Pretenţii. Decizia nr. 78/2016. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 78/2016 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 01-02-2016 în dosarul nr. 78/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBOLT:2016:020._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 78/2016
Ședința publică de la 01 Februarie 2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE D. S.
Judecător O. M. P.
Grefier R. I. T.
Pe rol se află soluționarea apelului civil declarat de apelantul pârât T. I., domiciliat în Slatina, ., . împotriva sentinței civile nr. 5366/29.06.2015 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă I. V., domiciliată în Slatina, ., ., ., jud. O. și domiciliu procesual ales la cabinet avocat Sarsan M. C. cu sediul în Slatina, ., jud. O., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul pârât T. I. asistat de avocat V. R. care depune împuternicire avocațială nr._/2015 –Baroul O. pși avocat Sarsan M. C. pentru intimata reclamantă I. V. cu împuternicire avocațială nr._/2015 – Baroul O..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că termenul a fost acordat la solicitarea apelantului pentru angajare apărător iar avocatul intimatei a formulat cerere pentru strigarea cauzei la sfârșitul ședinței, după care,
Avocat Sarsan M. C. pentru intimata reclamantă I. V., arată că cererea sa a rămas fără obiect întrucât a reușit să ajungă la strigarea cauzei.
La interpelarea instanței, apărătorii părților arată că nu au probe noi de solicitat, ci doar înscrisurile aflate la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.
Avocat V. R. pentru apelantul pârât T. I., solicită admiterea apelului, anularea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantă. Apreciază că hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât în hotărâre se face vorbire de răspunderea civilă delictuală însă consideră că nu există prejudiciu moral cu atât mai mult cu cât din singurele probe de la dosar, respectiv declarațiile martorilor, nu rezultă acest aspect ba chiar mai mult, declarațiile acestora se contrazic.
Astfel, solicită admiterea apelului, cu cheltuieli de judecată.
Avocat Sarsan M. C. pentru intimata reclamantă I. V., arată că ÎCCJ a stabilit în ceea ce privește repararea daunelor morale, acestea trebuie înțelese într-un sens mai larg, nu ca o compensare materială ci ca un complex de măsuri patrimoniale și nepatrimoniale, ale cărui scop este acela ca, în funcție de particularitățile fiecărei cauze, să ofere părții o anumită satisfacție pentru suferințele îndurate iar aceste despăgubiri trebuie să fie rezonabile.
Arată că din probele aflate la dosar rezultă că apelantul pârât a lovit-o pe intimata reclamantă în zona feței, deține și certificat medico-legal și consideră că instanța în mod corect a apreciat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
Astfel, solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
Dezbaterile fiind închise,
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 5366/29.06.2015 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I. V., CNP_, cu domiciliul în SLATINA, ., ., ., J. O. în contradictoriu cu pârâtul T. I., CNP_, cu domiciliul în SLATINA, ., ..
A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3.000 lei reprezentând daune morale.
S-a respins capătul de cerere având ca obiect plata daunelor materiale în cuantum de 1.500 lei, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 22.10.2014 sub nr._ reclamanta I. V. în contradictoriu cu pârâtul T. I., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea paratului sa îi plătească suma de 15.000 lei cu titlu de daune morale si materiale pentru . suferita in data de 14.10.2013.
În motivare, s-a arătat că, în fapt, la data de 14.10.2013, reclamanta se afla la lucru in Piața Zahana din Municipiul Slatina, unde deține o masa destinata comerțului cu fructe si legume.
La un moment dat, a apărut paratul care a luat de pe masa ei in jur de 2 kg de roșii, pe care nu le-a plătit, plecând cu acestea.
Vecinii de la mese, observându-l au atenționat-o, ea luându-se după parat, i-a luat plasa cu roșiile din mana, moment in care, paratul a început sa o injure.
La scurt timp, paratul a revenit ia masa mea, a înjurat-o, a scuipat-o si i-a aplicat o lovitura cu pumnul in zona fetei.
Colegii de la mese l-au imobilizat, întrucât acesta voia sa fuga, imediat apărând si organele de politie care l-au identificat si l-au sancționat contravențional.
Urmare a loviturii primite a necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal, fapt ce a determinat-o sa depună o plângere penala împotriva paratului.
Dosarul, a fost înregistrat sub nr 6150/P/2013, iar soluția data a fost de clasare a cauzei.
A formulat plângere împotriva actelor Parchetului, iar Judecătoria Slatina prin sentința penală nr. 662/04.09.2014 pronunțată in dosarul nr._, a respins plângerea sa ca nefondată și a menținut soluția dată prin Ordonanța de clasare nr. 6150/P/2013 din 23.05.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, ca fiind legală și temeinică, ea fiind obligată la plata sumei de 20 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat .
Întrucât soluția data in dosarul penal nu a favorizat-o, din contra, a dat castig de cauza unei persoane care înjura, scuipa, lovește oameni in plina zi, . aglomerat (Piața Zahana fiind cea mai mare piața din Municipiul Slatina), a fost nevoita sa formuleze prezenta cerere de răspundere civila delictuala, solicitând sa se admită asa cum a fost formulata.
La judecarea acestei cereri solicită a se avea in vedere răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin fapta proprie (art. 1357-1371 Noul Cod Civil).
Astfel, rezultă că răspunderea civilă delictuală se angajează ori de câte ori un prejudiciu este injust cauzat unei persoane printr-o faptă ilicită extracontractuală, de originea și izvorul dreptului subiectiv sau interesului legitim încălcat.
Dovada o va face cu înscrisuri, interogatoriul paratului si daca instanța considera necesar si cu depozițiile martorilor audiați in cadrul dosarului penal nr. 6150/P/2013.
În drept invocă dispoz art. 1357-1371 Noul cod civil. A atașat în copii acte din dosarul penal nr. 6150/P/2013.
La data de 24.11.2014 reclamanta a depus precizări, în sensul că valoarea daunelor materiale este de 1500 lei suma reprezentata de onorariile avocaților pentru faza de urmărire penala - pentru dovedirea acestora a depus la dosar chitanță onorariu avocat in cuantum de 750 lei si, atașează la prezenta chitanța onorariu pentru alt avocat in cuantum tot de 750 lei;
Valoarea daunelor morale este de 15.000 lei asa cum a solicitat si in cadrul dosarului penal din care, deriva prezenta cauza.
Doreste sa fie audiati in calitate de martori cele doua persoane audiate in faza de urmărire penala: Țiră L. C. și P. A. N..
Pârâtul T. I. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondata a cererii de chemare în judecată având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta I. V. și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că, prin plângerea penală formulată de petenta I. V., la de 07.11.2013, împotriva sa s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea de lovire sau alte violențe prin ordonanța din 23.05.2014, în dos. penal nr. 6150/P/2C13.
Ulterior, prin ordonanța nr. 1167/_ din 18.06.2014 s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii împotriva soluției adoptate în dos. nr. 6150/P/2013 de către P. Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.
În baza înscrisurilor și declarațiilor martorilor Țînă L. C. și P. A. N., vânzători în piața Zahana, reiese faptul că, în data de 14.10.2013 a avut loc un conflict spontan între reclamant și pârâtă.
Susținerile reclamantei conform căruia a luat 2 kg. roșii pe care nu le-a plătit sunt neîntemeiate, deoarece în momentul în care aceasta i-a înmânat marfa a avut loc conflictul, agresându-l, moment în care a fost nevoit sa se apere.
A menționat faptul că nu i-a adresat cuvinte și expresii jignitoarei reclamantei așa cum aceasta arată în cererea principală de chemare în judecată, doar având un schimb de replici ce priveau calitatea mărfii.
Cererea formulată de reclamantă prin care solicită obligarea sa la plata sumei de 15.000 lei cu titlu de daune morale și materiale este neîntemeiată, motivat de faptul că, în privința daunelor materiale nu se face vinovat, acestea nefiind justificate în baza unor înscrisuri depuse la dosar, iar daunelor morale mai ales, deoarece nu i-a cauzat acesteia suferințe fapt ce reiese în totalitate din cercetarea penală efectuată de P. de pe lângă Judecătoria Slatina.
Solicită a se avea în vedere faptul că, nu sunt întrunite dispozițiile art. 1357 și urm., din N.C.C., privind răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin fapta proprie neexistând niciun prejudiciu creat în această cauză, condiție esențială a textului de lege arătat mai sus.
Altă condiție conform dispozițiilor art. 1357 din N.C.C., este aceea a existenței vinovăției celui ce a cauzat, constând în intenția, neglijența cu care acesta a acționat, nedovedită nici la cercetarea penală, în cadrul căreia acesta trebuia să fie sancționat de către reprezentanții Misterului Public, ceea ce nu s-a întâmplat, soluția acestora fiind menținută prin încheierea nr. 662/04.09.2014 pronunțata de către Judecătoria Slatina, în dos. nr. 6715 prin care a fost respinsă plângerea formulată de petenta I. V., împotriva ordonanței de clasare 6150/P/2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, ca nefondată.
Din declarația pârâtului T. I. dată în fața organelor de cercetare penală, reiese cu certitudine faptul că, acesta a avut intenția clară de a cumpăra marfa în cauză, neexistând niciun prejudiciu în cauza, așadar nu poate vorbi de răspunderea pentru prejudiciul cauzat conform art. 1357 din C.C.
Având în vederea cele menționate mai sus, solicită să se respingă ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată aferente soluționării cauzei.
A atașat înscrisuri în copii conforme cu originalul (filele 42-45).
Au fost audiați martorii Țînă L. C. și P. A. N., declarațiile fiind consemnate și atașate la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor Țînă L. C. (fila 74) și P. A. N. (fila 75), la data de 14.10.2013, pârâtul a luat roșii de pe masa reclamantei și, fără să le plătească, s-a îndreptat către ieșirea din Piața Zahana, moment în care, avertizată de ceilalți vânzători, reclamanta a mers să-și recupereze roșiile, care, urmare a refuzului pârâtului de a restitui punga, au căzut, strivindu-se. Ulterior, pârâtul a revenit la masa reclamantei și, după ce a răsturnat o parte din marfa acesteia, a lovit-o cu pumnul în zona feței și a insultat-o.
Potrivit certificatului medico-legal emis de Serviciul de medicină legală Slatina (fila 14), reclamanta I. V. a necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale ca urmare a leziunilor traumatice ce au putut fi produse la data de 14.10.2013 prin lovire cu corpuri contondente.
Deși s-a început urmărirea penală împotriva pârâtului, prin Ordonanța de clasare emisă la data de 23.05.2014 de P. de pe lângă Judecătoria Slatina, constatându-se lipsa pericolului social al infracțiunilor, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracțiunile de lovire sau alte violențe și distrugere.
În drept, față de data producerii presupusei fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu, în temeiul disp. art.5 alin.1 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil potrivit căruia dispozițiile Codului civil se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după ., instanța a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile Noului cod civil privind răspunderea civilă delictuală. Mai mult, conform art.13 din Legea de aplicare, drepturile personalității sunt supuse legii în vigoare la data exercitării lor, iar orice atingere adusă drepturilor personalității este supusă legii în vigoare la data săvârșirii acesteia.
Astfel, conform art.1349 alin.1 C.civ. orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, încălcarea acestei îndatoriri atrage răspunderea persoanei vinovate, pentru toate prejudiciile cauzate.
Instanța reține că, din cuprinsul dispozițiilor art.1357 C.civ. potrivit cărora cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, iar autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ mai multe condiții: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, existența unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
Sub aspectul primei condiții, cea a existenței faptei ilicite, instanța reține că fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, este definită ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane. În aprecierea caracterului ilicit al faptei se vor avea în vedere nu numai normele juridice dar și normele de conviețuire socială, în măsura în care reprezintă o continuare a prevederilor legale și conturează însuși conținutul, limitele și modul de exercitare a drepturilor subiective recunoscute de lege.
Astfel cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză, fapta ilicită a constat în lovirea și jignirea reclamantei de către pârât, într-un loc public în care aceasta își desfășoară activitatea, în prezența a numeroase persoane.
Totodată, instanța menționează disp. art.58 C.civ. cu denumirea marginală de Drepturi ale personalității, în cuprinsul căruia se prevede că orice persoană are dreptul la viață, la sănătate, la integritate fizică și psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieții private, precum și la alte asemenea drepturi recunoscute de lege.
Față de interpretarea efectuată în precedent, instanța reține că eventuala existență a faptei ilicite constând în lezarea gravă a onoarei și demnității reclamantei va fi analizată prin raportare la dispozițiile art.58 C.civ. privind dreptul la demnitate și integritate fizică, demersul urmărind pe de o parte existența faptei ilicite, iar pe de altă parte, stabilirea dacă aceasta a fost de natură a aduce atingere demnității reclamantei.
Cu privire la aptitudinea faptelor săvârșite de pârât de a produce o lezare demnității unei persoane, instanța reține că, astfel cum s-a arătat în doctrină, având în vedere noțiunile generice, incompatibile cu o definire precisă, care determină conținutul drepturilor personalității, în determinarea drepturilor personalității, un rol important revine judecătorului chemat să soluționeze litigiile născute din atingeri aduse unor asemenea drepturi.
În speță, dreptul la demnitate prevăzut de art.58 Cod civil prevede că orice persoană are dreptul la respectarea demnității și integrității sale, fiind interzisă orice atingere adusă onoarei unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute de art.75.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului protejează de asemenea, integritatea morală și fizică a persoanei, ca parte a dreptului la respectarea vieții private și de familie, garantat de art.8, precum și dreptul la reputație morală, care reprezintă o limită a dreptului la libera exprimare.
Conținutul dreptului la demnitate este dat de prevederile art.72 alin.2 C.civ., prin referirea la cele două aspecte ale sale: onoarea și reputația unei persoane.
Prin onoare se înțelege acel sentiment complex, determinat de percepția pe care fiecare persoană o are despre demnitatea sa, dar și despre modul în care ceilalți o percep sub acest aspect, în timp ce reputația reprezintă expresia socială a aceluiași întreg, dobândită prin modul în care persoana este percepută în viața privată sau socială, ca urmare a comportamentului său.
Atingerile aduse onoarei sau reputației unei persoane pot consta în adresarea de expresii jignitoare sau invective sau imputarea referitoare la săvârșirea unei fapte de natură să supună persoana desconsiderării sau oprobriului public. În doctrină s-a arătat că nu este necesar ca atingerile descrise să îmbrace forma unor infracțiuni, fiind suficient ca fapta să fie săvârșită cu intenția de a ofensa, dând naștere astfel unui delict civil.
Astfel, lovirea și adresarea de cuvinte jignitoare reclamantei într-un loc public în care aceasta își desfășoară activitatea, în prezența celorlalți vânzători și a cumpărătorilor a fost de natură a îi crea acesteia o stare de disconfort.
Cu privire a doua condiție a cărei existență urmează a fi analizată, respectiv condiția existenței prejudiciului, se reține în primul rând, că acesta reprezintă efectele negative patrimoniale și morale pe care le încearcă o persoană ca urmare a conduite ilicite a unei persoane sau ca urmare a unei fapte omenești, a unui lucru sau a unui animal.
În doctrină și practica judiciară s-a arătat că proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanțele având rolul să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existență a faptei ilicite de natură să genereze un asemenea prejudiciu, soluția fiind determinată de caracterul subiectiv intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă.
Astfel, instanța a reținut că, dacă în momentul stabilirii existenței faptei ilicite s-a avut în vedere, în mod obiectiv, aptitudinea faptelor pârâtului de a leza demnitatea și integritatea fizică a oricărei persoane, la stabilirea existenței prejudiciului, urmează a se analiza în ce măsură acestea au fost de natură a vătăma demnitatea și integritatea fizică a reclamantei, precum și consecințele lor subiective.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că faptele de lovire și jignirile s-au petrecut sub privirile mai multor persoane care au dat dovadă de civism reținând pârâtul și solicitând prezența organelor de poliție. Așadar, este evidentă jignirea adusă reclamantei prin injurierea și lovirea acesteia, cu atât mai mult cu cât, după cum a arătat martora P. A. N., reclamanta a venit la serviciu aproximativ 3 săptămâni cu ochiul învinețit, iar la mai mult de doi ani de la producerea evenimentului, incidentul este încă rememorat în piața respectivă.
Așadar, instanța de fond a reținut că proba faptei ilicite este suficientă, instanța deducând producerea prejudiciului din simpla existenta a faptei ilicite de natură să determine o asemenea daună, soluție care, deși atipica în raport cu regimul general al răspunderii civile delictuale, apare în esența ei justificată, pentru că, dat fiind caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă este nu doar imposibilă ci și potențial cauzatoare de suferințe suplimentare.
Sub aspectul legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, instanța reține că, în lipsa unei modificări fizice a realității înconjurătoare, fapta ilicită constând în atingerea adusă demnității unei persoane reprezintă o faptă ilicită formală, motiv pentru care, legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, fiind suficientă, astfel cum s-a arătat în precedent, dovedirea existenței faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu.
Deducându-se legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, în speță, instanța reține că fapta ilicită constând în jignirea și lovirea reclamantei a generat lezarea dreptului la demnitate și integritate fizică al acesteia.
În ceea ce privește vinovăția pârâtului, instanța reține că respectiva condiție vizează latura subiectivă a faptei, respectiv atitudinea subiectivă pe care autorul faptei ilicite a avut-o față de faptă și urmările acesteia, la momentul la care a săvârșit-o.
După cum s-a arătat în doctrină, fapta ilicită, ca manifestare exterioară, presupune ca antecedent un proces psihic complex, de conștiință și voință, proces care se sfârșește prin a se manifesta în exterior, a se obiectiva sub forma acțiunii ori inacțiunii ilicite.
Analizând factorul intelectiv și factorul volitiv ca aspecte ale vinovăției, instanța reține că în concret, pârâtul putea să cunoască semnificația socială a faptelor sale, precum și urmările acestora, având totodată deplina libertate de deliberare și decizie cu privire la săvârșirea lor.
În consecință, în ceea ce privește condiția referitoare la vinovăție, instanța constată că aceasta este îndeplinită, și că vinovăția îmbracă forma intenției directe, apreciind că, oricum, față de disp. art.1357 alin.2 C.civ. răspunderea civilă delictuală se angajează și pentru cea mai ușoară culpă.
Constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 alin.2 C.civ., instanța reține că separat de existența prejudiciului, se pune problema condițiilor cerute pentru a se putea obține repararea acestuia. Astfel, doctrina a arătat că, dacă prejudiciul nu este susceptibil de evaluare bănească, el este un prejudiciu moral, nepatrimonial, aceasta fiind și situația suferinței de ordin afectiv generată de atingerea adusă onoarei, demnității și integrității fizice a unei persoane.
Cu toate acestea, trebuie făcută distincție între evaluarea prejudiciului și repararea acestuia, cu atât mai mult cu cât, potrivit art.253 C.civ. persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial cauzat, în același timp, putând fi luate orice măsuri socotite necesare de către instanță spre a ajunge la restabilirea dreptului atins. Desigur, nu se pot administra probe materiale pentru dovedirea cuantumului daunelor morale, deși acest lucru nu este exclus, cel puțin la nivel teoretic.
Astfel, despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, în absența unor probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală. Cât privește întinderea prejudiciului, este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale cauzei, statuând în echitate, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă. Sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit (1995), că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.
În concret, s-a reținut că reclamanta a solicitat, cu titlu de daune morale, achitarea sumei de 15.000 lei pentru daunele morale aduse onoarei, demnității și integrității fizice a reclamantei la data de 14.10.2013.
Având în vedere pe de o parte, faptul că pronunțarea prezentei hotărâri în sine este de natură a oferi reclamantei o reparare a prejudiciului suferit, prin recunoașterea dreptului la demnitate și integritate fizică încălcat, iar pe de altă parte, că discuția între părți s-a purtat în contradictoriu, fiind generată de un conflict spontan, instanța reține că, față de disp. art.253 alin.4 C.civ., suma de 3.000 lei este suficientă pentru a acoperi prejudiciul moral cauzat de pârât reclamantei prin faptele săvârșite la data de 14.10.2013.
În privința capătului de cerere referitor la plata daunelor materiale în cuantum de 1.500 lei reprezentând onorariu de avocat aferent fazei de urmărire penală, se reține că, având în vedere soluția pronunțată în dosarul penal nr._ de respingere a plângerii formulate de reclamantă și menținere ca legală și temeinică a soluției de clasare dispuse în cauză, cu obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare, având în vedere culpa procesuală a reclamantei în inițierea demersului penal finalizat prin constatarea lipsei pericolului social al faptelor săvârșite de pârât, instanța a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect plata daunelor materiale în cuantum de 1.500 lei reprezentând onorariu avocațial aferent fazei de urmărire penală.
Împotriva sentinței a declarat apel principal T. I., solicitând admiterea apelului, anularea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta I. V..
În motivare se arată că instanța de fond nu a ținut cont de probatoriile administrate în cauză, cererile depuse de către pârâtul T. I., în cadrul soluționării fondului, cu toate că, toate documentele existente la dosarul cauzei atestă faptul că acesta nu a pus în pericol integritatea fizică a persoanei.
În mod greșit, instanța de fond a admis faptul că, vinovăția, o condiție esențială în pronunțarea acestei hotărâri este îndeplinită conform dispoz. art. 1357 alin. 2 cod civil, reținând răspunderea civilă delictuală pentru cea mai ușoară culpă.
Cu toate că instanța de fond a reținut ca fiind îndeplinite răspunderile civile delictuale în mod greșit nu s-a arătat faptul că nu există un prejudiciu creat în prezenta cauză, instanța motivând că acesta este moral, respectiv nepatrimonial, situație de ordin afectiv generată de atingerea adusă onoarei, demnității unei persoane, din declarațiile celor doi martori audiați nu reies aceste aspecte, mai presus de orice, aceștia se contrazic în totalitate.
Declarațiile martorilor T. L. C. și P. A. N., probatoriul esențial în prezenta cauză rezultând contradicții majore pe care instanța de fond nu le-a analizat în prezenta cauză.
Susținerile instanței conform cărora s-a adus atingere onoarei sau reputației unei persoane prin expresiile jignitoare adresate de către pârât reclamantei sunt neîntemeiate, deoarece, acestea au fost reciproce, chiar din probatoriu administrat în cauză, rezultând atitudinea reclamantei față de pârât, faptul că, acestuia i-a fost smulsă „plasa cu roșii” motiv ce a generat o discuție între părți.
Motivarea instanței conform căreia coroborează depozițiile martorilor T. L. C. și P. A. N. cu dispozițiile art. 1357 cod civil, este nelegală, deoarece din probatorii rezultă că, această discuție a generat datorită atitudinii reclamantei, mai presus de orice, aceasta distrugând plasa cu cumpărături a pârâtului.
În mod nelegal, instanța de fond nu a analizat în mod corect declarațiile martorilor evidențiați mai sus, acestea fiind contradictorii fapt ce în mod corect duce la respingerea acțiunii formulată de reclamanta I. V..
În mod corect instanța de fond a respins capătul de cerere având ca obiect plata daunelor materiale în cuantum de 1.500 lei, ca neîntemeiată, deoarece, în prezenta cauză culpa procesuală în inițierea de,mersului penal aparține reclamantei, finalizat prin constatarea lipsei pericolului social și faptelor săvârșite de pârât.
La data de 09 octombrie 2015, intimata reclamantă I. V. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat cu menținerea soluției pronunțată de Judecătoria Slatina prin sentința civilă nr. 5366/29.06.2015 ca fiind temeinică și legală, cu obligarea apelantului pârât la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată solicitând instanței obligarea paratului sa îi plătească suma de 15.000 lei cu titlu de daune morale si materiale pentru . suferita in data de 14.10.2013.
A arătat că, în fapt, la data de 14.10.2013, reclamanta se afla la lucru in Piața Zahana din Municipiul Slatina, unde deține o masa destinata comerțului cu fructe si legume. La un moment dat, a apărut paratul care a luat de pe masa ei in jur de 2 kg de roșii, pe care nu le-a plătit, plecând cu acestea.
A mai arătat că urmare a loviturii primite a necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal, fapt ce a determinat-o sa depună o plângere penala impotriva paratului.
Dosarul, a fost înregistrat sub nr. 6150/P/2013, iar soluția data a fost de clasare a cauzei.
A formulat plângere împotriva actelor Parchetului, iar Judecătoria Slatina prin sentința penală nr. 662/04.09.2014 pronunțată in dosarul nr._, a respins plângerea sa ca nefondată și a menținut soluția dată prin Ordonanța de clasare nr. 6150/P/2013 din 23.05.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, ca fiind legală și temeinică, ea fiind obligată la plata sumei de 20 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Întrucât soluția data in dosarul penal nu a favorizat-o, din contra, a dat castig de cauza unei persoane care înjura, scuipa, lovește oameni in plina zi, . aglomerat (Piața Zahana fiind cea mai mare piața din Municipiul Slatina), a fost nevoita sa formuleze prezenta cerere de răspundere civila delictuala, solicitând sa se admită asa cum a fost formulata.
În ceea ce privește încadrarea juridică (răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin fapta proprie (art. 1357 – 1371 noul cod civil) a învederat că instanța a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză la starea de fapt reținută corect.
Astfel, rezultă că răspunderea civilă delictuală se angajează ori de câte ori un prejudiciu este injust cauzat unui material printr-o faptă ilicită extracontractuală, materialul de originea și izvorul dreptului subiectiv sau interesului legitim încălcat.
Din prevederile legale reținute de instanță, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie se cer a fi întrunite patru condiții și anume: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui ce a cauzat materialul, constând în intenția, neglijența sau materialul cu care a acționat.
În speța de față, toate aceste condiții sunt îndeplinite.
Instanța de fond a reținut în mod corect că în conformitate cu prevederile art. 1357 cod civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”.
Astfel, a constatat îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și a admis în parte cererea reclamantei obligându-l pe apelantul pârât la plata sumei de 3.000 lei reprezentând daune morale.
La pronunțarea acestei soluții, instanța a avut în vedere întregul material probator existent la dosar (declarații de martori, înscrisuri) și a apreciat în mod temeinic că apelantul – pârât se face vinovat de cele reținute în sarcina civilă, acesta lezând dreptul la demnitate și integritate fizică al reclamantei.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205 – 208 noul cod procedură civilă.
Analizând sentința apelantă prin prisma motivelor de apel invocate, în conformitate cu dispoz. art. 476 și urm. cod pr civilă, raportat la probele administrate în cauză și cu respectarea dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată apelul nefondat, pentru următoarele considerente :
În urma probatoriului administrat în cauză, instanța de fond a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I. V., având ca obiect „pretenții” și l-a obligat pe pârâtul T. I. la plata sumei de 3.000 lei reprezentând daune morale și a respins capătul de cerere având ca obiect plata daunelor materiale.
S-a reținut, pe bună dreptate, că fapta pârâtului, aceea de a o insulta și a o lovi pe reclamantă în data de 14.10.2013, în Piața Zahana din Slatina, întrunește condițiile prevăzute de art. 1357din Codul civil, conform cărora „ cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să-l repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
Astfel, din declarațiile martorilor audiați în cauză s-a stabilit cu certitudine că pârâtul, într-un loc public, a jignit-o și a lovit-o pe reclamantă, motivul de apel invocat de către apelantul – pârât fiind astfel neîntemeiat.
El susține că, din documentele existente la dosarul cauzei nu rezultă că prin fapta sa a pus în pericol integritatea fizică a persoanei și că nu a creat nici un prejudiciu, motive ce nu sunt întemeiate, fiind dovedit cu certitudine prin declarațiile martorilor audiați în cauză și prin înscrisuri, că reclamanta intimată a fost lovită în data de 14.10.2013 de către apelantul pârât în Piața Zahana din orașul Slatina.
Instanța de fond a stabilit corect starea de fapt și a aplicat judicios textele legale în materie, respectiv dispozițiile art. 58, art. 1349 al. 1 și art. 1357 din Codul civil, stabilind că apelantul pârât a săvârșit o faptă ilicită care a creat un prejudiciu intimatei reclamante și că există o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu, iar vinovăția după modul în care s-au desfășurat activitățile descrise cu claritate, este dovedită.
Este greșită susținerea apelantului pârât cu referire la faptul că declarațiile martorilor nu trebuiau luate în seamă atâta vreme cât aceștia, respectiv Țână L. C. și P. A. N., au descris cu lux de amănunte ce s-a întâmplat în data de 14.10.2013 rezultând că într-adevăr, apelantul a fost cel care a provocat scandalul, a insultat-o și a lovit-o pe intimată care a avut ochiul învinețit în urma acestui incident aproximativ trei săptămâni.
În concluzie, față de considerentele de fapt și de drept arătate, reținând că sentința civilă apelată este temeinică și legală, tribunalul în temeiul dispoz.art. 480 al. 1 cod pr civilă, va respinge apelul ca fiind nefondat.
Văzând și dispoz. art. 453 și urm. cod pr civilă, apelantul fiind în culpă procesuală va fi obligat către intimată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu pentru avocat dovedit cu chitanța depusă la dosar, onorariu ce a fost redus de instanță de la 1000 lei la 500 lei în conformitate cu dispoz. art. 451 alin. 2 cod pr civilă, raportat la activitatea desfășurată de apărător în apel, această activitate având un volum restrâns, ținând seama de circumstanțele cauzei de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul civil declarat de apelantul pârât T. I., CNP_, domiciliat în Slatina, ., ., . împotriva sentinței civile nr. 5366/29.06.2015 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă I. V., CNP_, domiciliată în Slatina, ., ., ., jud. O. și domiciliu procesual ales la cabinet avocat Sarsan M. C. cu sediul în Slatina, ., jud. O., având ca obiect pretenții.
Obligă apelantul către intimată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Februarie 2016.
Președinte, D. S. | Judecător, O. M. P. | |
Grefier, R. I. T. |
Red. DS
Tehnored.CM
Jf: S. N.
Ex.4/25.02.2016
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 117/2016. Tribunalul OLT | Anulare act. Decizia nr. 186/2016. Tribunalul OLT → |
|---|
