Obligaţie de a face. Decizia nr. 370/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 370/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 37563/281/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 370
Ședința publică din data de 03.06.2014
PREȘEDINTE - M. C.
JUDECĂTOR - C. D. E.
GREFIER - I. N. CARDAȘOL
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanții reclamanți ORAȘUL P.- PRIN PRIMAR cu sediul în P., ., jud. Prahova și P. ORAȘULUI P. cu sediul în P., ., jud. Prahova împotriva sentinței civile nr._/20.11.2013, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații reclamanți Z. V. B., Z. V. E., I. E. toți domiciliați în P., ., ., jud. Prahova și cu domiciliul ales la C.. Av. Friedman R. – Ploiești, ., ., ..
Dezbaterile au avut loc in ședința publica din data de 27.05.2014, susținerile părților fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea data ce face parte integranta din prezenta când instanța, pentru a da posibilitate apelanților pârâți sa depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 03.06.2014 când a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin acțiunea civilă inregistrata cu nr. 8997/105/04.10.2011 la Tribunalul Prahova-Sectia a II-a civila și de contencios administrattiv si fiscal, reclamantii Z. V. B., Z. V. E., I. E. a chemat în judecată pe parata Primaria Orasului P. prin Primar, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa se constate netemeinicia hotararii dispusa de Primar privind inchiderea drumului de acces auto la anexele gospodaresti, la vatra stupinei, la scara blocului nr.6 situat in P., ., sa constatati ca respectiva hotarare a fost luata in exercitarea abuziva a prerogativelor acordate de lege autoritatii executive a administratiei publice locale, sa se dispuna anularea acestei hotarari, obligarea paratei sa ridice de pe teren gardul care inchide calea de acces, precum și la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea acțiunii, reclamantii au aratat ca sunt proprietarii unui număr de 3 din cele 5 apartamente situate in P., ., . inceputul lunii august pârâta prin reprezentantul său care a exercitat in mod abuziv prerogativele functiei sale, a dispus inchiderea caii de acces auto, nemaiavând acces la anexele gospodaresti, la vatra stupinei, la scara blocului, constând în ridicarea unui gard, fără să se țină seama că acest drumul de acces exista de peste 30 ani, invocându-se nejustificat necesitatea restabiliriii ordinii publice, în urma conflictelor existente între locatarii blocului, astfel încât măsura are un caracter abuziv intrucat drumul inchis reprezinta singura cale de acces la pivnite, la mansarde, la vatra stupinei deținută legal de reclamantul Z. V., inclusiv pentru masinile de ambulanta, pompieri, utilajele de vidanjare sau de interventii la conducta de alimentare cu apa sau gaze.
La data de 23.02.2012 parata a formulat o întampinare, solicitand respingerea acțiunii ca neintemeiata, invocându-se și exceptia lipsei calitatiii procesuale pasive a Primariei Orasului Primar atât timp cât obiectul acțiunii vizează anularea unei hotarari dată de catre P. Orasului P., motivându-se că nu exista nici o hotarare scrisa data de catre Primar cu privire la ridicarea gardului, masura dispusa în urma sesizarilor formulate de catre doi dintre locatarii imobilului, numitii S. G., G. M. cu privire la tulburarea linistii de catre autovehiculele reclamantilor care treceau foarte des pe langa geamurilor acestora, iar gardul este provizoriu, putand fi ridicat usor, în caz de nevoie, blocul fiind prevazut cu scara de serviciu prin spate, asigurând legatura cu toate apartamentele, beciurile, mansardele, locatarii având acces atat prin . pe poarta de acces a gardului provizoriu, mai ales că reclamantii nu dețin pentru stupii o autorizatie emisă de catre Comisia de baza melifera si stuparit pastoral, in baza careia pârâta ar fi fost obligata in temeiul disp. art. 7 din Legea apiculturii, sa asigure acestora vetre de stupina temporare sau permanente.
La data de 03.05.2012, reclamantii si-au precizat actiunea in sensul ca inteleg sa se judece in calitate de parat si cu P. Orasului P., motivându-se că edificarea gardului nu are caracter provizoriu, acesta neputând fi demontat in caz de necesitate, avand stalpi montati in beton, fiind imposibilă efectuarea unei lucrări de vidanjare a fosei septice a blocului datorită amplasării gardului.
La data de 03.05.2012 instanta a unit exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratei Primaria Orasului P. cu fondul cauzei si a dispus introducerea in cauza in calitate de parat a Primarului Orasului P..
La data de 04.09.2012, paratul P. Orasului P. a formulat o întampinare, solicitand respingerea acțiunii ca neintemeiata, motivându-se că nu exista nici o hotarare scrisa data de catre Primar cu privire la ridicarea gardului, masura fiind dispusa în urma numeroaselor sesizarilor formulate de unii dintre locatari, cu privire la tulburarea linistii de catre autovehiculele reclamantilor care treceau des pe langa geamurilor acestora, însă gardul are un caracter provizoriu, putand fi ridicat la nevoie.
La data de 05.10.2012 reclamantii au declarat ca renunta la judecata primului capat de cerere al actiunii, respectiv anularea pe cale administrativa a deciziei Primarului Orasului P. si au invocat exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Prahova.
Prin sentinta nr.1787/12.10.2012 a Tribunalului Prahova-Sectia a II a și de contencios administrativ si fiscal, a fost admisă exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Prahova si s-a dispus declinarea competenței de solutionare a cauzei în favoarea Judecatoriei Ploiesti, reținându-se că din punct de vedere material competența de soluționare în primă instanță a pretențiilor deduse judecății aparține Judecătoriei Ploiești și nicidecum Tribunalului Prahova, ținându-se seama de caracterul stric civil al raporturilor juridice deduse judecății.
Primindu-se dosarul la Judecătoria Ploiești, cauza a fost înregistrată cu nr._ la data de 07.11.2012.
La data de 12.12.2012, 22.05.2013, reclamanții si-au precizat actiunea in sensul indicarii temeiului de drept constând în disp. art.1073-1077 cod civil și că inteleg sa se judece in calitate de parati cu O. P.-prin Primar si P. Orasului P..
După administrarea probelor cu acte, interogatoriu, martori, prin sentința civilă nr._/20.11.2013 a Judecătoriei Ploiești, a fost respinsă exceptia lipsei calitatii procesual pasive a Primariei Orasului P. și a fost admisă în parte acțiunea precizata formulată de reclamanți împotriva pârâților, fiind obligați paratii să desfiinteze gardul care închide calea de acces în curtea imobilului situat în P., . Blocul nr.6.
A fost respins capatul acțiunii privind constatarea nelegalitatii masurii dispuse de catre paratul P. Orasului P. de a inchide calea de acces in curtea imobilului . pe . din orasul P., ca inadmisibila și au fost obligați paratii să plătească reclamantilor suma de 920 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, cate 460 lei fiecare.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție, s-a reținut că în ceea ce priveste capatul acțiunii privind constatarea nelegalitatii masurii dispuse de catre paratul P. Orasului P. de a inchide calea de acces in curtea imobilului . pe . din orasul P., reclamantii au la dispozitie actiunea în realizare constând în obligarea paratilor să desființeze gardul, capăt de cerere formulat în prezenta cauză, caz în care capătul de cerere sus menționat are un caracter inadmisibil, iar, în speță, reclamantii dețin în proprietate un număr de trei din cele cinci apartamente situate P., ., Blocul nr.6, celelalte doua aparținând numitilor G. M., S. G., . public al unitatii administrativ teritoriale, apartamentele locatarilor G. M., S. G. aflându-se pe partea stanga a cladirii, respectiv pe partea cu terenul de acces in curtea imobilului, însă în urma sesizărilor formulate de către numita G. M., a fost edificat un gard, locatarii având acces doar pietonal, caz în care dreptul de proprietate publică reprezintă acel drept subiectiv civil, cu caracter patrimonial, real care aparține statului, organelor administrației locale, instituțiilor bugetare de stat, altor unități cu capital integral sau majoritar de stat, asupra unor bunuri mobile sau imobile determinate, exercind asupra acestora atributele posesiei și folosinței și, în limitele determinate de lege, atributul dispoziției, în mod exclusiv și perpetuu, prin putere proprie și în interesul întregii națiuni sau în interes local, în condițiile prevăzute de lege, mai ales că dreptul de proprietate publică are un caracter inalienabil, imprescriptibil, exclusiv, insesizabil.
S-a menționat că sesizările formulate de către numita G. M., vizau traversarea curții imobilului de către reclamanți cu autoturisme,autovehicule mari, inclusiv pe langa geamurile celorlalți locatari, fiind stationate uneori chiar sub geamurile de la cele două apartamente, provocând zgomot, poluare, avariind imobilul, afectând conductele de apa, canalizare, însă nu există nicio dovada in acest sens și anume ca prin fapta reclamantilor de a circula cu autovehiculele in curtea imobilului s-au produs anumite avarii structurii de rezistenta a imobilului, conductelor de gaze, apa, iar numita G. M. a recunoscut în cadrul declaratiei data în calitate de martoră ca si copiii sai cand veneau in vizita parcau masinile in curtea imobilului, aspecte confirmate de martorul S. G. care la rândul său a recunoscut ca anterior amplasării gardului, a folosit un autoturism în curtea vilei, ceea ce înseamnă că și numiții G. M., S. G., au folosit ocazional autovehicule in curtea imobilului, fapt confirmat si de martorii U. C. si P., astfel încât în baza planselor foto depuse la dosar, procesului verbal de cercetare la fata locului, pe partea stanga a vilei unde se afla apartamentele familiilor S. G., G. M. au fost amplasate de catre acestia din urmă bucăți mari de piatra la o distanta de cca 3-4 metri, accesul auto nerealizându-se chiar pe langa apartamentele acestora.
S-a specificat că în baza probelor administrate în cauză, reclamanții detin o parcare pentru autoturismele personale ., spațiul în litigiu folosindu-l doar pentru accesul auto ocazional și nicidecum pentru parcarea autoturismelor, iar în speță în urma analizării probelor, inclusiv planșelor foto, s-a stabilit că gardul în litigiu este edificat din sarma sudata, pe stalpi din fier, încadrati in ciment, ceea ce înseamnă că acest gard nu constituie o constructie provizorie care poate fi ridicata oricand, gard care a împiedicat la momentul inundarii beciului imobilului intervenția echipelor de specialitate la reteaua de apa, procedându-se la taierea gardului care a fost sudat ulterior, fiind imposibil accesul firmei specializate în vederea vidanjării fosei septice tocmai datorită gardului în litigiu, aspecte confirmate de toți martorii audiați în cauză, mai ales că toate conductele de apa, canalizare, gaze se afla in curtea imobilului, in spatiul imprejmuit de gardul în litigiu, fiind îngrădit accesul echipelor de intervenție la aceste conducte.
În continuare, s-a reținut că vila in care locuiesc reclamantii nu mai are o alta cale de acces auto, intrarile celorlalte vile din zona nu sunt ingradite, accesul fiind liber, însă reclamanții, chiar dacă detin un carnet de stupina, fiind membrii Asociatiei Fermelor Apicole de Reproductie Prahova, acestia nu au facut dovada existentei unei autorizatiii eliberate de Comisia de baza melifera si stuparit pastoral in conformitate cu art.7 din Legea apiculturii nr.89/1998, a unui contract de inchiriere incheiat în acest sens in baza carora paratii ar fi avut obligatia să le asigure acestora accesul la vatra de stupina, astfel încât gardul edificat de catre parati pe terenul proprietatea lor nu reprezintă o constructie provizorie, neputand fi ridicat in timp util in caz de urgenta, împiedicând accesul in timp util a autoturismelor de interventie in curtea imobilului, accesul putandu-se face doar pietonal, motiv pentru care masura luata de catre parati privind ridicarea gardului nu este justificata raportat la împrejurările invocate de catre parati, punandu-se in pericol siguranta locatarilor Blocului nr.6, inclusiv a locatarei G. M., a bunurilor acestora, având loc o încălcare a atributelor dreptului de proprietate ale acestora asupra locuintelor proprietate personala.
Prin urmare, instanța, având în vedere disp. art.4.12 din HG nr.525/1996, ținându-se seama ca un proprietar nu poate dispune cu privire la bunul sau anumite masuri prin care sa aduca atingere dreptului de proprietate al unui al proprietar, punand in pericol siguranta acestuia, provocând anumite prejudicii constând în impiedicarea acestuia de a lua masurile necesare pentru buna administrare, utilizare a bunurilor in caz de nevoie, a fost admisă în parte acțiunea si au fost obligați paratii să desființeze gardul care închide calea de acces în curtea imobilului situat în P., ., Blocul nr.6, fiind respinsă exceptia lipsei calitatii procesual pasive a Primariei Orasului P. ca ramasa fara obiect, ținându-se cont precizarea acțiunii la data de 22.05.2013 de către reclamanti care au înțeles să formuleze pretenții în prezenta cauză față de paratii O. P.-prin Primar si P. Orasului P..
In temeiul disp. art.274 C., au fost obligați paratii la plata cheltuielilor de judecata de 920 lei către reclamanți reprezentand taxa de timbru, onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței în sensul respingerii acțiunii, motivându-se că nu există exercitarea ilegală a dreptului de proprietate din partea pârâților, o vătămare a dreptului de proprietate al reclamanților, fără să se țină seama că terenul în litigiu nu are destinația de drum de acces auto, neexistând nicio dovadă în acest sens, făcând parte din domeniul public al localității aflat în jurul blocului de locuințe în care locuiesc reclamanții, care au folosit terenul cu titlu de alee de acces auto pentru a transporta stupii de albine, a parca autoturismele, deși dețin loc de parcare într-o altă locație și că nu au obligația să asigure reclamanților accesul cu autoturisme la scara de serviciu a blocului, la stupii acestora amplasați ilegal la pivnițele blocului, la mansarda acestuia, mai ales că nu au asemenea obligații și că numai încălcarea acestora ar fi îndreptățit instituirea unor măsuri de natură se asigure respectarea acestei obligații.
În continuare, pârâții au arătat că în lipsa unor dispoziții legale privind obligația acestora de a le asigura reclamanților accesul cu auto la scara de serviciu a blocului, la stupi, la pivnițele blocului, la mansardă, nu se poate dispune obligarea lor să desființeze gardul care nu împiedică accesul pietonal la imobile, având obligația de a se ocupa de respectarea ordinii publice, de soluționarea sesizărilor cetățenilor, luarea măsurilor de natură să restabilească un climat firesc, normal de viață, existând sesizări ale colocatarei G. M. conform cărora reclamanții circulă pe teren cu autoturisme, vehicule mari, care trec pe lângă geamul apartamentului acesteia, fiind staționate lângă geam, poluând aerul, făcând zgomot, producând avarii imobilului, afectând conducta de apă și canalizare, considerate nejustificate în lipsa sesizării locatarului S. G., chiar dacă și copiii numitei G. M. parchează mașinile pe terenul în litigiu.
De asemenea, pârâții au precizat că eronat nu s-a ținut seama de existența unor diferențe majore între parcare și circulația unui vehicul privind consecințele acestora, parcarea mașinilor de către copiii martorei având loc ocazional, în timp ce traficarea terenului de către reclamanți are un caracter permanent, aspect confirmat de urmele lăsate de mașini și că potrivit procesului verbal de cercetare la fața locului, circulația vehiculelor pe terenul în litigiu are efecte negative constând în afectarea structurii de rezistență a blocului, a conductelor de apă, canalizare, aspecte confirmate de bucățile de beton desprinse din construcție, de explicațiile celor doi colocatari necontestate de către reclamanți, cauzate exclusiv de existența unor mașini de mare tonaj, nefiind confirmate considerentele sentinței potrivit cărora existența bucăților de beton s-ar datora unor persoane care le-au adus pentru a împiedica accesul reclamanților cu mijloacele de transport pe teren.
Totodată, pârâții au menționat că potrivit cercetării la fața locului era necesar să se constate că terenul din partea dreaptă a blocului în care se află apartamentele reclamanților a fost închis cu gard de către aceștia din urmă, fără autorizație, edificându-se nelegal anexe gospodărești în scopul de a împiedica accesul cu vehicule, edificarea gardului în litigiu având drept scop să asigure liniștea, siguranța, confortul și pentru ceilalți colocatari ai imobilului, G. M., S. G. și că eronat în cuprinsul considerentelor nu există nicio referire cu privire la împrejurările sus menționate, mai ales că terenul aflat în jurul blocului de locuință tip vilă, nu constituie curtea blocului, aparținând domeniului public al localității, fiind posibil accesul mașinilor de intervenție, în caz de nevoie, datorită distanței de la stradă la blocul de locuințe de cca. 10 m., distanță care poate fi acoperită de orice mașină de intervenție, satisfacerea unei urgențe medicale neimpunând parcarea vehiculului specializat la scara blocului, iar gardul edificat poate fi demolat cu ușurință în caz de nevoie, fiind de notorietate că asemenea tipuri de blocuri de locuințe au fost înconjurate de garduri din fier, beton, lemn sau gard viu, intervențiile efectuate în caz de nevoie neimpunând niciodată demolarea gardurilor.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova cauza a fost înregistrată cu nr._ la data de 20.01.2014.
La data de 18.02.2014, 25.03.2014 reclamanții au formulat întâmpinări, solicitând respingerea apelului atât timp cât în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a admis acțiunea, constatând întemeiate pretențiile formulate în prezenta cauză.
Tribunalul, examinând cauza în raport de situația de fapt reținuta, de probele administrate in cauza, de criticile formulate si ținând seama de dispozițiile legale incidente in cauza, constata ca apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Conform planșelor fotografice existente la dosar, răspunsurilor la interogatoriu, adreselor nr. 2946/14.05.2013, 5229/11.08.2011, 100/ 11.08.2011, 29/30.9.2011, 957/20.10.2011, 5261/29.08.2011, sesizărilor existente la dosar, reclamanții dețin apartamente în cadrul imobilului situat în P., ., . . stupi, ocupându-se cu apicultura, însă blocul de locuințe tip vilă se află amplasat pe domeniul public al orașului P., existând neînțelegeri între reclamanți și numita G. M. care a formulat o . sesizări acuzându-i pe reclamanți de tulburarea liniștii publice din cauza autovehiculelor aparținând acestora care circulă pe terenul din jurul clădirii, motiv pentru care pârâții au edificat un gard din plasă cu stâlpi din fier, având o poartă de acces pentru a-i împiedica pe reclamanți să mai pătrundă pe teren cu diferite mijloace de transport.
Martorii U. C., P. I. D. au declarat că blocurile existente în Orașul P. tip vilă, au în jur un spațiu viran care permite accesul locatarilor pietonal și cu mijloace de transport, însă inițial la blocul în litigiu existau amplasate pe teren două porți mari care permiteau accesul cu diferite mijloace de transport, porți desființate de către pârâți care au edificat un gard din stâlpi din fier, fiind posibil accesul pe teren, în jurul blocului doar pietonal, existând dificultăți de acces în spatele blocului la bazinul decantor, în condițiile în care mașinile de intervenție nu mai pot pătrunde pe teren, pârâții fiind nevoiți în toamna anului 2012 să procedeze la desființarea gardului pentru a permite accesul la conducta de canalizare, mașinilor de intervenție.
Totodată, martorii G. M., S. G. au arătat că anterior amplasării gardului reclamanții aveau acces pe teren, inclusiv cu mijloace de transport, parcând vehiculele în fața geamului de la apartamentul martorei G. M., teren pe care ocazional parcau autoturismele și copiii acesteia când o vizitau, existând neînțelegeri între reclamanți și cei doi martori privind accesul pe teren cu diferite autoturisme, iar în urma traversării terenului cu diferite mijloace auto au existat diferite probleme la conducta de apă, producându-se inundații în beci, motiv pentru care în urma edificării gardului de către pârâți accesul pe teren se realizează numai pietonal, conductele de apă, gaze și canalizare aflându-se în incinta terenului împrejmuit.
Disp.art.480 c.civ. nemodificat, stipuleaza ca dreptul de proprietate presupune exercitarea de catre titularul unui asemenea drept cu privire la imobilul pe care îl detine, exercitarea cumulativa a urmatoarelor prerogative: dreptul de a intrebuinta bunul potrivit destinatiei sale, dreptul de a-i culege fructele sau productele, dreptul de a dispune de bun prin instrainare sau consumare.
Totodata, disp.art.1073-1077 c.civ. prevad ca orice creditor are dreptul sa pretinda debitorului său executarea intocmai a obligatiei asumate de catre acesta, in caz contrar, creditorul avand dreptul la desdaunari din partea debitorului său, pentru executarea cu intarziere, executare.
În baza disp. art.4.12 din HG nr.525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism ,,pentru toate categoriile de construcții și amenajări se vor asigura accese pentru intervenții în caz de incendiu, dimensionate conform normelor pentru trafic greu. In cazul construcțiilor ce formează curți interioare, asigurarea accesului vehiculelor de pompieri se va face prin ganguri cu o lațime minima de 3 m și o înălțime de 3,5 m,,
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că reclamanții locuiesc în imobilul situat în P., ., . un . cadrul căruia dețin în proprietate diferite apartamente, . teren aparținând domeniului public al Orașului P., aflat în jurul blocului, pe care se află utilitățile aferente imobilului respectiv și pe care aveau acces toți locatarii blocului cu piciorul, cu diferite mijloace de transport, însă la un moment dat între reclamanți și o parte dintre locatari au intervenit neînțelegeri privind modalitatea de folosire a terenului de către reclamanți, traversarea acestuia de diferite mijloace de transport, staționarea acestora pe terenul respectiv, motiv pentru care în vederea rezolvării neînțelegerilor respective pârâții au edificat pe teren un gard din plasă cu stâlpi din fier, amplasați în beton care permite accesul pe teren, în jurul blocului și în spatele acestuia numai cu piciorul, nemaifiind posibilă pătrunderea pe teren cu diferite mijloace de transport, inclusiv cu autoturisme.
Ca atare, atât timp cât reclamanții dețin în proprietate diferite apartamente aflate în blocul de locuință, tip vilă, amplasat pe un teren aparținând domeniului public al Orașului P., situat în P., ., . care pârâții l-au împrejmuit în exclusivitate cu un gard din plasă de sârmă pe stâlpi din fier, care permite accesul pe terenul din jurul blocului și în spatele acestuia tuturor locatarilor, inclusiv reclamanților numai cu piciorul, prin intermediul unei porți, înseamnă că în realitate reclamanții, în calitate de proprietari ai apartamentelor pe care le dețin au dreptul să exercite cumulativ toate prerogativele conferite de un asemenea drept, constând în dreptul de a întrebuința apartamentele potrivit destinației acestora, adică de locuințe, de a le culege fructele sau productele, de a dispune prin înstrăinare de acestea, prerogative care nu pot fi exercitate în mod liber, neîngrădit în condițiile în care prin amplasarea gardului respectiv reclamanții se află în imposibilitate să aibă acces deplin la apartamentele pe care le dețin, să le folosească efectiv, inclusiv accesoriile acestora constând în instalațiile privind furnizarea utilităților apartamentelor respective.
De fapt, analizându-se modalitatea de amplasare a blocului de locuințe, ținându-se seama de specificul acestui condominiu, reiese cu certitudine că întreaga suprafață de teren pe care se află blocul respectiv reprezintă prin însăși natura sa curtea aferentă acestei construcții deoarece terenul pe care se află amplasat acest . destinat în exclusivitate folosirii normale, corespunzătoare a acestei construcții în integralitatea sa, tocmai datorită specificului acestui condominiu, fiind imposibil să existe o separație între blocul respectiv și teren, acesta din urmă reprezentând prin însăși natura sa un imobil accesoriu blocului de locuințe, cele două categorii de imobile neputând fi analizate singular, inclusiv regimul juridic al acestora, ceea ce înseamnă că modalitatea de folosire a blocului de locuințe în ansamblul său depinde de modalitatea de folosire a întregului teren pe care se află această construcție.
De altfel, în condițiile în care terenul pe care se află amplasat blocul reprezentând curtea acestuia constituie prin însăși natura sa un imobil accesoriu blocului de locuințe, servind în exclusivitate folosirii normale, corespunzătoare acestui condominiu, fiind un imobil afectat prin destinație în exclusivitate blocului respectiv, iar folosința celor două categorii de imobile nu poate fi separată, aflându-se în strânsă legătură una cu cealaltă, înseamnă că edificarea gardului de către pârâți, împrejmuirea terenului cu acest gard au ca efect încălcarea dreptului de proprietate al reclamanților asupra apartamentelor aflate în condominiul respectiv, împiedicarea accesului reclamanților la terenul aferent acestui condominiu, cu diferite mijloace de transport, folosirea nestingherită, în mod liber a terenului aferent acestor apartamente, întrucât reclamanții au dreptul să aibă acces la apartamentele pe care le dețin nu numai cu piciorul, ci și cu diferite mijloace de transport, inclusiv la utilitățile aflate pe teren, iar în speță pârâții nu au făcut dovada că reclamanții exercită abuziv un drept de folosință asupra terenului respectiv, în ce constă acesta, mai ales că pârâții aveau obligația în cazul în care considerau că reclamanții ar exercita în mod abuziv anumite drepturi asupra terenului în litigiu, să acționeze pe cale judecătorească în vederea limitării exercitării acestora și nicidecum să edifice pur și simplu un gard, împiedicând accesul reclamanților pe terenul în litigiu cu diferite mijloace de transport auto.
Faptul că terenul în litigiu face parte din domeniul public al localității și că există neînțelegeri între reclamanți si alți locatari ai blocului cu privire la modalitatea de folosire a terenului în litigiu de către reclamanți, la accesul pe teren a unor mijloace de transport aparținând reclamanților, nu înseamnă în mod automat că pârâții au dreptul să edifice un gard de natură să împrejmuiască în totalitate terenul în litigiu și să permită accesul reclamanților pe teren numai cu piciorul, deoarece la stabilirea modalității de exercitare a dreptului de folosință al reclamanților asupra terenului în litigiu, se ține seama în exclusivitate de natura, destinația terenului care servește în exclusivitate folosirii blocului de locuințe amplasat pe acesta de către toți proprietarii apartamentelor, de necesitatea asigurării accesului la apartamentele respective, în mod liber, neîngrădit a tuturor proprietarilor, inclusiv la toate utilitățile nu numai cu piciorul, ci și cu diferite mijloace de transport, inclusiv de intervenție, fiind de notorietate că orice persoană fizică are dreptul să dețină în proprietate nu numai un apartament, ci și diferite autoturisme, mijloace de transport, pârâții având obligația să le permită accesul acestora, inclusiv a autoturismelor proprietate personală pe terenul în litigiu.
Mai mult chiar, nu există nicio dovadă la dosar că prin modalitatea de folosire a terenului de către reclamanți constând în accesul cu diferite mijloace de transport s-ar crea anumite prejudicii celorlalți locatari, inclusiv distrugerea rețelei de utilități aflată subteran, întrucât nemulțumirea numitei G. M. privind traversarea terenului de către reclamanți cu anumite vehicule, staționarea ocazională a acestora pe teren nu înlătură obligația acesteia, în calitate de proprietară a unui apartament aflat într-un condominiu, de a permite accesul pe teren celorlalți proprietari de apartamente, deci inclusiv reclamanților, atât cu piciorul, cât și cu diferite mijloace de transport, mai ales că numita G. M. nu are niciun drept de proprietate sau de folosință exclusivă asupra terenului respectiv pentru a putea pretinde pârâților îngrădirea acestui teren și împiedicarea reclamanților să aibă acces la terenul respectiv cu diferite mijloace de transport.
Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a admis în parte acțiunea, în baza disp. art. 480, art. 1073-1077 cod civil nemodificat, dispunând obligarea pârâților să desființeze gardul care închide calea de acces în curtea imobilului privind blocul nr.6 situat în P. ., deoarece prin edificarea acestui gard are loc o încălcare a dreptului de proprietate al reclamanților asupra apartamentelor acestora, a dreptului de folosință al acestora asupra terenului în litigiu, constând în împiedicarea fără niciun drept a reclamanților de a avea acces în mod liber, neîngrădit la terenul aferent blocului de locuințe în care dețin apartamentele proprietate personală.
Susținerile pârâților în sensul că nu există o exercitare ilegală de către pârâți a dreptului de proprietate, o vătămare a dreptului de proprietate al reclamanților, fără să se țină seama de inexistența destinației terenului în litigiu ca drum de acces auto, făcând parte din domeniul public al localității aflat în jurul blocului de locuințe în care locuiesc reclamanții, care au folosit terenul cu titlu de alee de acces auto pentru a transporta stupii de albine, a parca autoturismele, deși dețin loc de parcare într-o altă locație, nu pot fi avute în vedere deoarece la stabilirea situațiilor de fapt, de drept deduse judecății se ține seama nu numai de accesul reclamanților la apartamentele pe care le dețin pe o anumită suprafață de teren reprezentând cale de acces, de apartenența terenului la domeniul public, ci de destinația întregii suprafețe de teren pe care se află blocul respectiv, destinație aflată în strânsă legătură cu întregul condominiu, pârâții având obligația în cazul în care considerau că reclamanții exercită un drept de folosință abuziv asupra terenului respectiv, să acționeze pe cale judecătorească și nicidecum să edifice pur și simplu un gard, împiedicând accesul reclamanților cu mijloace de transport pe terenul în litigiu, inclusiv în spatele blocului
Afirmațiile pârâților în sensul că nu au obligația să asigure reclamanților accesul cu auto la scara de serviciu a blocului, la stupii acestora amplasați ilegal la pivnițele blocului, la mansarda acestuia și că în lipsa unor dispoziții legale privind instituirea în sarcina lor a obligației de a le asigura reclamanților accesul cu auto la scara de serviciu a blocului, la stupi, la pivnițele blocului, la mansardă, nu se poate dispune desființarea gardului care nu le împiedică accesul pietonal la imobilele lor, nu au relevanță în cauză întrucât la stabilirea modalității de edificare a gardului, a consecințelor produse de amplasarea acestuia se ține seama în ce măsură pârâții avea dreptul să îngrădească terenul în litigiu, să limiteze dreptul de folosință al reclamanților asupra acestui teren și nicidecum de obligația pârâților de a permite accesul cu diferite mijloace de transport pe terenul în litigiu reclamanților, mai ales că în cazul în care pârâții considerau că reclamanții exercită în mod abuziv anumite drepturi asupra imobilului în litigiu aceștia avea obligația să acționeze pe cale judecătorească în scopul de a limita eventual pe cale legală modul de folosire al terenului în litigiu și nicidecum să edifice pur și simplu un gard care să obstrucționeze accesul reclamanților în mod liber neîngrădit pe terenul în litigiu la apartamentele aparținând acestora.
Apărările pârâților conform cărora aveau obligația să asigure respectarea ordinii publice, soluționarea sesizărilor cetățenilor, luarea măsurilor de natură să restabilească un climat firesc, normal de viață, existând sesizări ale locatarei G. M. conform cărora reclamanții circulă pe teren cu autoturisme, vehicule mari, care trec pe lângă geamul apartamentului acesteia, fiind staționate lângă geam, poluând aerul, făcând zgomot, producând avarii imobilului, afectând conducta de apă și canalizare, și că eronat au fost considerate sesizările ca fiind nejustificate invocându-se parcarea mașinilor și de copiii numitei G. M. reprezintă prin însăși natura lor aprecieri pur subiective ale pârâților care, dimpotrivă, au obligația să respecte în egală măsură drepturile tuturor proprietarilor de apartamente din condominiul respectiv, fără să țină seama în exclusivitate doar de interesele, opțiunile exprimate de un anumit locatar în cadrul formulării în scris a unor nemulțumiri cu privire la modalitatea de folosire a terenului la un moment dat de către reclamanți, iar în cazul în care pârâții considerau că reclamanții ar exercita abuziv anumite acte de folosință asupra terenului în litigiu aveau obligația să acționeze pe cale judecătorească în vederea restrângerii modului de folosire al terenului respectiv și nicidecum să edifice în mod abuziv un gard, împiedicându-le accesul cu mijloace de transport, ținându-se cont doar de nemulțumirile exprimate de numita G. M..
Motivele invocate de către pârâți potrivit cărora eronat nu s-a ținut seama de existența unor diferențe majore între parcare și circulația unui vehicul, consecințele acestora, parcarea mașinilor de către copiii martorei având loc ocazional, în timp ce traficarea terenului de către reclamanți are un caracter permanent, aspect confirmat de urmele lăsate de mașini și că potrivit procesului verbal de cercetare la fața locului circulația vehiculelor pe terenul în litigiu are efecte negative, afectând structura de rezistență a blocului, conductele de apă, canalizare, aspecte confirmate de bucățile de beton desprinse din construcție, de explicațiile celor doi colocatari, sunt neîntemeiate întrucât la stabilirea dreptului pârâților de a edifica gardul în litigiu se ține seama în ce măsură aceștia au dreptul să împrejmuiască terenul în litigiu, să îngrădească accesul reclamanților pe terenul respectiv cu mijloace de transport și nicidecum de existența unor diferențe între noțiunile de parcare, circulație cu mijloace de transport pe un anumit teren, de traversarea acestuia cu anumite mijloace de transport, iar potrivit procesului verbal de cercetare la fața locului au fost depistate pe teren la data respectivă bucăți mari de piatră amplasate pe teren pentru a împiedica accesul reclamanților cu diferite mijloace de transport, bucăți care nu aparțin blocului de locuințe, nefiind rezultatul deteriorării structurii de rezistența a blocului, fiind aduse intenționat de diferite persoane tocmai în scopul de a-i împiedica pe reclamanți să pătrundă pe teren cu mijloace de transport.
Criticile pârâților privind existența unor efecte negative în urma circulației vehiculelor pe terenul în litigiu constând în afectarea structurii de rezistență a blocului, a conductelor de apă, canalizare cauzate exclusiv de existența unor mașini de mare tonaj și că împrejurările înserate în cuprinsul sentinței referitoare la existența unor bucăți de beton aduse de anumite persoane pentru a împiedica accesul reclamanților cu mijloacele de transport pe teren, sunt nefondate deoarece nu există nicio dovadă la dosar că accesul reclamanților cu diferite mijloace de transport ar avea consecințe negative cu privire la structura de rezistență a blocului, la conductele de furnizare a utilităților, consemnându-se în cadrul procesului verbal de cercetare la fața locului situația reală existentă pe teren, fiind atributul instanței de judecată să descrie în cuprinsul procesului verbal nu numai susținerile părților, ci și situația de fapt percepută de către completul de judecată la fața locului.
Aspectele invocate de către pârâți în sensul că terenul din partea dreaptă a blocului, în dreptul apartamentelor reclamanților a fost închis cu gard de către aceștia din urmă, fără autorizație, edificându-se nelegal anexe gospodărești în scopul de a împiedica accesul cu vehicule, edificarea gardului în litigiu având drept scop să asigure liniștea, siguranța, confortul pentru ceilalți locatari ai imobilului și că eronat în cuprinsul considerentelor nu există nicio referire cu privire la împrejurările sus menționate, terenul în litigiu nefiind curtea blocului, aparținând domeniului public al localității, nu au niciun temei legal întrucât în cazul în care pârâții considerau că reclamanții ar fi edificat în mod nelegal anumite construcții, aceștia aveau obligația să acționeze potrivit dispozițiilor legale în materie față de reclamanți, neavând niciun drept să procedeze în mod arbitrar, edificând pur si simplu un gard cu încălcarea dreptului de folosință al reclamanților asupra terenului aferent condominiului, chiar dacă acest teren aparține domeniului public al localității, iar, în speță, pârâții nu au făcut dovada că acest teren nu ar constitui curtea aferentă blocului și implicit nu ar folosi în exclusivitate blocului respectiv pentru a fi îndreptățiți să îngrădească accesul reclamanților cu diferite mijloace de transport pe teren.
Împrejurările invocate de către pârâți în sensul că este posibil accesul mașinilor de intervenție, în caz de nevoie, datorită distanței de la stradă la blocul de locuințe de cca. 10 m., distanță care poate fi acoperită de orice mașină de intervenție, satisfacerea unei urgențe medicale neimpunând parcarea vehiculului specializat la scara blocului, existând posibilitatea demolării gardului cu ușurință, în caz de nevoie, fiind de notorietate că asemenea tipuri de blocuri de locuințe au fost înconjurate de garduri din fier, beton, lemn sau gard viu, intervențiile efectuate în caz de nevoie neimpunând demolarea acestora, nu conferă în favoarea pârâților dreptul de a edifica gardul în litigiu în condițiile în care, în realitate, acest gard nu reprezintă prin însăși natura sa o construcție provizorie, ci definitivă, având drept efect împiedicarea accesului reclamanților cu mijloace de transport, inclusiv a mașinilor de intervenție, aspecte confirmate de martorii G. M., S. G., pârâții având obligația să respecte interesul general al colectivității, să asigure accesul mașinilor de intervenție la blocul de locuințe respectiv, indiferent de modalitatea de îngrădire a altor blocuri existente în zonă.
În raport de aceste considerente, tribunalul, constând că nu există niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie, în baza disp. art.296 cod pr. civilă, va respinge apelul ca nefondat.
În baza disp. art.274, 277 cod pr. civilă vor fi obligați, în solidar, apelanții la 900 lei cheltuieli de judecată către intimați reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanții - reclamanți ORAȘUL P.- PRIN PRIMAR cu sediul în P., ., jud. Prahova și P. ORAȘULUI P. cu sediul în P., ., jud. Prahova împotriva sentinței civile nr._/20.11.2013, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații reclamanți Z. V. B., Z. V. E., I. E., toți domiciliați în P., ., ., jud. Prahova și la C.. Av. Friedman R. – Ploiești, ., ., ., ca nefondat.
Obligă în solidar pe apelanți la 900 lei cheltuieli de judecată către intimați.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 03.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. C. C. D. E.
GREFIER,
I. N. Cardașol
Fiind în CO, semnează
P. Grefier
operator date cu caracter personal 5595
red. MC/ tehnored. TS
7 ex./16.07.2014
d.f._ Judec. Ploiești
j.f. I. A.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1686/2014.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1460/2014.... → |
|---|
