Anulare act. Decizia nr. 106/2013. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 106/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 6848/105/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILA NR. 106
Ședința publică din data de 21 Ianuarie 2013
PREȘEDINTE: M. C.
Judecători: M. B.
I. C.
Grefier: M. M. C.
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de recurenții contestatori G. M., G. C. și G. A., toți trei domiciliați în comuna Berceni, ., jud.Prahova, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. D., domiciliat în comuna Berceni, ., jud. Prahova.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 14.01.2013 care face parte integrantă din prezenta când instanța pentru a da posibilitatea intimaților-reclamanți să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 21.01.2013, dând următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cererii de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ , petentii G. M., G. C. si G. A. au formulat, in contradictoriu cu intimatul M. D., contestatie in anulare impotriva d.c. nr.1122/05.09.2012 pronuntata de Tribunalul Prahova in dos. nr._/281/2010.
În motivarea cererii, arată că la termenul de judecata din data de 05.09.2012, aparatorul ales al recurentilor a inaintat la dosarul cauzei dovada ca se afla in imposibilitate a se prezenta in instanta din motive medicale.
A atasat la cerere si imputernicirea avocatiala.
Considera ca este o eroare in sensul art.318 C.pr.civ.,invocarea nelegala de catre instanta de recurs a exceptiei netimbrarii recursului fara analizarea imputernicirii avocatiale si a actului medical atasat.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că cererea petentei este inadmisibila, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 1122/05.09.2012 pronuntata de Tribunalul Prahova in dos. nr._/281/2010, instanta a admis excepția de netimbrare, invocată de intimat.
A anulat recursul declarat de recurenții-pârâți G. M., G. C. și G. A., domiciliați în comuna Blejoi, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 444/15.01.2012, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. D., domiciliat în comuna Blejoi, ., jud. Prahova, ca fiind netimbrat.
Potrivit art.318 alin.1 teza I C.p.civ. hotararile instantelor de recurs pot fi atacate cu contestatie in anulare, cand dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale.
Doctrina a stabilit ca anularea gresita a unui recurs ca netimbrat este o eroare materiala evidenta in legatura cu aspectele formale ale judecarii recursului.
Ori in cauza se invoca respingerea gresita de catre instanta de recurs a unei cereri de amanare a judecatii, aspect ce nu se incadreaza in motivul legal mentionat.
F. de cele arătate, contestația în anulare urmează a fi respinsă ca inadmisibila.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestatia in anulare formulata de de recurenții contestatori G. M., G. C. și G. A., toți trei domiciliați în comuna Berceni, ., jud.Prahova, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. D., domiciliat în comuna Berceni, ., jud. Prahova, ca inadmisibila.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 21.01.2013.
Președinte, Judecator Judecator
M. Carcioiu B. M. I. C.
Grefier
M. M. C.
Red. BM
2ex./11.04.2013
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1123/2013. Tribunalul... | Uzucapiune. Decizia nr. 28/2013. Tribunalul PRAHOVA → |
---|