpretare teleologica se ajunge la concluzia că în acele situații în care, din culpa beneficiarului îngrijirilor medicale nu a fost stabilită persoana a cărei fapta proprie sa fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul. Cu alte cuvinte, fapta ilicita a beneficiarului de servicii medicale consta tocmai in lipsa sa de diligenta in stabilirea persoanei vinovate.
In cazul in care s-ar accepta ideea ca doar persoana vinovata de vătămarea sănătății altei persoane trebuie obligata la repararea prejudiciului ar presupune implicit imposibilitatea reparării efective, in condițiile in care, in lipsa oricăror demersuri judiciara ale celui vătămat, nu se poate vorbi de vinovăția celui presupus a fi produs aceasta vătămare.
Având in vedere faptul ca pârâtul a fost victima unei agresiuni, iar spitalul a efectuat cheltuieli și a asigurat asistență medicală pârâtului, este evident că S. C. Județean de Urgență C., a suferit o diminuare a patrimoniului, fără ca pentru aceasta să existe o justă cauză.
Acest text de lege stabilește clar care sunt persoanele împotriva cărora furnizorii de servicii medicale se pot îndrepta în vederea recuperării cheltuielilor efectiv ocazionate de asistența medicală acordată - adică persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane - fără să prevadă și posibilitatea furnizorilor de servicii medicale de a se adresa în anumite condiții împotriva persoanelor vătămate, Legea 95/2006, fiind o lege specială de la care nu se poate deroga, fiind cunoscută regula potrivit căreia pe cale de interpretare nu pot fi create excepții în drept.
Din dispozițiile legale menționate se poate concluziona faptul ca paratul avea obligația sa efectueze demersurile legale, pentru a stabili vinovăția agresorului chiar si numai in scopul rezolvării obligațiilor ce rezulta din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior demarării acțiunii in instanța, astfel, se poate prezuma ca parata își recunoaște culpa prevăzuta de dispozițiile art.998-999 C.Civ., constând in omisiunea sau neglijenta de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada ca starea sănătății sale a fost afectata de o alta persoana care ar răspunde fata de furnizorul de servicii medicale conform dispozițiilor art.313 din Legea nr.95/2006.
Angajarea răspunderii civile delictuale a autorului fapte presupune întrunirea a patru condiții cumulative - existența faptei ilicite, existența unui prejudiciu, existența legăturii de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs și vinovăția făptuitorului.
Fapta ilicită în cazul acesta constă în neformularea unei plângeri penale împotriva agresorului pentru a atrage incidența prevederilor art. 313 din Legea 95/2006.
Prejudiciul cauzat constă în contravaloarea serviciilor medicale acordate pârâtului cu ocazia internării acestuia în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență C.. Acest prejudiciu are un caracter cert și determinat, cuantumul rezultând din decontul de cheltuieli atașat prezentei, el nefiind reparat până în prezent și reprezintă paguba efectiv cauzată instituției reclamante, care a acordat îngrijirile medicale și în al cărui patrimoniu s-a produs un efect negative ca urmare a nerecuperarii cheltuielilor ocazionate de tratamentul medical acordat pârâtei.
Raportul de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs, ca legătură de la cauză la efect, rezultă din materialitatea acestora.
Este îndeplinită și condiția vinovăției făptuitorului ca atitudine psihică a acestuia față de fapta sa și prejudiciul produs, în momentul săvârșirii faptei, în cazul răspunderii civile delictuale răspunderea autorului faptei fiind antrenată chiar în cazul celei mai ușoare forme a culpei, culpa levissima.
Se menționează că suma pretinsă de către spital cu titlul de despăgubire constituie o creanță bugetară.
Potrivit art. 22 C.p.f. obligația fiscală reprezintă obligația de a plăti impozite, taxe, contribuții, amenzi si alte sume datorate bugetului general consolidat.
Termenul de prescripție al dreptului la acțiune este de 5 ani și începe să curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui in care a luat naștere acest drept conform art. 131 C.p.f.
In drept, invocă disp. art. 998 și 999 C.Civil,112 Cod Procedura Civila si art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății.
Potrivit art. 17 din Legea 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, acțiunea este scutită de obligația achitării taxei de timbru, S. C. Județean de Urgenta C., fiind instituție publica, iar suma solicitata constituind venit public.
Reclamantul a depus la dosar decontul de cheltuieli al pârâtului din data de 30.05.2011.
La termenul din data de 12.01.2015 pârâtul R. A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii formulată de reclamant, ca nelegală și netemeinică.
Pârâtul a depus la dosar adeverința nr.3028 din 30.05.2011, emisă de ..
Pârâtul a formulat o completare a întâmpinării prin care invocă excepția prescrierii dreptului la acțiune formulată de S. C. Județean de Urgență C., întrucât internarea cu privire la care se referă cheltuielile solicitate de reclamant a fost făcută în perioada 25.05.2011 – 30.05.2011.
Totodată pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere art.313 din Legea nr. 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc atingere sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au 0obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
În drept, se invocă dispoz. art.205 NCPC, Legea 95/2006.
În dovedire pârâtul solicită audierea martorului B. D..
Prin încheierea din data de 25.02.2015 instanța de fond a dispus respingerea excepțiilor prescrierii dreptului la acțiune formulată de S. C. Județean de Urgență C. și lipsei calității procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr. 760/01.04.2015 Judecătoria Caracal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că Codul Civil/1864, aplicabil în cauză conform art.6 al.2 N.c.civ. și art.3 din Legea nr.71/2011, în raport de data internării pârâtului, 25.05.2011, reglementează cu valoarea de principiu condițiile antrenării răspunderii civile delictuale, prevăzând expres în art.998 C.civ. că orice faptă a omului ce cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar în art.999 că omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sa sau prin imprudența sa.
Astfel, pentru a fi tras la răspundere pârâtul trebuie să fie dovedită cu acesta a săvârșit o faptă ilicită cu vinovăție, s-a produs un prejudiciu în sarcina reclamantului și că există o legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Prin urmare, una dintre condițiile care atrage răspunderea delictuală a unei persoane este aceea de a săvârși o faptă ilicită.
Dacă în Codul civil este reglementată răspunderea civilă delictuală a subiectului de drept civil, care intervine atunci când acesta a săvârșit orice faptă ilicită, cauzatoare de prejudiciu, în Legea nr.95/2006 este reglementată răspunderea civilă delictuală într-un caz specific și anume, în cazul în care printr-o faptă se aduce atingere sănătății altei persoane și de aceea în acest caz își găsește aplicarea numai reglementarea specială.
Astfel, așa cum s-a menționat, potrivit art.313 din Legea nr.95/2006 persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Potrivit acestei reglementări specifice și particulare rezultă că numai persoana care printr-o faptă care aduce daune sănătății altei persoane, răspunde pentru prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, pentru că, prevederea legii este clară și limitativă.
De aceea, în cadrul răspunderii delictuale pentru cauzarea unui astfel de prejudiciu, ce formează obiectul unui litigiu civil, numai această persoană și nu victima pentru că, legea nu prevede o obligație din partea acesteia de a achita contravaloarea cheltuielilor de spitalizare în nici o împrejurare.
Din acțiune rezultă că pârâtul este victimă ( din declarația martorului B. D. rezultă presupunerea că pârâtul ar fi fost agresat de numitul I. Niolae f. 25) și reclamantul nu a făcut dovada că acesta a comis o faptă care aduce daune sănătății altei persoane.
Susținerea reclamantului că trebuie reținută culpa beneficiarului îngrijirilor medicale pentru că nu a fost stabilită persoana prin a cărei faptă ilicită s-a produs vătămarea acestuia este neîntemeiată, având în vedere că legea nu stabilește în sarcina persoanei vătămate obligația de a identifica agresorul.
Mai mult potrivit adeverinței din data de 30.05.2011 emisă de . că pârâtul avea calitatea de asigurat social de sănătate.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada că, pârâtul s-a făcut vinovat de săvârșirea faptei ilicite, în sensul dispozițiilor art.313 din Legea nr.95/2006, motiv pentru care a respinge acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
Impotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apelantul reclamant S. C. Județean de Urgență C., prin care solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond și pe cale de consecință obligarea pârâtei la plata sumei de 1.617,05 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate acestuia, actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.
În motivare apelului, reclamantul arată că, având în vedere dispozițiile art.313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuieli efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor furnizori de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, iar, spitalul în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâtul a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia, cheltuielile de spitalizare pentru agresiuni, accidente rutiere, accidente de muncă și boli profesionale, nu se suportă din fondul asigurărilor sociale de sănătate, astfel încât spitalul trebuie să deconteze casei de asigurări de sănătate cheltuielile de spitalizare de la persoanele vinovate.
Apelantul consideră că cel obligat la repararea prejudiciului este persoana care prin fapta proprie a produs o vătămare sănătății altei persoane, însă printr-o interpretare, se ajunge la concluzia că în acele situații în care, din culpa beneficiarului îngrijirilor medicale nu a fost stabilită persoana a cărei faptă proprie să fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul.
Având în vedere faptul că pârâtul a fost victima unui accident de circulație/agresiune, iar spitalul a efectuat cheltuieli și a asigurat asistență medicală pârâtului, este evident că S. C. Județean de Urgență C. a suferit o diminuare a patrimoniului, fără ca pentru aceasta să existe o justă cauză.
Astfel, la baza diminuării patrimoniului a stat atitudinea pârâtului care nu a făcut demersurile legale pentru a identifica persoana culpabilă și nu a înțeles să solicite tragerea la răspundere a celui care l-a accidentat, iar spitalul se află în imposibilitatea de a cunoaște făptuitorul.
Ținând cont de dispozițiile art.313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății ,,pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale casei de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, iar spitalul în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistența medicală acordată, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt suportate din Fondul Național de Asigurări de Sănătate’’.
Menționează apelantul că sumele ocazionate de unitățile sanitare cu serviciile medicale acordate pacienților victime ale accidentelor de circulație/agresiunilor, trebuie recuperate de furnizorii de servicii medicale, în speță, S. C. Județean de Urgență C. și restituite către Casa de Asigurări de Sănătate D., de la persoanele care datorează debitul.
Concluzionând, apelantul reclamant arată că nu deține date sau documente privind persoanele care au produs fapta, decât evidența persoanelor spitalizate.
A menționat apelantul reclamant că în baza art. 26 alin. 3 din Ordinul Ministrului Justiției, sunt scutiți de obligația achitării taxei de timbru.
Solicită judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 C.p.civ.
Și pârâtul R. A. a formulat apel prin care solicită admiterea apelului și respingerea acțiunii reclamantului.
Consideră că sentința s-a dat cu aplicarea greșită a legii deoarece în mod nefondat i-au fost respinse excepțiile invocate, respectiv: excepția lipsei calității procesual pasive și excepție tardivității acțiunii – dreptul material la acțiunea formulată de reclamant împotriva sa, ca fiind prescrisă.
Solicită a se constata că, în cauză, lipsa calității procesual pasive în ceea ce îl privește decurge din probele administrate prin raportare la art. 313 din legea 92/2002.
În cadrul răspunderii civile delictuale pentru cauzarea unui astfel de prejudiciu, victima nu are calitate procesuală pasivă, întrucât legea nu prevede o obligație din partea acesteia de a achita contravaloarea cheltuielilor de spitalizare în nicio împrejurare.
Cu privire la susținerea reclamantului de a se reține culpa beneficiarului îngrijirilor medicale pentru că nu a fost stabilită persoana prin a cărei fapte ilicite s-a produs vătămarea acesteia, arată că legea nu stabilește în sarcina persoanei vătămate, prin fapta ilicită, obligația de a identifica agresorul.
Arată că a invocat excepția tardivității având în vedere că acțiunea a fost introdusă după trecerea termenului de 3 ani de la data la care au fost efectuate cheltuielile.
Pârâtul R. A. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea apelului declarat de reclamant ca nefondat, motivat de faptul că acesta nu a dovedit că ar fi avut vreo culpă în producerea cheltuielilor de spitalizare, pe care le solicită.
Mai arată pârâtul că este asigurat, și spitalul, conform legii, poate să-și recupereze cheltuielile de la casa de sănătate al cărui asigurat este.
Analizând sentința prin prisma motivelor de apel, în considerarea dispozițiilor legale incidente în cauză și prin raportare la probele de la dosar, tribunalul constată următoarele:
Apelul declarat de apelantul reclamant este nefondat.
Intimatul pârât a beneficiat de servicii medicale de urgență, fiind victima unei agresiuni, astfel la data de 25.05.2011 a fost internat la S. C. Județean de Urgență C., în perioada 25.05._11, iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost de 1.617,05 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent.
Cheltuielile de spitalizare, in suma de 1.617,05 lei au fost detaliate prin decontul de cheltuieli depus la fila 7 dosar fond.
Potrivit art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 " persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii si au obligația sa repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale."
Textul de lege este imperativ în privința obligației furnizorului de servicii medicale de a recupera cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistența medicală, însă de la persoanele care prin fapta lor aduc daune sănătății altei persoane și nicidecum de la persoanele agresate.
Potrivit art. 220 din Legea nr. 95/2006 " persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază de servicii medicale numai in cazul urgentelor medico-chirurgicale".
Potrivit art. 92 alin. 1 din Legea nr. 95/2006: " acordarea asistentei medicale publice de urgenta, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului si un drept al cetățeanului ".
Potrivit art. 93 din Legea nr. 95/2006 " Finanțarea acordării asistentei medicale publice de urgență se face de la bugetul de stat...din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, din bugetul autorităților publice locale, precum si din alte surse prevăzute prin lege, inclusiv donații si sponsorizări".
Nu există nici o dispoziție legală care să oblige persoana vătămata de a formula plângere penală împotriva făptuitorului. Astfel, nu se poate retine nici faptul că persoana vătămată, prin omisiune nu și-a îndeplinit o obligație prevăzuta de lege, astfel încât omisiunea sa-i fie imputabila si sa constituie temei al răspunderii civile.
Legiuitorul, prin instituirea prevederilor art. 313 a avut in vedere consacrarea cadrului legal de atragere a răspunderii civile a persoanei care a săvârșit . si nicidecum de îngrădire a drepturilor persoanei vătămate. Este absurd a considera că persoana vătămată dintr-un fapt propriu beneficiază de asistenta medicala de urgență gratuită, pe când persoana vătămată prin fapta unui terț să fie obligată la plata acestui serviciu. Raționamentul este susținut și de argumentul potrivit căruia, în situația în care persoana vătămată ar fi avut calitatea de persoană asigurată, prin aplicarea prevederilor art. 313 s-ar realiza o plata nedatorată.
Apelul declarat de apelantul pârât este, însă, fondat.
Mai întâi, tribunalul reține că apelantul pârât a înțeles să critice soluția adoptată de instanța de fond cu privire la excepțiile invocate în apărare.
Stabilind ordinea de soluționare a acestora, tribunalul va analiza mai întâi excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție ce se constată că în mod greșit a fost respinsă de instanța de fond.
Critica apelantei vizează împrejurarea că dreptul material la acțiune este prescris, fiind aplicabile termenele de prescripție prevăzute de Decretul nr. 167/958.
Susținerea intimatului reclamant, însușită de instanța de fond, referitoare la calificarea cheltuielilor de spitalizare drept creanță bugetară, întrucât reprezintă „sume datorate bugetului general consolidat” urmează a fi înlăturată de tribunal.
În acest sens, tribunalul reține că definiția creanței bugetare se raportează la taxele, impozitele, contribuțiile, amenzile și alte sume ce reprezintă resurse financiare publice, potrivit legii. De asemenea, potrivit art. 21 din Codul de procedură fiscală, drepturile care alcătuiesc creanțele fiscale sunt:
- dreptul la perceperea taxelor și impozitelor, ca și dreptul la restituirea taxelor și impozitelor, denumite creanțe fiscale principale;
- dreptul la perceperea dobânzilor și penalităților de întârziere, denumite creanțe fiscale accesorii.
În conformitate cu dispozițiile Codului de procedură fiscală, dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se nasc în momentul în care se constituie baza de impunere care le generează.
De altfel, potrivit art. 1 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 republicată, "administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat se înțelege ansamblul activităților desfășurate de organele fiscale în legătură cu:
a) înregistrarea fiscală;
b) declararea, stabilirea, verificarea și colectarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat;
c) soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative fiscale"
Analizând coroborat dispozițiile legale enunțate mai sus, tribunalul reține că suma ce reprezintă cheltuieli de spitalizare, la care este îndrituit intimatul reclamant în urma asistenței medicale acordată apelantului pârât, nu întrunește condițiile prevăzute de lege pentru a fi calificate ca fiind creanțe bugetare.
În consecință, având în vedere considerentele expuse și excluderea din sfera de aplicare a normelor fiscale a cheltuielilor de spitalizare, tribunalul apreciază că în cauză nu este aplicabil termenul special de prescripție de 5 ani prevăzut pentru creanțele fiscale, ci termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, astfel cum eronat a stabilit instanța de fond.
Raportat la aceste considerente,în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant, va admite apelul declarat de apelantul pârât, va schimba sentința în sensul că va admite excepția prescripției dreptului la acțiune și va respinge acțiunea ca fiind prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cu sediul în C., ., Județul D., împotriva sentinței civile nr. 760 din 01.04.2015 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul civil nr._ .
Admite apelul declarat de apelantul pârât R. A., domiciliat în comuna Redea, ., și schimbă sentința nr. 760 din 01.04.2015 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul civil nr._ .
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârât, și respinge acțiunea formulată de reclamant ca fiind prescrisă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 10.09.2015.
Președinte, S. O. | Judecător, V. V. | |
Grefier, A. D. |
Red./tehnored.S.O./ex.4/18.09.2015
Judecător fond C.C. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 669/2015. Tribunalul OLT | Pretenţii. Decizia nr. 597/2015. Tribunalul OLT → |
|---|
