Obligaţie prestaţie periodică. Decizia nr. 1059/2012. Tribunalul OLT

Decizia nr. 1059/2012 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 14-11-2012 în dosarul nr. 1059/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA NR. 1059/2012

Ședința de la 14 Noiembrie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. C. Tițoiu

Judecător M. I. S.

Judecător I. D.

Grefier M. R.

Pe rol, pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurentul pârât S. D., domiciliat în Caracal, Piața V. nr. 11, ., ., împotriva sentinței civile nr. 2629 din data de 15 iunie 2012, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. A. M., domiciliată în ., având ca obiect- obligație prestație periodică.

Instanța, constatând că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 07 noiembrie 2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, deliberând în secret, a pronunțat următoarele:

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal sub nr._ reclamanta C. A. M., a chemat in judecată pe pârâtul S. D., solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună majorarea prestației periodice instituită in favoarea sa prin sentința penală nr.904/l4.oct.2003 pronunțată de Judecătoria Caracal, definitivă și irevocabilă ,de la suma de 80 lei la suma de 500 lei, in funcție de nevoile actuale de întreținere și îngrijire a sănătății sale și obligarea la cheltuieli de judecată.

In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că in anul 200l a fost victima unui grav accident de circulație cauzat din culpa exclusivă a pârâtului S. D.,iar în urma acestui accident a suferit grave traumatisme care au necesitat un număr de l00-l20 zile de îngrijiri medicale și a rămas cu o infirmitate fizică permanentă și cu incapacitate de muncă definitivă, din anul 2003 și până în prezent nevoile de întreținere și îngrijire (hrana, medicamente, recuperare întreținere și tot ce necesită întreținerea și îngrijirea unei persoane bolnave) crescând in mod continuu, făcând eforturi supraomenești de supraviețuire,solicitând admiterea acțiunii așa cum a formulat-o.

La data de 4.05.2012, pârâtul S. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, arătând că starea de sănătate a reclamantei s-a îmbunătățit substanțial ca urmare a tratamentului urmat,sumele de bani primite cu titlul de prestație periodică și ajutoare sociale fiindu-i suficiente pentru a se îngriji, actele medicale depuse la dosar „procauza” redau o gravitate exagerată a stării de sănătate a reclamantei, în condițiile in care aceasta se deplasează fără cărucior și ajutorul altor persoane, solicitând efectuarea unei expertize medicale,care să stabilească gradul de invaliditate și capacitate de muncă,iar in cazul in care se va aprecia că se impune o reapreciere a cuantumului prestației,să se aibă în vedere dispozițiile art.l388 alin.3 Cod civil,l389 și l393 alin.1 Cod civil.

Soluția instanței de fond:

Prin sentința civilă nr. 2629 din data de 15 iunie 2012, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, s-a admis în parte acțiunea reclamantei C. A. M., împotriva pârâtului S. D..

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei o prestație periodică lunară majorată de la 80 lei, la 200 lei.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei 200 lei,reprezentând cheltuieli de judecată.

Motivarea instantei de fond:

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, în anul 200l reclamanta C. A. M. a fost victima unui accident de circulație, șoferul autoturismului implicat în accident fiind pârâtul S. D., accident in urma căruia reclamanta a suferit grave traumatisme care au necesitat un număr de l00-l20 zile de îngrijiri medicale, conform sentințe penale nr.904/l4.l0.2003 a Judecătoriei Caracal, in dosar nr.3463/2002,rămasă definitivă prin respingerea recursului, stabilindu-se că pârâtul a avut la producerea accidentului o culpă de l/3, iar reclamanta de 2/3, prin aceeași sentință, pârâtul fiind obligat la o prestație periodică in cuantum de 800.000 lei vechi lunar, sumă care a rămas neschimbată până în prezent,întrucât reclamanta nu a solicitat majorarea prestației periodice.

Izvorul obligației reclamantului este răspunderea civilă delictuală,prevăzută in art.998-999 Cod civil, potrivit căreia orice faptă culpabilă a omului care cauzează altuia un prejudiciu material sau morală, îl obligă pe cel vinovat la cauzarea prejudiciului să-l repare.

Conform adeverinței nr.l790/l4.06.2012, emisă de Primăria ., reclamanta C. A. M. beneficiază de o indemnizație de handicap in sumă de 530 lei lunar, din partea instituției, prin hotărârea nr.l038/l9.07.2011, emisă de Comisia pentru protecția copilului din cadrul Consiliului Județean O., fiind încadrată în gradul de handicap grav.

Cererea reclamantei de majorarea prestației periodice privită prin prisma elementelor prezentate de către instanță anterior, respectiv culpa in producerea accidentului de circulație a cărei victimă a fost reclamanta, starea de sănătate precară, precum și veniturile pe care le obține de la stat și de la pârât în urma acestui eveniment, au scos în evidență necesitatea admiterii cererii, însă nu in cuantumul solicitat de către reclamantă, pentru că în aceste condiții nu ar fi respectate aceste criterii.

La aprecierea nivelului de majorare a prestației periodice, se vor avea in vedere și nevoile în creștere ale reclamantei impuse de continuarea unui tratament pentru ameliorarea stării de sănătate, a unui regim alimentar deosebit de cel al unei persoane sănătoase și nu în ultimul rând de creșterea prețurilor produselor comerciale și medicamentelor cauzate de inflație, o creștere de la 80 lei la 200 lei a prestației periodice plătită de către pârât in favoarea reclamantei, fiind de natură să acopere aceste nevoi.

Calea de atac exercitată:

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul pârât S. D., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 312 cod procedură civilă, admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și rejudecând, să se reaprecieze cuantumul prestației de întreținere la care va fi obligat în viitor.

În fapt, se arată că hotărârea pronuntata a fost data cu aplicarea gresita a legii.

Astfel, la dosarul cauzei exista probe indubitabile din care rezultă că reclamanta beneficiază de pensie de handicap în sumă de 530 lei precum și de o pensie de invaliditate de 293 lei, la care se adaugă prestația periodică la care a fost obligat de 80 lei, considerând recurentul că acest venit lunar de 903 lei este îndestulător pentru acoperirea nevoilor personale ale reclamantei.

Practica judiciara a stabilit ca in caz de vatamare a integritatii corporale sau a sanatații unei persoane despăgubirea trebuie sa cuprinda după caz echivalentul câstigului din munca de care cel păgubit a fost lipsit sau pe care este impiedicat sa-l dobândeasca prin reducerea sau pierderea capacitatii sale de munca. Daca cel păgubit nu avea o calificare profesionala si nici nu era in curs sa o primeasca despăgubirea se va stabili pe baza salariului minim net pe economie. Daca in cadrul asigurarilor sociale s-a recunoscut dreptul la un ajutor sau la o pensie, reparatia va fi data numai in masura in care paguba suferita prin vatamare depăseste ajutorul ori pensia.

Veniturile intimatei reclamante de 903 lei, depăsesc venitul minim net pe economie, astfel ca majorarea prestatiei periodice nu se mai impunea, cu atât mai mult cu cât culpa recurentului pârât la in producerea accidentului a fost de 1/3 iar a victimei de 2/3.

Intimata reclamanta nu a formulat intâmpinare, depunând la dosar concluzii scrise.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate si a dispozitiilor legale incidente in cauza, Tribunalul constata ca acesta este nefondat si urmeaza a fi respins.

Astfel, prin sentinta penala nr.904/14.10.2003 pronuntata de Judecatoria Caracal in dosar nr.3463/2002 a fost obligat recurentul pârât la plata unei prestatii periodice in favoarea intimatei reclamante in cuantum de 800.000 lei vechi (80 lei RON) cu începere de la data accidentului.

Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut din raportul medico-legal si din hotărârea Comisiei pentru protectia copilului, că minora (la acea vreme) C. A. M. si-a pierdut nu numai capacitatea de munca, dar i-a fost afectata si capacitatea de a învăța si de a înțelege si de a se bucura de ceea ce-i oferă scoala, cultura, viața sociala in general.

Ținând seama de gradul de culpă pe care fiecare l-a avut in producerea accidentului, dar si de îngrijirile pe care minora urmeaza a le primi in continuare, de cheltuielile si eforturile suplimentare ce trebuie sa se faca pentru înlăturarea cât de cât a greutatilor pe care victima trebuie sa le învinga in urma accidentului, a fost stabilita intinderea prestatiei periodice datorata de recurentul pârât, intimatei reclamante.

Prin urmare, prin sentinta penala mentionata s-au stabilit cu putere de lucru judecat criteriile ce trebuie avute in vedere la stabilirea întinderii prestatiei periodice datorata de recurentul pârât intimatei reclamante.

Tocmai de aceea, afirmatia recurentului potrivit careia despăgubirea se stabileste pe baza salariului minim pe economie nu poate primi eficienta, situatia intimatei fiind una mai complexă, deoarece aceasta nu si-a pierdut numai capacitatea de munca, ci este pusa in situatia de a efectua eforturi dar si cheltuieli suplimentare pentru a înlătura cât de cât celelalte greutati intervenite in urma accidentului.

Din probele administrate la fond, respectiv din declaratiile celor doi martori audiati (filele 35,36) se retine ca astfel de dificultati exista, deoarece intimata reclamanta nu are prieteni cu care sa socializeze, fapt ce o afecteaza profund, amenințând cu sinuciderea; aceasta nu a fost in masura sa finalizeze cursurile clasei a VIII-a datorita problemelor de sanatate; Totodata intimatei i se administreaza in continuare calmante deoarece acuză dureri, are nevoie de o alimentatie mai bogată fata de aceea a unui om normal; Intimata se poate deplasa, insa numai pe distante scurte si are nevoie de ajutorul altei persoane in acest sens.

Toate acestea sunt elemente care justifica necesitatea majorării cuantumului prestatiei periodice, cu respectarea, desigur, a culpei retinute in sarcina fiecarei părti in producerea accidentului (1/3- recurent; 2/3 intimata), dar ținând seama si de situatia economica actuala diferita de cea din 2003, respectiv de cresterea preturilor tuturor produselor (alimente, medicamente) si de inflatie, astfel incât suma de 200 lei stabilita de instanta de fond cu titlu de prestatie periodica este una justa.

In consecință, se constata ca in cauza nu este incident motivul de modificare prev de art.304 pct.9 C.pr.civ., invocat de recurentul pârât, deoarece instanta de fond a facut o corecta aplicare a legii (art.998,999 C.civ din 1864) si a principiului reparării integrale a prejudiciului.

Raportat la considerentele de mai sus, Tribunalul, constatând că în cauză nu există vreun alt motiv de casare de ordine publică care să poată fi invocat din oficiu și pus în dezbaterea părților de instanța de recurs, potrivit dispozițiilor art. 306 al.2 cod procedură civilă, în conformitate cu dispoz. art. 312 al.1 C.pr.civ. va respinge recursul formulat, ca nefondat.

In temeiul dispoz art.274 al.1 C.pr.civ., constatând culpa procesuala a recurentului pârât, se va dispune obligarea acestuia la plata catre intimata reclamanta a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată (onorariu avocatial, potrivit chitantei nr.46/01.10.2012-fila 11 dosar recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul pârât S. D., domiciliat în Caracal, Piața V. nr. 11, ., ., împotriva sentinței civile nr. 2629 din data de 15 iunie 2012, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. A. M., domiciliată în ..

Obligă recurentul către intimată la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 Noiembrie 2012, la Tribunalul O..

Președinte,

A. C. Tițoiu

Judecător,

M. I. S.

Judecător,

I. D.

Grefier,

M. R.

Red./Tehnored.M.I.S.

JF:M. M.

Ex.2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie prestaţie periodică. Decizia nr. 1059/2012. Tribunalul OLT