Contestaţie la executare. Decizia nr. 2597/2015. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 2597/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 13-07-2015 în dosarul nr. 27555/281/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.2597

Ședința publică din data de 13.07.2015

PREȘEDINTE - M. C.

JUDECĂTOR - C. R.

GREFIER - M. Ș.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta-contestatoare T. M., domiciliată în comuna Poiana Câmpina, ., județul Prahova și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat R. F., cu sediul în Ploiești, ., nr. 261, ., ., împotriva sentinței civile nr.1183/ 30.01.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul M. A. I., domiciliat în Câmpina, ., jud. Prahova.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimatul reprezentat de avocat I. N., lipsind apelanta contestatoare.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cerere timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei conform chitanței . nr._/02.04.2015.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, precum și că intimatul a depus la dosar, prin intermediul compartimentului registratură, întâmpinare, după care:

Tribunalul lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitate apelantei contestatoare să se prezinte in instanță, ținând seama de cererea apărătorului reclamantului.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, a răspuns intimatul reprezentat de avocat I. N., lipsind apelanta contestatoare.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul intimatului, având cuvântul, arată că nu are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.

Tribunalul, având in vedere că nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată apelul in stare de judecată si acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.

Apărătorul intimatului, având cuvântul în dezbateri, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

Consideră că, în mod corect instanța de fond a respins contestația ca insuficient timbrată, având in vedere că, deși apelanta a fost citată cu mențiunea de a indica în cadrul cărui dosar de executare a înțeles să achite taxa judiciara de timbru în cuantum de 1000 lei, aceasta neînțelegând să facă nicio precizare.

In opinia sa, instanța de fond a dat eficientă principiul disponibilității părților în procesul civil, apreciind just că această contestație este insuficient timbrată; cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin contestația la executare înregistrată cu nr._ / 20.11.2013 la Judecătoria Ploiești, contestatoarea T. M. a chemat în judecată pe intimatul M. A. I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună anularea executării silite însăși, a oricăror acte de executare, a încheierilor de încuviințare a executării silite din data de 09.08.2013, 13.08.2013, a titlurilor executorii constând în contractele de împrumut nr.3478/31.10.2011, 1651/26.04.2011, suspendarea executării silite, precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că a procedat la edificarea unei pensiuni turistice în ., ocazie cu care a fost abordată de către intimat care deține un depozit de materiale de construcții în vederea livrării acestor materiale constructorului pensiunii, motiv pentru care a semnat contractele de împrumut în vederea garantării unei obligații de plată fără însă să încasează efectiv sumele înscrise în contracte, astfel încât se impune anularea actelor de executare silită.

La data de 15.07.2014, intimatul a formulat o întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării contestației la executare, ținându-se seama de obiectul acesteia, solicitându-se respingerea contestației atât timp cât contractele de împrumut, de ipotecă imobiliară au fost semnate de către contestatoare căreia i-a împrumutat suma totală de 100.000 euro, sumă în schimbul căreia a garantat cu imobilul situat în S., Calea Moroieni, nr. 58, jud.Prahova, motiv pentru care în mod legal s-a procedat la executarea silită a contestatoarei.

La data de 26.09.2014, contestatoarea și-a modificat contestația la executare, solicitând anularea formelor de executare, a executării silite însăși, anularea încheierilor de executare a executării silite din data de 09.08.2013, 13.08.2013, a procesului verbal de cheltuieli de executare, motivându-se că aceste acte nu au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

La data de 24.10.2014, intimatul a formulat o întâmpinare în raport de modificarea contestației, solicitând respingerea acesteia în condițiile în care actele de executare silită au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

După administrarea probelor cu acte, prin sentința civilă nr.1183/ 30.01.2015 a Judecătoriei Ploiești, a fost admisă excepția insuficientei timbrări a contestației la executare și a fost anulată ca insuficient timbrată contestația la executare formulată de contestatoare împotriva intimatului.

Pentru a se pronunța o asemenea soluție s-a reținut că, potrivit încheierii din data de 24.10.2014, s-a dispus obligarea contestatoarei la plata diferenței de taxă judiciară de timbru de 1000 lei, ținându-se seama de obiectul contestației la executare, fiind citată în acest sens contestatoarea la data de 12.12.2014, în vederea indicării actelor de executare în raport de care achitase inițial suma de 1000 lei taxă judiciară de timbru, obligație pe care contestatoarea nu și-a îndeplinit-o, motiv pentru care s-a procedat la anularea contestației ca insuficient timbrată în baza disp. artr.10 alin.2, art.33 alin.1, art.39 din OUG nr. 80/2013, mai ales că debitoarea contestatoare a fost citată la domiciliul său și la domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței, trimiterea cauzei spre rejudecare, motivându-se că pentru termenul de judecată din data de 30.01.2015 apărătorul său a formulat o cerere privind amânarea cauzei, acordarea unui alt termen de judecată datorită imposibilității acestuia de a se prezenta în instanță, potrivit adeverinței medicale existentă la dosar care confirmă starea sănătății, interdicțiile de părăsire a domiciliului și că eronat a fost respinsă cererea, procedându-se la anularea contestației ca insuficient timbrată, fiind încălcate dreptul său la apărare, disp. art. 34 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, invocându-se eronat disp. art. 222 C.pr.civ., care vizează o altă situație de fapt.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova cauza a fost înregistrată cu nr._ la data de 24.04.2015.

La data de 14.05.2015 intimatul a formulat o întâmpinare, solicitând respingerea apelului, în condițiile în care, în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a anulat ca insuficient timbrată contestația la executare, deoarece contestatoarea avea obligația să achite câte 1000 lei pentru fiecare dintre cele două capete de cerere, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o în totalitate, devenind incidente disp. art. 34 alin. 2 din OUG nr. 80/2013.

Tribunalul, examinând cauza în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate în cauză, de criticile formulate și ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Conform actelor de procedură existente la dosar, obiectul contestației la executare a vizat anularea actelor de executare, a formelor de executare, a executării silite înseși, a încheierilor de încuviințare a executării silită, anularea proceselor-verbale de cheltuieli de executare, în cadrul dosarelor de executare nr._/281/2013,_/281/2013, motiv pentru care, inițial contestatoarea a achitat o taxă judiciară de timbru în valoare totală de 1000 lei, în baza chitanțelor din data de 18.11.2013, 10.07.2014, stabilindu-se la data de 24.10.2014 obligația în sarcina contestatoarei de a achita o diferență de o taxă de timbru de 1000 lei, ținându-se seama de obiectul contestației la executare vizând contestarea unor acte de executare întocmite în dosarele susmenționate, dată la care contestatoarea a fost prezentă la apelul nominal făcut în ședință publică, asistată de apărătorul său, ocazie cu care i s-a pus în vedere să achite diferența de taxă de timbru de 1000 lei.

În baza încheierii din data de 12.12.2014 a fost obligată contestatoarea să achite o diferență de taxă de timbru de 1000 lei în raport de toate capetele de cerere, dispunându-se citarea acesteia cu mențiunea de a preciza actele de executare silită în raport de care a achitat inițial taxa de timbru de 1000 lei, respectiv dosarul de executare și de a-și exprima poziția procesuală cu privire la excepția insuficientei timbrări invocată din oficiu de către instanță.

În cuprinsul încheierii din data de 29.07.2014 a Judecătoriei Ploiești a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru formulată de contestatoare, reținându-se că în mod corect a fost obligată contestatoarea la plata sumei totale de 2000 lei în raport de valoarea debitelor care fac obiectul dosarelor de executare silită nr. 877/2013, 878/2013 ale B. M. I., respectiv 71.722,67 lei și 35.862,07 lei.

Potrivit cererii din data de 27.01.2015, adeverinței medicale din data de 26.01.2015, apărătorul contestatoarei a solicitat amânarea cauzei cu termen de judecată la data de 30.01.2015, invocându-se imposibilitatea sa de a se prezenta în instanță și de a susține interesele contestatoarei, aflându-se în concediu medical în perioada 26.01 – 30.01.2015, suferind de bronșită acută necesitând tratament și repaus la domiciliu, cerere care a fost respinsă ca neîntemeiată la data de 30.01.2015, motivându-se că apărătorul contestatoarei avea obligația să-și asigure substituirea în temeiul disp. art. 222 C.pr.civ. și că nu a fost achitată diferența de taxă de timbru de 1000 lei.

Disp. art.1, art.10 alin. 2, art.33 din OUG nr.80/2013 stipulează că în cazul contestației la executare taxa judiciară de timbru se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, iar în cazul în care acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite, taxa aferentă acesteia nu poate depăși suma de 1000 lei, indiferent de valoarea contestată, astfel încât taxele judiciare de timbru se achită anticipat, în caz contrar, procedându-se la anularea cererii ca netimbrată.

Așadar, din analiza probelor administrate în cauză rezultă că obiectul contestației la executare a vizat anularea unor acte de executare silită, a executării silite înseși, a tuturor formelor de executare întocmite în cadrul dosarelor de executare nr._/281/2013,_/281/2013, motiv pentru care s-a stabilit la data de 24.10.2014, în sarcina contestatoarei, obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în valoare totală de 2000 lei în raport de valoarea sumelor de bani care au făcut obiectul celor două dosare de executare silită, dată la care contestatoarea a fost prezentă personal și i s-a pus în vedere să achite diferența de taxă de timbru de 1000 lei, fiindu-i respinsă cererea de reexaminare a acestei taxe de timbru ca neîntemeiată, taxă de timbru din care contestatoarea a achitat suma de 1000 lei la data de 10.07.2014, 18.11.2013, astfel încât, la data de 12.12.2014 s-a dispus citarea contestatoarei atât la domiciliul său, cât și la domiciliul ales, cu mențiunea de a indica numărul de dosar de executare în raport de care a achitat taxa judiciară de 1000 lei, de a-și preciza poziția procesuală cu privire la excepția insuficientei timbrări a cererii.

Ca atare, atât timp cât la data de 24.10.2014 a fost obligată contestatoarea să achite o taxă judiciară de timbru de 1000 lei, reprezentând diferență datorată în raport de toate capetele de cerere ale contestației, dată la care aceasta a fost prezentă personal, luând la cunoștință de instituirea acestei obligații, înseamnă că în realitate contestatoarea avea obligația să achite diferența de taxă de timbru de 1000 lei până la termenul de judecată din data de 30.01.2015, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o, motiv pentru care devin incidente disp. art. 33 din OUG nr. 80/2013 în ceea ce privește anularea ca insuficient timbrată a contestației.

De altfel, analizându-se actele de procedură existente la dosar reiese cu certitudine că, deși s-a procedat la citarea contestatoarei atât la domiciliul său, cât și la domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură cu mențiunea de a indica actele de executare, numărul dosarului de executare în raport de care a achitat taxa judiciară de timbru de 1000 lei, pentru a se stabili capătul de cerere în funcție de care contestatoarea a înțeles să-și îndeplinească obligația privind plata taxei de timbru și să-și exprime poziția procesuală cu privire la excepția insuficientei timbrări, aceasta nu s-a conformat măsurilor dispuse de către completul de judecată, nedepunând nicio cerere în acest sens la dosar, aspect care demonstrează prin însăși natura sa refuzul contestatoarei de a-și îndeplini anumite obligații stabilite în sarcina sa, procedându-se în mod legal la sancționarea contestatoarei pentru pasivitatea, lipsa de diligență de care a dat dovadă în raport de măsurile dispuse de către instanță, pe care avea obligația să le respecte.

De fapt, în condițiile în care contestatoarea a refuzat să-și îndeplinească obligațiile instituite în sarcina sa, neprecizându-și poziția procesuală cu privire la capătul de cerere în raport de care a înțeles să achite diferența de taxă judiciară de timbru de 1000 lei, în mod legal, s-a procedat la respingerea cererii de amânare a cauzei formulată de apărătorul contestatoarei, deoarece este imposibil ca petenta să-și invoce propria culpă constând în refuzul de a se conforma măsurilor dispuse de către instanță pentru a pretinde amânarea cauzei, invocând pur și simplu imposibilitatea apărătorului său de a se prezenta, deși aceasta avea posibilitatea în intervalul de timp de la data primirii actelor de procedură – 14.01.2015 și până la termenul din data de 30.01.2015 să-și precizeze poziția procesuală, fie oral prin prezentarea sa la termenul de judecată, fie în scris, prin depunerea unei cereri la dosar cu privire la solicitarea completului de judecată, mai ales că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității,iar în lipsa unei asemenea precizări era imposibilă amânarea cauzei, ținându-se seama de refuzul contestatoarei de a achita diferența de taxă de timbru datorată de 1000 lei.

Faptul că apărătorul contestatoarei s-a aflat în concediu medical în perioada 26.01.-30.01.2015 potrivit adeverinței medicale existentă la dosar nu înseamnă în mod automat că instanța de fond avea obligația să dispună amânarea cauzei datorită imposibilității apărătorului contestatoarei de a asigura asistență juridică în favoarea contestatoarei, întrucât în realitate la stabilirea temeiniciei sau netemeiniciei unei asemenea cereri se ține seama în exclusivitate în ce măsură contestatoarea a respectat sau nu obligațiile cu caracter prealabil instituite în sarcina acesteia referitoare la achitarea diferenței de taxă de timbru datorată, precizarea poziției sale în ceea ce privește capetele de cerere în raport de care a achitat taxa de timbru, iar numai în funcție de executarea acestor obligații cu caracter prioritar, apărătorul contestatoarei avea dreptul să solicite amânarea cauzei, invocând imposibilitatea neprezentării în instanță.

Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a admis excepția insuficientei timbrări, procedând la anularea contestației la executare ca insuficient timbrată, în baza disp. at.1, art.10 alin.2, art.33 din OUG nr. 80/2013, deoarece contestatoarea nu și-a îndeplinit obligația instituită în sarcina sa privind achitarea diferenței de taxă de timbru de 1000 lei, ținându-se seama de capetele de cerere ale contestației la executare, procedându-se în acest sens la citarea contestatoarei la ambele domicilii indicate în cerere.

Susținerile contestatoarei în sensul că apărătorul său a formulat o cerere privind amânarea cauzei, acordarea unui alt termen de judecată datorită imposibilității acestuia de a se prezenta la termenul din data 30.01.2015, aspect confirmat de adeverința medicală existentă la dosar privind afecțiunile, repausul la domiciliu, cerere respinsă eronat nu pot fi avute în vedere întrucât contestatoarea avea obligația să achite diferența de taxă de timbru datorată, obligație care avea un caracter prioritar în raport de cererea de amânare formulată de apărătorul contestatoarei, iar numai după îndeplinirea acestei obligații, apărătorul contestatoarei avea posibilitatea să formuleze o cerere privind acordarea unui alt termen de judecată, cerere condiționată deci de plata diferenței de taxă de timbru de 1000 lei.

Motivele invocate de către contestatoare potrivit cărora eronat a fost anulată contestația ca insuficient timbrată, încălcându-i-se dreptul la apărare, disp. art. 33 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, invocându-se eronat disp. art. 222 C. pr. civilă, care vizează o altă situație de fapt, sunt neîntemeiate, deoarece, în mod corect s-a procedat la anularea contestației la executare ca insuficient timbrată, în condițiile în care contestatoarea avea obligația să achite diferența de taxă de timbru datorată, respectându-i-se dreptul la apărare atât timp cât s-a dispus citarea acesteia pentru a-și preciza poziția procesuală față de diferența de taxă de timbru achitată de 1000 lei, prin indicarea actelor contestate în raport de taxa de timbru achitată

Mai mult chiar, la data de 24.10.2014 i s-a pus în vedere contestatoarei personal să achite diferența de taxă de timbru, obligația pe care aceasta nu și-a îndeplinit-o până la termenul de judecată din data de 31.01.2015, ceea ce înseamnă că acesta se află în imposibilitate legală să-și invoce propria culpă constând în refuzul de a achita diferența de taxă de timbru pentru a beneficia de protecția unui drept în vederea desființării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În raport de aceste considerente, tribunalul, constatând că nu există niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie în baza disp. art.480 alin. 1 cod pr. civilă va respinge apelul ca nefondat.

Se va lua cat că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelanta-contestatoare T. M., domiciliată în comuna Poiana Câmpina, ., județul Prahova și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat R. F., cu sediul în Ploiești, ., nr. 261, ., ., împotriva sentinței civile nr.1183/ 30.01.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul M. A. I., domiciliat in Câmpina, ., jud. Prahova, ca nefondat.

Ia act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 13.07.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

M. C. C. R.

Fiind în CO, semnează

Președintele completului de judecată

GREFIER

M. Ș.

Fiind în CO, semnează

P. Grefier

Operator date cu caracter personal 5595

Red. MC/ tehnored.TS

4 ex./03.08.2015

d.f._ Judecătoria Ploiești

j.f. C. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 2597/2015. Tribunalul PRAHOVA