Partaj judiciar. Sentința nr. 23/2014. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 23/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 5780/281/2009
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 212
Ședința publică din data de 01.04.2014
PREȘEDINTE - M. R.
JUDECĂTOR - A. G. H.
GREFIER - R. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul - reclamant D. S. cu domiciliul în București, ., sector 1 împotriva sentinței nr._/23.07.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimații - pârâți S. I. cu domiciliul Ploiești, ., nr. 21A, județul Prahova și S. Z. cu domiciliul Ploiești, ., nr. 21A, județul Prahova.
Cererea netimbrată.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul – reclamant reprezentat prin av. M. A., lipsă fiind intimații - pârâți.
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se învederează instanței că la dosarul cauzei nu s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru si timbru judiciar, nu s-a depus întâmpinare.
Apelantul - reclamant prin apărător depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10,00 lei si timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
Tribunalul ia act că apelantul - reclamant a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10,00 lei conform chitanței . nr._ din 12.03.2014 si timbru judiciar în valoare de 0,30 lei ce au fost anulate.
Apelantul - reclamant solicită instanței proba cu înscrisuri noi si în consecință, acordarea unui termen de judecată pentru a depune la dosar dovada că au formulat cerere la executorul judecătoresc pentru identificarea bunurilor mobile si arată că, la file 30 dosar fond, se află procesul-verbal emis de executorul judecătoresc di care rezultă că nu deține alte bunuri.
Tribunalul respinge cererea de acordare a unui termen de judecată, ca neîntemeiată, motivat de faptul că de la pronunțării hotărârii apelantul a avut timpul material necesar pregătirii apărării.
Apelantul - reclamant prin apărător învederează instanței că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat în cauză și solicită cuvântul pe fondul cauzei.
Tribunalul ia act de susținerile apelantului - reclamant în sensul de mai sus, în temeiul disp.art. 150 C.pr.civ. consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Apelantul – reclamant având cuvântul pe fondul cauzei solicită instanței admiterea recursului schimbarea în tot a hotărârii instanței de fond si să se dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului din Ploiești, . în consecință obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, cu mențiunea de a-i fi atribui varianta I către intimata S. I. suprafața de 453,50 mp si construcția, cu cheltuieli de judecată efectuate la instanța de fond onorariu avocat, onorariu expert taxă judiciară de timbru si timbru judiciar si în faza procesuală a apelului taxa judiciară de timbru si timbru judiciar.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 30.04.2009 sub nr._, reclamantul D. S. a chemat în judecată pe pârâtul S. Z., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat în Ploiești, .. 21A, județul Prahova, proprietatea pârâtului și a debitoarei sale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a învederat că a încheiat cu debitoarea S. I. contractul de împrumut autentificat sub nr.78/18.04.2008 la BNP M. G. O., pentru suma de 4000 Euro, sumă pe debitoarea urma să i-o înapoieze până la data de 18.05.2008 și, întrucât debitoarea nu și-a achitat obligația de plată, în luna noiembrie a început procedura executării silite împotriva acesteia.
Reclamantul a mai precizat că, prin adresa nr._/21.10.2008 emisă de Consiliul Local Ploiești, i s-a comunicat faptul că debitoarea deține în coproprietate cu S. Z., imobilul situat în Ploiești, ., nr. 21A.
De asemenea, a arătat că până în prezent debitoarea nu și-a achitat obligația de plată, motiv pentru care, raportat la dispozițiile art. 493 alin.1 Cod proc. civ. incidente în cauză, a promovat prezenta acțiune prin care solicită ieșirea din indiviziune a debitoarei S. I. cu pârâtul S. Z., prin atribuirea în natură a imobilului mai sus menționat către debitoare și obligarea acesteia la plata sultei cuvenite către pârât și a cheltuielilor de judecată către reclamant.
În dovedire, reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 30.10.2009, reclamantul prin apărător și-a modificat acțiunea sub aspectul cadrului procesual, solicitând instanței introducerea în cauză și a soției pârâtului S. Z., respectiv S. I., în calitate de pârâtă.
La termenul de judecată din data de 12.03.2013, reclamantul prin apărător a depus la dosarul cauzei cerere precizatoare la acțiunea principală, în sensul că înțelege să solicite ieșirea din indiviziune a pârâților cu privire la imobilul situat în Ploiești, ., nr.21A, imobil format din teren în suprafață de 501 mp și construcție, situat la stradă, astfel cum a fost identificat în schița aferentă contractului de vânzare-cumpărare nr. 2087/05.02.1992, iar conform raportului de expertiză efectuat în cauză, formează – Lotul I.
După administrarea probatoriului, prin Sentința civilă nr._/23.07.2013, Judecătoria Ploiești a respins cererea formulată de reclamantul D. S., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că la data de 18.04.2008, a fost încheiat între numitul D. S. și numita S. I. contractul autentificat sub nr. 78 de BNP „M. G. O.” având ca obiect acordarea cu titlu de împrumut a sumei de 4.000 Euro debitoarei, sumă pe care urma să i-o înapoieze în integralitate până la data de 18.05.2008.
Urmare a nerestituirii de către pârâta debitoare a sumei de bani împrumutate, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut, reclamantul creditor a procedat la declanșarea executării silite împotriva acesteia cu privire la imobilul situat în mun. Ploiești .. 21 A, dobândit de pârâtă în coproprietate cu numitul S. Z. conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 2087/05.02.1992.
Prin procesul-verbal încheiat la data de 19.01.2009 în dosarul de executare nr. 493/2008 B. „Mușșat C. A.”, s-a constatat ca impediment la executarea silită caracterul de bun comun al soților al imobilului în discuție, constatându-se aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 alin. 1 Cod proc. civ.
A reținut prima instanță că potrivit art. 33 C. fam., normă specială în materie, bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți, decât după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul personal având posibilitatea de a cere împărțirea bunurilor comune numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale. Aprecierea calității de creditor personal sau comun se face în raport cu datoria pretinsă de către creditor prin examinarea aspectului de datorie comună sau personală.
În speță, instanța de fond a constatat că datoria contractată de pârâta S. I. are caracter de datorie personală, reclamantul având calitatea de creditor personal al debitoarei, situație în care, în temeiul art. 1169 Cod Civil, revenea acestuia sarcina probării respectării condiției speciale prevăzute de art. 33 Cod. fam.
Având în vedere faptul că, din analiza înscrisurilor depuse la dosar, a rezultat că reclamantul creditor nu a procedat, în prealabil, la executarea bunurilor proprii ale pârâtei debitoarei, ci s-a limitat la a declanșa exclusiv procedura valorificării bunului imobil aflat în coproprietate devălmașă, precum și ținând seama de caracterul imperativ al normei prev. de art. 33 Cod. fam., instanța de fond a respins prezenta acțiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul D. Sebatian, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele ce urmează a le învedera.
În motivarea cererii, apelantul-reclamant a învederat faptul că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 30.04.2009 a solicitat instanței să dispună ieșirea din indiviziune a pârâților S. I. și S. Z., asupra imobilului situat în Ploiești, .. 21 A, județul Prahova și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
În continuare, apelantul-reclamant a susținut că în motivarea cererii a învederat instanței că pârâta S. I. a contractat în nume propriu, la data de 18.05.2008, un împrumut pentru suma de 4000 Euro.
Astfel, apelantul-reclamant a susținut că, având în vedere că această sumă nu a fost restituită la scadență, în calitate de creditor a început procedura executării silite împotriva acesteia, iar cu ocazia executării silite s-a constatat că debitoarea nu deține în proprietate personală alte bunuri, ci doar cota indiviză din dreptul de proprietate asupra imobilului situat in Ploiești, .. 21 A, județul Prahova.
Mai mult, apelantul-reclamant a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată, considerând că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, nu reiese ca a procedat, în prealabil, la executarea bunurilor proprii ale pârâtei debitoare, limitându-se la a declanșa exclusiv procedura valorificării bunului imobil aflat în coproprietate devalmașă, nerespectând astfel dispozițiile art. 33 Codul familiei.
În acest sens, apelantul-reclamant a susținut că a inițiat executarea silită asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale debitoarei S. I., însă în urma verificărilor efectuate de executorul judecătoresc a aflat că aceasta deține în proprietate împreună cu soțul sau S. Z., imobilul al cărui partajare a solicitat și, în acest sens a depus la dosarul cauzei procesul-verbal încheiat la data de 19.01.2009 de B. "M. M. A.", prin care se arată că sunt incidente dispozițiile art. 493 alin. (1) Cod proc. civ.
Astfel, apelantul-reclamant a susținut că nu se poate reține, așa cum instanța de fond în mod greșit a făcut-o, că nu a procedat mai întâi la executarea bunurilor proprii ale paratei debitoare, iar în măsura în care debitoarea nu mai are și alte bunuri în proprietate personală, singura cale legală aflată la dispoziția sa, în vederea recuperării împrumutului acordat este doar formularea unei acțiuni care să aibă ca obiect partajul bunului comun al soților.
De asemenea, apelantul-reclamant a susținut că dreptul de a cere partajul nu este legat de persoana debitorului, astfel încât orice creditor personal al coproprietarului poate să ceară partajul pe calea acțiunii oblice, aceasta acțiune fiind un instrument juridic prin care creditorii exercita chiar dreptul debitorului, iar nu un drept propriu și chiar dispozițiile art. 483 alin. (1) arată că "creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevalmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate in proprietate comună, ci vor trebui să ceara mai întâi partajarea acestora".
În acest sens, apelantul-reclamant a susținut că imobilul alcătuit din teren și construcție a fost identificat prin două expertize, o expertiza topografica și o expertiză tehnică, care au avut drept obiective identificarea și evaluarea terenului, respectiv a construcției, împotriva cărora nu a formulat obiecțiuni.
Or, prin cererea precizatoare depusă la data de 01.07.2013, la solicitarea instanței a formulat următoarea propunere de lotizare: atribuirea către pârâta S. I. a lotului I, situat la . in Ploiești, . nr. 21 A, lot care conform raportului de expertiza efectuat în cauză este format din teren în suprafața de 453,50 mp și construcție, astfel cum a fost identificat în schița aferentă contractului de vânzare-cumpărare nr. 2087/05.02.1992, cu obligarea acesteia la plata unei sulte corespunzătoare către pârâtul S. Z. și atribuirea către pârâtul S. Z. a imobilului format din teren în suprafață 47,5 m.p. (din cei 501 m.p. conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 2087/05.02.1992).
Pentru aceste considerente, chiar dacă datoria contractată de pârâta S. I. este o datorie personală, apelantul-reclamant a susținut că a dovedit ca a procedat mai întâi la urmărirea bunurilor proprii ale acesteia, așa cum prevede art. 33 din Codul familiei, însă în lipsa unor asemenea bunuri, singura modalitate de a-și recupera împrumutul nerestituit nici până în prezent a fost formularea acestei cereri de chemare în judecată.
Astfel, apelantul-reclamant a considerat că instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată și nelegală, motiv pentru care a solicitat să se admită apelul așa cum a fost formulat și, pe fondul cauzei, să se dispună admiterea acțiunii, ieșirea din indiviziune a pârâților S. I. și S. Z., asupra imobilului situat în Ploiești, .. 21 A, județul Prahova, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate de către reclamant, în raport cu actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că apelul este fondat pentru considerentele care se vor expune în continuare:
Apelantul reclamant a investit Judecătoria Ploiești cu o acțiune în partajarea bunurilor comune a intimaților pârâți, acțiune întemeiată pe dispozițiilor art.493 cod pr. civ., față de împrejurarea că a împrumutat intimata pârâtă S. I. cu suma de 4.000 euro, sumă de bani pe care aceasta nu a mai restituit-o.
Potrivit textul legal mai sus amintit, creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărțeala acestora.
Față de această împrejurare, apelantul reclamant a procedat la executare silită a debitoarei sale, ocazie cu care, executorul judecătoresc a constatat faptul că aceasta nu deține bunuri proprii în proprietate, identificând doar bunuri comune, dobândite împreună cu intimatul pârât S. Z., în timpul căsătoriei.
În orice caz, creditorul va trebui să urmărească mai întâi bunurile proprii ale soțului debitor și numai dacă acestea nu sunt suficiente pentru acoperirea creanței, pot cere împărțirea bunurilor comune, prin hotărâre judecătorească, însă numai în măsura acoperirii creanței.
Din înscrisurile aflate la dosar, contrar susținerilor primei instanțe, apelantul reclamant a făcut pe deplin dovada că intimata pârâtă, debitoarea acestuia, nu are bunuri proprii în patrimoniu și care să poată fi urmărite.
Astfel, înscrisurile emise de autoritățile publice locale, de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară, precum și constatările executorului judecătoresc au dovedit pe deplin împrejurarea că debitoarea nu deține bunuri proprii, sub acest aspect criticile apelantului fiind fondate.
Apelantul reclamant a dovedit astfel că, a respectat ordinea de urmărire a bunurilor, stabilită de art.33 cod familie, astfel că și sub acest aspect, instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale în materie, criticile apelantului legată de această problemă fiind, de asemenea întemeiate.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, a fost identificat bunul comun al soților și au fost întocmite mai multe variante de lotizare.
Potrivit art.6739 cod pr. civ., la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala au făcut construcții, îmbunătății cu acordul coproprietarilor sau alte asemenea.
Textul mai sus menționat enumără cu caracter exemplificativ, criteriile de care instanța va ține seama la atribuire în partajul judiciar.
Enumerarea nu are caracter limitativ, dimpotrivă, la finalul textului este folosită expresia „altele asemenea”, ceea ce permite concluzia că instanța poate, în afara criteriilor expres menționate, să țină cont și de alte criterii, de ordin familial, social sau moral, în funcție de specificul fiecărei cauze.
Ori, pentru o reală împărțire a bunurilor, precum și pentru a putea apelantul să își recupereze suma de bani pentru care a fost începută executarea este necesar ca tribunalul să omologheze varianta I din raportul de expertiză lotizare, variantă prin care, bunul imobil este atribuit în proprietatea intimatei pârâte, debitoare.
Pentru toate aceste motive, având în vedere și dispozițiile art.296 cod pr. civ., tribunalul urmează să admită apelul.
Pe cale de consecință va schimba în tot hotărârea atacată, în sensul că va admite acțiunea precizată și va dispune ieșirea din indiviziune a intimaților pârâți S. Z. și S. I. conform variantei I (întâi) din raportul de expertiză tehnică construcții - completare II ing. G. Eugeniu (f.227 dosar fond).
În temeiul art.274 cod pr. civ., tribunalul va obliga intimații în solidar la plata către apelant a sumei de 5.529,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (fond și apel).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelantul - reclamant D. S. cu domiciliul în București, ., sector 1 împotriva sentinței_/23.07.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimații - pârâți S. I. cu domiciliul Ploiești, ., nr. 21A, județul Prahova si S. Z. cu domiciliul Ploiești, ., nr. 21A, județul Prahova și în consecință:
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că admite acțiunea precizată.
Dispune ieșirea din indiviziune a intimaților pârâți S. Z. și S. I. conform variantei I (întâi) din raportul de expertiză tehnică construcții - completare II ing. G. Eugeniu (f.227 dosar fond), astfel:
Lotul 1. Se atribuie intimatului - pârât S. Z.:
• casa de la stradă în valoare de 404.522 lei;
• teren în suprafața de 1/2 din 907 m.p., respectiv 453,50 m.p., în valoare de 363.550 lei;
•Total atribuit768.876 lei
•Are dreptul la727.002 lei
•Rest 41.070 lei
Plătește sultă intimatei - pârâte S. I., suma de 41.070 lei
Lotul 2. Se atribuie intimatei - pârâte S. I.:
•casa din fundul curții în valoare de322.382 lei
•restul de teren în suprafața de 1/2 din 907 m.p., respectiv 453,50 m.p., neatribuit în varianta I-a, în valoare de 363.550 lei
•Total atribuit685.832 lei.
•Are dreptul la 727.002 lei
•Rest 41.070 lei
Primește sultă de la intimatul - pârât S. Z., suma de 41.070 lei.
Obligă intimații în solidar la plata către apelant a sumei de 5.529,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (fond și apel).
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 01.04.2014.
P., JUDECĂTOR,
M. R. A. G. H.
GREFIER,
R. C.
Operator date cu caracter personal 5595
Red. M.R
5 ex./28.04.2014
d.f._ – Judecătoria Ploiești
J. f. A. M. P.
← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1233/2014.... | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
---|