Fond funciar. Decizia nr. 506/2012. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 506/2012 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 30-04-2012 în dosarul nr. 506/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 506/2012
Ședința publică de la 30 Aprilie 2012
COMPLET SPECIALIZAT P. SOLUȚIONAREA LITIGIILOR DE FOND FUNCIAR
Completul constituit din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător M. R. H.
Judecător S. P.
Grefier I. E. A.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenții reclamanți C. A. V., domiciliată în S., ., nr.9, ., ., județul O., R. I., domiciliată în S., ., județul O. și C. M., domiciliată în S., ., județul O., împotriva sentinței civile nr._/06.12.2011, pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. S. P. INSTITUȚIA P. și C. L. A M. S. P. S. DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR, ambele cu sediul în S., județul O..
Constatând că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23.04.2012 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, deliberând instanța a pronunțat următoarea soluție.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:
P. sentința civilă nr._/06.12.2011 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul_ a fost respinsă atât excepția inadmisibilității invocată de pârâți cât și cererea formulate de reclamanții Cutitoiu A. V., C. M. și R. I.–în contradictoriu cu pârâta C. L. S. privind obligarea acesteia să dispună punerea în posesie a reclamanților ca rămasă fără obiect. Totodată a fost respinsă cererea reclamanților formulată în contradictoriu cu pârâta C. L. S. privind obligarea acesteia să demareze procedura privind plata despăgubirilor ca neîntemeiată cât și cea formulată în contradictoriu cu pârâții C. L. S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și M. S. prin Primar de obligare la plata sumei de 390 054 euro reprezentând despăgubiri civile ca neîntemeiată.
P. a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:.
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 26.05.2011 sub nr._, reclamantele C. A. V., C. (fostă G.) M. și R. I. au chemat în judecată pe pârâtele C. L. S. și M. S. prin Instituția P., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei C. L. S. să le pună în posesie pe reclamante pe suprafața de 3458,70 mp potrivit sentinței civile nr. 6032/12.11.2007 a Judecătoriei S., obligarea pârâtelor să le despăgubească pe reclamante pentru suprafața de 1542 mp potrivit aceleiași sentințe, obligarea pârâtelor la plata sumei de 331.000 euro către reclamante, la cursul euro-leu din ziua pronunțării, reprezentând despăgubiri, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantele au arătat că prin sentința civilă sus menționată a fost admisă plângerea și au fost obligate C. L. S. și C. Județeană O. să le reconstituie dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 3458,70 mp pe vechile amplasamente, urmând a le acorda despăgubiri pentru diferența de 0,1542 ha din totalul de 0,50 ha deținut de autorul lor. Deși au făcut demersuri, acestea au rămas fără rezultat.
Au apreciat reclamantele că prin neîndeplinirea obligațiilor de către pârâte potrivit HG 890/2005 acestea le-au produs un prejudiciu de 331.000 euro potrivit unei expertize extrajudiciare și prețului practicat de piața imobiliară.
În drept, cererea s-a întemeiat pe dispoz. Legii 18/1991, Legii nr. 1/2000, art. 998-999 Cod civil, HG 890/2005, Legii 215/2001.
La data de 14.08.2011, reclamantele au depus o cerere, prin care au învederat că înțeleg să cheme în judecată numai pe pârâta C. L. S. pentru obligarea acesteia la demararea procedurii privind plata despăgubirilor pentru suprafața de 1542 mp, iar cu privire la capătul trei al cererii introductive au majorat câtimea obiectului cererii de la suma de 331.000 euro, la suma de 390.054 euro potrivit expertizei extrajudiciare.
În motivare s-a arătat că prejudiciul constă în faptul că documentația nu a fost înaintată către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, despăgubirile se stabilesc la prețul pieței din momentul notificării. Au apreciat că evaluarea despăgubirilor se face la prețul actual al pieței și nu la momentul soluționării cererii în 2008.
Au învederat reclamantele că pentru petitele 1 și 2 înțeleg să se judece în contradictoriu cu C. L. S., iar pentru petitul nr. 3 privind angajarea răspunderii civile delictuale, cu pârâtul M. S. prin Instituția P..
Au anexat în copie sentința civilă nr. 6032/2007 a Judecătoriei S., decizia nr. 378/2008 a Tribunalului O..
La termenul din 28.06.2011 reclamantele au depus o cerere prin care au precizat valoarea despăgubirilor solicitate ca fiind 1.674.306 lei.
Pârâții C. L. a M. S. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și M. S. prin Instituția P. legal citați, au depus întâmpinare la termenul din 06.09.2011, prin care au solicitat respingerea cererilor reclamantelor ca fiind neîntemeiate și obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată, respectiv onorariul apărătorului.
În motivare s-a arătat că reclamantele au fost puse în posesie prin procesul verbal nr. 42/22.12.2008 pe vechiul amplasament cu suprafața de 0,2491 mp disponibilă la acel moment, astfel că în mod nejustificat invocă aspectul întârzierii executării sentinței civile nr. 6032/2007 și că ar fi fost prejudiciate.
Reclamantele au semnat procesul verbal de punere în posesie, dar cu mențiunea că solicită în continuare și diferența de 967,7 mp, deși cunoșteau că pe terenul obținut prin sentința menționată își mai produc efectele o altă sentință pentru un alt titular și alte contracte de concesiune, în baza cărora s-au edificat mai multe garaje. P. nenumărate adrese au fost chemate reclamantele să-și exprime acordul pentru completarea executării sentinței, respectiv._/2010, 7706/2011, 7705/2011,_/2011,_/2011,_/2011, dar nu s-au prezentat și nu au trimis răspunsuri scrise comisiei locale.
Au învederat pârâții că în acest condiții comisia locală a emis în completare procesul verbal de punere în posesie nr. 15/01.06.2011 pentru suprafața de 0,0968 ha teren intravilan, act nesemnat de reclamante, deși cuprinde teren pe vechiul amplasament și tot în executarea aceleiași sentințe.
Mai mult, pentru suprafața de 0,3459 ha s-a emis fișa titlului de proprietate cu terenul situat în T 165 P 41/1 pe vechiul amplasament potrivit sentinței.
Astfel, înscrisurile enumerate fac dovada că pârâta C. L. S. nu are culpă în executarea sentinței, iar cererile reclamantelor sunt neîntemeiate.
De asemenea, prejudiciul de 390.054 euro solicitat de reclamante este aberant și eronat întemeiat pe dispoz. art. 998-999 C.civ., cererea fiind neîntemeiată întrucât pentru punerea în posesie sunt aplicabile dispoz. Legii 18/1991, lege specială cu prioritate în fața dreptului comun, fiind și prematură. Art. 64 alin. 1 și 2 din Legea 18/1991 prevede procedura formulării plângerii la judecătorie în caz de refuz de punere în posesie și eventual sancțiunea daunelor cominatorii, ceea ce nu este cazul.
Au invocat pârâții excepția lipsei calității lor procesuale pasive, întrucât competențele lor sunt stabilite potrivit Legii 18/1991 modificată și tot această lege specială îi conferă capacitatea de a sta în instanță numai în cazul procedurilor clar definite. Această lege nu-i conferă Comisiei Locale nici personalitate juridică și nici dreptul de a dispune de creditele bugetare. În nici un caz o comisie locală nu poate fi organ al unității administrativ teritoriale, nu are conturi bancare, suma imensă solicitată de reclamante nu poate fi plătită de autoritatea locală, neputând avea calitate într-un astfel de proces. De asemenea, expertiza extrajudiciară menționată de reclamante nu constituie o probă în sensul prevederilor titlului VII al Legii nr. 247/2005, întrucât acea probă a fost admisă de legiuitor numai pentru procedurile prevăzute de legea specială și nu pentru intențiile solicitate pe drept comun.
S-au anexat în copie memoriu tehnic, schiță, fișa cu date pentru completarea titlului de proprietate, proces verbal de punere în posesie nr. 42/22.12.2008, proces verbal de punere în posesie nr. 15/01.06.2011, adrese emise reclamantelor.
La termenul din 06.09.2011 reclamantele au depus în copie două rapoarte de expertiză extrajudiciară (filele 42-82).
La 26.09.2011 reclamantele au depus note de ședință (răspuns la întâmpinare) prin care au solicitat respingerea susținerilor pârâtelor ca neîntemeiate și respingerea excepțiilor prematurității și a lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiate. Au anexat în copie decizia nr. 70/2004 a Curții Constituționale, încheierea nr._/311/2011 a Judecătoriei S..
La termenul din 27.09.2011 reclamantele au depus la dosar cerere de probatorii, prin care au solicitat proba cu înscrisuri, proba cu expertiza extrajudiciară și proba testimonială cu un martor. Au anexat în copie înscrisuri (filele 96-128) reprezentând cereri adresate Primăriei Mun. S., hotărâri ale Consiliului Local S. și corespondența cu pârâtele.
La termenul din 11.10.2011 instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M. S. prin Instituția primarului, invocată de pârâte prin întâmpinare având in vedere ca parata este condusa de primar care are si puterea de a reprezenta și M. S..
Totodată, pentru soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei comisia locală a municipiului S. a constatat ca reclamantele au solicitat judecata in contradictoriu pentru capetele doi și trei privind acordarea de despăgubiri numai cu pârâta M. S. prin Instituția primarului.
De asemenea, a încuviințat pentru reclamante proba cu expertiza extrajudiciara și solicitarea reclamantelor de emitere a unei adrese către ANPR.
A dispus emiterea unei adrese către Agenția Națională de Restituire a Proprietăților pentru a comunica daca momentul la care se analizează valoarea terenului pentru care se solicita acordarea de despăgubiri bănești este momentul rămânerii irevocabile a hotărârii de acordare a despăgubirii sau al primirii cererii de despăgubiri de la comisia județeana, relații care au fost comunicate prin adresa de la filele 141-142.
La 06.12.2011 pârâtele au înaintat în copie procesul verbal din 29.09.2011 și concluzii scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, la data de 12.11.2007 Judecătoria S. a pronunțat în dosarul_ sentința civilă 6032 prin care s-a dispus obligarea Comisiei Locale S. și Comisiei Județene O. să reconstituie în natură dreptul de proprietate al petentelor Cutitoiu A. V., G. M. și R. I. pentru suprafața de 3458,7 mp pe vechile amplasamente, urmând a acorda despăgubiri pentru diferența de 0,1542 ha din totalul de 0,5 ha deținut de autorul petentelor. (fila 15)
Hotărârea a devenit irevocabilă la 27.02.2008 prin respingerea recursului, potrivit deciziei civile 378/27.02.2008 pronunțată de Tribunalul O.. (fila 17)
La dosar a fost depus procesul verbal de punere în posesie nr. 42/22.12.2008 în care se menționează că s-a realizat punerea în posesie pentru suprafața de 0,2491 mp din T 165 P 41/1 pe acest act existând consemnat faptul că se solicită în continuare punerea în posesie și a diferenței de teren în suprafață de 967,7 mp conform sentinței civile 6032/12.11.2007 definitivă și irevocabilă prin decizia civilă 378/27.02.2008, (fila 34), precum și procesul verbal nr. 15/01.06.2011 în care se menționează că s-a efectuat punerea în posesie pentru suprafața de 968 mp în T 165 P 41/1, proces verbal nesemnat de reclamanți. (fila 35).
În cursul judecății a fost depus la dosar un proces verbal din 29.09.2011 în care se menționează că s-a efectuat deplasarea în T 165 pentru punerea în posesie conform celor 2 procese verbale nr. 42/22.12.2008 și nr. 15/01.06.2011 pentru suprafața de 3459 mp în baza sentinței civile 6032/12.11.2007. Conform schiței întocmită de o persoană autorizată a efectua documentații de carte funciară, pe latura de nord comună cu . care o deține d-na D. M. sunt 7 garaje iar pe latura cu Primăria sunt 6 garaje. Iar pe latura comună cu . SRL sunt 5 garaje, garajele fiind pe terenul ce face obiectul punerii în posesie și dobândit de moștenitorii autorului C. A.. (fila 131).
În aceste condiții reclamanții solicită obligarea pârâților la plata unei sume de bani reprezentând echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a faptei ilicite constând în executarea necorespunzătoare a obligației de punere în posesie prin care au fost privați de posibilitatea de a dispune de teren, aspect ce intră în conținutul dreptului de proprietate, (fila 132 verso), prejudiciul fiind dat de diferența dintre valoarea terenului de la data emiterii hotărârii judecătorești și valoarea terenului de la data sesizării instanței. (fila 12 verso).
Pârâții consideră că cererea nu poate fi primită întrucât este prematur formulată deoarece nu s-a urmat procedura prev. de art. 64 alin. 2 din Legea 18/1991 și inadmisibilă deoarece aveau deschisă calea unei acțiuni în contencios administrativ prin care să conteste valoarea despăgubirilor ce li se vor acorda, astfel că nu au deschisă calea unei acțiuni întemeiată pe dreptul comun.
Instanța de fond a apreciat că nici cererea reclamanților nici apărările pârâților sus precizate nu sunt întemeiate pentru cele ce succed:
Printr-o hotărâre judecătorească, irevocabilă din 27.02.2008 C. L. S. a fost obligată să reconstituie în natura dreptul de proprietate pentru suprafața de 3458,7 mp teren pe vechiul amplasament iar pentru suprafața de 1542 mp să li se acorde despăgubiri.
Reclamanții susțin că pârâta a executat cu întârziere această hotărâre astfel că prețul terenului la momentul pronunțării hotărârii era mai mare decât cel de la data formulării cererii de față, fiind prejudiciați cu diferența dintre cele 2 valori, temeiul juridic fiind răspunderea civilă delictuală reglementată de dreptul comun.
Potrivit art. 19 alin. 1 din Legea 247/2005, titlul VII, deciziile adoptate de către C. Centrală pentru S. Despăgubirilor pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin C. Centrală pentru S. Despăgubirilor. Plângerea suspendă exercițiul dreptului de opțiune asupra titlului de despăgubire al titularului.
De asemenea, conform art. 64 alin. 1 și 2 din Legea 18/1991, în cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de comisia județeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulțumită poate face plângere la instanța în a cărei rază teritorială este situat terenul.
Dacă instanța admite plângerea, primarul va fi obligat să execute de îndată înmânarea titlului de proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie, sub sancțiunea condamnării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, anume stabilite de instanță.
Întrucât, urmare a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în natură pentru suprafața de 3458,7 mp, pârâta avea deja obligația legală de punere în posesie, instanța consideră că pentru antrenarea răspunderii civile delictuale nu este necesară o nouă hotărâre care să îi oblige în mod expres la punerea în posesie.
Dispozițiile art. 64 din Legea 18/1991 invocate de pârâți reprezintă doar un mijloc juridic la dispoziția persoanelor îndreptățite pentru valorificarea dreptului de a fi pus în posesie prin obținerea unui titlu executoriu care să stea la baza executării silite a unei obligații de a face cu caracter personal, dar neîndeplinirea voluntară a acestei prestații, în lipsa hotărârii respective nu exonerează de răspundere pe debitorul obligației neexecutate.
De asemenea, pentru capătul de cerere privind înaintarea cu întârziere a documentației pentru reconstituirea dreptului de proprietate sub forma acordării de despăgubiri, reclamanții nu contestă cuantumul sumei stabilit de comisie ci fapta pârâtei care a condus la un asemenea cuantum. Cu alte cuvinte aceștia au apreciat că actul de stabilire a despăgubirilor, ce poate fi atacat în instanță pe calea contenciosului administrativ va fi corect calculat însă vor primi despăgubiri mai mici tocmai ca urmare a faptei ilicite a pârâtei de a transmite cu întârziere documentele prevăzute de lege.
Din aceste considerente, atât excepția inadmisibilității cât și apărarea legată de nerecurgerea la dispozițiile art. 64 din Leghea 18/1991 au fost apreciate a nu fi întemeiate.
Instanța de fond a apreciat însă că nici pretențiile civile invocate de reclamanți pe fondul cauzei nu sunt întemeiate.
Potrivit art. 998 cod civil, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe cel din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
Astfel, ca normă generală de drept, producerea unui prejudiciu naște în sarcina persoanei vinovate obligația de a-l repara, iar pentru restabilirea ordinii de drept este necesar ca persoana păgubită să obțină o hotărâre judecătorească de condamnare a pârâtului.
Invocând o pretenție, reclamantului îi revine sarcina dovedirii ei, potrivit art. 1169 cod civil și 129 cod proc civ.
În cauza dedusă judecății reclamanții susțin că prin îndeplinirea tardivă a obligației de punere în posesie și de înaintare a unei documentații patrimoniul lor a fost diminuat cu diferența dintre prețul de piață al bunului de la data nașterii acestei obligații și de la data sesizării instanței, fiind lipsiți de atributul dispoziției asupra unui bun ce intră în conținutul dreptului de proprietate.
Instanța a considerat că prejudiciul astfel invocat nu îndeplinește condițiile legale pentru a putea fi reparat.
În primul rând, instanța de fond a apreciat că dreptul de proprietate asupra bunului nu se confundă cu valoarea probabilă de piață a bunului la un moment dat, or obligația debitorului constă în punerea în posesie, atribuirea bunului respectiv și nu a valorii acestuia.
De asemenea, simplul fapt al scăderii valorii de piață a unui bun nu presupune și nașterea unui prejudiciu cert în patrimoniul reclamanților, acesta fiind cel mult unul eventual, nesusceptibil de a fi reparat, iar lipsa posibilității de a dispune de un bun nu presupune crearea unui prejudiciu echivalent cu diferența dintre valorile de piață ale acelui bun calculate la intervale de timp diferite.
Din aceste considerente cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata sumei reprezentând diferența dintre valoarea terenului la data nașterii obligației în sarcina pârâților și cea de la data sesizării instanței cu litigiul de față a fost apreciată a nu fi întemeiată.
În ceea ce privește cererea privind obligarea pârâților la punerea în posesie cu suprafața de 3458,7 mp, având în vedere procesele verbale depuse la dosar și poziția procesuală a reclamanților, instanța de fond a considerat că aceasta a rămas fără obiect, iar referitor la capătul de cerere privind obligarea la demararea procedurii privind plata despăgubirilor pentru suprafața de 1542 mp din adresa Instituției Prefectului - Județul O. a rezultat că aceasta procedură este în curs de desfășurare (fila 120) astfel că este neîntemeiată cererea privind obligarea la demararea procedurii.
Referitor la cheltuielile de judecată pretinse de pârâți, la dosar nu au fost depuse dovezi privind efectuarea lor, ordinul de plată (fila 160) fiind depus în copie iar din conținutul său nu rezultă că suma respectivă a fost achitată în considerarea cauzei de față.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele C. A. V., C. M. și R. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentele au arătat că în ceea ce privește obligația de a demara procedura privind plata despăgubirilor prejudiciul produs prin nedemararea procedurii de înaintare a dosarului către C. Județeană în vededrea achitării despăgubirilor este de_ euro, dar instanța nu a cercetat așa cum rezultă din motivarea hotărârii acest aspect. Din considerente nu rezultă că instanța a cercetat dacă sunt îndeplinie cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale.
Cercetarea prejudiciului pe acest capăt de cerere se impunea a fi analizat diferit de prejudiciul produs de îndeplinirea cu întârziere a obligației de punere în posesie. Instanța a analizat aparent prejudiciul global când împrejurările speței impun o analiză separată
În ceea ce privește angajarea răspunderii civile delictuale pentru executarea cu întârziere a obligației de punere în posesie, în accepțiunea reclamantelor prejudiciul produs este de_ euro. Singura analiză pe care a realizat-o instanța și pe care și-a întemeiat soluția a fost eventualitatea prejudiciului, celelalte condiții ale angajarii răspunderii nu sunt analizate.
P. neexercitarea dreptului de dispoziție asupra bunului, din punct de vedere juridic, recurentele au arătat că au fost puse în imposibilitatea de a vinde bunul, de a-l ipoteca pe o durată de 4 ani.
În drept au fost invocate disp. art. 304, 304 ind 1 și art. 312 Cpciv.
Atașat cererii de recurs, recurentele au depus la dosarul cauzei copia sentinței civile nr. 6705/2010 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul_ (f 6-11).
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar, conf art. 42 din Legea 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si a celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991.
În conf cu disp. art. 308 alin. 2 Cpciv, intimata C. L. S. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului întrucât în mod corect a apreciat instanța de fond că prejudiciul nu îndeplinește condițiile legale pentru a fi separate. Dreptul de proprietate asupra bunului nu se confundă cu valoarea probabilă de piață a acestuia determinată la un moment dat, iar C. L. a avut obligația de punere în posesie, de atribuire a bunului și nu a valorii lui. Simplul fapt al scăderii valorii de piață a unui bun nu presupune și nașterea unui prejudiciu cert în patrimoniul recurenților, acesta fiind cel mult unul eventual, nesusceptibil de a fi reparat, iar lipsa posibilității de a dispune de bun nu presupune crearea unui prejudiciu echivalent cu diferența dintre valorile de piață ale acelui bun calculate la intervale de timp diferite.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursul este nefondat:
Prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente la starea de fapt dedusă judecății.
În ceea ce privește critica vizând analiza cumulată atât a prejudiciului suferit de reclamante prin îndeplinirea cu tardivitate de către intimata C. L. S. a obligației de punere în posesie cât și a celui generat de neîndeplinirea de către aceeași intimată a obligației de înaintare a documentației, Tribunalul o apreciază a fi neîntemeiată.
Întrucât argumentele ce urmau a fi expuse în analiza acestora erau similare, în mod temeinic prima instanță le-a tratat împreună. De altfel, concizia expunerii considerentelor care formează convingerea instanței este una dintre principalele calități ale unei hotărâri judecătorești.
Cu privire la critica vizând neanalizarea celorlate condiții ale răspunderii civile delictuale, Tribunalul reține că pentru angajarea raspunderii civile delictuale, în temeiul disp. art. 998 Cciv, se cer a fi intrunite cumulativ urmatoarele conditii: existenta unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, a legaturii de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si existenta vinovatiei celui ce a cauzat prejudiciul.
Neîndeplinrea uneia dintre acestea face de prisos analiza celorlate. Cum instanța de fond în urma unei analize pertinente a stabilit că prejudiciul invocat de recurente în urma îndeplinirii tardive și respectiv neîndeplinirii unor obligații de către intimată nu este unul cert, ci unul eventual, în mod legal a apreciat că nu se mai impune analiza celorlalte condiții.
Tribunalul apreciază că stabilirea caracterului eventual al prejudiciului de către prima instanță s-a realizat în urma unei temeinice analize a mijloacelor de probă administrate în cauză.
La argumentele invocate de prima instanță Tribunalul îl va adăuga și pe acela privind concludența mijloacelor de probă administrate pentru determinarea întinderii prejudiciului încercat.
Astfel, disp. art.4 alin. 5 Titlul XIII Legea 247/2005 în litigiile de fond funciar expertizele extrajudiciare prezentate de părți au aceeași valoare probantă ca și cele judiciare cu condiția ca acestea să fie efectuate de către experți autorizați de către Ministerului Justiției.
În speță însă, deși recurentele au solicitat încuviințarea probei cu expertiză extrajudiciară, au depus la dosar un înscris denumit „raport de evaluare”, in cuprinsul acestuia nefiind evidențiat faptul că persoana care l-a întocmit are calitatea de expert autorizat de către Ministerul Justiției.
Astfel, Tribunalul constată neconcludența mijloacelor de probă administrate de reclamante în dovedirea cuantumului prejudiciului încercat.
Față de considerentele de fapt și de drept arătate mai sus, Tribunalul reține că hotărârea instanței de fond este legală, astfel încât în baza art. 312 Cpciv va respinge recursul ca nefondat.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiat recursul formulat de recurenții reclamanți C. A. V., domiciliată în S., ., nr.9, ., ., județul O., R. I., domiciliată în S., ., județul O. și C. M., domiciliată în S., ., județul O., împotriva sentinței civile nr._/06.12.2011, pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. S. P. INSTITUȚIA P. și C. L. A M. S. P. S. DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR, ambele cu sediul în S., județul O..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2012
Președinte, L. A. | Judecător, M. R. H. | Judecător, S. P. |
Grefier, I. E. A. |
Red LA/2 ex/25.06.2012
J fond DR C.
I.A. 03 Mai 2012
| ← Fond funciar. Decizia nr. 979/2013. Tribunalul OLT | Pretenţii. Decizia nr. 368/2012. Tribunalul OLT → |
|---|
