Pretenţii. Decizia nr. 497/2016. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 497/2016 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 24-05-2016 în dosarul nr. 497/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBOLT:2016:020._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 497/2016
Ședința publică de la 24 Mai 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. B.
Judecător I. M.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelanții pârâți T. P. și T. A. M., ambii domiciliați în Caracal, ., ., împotriva sentinței civile nr. 600/23.02.2016,pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata I. V. Ș., domiciliată în Caracal, .. C2, ., ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: apelantul pârât T. P. personal, lipsă fiind apelanta pârât ă T. A. M. și intimata reclamantă I. V. Ș. .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus, prin serviciul registratură, din partea intimatei reclamante I. V. Ș. prin avocat I. M., cerere de respingerea probatoriului solicitat de apelanți, prin motivele de apel și cerere de judecarea cauzei în lipsă, chitanța reprezentând onorariul pentru avocat și împuternicirea avocațială.
Verificând, din oficiu la primul termen de judecată, în raport de dispozițiile art. 131 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, coroborat cu dispozițiile art. 95 pct. 2 și art. 466 alin.1 Cod de Procedură Civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Instanța acordă cuvântul asupra aspectului propunerii de probe.
Apelantul pârât T. P., solicită proba cu martori cu care înțelege să facă dovada faptului că suma pretinsă de reclamantă nu a reprezentat un împrumut.
Instanța respinge proba solicitată cu motivarea că nu a fost solicitată la instanța de fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra apelului.
Apelantul pârât T. P., având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat în scris la dosar.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 600/23.02.2016 pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, s-a admis cererea formulată de reclamanta I. V. Ș. în contradictoriu cu pârâții T. P. și T. A. M..
Au fost obligați pârâții să restituie reclamantei suma de 700 lei, reprezentând împrumut și la plata către reclamantă a sumei de 554 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la începutul lunii iulie 2015, reclamanta i-a împrumutat pe pârâții cu suma de 700 lei, urmând ca aceștia în scurt timp să-i restituie, respectiv la data de 10 iulie 2015.
Conform dispozițiilor art. 309 al. 2 din C.p.civ. „nici un act juridic nu poate fi dovedit cu martori, dacă valoarea obiectului său este mai mare de 250 lei”. Dar, potrivit al. 4 pct. 1 și pct 4 al aceluiași articol „este inadmisibilă proba cu martori dacă pentru dovedirea unui act juridic legea cere forma scrisă, în afară de cazul în care partea se află în imposibilitate materială sau morală de a-și întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic, precum și atunci când părțile convin, fie și tacit, să folosească această probă, însă numai privitor la drepturi de care ele pot să dispună”.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a propus proba cu martori pentru dovedirea convenției, probă la care pârâții nu s-au opus prin întâmpinare. Această situație echivalează cu o convenție asupra probelor care înlătură obligația de a se face dovada prin act sub semnătură privată.
Pe de altă parte, instanța de fond a constatat că între părți a existat o legătură apropiată de prietenie, legătură care a generat încrederea reclamantei în pârâți, chiar dacă între ele nu există vreun grad de rudenie în linie directă. De altfel, nicio lege nu cere o asemenea legătură, regula instituită de art. 309 din C.p.civ., putând fi înlăturată și în situația existenței unor raporturi apropiate, de prietenie între părți, care le-a împiedicat să redacteze un înscris.
Martorul V. T. a relatat că a fost de față când reclamanta le-a solicitat pârâților să-i restituie suma de 700 lei împrumutată, dar aceștia i-au cerut reclamantei să-i mai păsuiască o lună de zile, până când i-au banii, lucru cu care a fost de acord.
De asemenea, martorul a mai relatat instanței faptul că după o lună de zile a trecut prin cartierul părților și a auzit când reclamanta discuta pe un ton ridicat cu pârâtul în legătură cu restituirea sumei împrumutate, iar acesta îi spunea reclamantei că nu-i mai restituie această sumă și să facă ce crede de cuviință.
Tot același martor, a învederat instanței faptul că părțile erau vecini și prieteni de familie, fapt ce a determinat-o pe reclamantă să le acorde suma împrumutată fără să încheie un act sub semnătură privată.
Potrivit art. 1270 din C. civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 271 din C.civ., părțile sunt ținute să-și execute obligațiile.
Conform art. 2158 din C.civ., împrumutul de consumație este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile și consumtibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeași sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeași natură și calitate”.
Având în vedere aceste dispoziții legale, declarația martorului V. T., notificarea prin care reclamanta îi soma pe pârâți ca în termen de 15 zile de la primirea acesteia să-i restituie suma împrumutată, precum și dispoz. art. 358 din C.p.civ., potrivit cărora neprezentarea la instanță pentru a li se lua interogatoriu reprezintă un început de dovadă scrisă care se coroborează cu celelalte probe, instanța a considerat că reclamanta a făcut dovada sumei de bani împrumutată pârâților.
Instanța a avut de asemenea în vedere și faptul că pârâții nu au dovedit netemeinicia afirmațiilor reclamantei, astfel cum prevăd dispoz. art. 249 din C.p.civ, potrivit cărora cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a admis cererea reclamantei și a obligat pârâții să restituie reclamantei suma de 700 lei, reprezentând împrumut.
Conform art. 453 al. 1 din C.p.civ., „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să-i plătească acesteia cheltuieli de judecată”.
Instanța având în vedere dispozițiile mai sus menționate, i-a obligat pe pârâții la plata către reclamantă a sumei de 554 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, din care 54 lei reprezintă taxă de timbru, iar 500 lei reprezintă onorariu de avocat.
Impotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții T. P. și T. A. M., care critică hotărârea instanței de fond arătând că suma de 700 lei pretinsă de către reclamantă nu reprezintă un împrumut acordat de către aceasta apelanților ci 200 lei contravaloarea unei găleți de vopsea lavabilă de 25 kg. pe care i-a dat-o reclamantei și 500 lei manopera pentru zugrăvirea unei părți din apartamentul acesteia, sumă ce nu i-a fost solicitată ci a fost dată de aceasta din proprie inițiativă.
Menționează că la judecarea fondului cauzei nu au fost prezenți întrucât erau de serviciu și știind că nu au împrumutat nicio sumă de bani de la reclamantă, nu se va da curs cererii acesteia.
In dovedire cererii de apel, au solicitat proba cu martori.
Intimata reclamanta I. V. Ș. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului și menținerea soluției instanței de fond ca temeinică și legală.
Arată că, apelanții critică soluția pronunțată de instanța de fond atât în ceea ce privește temeinicia cât și legalitatea acesteia fără însă a face dovezi în sensul celor susținute cu ocazia judecării pe fond a cauzei, motiv pentru care consideră nefondat apelul și solicită respingerea probelor solicitate în apărare de apelanți, în condițiile în care aceștia nu și-au formulat și nu au solicitat apărări odată cu judecarea fondului cauzei.
Analizând apelul formulat, tribunalul constată că este nefondat.
Potrivit art. 479 C.pr.civ. instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către rima instanță.
Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu.
În cauză se observă că deși legal citați la instanța de fond, pârâții apelanți nu s-au prezentat în instanță și nu și-au formulat probe în apărare.
Pe de altă parte, instanța de fond a constatat că între părți există o legătură apropiată de prietenie, legătură care a generat încrederea reclamantei în pârâți chiar dacă nu există un grad de rudenie între părți.
Din declarația martorului V. T. (fila 32 dosar fond) reiese că acesta cunoaște că reclamanta le-a cerut pârâților să-i restituie suma de 700 lei pe care aceasta le-a împrumutat-o iar pârâții au rugat-o pe reclamantă să aibă răbdare încă o lună întrucât urmează să ia salariul și să-i restituie suma împrumutată, lucru cu care reclamanta a fost de acord.
Martorul a declarat că cunoaște aceste aspecte, deoarece a fost de față la discuția ce a avut loc între reclamantă și cei doi pârâți. După o lună, același martor relatează că pârâtul T. P. i-a spus reclamantei că nu-i va da suma împrumutată, să facă ce crede de cuviință.
Martorul arată că reclamanta și pârâți sunt vecini, prieteni de familie și între aceștia există o relație apropiată.
Față de aceste aspecte și de faptul că pârâtul nu s-a prezentat în instanță pentru a se apăra, tribunalul constată că între părți a avut loc un contract de împrumut potrivit art. 2158 C.civ., fapt pentru care urmează să respingă apelul ca nefondat.
In baza art. 453 C.pr.civ. va obliga apelantul și la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanții pârâți T. P. și T. A. M., ambii domiciliați în Caracal, ., ., ., Județul O., împotriva sentinței civile nr. 600/23.02.2016,pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata I. V. Ș., domiciliată în Caracal, .. C2, ., ., ca nefondat.
Obligă apelantul la 250 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Mai 2016.
Președinte, I. B. | Judecător, I. M. | |
Grefier, M. T. |
Red.IB
Tehnored.IM
Jf:D. D.
Ex.4/30.05.2016.
← Anulare act. Sentința nr. 1064/2015. Tribunalul OLT | Contestaţie la executare. Decizia nr. 466/2016. Tribunalul OLT → |
---|