Contestaţie la executare. Decizia nr. 1123/2013. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 1123/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 1128/259/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1123

Ședința publică din data de 26.06.2013

Președinte: M. C. A.

Judecător: Ș. O. C.

Judecător: P.-A. A.

Grefier: N. L. E.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-contestatoare P. V., domiciliată în comuna C., ., împotriva sentinței civile nr. 1005/20.09.2012, pronunțată de Judecătoria M., în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, .. 22, jud. Prahova, C. DE A. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 4, jud. Prahova, P. DE PE L. C. DE A. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 1A, jud. Prahova, și B. P. SA CENTRAL, cu sediul în București, .. 6, sector 2.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este îndeplinită.

Cerere timbrată cu taxă de timbru, în cuantum de 4 lei, conform chitanței nr._/21.02.2013, și timbru judiciar, în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.

TRIBUNALUL

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei M. sub nr._ contestatoarea P. V. a chemat în judecată pe intimații: D.G.F.P. PRAHOVA, C. DE A. PLOIESTI, P. DE PE L. C. DE A. PLOIESTI și B. P. SA CENTRAL, formulând contestație la executare împotriva Somației_/16.05.2012 și a Titlului Executoriu nr._/16.05.2012 emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția G. a Finanțelor Publice Prahova – Administrația Finanțelor Publice a Orașului M. .

În motivarea cererii sale, în esență, contestatoarea a susținut că nu au fost executate hotărârile date în Dosarul nr._ al Tribunalului Prahova, respectiv C. de A. Ploiești, nu i-au fost acordate drepturile salariale pe 3 luni, stabilite prin Legea 76/2002 în baza contractului dintre Societatea Agricolă Inotești și AJCFM Pragova, solicitând și anularea cheltuielilor judiciare stabilite pentru partea vătămată.

În cauză s-a administrat proba cu acte, fiind depuse în copie Somația nr._/16.05.2012 și Titlul Executoriu nr._/16.05.2012 emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția G. a Finanțelor Publice Prahova – Administrația Finanțelor Publice a Orașului M..

In drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.277 Codul Muncii – Legea 53/2003.

La data de 26.06.2012 s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare formulată de intimata Direcția G. a Finanțelor Publice Prahova prin care s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere prevederile art. 172 alin.3 Cod Procedură Fiscală, republicat, iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată .

In susținerea întâmpinării intimata D.G.F.P. Prahova, relevă că, potrivit prevederilor art. 172 alin.3 C.Pr.Fiscală, republicat, contestația poate fi făcută și împotriva titlului exectoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege .

Intimata D.G.F.P. Prahova susține că A.F.P.O. M. i-a fost comunicat spre executare de către C. de A. Ploiești, extras de pe titlul executoriu reprezentat de Sentința penală nr. 165/08.08.2011, precum și Decizia Penală nr. 88/17.01.2012 prin care numita P. V. a fost obligată la plata unor cheltuieli de judecată în sumă de 300 lei, trasmis la executare în baza art. 141 alin 6 C.Pr.fiscală. De asemenea, a solicitat judecarea cauzei în lipsa reprezentantului instituției, potrivit art. 242 al.2 C.Pr.Civ .

La termenul din 20.09.2012, instanța, din oficiu, a invocat excepția netimbrării contestației.

Prin sentința civilă nr. 1005/20.09.2012, Judecătoria M. a admis excepția netimbrării cererii și a anulat cererea formulată de contestatoarea P. V. în contradictoriu cu intimații: D.G.F.P. PRAHOVA, C. DE A. PLOIESTI, P. DE PE L. C. DE A. PLOIESTI, și B. P. SA CENTRAL, ca netimbrată.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că, prin masurile dispuse cu ocazia primirii dosarului s-a pus in vedere contestatoarei sa achite taxe judiciare de timbru în sumă de 31 lei si timbru judiciar de 0,3 lei, taxa fiind calculată având în vedere debitul contestat în sumă de 300 lei menționat în titlul executoriu_.

Instanța a mai reținut că, obligația a fost adusă la cunoștința contestatoarei prin citație, pentru termenul din data de 19.07.2012, la dosar existând dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru acest termen, care cuprinde mențiunea obligativității achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar, iar la termenul de judecată din data de 19.07.2012 instanța a pus din nou în vedere contestatoarei prin citație, pentru termenul din data de 20.09.2012, sa achite taxa judiciară de timbru în sumă de 31 lei si timbru judiciar de 0,3 lei, la dosar existând dovada de îndeplinire a procedurii de citare și pentru acest termen, care cuprinde mențiunea obligativității achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar.

A mai reținut instanța că, deși au fost legal înștiințată, reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a timbra legal cererea de chemare în judecată, fiind incidente dispozițiile imperative ale art. 20 din Legea nr. 146/1997.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea P. V., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, la data de 13.11.2012.

În motivare recurenta a arătat că, în fapt cererea de amânare a avut semnătura sa și a Președintelui Societății Agricole care a reprezentat-o în dosarele privind litigiile de muncă și în dosarele penale privind refuzul B. P. de a executa o hotărâre judecătorească și de a vira sumele de la AJCFM Prahova în contul Societății Agricole Inotești pe cele 3 luni precum și dobânzile corespunzătoare pentru perioada cât a fost lipsită de drepturile salariale.

Prin Serviciul Registratură, la data de 19.04.2013, intimatul P. de pe lângă C. de A. Ploiești a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea recursului, ca neîntemeiat.

În motivare a arătat că în ceea ce privește motivele de recurs formulate, deși sunt greu lizibile, deduce că se referă atât al valabilitatea cererii de amânare pe care a formulat-o la data de 20.09.2012, cât și la aspecte de temeinicie a contestației la executare pe care a formulat-o în fața Judecătoriei M..

Mai susține intimatul că, întrucât recurenta nu a achitat taxa de timbru necesară investirii instanței cu contestația la executare, instanța de fond în mod corect a aplicat dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997 anulând cererea, ca netimbrată.

Examinând recursul formulat, raportat la motivele invocate în cererea de recurs, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, prin prisma dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă si a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată ca recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Deși din modalitatea de redactare a motivelor de recurs nu rezultă cu claritate care sunt criticile aduse sentinței pronunțate de instanța de fond, se constată că recurenta-contestatoare menționează cererea de amânare ce ar avea semnătura sa și a președintelui Societății Agricole Inotești, care a reprezentat-o în dosare.

Cu privire la acea cerere, formulată la 20.09.2012 și depusă la fila 24 dosar fond, se observă că instanța de fond s-a pronunțat, constatând, pe de o parte că respectiva cerere este depusă în copie xerox, fiind semnată în original de “ing. M. D.”, care nu figura ca parte, în cauză neexistând nici vreo dovadă a unui eventual mandat de reprezentare al acestuia pentru reclamantă.

În ce privește conținutul cererii, instanța de fond a apreciat corect că solicitarea amânării cauzei nu prezenta nicio dovadă a imposibilității de prezentare care să o justifice, iar referitor la cererea de scutire de la plata oricărei taxe de timbru, instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere că aceasta nu era însoțită de nicio dovadă legală conform prevederilor OUG nr.51/2001.

Față de aceste considerente, precum și având în vedere că deși a fost citată de două ori în fața instanței de fond cu mențiunea de a achita taxa de timbru aferentă contestației formulate, fără a face dovada îndeplinirii acestei obligații legale – Tribunalul constată că motivele de recurs formulate de recurenta-contestatoare sunt neîntemeiate, instanța de fond pronunțând o sentință legală și temeinică – astfel că, în baza art. 312, cu aplicarea art. 3041 C.proc.civ., tribunalul urmează a respinge recursul declarat de recurenta-contestatoare P. V. împotriva sentinței civile nr. 1005/20.09.2012, pronunțată de Judecătoria M., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta-contestatoare P. V., domiciliată în comuna C., ., împotriva sentinței civile nr. 1005/20.09.2012, pronunțată de Judecătoria M., în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, .. 22, jud. Prahova, C. DE A. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 4, jud. Prahova, P. DE PE L. C. DE A. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 1A, jud. Prahova, și B. P. SA CENTRAL, cu sediul în București, .. 6, sector 2, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.06.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. C. A. Ș. O. C. P. – A. A.

GREFIER

N. L. E.

Operator de data cu caracter personal 5595.

Red. M.C.A. /Tehnored. B.A.

2ex/13.06.2014

Dosar fond nr._ – Judecătoria M.

J.f. T. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1123/2013. Tribunalul PRAHOVA