Pretenţii. Decizia nr. 1085/2013. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 1085/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 1085/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1085/2013
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I. S.
Judecător A. C. Tițoiu
Judecător C. C.
Grefier M. R.
Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă Asociația de proprietari nr. 47, cu sediul în S., .. 12, parter, județul O., împotriva sentinței civile nr. 1333 din data de 06 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria S., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât T. M., domiciliat în S., .. 9, ., județul O., având ca obiect- pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat M. M. pentru recurenta reclamantă Asociația de proprietari nr. 47 S., lipsă intimatul pârât T. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța procedând la verificarea competenței în temeiul art. 159 ind.1 alin. 4 c.p.c., constată în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3 c.p.c. că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Avocat M. M. depune la dosar împuternicire avocațială de reprezentare nr._/2013.
Instanța pune în discuție cererea de repunere pe rol formulată de recurentă la 31.10.2013.
Avocat M. M. solicită admiterea cererii de repunere pe rol.
Instanța admite cererea și repune cauza pe rol. Acordă cuvântul asupra recursului promovat.
Pentru recurenta reclamantă Asociația de proprietari nr. 47 S., avocat M. M., solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond admiterea în totalitate a acțiunii, respectiv acordarea penalităților de întârziere aferente perioadei martie 2011-decembrie 2011.
Învederează că nu se solicită cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 07.08.2012 sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 47 S., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtului T. M. la plata sumei de 461,07 lei, din care suma de 378,94 lei reprezintă cheltuieli de întreținere pentru perioada iulie 2010 – aprilie 2012 și suma de 82,13 lei reprezintă penalități de întârziere aferente.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat ca pârâtul a beneficiat de serviciile prestate de furnizori, refuzând nejustificat să achite debitul si penalitățile de întârziere, deși a fost somat in acest sens.
Soluția instanței de fond:
Prin sentința civilă nr. 1333 din data de 06 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria S., în dosar nr._, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 47 S., în contradictoriu cu pârâtul T. M..
A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 378,94 lei reprezentând cote de întreținere restante pentru perioada iulie 2010- aprilie 2012 și a sumei de 40,41 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei iulie 2010 –decembrie 2010, ianuarie 2012- aprilie 2012.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Motivarea instanței de fond:
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că pârâtul a beneficiat de serviciile prestate de furnizori, fără a-și achita cota parte ce îi revenea din cheltuielile de întreținere pentru perioada iulie 2010-aprilie 2012.
Potrivit prevederilor art.46 din Legea nr.230/2007, care reglementează raportul juridic dintre cele două părți în perioada ce face obiectul cererii de chemare în judecată, toți proprietarii de apartamente trebuie să plătească cota ce le revine din bugetul pentru cheltuielile comune.
Asociația de Proprietari poate impune o penalizare pentru neplata cheltuielilor comune, inclusiv a celor neprevăzute și a altor cheltuieli restante, oricărui proprietar care se face vinovat de neplata acestora timp de mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit, penalizare care nu poate fi mai mare de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, așa cum este prevăzut în art.49 din Legea nr.230/2007.
Astfel, impunerea penalităților pentru neplata cheltuielilor comune este o facultate pentru reclamantă, iar nu o obligație.
In cauză, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 47 a stabilit ca procentul de penalizare să fie de 0,07%, conform proceselor verbale ale Adunării Generale a Asociației de P. din data de 28.10.2010 și 23.10.2012.
Instanța a constatat că reclamanta nu a făcut dovada existenței unui proces-verbal al Adunării Generale pentru anul 2011 prin care să se fi stabilit procentul de penalități de întârziere pentru anul în curs și a învederat la interpelarea instanței că nu ar exista vreo hotărâre pentru anul 2011 de stabilire a penalităților.
Instanța a constatat că atribuția stabilirii penalităților de întârziere aparține comitetului executiv, conform dispozițiilor art. 30 lit. j din Legea 230/2007.
În situația în care comitetul executiv nu stabilește penalitățile, adunarea generală a proprietarilor are posibilitatea de a stabili penalitățile (astfel cum au fost stabilite penalitățile pentru anii 2010 și 2012). Ori, în cazul în care penalitățile sunt stabilite de către Adunarea Generală a proprietarilor, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 23 alin. 1 din Legea 230/2007 care prevăd că după adunarea generală de constituire a asociației de proprietari va avea loc cel puțin o dată pe an, în primul trimestru, o adunare generală a proprietarilor membri ai asociației. Responsabilitatea cu privire la neconvocarea a cel puțin unei adunări generale a proprietarilor aparține membrilor comitetului executiv, inclusiv președintelui asociației de proprietari.
Având în vedere situația expusă, rezultă că în lipsa unei hotărâri a comitetului executiv sau a unei hotărâri a Adunării Generale prin care să se fi stabilit penalitățile de întârziere sau cel puțin să se fi menținut cuantumul penalităților la cele stabilite în cursul anului 2010, impunerea penalității de 0,07% pentru anul 2011 nu este valabilă și pe cale de consecință, instanța nu a obligat pârâtul și la plata sumei de 41,72 lei penalităților aferente anului 2011.
Având în vedere faptul că în cazul obligațiilor de a da o sumă de bani, creditorul trebuie să dovedească existența creanței, astfel încât dacă el face această dovadă, neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu dovedește executarea, rezultă existența unui drept de creanță în favoarea reclamantei-creditoare în cuantum de 419,35 lei din care suma de 378,94 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada iulie 2010-aprilie 2012 și suma de 40,41 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei iulie 2010-decembrie 2010 și ianuarie 2012-aprilie 2012, fiind datorate de pârât în condițiile în care aceasta nu a dovedit plata potrivit art. 1169 C.civ.
Pentru aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea, a obligat paratul la plata sumei de 378,94 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada iulie 2010- aprilie 2012 și suma de 40,41 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei iulie 2010-decembrie 2010 și ianuarie 2012-aprilie 2012.
Calea de atac exercitată:
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Asociația de Proprietari nr.47, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Este criticată sentința în sensul neacordării penalităților de întârziere aferente anului 2011 în cuantum de 41,72 lei, impunându-se acest lucru, deoarece există o hotărâre a Comitetului Asociației de P. nr.47, respectiv procesul verbal de ședință din data de 2.03.2011 prin care a fost stabilit procentul de penalități de întârziere pentru neplatnici, hotărât pentru anul 2010, în același cuantum de 0,07% și pentru anul 2011.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 și următoarele cod procedură civilă.
La dosar s-a depus procesul verbal incheiat la data de 02.03.2011, cu ocazia sedintei Comitetului executiv al Asociatiei de proprietari nr.47-N.I..
Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, raportat la dispozitiile legale incidente in cauza, Tribunalul constata ca acesta este fondat si va fi admis, pentru următoarele considerente:
La dosarul cauzei s-a depus, in recurs, procesul verbal incheiat la data de 02.03.2011, cu ocazia sedintei Comitetului executiv al Asociatiei de proprietari nr.47-N.I., potrivit căruia s-a hotărât mentinerea si pe parcursul anului 2011 a procentului de penalități stabilit in anul 2010, respectiv acela de 0,07%/ zi de întârziere.
Se constata astfel, in lumina înscrisului nou depus in calea de atac, că la nivelul asociatiei recurente s-a adoptat, in conditiile art. 30 lit. j din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, hotărârea de stabilire a procentului de penalități, aferent anului 2011, astfel că cererea recurentei reclamante este intemeiata si sub acest aspect.
In consecință, in temeiul dispoz art.312 al.1 teza I C.pr.civ., Tribunalul va admite recursul declarat de recurenta reclamantă Asociația de proprietari nr. 47, împotriva sentinței civile nr. 1333 din data de 06 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria S., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât T. M., va modifica sentința în sensul că îl va obliga pe intimatul pârât și la plata penalităților de întârziere aferente perioadei martie 2011-decembrie 2011, în cuantum total de 31,23 lei.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta reclamantă Asociația de proprietari nr. 47, cu sediul în S., .. 12, parter, județul O., împotriva sentinței civile nr. 1333 din data de 06 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria S., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât T. M., domiciliat în S., .. 9, ., județul O., modifică sentința în sensul că obligă intimatul pârât și la plata penalităților de întârziere aferente perioadei martie 2011-decembrie 2011, în cuantum total de 31,23 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 Noiembrie 2013, la Tribunalul O..
Președinte, M. I. S. | Judecător, A. C. Tițoiu | Judecător, C. C. |
Grefier, M. R. |
Red./Tehnored;M.I.S.
JF;M. C.
Ex.2
← Actiune in regres. Sentința nr. 1178/2013. Tribunalul OLT | Fond funciar. Decizia nr. 288/2012. Tribunalul OLT → |
---|