Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 1331/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1331/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 37833/281/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1331
Ședința publică din data de 23 Octombrie 2014
PREȘEDINTE - G. M.
JUDECĂTORI - C.-A. M.
- N. A.
GREFIER - M. - D. B.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil, declarat de recurentul - reclamant S. S., domiciliat în Ploiești, ., nr. 18, ., ., împotriva sentinței civile nr. 8115/04.06.2014 pronunțară de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-pârâta O. A. - SUCURSALA PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, ., județ Prahova.
Cerere de recurs timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 143,00 lei, conform chitanței . nr._/17.10.2014 și timbru judiciar în valoare de 2,00 lei, conform chitanței . nr._/01.09.2014, chitanțe ce au fost anulate și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurentul - reclamant S. S. personal și intimata-pârâtă reprezentată de consilier juridic T. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul intimatei-pârâte, consilier juridic T. I., depune la dosar delegație de reprezentare juridică.
Recurentul - reclamant S. S., legitimat cu C.I. . nr._, CNP_, depune la dosar dovada de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 143,00 lei, conform chitanței . nr._/17.10.2014.
Părțile, având cuvântul, pe rând, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul - reclamant S. S., având cuvântul, arată că în sentința civilă atacată, instanța de fond a concluzionat că BCR - Sucursala Prahova ar fi cesionat în numele său creanța, creanță pe care reclamantul a achitat-o. Solicită admiterea recursului, conform motivelor invocate în cererea de recurs, precizând că instanța de fond a reținut, în mod greșit, că BCR - Sucursala Prahova ar fi cesionat creanța. Arată că este dovedit cu chitanță faptul că reclamantul a achitat creanța consemnată prin angajament și nu BCR - Sucursala Prahova în prezent O. Asigurări - Sucursala Prahova. Precizează că a plătit suma în 9 (nouă) rate și nu poate fi obligat la ceea ce a achitat odată. Solicită cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.
Reprezentantul intimatei-pârâte, având cuvântul, solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică, arătând că recurentul-reclamant este în eroare, deoarece este vorba de o creanță a unui contract de credit împrumutat de la BCR – Sucursala Prahova, iar o parte din creanță a fost cesionată de o firmă de creanțe. Susține că s-a obținut o hotărâre judecătorească în baza căreia s-a încheiat un angajament de plată între părți, însă reclamantul a achitat 2 (două) rate, iar celelalte rate rămase nu au fost achitate. Arată că nu este vorba de o creanță majorată.
Tribunalul ia act de susținerile părților prezente și, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului declarat.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ reclamantul S. S. a chemat în judecată pârâta S.C. O. VIENNA INSURANCE GROUP S.A. - SUCURSALA PRAHOVA, solicitând ca instanța „să-l oblige pe intimat să rezolve achitarea debitului pretins de EOS KSI ROMÂNIA” și să-i plătească daune materiale și morale.
În motivare, reclamantul a arătat, în esență, că în anul 2008 a fost chemat în judecată de B.C.R. Asigurări Prahova și prin decizia nr. 236/2009 a Tribunalului Prahova a obținut suma pretinsă ca fiind debit neachitat, datorat în baza contractului de credit nr. 489/2003.
A mai precizat reclamantul că după ce și-a executat obligația de plată cuprinsă în hotărârea judecătorească menționată a fost înștiințat de EOS KSI ROMÂNIA că B.C.R. Asigurări „a cesionat dosarele cu restanțele neachitate către I.F.N. NEXT CAPITAL FINANCE S.A. GMBH, reprezentată de EOS KSI ROMÂNIA ”.
De asemenea, reclamantul a mai învederat că această cesiune de creanță nu a împiedicat-o pe pârâta să-l cheme în judecată și să încaseze suma stabilită de instanțele de judecată, calificând această acțiune ca fiind o neglijență în serviciu.
La data de 09.01.2014, reclamantul a depus prin Serviciul registratură al acestei instanțe o cerere precizatoare, prin care a solicitat obligarea pârâtei să achite suma pretinsă de EOS KSI ROMÂNIA S.R.L. în dosarul nr. 489/2003.
La solicitarea instanței, reclamantul a depus la data de 11.02.2014 o nouă cerere precizatoare, prin care a învederat că solicită obligarea pârâtei „să inițieze diligențele necesare stingerii creanțelor bancare solicitate de EOS KSI ROMÂNIA S.R.L. în dosarul nr. 489/2003”, întrucât i se creează „un prejudiciu viitor cert (existând siguranța producerii sale)”, prin faptul că trebuie să achite din nou aceeași datorie.
La termenul de judecată din data de 14.05.2014 reclamantul a precizat că solicită obligarea pârâtei la repararea prejudiciului creat prin cesionarea creanței către societatea EOS KSI ROMÂNIA S.R.L. în valoare de 3654,74 lei.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă și ca neîntemeiată, susținând in motivare că cererea de chemare în judecată este evaluabilă în bani și se timbrează potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, iar în cazul neachitării taxei judiciare de timbru cererea se anulează.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat, în esență, că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă întrucât nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 998-999 C.civ. de la 1864.
La termenul de judecată din data de 28.05.2014, instanța de fond a respins ca neîntemeiată excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată de către pârâtă, pentru motivele arătate în încheierea de ședință de la acea dată.
Prin sentința civilă nr.8115/04.06.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamant.
Pentru a pronunța această sentinta, instanța de fond a reținut că, la data de 09.07.2003 a fost încheiat contractul de credit nr. 489 între reclamantul S. S., în calitate de împrumutat și creditoarea BCR S.A. Sucursala Prahova, prin care i-a fost acordat celui dintâi un credit de trezorerie în valoare de 4000 lei, însă acesta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, motiv pentru care BCR ASIGURĂRI S.A. (în prezent S.C. O. VIENNA INSURANCE GROUP S.A., pârâta din prezenta cauză), în virtutea acestui contract, cât și a contractului de asigurare nr. RCC 003, a achitat în locul său suma de 336,82 lei, astfel cum rezultă din considerentele deciziei nr. 26 pronunțată la data de 20.11.2009 de Tribunalul Prahova – Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr._ (fila 23).
Din aceeași hotărâre judecătorească instanța de fond a mai reținut că BCR ASIGURĂRI S.A. a efectuat către asiguratul său BCR S.A., plățile restante la care era obligat reclamantul, cu ordinul de plată nr. 1197/05.07.2005 (subrogându-se astfel în drepturile acestuia), datorită faptului că reclamantul, în calitate de împrumutat, nu și-a îndeplinit obligațiile asumate în contractul de credit, care era garantat.
La data de 22.01.2008 reclamantului i-a fost notificată cesiunea de creanță intervenită între unitatea bancară BCR S.A. și cesionarul I.F.N. NEXT CAPITAL FINANCE S.A., având ca obiect creanța pe care cea dintâi o avea împotriva reclamantului, în cuantum de 572,16 lei, în baza contractului de credit nr. 489/09.07.2003 (fila 12).
În data de 10.02.2010 reclamantul a încheiat un angajament de plată cu asigurătorul BCR ASIGURĂRI S.A. (pârâta din prezenta cauză), prin care cel dintâi se obliga să achite suma de 417,62 lei și dobânda legală aferentă, conform clauzelor contractului de credit nr. 489/09.07.2003 (fila 9), în 2 rate lunare a câte 208,81 lei fiecare – obligație pe care reclamantul și-a îndeplinit-o, astfel cum rezultă din ordinele de plată de la filele 10, 11.
În drept, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 998-999 C.civ 1864, ,,Orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa”.
Astfel, pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală a pârâților, trebuie analizată îndeplinirea cumulativă a celor patru condiții cerute de legiuitor, respectiv: prejudiciu, fapta ilicită, vinovăție și legătura de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită.
Înainte de a păși la analiza celorlalte cerințe esențiale ale răspunderii civile delictuale, prima instanța a constatat că, raportat la probele administrate, în cauză nu este îndeplinită condiția privind existența faptei ilicite.
Astfel, pârâta BCR ASIGURĂRI S.A. (în prezent S.C. O. VIENNA INSURANCE GROUP S.A.), în calitate de asigurător, s-a subrogat în drepturile creditoarei BCR S.A., plătind acesteia său suma de 336,82 lei (în locul debitorului S. S.). Această operațiune a fost recunoscută de către pârât, prin asumarea angajamentului de plată de la fila 9.
Însă, reclamantul a pretins că după ce și-a executat obligația de plată cuprinsă în decizia nr. 236/2009 a Tribunalului Prahova, a fost înștiințat de EOS KSI ROMÂNIA că B.C.R. Asigurări „a cesionat dosarele cu restanțele neachitate către I.F.N. NEXT CAPITAL FINANCE S.A. GMBH, reprezentată de EOS KSI ROMÂNIA ”.
Sub acest aspect, instanța de fond a apreciat că cesiunea de creanță la care se referă reclamantul nu a intervenit între I.F.N. NEXT CAPITAL FINANCE S.A. GMBH și societatea de asigurări BCR ASIGURĂRI S.A., ci între cea dintâi și unitatea bancară BCR S.A., după cum rezultă din notificarea de la fila 12.
Astfel, prima instanță a considerat că banca a cesionat creanța în discuție, deși aceasta fusese stinsă de către asigurătorul BCR ASIGURĂRI S.A., insa acest fapt nu poate fi imputat celui din urmă care, subrogându-se în drepturile băncii, în mod firesc l-a urmărit pe reclamant – instanța de fond arătand că cesiunea de creanță menționată poate fi contestată pe o altă cale judiciară, într-un alt cadru procesual.
In consecință instanța de fond a apreciat că pârâta nu a săvârșit nicio faptă ilicită de natură a-l prejudicia pe reclamant, astfel că nu mai este necesară analizarea celorlalte condiții legale prevăzute de art. 998-999 C.civ 1864, din moment ce acestea trebuie întrunite cumulativ pentru angajarea răspunderii civile delictuale, sens in care a respins ca fiind neîntemeiată cererea dedusă judecății.
Împotriva sentinței civile nr.8115/04.06.2014 a declarat recurs (intitulat în mod eronat apel) reclamantul, apreciind-o ca fiind „abuzivă și nelegală”, susținând în motivare faptul că aceasta, din eroare, a avut la baza interpretarea somatiei de la fila 12 in care apare mentiunea ca cesiunea creantei a fost facuta de B.C.R. S.A., fiind trecute cu vederea somatiile de la filele 14, 15, 19, 23, 24, 67 si 68, in care apare mentionat ca cesiunea creantei bancare a fost facuta de B.C.R. A. - Sucursala Prahova, in prezent O.- Sucursala Prahova.
Recurentul a mai aratat ca, s-a facut vorbire despre faptul ca B.C.R. A. S.A. l-a actionat in judecata si prin decizia nr. 26/20.11.2009 a Tribunalului Prahova in dosatul nr._ a fost obligat sa achite creanta bancasa din dosarul nr. 489/2003 – lucru pe care l-a facut, dupa cum rezulta din filele 2 si 3 din sentinta si 9,10, 11 din dosar, insa desi au primit contravaloarea creantei bancare din dosarul mentionat achitata catre BCR S.A., BCR A. S.A. a cesionat aceasta creanta bancara, fiind astfel somat sa achite respectiva creanta.
A mai aratat recurentul ca in ultima somatie apare suma pretinsa de 3654,74 lei, aparand ca cesionar B.C.R. A. S.A. si nu B.C.R. S.A., cum in mod eronat a concluzionat instanta de fond in sentinta criticata – motiv pentru care solicita anularea acestei sentinte si sa se dea o hotarare judecatoreasca, care sa constate ca ceea ce a reclamant impotriva parate O. este intemeiat, sustinut de probele dosarului si ca atare sa fie obligata parata sa suporte prejudiciul provocat prin cesionarea creantei bancare din dosarul nr. 489/2003, pe care a achitat-o, suma pretinsa si primita prin proces si consemnata printr-un angajament – filele 23,9,10,11 dosar - prejudiciul viitor cert fiind reprezentat de suma de 3654,74 lei pretinsa prin ultima somatie de EOS KSI Romania S.R.L., de suma de 310 lei + 142,25 lei taxa de timbru judiciar.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ la data de 20.08.2014.
Intimata nu a formulat intampinare.
Tribunalul, examinând sentința atacată în raport de situația de fapt reținută, de criticile formulate, de textele de lege aplicabile, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.304 și art.3041 c.pr.civ., constată că recursurile sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente:
Recurentul reclamant S. S. a criticat sentința instanței de fond, apreciind că în mod greșit s-au ignorat o . înscrisuri depuse la dosarul cauzei, care atestau cesiunea de creanță realizată de BCR Asigurări SA, de natură să înlăture motivarea instanței de fond privind lipsa faptei ilicite a intimatei menționate de natură să atragă răspunderea civilă delictuală a acesteia, cu atât mai mult cu cât recurentul pretinde că a achitat întreaga creanță ce a făcut obiectul cesiunii și, respectiv a executării silite ulterioare.
Analizând probatoriul cu înscrisuri administrat în cauză, prin prisma motivelor de recurs formulate de recurentul reclamant, se constată că deși, într-adevăr din înscrisurile menționate rezultă că, pe lângă cesiunea de creanță realizată de BCR SA, analizată ca atare de instanța de fond, s-a realizat o cesiune de creanță și de către BCR Asigurări SA, însă, se constată că această cesiune nu vizează creanța a cărei executare recurentul a dovedit-o în cauză prin chitanțele de plată depuse la filele 10-11 dosar fond, respectiv achitarea debitului în cuantum de 417,62 lei eșalonat în două rate lunare și care a făcut obiectul dosarului nr._, în care s-a pronunțat decizia nr. 236/20.11.2009 a tribunalului Prahova.
Din actele dosarului, rezultă astfel că, deși în cauză s-a executat creanța rezultată în urma litigiului ce a făcut obiectul dosarului_, acesta nu a vizat întreaga creanță datorată de recurentul reclamant.
Această situație rezultă de altfel din înscrisurile dosarului care atestă pe lângă somația și notificarea pentru suma de 572,16 lei, care rezultă a fi fost achitată de recurent - și emiterea notificărilor și somației pentru o sumă restantă de 2661,42 lei, cu care recurentul figurează ca debit restant urmare a neîndeplinirii integrale a obligației de plată asumată prin contractul de credit nr. 489/9.07.2003, situație confirmată de altfel de intimată și prin întâmpinarea depusă la instanța de fond în care arată că reclamantul recurent figura la acel moment, în evidențele sale, cu un debit de 2671,47 lei, reprezentând soldul creditului fără penalități de întârziere și care a fost cesionat de bancă, către .>
Se constată astfel că, cu privire la această sumă, recurentul reclamant nu a depus nici o dovadă de plată, nici prezentă și nici anterioară, iar în eventualitatea în care evidențele bancare nu ar fi relevat situația reală cu privire la cuantumul debitului menționat, reclamantul recurent avea la dispoziție altă cale judiciară într-un alt cadru procesual astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond în sentința recurată.
Cum eventuala contestare a debitului menționat nu se putea, în nici un caz face prin invocarea prevederilor art. 998, 999 din vechiul cod civil, tribunalul constată că în mod legal, instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în principal cea a existenței faptei ilicite a intimatei, astfel că soluția de respingere a cererii formulate de reclamant în acest sens apare ca fiind legală și temeinică – în condițiile în care după cum s-a arătat deja, luându-se act de suma a cărei dovadă de achitare a fost făcută în cauză, se constată că pentru restul sumei pentru care s-au emis somații, recurentul reclamant nu a făcut nici dovada plății și nici nu a invocat și dovedit în vreun mod faptul că nu ar datora respectiva sumă.
Având deci în vedere considerentele arătate, Tribunalul va constata că motivele de recurs formulate de recurentul S. S. sunt nefondate, astfel că, în baza art. 312 alin.1 cu aplicarea art. 304 ind.1 Cod pr. civilă, coroborate cu art.998-999 din vechiul cod civil, va respinge recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 8115/04.06.2014 pronunțară de Judecătoria Ploiești, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant S. S., domiciliat în Ploiești, ., nr. 18, ., ., împotriva sentinței civile nr. 8115/04.06.2014 pronunțară de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-pârâta O. A. - SUCURSALA PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, ., județ Prahova, nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI,
G. M. M. C. A. N. A.
GREFIER,
M. - D. B.
Operator date cu caracter personal 5595
Red.MCA./tehnored. CR
2 ex./26.01.2015
d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. G. A. G.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1782/2014.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1499/2014.... → |
|---|
