Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 883/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 883/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 5785/204/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 883
Ședința publică din data de 16.05.2013
Instanța constituită din:
Președinte: C. R. I.
Judecător: C. I.
Judecător: G. D.
Grefier: B. A.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul – reclamant N. M. I., domiciliat în B., ., nr. 23, județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 978/29.03.2013 a Judecătoriei Câmpina, în contradictoriu cu intimata – pârâtă N. Ș. N., cu domiciliul ales în B., ., județul Prahova și autoritatea tutelară P. ORAȘULUI B., cu sediul în B., județul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns: intimata – pârâtă reprezentată de avocat B. M., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin Serviciul Registratură, la data de 13.05.2013, intimata – pârâtă a depus la dosar întâmpinare, după care:
În timpul ședinței de judecată recurentul – reclamant a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei conform chitanței . și nr._/14.05.2013 și timbru judiciar de 0,3 lei și o cerere prin care solicită instanței acordarea unui nou termen de judecată fiind în imposibilitate de a se prezenta în instanță din cauza unor afecțiuni medicale, atașând și copie de pe certificatul medical nr. 4/14.05.2013.
Având cuvântul, reprezentanta intimatei – pârâte arată că a mai avut alte dosare în contradictoriu cu recurentul și acesta s-a prezentat în instanță.
Instanța ia act că prin Serviciul Registratură, recurentul – reclamant a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei conform chitanței . și nr._/14.05.2013 și timbru judiciar de 0,3 lei.
Instanța pune în discuție cererea de amânare a cauzei formulată de către recurentul – reclamant.
Având cuvântul, reprezentanta intimatei – pârâte, arată că lasă la aprecierea instanței, este o ordonanță președințială și dacă recurentul dorește tergiversarea dosarului nu se opune.
Întrucât din certificatul medical nu rezultă faptul că recurentul – reclamant este în imposibilitate de a se prezenta sau că este internat în spital, instanța respinge cererea de amânare a cauzei, ca neîntemeiată.
Reprezentanta intimatei – pârâte având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Având cuvântul, reprezentanta intimatei – pârâte solicită instanței respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică. Solicită, de asemenea, obligarea recurentului – reclamant la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat și depune la dosar chitanța nr. 945/15.05.2013. Arată că în întâmpinare a prezentat situația de fapt. Mai arată că a invocat excepția necompetenței instanțelor românești și a făcut trimitere la Convenția de la Haga, la Regulamentul care stabilește competența, iar instanța de fond a considerat că instanțele române nu sunt competente. Este vorba de un minor a cărui reședință este în Spania, după ce s-a emis un Ordin de protecție prin care s-au luat măsuri penale și civile cu privire la acest minor. Arată că recurentul a procedat la răpirea minorului din reședința sa obișnuită și l-a adus în România, fiind vorba de o deplasare ilicită a minorului. Mai arată că s-a adresat Ministerului Justiției cu o cerere de înapoiere a minorului, iar Ministerul a promovat o acțiune ce a fost soluționată, fiind obligat recurentul să înapoieze minorul. Solicită instanței respingerea recursului, cu obligarea recurentului – reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
TRIBUNALUL
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina, la data de 05.11.2012, sub nr._, reclamantul N. M. I. a chemat în judecată pe pârâta N. Ș. N. și autoritatea tutelară P. ORAȘULUI B., solicitând instanței ca pe cale de ordonanță președințială să dispună exercitarea drepturilor părintești în creștere și educare a minorului N. S. C. A. născut la 09.09.2008, de către reclamant, stabilirea locuinței minorului la domiciliul său, stabilirea contribuției bănești la creșterea si educarea minorului, până la soluționarea dosarului de divorț aflat pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, înregistrat sub nr._/299/2012, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că s-a căsătorit cu pârâta la data de 01.07.2000, din căsătorie rezultând minorul N. S. C. A. născut la 09.09.2008. Datorita situației economice din țară s-a hotărât să plece în Spania la muncă. După o perioadă a venit si soția sa, iar în anul 2008 s-a născut minorul S. C. A.. La nașterea minorului, părinții săi au venit in Spania să îi ajute la creșterea si educarea acestuia motivat de faptul ca pârâta spunea că este obosită și nu poate face față, aceasta lucrând într-un bar cu program prelungit. De minor, de la naștere și până în prezent au avut grija părinții săi împreună cu care și locuiau. A mai învederat că pârâta lucrează de 8 ani in Spania, iar reclamantul din cauza situației economice la nivel mondial a intrat in șomaj, astfel ca problemele dintre părți au intervenit in cursul lunii octombrie 2011, motivat de faptul că banii nu mai erau aceiași ca la început. A arătat că s-au despărțit în fapt din cauza comportamentului violent al pârâtei care tot timpul îl amenința că îl taie noaptea în somn, denunțându-l tot la politie fără a avea un motiv anume, cunoscând că în Spania legile sunt foarte permisive cu mamele. A mai precizat reclamantul că pârâta întreținea relații cu alți bărbați pe care îi cunoștea la locul de munca, neglija viata de familie și pe minor, pe care îl lua cu forța pe timp nefavorabil îmbolnăvindu-l de câteva ori, îl prezenta bărbaților cu care aceasta se întâlnea, minorul venind acasă cu jucării primite de la aceștia. În prezent, a mai arătat reclamantul, că pârâta are relații extraconjugale cu un alt bărbat, astfel ca părinții săi au fost nevoiți să vină în țară, reclamantul și pârâta cu minorul au rămas în Spania. Totodată, a învederat că în cursul zilei de 4 noiembrie 2012, s-a întors în țară însoțit de minor, care nu a mai dorit să rămână cu mama sa, care îl neglija, îl lăsa în prezența unor persoane străine, acesta suferind traume psihice.
In drept, a invocat dispozițiile art. 581 C.proc.civ., art. 398, art. 400, art. 402 Noul Cod Civil.
În dovedire, a depus, în copie, certificat de naștere minor (f.10).
Pârâta N. Ș. N. a formulat întâmpinare (f. 25-29) prin care a invocat excepția necompetenței instanțelor române, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca nefiind de competența instanțelor române.
In motivare, pârâta a arătat că minorul se află într-o situație excepțională, fiind încredințat mamei-parate in baza unei hotărâri irevocabile pronunțata in Spania, odată cu instituirea ORDINULUI DE RESTRICȚIE din 21.06.2012 de Tribunalul de Instrucție Nr. 1- Torrelaguna (Madrid) Spania. Din conținutul acestei hotărâri care nu a fost atacată de către reclamant, rezultă că pârâta a fost victima unor noi agresiuni exercitate asupra sa de către soț, astfel încât s-a apreciat necesară adoptarea masurilor de precauție penale, fiind instituite următoarele măsuri penale de precauție: interdicția de apropiere la mai puțin de 500 de meri de doamna S. N. N., precum si de domiciliul său si de locul de muncă sau de orice loc în care aceasta s-ar putea afla, interdicția de a comunica cu doamna S. N. N. prin orice mijloc de comunicare, informatic sau telefonic, precum și in formă scrisă, verbală sau vizuală, protecția si custodia fiului minor fiind atribuite mamei – pârâte, s-a stabilit un program de vizitare pentru tatăl – reclamant, astfel: la sfârșit de săptămână, alternativ, de la orele 17.00 vineri până la 19.00 duminica, fiul va fi încredințat mamei întotdeauna prin intermediul mamei pârâtului. A mai învederat pârâta că acesta hotărâre a fost încălcată de către reclamant, care în luna noiembrie 2012 a răpit minorul din domiciliul său, nu l-a mai înapoiat mamei, într-un interval de 24 ore acesta a parcurs drumul Spania-Romania, fără a poseda documente necesare pentru a efectua o astfel de deplasare și fără a existat acordul mamei pentru ca minorul sa fie luat și adus in România, obligație stipulată in documentele emise de autoritățile spaniole, însă nerespectată de către reclamant. In 24 de ore de la constatarea răpirii minorului, mama a sesizat autoritățile spaniole și în baza Convenției de la Haga, a solicitat înapoierea minorului.
Totodată, pârâta a arătat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 3 din Convenție, respectiv fapta reprezintă o deplasare ilicita, caz in care urmează a fi aplicate dispozițiile art. 10 din Regulamentul nr. 2201/2003 al C.E. unde se stabilește competența de soluționare a oricărei cereri in materia răspunderii părintești, cu trimitere directă la speța dedusa judecății. In acest caz competența revine instanței din statul membru in care copilul își avea reședința obișnuită imediat înaintea deplasării sau a reținerii sale ilicite, ca atare, competența revine instanțelor din Spania si nu celor din România. A mai învederat că nu sunt îndeplinite cumulativ cele 3 condiții pentru a se reține competenta instanțelor romane întrucât minorul nu a dobândit o reședința obișnuită noua ci a fost răpit din reședința obișnuita stabilită in Spania, prin hotărâre judecătoreasca, nu exista acordul celuilalt părinte si nici nu exista o hotărâre de care sa se prevaleze reclamantul prin care autoritățile spaniole sa stabilească o altă situație pentru minor decât aceea atribuită mamei respectiv protecția si custodia minorului exercitata de ea.
De asemenea, pârâta a arătat că în situația in care instanța se va declara competentă să soluționeze cauza, solicită suspendarea cauzei în temeiul art.16 din Convenția de la Haga din 1980, până când se va soluționa cererea de înapoiere a copilului promovată de mama-parata.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. În fapt, pârâta a arătat că în Spania a fost victima agresiunilor fizice si verbale exercitate asupra sa de către reclamant, toate acestea având loc chiar in prezenta minorului, profund afectat de reacția tatălui si amenințările constante, cu moartea, situație care a determinat-o să solicite ordinul de protecție si luarea unor măsuri civile, acțiunile sale vizând interesul superior al copilului care beneficiază in Spania de condiții deosebite de creștere si educare. A mai învederat că motivele invocate de către reclamant nu sunt de natura sa conducă la admiterea cererii întrucât nu se justifică urgența măsurii, in regim de urgenta urmând a se soluționa cererea de înapoiere a minorului.
În drept, a invocat dispozițiile art. 115 C. proc.civ.
În probațiune, a depus, în copie, încheiere din data de 14.011.2012 pronunțată în dosarul nr._/299/2012, înscrisuri în limba spaniolă, hotărârea judecătorească din 21.06.2012 pronunțată de Tribunalul de Instrucție Nr. 1 Torrelaguna (Madrid) Spania, hotărârea judecătorească de ordin de protecție, raport clinic din 07.11.2012, solicitare de înapoiere, contract privat de închiriere, certificat de recensământ, adeverință, înștiințare, declarație martor, împuternicire, traduse din limba spaniolă (f. 30-114), adresă către Ministerul Justiției, adresă către Direcția Generală de Cooperare Juridică Internațională a Ministerului de Justiție, certificat de naștere minor, pașaport minor, înscrisuri în limba spaniolă (f. 123-141).
La solicitarea instanței a fost depusă la dosar ancheta socială efectuată de Autoritatea tutelară P. orașului B. (f. 118-120).
La data de 07.01.2013 a fost înaintată adresa nr._/10.12.2012 de către Ministerul Justiției (f. 17-18).
În cauză, instanța administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 978/29.03.2013, Judecătoria Câmpina, analizând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C.proc.civ., excepția necompetenței instanțelor române, invocată de pârâtă prin întâmpinare, a reținut următoarele:
Prin cererea ce formează obiectul prezentei cauze reclamantul a solicitat pe cale de ordonanță președințială exercitarea autorității părintești asupra minorului exclusiv de către acesta, stabilirea locuinței minorului la domiciliul său, stabilirea contribuției bănești până la soluționarea dosarului nr._/299/2012 al Judecătoriei Sectorului 1 București.
În fapt, instanța a reținut că domiciliul comun al soților a fost în Spania, astfel cum reiese din susținerile părților coroborate cu înscrisurile aflate la dosar, din căsătoria acestora rezultând minorul N. S. C. A., născut la data de 09.09.2008, în Madrid (f.10).
Potrivit adeverinței emise la data de 04.05.2012 de Cresa La Cabrera – Consiliul Pentru Educație – Comunitatea din Madrid rezultă că minorul N. S. C. A. a fost înmatriculat în acest centru școlar în anii 2009-2010 și 2010-2011, iar în anul 2012 a trecut la Centrul de primara „Pico de la M.” pentru al doilea ciclu pentru copii (f.67).
De asemenea, din probele administrate în cauză instanța a reținut că părțile s-au despărțit în fapt la începutul anului 2012, minorul locuind împreună cu pârâta până în luna noiembrie a aceluiași an, când reclamantul s-a întors în țară împreună cu minorul, fără acordul pârâtei, aceasta rămânând în Spania unde are reședința și contract de muncă.
Totodată, instanța a reținut că la data de 29 februarie 2012 Tribunalul de Instrucție Nr. 1 din Torrelaguna (Madrid) Spania a pronunțat hotărâre judecătorească de ordin de protecție împotriva reclamantului din prezenta cauză prin care s-a instituit interdicția de apropiere la mai puțin de 500 de meri de S. N. N., precum și de domiciliul sau si de locul de muncă sau de orice loc in care aceasta s-ar putea afla, interdicția de a comunica cu S. N. N. prin orice mijloc de comunicare, informatic sau telefonic, precum și in formă scrisă, verbală sau vizuală, autoritatea paternală asupra fiului minor se exercită în comun, se atribuie protecția si custodia fiului minor mamei, în absența unui acord între părinți s-a stabilit un regim minim de vizite pentru tată, la sfârșit de săptămâna, alternativ, de la orele 17.00 vineri pana la 19.00 duminica, fiul va fi încredințat mamei întotdeauna prin intermediul mamei paratului (f.36-42).
Din adresa nr._/10.12.2012 emisă de Ministerul Justiției a rezultat că această instituție a fost sesizată cu o cerere pentru înapoierea minorului N. S. C. A. la reședința sa obișnuită din Spania, cerere formulată de către pârâta din prezenta cauză împotriva tatălui copilului, reclamantul din prezenta cauză. De asemenea, din cuprinsul aceluiași înscris reiese că în conformitate cu datele transmise de autoritățile solicitante, copilul a fost deplasat în afara teritoriului Spaniei, fără acordul mamei, fiind lăsat în prezent în grija bunicilor paterni din localitatea B., Ministerul Justiției urmând a deschide în fața instanței române competente, respectiv Tribunalul București, în baza Legii nr. 369/2004, o procedură judiciară în vederea obținerii unei hotărâri cu privire la înapoierea copilului în Spania, în absența unei înapoieri voluntare ori a unei înțelegeri între cei doi părinți (f. 17).
Instanța de fond a constatat că existența acestui element de extraneitate atrage aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor Regulamentul C.E. nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea, și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești care, în art. 1 alin. 1 lit. b) statuează că este aplicabil oricare ar fi natura instanței, în cazul materiilor civile privind atribuirea, exercitarea delegarea, retragerea totală sau parțială a răspunderii părintești.
Potrivit art. 2 pct. 7 din Regulament, răspundere părintească înseamnă ansamblul drepturilor și obligațiilor conferite unei persoane fizice sau unei persoane juridice în temeiul unei hotărâri judecătorești, al unui act cu putere de lege sau al unui acord în vigoare privind persoana sau bunurile unui copil, aceasta cuprinde în special încredințarea și dreptul de vizită.
Potrivit dispozițiilor art. 17 și pct. 12 al preambulului în cazul răspunderii părintești competența este exclusivă, normele ce o reglementează fiind de ordine publică.
În conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 1 din același act normativ, instanțele judecătorești dintr-un stat membru sunt competente în materia răspunderii părintești privind un copil care are reședința obișnuită în acest stat membru la momentul la care instanța este sesizată.
Totodată, instanța a reținut dispozițiile art. 10 din Regulament potrivit cărora în caz de deplasare sau reținere ilicită a unui copil, instanțele judecătorești din statul membru în care copilul își avea reședința obișnuită imediat înaintea deplasării sale sau a reținerii sale ilicite rămân competente până la momentul în care copilul dobândește o reședință obișnuită în alt stat membru.
Astfel, a constatat instanța de fond, faptul că la momentul introducerii prezentei acțiuni minorul se afla pe teritoriul statului român nu este de natură să confere instanțelor române competența teritorială de a soluționa prezenta cauză, minorul având în prezent reședința obișnuită în Spania, stat de pe teritoriul căruia a fost deplasat în mod ilicit de către reclamant.
Față de aceste considerente, instanța a admis excepția necompetenței instanțelor române, invocată de pârâtă prin întâmpinare și a respins cererea de chemare în judecată ca nefiind de competența instanțelor române.
În baza art. 274 alin.1 Cod proc.civ. instanța a obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat conform chitanțelor aflate la filele 161-163 din dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea dosarului spre rejudecare la Judecătoria Câmpina.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._ .
În motivarea recursului, recurentul-reclamant a precizat că și-a motivat acțiunea arătând că părțile s-au cunoscut la vârsta de 18 ani, iar în anul 2000, au hotărât să se căsătorească. Din cauza situației economice din țară, s-a hotărât să plece în Spania la muncă. După o perioadă a venit și soția sa, iar în anul 2008 s-a născut minorul S. C. A.. La nașterea minorului, părinții săi au venit în Spania, să îi ajute la creșterea si educarea acestuia, motivat de faptul că pârâta spunea că este obosită și nu poate face față, aceasta lucrând într-un bar cu program prelungit De minor de la naștere și până în prezent au avut grija părinții săi împreună cu care și locuiau, minorul dormind cu aceștia fiind atașat atât de tată cât și de părinții acestuia.
A menționat că a intrat în șomaj din cauza situației economice la nivel mondial, pârâta lucrând de 8 ani în Spania.
A precizat că problemele dintre părți au intervenit în octombrie 2011 (motivat de faptul că banii nu mai erau aceiași ca la început).
A arătat că, în cursul lunii octombrie 2011 s-au despărțit în fapt din cauza comportamentului violent al pârâtei care, mai mult, întreținea relații cu alți bărbați.
A menționat că .aceasta neglija viața de familie și pe minor, îl lua pe acesta cu forța pe timp nefavorabil îmbolnăvindu-l de câteva ori, mai mult prezentându-l bărbaților cu care aceasta se întâlnea.
A arătat că, actualmente intimata-pârâtă are relații extraconjugale cu un alt bărbat.
A precizat că părinții săi au fost nevoiți să vină în țară, reclamantul, pârâta și minorul rămânând în Spania.
A arătat că, în cursul zilei de 4 noiembrie 2012, s-a întors în țară însoțit de minor, acesta nemaidorind să rămână cu mama sa, care îl neglija, îl lăsa în prezența unor persoane străine, copilul suferind traume psihice.
A afirmat recurentul-reclamant, în motivarea recursului, că în mod greșit s-a admis excepția necompetenței instanțelor romane, motivat de faptul că acesta, pârâta și minorul se află în România și sunt cetățeni români, iar pârâta a venit in țară rămânând la rândul său fără serviciu.
A susținut că instanța a pronunțat sentința menționată mai sus interpretând greșit actele și lucrările dosarului, depășind atribuțiile judecătorești, hotărârea dată fiind lipsita de temei și cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
A arătat că a invocat în ședință publică Convenția de la Haga, care arată că indiferent de soluția dispusă într-un dosar având ca obiect sustragerea internațională de minor, instanța de judecată învestită să soluționeze fondul privind încredințarea minorului, nu este ținută de soluționarea dosarului de sustragere, iar hotărârea definitivă și irevocabilă pronunțată în cadrul Convenției nu are autoritate de lucru judecat.
A afirmat că, de asemenea, a invocat și dispozițiile art. 3 alin. (1) și (2) din Regulament, art. 19 alin. (1) din Regulamentul nr. 2201/2003, prin care se arată cu certitudine competența instanței de judecată, instanța neținând cont de toate acestea și pronunțând o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, neavându-se în vedere nici dispozițiile Codului de procedură civilă.
A arătat că, mai mult, nu s-a avut în vedere, deși a arătat că la dosar se afla o hotărâre de ordin de restricție, nicidecum de încredințare a minorului, fiind menționată în cadrul acestei hotărâri, măsura provizorie cu privire la minor până la soluționarea unui dosar de fond.
A susținut că instanța nu a ținut cont nici măcar de faptul că, în cauză este un minor, cetățean român, cu domiciliul în România, fiind vorba de ordonanță președințială de încredințare până la soluționarea unui dosar de fond.
A arătat că instanța de fond nu a cenzurat nici onorariul avocatului pârâtei, care este destul de mare având în vedere termenele la care s-a prezentat și complexitatea cauzei, solicitând cenzurarea și reducerea acestui onorariu destul de mare și vădit șicanatoriu.
A invocat nulitatea sentinței recurate motivat de faptul că aceasta nu a fost dată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, menționându-se că de la pronunțare.
A arătat că, până la data de 3 aprilie, ultima zi de recurs, hotărârea nu a fost redactată pentru a-și pregăti apărarea și motiva recursul.
A solicitat ca, la judecarea recursului, instanța să aibă în vedere toate aspectele, în baza dispozițiilor art. 3041 C.proc.civ.
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 C.proc.civ.
Tribunalul, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată ca recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul de fond (document pentru emiterea și/sau modificarea stării de sănătate, contract privat de închiriere locuință mobilată din 1.05.2012, certificat de recensământ, adeverință emisă de Cresa La Cabrera, raport de anchetă psihosocială întocmit de Autoritatea Tutelară P. orașului B., cerere pentru înapoierea minorului transmisă de Autoritatea Centrală pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenției de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii) intimata-pârâtă și minorul N. S. C. A. își au reședința în Madrid, Cabrera (LA), Spania.
Prin adresa nr._/10.12.2012, s-a adus la cunoștința instanței de fond că Ministerul Justiției, în calitate de Autoritatea Centrală pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenției de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, a fost sesizat de Autoritatea Centrală cu atribuții similare din Regatul Spaniei, cu o cerere pentru înapoierea minorului S. C. A. N. la reședința sa obișnuită din această țară, cererea fiind formulată de către N. Ș. N. împotriva tatălui, N. M. I..
Se arată în cuprinsul adresei că, potrivit datelor transmise de autoritățile solicitante, copilul a fost deplasat în afara teritoriului Spaniei, fără acordul mamei, fiind lăsat în prezent în grija bunicilor paterni din B., România.
Prin Ordinul de protecție emis de Tribunalul de Instrucție nr. 1 din Torrelaguna la data de 30.11.2012, s-a decis exercitarea autorității părintești în comun de către părinții copilului S. C. A. și s-a atribuit mamei protecția și custodia fiului minor.
Conform art. 8 alin. (1) din Regulamentul C.E. nr. 2201/27.11.2003 al Consiliului, privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, “instanțele judecătorești dintr-un stat membru sunt competente în materia răspunderii părintești privind un copil care are reședința obișnuită în acest stat membru la momentul la care instanța este sesizată.”
Iar potrivit alineatului (2) al aceluiași text din Regulament “alineatul (1) se aplică sub rezerva dispozițiilor articolelor 9, 10 și 12”.
În conformitate cu dispozițiile art. 10 din Regulamentul C.E. nr. 2201/27.11.2003: „În caz de deplasare sau de reținere ilicită a unui copil, instanțele judecătorești din statul membru în care copilul își avea reședința obișnuită imediat înaintea deplasării sale sau a reținerii sale ilicite rămân competente până în momentul în care copilul dobândește o reședință obișnuită într-un alt stat membru și până când: (a) orice persoană, instituție sau alt organism căreia/căruia i-a fost încredințat copilul consimte la deplasarea sau reținerea acestuia sau (b) copilul a locuit în acest alt stat membru o perioadă de cel puțin un an după ce persoana, instituția sau orice alt organism căreia/căruia i s-a încredințat copilul a avut sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de locul în care se afla copilul, până când copilul s-a integrat în noul său mediu și până când a fost îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții: (i) în termen de un an de când cel căruia i s-a încredințat copilul a avut sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de locul în care se afla copilul, nu s-a depus nici o cerere de înapoiere la autoritățile competente ale statului membru în care copilul a fost deplasat sau reținut; (ii) a fost retrasă o cerere de înapoiere înaintată de cel căruia i s-a încredințat copilul și nu s-a depus nici o nouă cerere în termenul stabilit la punctul (i); (iii) o cauză soluționată de o instanță judecătorească din statul membru în care copilul își avea reședința obișnuită imediat înaintea deplasării sale sau reținerii sale ilicite a fost închisă în conformitate cu articolul 11 alineatul (7); (iv) o hotărâre de încredințare care nu implică înapoierea copilului a fost pronunțată de instanța judecătorească din statul membru în care copilul își avea reședința obișnuită imediat înaintea deplasării sau reținerii sale ilicite.”
Având în vedere împrejurarea că minorul și mama sa au reședința obișnuită în Spania, nefiind incidente derogările prevăzute de art. 10 din Regulamentul C.E. nr. 2201/27.11.2003, în mod legal și temeinic a apreciat instanța de fond că sunt aplicabile în cauză dispozițiile privind competența stabilită de acest text al normei comunitare.
În raport de acest element de extraneitate, vizând reședința, împrejurarea că părțile și minorul sunt cetățeni români și că au domiciliul în România, invocată de către recurentul-reclamant, nu prezintă relevanță în stabilirea instanței competente cu soluționarea cauzei.
Susținerile recurentului-reclamant în sensul că pârâta a venit în țară, rămânând la rândul său fără serviciu, nu pot fi reținute, din probele administrate în cauză nerezultând că aceasta nu ar mai avea reședința în Spania.
Referirea recurentului-reclamant la dispozițiile Convenției de la Haga privind inexistența autorității de lucru judecat a hotărârii pronunțate în cadrul Convenției și afirmația acestuia că instanța de judecată învestită să soluționeze fondul privind încredințarea minorului nu este ținută de soluționarea dosarului de sustragere, nu prezintă relevanță în cauză, Judecătoria Câmpina nepronunțându-se în acest dosar pe fondul cauzei ci asupra excepției necompetenței instanțelor române în soluționarea acesteia.
În ceea ce privește art. 3 alin. (1) și (2) din Regulamentul C.E. nr. 2201/2003, invocat de către recurentul-reclamant, acesta nu este incident în cauză, ci vizează stabilirea competenței în materia divorțului, separării de drept și anulării căsătoriei.
Or, prin cererea ce face obiectul prezentei cauze, reclamantul a solicitat instanței ca, pe cale de ordonanță președințială, să dispună exercitarea drepturilor părintești în creștere și educare a minorului de către reclamant, stabilirea locuinței minorului la domiciliul său, stabilirea contribuției bănești la creșterea și educarea minorului, până la soluționarea dosarului de divorț aflat pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, înregistrat sub nr._/299/2012.
Art. 19 alin. (1) din Regulamentul nr. 2201/2003, invocat de către recurentul-reclamant stabilește competența în cazul existenței litispendenței și a acțiunilor conexe, de asemenea, în materia divorțului, separării de drept sau anulării căsătoriei, nefiind aplicabil în cauză.
Deși a invocat și faptul că, în hotărârea recurată nu au fost avute în vedere dispozițiile Codului de procedură civilă, recurentul-reclamant nu a indicat ce dispoziții din acest act normativ au fost încălcate.
Împrejurarea că hotărârea judecătorească din 30.11.2012, privind ordinul de protecție, pronunțată de Tribunalul de Instrucție nr. 1 din Torrelaguna instituie măsuri provizorii, astfel cum a susținut recurentul-reclamant, nu prezintă relevanță pentru stabilirea instanței competente în prezenta cauză.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în cuantum de 1500 lei, acordate pârâtei prin sentința recurată, reprezentând onorariu de avocat, Tribunalul apreciază că acestea nu sunt disproporționat de mari în raport de complexitatea cauzei, probatoriul administrat și numărul de termene acordate.
Astfel, apărătorul pârâtei a formulat întâmpinare, a depus înscrisuri în susținerea acesteia, a fost prezent la trei din cele patru termene acordate în cauză, a formulat apărări și concluzii.
În ceea ce privește calea de atac menționată în cuprinsul dispozitivului sentinței recurate, Tribunalul constată că, potrivit art. 582 alin. (1) C.proc.civ., ordonanța președințială este supusă recursului în termen de 5 zile de a pronunțare dacă s-a dat cu citarea părților, precum în prezenta cauză.
Într-o astfel de situație, există două termene, unul pentru exercitarea recursului și unul, de aceeași durată, pentru motivarea acestuia, dar care curge numai de la comunicarea hotărârii.
Admițând, prin raportare la dispozițiile Regulamentului nr. 2201/2003, sus-menționate, excepția necompetenței instanțelor române, Judecătoria Câmpina a pronunțat o hotărâre legală, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9, invocate de către recurentul-reclamant, sau vreun alt caz de modificare sau casare a hotărârii prevăzut de art. 304 C.proc.civ.
Având în vedere aceste considerente, Tribunalul în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 274 C.proc.civ., va obliga recurentul la plata către intimata N. Ș. N. a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței nr. 945/]5.05.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul – reclamant N. M. I., domiciliat în B., ., nr. 23, județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 978/29.03.2013 a Judecătoriei Câmpina, în contradictoriu cu intimata – pârâtă N. Ș. N., cu domiciliul ales în B., ., județul Prahova și autoritatea tutelară P. ORAȘULUI B., cu sediul în B., județul Prahova, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata către intimata N. Ș. N. a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 16.05.2013
Președinte, Judecători,
R. I. C. I. C. L. C. D.
fiind în C.O., semnează fiind la o altă instanță, semnează
Președintele instanței, Președintele instanței
Grefier,
A. B.
Operator de date cu caracter personal 5595
Red./ Tehnored. CRI
2 ex./8.07.2012
Df._ Judecătoria Câmpina
Jf. L. A.
| ← Curatelă. Decizia nr. 62/2013. Tribunalul PRAHOVA | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 879/2013. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
