Pretenţii. Decizia nr. 785/2014. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 785/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 1764/259/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 785
Ședința publică din data de 25 Septembrie 2014
PREȘEDINTE - C.-A. M.
JUDECĂTORI - M. N.
GREFIER - M. - D. B.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta-reclamantă B. F., CNP_, domiciliată în Ploiești, .. 3, ., ., județ Prahova și în com. Ceptura, ., nr. 791, județ Prahova, împotriva sentinței civile nr. 303/26.03.2014 pronunțată de Judecătoria M., în contradictoriu cu intimata - pârâtă S. L., CNP_, domiciliată în ., nr. 765, județ Prahova.
Cerere de apel timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 73,00 lei, conform chitanței . nr. 6442/16.06.2014, chitanță anulată și atașată la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta-reclamantă B. F. personal și intimata-pârâtă S. L. personal.
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Părțile, având cuvântul, pe rând, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea apelului declarat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului declarat.
Apelanta-reclamantă B. F., având cuvântul, solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, arătând că nu este alcoolică, conform afirmațiilor intimatei-pârâte, cu cheltuieli de judecată.
Intimata-pârâtă S. L., având cuvântul, solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.
Tribunalul ia act de susținerile părților și, constatând închise dezbaterile, rămâne în pronunțare asupra apelului declarat.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei M. sub nr._ la data de 05.06.2014 reclamanta B. F. a chemat în judecată pe pârâta S. L., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2000 lei cu titlu de despăgubiri, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în seara zilei de 02.05.2013, orele 21, fiul pârâtei, pe nume S. Evelin, era ascuns după poarta reclamantei și i-a dat o piatră în cap, reclamanta căzând inconștientă, din casă auzind un zgomot și T. D., care a anunțat pe numitul C. C., care a ieșit la poartă și l-a văzut pe numitul S. Evelin.
Mai a arătat că s-a prezentat la medicul legist care i-a acordat 5-6 zile îngrijiri medicale. Precizează că minorul are numai vârsta de 12 ani, mama lui S. L. să fie chemată printr-o acțiune separată celei penale pentru a o despăgubi cu suma de 2000 lei, atașând certificatul medico-legal nr.596/03.05.2013 eliberat de SML Ploiești și rezoluțiua nr.337/P/II/2/15.11.2013 dată de P. Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria M..
La data de 17.01.2014, reclamanta B. F. a depus la dosar o precizare prin care a arătat că a chemat în judecată pe S. L., motivând că se afla la reședința din ., nr.791, vecini cu S. L., mergând des la adunare la ea, pârâta nefiind ortodoxă și văzând ce se petrece în secta lor, s-a retras, plătind cu propria viață. Mai arată că numita S. L. are 7-8-9 copii, fără ca vreunul să termine 8 clase, într-o seară a ieșit în curte să-și ia o găleată cu apă de la pompă, iar copilul ei, S. Evelin, era după poarta reclamantei și i-a dat o piatră în cap, a căzut inconștientă, dar fetița ei auzind zgomote, a alertat familia și l-a prins. A mai arătat că a venit echipa Smurd, nu a fost nevoie decât de 6 zile îngrijiri medicale, fapt pentru care solicită să fie obligată la daune morale, suferința ei, întrucât copilul nu poate răspunde, fiind minor, dar cu mari probleme. Solicită judecarea procesului în lipsă, cu obligarea la cheltuieli de judecată.
La data de 18.03.2014 pârâta a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, deoarece este plecată din țară și nu poate ajunge la data de 26.03.2014 la judecată. A menționat că nu este adevărat că, copilul ei S. Evelin ar fi lovit-o pe vecina ei B. F., în cap cu o piatră. Mai arată că este în conflict cu reclamanta de când a venit ea cu concubinul ei la poarta locuinței pârâtei împreună cu doi polițiști, vrând să fie martoră, ea și fiica ei, S. D., împotriva unui polițist, că ar fi dat foc nu știe unde, la care S. L. a spus că nu este adevărat, că ea nu știe nimic. A menționat că după ce au plecat polițiștii, reclamanta le-a spus așa:,,De dracu mai scăpați, dar de mine ba!”, arătând că de atunci îi face reclamații că i-a violat domiciliul, că și-ar fi omorât trei copii, purtând-o la Poliția din Ploiești, apoi că ar fi pregătit în locuința lor carne de căprioară și multe altele. Menționează că concubinul reclamantei s-a dezbrăcat în fața copiilor ei, arătându-le semne ca un om nebun. Arată că are șase copii și de câte ori merge la școală strigă către concubimul ei ,,A ieșit șobolanii C.!” Mai arată că dacă este nevoie face dovada cu martori că nu este singura persoană cu care se comportă astfel și de la care vrea bani și cum că îi bate cu pietre pe casă, îi vorbește prin sart că ea cu fiica ei S. L. sunt la pușcărie, datorită ei că are o soră în Parlament și că este doctoră, iar ei sunt niște șobolani și sărăcii. Mai arată că reclamanta o amenință, prin mesaje, cu sora ei și scriindu-i vorbe rușinoase, jignindu-i, iar dacă e nevoie, poate aduce aceste mesaje fotografiate. Solicită ca instanța să ia act că acuzația adusă de reclamantă este neadevărată, deoarece ea vrea bani de la pârâtă și de la alte persoane în alte dosare.
La data de 21.03.2014, reclamanta B. F. a depus la dosar o altă precizare solicitând să pună la dosar proba când fiul pârâtei, S. Evelin, un copil de 12 ani o amenință cu moartea fiind urmărită de acesta și lovită, de aceea a cerut daune morale atașând certificat medico legal. Mai arată că poate atașa la dosar și proba când S. Evelin, problemă, bate alți copii, îi umple de sânge, pentru a le lua pachețelul cu mâncare, putându-se cere de instanță situația copilului la școală, un copil cu care toată școala a avut probleme. Mai arată că nepoata reclamantei, T. D., elevă în clasa a XII-a, eminentă la jurnalism nu poate veni de la școală, o păzește aruncă cu pietre numitul S. Evelin, de aceea și ea s-a adresat IPJ Prahova, solicitând obligarea mamei copilului la despăgubiri și cheltuieli de judecată și judecarea procesului în lipsă, având încredere în justiție, să se poată apăra cu probe. Menționează că aceste nemulțumiri au plecat de la faptul că ea a fost în secta lor, a numitei S. L., s-a retras, se întâmplau lucruri incredibile ce sunt în atenția DIICOT, menționând că nu a avut probleme cu acești vecini până nu s-a retras din secta lor. Solicită să i se permită și probe, atașând o adresă emisă de IPJ Prahova.
Prin sentința civilă nr.303/26.03.2014 Judecătoria M. a respins cererea formulată de reclamanta B. F. în contradictoriu cu pârâta S. L., ca neîntemeiată
Pentru pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că răspunderea civilă delictuală presupune un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, raport în care autorul faptei ilicite sau o altă persoană chemată să răspundă are obligația de a repara prejudiciul, astfel că instanța se va raporta în cauză la condițiile răspunderii civile delictuale, urmând a verifica dacă acestea sunt întrunite în cauza de față.
Răspunderea civilă delictuală presupune existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, precum și a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
Prejudiciul reprezintă consecința negativă suferită de către o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșite de către o altă persoană. Prejudiciul trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat în prealabil de o altă persoană.
Prin fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, se înțelege orice acțiune sau inacțiune, prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparține unei persoane.
Fapta trebuie să fie săvârșită cu vinovăție, aceasta fiind acel element al răspunderii civile delictuale care vizează latura subiectivă a faptei, adică atitudinea subiectivă a autorului față de fapta sa ori față de urmările acestei fapte, la momentul la care a săvârșit-o. Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este o răspundere subiectivă deci va fi angajată numai dacă există vinovăția autorului faptei prejudiciabile.
Articolul 1372 cod civil stabilește sfera sau domeniul de aplicare, precum și condițiile speciale care trebuie să fie întrunite pentru angajarea răspunderii părintelui pentru fapta minorului. Din conținutul art.1372 Cod civil rezultă că trebuie întrunite, în mod cumulativ, trei condiții generale pentru angajarea răspunderii civile a părintelui pentru fapta ilicită a minorului:prejudiciul injust cauzat unei terțe persoane, fapta ilicită a minorului și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu. Vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile nu este o condiție necesară pentru existența și angajarea acestei răspunderi. Pentru angajarea acestei răspunderi, art.1372 Cod civil cere îndeplinirea și a două condiții speciale care se grefează pe cele generale: minoritatea și existența obligației de supraveghere a autorului faptei ilicte și prejudiciabile în sarcina persoanei răspunzătoare, obligație născută direct din lege, dintr-un contract ori stabilită prin hotărâre judecătorească.
Cu privire la daunele morale, instanța reține că acestea au caracter de compensație și reprezintă consecințe de natură nepatrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalității sale fizice, psihice și sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial. Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral nepatrimonial, instanța trebuie să aibă în vedere o . criterii cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.
Verificând dacă în prezenta cauză sunt întrunite toate aceste elemente, instanța apreciază că nu se poate angaja răspunderea pârâtei pe acest temei-răspundere civilă delictuală pentru fapta minorului.
Instanța a ajuns la această concluzie prin analiza materialului probator existent la dosarul cauzei. Astfel, potrivit art.249 Cod pr.civilă ,,Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege. Ori, reclamanta nu a dovedit că fapta ilicită cauzatoare de prejudicii a fost comisă de fiul pârâtei, minorul S. Evelin.
Este adevărat că din certificatul medico legal depus la dosarul cauzei rezultă că reclamanta prezintă leziuni care au putut fi produse prin lovire activă cu corp dur (piatră), pot data din 02.05.2013 și necesită 5-6 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, de la data producerii lor, în absența complicațiilor, însă de aici nu se poate trage concluzia certă, în lipsa oricărui material probator pe care reclamanta avea obligația să-l propună, că minorul S. Evelin este autorul faptei ilicite.
Totodată, nici din rezoluția nr.337/II/2/2013 dată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizl nu se poate trage concluzia certă că minorul S. Evelin este autorul faptei ilicite, cu atât mai mult cu cât obiectul prezentei acțiuni este reprezentat de acordarea unor daune morale pentru incidentul care a avut loc în luna mai 2012, instanța apreciind că reclamanta nu a făcut dovada faptei ilicite și nici a prejudiciului suferit ca urmare a pretinsei fapte ilicite.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta arătând că între părți au apărut neînțelegeri după ce apelanta s-a retras din secta la care era predicator soțul pârâtei.
A susținut apelanta că pârâta îi adresează tot felul de amenințări, chiar și cu moartea.
Apelanta a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune materiale pentru 6 zile îngrijiri medicale și daune morale plus cheltuieli de judecată.
Anexate apelului s-au depus înscrisuri, filele 8 14.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova la data de 05.06.2014, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Legal citată intimata pârâtă a depus un înscris la data de 04.07.2013 prin care a arătat că nu sunt adevărate susținerile apelantei, care îi face reclamanții la diferite autorități.
A mai susținut intimata că părțile sunt în relații tensionate și au mai multe dosare, putând dovedi cu martori aceste apărări.
La data de 18.09.2014 apelanta - reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a arătat că nu a existat nici un proces cu numitul Z. G. și nu sunt reale susținerile intimatei, depunând anexate înscrisuri, filele 39 – 41.
Tribunalul, examinând cauza, in raport de situația de fapt reținută, de probele administrate in cauză, de criticile formulate, ținând seama de dispozițiile legale incidente in cauza ,în temeiul art. 479 N.C.p.c., constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a respins acțiunea formulată de reclamantă, făcând o corectă aplicare în speță a disp. 1372 Cod civil.
Tribunalul reține că într-adevăr răspunderea civilă delictuală presupune existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, precum și a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
Așa cum a reținut și instanța de fond, prejudiciul, consecința negativă suferită de către o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșite de către o altă persoană, trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat în prealabil de o altă persoană.
Prin fapta ilicită, presupune orice acțiune sau inacțiune, prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparține unei persoane.
Fapta trebuie să fie săvârșită cu vinovăție, aceasta fiind acel element al răspunderii civile delictuale care vizează latura subiectivă a faptei, adică atitudinea subiectivă a autorului față de fapta sa ori față de urmările acestei fapte, la momentul la care a săvârșit-o. Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este o răspundere subiectivă deci va fi angajată numai dacă există vinovăția autorului faptei prejudiciabile.
Articolul 1372 Cod civil stabilește trei condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru angajarea răspunderii civile a părintelui pentru fapta ilicită a minorului și anume prejudiciul injust cauzat unei terțe persoane, fapta ilicită a minorului și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
Pentru angajarea acestei răspunderi, art.1372 Cod civil cere îndeplinirea și a două condiții speciale care se grefează pe cele generale: minoritatea și existența obligației de supraveghere a autorului faptei ilicite și prejudiciabile în sarcina persoanei răspunzătoare, obligație născută direct din lege, dintr-un contract ori stabilită prin hotărâre judecătorească.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că apelanta reclamanta nu a dovedit că fapta ilicită cauzatoare de prejudicii a fost comisă de fiul intimatei pârâte, minorul S. Evelin, deși potrivit art.249 N.Cod pr.civilă îi revenea sarcina probei în sensul celor susținute.
Certificatul medico-legal și rezoluția nr.337/II/2/2013 dată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria M. singurele înscrisuri depuse la dosarul cauzei de către reclamantă nu sunt relevante, astfel:
Certificatul medico-legal atestă că reclamanta prezintă leziuni care au putut fi produse prin lovire activă cu corp dur (piatră), pot data din 02.05.2013 și necesită 5-6 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, de la data producerii lor, în absența complicațiilor, însă de aici nu se poate trage concluzia certă, în lipsa oricărui material probator pe care reclamanta avea obligația să-l propună, că minorul S. Evelin este autorul faptei ilicite ce a produs reclamantei aceste leziuni.
Totodată, nici din rezoluția nr.337/II/2/2013 dată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizl nu se poate trage concluzia certă că minorul S. Evelin este autorul faptei ilicite, cu atât mai mult cu cât obiectul prezentei acțiuni este reprezentat de incidentul care a avut loc în luna mai 2012, iar reclamanta nu a făcut dovada faptei ilicite și nici a prejudiciului suferit ca urmare a pretinsei fapte ilicite.
În raport de aceste probatorii și prevederile legale susmenționate, tribunalul constată că în mod temeinic instanța de fond a reținut că nu se poate angaja răspunderea pârâtei pentru fapta minorului.
Având în vedere că nici înscrisurile depuse de apelantă la dosarul de apel nu fac dovada că minorul S. Evelin este autorul faptei ilicite ce a produs reclamantei leziunile cuprinse în certificatul medico-legal, aceste înscrisuri referindu-se la un incident produs la o dată, ulterioară, respectiv 12.07.2013, tribunalul constată ca nefondate motivele de apel, astfel încât în temeiul art. potrivit dispozițiilor art. 480, alin. 1 N.C.p.c., va respinge apelul declarat de apelanta-reclamantă B. F., împotriva sentinței civile nr. 303/26.03.2014 pronunțată de Judecătoria M..
Văzând și prevederile art. 451 și urm., potrivit cu care instanța poate obliga partea care a pierdut procesul la cheltuieli de judecată numai la cererea părții care a câștigat procesul, tribunalul va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta-reclamantă B. F., CNP_, domiciliată în Ploiești, .. 3, ., ., județ Prahova și în com. Ceptura, ., nr. 791, județ Prahova, împotriva sentinței civile nr. 303/26.03.2014 pronunțată de Judecătoria M., în contradictoriu cu intimata - pârâtă S. L., CNP_, domiciliată în com. Ceptura, ., nr. 765, județ Prahova, ca nefondat.
Ia act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 25.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C.-A. M. M. N.
GREFIER,
M. - D. B.
operator date cu caracter personal 5595
red. MN tehnored. TS
4 ex./ 22.10.2013
d.f._ / Judec. M.,
j.f. I. P..
← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1803/2014.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1427/2014.... → |
---|