Stabilire domiciliu minor. Decizia nr. 542/2015. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 542/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 11849/311/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 542/2015
Ședința publică de la 02 Iulie 2015
COMPLET SPECIALIZAT ÎN MINORI ȘI FAMILIE
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. V.
Judecător O. C.
Grefier A. D.
Pe rol judecarea apelului civil privind judecarea apelului civil privind pe apelantul pârât L. P. C., domiciliat în G., ., ..A, . împotriva sentinței civile nr._/11.12.2014 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă V. M. G., domiciliată în Slatina, .. 19, ., ., Județul O., având ca obiect exercitarea autorității părintești - stabilire domiciliu minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: apelantul pârât L. P. C. personal și asistat de avocat P. A. și intimata reclamantă V. M. G. personal și asistată de avocat R. I..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța în conformitate cu prevederile 131 alin. 1 raportate la dispozițiile art. 95 alin. 2 privitoare la competența Tribunalului și art. 466 alin. 1 Cod proc. Civ. privitoare la calea de atac a apelului, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Avocat R. I. apărător ales la intimatei reclamante V. M. G., depune la dosar împuternicire avocațială nr._/2015 și precizează că nu mai are alte acte de depus la dosar și nici probe de solicitat.
De asemenea solicită admiterea probei cu înscrisuri și respingerea probei cu interogatorii, ambele solicitate de avocat A. P. apărător ales la apelantului pârât L. P. C..
Instanța în temeiul dispoz. art. 479 alin. 2 Cod procedură civilă, încuviințează cererea de probatorii, respectiv proba cu înscrisurile de la dosar și proba cu un supliment de interogatoriu pentru intimata reclamantă V. M. G., formulată de avocat A. P. apărător ales la apelantului pârât L. P. C..
S-a luat interogatoriul intimatei reclamante V. M. G. care se află atașat la dosarul cauzei.
Părțile având pe rând cuvântul învederează instanței că nu mai au alte acte de depus la dosar sau probe de solicitat.
Constatându-se că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, și procesul se află în stare de judecată, instanța acordă cuvântul părților cu privire la cererea de apel.
Avocat A. P. apărător ales la apelantului pârât L. P. C., având cuvântul solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței în sensul admiterii cererii reconvenționale și stabilirea modalității de manifestare a legăturilor personale dintre tată și minoră așa cum s-a solicitat prin cererea reconvențională. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat R. I. apărător ales la intimatei reclamante V. M. G. având cuvântul solicită respingerea apelului ca nefundat și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală. Fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr._/11.12.2014 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea civilă având ca obiect „exercitarea autorității părintești, stabilire domiciliu minor”, formulată de reclamanta V. M.-G., în contradictoriu cu pârâtul L. P.-C., și s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant L. P.-C. în contradictoriu cu reclamanta pârâtă V. M.-G..
S-a dispus ca exercitarea autorității părintești asupra minorei L. C. M., născută la data de 10.11.2010 să se facă în comun de către ambii părinți, până la dobândirea capacității depline de exercițiu de către acesta și s-a stabilit locuința efectivă a minorei L. C. M. și au fost obligați ambii părinți să ofere întreținere minorei, după cum urmează: mama reclamantă prin întreținerea în natură, constând în asigurarea celor necesare traiului precum si a cheltuielilor pentru educare, învățătură si pregătire profesională, iar tatăl pârât este obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 150,25 lei lunar, începând cu data introducerii cererii –04.12.2013 și până la data de 01.01.2014, în cuantum de 159 lei lunar începând cu data de 01.01.2014 și până la data de 01.07. 2014 și în cuantum de 167,50 lei lunar începând cu data de 01.07.2014 și până la terminarea studiilor dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani.
Încuviințează tatălui pârât legături personale cu minora, în următoarea modalitate: prin luarea minorei din domiciliul mamei reclamante, în prima și a treia săptămână a fiecărei luni, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 10:00 - 18:00, cu posibilitatea luării minorei la plimbare în oraș, în parc, la film, la teatru, cu bicicleta; a doua zi de C. și de Paști, în intervalul orar 10:00 - 18:00; a doua zi după sărbătorirea zilei de naștere și a zilei onomastice ale minorei, în intervalul orar 10:00 - 18:00 și în primele două săptămâni în vacanța de vară, în domiciliul tatălui pârât, urmând ca la sfârșitul perioadei de vizită minora să fie dusă de tată în domiciliul mamei.
Au fost compensate în totalitate cheltuielile de judecată pe care părțile le-au efectuat în prezenta.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut Din relația de conviețuire a părților a rezultat minora L. C. M., născută la data de 10.11.2010, potrivit certificatului de naștere . nr._, aflat la fila 3 dosar.
Coroborând răspunsurile pârâtului la interogatoriu cu depozițiile martorilor B. P. G. A. și U. A., instanța constată că părțile sunt separate din luna septembrie 2013, când reclamanta s-a mutat împreună cu minora în domiciliul părinților săi, din Slatina, beneficiind de condiții de locuit bune, precum și de îngrijire corespunzătoare, așa cum rezultă din cuprinsul concluziilor referatului de anchetă psihosocială întocmit in cauză (f.41).
În drept, instanța reține că art. 483 N.C.Civ. defineste autoritatea părintească ca fiind ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți.
Autoritatea părintească se exercită până la data când copilul dobândește capacitatea deplină de exercițiu numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, iar părinții îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate, ambii părinți fiind responsabili pentru creșterea copiilor lor minori.
În situația în care părinții minorului nu conviețuiesc, exercitarea în comun a autorității părintești se concretizează în consultarea acestora în luarea deciziilor importante cu privire la creșterea si educarea copiilor, actele curente privind creșterea si educarea acestora fiind îndeplinite de părintele la care copiii locuiesc. Aceasta deoarece atunci când părinții sunt despărțiți, fie că sunt divorțați, fie că sunt părinți naturali care nu conviețuiesc, exercițiul autorității părintesti este prevăzut de lege ca aparținând ambilor părinți în comun, însă modalitatea concretă de exercitare diferă față de ipoteza exercitării autorității de către părinții care locuiesc împreună, întrucât, în concret, copilul va locui cu unul din părinți, iar aceștia nu pot fi împreună alături de copil pentru a se putea ocupa de creșterea si educarea lui zilnică si pentru a coordona actele sale curente.
În speță, instanța constată că părțile au convenit cu privire la exercitarea în comun a autorității părintești față de minora L. C. M., născută la data de 10.11.2010, fapt pentru care va dispune potrivit înțelegerii ambilor părinți.
În plus, instanța reține că art. 400 NCCiv., arată că în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța va stabili locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic, pronunțându-se totodată și asupra contribuției fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor (art. 402 alin. 1 NCCiv.).
Având în vedere dispozițiile legale precitate, instanța va stabili locuința copilului lor minor așa cum părțile au convenit, apreciind că măsura este corespunzătoare interesului superior al minorului, întrucât aceasta a locuit la adresa respectivă, beneficiind de condiții de locuit bune, precum și de îngrijire corespunzătoare.
Instanța reține și dispozițiile art. 529 NCCiv., conform cărora întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar când este datorată de părinte, se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, precum și dispozițiile art. 530 NCCiv. care arată că obligația de întreținere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională sau sub forma unei sume de bani fixe sau în cotă procentuală din venitul lunar net al celui care datorează întreținerea.
Prin urmare, instanța va obliga ambii părinți să ofere întreținere minorei, după cum urmează:: mama reclamantă prin întreținerea în natură, constând în asigurarea celor necesare traiului precum si a cheltuielilor pentru educare, învățătură si pregătire profesională, iar tatăl pârât este obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 150,25 lei lunar, începând cu data introducerii cererii –04.12.2013 și până la data de 01.01.2014, în cuantum de 159 lei lunar începând cu data de 01.01.2014 și până la data de 01.07. 2014 și în cuantum de 167,50 lei lunar începând cu data de 01.07.2014 și până la terminarea studiilor dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani, cuantum stabilit prin raportare la salariul minim net pe economie, în sumă de 601 lei până data de 01.01.2014, 636 lei până la data de 01.07. 2014 și respectiv 670 lei începând cu data de 01.07.2014 .
Reținându-se că se stabilește pensia de întreținere în funcție de mijloacele celui ce prestează întreținerea și de nevoia celui care o primește, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile de acordare a pensiei de întreținere în favoarea minorei, fiind îndeplinite cerințele legale și anume: starea de nevoie a creditorului întreținerii, existența mijloacelor de existență a debitorului întreținerii, precum și faptul că acesta datorează întreținere în mod prioritar.
Este de menționat că noțiunea de „mijloace" se nu se referă numai la mijloacele materiale, ci și aptitudinea de a munci a celui obligat la întreținere, ce reprezintă izvorul mijloacelor materiale. Astfel, în cazul în care cel care ar urma să plătească întreținerea nu are venituri sau mijloace materiale cunoscute, dar este capabil de muncă, el nu poate fi scutit de obligația de întreținere, prezumându-se că obține cel puțin salariul minim pe economie.
Cu referire la păstrarea legăturilor personale dintre tată și fiica sa minoră, instanța reține că în aplicarea prevederilor art. 496 alin. 5 Noul Cod Civil, este instituită regula prevăzută de art. 263 alin. 1 N.C.C., în sensul că luarea măsurilor privitoare la minor trebuie să se facă numai în interesul acestuia, în același sens fiind și dispozițiile art. 2 din Legea 272/2004.
Instanța trebuie să aibă în vedere un complex de factori care privesc viața copilului și a familiei sale, respectiv vârsta minorului, relațiile sale cu părinții, afecțiunea pe care și-o poartă reciproc, conduita părinților în societate și față de minor, asigurarea unei bunăstări materiale și a unei îngrijiri corespunzătoare, în așa măsură încât prezența părintelui să nu constituie un factor de risc pentru copil.
În practica instanței europene de contencios al drepturilor omului, astfel cum corect a reținut de altfel și prima instanță, dreptul părintelui de a avea legături personale cu copilul este privit ca parte a dreptului la viața de familie, așa cum rezultă din art. 8 din CEDO, considerându-se că hotărârile instanței care ar împiedica legăturile personale dintre părinte și copilul său constituie o ingerință în dreptul la viața familială ( cauza Elsholz contra Germaniei din 13 iulie 2000).
Curtea a denunțat comportamentul ilicit al părintelui la care copilul locuiește, care se opune la legătura dintre celălalt părinte și minor și a apreciat că statul are obligația de a lua măsurile adecvate și suficiente pentru a fi respectate dispozițiile art. 8 ( cauza Maire contra Portugaliei).
Potrivit legii ambii părinți, chiar dacă nu locuiesc împreună, sunt datori să îngrijească de persoana copilului minor, astfel că părintele care nu locuiește împreună cu minorul trebuie să păstreze dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educația, învățătura și pregătirea lui profesională.
Dispozițiile art. 14 din Legea nr. 272/2004 consacră însă și dreptul copilului de a avea legături personale atât cu ambii părinți, cât și cu rudele sale și cu celelalte persoane față de care a dezvoltat relații apropiate, iar art. 15 din lege reglementează modalitățile de exercitare a relațiilor personale.
Art. 4 pct. 1-2 din Convenția asupra relațiilor personale care privesc copiii (ratificată de România la data de 13 aprilie 2007 prin Legea nr.87/2007) are prevederi similare referitoare la dreptul copilului și părinților săi de a obține și întreține relații personale constante, care nu pot fi restrânse sau excluse, decât atunci când este în interesul minorului.
Din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă că legiuitorul consacră atât dreptul părintelui de a menține relații personale cu copilul său, cât și dreptul copilului de a menține legături personale cu ambii părinți în scopul de a-și dezvolta armonios personalitatea ca viitor adult, de a avea un psihic echilibrat.
Legăturile personale dintre părinți și copil sunt consacrate legislativ ca drepturi, tocmai pentru a asigura și garanta dezvoltarea morală și echilibrată a minorului.
În plus, Convenția privind Drepturile Copilului, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite prin Rezoluția nr. 44/25 din 20 noiembrie 1989 (ratificată de România prin Legea nr. 18/1990), recunoaște copilul ca un subiect de drepturi și libertăți fundamentale și asigură faptul că toate acțiunile ce îl privesc sunt călăuzite de nevoile și interesele specifice copilului.
Art. 9 pct. 3 din Legea nr. 18/1990 consacră dreptul copilului ce a fost separat de unul dintre părinți de a întreține relații personale și contacte directe în mod regulat cu aceștia. De asemenea, potrivit art. 16 alin. 1 si 2 din Legea nr. 272/2004: „copilul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia, ca rezultat al unei măsuri judiciare, are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situațiilor când aceasta contravine interesului superior al copilului”.
Conform legii, exercitarea acestor drepturi poate fi limitată de instanță doar dacă există motive temeinice care pot pune în pericol dezvoltarea psihică, intelectuală, morală sau socială a copilului.
Standardele mai sus menționate sunt instrumente esențiale pentru promovarea drepturilor acelor copii afectați de separarea părinților prin proceduri judiciare.
Raportând cele de mai sus la cauza de față, instanța constată că de la separarea în fapt a părților, pârâtul a vizitat-o în mai multe ocazii pe minoră, uneori fiind însoțit de părinții săi, reclamanta neopunându-se la păstrarea legăturii firești dintre tată și fiica sa, fapt ce rezultă din depozițiile martorilor audiați în cauză. Totodată, se constată că minora este atașată sufletește de ambii părinți, pe care îi iubește în mod egal. În plus, instanța reține că pârâtul s-a preocupat de cheltuielile legate de creșterea și educarea minorei, contribuind cu bani, îmbrăcăminte și alimente la întreținerea fiicei sale.
Față de aspectele mai sus prezentate, fără a nega în vreun fel dreptul părintesc al pârâtului la păstrarea unei legături personale cu fiica sa, instanța constată totuși că în prezent modalitatea concretă de vizitare solicitată de tată nu corespunde interesului superior al copilului, putând să pericliteze dezvoltarea fizică sau morală a acestuia, în condițiile în care minora are vârsta de 4 ani și nu poate fi separată pentru o perioadă îndelungată de mama sa, de a cărei prezență are totuși încă nevoie, urmând ca, după ce între tată și fiică se va crea și dezvolta o relație normală de atașament, specifică legăturii de rudenie dintre cei doi, iar copilul va crește și o dată cu înaintarea în vârstă, maturizându-se, să poată înțelege complexitatea relațiilor de familie, tatăl să solicite modificarea programului de vizită în acest sens.
Pe de altă parte, dată fiind și starea conflictuală existentă între reclamantă și pârât, menținerea unei legături între minoră și tată, doar în locuința mamei, așa cum a solicitat reclamanta, poate crea grave tensiuni între părinți și nu ar da posibilitatea celor doi să dezvolte o relație armonioasă, lipsită de inhibiții.
Dimpotrivă, acest programul de vizitare propus de reclamantă, ar constitui un motiv de disconfort pentru ambele părți și, cel mai probabil, ar sfârși prin întreruperea lui, ceea ce nu este în interesul copilului și nu respectă dreptul la viața de familie.
Instanța reține că în spiritul bunei credințe și al înțelegerii, în interesul superior al copilului, principial ambii părinți trebuie să manifeste o disponibilitate maximă și o cooperare deplină, fiind excluse șicanele de așa manieră încât copilul să se bucure de prezența, de afecțiunea, de grija și de creștere din partea ambilor părinți.
Legăturile personale cu minora au ca scop consolidarea raporturilor afective dintre părintele căruia nu i-a fost încredințat spre creștere și educare copilul și acesta din urmă.
Astfel, în realizarea efectivă a acestei legături, trebuie să se țină cont și de durata de timp în care părintele are legături personale cu minorul și de interesul manifestat de părinte în acest sens, de vârsta copilului, de capacitatea acestuia de a înțelege nevoia legăturilor mai strânse cu tatăl, specifică vârstei și sexului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul pârât L. P. C.,criticând-o ca nelegală și netemeinică,cu motivarea că instanța de fond în mod greșit a apreciat că modalitatea concretă de vizitare pe care a solicitat-o tatăl nu ar corespunde interesului superior al copilului cu argumentația că s-ar putea periclita dezvoltarea fizică sau morală a acestuia.
Potrivit principiului egalității părinților, ambii urmează să aibă responsabilități cu privire la creșterea copilului.
In raport de cele mai sus menționate, nu există niciuna din situațiile-speciale care determină restrângerea drepturilor și obligațiilor părintești ale unuia dintre părinți față de minoră.
Totodată, consideră că pentru o dezvoltare armonioasă și echilibrată a minorei este important ca aceasta să păstreze legătura cu tatăl său, cu atât mai mult cu cât deși pârâtul s-a despărțit de reclamantă, a continuat să-și viziteze fiica și nu și-a neglijat datoria de părinte.
Pârâtul menționează că de fiecare dată când și-a vizitat fiica, reclamanta a refuzat să-i permită să petreacă timp cu minora în afara domiciliului său, dar și să le permită părinților săi să păstreze legătura cu nepoata lor, dună cum este firesc.
Mai arată că instanța de fond a ignorat disconfortul creat atât minorei cât și tatălui prin impunerea readucerii minorei in domiciliul mamei după fiecare din cele 3 zile de la sfârșitul săptămânii,precum și prin impunerea ca tatăl să suporte cheltuieli de cazare, apreciind că programul de vizită solicitat prin cererea reconvențională este absolut imposibil de realizat, având în vedere mai multe aspecte, în primul rând vârsta fetiței, de 4 ani, care nu poate fi deplasată de două ori pe luni, așa cum solicită pârâtul, de vineri până duminică, o distanță de 200 km dus și 200 km întors, Slatina - G., în condițiile în care mult mai ușor ar fi ca pârâtul să vină să vadă copilul fără să îl deplaseze trei zile pe săptămână pe o distanță atât de mare.
Faptul că distanța dintre localitatea G. și Slatina ar fi un impediment în stabilirea legăturilor personale în afara domiciliului reclamantei nu este un argument fondat, în opinia pârâtului, vârsta de patru ani, pe care o împlinește în curând minora, fiind propice oricăror deplasări cu autoturismul pe distanțe de circa 200 km. Se întâmplă adesea ca părinții să ducă pe copiii lor la bunici cu autoturismul pe distanțe și mai mari de 200 Km.
Oricum, manifestarea legăturilor personale cu minora în afara domiciliului reclamantei nu înseamnă că o va deplasa de la Slatina la G. de două ori pe lună, el putând rămâne cu minora și în Slatina sau în alte localități mai apropiate de Slatina decât G., în excursii, pe parcursul cărora relația sa cu minora să se poată manifesta eficient înspre creșterea, educarea și instruirea ei.
Consideră că este cert că legăturile personale cu minora nu se pot manifesta la domiciliul reclamantei, unde relațiile încordate dintre părți ar impieta asupra psihicului minorei, fiindu-le din ce în ce mai greu să evite discuțiile contradictorii, ce degenerează ușor înspre certuri.
Susține în plus că prezenta părinților reclamantei la domiciliul acesteia are de asemenea un impact negativ asupra unei optime manifestări a legăturilor personale dintre el și minora.
La data de 26.03.2015 intimata reclamantă V. M. G., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și păstrarea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.
Analizând sentința prin prisma motivelor de apel, în considerarea dispozițiilor legale incidente în cauză și prin raportare la probele de la dosar, tribunalul constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Tribunalul reține că orice cerere în justiție, care vizează, în mod expres, aspecte particulare ale relațiilor personale dintre părinți și copii minori, intră sub incidența dispozițiilor Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, ceea ce înseamnă respectarea principiului interesului superior al copilului, care „(...) va prevala in toate demersurile si deciziile care privesc copii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești” (art. 2 alin. 4).
Interesul superior al minorului presupune ca acesta să crească în mod efectiv alături de unul dintre părinți, în condiții materiale și morale adecvate vârstei, preocupărilor și doleanțelor minorului.
În aprecierea acestui interes este importantă situația de fapt actuală a minorei L. C. M., trebuie avut în vedere, vârsta acesteia (5 ani), fără ca acest criteriu să poată fi absolutizat, comportamentul părinților față de aceasta, dar și împrejurarea că minora este îndrituită să beneficieze de cea mai bună îngrijire, ce i se poate acorda de unul sau altul dintre părinți.
Contrar celor susținute de apelantul pârât, prima instanță a coroborat întreg ansamblu probator administrat in cauză, care converge spre concluzia judicios argumentată că este în interesul superior al minorei L. C. M., ca tatăl pârât să aibă legături personale cu minora, potrivit programului stabilit prin luarea minorei din domiciliul mamei reclamante, în prima și a treia săptămână a fiecărei luni, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 10:00 - 18:00, cu posibilitatea luării minorei la plimbare în oraș, în parc, la film, la teatru, cu bicicleta; a doua zi de C. și de Paști, în intervalul orar 10:00 - 18:00; a doua zi după sărbătorirea zilei de naștere și a zilei onomastice ale minorei, în intervalul orar 10:00 - 18:00 și în primele două săptămâni în vacanța de vară, în domiciliul tatălui pârât, urmând ca la sfârșitul perioadei de vizită minora să fie dusă de tată în domiciliul mamei.
Fără a nega în vreun fel legătura deosebită de afecțiune care trebuie să existe între tată și copil, tribunalul nu poate împărtăși argumentul apelantului privitor la disconfortul creat in vederea respectării programului stabilit in interesul superior al fiicei sale in vârstă de numai 5 ani, știut fiind faptul că părinții se sacrifică pentru confortul emoțional și material al copilului și nu copilul să fie supus anumitor dificultăți pentru confortul unuia dintre părinți.
Dacă părinții nu pot locui împreună, un copil de 5 ani, are o nevoie mai mare de continuitate de îngrijire din partea celui care îi este îngrijitorul principal al copilului și nu supus unor schimbări care ar putea crea minorei o stare de nesiguranță .
În consecință, tribunalul constată că prima instanță a avut în vedere interesul superior al minorei L. C. M., atunci când a stabilit modalitatea in care apelantul să aibă legături personale cu aceasta.
Raportat la cele de mai sus, tribunalul constată că situația de fapt relevată de probele administrate în cauză, fundamentează hotărârea pronunțată, situație în care, în temeiul art. 480 C.proc.civ., urmează să respingă ca nefondat apelul declarat de apelantul pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul pârât L. P. C., domiciliat în G., ., ..A, . împotriva sentinței civile nr._/11.12.2014 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă V. M. G., domiciliată în Slatina, .. 19, ., ., Județul O., având ca obiect exercitarea autorității părintești - stabilire domiciliu minor.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iulie 2015.
Președinte, V. V. | Judecător, O. C. | |
Grefier, A. D. |
VV/VV. 08 Iulie 2015
JUD. FON.C.O, 4 EX
| ← Ordin de protecţie. Decizia nr. 652/2015. Tribunalul OLT | Pensie întreţinere. Decizia nr. 110/2015. Tribunalul OLT → |
|---|
