Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 4/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 13-07-2015 în dosarul nr. 8948/281/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.4
Ședința din Camera de Consiliu din data de 13.07.2015
PREȘEDINTE - M. C.
JUDECĂTOR - C. R.
GREFIER - M. Ș.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul A. G. M., cu domiciliul procesual ales la C.. Av. A. A., cu sediul în mun. Ploiești, ..41, ., jud. Prahova, împotriva Încheierii din Camera de Consiliu din data de 14.05.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata A. C. domiciliata in Ploiești, ., ., ..
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu a răspuns apelantul reprezentat de avocat N. D., lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cerere timbrată cu taxa judiciara de timbru în cuantum de 20,00 lei conform chitanței . nr._/05.06.2015.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, după care:
Apărătorul apelantului, având cuvântul, arată că nu are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Tribunalul, având în vedere că nu sunt alte cereri de formulat sau probe de solicitat, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.
Apărătorul apelantului, având cuvântul în dezbateri, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a încheierii atacate, iar pe fond admiterea cererii de învestire cu formulă executorie, urmând a se avea în vedere aspectele prezentate pe larg in motivele de apel.
Consideră că instanța de fond a comis o eroare respingând cererea de investire cu formulă executorie, având in vedere că, acel certificat de divorț nefiind prevăzut drept titlu executoriu de către Codul de procedura civila, nu poate fi dispusă o asemenea măsură cu privire la acesta.
Arată că, în finalul încheierii pronunțate de prima instanță, se îndrumă într-un fel creditorul din prezenta cauză pe calea dreptului comun și anume că, acesta ar trebui să reintroducă o nouă cerere de chemare în judecată practic cu același obiect al certificatului de divorț ceea ce este pe de o parte, foarte împovărător, iar pe de altă parte, nelegal.
Precizează că, atât certificatul de divorț cât și convenția care îl însoțește nu reprezintă decât înțelegea părților cu privire atât la divorț cât și la toate aspectele accesorii însemnând încredințarea minorei, pensia de întreținere, programul de vizitare; ceea ce a dorit prin această solicitare a fost acea de a i se acorda posibilitatea executării silite, aceea a obligației de a-și vizita copilul pentru că partea adversă nu îi permite; nu se respectă programul de vizitare, astfel încât, apreciază că instanța de fond a realizat o delegare de drept în aceasta cauză sub motiv că legea nu prevede, fiind respinsă cererea creditorului.
Arată că art. 628 alin.1 C.pr.civilă permite în mod expres ca aceste convenții referitoare la încredințarea minorilor, obligații de întreținere, program de vizitare, pot fi puse în executarea silită, fără să indice în concret în cuprinsul cărui documente ar trebui să se regăsească aceasta obligație de vizitare.
Consideră că instanța de fond pune creditorul din prezenta cauză într-o situație de discriminare raportat la toate celelalte persoane care beneficiază de o hotărâre judecătorească; legiuitorul a prevăzut această procedura alternativă de soluționare a divorțului, mult mai ușoară și care, pe de altă parte, degrevează și instanțele de judecata.
Instanța de fond nu ar fi trebuit să emită o asemenea regulă cu caracter general ci, dimpotrivă ar fi trebuit să pronunțe o soluție coroborând toate textele legale, inclusiv art.100 din Legea nr. 36/1995, legea profesiei de notar, în care se indică în mod expres faptul că atât certificatul de divorț și convențiile respective au calitatea de titluri executorii, iar instanța de fond nu a făcut vreo analiză asupra acestui text legal și nu a explicat de ce acesta nu ar avea eficientă în prezenta cauză.
In consecință, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, urmând a se avea în vedere aspectele prezentate pe larg in motivele de apel; fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub numărul_, petentul A. G. M. a solicitat investirea cu formula executorie înscrisului certificat de divorț nr. 1989/2014 eliberat de Societatea Profesionala Notariala T. A. C. și C. N., motivat de faptul că din acest document reiese acordul său și al fostei soții A. C., cu privire la divorț numele de familie, autoritatea părintească asupra minorei rezultată din căsătorie, domiciliul acesteia, modalitatea de păstrare a legăturilor personale, contribuția la creșterea și educarea copilului.
Cererea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 640 alin 2 cod proc civ.
Prin încheierea din data de 14.05.2015 instanța de fond a respins cererea de investire ca neîntemeiată, reținând că actul autentic depus la dosar nu constata o creanța certa,lichida si exigibila, ci doar reprezintă o convenție a părților cu privire la drepturile si obligațiile lor după divorț, neexistând nicio dispoziție expresa care sa prevadă calitatea de titlu executoriu a certificatului de divorț emis de notar, ci doar înscrisurile care constata o creanța certa, lichida si exigibila or, în cazul de fata este evident ca certificatul de divorț si convenția anexa nu constata o astfel de creanța ci doar se ia act de înțelegerea părților cu privire la nume, autoritate părinteasca și creșterea minorei, respectiv programul de vizitare, caz în care, cât timp legiuitorul a prevăzut o întreaga procedura notariala a divorțului însa nu a stabilit și calitatea de titlu executoriu a certificatului de divorț emis de acesta, instanța nu poate investi acest înscris cu formula executorie, creditorul putând apela la instanța pentru obținerea unei hotărâri judecătorești care poate fi titlu executoriu.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a încheierii atacate în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.
În motivarea apelului apelantul a arătat că în mod nelegal instanța de fond a respins cererea, punându-l în situația unei denegări de drept în condițiile în care a refuzat să analizeze situația de fapt dedusă judecății susținând că legea nu prevede în mod expres calitatea de titlu executoriu al celor două înscrisuri, în acest fel fiindu-i încălcate dreptul fundamental la viața privată și de familie și dreptul fundamental la un proces echitabil.
A precizat apelantul că se impune investirea cu formulă executorie a actelor încheiate în formă autentică la notar cât timp mama copilului se opune la respectarea programului de legături personale cu copilul, fiind astfel obligat să apeleze la forța coercitivă a statului constând în executarea silită a obligațiilor reținute în sarcina debitorului.
S-a susținut de către apelant că a considera că hotărârea judecătorească de divorț are statutul de titlu executoriu ope legis, iar certificatul de divorț și convenția autentificate de notarul public nu au o asemenea calitate reprezintă o interpretare contrară scopului urmărit de legiuitor, având dreptul de a menține legătura cu fiica sa iar inițierea unui alt proces cu același obiect ca și certificatul de divorț și convenția însoțitoare ar fi nu numai împovărător, ci și nelegal.
A menționat apelantul că soluția instanței de fond este expresia necunoașterii dispozițiilor art. 628 alin. 1 c.pr.civ. care statuează că pot fi executate silit obligațiile al căror obiect se referă la încredințarea minorului, domiciliul și dreptul de vizitare al acestuia, fără ca textul de lege să distingă între diversele instrumente juridice în care sunt cuprinse aceste obligații, mai ales că art. 626 c.pr.civ. instituie obligația expresă a organelor statului de a asigura executarea de o manieră promptă și eficientă a tuturor obligațiile ce pot fi aduce la îndeplinire în acest fel, adică inclusiv a instanțelor de judecată.
A criticat apelantul și faptul că, deși a invocat și dispozițiile art. 100 din Legea nr. 36/1995 conform căruia înscrisul autentificat de notarul public ce constată o creanță certă și lichidă este titlu executoriu la momentul exigibilității creanței, instanța de fond a omis acest temei de drept, neregăsindu-se în cuprinsul încheierii argumente în sensul ineficienței textului de lege respectiv.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată la nr._, la data de 24.06.2015.
Tribunalul, examinând încheierea atacată în raport de situația de fapt reținută, de criticile formulate, de textele de lege aplicabile, constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Conform Certificatului de divorț nr.1989/24.02.2014, Declarației-convenție autentificată la nr.61/22.04.2014 de Societatea Profesionala Notariala T. A. C. și C. N., s-a constatat desfăcută prin acordul părților căsătoria încheiată între petentul A. G. M. și fosta soție A. C., părțile convenind cu privire la numele de familie purtat după desfacerea căsătoriei, la autoritatea părintească asupra minorei A. M. - Aytana, ns. la data de 02.03.2005, domiciliul acesteia la mamă, modalitatea de păstrare a legăturilor personale de către tată cu minora, contribuția acestuia cu privire la creșterea și educarea minorei.
Potrivit art.632 c.pr.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, respectiv în temeiul hotărârilor executorii prevăzute la art. 633 c.pr.civ., a hotărârilor cu executare provizorie, definitive, precum și al oricăror alte hotărâri care înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.
Art.638 c.pr.civ. enumeră, de asemenea, titlurile executorii ce pot fi puse în executare silită, respectiv încheierile și procesele-verbale întocmite de executorul judecătoresc care, potrivit legii, constituie titluri executorii, înscrisurile autentice, în cazurile prevăzute de lege, titlurile executorii notariale emise în condițiile prevăzute de lege precum și titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie.
Art. 269 c.pr.civ. prevede că înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma și condițiile stabilite de lege, text de lege din interpretarea căruia reiese că înscrisurile autentice constituie titluri executorii în cazurile anume prevăzute de lege, ceea ce înseamnă că nu orice înscris autentic este și titlu executoriu, ci este necesar ca o dispoziție legală expresă să-i confere un asemenea caracter.
Potrivit art.527 c.pr.civ., cererile pentru soluționarea cărora este nevoie de intervenția instanței, fără însă să se urmărească stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană, precum sunt cele privitoare la darea autorizațiilor judecătorești sau la luarea unor măsuri legale de supraveghere, ocrotire ori asigurare, sunt supuse dispozițiilor prezentei cărți.
Așadar, din analiza actelor și lucrărilor dosarului reiese că, potrivit Certificatului de divorț nr.1989/24.02.2014, Declarației-convenție autentificată la nr.61/22.04.2014 de Societatea Profesionala Notariala T. A. C. și C. N., s-a constatat desfăcută prin acordul părților căsătoria încheiată între petentul A. G. M. și fosta soție A. C., părțile convenind asupra numelui de familie purtat după desfacerea căsătoriei, cu privire la autoritatea părintească asupra minorei A. M. - Aytana, ns. la data de 02.03.2005, stabilirea domiciliului acesteia la mamă, modalitatea de păstrare a legăturilor personale de către tată cu minora, contribuția acestuia cu privire la creșterea și educarea minorei.
Ca atare, atât timp cât părțile au încheiat o Declarație - convenție autentificată la nr. 61/22.04.2014 de Societatea Profesionala Notariala T. A. C. și C. N. prin care au convenit cu privire la toate aspectele legate de desfacerea căsătoriei vizând numele, exercitarea autorității părințești, domiciliul minorei, modalitatea de exercitare a legăturilor personale cu minora, plata pensiei de întreținere, înseamnă că, acest act nu este susceptibil de a fi investit cu formulă executorie și deci de a fi pus în executare silită deoarece nu există nicio dispoziție legală care să-i confere caracterul de titlu executoriu, dispozițiile legale privind modalitatea de învestire a unor convenții fiind de strictă interpretare, stipulând în mod expres categoriile de acte autentificate sau cu caracter special vizând anumite raporturi comerciale, care reprezintă titluri executorii, dispoziții inexistente în cadrul codului civil, de procedură civilă care reglementează modalitatea de desfacere a căsătoriei și a raporturilor personale dintre părinți și copii pe cale notarială.
Or, nu există nicio dispoziție legală care să confere Declarației-convenție autentificată, încheiată de notar, caracterul de titlu executoriu, act care nu se înscrie în categoria înscrisurilor prev. de art. 638 c.pr.civ. care, potrivit legii, constituie titluri executorii.
De altfel, dacă legiuitorul ar fi dorit să recunoască unui asemenea act caracterul de titlu executoriu, ar fi însemnat să prevadă în mod expres acest lucru, însă, nici în codul civil și nici în legea notarilor publici nu se prevede în mod expres un asemenea caracter în favoarea Declarației-convenție autentificată prin care părțile au convenit asupra derulării raporturilor dintre ele și copil ulterior desfacerii căsătoriei, act care nu cuprinde asumarea unor obligații propriu-zise de către părțile semnatare.
Faptul că art. 100 din Legea nr. 36/1995 prevede că actul autentificat de notarul public constituie titlu executoriu la data exigibilității, și că intimata ar refuza să respecte anumite obligații asumate privind modalitatea de exercitare a dreptului petentului de a avea legături personale cu minora, nu înseamnă în mod automat că Declarația-convenție ar constitui prin însăși natura sa un titlu executoriu întrucât caracterul de act autentic nu conferă de plano caracterul de titlu executoriu, caracter care se stabilește în funcție de anumite criterii, ținându-se seama de natura obligațiilor înserate în cadrul declarației, de întinderea acestora, de acordul voință al tuturor părților semnatare, mai ales că a fost posibilă încheierea unei asemenea convenții tocmai datorită acordului care a existat la data întocmirii acesteia, drepturile recunoscute reciproc de către părțile contractante neavând un caracter potrivnic.
De altfel, în condițiile în care una dintre părți nu și-ar mai îndeplini anumite obligații înseamnă că nu mai există acordul de voință al părților, ceea ce determină că drepturile, obligațiile înserate în cadrul unei asemenea convenții dobândesc un caracter potrivnic, punându-se în discuție existența unor neînțelegeri între foștii soți în raport de anumite drepturi și obligații, neînțelegeri care nu pot face obiectul unei analize în cadrul unei proceduri necontencioase, care reglementează învestirea cu formulă executorie a unei asemenea convenții, procedură în cadrul căreia se analizează nu numai caracterul de titlu executoriu ci în ce măsură convenția invocată poate face obiectul unei executări silite propriu-zise, în ce condiții, consecințele unei asemenea executări, aspecte care prin însăși natura lor demonstrează existența unei stări conflictuale între părți.
Or, o asemenea stare conflictuală poate fi soluționată numai prin intermediul dispozițiilor de drept comun în cadrul cărora se pun în discuție raporturile litigioase între părți constând în îndeplinirea sau neîndeplinirea unor obligații asumate de toate părțile în baza acestei Declarații-convenție, vizând persoana minorei, caz în care dreptul dedus judecății are caracter litigios, fiind astfel aplicabilă procedura contencioasă în cadrul căreia se soluționează drepturile potrivnice deduse judecății și care necesită verificări de fapt și de drept ce pot avea loc numai pe calea unei asemenea proceduri și nicidecum procedura necontencioasă reglementată de disp. art.527 c.pr.civ., în cadrul căreia se verifică numai inexistența unui conflict de interese și anume dacă sunt îndeplinite sau nu condițiile prev. de art.527 c.pr.civ.
Susținerile reclamantului conform cărora în cauză devin aplicabile prevederile art. 628 c.pr.civ. care prevăd că pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în încredințarea minorului, stabilirea locuinței și vizitarea acestuia sau în luarea unei alte măsuri stabilită prin titlul executoriu, sunt neîntemeiate în condițiile în care, în realitate, prin intermediul Declarației-convenție părțile nu și-au asumat obligații ci pur și simplu și-au manifestat doar acordul cu privire la anumite aspecte legate de stabilirea domiciliului minorei, modalitatea de exercitare a legăturilor personale cu aceasta etc. or, în lipsa asumării propriu-zise a unor obligații, un asemenea înscris nu este susceptibil de face obiectul unei executări silite efective, fiind susceptibile de executare numai obligațiile de a face, de a nu face ceva, de a da.
Ca atare, fiind vorba de intervenirea unor neînțelegeri între petent și fosta sa soție în ceea ce privește acordul lor față de modalitatea de exercitare a dreptului de a păstra legăturile cu copilul, înseamnă că, în speță se pune în discuție însuși interesul superior al copilului reglementat în mod expres de dispozițiile Legii nr. 272/2004, ale codului civil, caz în care se impune în vederea stabilirii cauzei ce a determinat apariția acestor neînțelegeri, privind modalitatea ca minora să aibă legături personale cu petentul, declanșarea procedurii contencioase, procedură în cadrul căreia se poate analiza dacă au intervenit sau nu schimbări în ceea ce privește aspectele avute în vedere de părinți la data încheierii convenției și care implică sau nu modificarea programului de legături personale cu copilul.
În ceea ce privește certificatul de divorț a cărui investire cu formulă executorie se solicită, acest act nu poate face obiectul unei asemenea proceduri în condițiile în care nu este susceptibil de executare silită, constatându-se pur și simplu desfăcută căsătoria prin acordul părților, certificat care, de altfel, și-a și produs efectele încă din data de 24.02.2014, făcându-se mențiunile corespunzătoare în actul de căsătorie.
Astfel, în mod corect instanța de fond a respins cererea ca neîntemeiată în condițiile în care nu există nicio dispoziție legală care să recunoască certificatului de divorț și declarației-convenție caracterul de titlu executoriu, iar în cauză sunt aplicabile dispozițiile procedurii contencioase și nicidecum necontencioase.
Criticile apelantului în sensul că în mod nelegal instanța de fond ar fi respins cererea, punându-l în situația unei denegări de drept în condițiile în care a refuzat să analizeze situația de fapt dedusă judecății susținând că legea nu prevede în mod expres calitatea de titlu executoriu al celor două înscrisuri, în acest fel fiindu-i încălcate dreptul fundamental la viața privată și de familie și dreptul fundamental la un proces echitabil, sunt neîntemeiate deoarece instanța de fond nu a refuzat analizarea situației de fapt dedusă judecății ci, dimpotrivă, analizând actele depuse la dosar în raport de dispozițiile legale aplicabile, a constatat că legiuitorul nu a conferit în mod automat caracterul de titlu executoriu Declarațiilor-convenție autentificate de notar, stabilind în mod corect că, în situația în care intervin neînțelegeri între părțile semnatare față de modalitatea de desfășurare a anumitor raporturi convenită prin actul sus-menționat, aceste neînțelegeri atrag incidența dispozițiilor procedurii contencioase în scopul soluționării raporturilor litigioase intervenite între apelant și fosta soție.
Apărările apelantului conform cărora se impune investirea cu formulă executorie a actului încheiat în formă autentică la notar cât timp mama copilului se opune la respectarea programului de legături personale cu acesta, fiind astfel obligat să apeleze la forța coercitivă a statului constând în executarea silită a obligațiilor reținute în sarcina debitorului, nu pot fi avute în vedere întrucât, atât timp cât prin actul invocat s-a constatat numai intervenirea acordului părților cu privire la anumite raporturi dintre părinți și copil, iar ulterior acest acord nu a mai existat, înseamnă că modalitatea de derulare a acestor raporturi convenită de părți prin Declarația–convenție dobândește, din momentul în care nu mai există acordul de voință cel puțin al uneia dintre părțile semnatare, caracter potrivnic, litigios, situație în care, punându-se în discuție însuși interesul superior al copilului, devin aplicabile dispozițiile procedurii contencioase și nicidecum ale celei necontencioase.
Pretențiile apelantului în sensul că, a considera că hotărârea judecătorească de divorț are statutul de titlu executoriu ope legis, iar certificatul de divorț și convenția autentificate de notarul public nu au o asemenea calitate reprezintă o interpretare contrară scopului urmărit de legiuitor, având dreptul de a menține legătura cu fiica sa iar inițierea unui alt proces cu același obiect ca și certificatul de divorț și convenția însoțitoare ar fi nu numai împovărător, ci și nelegal, sunt nejustificate întrucât, spre deosebire de anumite hotărâri judecătorești cărora legea le conferă în mod expres caracterul de titlu executoriu, stabilind obligații propriu-zise în sarcina părților, susceptibile de a fi puse în executare, nu există nicio dispoziție legală care să prevadă în mod automat, de plano, un asemenea caracter Declarației-convenție încheiată la notar cu privire la raporturile personale dintre părinți și copii, caz în care este imposibil ca un asemenea înscris să fie susceptibil de face obiectul unei executări silite efective în condițiile în care nu instituie obligații propriu-zise în sarcina părților ci se constată numai acordul lor cu privire la raporturile dintre părinți și copii, fiind susceptibile de executare numai obligațiile de a face, de a nu face ceva, de a da.
Ca atare, în speță, atât timp cât prin Declarația - convenție a cărei investire se solicită, nu se instituie nicio obligație propriu-zisă ci se constată convenția părților cu privire la aspectele vizând raporturile dintre părinți și copii, înseamnă că neînțelegerile intervenite ulterior cu privire la modalitatea de derulare a unor asemenea raporturi se soluționează de către instanța de judecată în cadrul procedurii contencioase, neînțelegeri care, ținându-se seama mai ales de interesul superior la copilului, în niciun caz nu pot face obiectul unei proceduri necontencioase.
De altfel, intenția legiuitorului vizând soluționarea stării conflictuale dintre părți pe cale judecătorească reiese cu certitudine din dispozițiile art. 375 cod civil care prevăd că divorțul prin acordul soților poate fi constatat de notarul public și în cazul în care există copii minori, dacă soții convin asupra tuturor aspectelor referitoare la nume, exercitarea autorității părintești, stabilirea locuinței copilului, modalitatea de păstrare a legăturilor personale cu copilul, stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere și întreținere a copilului, ceea ce înseamnă că, în condițiile în care nu s-a prevăzut în mod expres în cuprinsul niciunei dispoziții legale, caracterul de titlu executoriu al Declarației-convenție încheiată la notar referitoare la aspectele sus-menționate, intenția legiuitorului a fost tocmai aceea ca, dacă părțile nu se mai înțeleg, acestea au deschisă calea dreptului comun pentru rezolvarea acestor conflicte și nicidecum executarea pe cale silită a raporturilor dintre părinți și copii astfel cum părțile au convenit la un moment dat, acord care nu mai există în prezent.
Mai mult chiar, certificatul de divorț prin care se constată desfăcută căsătoria prin acordul părților nu este susceptibil de executare silită, acesta producându-și efectele din momentul întocmirii sale, prin efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul de stare civilă, nefiind astfel necesară declanșarea unei proceduri judiciare contencioase cu privire la acest aspect astfel cum pretinde apelantul.
Aspectele invocate de către apelant conform cărora soluția instanței de fond ar fi expresia necunoașterii dispozițiilor art. 628 alin. 1 c.pr.civ. care statuează că pot fi executate silit obligațiile al căror obiect se referă la încredințarea minorului, domiciliul și dreptul de vizitare al acestuia, fără ca textul de lege să distingă între diversele instrumente juridice în care sunt cuprinse aceste obligații, mai ales că art. 626 c.pr.civ. instituie obligația expresă a organelor statului de a asigura executarea de o manieră promptă și eficientă a tuturor obligațiile ce pot fi aduse la îndeplinire în acest fel, adică inclusiv a instanțelor de judecată, exced cauzei cu atât mai mult cu cât instanța de fond nu a făcut decât să analizeze situația de fapt în raport de dispozițiile legale aplicabile și nicidecum în raport de nemulțumirile, dorințele reclamantului, mai ales că, în speță, prin Declarația-convenție părțile nu și-au asumat obligații propriu-zise ci pur și simplu și-au dat acordul la un moment dat asupra modalității de derulare a raporturilor dintre părinți și copii ulterior desfacerii căsătoriei, modalitate cu privire la care, în prezent, între părți au intervenit neînțelegeri a căror soluționare nu poate face obiectul unei proceduri necontencioase.
Afirmațiile apelantului că, deși a invocat și dispozițiile art. 100 din Legea nr. 36/1995 conform căruia înscrisul autentificat de notarul public este titlu executoriu la momentul exigibilității, instanța de fond ar fi omis acest temei de drept, neregăsindu-se în cuprinsul încheierii argumente în sensul ineficienței textului de lege respectiv, nu pot fi avute în vedere întrucât, instanța de fond a invocat dispozițiile art. 639 c.pr.civ. care reiterează textul art. 100 din Legea nr. 36/1995, arătând că actul a cărui investire se solicită nu se încadrează în categoria actelor notariale care constituie titluri executorii prevăzute de acest text de lege cât timp reprezintă doar o convenție a părților, întemeiată pe acordul de voință al acestora la un moment dat cu privire la modalitatea de derulare a raporturilor dintre părinți și copii.
De altfel, Declarația-convenție nu constituie prin însăși natura sa un titlu executoriu întrucât caracterul de act autentic nu conferă de plano caracterul de titlu executoriu, caracter care se stabilește în funcție de anumite criterii, ținându-se seama de natura obligațiilor înserate în cadrul declarației, de întinderea acestora, de acordul voință al tuturor părților semnatare, mai ales că a fost posibilă încheierea unei asemenea convenții tocmai datorită acordului care a existat la data întocmirii acesteia, drepturile recunoscute reciproc de către părțile contractante neavând un caracter potrivnic în timp ce, în prezent, acest acord nu mai există, între părți intervenind neînțelegeri cu privire la modalitatea în care au înțeles să se desfășoare raporturile între acestea și copil, stare conflictuală care nu se poate soluționa, în lipsa unei alte înțelegeri amiabile a părților, decât pe cale judecătorească în cadrul unei proceduri contencioase, punându-se în discuție însuși interesul superior al minorei.
Prin urmare tribunalul, în raport de aceste considerente, constatând că nu există niciun motiv de nelegalitate și netemeinicie al încheierii atacate, în baza art. 480 c.pr.civ., va respinge apelul ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul A. G. M., cu domiciliul procesual ales la C.. Av. A. A., cu sediul în mun. Ploiești, ..41, ., jud. Prahova, împotriva Încheierii din Camera de Consiliu din data de 14.05.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata A. C. domiciliata in Ploiești, ., ., ., ca nefondat.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.07.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. C. C. R.
GREFIER,
M. Ș.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red./Tehnored. CR
4 ex./20.07.2015
D.f._ – Judec. Ploiești
J.f. – M. R. M.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2598/2015.... | Fond funciar. Decizia nr. 2609/2015. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
