Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 2/2016. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 2/2016 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 05-01-2016 în dosarul nr. 2/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2/2016
Ședința publică de la 05 Ianuarie 2016
Completul de vacanță, specializat în cauze de Minori și familie compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Judecător V. V.
Grefier M. T.
Pe rol, soluționarea apelului civil declarat de apelantul pârât N. G., domiciliat în Comuna Radomirești, ., împotriva sentinței civile nr. 9307/07.12.2015, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. I., domiciliată în Slatina, ..30, ., Județul O., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat avocat E. D., reprezentând pe apelantul pârât N. G., lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelantul pârât N. G. nu a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei, deși a fost legal citat cu această mențiune.
Instanța din oficiu, verificând conform art. 131 din Noul Cod de Procedură Civilă, prin raportare la dispozițiile art. 95 pct.2 din Noul Cod de Procedură Civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina și invocă excepția netimbrării apelului pe care o pune în discuția apărătorului apelantului.
Avocat E. D., având cuvântul pentru apelantul pârât N. G., învederează instanței că apelantul reclamant nu înțelege să achite taxa judiciară de timbru întrucât a renunțat la apelul declarat, conform cererii depuse la dosar la data de 23.12.2015.
Instanța reține cauza pentru pronunțare pe excepția netimbrării apelului.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina, la data de 03.11.2015, sub nr. de dosar_, reclamanta D. I. a chemat în judecată pe pârâtul N. G. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța pe cale de ordonanță președințială, instanța să suplinească acordul pârâtului în ceea ce privește pe minorii N. I. R. și N. M. Alexia, ambii născuți la data de 28.05.2008, pentru a călători în Spania împreună cu mama reclamantă în perioada 20.12.2015 – 05.01.2016 și, pe cale de consecință, suplinirea acordului pârâtului în vederea emiterii pașaportului simplu pentru minorii N. I. R. și N. M. Alexia, ambii născuți la data de 28.05.2008.
Prin sentința civilă nr. 9307/07.12.2015 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ s-a admis ordonanța președințială formulată de reclamanta D. I., în contradictoriu cu pârâtul N. G., ca întemeiată.
S-a dispus suplinirea acordului tatălui pârât în ceea ce privește pe minorii N. I. R. și N. M. Alexia, ambii născuți la data de 28.05.2008, pentru a călători în Spania împreună cu mama reclamantă în perioada 20.12.2015 – 05.01.2016.
S-a dispus suplinirea acordului tatălui pârât în vederea emiterii pașaportului simplu pentru minorii N. I. R. și N. M. Alexia, ambii născuți la data de 28.05.2008.
A fost obligat pârâtul către reclamantă la cheltuieli de judecată în cuantum de 20 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul N. G., solicitând admiterea apelului, schimbarea in totalitate a sentinței.
În motivarea apelului, se arată că sentința este nelegală și netemeinică nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, urgența acestei măsuri nefiind dovedită și motivată, astfel că simpla precizare că reclamanta dorește să petreacă sărbătorile de iarnă împreună cu actualul său soț spaniol, nu duce la concluzia și certitudinea că acest lucru ar fi și în interesul minorilor.
La data de 05.01.2016 instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării apelului, iar apărătorul apelantului, a arătat că apelantul reclamant nu înțelege să achite taxa judiciară de timbru întrucât a renunțat la apelul declarat, conform cererii depuse la dosar la data de 23.12.2015.
Analizând cu prioritate excepția netimbrării apelului, tribunalul reține următoarele:
Procesul civil este de regulă un proces al intereselor private și deși în sistemul nostru de drept este prevăzută gratuitatea justiției, desfășurarea procesului civil implică o . cheltuieli, care se avansează de reclamant sau de partea care formulează cererea, cheltuieli care în cele din urmă se suportă de partea căzută în pretenții potrivit art. 453 – 455 din Noul Cod de procedură civilă.
O componentă importantă a cheltuielilor de judecată o reprezintă taxele de timbru, reglementate prin lege specială, în prezenta speță fiind incidentă OUG nr. 80/2013, care prevede obligația de achitare a taxelor judiciare pentru cererile de apel.
Potrivit art. 1 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, taxe care se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac conform art. 32 din aceeași lege.
În temeiul art. 33 alin. 1 din OUG 80/2013 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă acestea nu au fost plătite în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, i se pune in vedere apelantului, în condițiile art. 200 alin 2 teza I cod procedură civilă, să achite suma datorată, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 470 alin.2 cod procedură civilă, „la cererea de apel se va atașa dovada achitării taxelor de timbru”, cerință prevăzută sub sancțiunea nulității potrivit prevederilor de la alin. 3 al aceluiași articol.
În speța de față, prin adresa emisă la data de 29.12.2015 și primită la data de 30.12.2015 (f. 27) i s-a pus în vedere apelantului să achite taxa judiciară în sumă de 20 lei, stabilită în conformitate cu prevederile art. 23 alin. 1 lit. b din OUG 80/2013.
Întrucât apelantul nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa, în conformitate cu dispozițiile legale mai sus menționate, coroborat cu prevederile art. 470 alin. 2 și 3 coroborat cu art. 480 alin. 1 cod procedură civilă, instanța urmează să admită excepția netimbrării apelului și să anuleze apelul, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția netimbrării invocată din oficiu.
Anulează apelul civil declarat de apelantul reclamant pârât N. G., domiciliat în Comuna Radomirești, ., împotriva sentinței civile nr. 9307/07.12.2015, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. I., domiciliată în Slatina, ..30, ., Județul O., ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Ianuarie 2016.
Președinte, D. S. | Judecător, V. V. | |
Grefier, M. T. |
Red. V. V.
Dact. M.T. 08 Ianuarie 2016/ 4 ex
J. fond. P. S.
← Uzucapiune. Decizia nr. 41/2016. Tribunalul OLT | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
---|