Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 470/2016. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 470/2016 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 12-05-2016 în dosarul nr. 470/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBOLT:2016:020._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 470/2016
Ședința publică de la 12 Mai 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C.
Judecător M. I. D.
Grefier N. A. S.
Pe rol, soluționarea apelului civil declarat de apelanții reclamanți C. D. și R. D., domiciliați în Caracal, .. 30, județul O., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat I. T., cu sediul în C., ., ., împotriva sentinței civile nr. 2459/19.11.2015 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. D. și C. M., domiciliați în Caracal, .. 23, județul O., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat T. I. reprezentând pe apelanții reclamanți C. D. și R. D., lipsă celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este declarat în termenul legal, este motivat, timbrat și nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Avocat T. I., pentru apelanții reclamanți, depune la dosar chitanțele nr. 431/28.12.2015, 434/29.12.2015 și 437/20.01.2016, reprezentând onorariu avocat și învederează că nu mai are cereri de formulat.
În temeiul dispozițiilor art. 482 raportat la art. 392 C.p.c., instanța declară deschise dezbaterile cu privire la apel.
Avocat T. I., având cuvântul pentru apelanții reclamanți C. D. și R. D., în principal solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond având în vedere că în mod greșit prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecarea fondului, fără administrare de probe, admițând în mod eronat excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâți, iar în subsidiar solicită admiterea apelului și reținerea cauzei pentru soluționare și administrarea probelor solicitate prin cererea de apel. Arată că, la instanța de fond, exprimarea literară a reclamanților a fost inexactă atunci când au solicitat să se constate dreptul de proprietate asupra imobilului. În realitate, reclamanții au dorit ca instanța să ia act că între părți a intervenit o înțelegere materializată printr-un înscris numit „chitanță”, în fapt un antecontract de vânzare-cumpărare și acest înscris să îmbrace forma autentică prin pronunțarea unei hotărâri în acest sens. Arată că reclamanții au achitat prețul integral, s-au mutat în imobil și s-au comportat ca adevărați proprietari, iar pârâții nu i-au tulburat în folosința și posesia imobilului și dorința apelanților este să aibă și un înscris care să le consfințească dreptul lor rezultat din achitarea prețului și posesia imobilului. Solicită respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune. Solicită obligarea intimaților pârâți la plata cheltuielilor de judecată către apelanții reclamanți, conform chitanțelor depuse la dosar.
În temeiul dispozițiilor art. 482 C.p.c. raportat la art. 394 C.p.c., instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
P. cererea formulată la data de 27.05.2015 și înregistrată sub nr._ reclamanții C. D. și R. D., au chemat în judecată pe pârâții C. D. și C. M., pentru acțiune în constatare, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate dreptul reclamanților de proprietate asupra imobilului situat în Caracal, ..30, județul O., hotărârea urmând să țină loc de act autentic.
În motivarea acțiunii în fapt, au arătat reclamanții că au încheiat la data de 18.09.1999 un înscris intitulat „CHITANȚA" prin care pârâții recunosc că au primit de la reclamanți suma de 30.000.000 lei vechi, obligându-se să le vândă imobilul situat în Caracal, .. 30, județul O., care este proprietatea pârâților.
Au menționat reclamanții că această sumă a reprezentat doar o parte a prețului, restul fiind achitat în rate.
Reclamanții au menționat că, deși a trecut o perioadă lungă de timp de la data când a avut loc această înțelegere, nu s-a încheiat un contract în formă autentică în care să fie consfințită această tranzacție.
S-a învederat de către reclamanți că, chiar de la data când a avut loc acordul de voință și a fost semnat antecontractul, au început să folosească imobilul respectiv, locuind aici și comportându-se ca adevărați proprietari, fiindu-le deschis chiar și rol la Direcția Impozite și Taxe Locale de pe lângă Primăria Caracal, iar pe toată perioada în care au deținut acest imobil, nu au fost tulburați de nimeni în folosința lui.
Pentru aceste motive reclamanții au solicitat ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care să se constate dreptul lor de proprietate asupra acestui imobil și în dovedirea acțiunii înțeleg să se folosească de proba cu înscrisuri și martori.
Odată cu cererea de chemare în judecată la dosar au fost depuse următoarele înscrisuri: împuternicirea avocațială . nr._ din 27.05.2015 și copie de pe înscrisul sub semnătură privată intitulat ,,chitanță”.
În perioada de verificare și regularizare a cererii de chemare în judecată, respectiv la data de 15.06.2015, reclamanții au depus la dosar o cerere prin care au arătat că au formulat cerere pentru eliberarea certificatului fiscal, dar Primăria Caracal a refuzat să-l elibereze motivat de faptul că nu sunt proprietari, iar în acest sens înțeleg să depună răspunsul respectiv și acte din care rezultă că au achitat impozitul aferent acestui imobil, precum și un certificat fiscal din anul 2008.
S-a mai arătat de către reclamanți că înțeleg ca în dovedirea acțiunii să se folosească de proba cu înscrisuri, expertiză de specialitate și martorii B. E. și P. Anicuța, precizând că valoarea obiectului cererii este de 5000 lei, echivalentul celor_ lei vechi menționați în chitanța încheiată între părți.
Alăturat cererii din data de 15.06.2015 s-au depus la dosar următoarele înscrisuri: chitanța reprezentând taxa judiciară de timbru în sumă de 455 lei; copie de pe procura specială autentificată sub nr.848/27 mai 2015 la BNP B. E. – C.; copia certificatului de sarcini nr._/02.06.2015; copie de pe adresa nr._ din 09.06.2015 eliberată de Primăria municipiului Caracal; copia cererii formulată de către reclamanți și înregistrată la Primăria municipiului Caracal sub nr._ din 11.06.2015; copia certificatului de atestare fiscală pentru persoane fizice nr.5874/14.07.2008; copii de pe decizii de impunere pe anul 2014 și 2015 emise de Primăria Municipiului Caracal (filele 25-28); copii de pe chitanțele privind achitarea impozitului (filele 29-30); copie de pe sentința civilă nr.200/17.01.2002 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.6902/2001; copie legalizată de pe înscrisul sub semnătură privată intitulat ,,chitanță”.
La data de 23 iunie 2015, reclamanții au mai depus la dosar copii de pe încheierea nr._/02.06.2015 emisă de OCPI O. și adresa nr._ din 18.06.2015 eliberată de Primăria municipiului Caracal.
Pârâții C. D. și C. M., la data de 07.07.2015 au menționat că, în termen legal, în conformitate cu dispozițiile art. 205 Cod Procedură Civilă, formulează în prezenta cauză întâmpinare, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună respingerea acțiunii reclamantei ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca nefondată.
În motivarea întâmpinării pârâții au arătat următoarele:
Deoarece reclamanții nu s-au conformat dispozițiilor imperative ale art. 194 lit. d Cod Procedură Civilă, iar din cuprinsul acțiunii nu rezultă temeiurile de drept ale acțiunii, este evident că nici pârâții nu au putut stabili cu certitudine care este acest temei juridic și cum se regăsește el în motivarea faptică a acțiunii acestora iar în conformitate cu dispozițiile art. 245-248 Cod Cod Procedură Civilă înțeleg a invoca excepția procedurală a inadmisibilității acțiunii în constatare promovată de reclamantă întemeiată pe dispozițiile art. 111 din vechiul Cod de Procedură Civilă raportat la art. 35 din noul Cod de Procedură Civilă.
Au mai arătat pârâții că, conform art. 245 Cod Proc. Civilă ,, excepția procesuală este mijlocul prin care, în condițiile legii, partea interesată invocă, fără să pună în discuție fondul dreptului neregularități procedurale privitoare ....la lipsuri referitoare la dreptul la acțiune,, și codul de procedură civilă instituie în art. 111, teza a doua, principiul subsidiarității acțiunii în constatare față de cererea de realizare a dreptului, spunând că "cererea nu poate fi primită decât dacă partea poate cere realizarea dreptului”.
P. urmare, pârâții au susținut că între alte condiții instituite de art. 111 C. pr. civ., o acțiune în constatare este admisibilă numai dacă partea nu "poate cere""" realizarea dreptului sau, de astfel, principala problemă care se ridică cu privire la admisibilitatea acțiunii în constatare este dacă se poate sau nu introduce o cerere în realizare.
Pârâții au precizat că este lipsit de folos ca, în mod general, să se poată apela la o anumită acțiune în realizare, dacă, raportat la speța concretă și având în vedere unicitatea acesteia, acțiunea în realizare nu este admisibilă în cauza.
Mai mult, din interpretarea literală, dar și logică, a art. 111 C. pr. civ., pârâții au susținut că rezultă că acțiunea în realizare ce determină inadmisibilitatea acțiunii în constatare trebuie să aibă în vedere același drept care s-a urmărit a fi protejat pe calea acțiunii în constatare, iar nu altul.
Față de cele arătate mai sus, pârâții au considerat că se impune tratarea cu maximă rigoare a problemei admisibilității acțiunii în constatare, cu o analiză sistematică și adaptată fiecărei cauze, iar în cazul în care instanța va ajunge la concluzia că acțiunea este inadmisibila, este necesar să precizeze exact în considerente care este acțiunea în realizare ce a atras respingerea acțiunii în constatare și care poate fi exercitată în concret.
S-a învederat de către pârâți că Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, potrivit dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., partea care are un interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept, însă cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului și, în speța, Înalta Curte a statuat că acțiunea este inadmisibilă, întrucât nu se referă la un drept determinat sau determinabil, urmărind atestarea printr-o hotărâre judecătorească a unui fapt juridic, sub acest aspect, acțiunea îmbrăcând caracterul unei acțiuni în realizare.
Au mai invocat în apărare pârâții și condiția prevăzută de art. 1 279 alin. 2 din Codul Civil care prevede că ,, dacă promitentul refuză să încheie contractul promis, instanța, la cererea părții care și-a îndeplinit propriile obligații, poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract, atunci când natura contractului o permite, iar cerințele legii pentru validitatea acestuia o permit ,,deoarece reclamanții sunt cei care trebuia să facă dovada obligatorie pe de o parte că și-au îndeplinit propriile lor obligații ce le reveneau iar pe de altă parte că natura contractului permite ca instanța să suplinească voința părților, aspecte care în mod evident nu sunt îndeplinite în cauză.
Pârâții au susținut că, așa cum rezultă din înscrisul intitulat « chitanță », suma primită de pârâți reprezintă o arvună pentru încheierea în viitor a unei convenții de înstrăinare, arvuna neputând reprezenta suport juridic al transferului de proprietate așa cum susțin aceștia, mai ales că arvuna nu a fost urmată de nicio altă convenție.
De asemenea, pârâții au solicitat ca instanța să observe că încheierea în viitor a unei convenții de înstrăinare a fost suspusă prin voința părților unui termen fix stabilit de comun acord, și anume până la data de 30 ianuarie 2000, iar pasivitatea și culpa reclamanților în neîndeplinirea obligațiilor asumate prin convenția intervenită între părți este sancționată de lege cu imposibilitatea de invocare în fața instanței de judecată a valabilității unei astfel de convenții și de pretinderea unui drept de proprietate dobândit în mod valabil și cu respectarea condițiilor imperative în domeniul contractelor de vânzare - cumpărare.
S-a menționat de către pârâți că instanța de judecată nu poate lipsurile unui act juridic întocmit cu încălcarea legii și a obligațiilor ce revin părților care invocă în fața instanței un astfel de act, solicitând respingerea acțiunii reclamanților cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.
În apărare pârâții au solicitat încuviințarea probei cu interogatoriile reclamanților, înscrisuri și martori.
La data de 21.07.2015 reclamanții C. D. și R. D. au formulat RĂSPUNS LA ÎNTÂMPINAREA pârâților C. D. și C. M., arătând că prin întâmpinarea lor, cei doi pârâți invocă excepția inadmisibilității acțiunii acestora și, pentru a invoca această excepție, pârâții susțin că în cazul în care există posibilitatea realizării dreptului pe altă cale, acțiunea în constatare este inadmisibilă, iar în acest sens sunt invocate dispozițiile art. 111 din vechiul Cod de procedură civilă.
S-au mai arătat de către reclamanți că acest cod prin care se stabilește procedura în materie civilă nu este aplicabil speței de față deoarece acțiunea este introdusă la instanță în anul 2015, astfel că acest proces este judecat după noul cod de procedură civilă nefiindu-i aplicabile niciuna din dispozițiile cuprinse în legea anterioara.
Pe de altă parte, reclamanții au învederat că nu există posibilitatea realizării dreptului acestora de proprietate pe altă cale deoarece pârâții au refuzat să își îndeplinească obligația de a întocmi actul în formă autentică și pe toată perioada trecută de la acordul de voință intervenit între aceștia și pârâți cu privire la vânzarea cumpărarea acestui imobil, acord intervenit înainte de încheierea actului sub semnătură privată, s-au comportat ca și proprietari, așa cunoscându-i toți vecinii și le-a fost deschis chiar și rol la Primăria Caracal.
Reclamanții au menționat că pe toată perioada cât au deținut acest imobil, nu au fost tulburați de nimeni în folosința lui, mai ales de către cei doi pârâți, nu sunt reclamanții cei care se află în culpă la întocmirea actelor în formă autentică ci pârâții.
Au mai precizat reclamanții că pe lângă arvuna de 30.000.000 lei vechi pe care au plătit-o, au mai achitat către aceștia sume de bani în mai multe rânduri, termenul de 30.01.2000 fiind depășit de comun acord fără să se menționeze undeva acest fapt.
La data de 10.09.2015 reclamanții au mai depus la dosar o precizare la acțiunea introdusă la instanță prin care au arătat care este CNP-ul reclamantului C. D., totodată arătând că imobilul asupra căruia solicită să se constate dreptul de proprietate este compus din teren în suprafață de 300 m.p. pe care se află construită o casă și vecinii acestui imobil sunt: V- N. G., N- N. G., E – P. A., S – . să solicite obligarea pârâților și la plata cheltuielilor de judecată pe care le vor efectua cu acest proces.
În precizarea la acțiunea introdusă la instanță, depusă la data de 7 octombrie 2015, reclamanții C. D. și R. D. au arătat că înțeleg să își întemeieze acțiunea pe dispozițiile art.35 N.c.p.c. și art.2502 alin.2 pct.2 N.c.civ..
Reclamanții prin reprezentant convențional au depus în ședința publică din 8 octombrie 2015, chitanța reprezentând taxa judiciară de timbru în sumă de 3048 lei, copie de pe cererea privind identificare număr cadastral și carte funciară nr._ din 23.09.2015, certificatul de sarcini nr._ din 02.06.2015.
Pentru termenul din data de 29 octombrie 2015, pârâții C. D. și C. M., au depus la dosar, în termen legal, în conformitate cu dispozițiile art. 205 Cod Procedură Civilă, ÎNTÂMPINARE față de acțiunea precizată la termenul din 8 octombrie 2015, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca nefondată.
În motivarea întâmpinării pârâții au arătat că acțiunea reclamanților intitulată inițial ,,acțiune în constatare” dar fără precizarea temeiului de drept material al acțiunii a fost precizată la termenul din 8 octombrie 2015 ca fiind întemeiată pe dispozițiile art.35 Cod Procedură Civilă, ,,cel care are interes poate să ceară constatarea existenței unui drept” și pe dispozițiile art.2502 alin.2 pct.2 cod civil ,,dreptul la acțiune este imprescriptibil în cazul acțiunilor în constatare existenței unui drept”.
Au susținut pârâții că, deși este evident faptul, că reclamanții nu s-au conformat nici de această dată obligației ce le revenea potrivit dispozițiilor art. 194 lit. d Cod Procedură Civilă potrivit cărora cererea de chemare în judecată va cuprinde ,, arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea” și nu au arătat în mod clar care este temeiul de drept material al acțiunii lor, referitor la acest ultim temei de drept – art.2502 Cod Civil-trebuind să facă precizarea absolut necesară referitoare la succesiunea legilor în timp și la aplicabilitatea dispozițiilor noului Cod Civil în cauză.
S-a învederat de către pârâți că potrivit Legii 71/2011 de aplicare a Noului Cod Civil în art.201 se arată că ,,prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit” iar în art.102 din aceeași lege se prevede ,,contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa..., iar față de aceste dispoziții legale imperative este evident faptul că reclamanții nu se pot prevala de incidența dispozițiilor NCC din punct de vedere al suportului legal care să justifice promovarea unei acțiuni ,,în constatare” în cauză.
Reclamanții au precizat că aplicarea legii civile în timp este guvernată de principiile neretroactivității legii civile, principiul aplicării imediate a legii noi și principiul supraviețuirii legii vechi, iar principiul neretroactivității legii civile este de rang constituțional și are o valoare absolută, în sensul că legiuitorul nu poate institui nicio derogare, și semnifică faptul că legea civilă se aplică tuturor situațiilor juridice născute după ., iar nu situațiilor juridice trecute, consumate (facta praeterita).
În mod corelativ, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, pârâții au menționat că de la data intrării în vigoare a acesteia, ea se aplică tuturor actelor, faptelor și situațiilor juridice viitoare (facta futura), actelor, faptelor și situațiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere începând cu această dată, precum și efectelor viitoare ale unor situații juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi (facta pendentia), cu alte cuvinte, aplicarea imediată a legii noi semnifică faptul că o situație juridică produce acele efecte juridice care sunt prevăzute de legea în vigoare la data constituirii ei (tempus regit factum) – Decizia Curții Constituționale a României nr.755 din 16 decembrie 2014.
Au mai precizat pârâții că, dacă reclamanții susțin, în continuare, ca temei de drept material al acțiunii lor, dispozițiile Noului Cod Civil, invocă, în apărare, excepția inadmisibilității acțiunii motivat de faptul că pretențiile de proprietate ale reclamanților se bazează pe existența înscrisului intitulat ,,chitanță” din care rezultă că s-a plătit o sumă de bani cu titlu de ,,arvună” pentru cumpărarea imobilului, deoarece arvuna ca instituție juridică nu mai este reglementată de Noul Cod Civil, deci fundamentarea acțiunii potrivit noii legi nu mai are suport juridic, deci este inadmisibilă.
Pârâții au mai învederat că, chiar dacă s-ar invoca existența unei promisiuni bilaterale de vânzare, prin care părțile se obligă să încheie în viitor, la prețul stabilit, contractul de vânzare, aceasta este un contract distinct de acesta din urmă și nu produce efectele vânzării, ceea ce înseamnă că acesta nu transferă dreptul de proprietate, ci dă naștere doar unor obligații cu caracter personal pentru ambele părți, respectiv obligația de a vinde/cumpăra un obiect determinat.
Având în vedere că reclamanții nu și-au îndeplinit obligațiile procesuale reglementate de art.194 C.pr.civ. iar instanța este obligată să se pronunțe conform cadrului procesual legal stabilit de către aceștia, pârâții au solicitat să se ia act că nu mai sunt de acord ca reclamanții să-și mai precizeze sau să modifice acțiunea deoarece aceștia sunt decăzuți din acest drept în conformitate cu dispozițiile art.204 C.pr.civ., instanța de judecată manifestând maximă indulgență și înțelegere față de atitudinea deficitară a reclamanților.
În ședința publică din 29 octombrie 2015, reclamanții prin reprezentant convențional au depus la dosar în copie certificatul cu nr. de înregistrare_ din 26.10.2015, privind înscrierea imobilului în evidențele de cadastru și carte funciară după datele de identificare ale acestuia.
La dosar, în data de 17.11.2015, respectiv în data de 18.11.2015, reclamanții și pârâții au depus concluzii scrise.
Conform dispozițiilor art.248 C.pr.civ. instanța s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității invocată de către pârâți prin întâmpinările formulate la acțiunea formulată, completată și precizată de către reclamanți.
P. sentința civilă nr. 2459/19.11.2015 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr._ , s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii civile, invocată de pârâții C. D. și C. M..
S-a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată, completată și precizată de reclamanții C. D. și R. D. împotriva pârâților C. D. și C. M..
Examinând actele și lucrările dosarului, cu privire la excepția invocată raportat la probatoriul administrat, instanța de fond a constatat următoarele:
În temeiul dispozițiilor art.248 alin.1 C.pr.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, iar potrivit alin.4, excepțiile vor putea fi unite cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei numai dacă pentru judecarea lor este necesar să se administreze aceleași dovezi ca și pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau, după caz, pentru soluționarea fondului.
P. actul sub semnătură privată intitulat ,,chitanță” încheiat la data de 18.09.1999, pârâții C. D. și C. M. au primit suma de_ lei de la C. D. și R. D., reprezentând arvună pentru cumpărarea imobilului din ..30, Caracal, urmând a se întocmi actele oficiale la lichidarea sumei convenită prin înțelegere, aceasta nedepășind termenul de 30 ianuarie 2000.
Din același act sub semnătură privată a mai rezultat că pârâții C. D. și C. M. au primit de la reclamanții C. D. și R. D., la data de 03.02.2000 suma de_ lei, la data de 02.10.2000 suma de_ lei, la data de 03.12.2000 suma de_ lei și la data de 24.02.2001 suma de_, menționându-se la primirea acestei ultime sume din 24.02.2001 că restul de_ lei urmează să le fie achitat lunar și că acestă sumă fiind contravaloarea casei de pe C. V. nr.30.
S-a mai reținut de către instanță că prin cererea înregistrată sub nr.6902/2001 reclamanții C. D. și C. M. au chemat în judecată pe pârâții C. D. și R. D., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea convenției intervenită între părți privind înstrăinarea unui imobil, situat în Caracal, ..30 și evacuarea necondiționată a pârâților din acest imobil.
Pârâții C. D. și R. D., la termenul din 19 noiembrie 2001 au formulat o cerere reconvențională, solicitând să se constate în contradictoriu cu reclamanții C. D. și C. M. că aceștia sunt proprietarii imobilului, situat în Caracal, ..30.
Judecătoria Caracal prin sentința civilă nr.200 din 17 ianuarie 2002 pronunțată în dosarul nr.6902/2001, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții C. D. și C. M. și a anulat ca insuficient timbrată cererea reconvențională formulată de pârâții C. D. și R. D., sentința civilă rămânând definitivă prin decizia nr.405/09.04.2002 a Tribunalului O. prin care s-a respins apelul ca nefondat și prin decizia civilă nr.5539/10.12.2002 a Curții de Apel C. s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanți.
Potrivit art.35 NCPC, cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept, însă cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.
S-a reținut că articolul 35 NCPC reprezintă o preluare întocmai a art.111 C. 1865, cu singura diferență că teza a II-a a articolului a fost completată cu sintagma ,,pe orice altă cale prevăzută de lege”.
Cererea în constatare este aceea prin care reclamantul solicită constatarea existenței unui drept al său (cerere în constatare pozitivă) ori inexistența unui drept al pârâtului împotriva sa (cerere în constatare negativă), indiferent dacă dreptul are caracter patrimonial sau nepatrimonial.
Sunt cereri în constatarea existenței unui drept patrimonial, cu titlu exemplificativ cererea în constatarea dreptului de proprietate, în ipoteza în care reclamantul are posesia bunului, cum de altfel nu este situația în speța dedusă judecății.
Cererile în constatare pot avea ca obiect numai constatarea existenței sau inexistenței unui drept, iar nu a unei situații de fapt, cu excepția ipotezelor prevăzute de dispozițiile art.359-365 NCPC, care reglementează procedura asigurării probelor.
Obiectul cererii în constatare trebuie să vizeze existența sau inexistența unui drept determinat, iar nu a unuia generic, întrucât procedura contencioasă impune analiza unui raport juridic concret.
Așa cum au invocat în apărare pârâții și condiția prevăzută de art. 1 279 alin. 2 din Codul Civil care prevede că ,, dacă promitentul refuză să încheie contractul promis, instanța, la cererea părții care și-a îndeplinit propriile obligații, poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract, atunci când natura contractului o permite, iar cerințele legii pentru validitatea acestuia o permit”, deoarece reclamanții sunt cei care trebuia să facă dovada obligatorie, pe de o parte că și-au îndeplinit propriile lor obligații ce le reveneau iar, pe de altă parte, că natura contractului permite ca instanța să suplinească voința părtilor, aspecte care în mod evident nu sunt îndeplinite în cauză.
Din înscrisul sub semnătură privată intitulat « chitanță », suma primită de pârâți de la reclamanți reprezintă o arvună pentru încheierea în viitor a unei convenții de înstrăinare, arvuna neputând reprezenta suport juridic al transferului de proprietate așa cum susțin reclamanții, mai ales că arvuna nu a fost urmată de nicio altă convenție.
Mai mult, s-a reținut și de către instanță că încheierea în viitor a unei convenții de înstrăinare a fost suspusă prin voința părților unui termen fix stabilit de comun acord, și anume până la data de 30 ianuarie 2000, iar pasivitatea și culpa reclamanților în neîndeplinirea obligațiilor asumate prin convenția intervenită între părți este sancționată de lege cu imposibilitatea de invocare în fața instanței de judecată a valabilității unei astfel de convenții și de pretinderea unui drept de proprietate dobândit în mod valabil și cu respectarea condițiilor imperative în domeniul contractelor de vânzare - cumpărare.
Acțiunea în constatare, este acea acțiune în justiție prin care reclamantul solicită instanței doar să constate existența unui drept subiectiv al său față de pârât ori, după caz, inexistența unui drept subiectiv al pârâtului împotriva sa.
Atât jurisprudența, cât și doctrina corespunzătoare reglementării anterioare au adoptat soluția imprescriptibilității acțiunii în constatare, arătându-se că această soluție decurge din imprescriptibilitatea așa-numitului drept la acțiune în sens procesual, cât și din împrejurarea că dreptul subiectiv există sau nu există ca atare, iar, întrucât partea nu are la îndemână calea unei acțiuni în realizare, trebuie să i se recunoască posibilitatea de a obține constatarea existenței sau inexistenței dreptului subiectiv civil oricând are interes.
Într-adevăr, Noul cod civil prevede în mod expres, în art. 2502 alin. (2) pct. 2, imprescriptibilitatea acțiunii în constatarea existenței sau inexistenței unui drept.
În doctrină au fost identificate următoarele trăsături caracteristice ale cererii în constatare:1) imprescriptibilitatea. Art. 2502 alin. (2) pct. 2 NCC prevede că sunt imprescriptibile drepturile privitoare la acțiunea în constatarea existenței sau inexistenței unui drept; 2) caracterul subsidiar fată de acțiunea în realizare. Instanța de judecată sesizată cu soluționarea unei cereri în constatare într-o situație în care partea putea formula acțiune în realizare va invoca și va admite, în acest caz, din oficiu, excepția caracterului subsidiar al cererii în constatare în raport de cererea în realizare, respingând, în consecință, cererea ca inadmisibilă; 3) lipsa caracterului executoriu. Hotărârile judecătorești pronunțate în cererile în constatare de drepturi nu constituie titluri executorii și nu pot fi puse în executare silită decât pentru celelalte dispoziții care nu privesc soluția efectivă pe cererea în constatare (de exemplu, pentru cheltuielile de judecată).Cererea de suspendare a executării unei hotărâri judecătorești pronunțate într-o acțiune în constatare (fără dispoziții cu caracter executoriu) este neîntemeiată, din moment ce o asemenea hotărâre nu este susceptibilă de executare silită; 4) obiectul cererii în constatare vizează un drept, care trebuie să fie concret, iar nu o situație de fapt; 5) acțiunea în constatare are un caracter contencios, astfel că hotărârile judecătorești pronunțate în această materie se bucură de autoritatea lucrului judecat, efectul principal al acestor hotărâri fiind unul declarativ.
În raport cu acțiunea în realizare, acțiunea în constatare are, în dreptul nostru, un caracter subsidiar: cât timp reclamantul are la dispoziție un alt mijloc procedural pentru realizarea dreptului - acțiune în realizare, contestație la executare etc. - el nu poate utiliza acțiunea în constatare, aceasta urmând a fi respinsă ca inadmisibilă. Instituind această regulă, legiuitorul a urmărit ca, în măsura în care este posibil, atunci când s-a încălcat un drept să se restabilească ordinea de drept știrbită prin încălcarea respectivă, finalitate ce poate fi atinsă prin acțiunea în realizare.
Problema de a stabili dacă partea are sau nu posibilitatea formulării unei acțiuni în realizarea dreptului în practică, ridică unele dificultăți.
Astfel, situații în care ar fi admisibilă cererea în constatare sunt, de exemplu, următoarele: dacă debitorul, înainte de declanșarea executării silite, solicită să se constate că a intervenit prescripția dreptului creditorului de a cere și de a obține executarea silită (contestația la executare ar fi respinsă ca prematură, așadar debitorul nu are la îndemână o cerere în realizare decât după ce s-ar declanșa executarea silită); când constructorul pe terenul altuia solicită instanței să constate calitatea în care a construit (în intervalul de timp cuprins între momentul edificării construcției și momentul invocării accesiunii imobiliare artificiale, constructorul nu are la îndemână o cerere în realizare a drepturilor sale potrivit art. 494 C. civ. sau născute în temeiul convenției încheiate cu proprietarul terenului); dacă unul dintre soți solicită să se constate că un bun dobândit în timpul căsătoriei este bun comun ori, dimpotrivă, bun propriu (partajarea bunurilor în timpul căsătoriei nu se poate face decât pentru motive temeinice).
Nu se poate solicita constatarea unei situații de fapt, în temeiul art. 111 C. proc. civ. (art.35 NCPC), întrucât acest text de lege face referire la cererea pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept și o astfel de cerere se respinge ca inadmisibilă.
De exemplu, este inadmisibilă acțiunea prin care se solicită instanței să constate că un înscris s-a pierdut în anumite împrejurări, că există identitate de persoană între reclamant și cel care figurează cu un alt nume într-un act juridic, în schimb, acțiunea în constatare este admisibilă, fiind vorba despre un raport juridic, și nu despre o situație de fapt, dacă s-ar solicita constatarea: existenței consimțământului pârâtului la efectuarea unor lucrări de îmbunătățire a imobilului; inexistenței unui raport de rudenie între reclamant și pârât; calității în care o persoană a construit pe terenul altei persoane (constructor de bună-credință sau de rea-credință ori constructor în temeiul unei convenții cu proprietarul).
Acțiunea în constatare reprezintă, mijlocul procedural prin care se cere constatarea existenței unui drept al reclamantului sau inexistenței unui drept al pârâtului și această acțiune în constatare este inadmisibilă când se cere constatarea unei stări de fapt, cum ar fi întinderea suprafeței unui teren, iar nu existența unui drept asupra acestuia, precum și atunci când reclamantul are la îndemână, pentru protecția aceluiași drept, o acțiune în realizare.
Totodată, acțiunea în constatare este imprescriptibilă, dar ea nu poate fi confundată cu acțiunea prin care se cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, care nu este o acțiune în constatare, ci o acțiune în constituire, prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani.
Acțiunea în constatare are caracter declarativ, astfel că pentru admiterea ei este necesar să se stabilească faptul că reclamantul a dobândit anterior dreptul invocat prin vreunul din modurile prevăzute de lege însă acțiunea în constatare nu creează un drept nou în patrimoniul reclamantului, ci confirmă un drept preexistent.
Condițiile de exercitare a acțiunii în constatare, sunt următoarele: partea să nu poată cere realizarea dreptului; partea să justifice un interes; prin acțiune să nu se urmărească constatarea existenței sau inexistenței unei stări de fapt.
Condiția ca partea să nu poată cere realizarea dreptului consacră caracterul subsidiar al acțiunii în constatare față de cea în realizare.
Nu se poate formula acțiune în constatare în următoarele situații: cererea prin care s-a solicitat constatarea calității de proprietar asupra unui imobil trecut în proprietatea statului, dacă are la dispoziție acțiunea în revendicare; a fost respinsă cererea în constatare prin care s-a solicitat să se constate că între părți a intervenit o convenție privind vânzarea-cumpărarea unei suprafețe de teren, întrucât partea putea să ceară direct realizarea dreptului.
P. acțiunea în realizare se înțeleg toate mijloacele de realizare a dreptului, inclusiv contestația la executare, și nu doar mijloacele de drept comun, cum ar fi acțiunea de drept comun, de exemplu, acțiunea în revendicare.
Cu privire la condiția ca partea să justifice un interes, este vorba despre interesul care se cere a exista într-o acțiune prin care se solicită tocmai constatarea existenței sau inexistenței unui drept, adică a justifica un interes pentru clarificarea unui raport juridic, pe când în celelalte acțiuni se cere protecția juridică a unui drept.
De asemenea, condiția ca prin acțiune să nu se urmărească constatarea existenței sau inexistenței unei stări de fapt, se referă la faptul că acțiunea în constatare nu este admisibilă pentru constatarea unor stări de fapt care ar putea fi folosite ca mijloc de apărare într-un viitor litigiu.
Având în vedere considerentele expuse, instanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii civile, invocată de pârâții C. D. și C. M. și a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată, completată și precizată de reclamanții C. D. și R. D., împotriva pârâților C. D. și C. M..
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții C. D. și R. D., prin care solicită admiterea apelului, anularea sentinței civile atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare, având in vedere ca in mod greșit prima instanța a soluționat procesul fără a intra in judecarea fondului și fara administrare de probe, admitând în mod eronat excepția inadmisibilitatii acțiunii invocata de catre parați.
In fapt, arată că instanța de fond a soluționat cauza prin admiterea excepției inadmisibilitatii acțiunii civile si respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibila.
Precizează că, în adoptarea acestei hotărâri, instanța a acordat prioritate sensului literar al acțiunii si nu spiritului ei, in sensul ca s-a interpretat solicitarea reclamanților ca fiind o acțiune in constatare, in realitate, urmărind recunoașterea calității lor de cumpărători prin constatarea valabilității înscrisului intitulat "chitanța" si pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare.
Exprimarea literara a reclamanților a fost inexacta atunci cand au solicitat să se constate dreptul de proprietate asupra imobilului.
In realitate, au dorit ca instanța sa ia act ca intre parti a intervenit o intelegere materializata printr-un înscris numit "chitanța", in fapt, un antecontract de vanzare-cumparare, si acest înscris sa îmbrace forma autentica prin pronunțarea unei hotărâri în acest sens.
Mai arată că intenția reala reiese si din formularea făcuta in cuprinsul cererii introductive unde au menționat ca "Desi a trecut o perioada lunga de timp de la data cand a avut loc aceasta intelegere, nu s-a încheiat contract in forma autentica in care sa fie consfiintita tranzacția".
Apoi se menționează ca de la data cand a avut loc acordul de voința si a fost semnat "antecontractul" au inceput sa folosească imobilul locuind in el si comportandu-se ca adevărați proprietari.
Având in vedere ca au achitat prețul menționat în actul inițial si nu doar arvuna asa cum s-a susținut, ca s-au mutat in imobil si s-au comportat ca adevărați proprietari si ca parații nu i-au tulburat in folosința si posesia imobilului, acțiunea acestora prin care doresc sa aiba si un inscris in forma autenica care sa le consfiinteasca dreptul lor rezultat din achitarea prețului si posesia imobilului, este intrutotul admisibila.
Greșita încadrare in drept nu este in măsura sa duca la concluzia inadmisibilitatii acțiunii, instanța având posibilitatea sa faca o încadrare in drept corecta, asa cum rezulta din intenția ce se desprinde din cuprinsul acțiunii.
In finalul cererii introductive, au menționat ca doresc ca instanța sa pronunțe o hotărâre prin care sa se constate dreptul lor de proprietate asupra acestui imobil, însă cum s-ar putea, in fapt, constata dreptul lor de proprietare decât printr-un inscris autentic, inscris pe care nu il au datorita refuzului paraților de a intocmi actul in forma autentica, desi au incasat prețul intreg si nu doar arvuna, asa cum s-a reținut, in mod eronat iar acest inscris se poate obține prin pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de inscris autentic.
Acesta este "spiritul" acțiunii si adevărata intenție cu care reclamanții au formulat aceasta cerere, chiar daca "litera", adică exprimarea pur literara, nu reda acest lucru întocmai.
Se susține că atunci cand exprimarea este neclară în litera ei, trebuie raportat la spiritul care a născut acțiunea reclamanților, la sensul dorit de aceștia (adică la ceea ce a fost în intenția lor atunci cand au formulat cererea de chemare in judecata)
In drept, s-au invocat dispozițiile art.480 alin.2 NCPC
La data de 14.03.2016 intimații pârâți C. D. și C. M. au depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului reclamanților ca neîntemeiat.
În motivarea întâmpinării se arată că motivele invocate de reclamanți in apel sunt nefondate si cotravin susținerilor si probelor administrate de aceștia in faza judecații in fond a cauzei.
Instanța de fond a soluționat acțiunea reclamanților in raport de temeiurile de drept invocate de aceștia si care au determinat, in mod legal, soluția de respingere a acțiunii acestora.
Precizează că reclamanții nu au invocat si nu au putut dovedi o modalitate legală de dobândire a unui drept pretins a fi de proprietate, deoarece chiar ei in actiunea lor au arătat că „pârâții au primit de la noi, reclamanții, suma de 30.000.000 lei vechi, obligându-se să ne vândă imobilul proprietatea acestora”.
Deoarece, potrivit dispoz. art. 35 din Codul de Procedura Civila, acțiunea in constatare se refera „stricto sensu” numai la constatarea existentei unui drept, iar ei au invocat doar o situație de fapt, respectiv plata unei sume de bani pentru încheierea in viitor a unui contract de vânzare cumpărare, acesta acțiune, calificata a fi o acțiune in constatare, este inadmisibila, neavând suport si susținere legala.
Mai arată că, reclamanții nu au precizat nici caracterul juridic al înscrisului intitulat „ chitanța,, folosit in prezenta acțiune ca suport juridic al acțiunii lor in constatare, desi din cuprinsul acestui inscris rezulta neîndoielnic faptul ca partile au dat acelui inscris semnificația juridica si practica de „arvuna”.
Potrivit doctrinei juridice „ arvuna reprezintă o convenție accesorie vânzării având ca obiect o suma de bani pe care una dintre parti o da celeilalte parti cu ocazia încheierii unui contract de vânzare cumpărare ca o garanție că se va perfecta contractul”, ea neputând constitui in nicio interpretare sau apreciere, strict juridica, un act translativ de proprietate, si cu atat mai puțin un contract de vânzare cumpărare.
Efectele juridice ale convenției de arvuna se refera numai la destinația sumei achitate de către una dintre parti, in sensul ca ea trebuie restituita dublu in caz de neincheiere a contractului sau dedusa din prețul total daca se incheie contractul, nefiind calificata ca un contract de sine stătător, ci doar accesoriu.
Faptul posesiei invocat de către reclamanți nu poate fi temeiul juridic al acțiunii in constatare a dreptului de proprietate deoarece instanța de judecata, . acțiune, nu poate sa stabilească modul de dobândire a dreptului de proprietate, ci doar preexistenta acestui drept in favoarea acestora, drept ce are deja toate însușirile si caracteristicile precis determinate anterior promovării acțiunii.
Acțiunea in constatare promovata de reclamanți nu poate fi calificata ca fiind o acțiune prin care sa se solicite pronunțarea unei hotărâri judecătorești care sa tina loc de act autentic de vânzare cumpărare. Hotărârea judecătoreasca are, în principiu, caracter declarativ, constatând drepturi preexistente. In fapt, dreptul material recunoscut prin hotărâre nu suferă nicio prefacere esențiala prin pronunțarea acesteia. Vechea obligație subzista cu toate accesoriile ei. Ceea ce se modifica este dreptul la acțiune.
Numai în situația hotărârilor constitutive de drepturi - cum este hotărârea care sa tină loc de act autentic de vanzare-cumparare se poate spune într-adevar, ca a avut loc o conversiune a înscrisului sub semnătura privata in înscris autentic, abia din acest moment convenția căreia îi lipsea un element constitutiv (forma autentica), urmând a produce efecte juridice
Potrivit art. 1669 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, cand una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterala de vânzare refuza, nejustificat, sa incheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de contract, daca toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite. Dreptul la acțiune se prescrie in termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat, potrivit alin. (2) al aceluiași articol.
Precizează că, reclamanții nu au promovat o astfel de acțiune iar din motivarea sentinței rezulta ca aceștia nu si-au îndeplinit obligația de plata a diferenței din suma stabilita de comun acord iar termenul pentru încheierea in viitor al unui contract a expirat la data de 30 ianuarie 2000, acțiunea acestora nemaiputând fi formulata la aceasta data.
Apelanții reclamanți au depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimații pârâți prin care solicită respingerea susținerilor formulate de aceștia.
Referitor la susținerea intimaților conform căreia instanța de fond a soluționat acțiunea in raport de temeiurile de drept invocate si care ar fi determinat soluția de respingere a acțiunii ca fiind nelegala si netemeinica, menționează ca, in primul rand acțiunea s-a respins ca inadmisibila, pentru ca s-a soluționat pe excepție si nu prin administrarea pe fond a probelor, iar pe de alta parte, greșita încadrare in drept nu este in măsura sa duca, prin ea insasi, la concluzia inadmisibilitatii acțiunii, instanța având posibilitatea sa faca o incadrare in drept corecta, asa cum rezulta din intenția ce se desprinde din cuprinsul acțiunii.
In legătura cu susținerile privind achitarea sumei de bani reprezentând arvuna in valoare de 30.000.000 lei vechi si faptul ca ea trebuie restituita dublu in caz de neincheiere a contractului sau dedusa din prețul total daca se incheie contractul, invederează instanței ca nu au plătit doar arvuna ci întreg prețul convenit pentru vânzarea imobilului, respectiv 50.000.000 lei vechi, achitați, asa cum s-a convenit, in rate, respectiv 30.000.000 lei vechi in data de 18.09.1999 la incheierea inscrisului numit "chitanța", apoi 10.000.000 lei vechi in data de 03.02.2000, 2.000.000 lei vechi in data de 02.10.2000, 2.000.000 lei vechi in data de 03.12.2000, 1.000.000 lei vechi in data de 24.02.2001 si ultima transa de 5.000.000 lei vechi in 03.12.2001, apelanții achitând astfel prețul integral al vanzarii-cumpararii imobilului convenite intre parti.
Solicită a se observa ca susținerile intimaților conform cărora nu și-ar fi îndeplinit obligațiile de plata a diferenței din suma stabilita de comun acord, nu corespund realității, din înscrisurile existente la dosar rezultând foarte clar efectuarea întregii plați.
Menționează că, daca nu s-ar fi efectuat plata vreunei sume de bani din cuantumul stabilit de parti, intimații nu ar fi permis sa se mute in acest imobil si sa-1 stăpâneasca pana in prezent ca si proprietari, fara a fi tulburați in folosința si posesia imobilului de către intimați.
Referitor la susținerea conform căreia termenul pentru încheierea contractului a expirat pe data de 30 ianuarie 2000, învederează instanței ca de comun acord părțile au stabilit depășirea acestui termen pana la achitarea intregii sume de bani, respectiv pana pe data de 03.12.2001. Dovada acestei înțelegeri fiind probata cu chitanțele reprezentând sumele de bani pe care apelanții le-au achitat intimaților dupa termenul din 30 ianuarie 2000, respectiv sumele de bani achitate in 03.02.2000, 02.10.2000, 03.12.2000, 24.02.2001 si 03.12.2001, bani pe care intimații si i-au insusit fara sa invoce depășirea termenului inițial si fara sa restituie acești bani.
Daca nu ar mai fi dorit incheierea acestui contract dupa depășirea datei inițiale, i-ar fi notificat la vremea respectiva si ar fi refuzat primirea sumelor de bani achitate de aceștia in contul vânzării cumpărării imobilului. Ori, acest lucru nu s-a intamplat, mai mult in chitanțele scrise cu ocazia efectuării plaților de dupa 30 ianuarie 2000, se menționează cand urmează sa se achite restul banilor si ca aceste sume reprezintă "contravaloarea casei de pe C. Voda nr.30"
Referitor la invocarea prescripției dreptului la acțiune, solicită respingerea acestei excepții având in vedere ca termenul curge din momentul cand contractul trebuia încheiat, însă, atunci când cumpărătorul a preluat imobilul, deținerea lui cu acordul promitentului-vânzător, echivalează cu recunoașterea dreptului acestuia, în sensul art. 16 lit.a din Decretul nr. 167/1958: "Prescripția se întrerupe: prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcuta de cel in folosul căruia curge prescripția."
Așadar, predarea bunului care formează obiectul antecontractului de vânzare cumpărare in posesia celui care urmează sa il cumpere echivalează cu o recunoaștere a dreptului acestuia de a cere incheierea contractului de vânzare cumpărare, aspect care duce la întreruperea prescripției, iar un nou termen de prescripție extinctiva nu incepe sa curgă atat timp cat bunul se afla in posesia celui care urmează sa il cumpere.
Menționează ca au preluat bunul odată cu încheierea convenției, având stăpânirea lui si in prezent.
Considerentele instanței de apel în raport de motivele de apel invocate, apărările formulate și dispozițiile legale incidente în cauză:
Apelul este nefondat.
Având în vedere faptul că, prin cererea de chemare în judecată formulată, apelanții-reclamanți au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate dreptul lor de proprietate asupra unui imobil situat pe raza Municipiului Caracal, invocând drept temei al dobândirii dreptului de proprietate un înscris intitulat „chitanță”, prin care intimații-pârâți au recunoscut că au primit de la apelanții-reclamanți suma de 30.000 de lei, instanța de fond, în mod corect le-a solicitat să precizeze temeiul de drept al cererii.
La data de 07.10.2015, apelanții-reclamanți au precizat că temeiul de drept al cererii este art.35 din NCPC și art.2502 alin.2 pct.2 din NCC.
Tribunalul reține că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității părților, astfel că apelanții-reclamanți sunt cei care au stabilit temeiul juridic al acțiunii
Acest principiu este prevăzut expres de dispozițiile art.9 din C., alin.2 prevăzând că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.
Într-adevăr, acțiunea în constatare este acțiunea prin care reclamantul solicită instanței să se constate existența unui drept al său față de pârât sau inexistența unui drept al pârâtului împotriva sa.
Or, apelanții-reclamanți nu au făcut dovada faptului, că anterior promovării acțiunii, ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului.
Mai mult decât atât, chiar și în situația în care instanța de fond ar fi apreciat că apelanții-reclamanți au promovat o acțiune în realizare prin care au solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țin loc de act autentic, soluția ar fi fost aceeași, deoarece, înscrisul intitulat „chitanță” încheiat între părți la data de 18.09.1999, nu conține nicio clauză prin care intimații-pârâți să-și fi asumat obligația de a transfera dreptul de proprietate asupra imobilului apelanților-reclamanți.
Acest înscris constată doar faptul că s-a plătit arvuna pentru cumpărarea imobilului din ..30 din Caracal.Părțile nu au făcut dovada existenței unui înscris prin care intimații-pârâți să-și fi asumat expres obligația de a transfera în viitor dreptul de proprietate asupra imobilului în patrimoniul apelanților-reclamanți.
Pe cale de consecință,Tribunalul va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanții reclamanți C. D., CNP_ și R. D., CNP_, domiciliați în Caracal, .. 30, județul O., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat I. T., cu sediul în C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 2459/19.11.2015 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. D. și C. M., domiciliați în Caracal, .. 23, județul O., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Mai 2016.
Președinte, C. C. | Judecător, M. I. D. | |
Grefier, N. A. S. |
Red.CC
Tehnored.CC/IM
Jf. D. S.
Ex.4/20.05.2016
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 19/2016.... | Pretenţii. Decizia nr. 473/2016. Tribunalul OLT → |
|---|
