Rectificare carte funciară. Decizia nr. 7/2015. Tribunalul OLT

Decizia nr. 7/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 8701/311/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 7/2015

Ședința publică de la 12 Ianuarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE D. S.

Judecător O. M. P.

Grefier R. I. T.

Pe rol soluționarea apelului civil formulat de apelanta reclamantă E. I., împotriva sentinței civile nr. 1499/17.02.2014 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți N. A., P. I., N. V., D. E. (V.), și N. N., având ca obiect rectificare carte funciară.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta reclamantă E. I. asistată de avocat C. M., care depune împuternicire avocațială nr. 6051/2015, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că este primul termen de judecată, apelul este declarat în termen, motivat, timbrat cu taxă judiciară de timbru achitată cu chitanța nr._/17.09.2014, aflată la fila 9 în dosar, prin serviciul registratură, la data de 20.10.2014 intimații au depus întâmpinare la care apelanta nu a depus răspuns, nu s-a solicitat judecarea în lipsă, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului formulat.

Avocat C. M. pentru apelanta reclamantă E. I., solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii Judecătoriei Slatina și trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că instanța de fond a soluționat cauza prin admiterea excepției de inadmisibilitate întrucât au fost interpretate greșit dispozițiile art. 908 C.civ. Astfel, arată că potrivit dispozițiilor arătate, rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii nu trebuie solicitată separat și acțiunea apelantului nu este ținută de promovarea unei alte acțiuni.

Mai arată că există două cărți funciare, prima în favoarea apelantei și a doua în favoarea moștenitorilor vecinilor și acel hotar care nu a fost contestat de nicio parte (granița dintre cele două proprietăți) nu se află inclus în niciuna dintre cele două cărți funciare, fiind menționată doar posesia părților.

Consideră că instanța trebuie să se pronunțe pe rectificare în baza unei expertize care să se coroboreze cu proiectul.

Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize topografice. Cu cheltuieli de judecată.

Dezbaterile fiind închise,

TRIBUNALUL

Prin sentința civilă nr. 1499/17.02.2014 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, s-a respins cererea de rectificare carte funciară formulată de reclamanta E. I., in contradictoriu cu pârâtii N. A., P. I., N. V., D. E. (V.), N. N..

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că din titlul de proprietate nr._/21/28.03.1996 eliberat pe numele vânzătoarei Z. M. (Z. M.) și sentința civilă nr. 57/08.01.2009 a Judecătoriei Slatina pronunțată în dosarul nr._, definitivă prin nerecurare, rezultă că reclamanta E. I. a dobândit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1514 m.p. teren situat în T 7 P 154 și suprafața de 442 m.p. teren situat în T 7 P 153 pe raza comunei Valea M., județul O., însumând 1956 m.p. teren arabil intravilan și curți construcții.

Conform încheierii nr._/22.07.2012 a OCPI O. s-a întabulat dreptul de proprietate al reclamantei E. I. pentru suprafața de 1861 m.p. teren rezultat din măsurători carte funciară nr. 2361 UAT VALEA M..

Conform încheierii nr._/22.07.2012 a OCPI O. s-a întabulat dreptul de proprietate al autorului pârâților, N. C., pentru suprafața de 1079 m.p. teren rezultat din măsurători carte funciară nr. 2360 UAT VALEA M..

Prin cererea formulată reclamanta solicită să se dispună rectificarea înscrierilor de carte funciară cu nr. 2361 aparținând reclamantei, în sensul de a se reface hotarul dintre proprietatea sa și a pârâților (cu nr. cadastral 2360) potrivit planului de amplasament refăcut de . la 13.05.2013, conform căruia ar deține o suprafață efectivă de 2044 mp în loc de 1861 mp, cât era trecut în documentația anterioară.

Instanța a reținut că reclamanta este înscrisă în cartea funciară cu suprafața de 1861 m.p. teren rezultat din măsurători carte funciară nr. 2361 UAT VALEA M. și solicită rectificarea cărții funciare în sensul documentației ulterioare, conform căreia are în posesie suprafața de 2044 m.p., față de suprafața pentru care deține act de proprietate de 1956 m.p. teren arabil intravilan și curți construcții.

Rectificarea înscrierilor în cartea funciara in ipoteza in care ele nu mai sunt in concordanta cu situația reala a imobilului subsumează si ipoteza in care reclamanta, posesoarea imobilului înscris in cartea funciara are ca singur mijloc de apărare a dreptului său cererea de rectificare a încheierii ulterioare de întabulare in cartea funciara a unui amplasament învecinat, ce se suprapune cadastral parțial cu al său, din cauza unor erori de natura tehnica constând in măsurători si documentații tehnice de amplasament eronate.

In literatura de specialitatea s-a arătat ca în principiu, rectificarea nu se poate dispune decât daca exista o hotărâre judecătorească prin care să se fi constatat in prealabil ca înscrierea nu este in concordanta cu situația reala a imobilului.

Prin hotarare judecatorească s-a înțeles nu numai o hotărâre distincta, pronuntata si rămasă irevocabila anterior promovarii cererii de rectificare, ci chiar si dispoziția cuprinsă in aceeași hotărâre prin care se statuează asupra cererii de rectificare, dispoziție prin care aceeași instanța constată, pe baza probelor administrate (înscrisuri, expertiza topo-cadastrala) existența neconcordantei intre starea tabulara si situatia juridica reala.

Prin cererea formulată reclamanta a solicitat exclusiv (direct) rectificarea înscrierilor din cartea funciară conform planului de amplasament refăcut de . la 13.05.2013, fără a solicita ca în prealabil să se constate de către instanța de judecată că înscrierea actuală făcută în baza încheierii nr._/22.07.2012 nu este în concordanță cu situația reală a imobilului și că reclamanta deține în fapt suprafața de 2044 m.p., respectiv că înscrierea actuală în cartea funciară nr. 2360 UAT VALEA M. vizând dreptul de proprietate al autorului pârâților N. C., pentru suprafața de 1079 m.p. teren rezultat din măsurători nu corespunde situației juridice reale, întrucât așa cum rezultă din răspunsul la întâmpinare rectificarea cărții funciare a reclamantei presupune automat și rectificarea cărții funciare a autorului pârâților.

Deși par aspecte de ordin formal, instanța a reținut că rectificarea cărții funciare (în sensul întabulării unui drept de proprietate pentru o suprafața de teren mai mare decât suprafața din actul de proprietate) în baza unui plan de amplasament întocmit ulterior se poate dispune numai în condițiile în care era învestită în mod expres și cu un petit în constatarea neconcordantei între înscrierile din carțile funciare nr. 2360 și 2361 si situația reala, neputându-se pronunța asupra necorespondenței și rectificării cărții funciare a autorului pârâților din oficiu, chiar dacă probele (în speță raportat la obiect și limitele învestirii -expertiză topo-cadastrală cu obiectiv verificarea potrivit planului de amplasament refăcut de . la 13.05.2013 cu situația reală) ar fi presupus analizarea acestei situații de fapt.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta E. I., susținând că instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală, deoarece instanța de fond nu a verificat dacă se încadrează in unul din cazurile prev de art 908 cod civil.

Solicită apelanta admiterea apelului.

La data de 20.l0.2014 intimatii pârâti N. N., N. V., N. A., P. I. și D. E. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, se arată că în ceea ce privește amplasamentul proprietatea reclamantei ce se cere a fi înscris in cartea funciară dar și cel care este proprietatea intimaților, se face precizarea că acestea sunt delimitate după hărțile cadastrale și după titlurile de proprietate, instanța de fond neputând să constate o altă situație de fapt decât după aceea a acestor acte.

Se solicită depunerea actelor care atestă proprietatea părților de dinainte de aplicarea legii fondului funciar, în speță harta cadastrală și registrul de cadastru din anul l985,documente existente la primăria comunei Valea M. jud O..

Analizând apelul declarat, tribunalul constată că acesta este nefondat.

Într-adevăr, din cuprinsul art. 908 alin. 4 C.civ. rezultă că rectificarea unei întabulări poate fi solicitată concomitent (cu acțiunea de fond) sau separat, după ce a fost admisă acțiunea de fond.

Însă prima instanță a aplicat întocmai aceste dispoziții legale, arătând expres că rectificarea nu se poate dispune decât dacă există o hotărâre judecătorească prin care să se fi constatat în prealabil că înscrierea nu este în concordanță cu situația reală a imobilului.

Prin hotărâre judecătorească se înțelege nu numai o hotărâre distinctă, pronunțată și rămasă irevocabilă anterior promovării cererii de rectificare, ci chiar și dispoziția cuprinsă in aceeași hotărâre, prin care se statuează asupra cererii de rectificare, dispoziție prin care aceeași instanța constată, pe baza probelor administrate, existența neconcordanței între starea tabulară și situația juridică reală.

În speță, prin cererea de chemare în judecată apelanta reclamantă a solicitat exclusiv (direct) rectificarea înscrierilor din cartea funciară conform planului de amplasament refăcut de . la 13.05.2013, fără a solicita ca în prealabil să se stabilească linia de hotar între terenul proprietatea apelantei reclamante și cel aparținând autorului intimaților pârâți.

Având în vedere cererea cu care a fost sesizată, prima instanță a reținut în mod corect că rectificarea cărții funciare (în sensul întabulării unui drept de proprietate pentru o suprafață de teren mai mare decât suprafața din actul de proprietate) în baza unui plan de amplasament întocmit ulterior se poate dispune numai în condițiile în care era învestită în mod expres și cu un petit în constatarea neconcordanței între înscrierile din cărțile funciare nr. 2360 și 2361 si situația reală, neputându-se pronunța din oficiu asupra fondului dreptului litigios, anterior rectificării cărții funciare a autorului intimaților pârâți, chiar dacă din probe ar fi rezultat această situație de fapt (neconcordanța situației de fapt în raport de înscrierea în cartea funciară).

Pentru aceste considerente, apelul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă E. I., domiciliată în .. O., împotriva sentinței civile nr. 1499/17.02.2014 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți N. A., domiciliat în .. O., P. I., domiciliată în .. O., N. V., domiciliat în .. O., D. E. (V.), domiciliată în .. O. și N. N., domiciliată în .. O..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Ianuarie 2015.

Președinte,

D. S.

Judecător,

O. M. P.

Grefier,

R. I. T.

Red. OMP

Tehnored. MS

8 ex./30.01.2015

M.M.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Decizia nr. 7/2015. Tribunalul OLT