Contestaţie la executare. Decizia nr. 491/2016. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 491/2016 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 23-05-2016 în dosarul nr. 491/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBOLT:2016:020._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA Nr. 491/2016
Ședința publică de la 23 Mai 2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE O. M. P.
Judecător D. S.
Grefier C. C. I.
Pe rol soluționarea apelului civil formulat de apelanții contestatori S. A. și Ș. G., ambii domiciliați în Slatina, ., . împotriva sentinței civile nr. 336/16.01.2015 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimat C. E. B. (R.) SA, cu sediul în București, sector 6, . Z, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că la data de 06.04.2015, s-a dispus suspendarea cauzei, potrivit dispoz. prev de art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, dosarul fiind în nelucrare timp de un an, la data de 03.05.2016 serviciu Arhivă a Tribunalului O. a întocmit referat cu propunerea de perimare, după care,
Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării și a rămâne în pronunțare pe această excepție.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 336/16.01.2016 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, s-a respins cererea, privind pe contestatorii S. A. și Ș. G., în contradictoriu cu intimata C. E. B. (R.) SA, având ca obiect „contestație la executare”, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a avut în vedere întregul material probator și înscrisurile de la dosar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelanții contestatori S. A. și Ș. G., considerând-o nelegală și netemeinică, nefiind depuse motivele de apel.
La data de 06.04.2015, cauza a fost suspendată în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin 1 pct. 2 Cod procedură civilă, având în vedere că nu s-a prezentat niciuna dintre părțile legal citat, iar la data de 16.11.2015 instanța a constatat că în speță sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1864, potrivit cărora termenul de perimare este de 1 an.
Potrivit art. 248 Cod procedură civilă de la 1864: ”Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de un an.”
Se constată că de la data suspendării și până la data sesizării întocmite de grefa Tribunalului O. – 03.05.2016, cauza a fost lăsată în nelucrare timp de un an fără a se justifica în vreun fel lipsa de stăruință a părților în ceea ce privește judecarea cauzei.
Conform art. 252 Cod procedură civilă, perimarea poate fi invocată și pe cale de excepție în ședință publică din oficiu sau la cererea părții interesate.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse mai sus urmează ca excepția perimării să fie admisă și pe cale de consecință să constate că apelul este perimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat apelul civil declarat de apelanții contestatori S. A. și Ș. G., ambii domiciliați în Slatina, ., ., ., jud. O. împotriva sentinței civile nr. 336/16.01.2015 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimat C. E. B. (R.) SA, cu sediul în București, sector 6, . Z, având ca obiect contestație la executare.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Mai 2016.
Președinte, O. M. P. | Judecător, D. S. | |
Grefier, C. C. I. |
Red. Jud. D.S
Tehnored..D.S./C..C.I..
J.F. D. V. M.
5 ex./30.05.2016
← Pretenţii. Decizia nr. 473/2016. Tribunalul OLT | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
---|