Pretenţii. Sentința nr. 83/2016. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 83/2016 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 09-02-2016 în dosarul nr. 83/2016
Acesta este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBOLT:2016:016._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 83/2016
Ședința publică de la 09 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C.
Grefier I. E. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei privind pe reclamantul I. I., domiciliat în ., cu domiciliul procesual ales la Cabinet av. R. V., din Slatina, . A, județul O., în contradictoriu cu pârâții I. A. și I. M., ambii domiciliați în Slatina, ., județul O., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsește reclamantul I. I. fiind reprezentat de av. Rusucu V., lipsă pârâta I. M. fiind reprezentată de avocat C. C. D., lipsă pârâtul I. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.
Instanța acordă cuvântul părților asupra competenței de soluționare a prezentei cauze.
Avocat R. V., pentru reclamant, având cuvântul, pune concluzii în sensul că instanța este competentă în soluționarea prezentei cauze.
Avocat C. C. D. pentru pârâtă, având cuvântul, pune concluzii în sensul că instanța este competentă în soluționarea prezentei cauze
Instanța, în conformitate cu prevederile art. 131 cod procedură civilă., raportat la dispozițiile art. 94 pct. 1 lit k și art. 95 pct. 1 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.
Se constată că prin întâmpinarea depusă la dosar de pârâta I. M. s-a invocat excepția inadmisibilității cererii.
Avocat C. C. D. apărător ales al pârâtei, arată înțelege să invoce excepția inadmisibilității cu privire la puterea lucrului judecat între părți, adică puterea lucrului judecat raportat la motivarea în fapt a hotărârii instanței.
De asemenea, întrucât cauza se află la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, înțelege să invoce excepția prescripția dreptului material la acțiune potrivit dispozițiilor art. 1 și 3 din Decretul Lege nr. 167/1958, cu referire strictă și la înscrisurile depuse de reclamant la dosarul cauzei.
Instanța pune în discuția părților, cu prioritate, excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Avocat R. V. pentru reclamantul I. I., cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, apreciază că nu se poate discuta de prescripția obiectului cererii pentru că nu există împlinit termenul general de 3 ani de zile.
Solicită respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, în speța dedusă judecății se discută de dreptul substanțial al constructorului pe terenul altuia.
Prin urmare, apreciază că termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii definitivă și irevocabilă a hotărârii, care este momentul pronunțării soluției de către Curtea de Apel C., respectiv data de 08.10.2015.
Avocat C. C. D. pentru pârâta I. M., apreciază că prescripția dreptului material la acțiune începe să curgă din momentul nașterii dreptului, ori momentul nașterii dreptului într-o cauză având ca obiect pretenții, referitor la speța dedusă judecății, este data de la care reclamantul susține că ar fi achitat contravaloarea tuturor acelor materiale despre care susține că le-a folosit la ridicarea acelor construcții care au făcut obiectul cererii de partaj, respectiv cu începere din anul 2003 și cu finalitate în 30.05.2009 dată la care intervenientul a formulat cerere de intervenție în interes propriu în dosarul de partaj.
De asemenea data de 12.11.2009, este data ultimei chitanțe, care în opinia reclamantului arată că acesta a achitat niște bani pentru materialele care s-au folosit la construcție. Mai mult decât atât, la dosarul cauzei există două înscrisuri unul din anul 2010 și unul din 2012 dar acele înscrisuri nu au nici o legătură cu reclamantul I. I., fiind emise pe numele altor persoane.
Față de aceste susținerii apreciază că este întrunit termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, cu începere din anul 2003 și cu finalitate în 30.05.2009, motiv pentru care solicită respingerea cererii ca fiind prescrisă.
Avocat R. V. pentru reclamantul I. I., în opina sa apreciază că raționamentul trebuie să fie următorul. În dosarul de partaj s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care reclamantul a solicitat să se constate că este proprietarul imobilului, întrucât printr-o înțelegere cu pârâții s-a stabilit ca aceștia să construiască o casă pe terenul său, cu materialele lor, în care să locuiască. Reclamantul s-a considerat proprietarul acelui imobil până în momentul în care Curtea de Apel C. a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, dată de la care începe să curgă termenul de prescripție .
Solicită respingerea excepției ca neîntemeiată.
Instanța reține cauza în pronunțare cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului O. - Secția I Civilă la data de 17.11.2015 sub nr._, reclamantul I. I. a chemat în judecată pe pârâții I. A. și I. M., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâților să-i plătească suma de 475.000 lei reprezentând contravaloarea dreptului de creanță pe care îl are față de aceștia și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul I. A. este fiul său, iar pârâta I. M. este fosta noră întrucât cei doi pârâți au divorțat.
De asemenea, reclamantul arată că între pârâți a fost operat și un partaj judiciar de bunuri comune în cadrul căruia a avut calitatea de intervenient în interes propriu, partaj care a parcurs cele trei grade de jurisdicție, respectiv fond, apel și recurs.
Prin cererea de intervenție în interes propriu menționată a solicitat să se constate că unele bunuri menționate ca fiind comune de fosta noră, I. M., în cererea recovențională pe care a formulat-o la instanța de fond erau, în realitate, proprietatea sa, urmând a fi scoase de la masa de partaj așa cum de altfel a arătat și fiul său, I. A. in întâmpinarea formulată de acesta la cererea reconvențională a pârâtei - reclamante I. M..
Aceste bunuri erau: imobil casă de locuit (parter și mansardă), acoperită cu țiglă; imobil anexă garaj cu fosă septică la subsol (aproximativ 45 mp); împrejmuire gard: gard fundație de beton + zidărie bolțari (tencuit); gard despărțitor - fundație continuă de beton și plasă de sârmă; porți intrare din fier forjat (două mari și una mică); foișor (gradenă) din lemn, cu fundație de beton, acoperită cu p munte, 6 laturi x 2 ml; gradene de lemn pentru flori agățătoare; terasă betonată + stâlp + acoperiș țiglă + podit (PVC + scândură) în spatele garajului; construcție pentru centrala pe lemne din BCA cu termoizolație, geam și ușă termopan; coș pentru evacuarea gazelor pentru centrala pe lemne (inox); centrală termică Ariston; regulator automat de tensiune 1000 w WELL; suprafațe betonată în fața și în spatele porților (7m x 5m, 3m x 4m); alee din beton (20 m x 1,2m); alei din beton (80m x 0,3 m); trepte pentru alee (prin iarbă) din beton armat (0,4 x 0,4 - 54 buc.); boltă (construcție din fier) pentru susținere viță-de-vie; cămin din beton armat cu capac de tablă pentru apometru; amenajare cușcă câine; platformă betonată 2m x 2m, împrejmuire plasă gard h = 2m; instalație solară pentru încălzirea apei, montată pe acoperiș; solar cu schelet metalic pentru cultivarea legumelor (8m x 3m x h =2,5 m); țeava groasă din PVC pentru scurgerea apei — 20 m (bun imobil pentru afectațiune deservind casa ; rafturi - garaj - schelet metalic cu suprafața de depozitare din P. (bunuri imobile prin afectațiune, montate în garajul proprietatea sa).
Menționează reclamantul că a arătat în motivarea cererii de intervenție în interes propriu că investițiile mai sus menționate au fost realizate în exclusivitate de el pe terenul foștilor soți I., cu acordul acestora, dar fară nici o contribuție din partea lor, în perioada 2003 - 2009, perioadă în care era acționar la TMUCB SA București, Sucursala Slatina, dar și salariat la această firmă, maistru mecanic, fiind șeful Compartimentului mecanizare.
Susține că fiul său și pârâta - reclamantă, în mod obiectiv, nici nu ar fi avut cum să-l ajute, având în vedere că o perioadă au făcut naveta la D., salariilor lor erau modeste comparativ cu veniturile lui, iar între anii 2001 - 2007 au locuit în Slatina, la . de fiul său în întâmpinare.
De altfel, în mod evident, nu a avut nevoie de ajutorul lor, pentru că nu erau în măsură să i-l ofere, dar cu atât mai mult cu cât având profesia de maistru mecanic, se pricepea foarte bine atât la construcții și la instalațiile aferente (electrice, sanitare, gaze, canalizare, etc).
În acest sens arată că a fost acela care și-a asigurat toate materialele de construcție necesare (beton, fier beton, BCA, cărămidă, cherestea, țiglă, gresie, faianță, parchet, dușumea, adezivi), echipamentele pentru utilități (gaze, energie electrică, termică, apă, etc.), precum și manopera necesară, angajând și plătind personal forța de muncă.
Menționează reclamantul că așa cum a arătat, prin natura profesiei, cunoștințele necesare, el a fost acela care în exclusivitate a supravegheat și supervizat toate acțiunile constructive de pe șantier, ca un veritabil diriginte de șantier până la finalizarea lucrărilor.
Cu bună credință și pentru a oferi condiții superioare de locuit fiului său, pârâtei - reclamante, dar și nepoților, a fost de acord ca aceștia să locuiască în imobilele edificate și nu și-a imaginat la acel moment că pârâta - reclamantă își va aroga cu timpul un drept de proprietate la imobile unde, cum se spune popular, „nu a bătut un cui".
Mai arată că, a solicitat a se constata că are un drept exclusiv de proprietate cu privire la bunurile mobile și imobile mai sus menționate și, pe cale de consecință, să nu se includă la masa de partaj bunurile menționate, respingând solicitările pârâtei - reclamante din capătul 6 al cererii reconventionale cu privire la aceste bunuri.
Menționează reclamantul că, instanța de fond prin încheierea de admitere în principiu din 03.12.2013 pronunțată în dosarul nr. 5477/3.11/2012, a admis în principiu și în parte cererea principală formulată de reclamantul - pârât I. A., a admis în principiu și în parte cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă I. M., i-a admis în principiu și în parte cererea de intervenție în interes propriu pe care a formulat-o, retinând că bunurile menționate mai sus sunt bunuri comune ale foștilor soți I. A. și M. și, deși se apreciază ca fiind cu totul substanțială contribuția sa la edificarea respectivelor bunuri, nu se poate totuși reține un drept de proprietate al său față de respectivele bunuri, ci doar un drept de creanță, însă nu a solicitat un drept de creanță, ci un drept de proprietate.
Prin sentința civilă nr. 5137 din 27/05.2014 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 5477/31 i/2012 cererile părților mai sus menționate au fost admise în parte și pe fond potrivit celor reținute în IAP, s-a dispus sistarea stării de devălmășie prin formarea și atribuirea loturilor cuvenite părților, sultele aferentele și compensarea cheltuielilor de judecată.
În esență, soluția instanței de fond a fost menținută de instanța de control judiciar Tribunalul O. care, deși a admis apelurile tuturor părților, a schimbat doar în parte IAP-ul și sentința apelată menținând restul dispozițiilor IAP-ului și a sentinței apelate.
Curtea de Apel C. prin decizia nr. 601 din 08.10.2015 pronunțată în dosarul nr._ a respins recursurile părților, astfel că soluția instanței de fond, așa cum a fost schimbată în parte de către instanța de apel, a rămas definitivă și irevocabilă.
Menționează reclamantul că, în aceste condiții, este evident că s-a stabilit cu putere de lucru judecat că deși nu este proprietar cu privire la imobilele mai sus menționate, are un drept de creanță față de pârâți în ceea ce privește edificarea imobilelor proporțional cu contravaloarea contribuției pe care a avut-o la edificarea lor.
A apreciat contravaloarea respectivei contribuții la suma de 475.000 lei, astfel că solicită să fie stabilită taxa de timbru aferentă, rezervându-și dreptul de a formula o cerere de ajutor public judiciar.
In dovedirea susținerilor înțelege să se folosească de înscrisuri, interogatorii, expertize, martori.
In drept, s-au invocat dispozițiile art. 494 alin. 3 din V.C, civ., art. 453 N.C.p.civ.
Au fost atașat la dosar copii ale înscrisurilor menționate în cerere.
Pârâtul I. A. a depus la dosar întâmpinare, în care arată că situația prezentată de reclamant în această cauză este corectă.
Precizează pârâtul că, fată de motivele invocate de reclamantul I. I. în cererea de chemare în judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 494 alin 3, V. Cod Civil, apreciază că se impune analiza excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată și excepția necertificării înscrisurilor depuse în copie de reclamant la dosarul cauzei.
1. Referitor la excepția inadmisibilității cu privire la acțiunea în pretenții prin raportare la soluțiile pronunțate în dosarul nr._, având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial, pentru motivele ce succed, se arată:
- părțile din prezenta cauză au participat în calitate de reclamant- I. A., pârătă- lonescu M. și respectiv intervenient în interes propriu-I. I. în dosarul civil_,
- instanța de fond, Judecătoria Slatina și instanțele de control judiciar, în apel- Tribunalul O., respectiv recurs - Curtea de Apel C. au pronunțat hotărârile: IAP din 03.12.2013 și sentința civilă nr. 5137 din 27 mai 2014-Judecătiria Slatina; decizia civilă nr. 170 din 09 martie 2015 -Tribunalul O. și decizia nr. 601/08.10.2015-Curtea de Apel C..
În continuare face o trecere în revistă a hotărârilor pronunțate în cauza de partaj bunuri comune derulată între pârâți, citând pasaje din respectivele hotărâri judecătorești.
În fapt, arată că, prin acțiunea formulată reclamantul I. I. a solicitat să fie obligat împreună cu fosta soție, I. M., să-i plătească suma de 475.000 lei reprezentând contravaloarea dreptului de creanță pe care îl are față de ei.
Mai arată că, într-o amplă motivare a respectivei cereri reclamantul a descris în amănunt imobilele pe care le-a construit pe terenul proprietatea lui și a fostei soții, arătând că nici el, nici fosta soție nu au avut vreo contribuție la realizarea respectivelor imobile, construcții, în esență, pentru faptul că la acea dată aveau venituri mici, o perioadă a făcut naveta la D. și a locuit în Slatina, la . pârâtul că este adevărat că în procesul de partaj de bunuri comune cu fosta soție, reclamantul a avut calitatea de intervenient și a solicitat să se constate că are drept de proprietate asupra imobilelor construcții edificate de el, însă instanța de fond a stabilit că nu are un drept de proprietate, ci un drept de creanță, soluție menținută de instanțele de control judiciar.
În drept, s-au inovat dispozițiile art. 205 N.C.pr.civ.
Și pârâta I. M. a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată formulată de reclamant prin care solicită respingerea cererii de chemare în judecată iar cu privire la suma de 475.000 lei invocată drept contribuție a reclamantului, apreciază că nu are la bază o exprimare matematică precisă, nu poate fi primită, nu poate fi analizată drept contribuție, pur și simplu.
De asemenea, solicită obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta arată că, reclamantul I. I. afirmă că are un drept de creanță față de foștii soți I. A. și I. M., susținere pe care o apreciază ca fiind una originală.
La momentul participării sale în procesul de partaj în calitate de intervenient în interes propriu, reclamantul I. I. a solicitat instanței de judecată să constate existența dreptului său de proprietate exclusivă asupra imobilelor-construcții, solicitare susținută de fiul său I. A..
Desfășurarea acțiunilor inițiate de I. I. și respectiv, I. A., în dosarul având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial, coordonate juridic, au avut la bază un raționament care poate fi apreciat ca simplist: taăl a solicitat bunul-imobil casă de locuit cu toate accesoriile sale funcționale, iar fiul a solicitat cotă de contribuție majorată de 75% în considerarea veniturilor sale mai mari decât ale pârâtei și a sprijinului puternic acordat de tatăl său la edificarea casei.
La momentul punerii în discuție a solicitării intervenientului în interes propriu de a se constata calitatea sa de proprietar asupra imobilului, la interpelarea instanței, intervenientul a arătat, prin avocat, că își întemeiază cererea sub acest aspect pe dispozițiile art. 494 C. Civil.
Solicitarea intervenientului a fost respinsă și instanța 1-a interpelat dacă solicită un drept de creanță. Intervenientul, prin avocat, a arătat că nu solicită stabilirea în favoarea sa a unui drept de creanță.
Acesta a fost momentul până la care I. I. putea să solicite eventual constatarea unui drept de creanță în favoarea sa.
Apare ca evident că o astfel de solicitare atrăgea după sine stabilirea unui timbraj corespunzător și o diminuare semnificativă a cotei de contribuție la dobândirea tunurilor comune pentru fiul său I. A..
Stabilirea drepturilor de creanță în cadrul unui proces de partaj este o "modalitate frecvent întâlnită. Dreptul de creanță este un drept civil, de care beneficiază o persoană care este subiect într-un raport juridic de obligație, denumită creditor, de a pretinde celeilalte părți, denumită debitor, îndeplinirea obligației acesteia.
Ori, contribuția reclamantului I. I. la edificarea imobilelor construcții, analizate, evaluate, repartizate în dosarul_, cu privire la care acesta solicită stabilirea și plata drepturilor apreciate de dânsul ca fiind de creanță, această contribuție a fost avută în vedere de instanțe la soluționarea irevocabilă și i dosarului arătat mai sus.
Nu poate fi primită solicitarea reclamantului lonescu I. făcută prin cererea de chemare în judecată, tocmai în considerarea puterii de lucru judecat cu privire la edificarea imobilelor, stabilirea contribuției părților la dobândirea tuturor bunurilor din masa partajabilă, formarea loturilor, rezolvarea cheltuielilor de judecată.
În dovedirea susținerilor și pentru deplina și justa soluționare a cauzei a solicitat atașarea dosarului nr._, având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial, soluționat irevocabil, de la Judecătoria Slatina, dosar în care au participat și părțile din prezenta cauză.
Referitor la excepția necertificării înscrisurilor depuse în copie la dosarul cauzei, se arată:
Cu privire la înscrisurile depuse de reclamant în sprijinul susținerilor, mare parte dintre înscrisurile depuse de reclamantul I. I. sunt copii după copii, ele nu au nicio putere doveditoare (art. 286 alin (4) C.pr.civ., copiile după înscrisuri care conțin mai multe pagini, prezentate de reclamant nu întrunesc condițiile prevăzute de art. 150 alin (2) Cod Procedură Civilă, ne fiind certificate pentru conformitate cu originalul.
În drept, s-au inovat prevederile art. 205 C.pr.civ.
Au fost anexată, în copie, decizia nr. 601/08.10.2015 pronunțată deCurtea de Apel C. în dosar nr._ .
Reclamantul I. I. la data de 05.01.2016 a depus răspuns la întâmpinările formulate de pârâți.
A arătat că prin întâmpinarea formulată, pârâtul I. A. a facut un rezumat al acțiunii introductive, în final apreciind că reclamantul a prezentat în mod corect situația de fapt.
În ceea ce privește întâmpinarea formulată de pârâta I. M., arată că prin aceasta se solicită a fi analizate de către instanță excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și excepția necertificării înscrisurilor depuse la dosar de către reclamant.
Cu privire la prima excepție pârâta face o trecere în revistă a hotărârilor pronunțate în cauza de partaj bunuri comune derulată între pârâți, în care el a avut calitatea de intervenient, citând pasaje din respectivele hotărâri judecătorești.
Fără a demonstra de ce ar fi inadmisibilă acțiunea, în finalul expunerii se apreciază că solicitarea reclamantului nu ar putea fi primită întrucât ar exista putere de lucru judecat cu privire la edificarea imobilelor, stabilirea contribuției la dobândirea tuturor bunurilor din masa partajabilă, formarea loturilor, rezolvarea cheltuielilor de judecată.
Susține că în speță nu poate opera excepția autorității de lucru judecat pentru simplul motiv că nu există tripla identitate de părți si cauză.
Față de cele arătate solicită respingerea excepției inadmisibilității ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția necertificării înscrisurilor pe care le-a depus la dosarul cauzei, nici aceasta nu se susține, urmând a fi respinsă, având în vedere fapt toate înscrisurile depuse poartă mențiunea „conform cu originalul", precum și semnătura și ștampila apărătorului său.
In drept, s-au invocat dispoz. art. 201 alin. 2 N,C.pr.civ.
Considerentele Tribunalului prin prisma excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta I. M. și a dispozițiilor legale incidente în cauză:
Art. 6 alin. (4) C.civ. si art. 201 din Legea nr. 71/2011 stabilesc că si prescripțiile extinctive (precum si decăderile si uzucapiunile) începute si neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Prin urmare, legea aplicabilă prescripției extinctive, sub toate aspectele (început, termen, suspendare, întrerupere, repunere în termen, efecte) este legea în vigoare la data la care prescripția a început să curgă. Practic, trebuie stabilit dacă, pentru situația concretă, prescripția extinctivă a început să curgă potrivit dispozițiilor din reglementarea anterioară, iar în caz afirmativ această reglementare se va aplica prescripției respective sub toate aspectele; dacă însă se ajunge la concluzia că prescripția nu a început să curgă sub imperiul reglementării anterioare potrivit regulii stabilite de aceasta, atunci devin incidente dispozițiile Codului civil din 2009.Dispoziția înscrisă în art. 6 alin. (4) C.civ. poate fi privită nu numai ca o derogare de la principiul aplicării imediate a legii noi pentru facta pendentia, ci, în funcție de împrejurarea concretă, si ca o aplicație a principiului neretroactivității (spre exemplu, s-ar atribui efect retroactiv legii noi dacă s-ar considera prescripția suspendată pe temeiul unei împrejurări petrecute sub imperiul legii vechi si care numai potrivit legii noi ar constitui o cauză de suspendare).
Art. 203 si art. 204 din Legea nr. 71/2011 instituie si două derogări de la aplicarea legii sub imperiul căreia a început să curgă prescripția. Astfel:dispozițiile art. 2.532 pct. 6 si 7 C.civ. privitoare la suspendarea cursului prescripției se aplică si în cazul prescripțiilor începute înainte de . Codului civil, dacă împrejurările care atrag suspendarea s-au produs după această din urmă dată;dispozițiile art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil se aplică si în cazul cererii de chemare în judecată sau de arbitrare introduse după . Codului civil.
Orice alte prevederi înscrise în Codul civil din 2009, indiferent că sunt de drept material sau vizează aspecte procesuale, se aplică numai prescripțiilor extinctive care încep după . acestui act normativ. Întrucât Legea nr. 71/2011 nu cuprinde vreo dispoziție specială care să stabilească faptul că execpția perscripției dreptului material la acțiune, în situația în care prescripția a început să curgă înainte de . NCC, se aplică regula stabilită de art. 6 alin. (4) C.civ., care nu face vreo distincție între dispozițiile de drept material si cele procesuale în materia prescripției.
Conform art.221 rap.la art.220 din Legea nr.71/2009 privind punerea în aplicarea a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, NCC a intrat în vigoare la 01.10.2011.
Reclamantul solicită obligarea pârâților la plata dreptului de creanță în cuantum de 475.000 de lei, ca urmare a contribuției sale la dobândirea bunurilor din timpul căsătoriei părților, contribuție pe care o dovedește prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Astfel, înscrisurile respective sunt chitanțe, bonuri și facturi fiscale din perioada 2003-2009, un singur bon fiscal fiind din 20.07.2012 (f.111).
Potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.
Termenul prescripției este de 3 ani, conform art.3 din același act normativ.
Art.7 stabilește momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție:prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul de acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.
Așadar, prescripția dreptului material la acțiune pentru dreptul de creanță solicitat de reclamant, aferent perioadei 2003-2009, a început să curgă anterior intrării în vigoare a NCC, ceea ce presupune că prescripția extinctivă este supusă normelor prev.de Decretul nr.167/1958.Așadar, excepția prescripției poată fi invocată și din oficiu de instanță.
Potrivit art. 16 din Decretul nr.167/1958, prescripția se întrerupe:
a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecata ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent;
c) printr-un act începător de executare.
În ceea ce privește susținerea reclamantei în sensul că a fost întrerupt cursul prescripției până la data de 06.10.2011 când a fost publicată decizia nr. 877/2011 prin care Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 5 alin. (6) din O.U.G nr. 1/2010 sunt neconstitutionale, instanța constată că reclamanta nu a dovedit incidența niciunuia din cazurile prev. de art.16 din Decretul nr.167/1958.
Art.245 cpc defineste exceptia procesuala ca fiind mijlocul prin care, în condițiile legii, partea interesată, procurorul sau instanța invocă, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularități procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanței, competența instanței ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acțiune urmărind, după caz, declinarea competenței, amânarea judecății, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii.
Potrivit art.246 cpc, excepțiile absolute sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme de ordine publică.
Art.247 alin.1 arata, in continuare, ca excepțiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Disp.art.248 alin.1 cpc reglementeaza procedura de solutionare a exceptiilor, aratand ca instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție este chiar momentul la care reclamantul a achiziționat bunurile pentru care au fost emise chitanțe, bonuri și facturi fiscale, și nu momentul soluționării irevocabile a procesului de partaj dintre pârâți, în cadrul căruia reclamantul solicitase să se constate că este proprietarul unui imobil casa construit de pârâți în timpul căsătoriei, imobil cu privire la care a formulat investițiile dovedite cu înscrisurile depuse în prezenta cauză.
Faptul că, prin cererea de intervenție formulată în cadrul procesului de partaj, reclamantul a solicitat eronat să se constate că este proprietarul respectivului imobil și nu a solicitat să se constate că are un drept de creanță față de pârâți și obligarea acestora la plata sumei de bani ce reprezenta creanța sa, nu presupune prorogarea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție până la data soluționării irevocabile a partajului pârâților.
În ceea ce privește suma de bani de 358,97 de lei dovedită cu bonul fiscal nr.0183/20.07.2012, presripția dreptului material la acțiune este supusă reglementării NCC.
Potrivit art. 2.500 din NCC:
(1) Dreptul material la acțiune, denumit în continuare drept la acțiune, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
(2) În sensul prezentului titlu, prin drept la acțiune se înțelege dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forței publice, să execute o anumită prestație, să respecte o anumită situație juridică sau să suporte orice altă sancțiune civilă, după caz.
Potrivit art. 2.501 (1) NCC: drepturile la acțiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripției extinctive, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel.
Conform art. 2.517, termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.
Conform art. 2.532:
Prescripția nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă:
1. între soți, cât timp durează căsătoria și nu sunt separați în fapt;
2. între părinți, tutore sau curator și cei lipsiți de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă ori între curatori și cei pe care îi reprezintă, cât timp durează ocrotirea și socotelile nu au fost date și aprobate;
3. între orice persoană care, în temeiul legii, al unei hotărâri judecătorești sau al unui act juridic, administrează bunurile altora și cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, cât timp administrarea nu a încetat și socotelile nu au fost date și aprobate;
4. în cazul celui lipsit de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, cât timp nu are reprezentant sau ocrotitor legal, în afară de cazurile în care există o dispoziție legală contrară;
5. cât timp debitorul, în mod deliberat, ascunde creditorului existența datoriei sau exigibilitatea acesteia;
6.*) pe întreaga durată a negocierilor purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a neînțelegerilor dintre părți, însă numai dacă acestea au fost ținute în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripție;
7.*) în cazul în care cel îndreptățit la acțiune trebuie sau poate, potrivit legii ori contractului, să folosească o anumită procedură prealabilă, cum sunt reclamația administrativă, încercarea de împăcare sau altele asemenea, cât timp nu a cunoscut și nici nu trebuia să cunoască rezultatul acelei proceduri, însă nu mai mult de 3 luni de la declanșarea procedurii, dacă prin lege sau contract nu s-a stabilit un alt termen;
8. în cazul în care titularul dreptului sau cel care l-a încălcat face parte din forțele armate ale României, cât timp acestea se află în stare de mobilizare sau de război. Sunt avute în vedere și persoanele civile care se găsesc în forțele armate pentru rațiuni de serviciu impuse de necesitățile războiului;
9. în cazul în care cel împotriva căruia curge sau ar urma să curgă prescripția este împiedicat de un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere, cât timp nu a încetat această împiedicare; forța majoră, când este temporară, nu constituie o cauză de suspendare a prescripției decât dacă survine în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripție;
10. în alte cazuri prevăzute de lege.
Art. 2.537 reglementează cazurile de întrerupere a prescripției:
Prescripția se întrerupe:
1. printr-un act voluntar de executare sau prin recunoașterea, în orice alt mod, a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripția;
2. prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, prin înscrierea creanței la masa credală în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererii de intervenție în cadrul urmăririi silite pornite de alți creditori ori prin invocarea, pe cale de excepție, a dreptului a cărui acțiune se prescrie;
3. prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în fața instanței de judecată până la începerea cercetării judecătorești; în cazul în care despăgubirile se acordă, potrivit legii, din oficiu, începerea urmăririi penale întrerupe cursul prescripției, chiar dacă nu a avut loc constituirea ca parte civilă;
4. prin orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripția este pus în întârziere;
5. în alte cazuri prevăzute de lege.
alte cazuri prevăzute de lege.
Conform art. 2.538 NCC:
(1) Recunoașterea se poate face unilateral sau convențional și poate fi expresă sau tacită.
(2) Când recunoașterea este tacită, ea trebuie să rezulte fără echivoc din manifestări care să ateste existența dreptului celui împotriva căruia curge prescripția. Constituie acte de recunoaștere tacită plata parțială a datoriei, achitarea, în tot sau în parte, a dobânzilor sau penalităților, solicitarea unui termen de plată și altele asemenea.
Potrivit art. 2.552:
(1) Când termenul este stabilit pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an.
Așadar, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 17.11.2015, iar bonul fiscal nr.0183 a fost emis la data 20.07.2012, s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani privind dreptul material la acțiune și pentru suma de 358,97 de lei.
În cauză, reclamantul nu a probat nici existența vreuneia din cauzele care duc la suspendarea sau întreruperea termenului de prescripție așa cum sunt acestea reglementate de dispozițiilor legale precitate.
Pentru aceste considerente, va fi admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru intreaga perioadă solicitată, respectiv 2003-2012 și respinsă acțiunea ca fiind prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de apărătorul pârâtei I. M..
Respinge acțiunea formulată de reclamantul I. I., CNP._, domiciliat în ., cu domiciliul procesual ales la Cabinet av. R. V., din Slatina, . A, județul O., în contradictoriu cu pârâții I. A. CNP._ și I. M., CNP._, ambii domiciliați în Slatina, ., județul O., ca prescrisă.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare
Pronunțată azi 09.02.2016
Președinte, C. C. | ||
Grefier, I. E. A. |
Red.CC
Tehnored.CC/IM
Ex.5/15.02.2016
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 18/2016. Tribunalul OLT | Fond funciar. Decizia nr. 149/2016. Tribunalul OLT → |
|---|
