Pretenţii. Decizia nr. 138/2016. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 138/2016 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 04-02-2016 în dosarul nr. 138/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBOLT:2016:020._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 138/2016
Ședința publică de la 04 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. V.
Judecător S. O.
Grefier A. D.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelantul reclamant S. C. Județean de Urgență C., cu sediul în C., ., Județul D. împotriva sentinței civile nr. 2210 din 22.10.2015 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât Beliță M., domiciliat în comuna Poboru, ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța în conformitate cu prevederile 131 alin. 1 raportate la dispozițiile art. 95 alin. 2 privitoare la competența Tribunalului și art. 466 alin. 1 Cod proc. Civ. privitoare la calea de atac a apelului, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Întrucât prin cererea de apel apelantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și reține cauza spre soluționare .
INSTANȚA,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2210/22.10.2015,pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Caracal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de S. C. Județean de Urgență C. în contradictoriu cu pârâtul Beliță M. și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că pârâtul Beliță M. a beneficiat de tratament medical din partea reclamantei S. C. Județean de Urgență C., în perioada 22.03 – 24.03.2011, fapt ce reiese din decontul de cheltuieli depus la dosarul cauzei fila 6, iar ca urmare a spitalizării pârâtului au fost suportate de către reclamantă cheltuieli aferente spitalizării și medicamentației în sumă de 646,22 lei, aspect ce reiese din decontul de cheltuieli depus la dosarul cauzei fila 6.
S-a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
Din modul de redactare a acestui text legal reiese că reclamanta putea formula o acțiune având ca obiect repararea prejudiciului cauzat prin vătămarea de către o persoană a sănătății unei alte persoane numai împotriva agresorului, ce ar avea obligația de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale.
Pârâtul Beliță M. nu poate fi obligat în temeiul Legii 95/2006 să achite contravaloarea serviciilor medicale ce i-au fost prestate atâta timp cât nu există nici o dispoziție legală care să-i impună o astfel de obligație.
Instanța de fond a apreciat că dispozițiile Legii 95/2006 sunt de strictă interpretare și aplicare una dintre cerințele fundamentele ale fiecărei legi fiind aceea de a fi previzibilă pentru a conferi posibilitatea destinatarilor ei de a se conforma dispozițiilor legale.
În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de spitalizare, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art.998-999 Cod civ. Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, este obligat să-l repare.
Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate, s-a apreciat că pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții:existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
Față de considerentele anterior menționate, instanța de fond a apreciat că reclamanta a suferit un prejudiciu patrimonial ca urmare a spitalizării pârâtei a cărui valoare este de 646,22 lei, conform fișei de observație anexată, precum și că prejudiciul este cert atât în privința existenței cât și în privința posibilității de evaluare. Astfel prejudiciul a fost produs înainte de momentul promovării acțiunii iar la dosarul cauzei nu există nici o probă din care să reiasă că prejudiciul a fost reparat până în prezent.
În ceea ce privește fapta ilicită aceasta reprezintă orice faptă prin care încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane.
Prin încălcarea normelor dreptului obiectiv în vederea aprecierii caracterului ilicit al faptei urmează a fi avute în vedere normele juridice și normele de conviețuire socială, în măsura în care reprezintă o continuarea dispozițiilor legale și conturează însuși conținutul, limitele și modul de executare a drepturilor subiective recunoscute de lege.
Reclamantul, prin acțiunea formulată a invocat faptul că deși asupra pârâtului s-a săvârșit o agresiune ce se încadrează în infracțiunile prevăzute de Codul Penal pentru care în vederea tragerii la răspundere penală a agresorului este necesară plângerea prealabilă, partea vătămată nu a formulat o astfel de plângere penală motiv pentru care reclamantul apreciază că se află în imposibilitatea legală și materială de recuperare a prejudiciului ce i-a fost cauzat.
În ceea ce privește instituția plângerii prealabile instanța de fond a observat că acesta era reglementată atât pe planul dreptului material și anume de art.131 Cod pen și art.132 Cod pen cât și pe planul dreptului procesual prin art.10 lit.f) și art.279-282 Cod pen., și avea scopul de a ocroti în mod primordial interesele celui vătămat prin infracțiune, dreptul de a formula plângere prealabilă având un caracter personal și vizând persoana vătămată.
Având în vedere că depunerea plângerii prealabile de către pârât în scopul tragerii la răspundere penală a persoanei vătămate este privită de lege ca un drept al acesteia din urmă și nu ca o obligație instanța de fond a apreciat că nu există nici o dispoziție legală care să-i impună pârâtului obligația de a formula o astfel de plângere, astfel că nu se poate reține în sarcina pârâtului săvârșirea vreunei fapte ilicite nici o normă de drept nefiind încălcată de către acesta în cauză.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel apelantul reclamant S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. prin care solicită admiterea apelului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond și pe cale de consecință obligarea pârâtului la plata sumei de 646,22 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate acestuia.
În motivare apelului, reclamantul arată că, având în vedere dispozițiile art.313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuieli efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.
Precizează apelantul că spitalul în calitate de furnizor de serviciu medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâtul a fost victima unui accident de circulație/agresiune, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia, cheltuielile de spitalizare pentru agresiuni, accidente rutiere, accidente de muncă și boli profesionale, nu se suportă din fondul asigurărilor sociale de sănătate, astfel încât spitalul trebuie să deconteze casei de asigurări de sănătate cheltuielile de spitalizare de la persoanelor vinovate.
Apelantul consideră că cel obligat la repararea prejudiciului este persoana care prin fapta proprie a produs o vătămare sănătății altei persoane.
Având în vedere faptul că pârâtul a fost victima unui accident de circulație/agresiune, iar spitalul a efectuat cheltuieli și a asigurat asistență medicală pârâtului, este evident că S. C. Județean de Urgență C. a suferit o diminuare a patrimoniului, fără ca pentru aceasta să existe o justă cauză.
Astfel, la baza diminuării patrimoniului a stat atitudinea pârâtului care nu a făcut demersurile legale pentru a identifica persoana culpabilă și nu a înțeles să solicite tragerea la răspundere a celui care l-a accidentat/agresat, iar spitalul se află în imposibilitatea de a cunoaște făptuitorul.
Ținând cont de dispozițiile art.313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății ,,pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale casei de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, iar spitalul în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistența medicală acordată, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt suportate din Fondul Național de Asigurări de Sănătate’’.
Menționează apelantul că sumele ocazionate de unitățile sanitare cu serviciile medicale acordate pacienților victime ale accidentelor de circulație/agresiunilor, trebuie recuperate de furnizorii de servicii medicale, în speță, S. C. Județean de Urgență C. și restituire către Casa de Asigurări de Sănătate D., de la persoanele care datorează debitul.
Concluzionând, apelantul reclamant arată că nu deține date sau documente privind persoanele care au produs fapta, decât evidența persoanelor spitalizate.
Intimatul pârât nu a depus întâmpinare.
Examinând sentința apelată în raport cu actele dosarului și dispoz. art. 476 și urm. din codul de procedură civilă, Tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Intimatul a beneficiat de servicii medicale de urgență, fiind internat la S. C. Județean de Urgenta C. – Sectia Neurochirurgie, ca urmare a unei agresiuni suferite, fiind internat în perioada 22.03-24.03.2011, potrivit decontului de cheltuieli aflat la fila 6 dosar fond, contravaloarea zilelor de spitalizare fiind în suma de 646,22 lei.
Potrivit art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății cu modificările ulterioare inclusiv prin Legea nr. 91/23.04.2015 publicată în M.Of. nr. 283/27.04.2015"(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, precum și daune sănătății propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.
Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată”.
Textul de lege este imperativ în privința obligației furnizorului de servicii medicale de a recupera cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistența medicală, însă de la persoanele care prin fapta lor aduc daune sănătății altei persoane și nicidecum de la persoanele agresate.
Potrivit art. 220 din Legea nr. 95/2006 220 astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 2/2014 "(1) Persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază de servicii medicale, în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, prevăzut de prezenta lege.
(2) Pentru persoanele care au beneficiat de servicii medicale în condițiile alin. (1), furnizorii de servicii medicale sunt obligați să comunice CNAS datele de identificare ale acestora.
(3) CNAS comunică la ANAF, trimestrial, pe bază de protocol, datele de identificare ale persoanelor prevăzute la alin. (2) în vederea impunerii conform prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care se constată existența veniturilor asupra cărora se datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate."
Potrivit art. 92 alin. 1 și art. 93 din actul normativ mai sus menționat "acordarea asistentei medicale publice de urgenta, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului si un drept al cetățeanului . Finanțarea acordării asistentei medicale publice de urgență se face de la bugetul de stat...din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, din bugetul autorităților publice locale, precum si din alte surse prevăzute prin lege, inclusiv donații si sponsorizări".
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății cu modificările ulterioare inclusiv prin Legea nr. 91/23.04.2015 publicată în M.Of. nr. 283/27.04.2015, rezultă că nicio normă legală nu obligă persoana vătămata de a formula plângere penală împotriva făptuitorului nici chiar in dreptul penal, pentru anumite fapte penale care se pedepsesc la plângerea prealabilă a persoanei vătamate, lipsa plangerii împiedica tragerea la răspundere penală a făptuitorului.
De aceea, nu se poate retine faptul că persoana vătămată nu și-a îndeplinit o obligație prevăzuta de lege, astfel încât omisiunea sa-i fie imputabila si sa constituie temei al răspunderii civile, iar daca ar fi existat o impăcare intre agresor si agresat evident ca organele in drept ar in constat aceasta imprejurare, motiv pentru care susținerea apelantului sub acest aspect se vadeste a fi neîntemeiată, astfel neputând fi reținut că intimatul parat ar fi săvârșit o faptă ilicită prin nesesizarea organelor judiciare cu plângere împotriva agresorului.
Legiuitorul, prin instituirea prevederilor art. 313 a avut in vedere consacrarea cadrului legal de atragere a răspunderii civile a persoanei care a săvârșit . si nicidecum de îngrădire a drepturilor persoanei vătămate. Este absurd a considera că persoana vătămată dintr-un fapt propriu beneficiază de asistenta medicala de urgenta gratuită, pe când persoana vătămată prin fapta unui terț să fie obligată la plata acestui serviciu.
Raționamentul are punctul de pornire de la premisa că în situația în care persoana vătămată ar fi avut calitatea de persoană asigurată, prin aplicarea prevederilor art. 313 s-ar realiza o plata nedatorată.
În consecință, sentința instanței de fond este temeinică și legală, motiv pentru care, Tribunalul urmează ca in baza art. 480 alin.1 din noul cod de procedură civilă, să respingă apelul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant S. C. Județean de Urgență C., cu sediul în C., ., Județul D. împotriva sentinței civile nr. 2210 din 22.10.2015 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât Beliță M., domiciliat în comuna Poboru, ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Februarie 2016.
Președinte, V. V. | Judecător, S. O. | |
Grefier, A. D. |
Red./tehnored.S.O.
Ex.4/15.02.2016
Judecător fond L.A. G.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 161/2016. Tribunalul OLT | Pretenţii. Decizia nr. 157/2016. Tribunalul OLT → |
|---|
