Contestaţie la executare. Decizia nr. 253/2015. Tribunalul PRAHOVA

Tribunalul PRAHOVA - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 253/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 25181/281/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 253

Ședința publică din data de 22.01.2015

Președinte: M. C.

Judecător: M. N.

Grefier: I. E. I.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta - intimată . SRL cu sediul în București, . Upground Busine, nr. 3, . sector 2 și cu sediul procesual ales la SCA A. și Asociații, cu sediul în București, .. 33-35, sector 5 împotriva sentinței civile nr. 3685/14.03.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - contestatoare . cu sediul în . Noi, ., județul Prahova PRIN LICHIDATOR JUDICIAR EXPERT INSOLVENTA SPRL - FILIALA BUCUREȘTI cu sediul în

București, ., . și intimata S. T., T. SI G. cu sediul în Ploiești, .. 4, .. D, ., județul Prahova.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-contestatoare . prin avocat Ș. M., lipsind apelanta-intimată . SRL și intimata S. T., T. SI G..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Apărătorul intimatului-contestator depune la dosar încheierea din data de 14.01.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._ prin care judecătorul sindic a dispus înlocuirea lichidatorului Revalactiv SPRL cu Societatea Profesională Expert Insolvență SPRL Filiala București și menționat în conceptul de citare, din partea căruia a primit mandat de reprezentare, depunând la dosar delegație în acest sens și note de cheltuieli, atașând dovada de redactare a întâmpinării la apelul de față.

Arată că alte cereri nu mai formulează, Tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul intimatului-contestator arată că se susține că Judecătoria Ploiești, atunci când a admis contestația la executare, a dat mai mult decât s-a cerut, în sensul că a anulat încheierea de încuviințare a executării silite, deși intimata contestatoare nu criticase toate împrejurările care au fost reținute de către instanță în cuprinsul motivării sale, învederându-se faptul că a fost pusă în discuție numai predarea bunurilor care au făcut obiectul contractului de leasing, nu și sumele care constituiau creanța susținută de către apelantă și că din această perspectivă a susținut apelanta că s-ar fi acordat mai mult decât s-a cerut.

Arată că apelanta a propus, ea înseși, anularea parțială a încheierii de încuviințare silită, recunoscând expres că acea încheiere a fost greșită, dar susține că a fost vorba de o eroare materială și nu de o problemă de fond.

Învederează că, în accepțiunea intimatei-contestatoare, modalitatea de susținere a acestui apel este total necorespunzătoare din perspectiva următoarelor argumente: partea adversă nu poate să folosească în fața instanței de apel alte mijloace de apărare și să formuleze solicitări pe care nu le-a dedus judecății la instanța de fond și nu se poate reține, din perspectiva admiterii apelului părții adverse, o așa zisă nulitate parțială a încheierii de încuviințare silită deoarece partea adversă nu a avut calitatea de contestatoare la instanța de fond și nici nu a solicitat o astfel de măsură.

Arată totodată că nu se putea dispune atât plata sumei de bani cât și predarea bunurilor întrucât nu se solicitase această împrejurare în procedura executării silite, la momentul respectiv fiind deja declanșată procedura falimentului, iar toate împrejurările care țineau de reglarea sumelor de bani și de predare a bunurilor, făceau obiect al dosarului de faliment, nemaiputând face astfel și obiect al unui dosar de executare silită, în modalitatea în care această procedură fusese declanșată de partea adversă.

Menționează că partea adversă a încercat să folosească două posibilități diferite și concomitente de executare a creanței deși, potrivit legii insolvenței, putea să aleagă numai una, respectiv valorificarea tuturor pretențiilor în cadrul procedurii falimentului.

În continuare, arată că situația proprietății bunurilor supuse executării a fost discutată în fața judecătorului sindic care a arătat că modalitatea în care partea adversă a denunțat unilateral contractele și a pretins că este proprietara absolută a bunurilor supuse litigiului, a fost total nejustificată.

Ca urmare a hotărârii adunării creditorilor, bunurile respective au fost cuprinse în patrimoniul societății T. I. care urma să fie executată, apelanta din această cauză contestând această măsură, care a fost respinsă, iar problema legată de valoarea sumei și de proprietatea bunurilor, se judecă numai în procedură specială și nu puteau să facă obiectul dreptului comun.

Solicită respingerea apelului și obligarea părții adverse la plata sumei de 1320 lei cheltuieli de judecată dovedite cu chitanțele și facturile ce însoțesc nota pe care a depus-o.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului civil de fată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, contestatoarea . PRIN LICHIDATOR JUDICIAR REVALACTIV SPRL a solicitat, în contradictoriu cu intimata . SRL, anularea încheierii din data de 16.09.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, a somației nr.3154/9.10.2013 comunicată la data de 24.10.2013, și a oricăror alte acte de executare emise în dosarul de executare nr.3154/2013 a Societății civile profesionale de executori judecătorești T., T. și G., suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare,

În motivare a arătat că între contestatoare și . SA (antecesoarea societății pârâte) există mai multe raporturi contractuale care au luat naștere ca urmare a încheierii contractelor de leasing financiar nr._/2007,_/2007 si_/2007 ce au ca obiect mai multe bunuri mobile (autoturisme si autoutilitare).

După aproximativ 5 ani de la data încheierii contractelor, din cauza problemelor financiare, a solicitat să fie supusă procedurii generale de insolvență, cererea fiind admisă prin încheierea din data de 9 mai 2012 a Tribunalului Prahova.

Astfel, a fost desemnat administrator judiciar REVALACTIV SPRL.

Societatea pârâtă s-a înscris la masa credală cu suma de 174.038,97 lei reprezentând ratele neachitate la contractele de leasing arătate.

Prin încheierea din data de 2.09.2013, judecătorul sindic a dispus începerea procedurii generale a falimentului a . și sigilarea bunurilor debitorului.

Fiind de bună-credință, a încercat să rezolvăm amiabil situația cu societatea de leasing.

In acest sens, a căutat cumpărători interesați să preia o parte din bunurile ce făceau obiect al contractelor de leasing și care să achite toate ratele rămase.

Astfel, reprezentantul . a formulat o cerere, la data de 24.04.2013 către societatea de leasing prin care a arătat că dorește să preia bunurile ce făceau obiectul a două contracte de leasing și să achite integral toate ratele rămase.

Societatea pârâtă a refuzat soluționarea în această manieră a situației deși toate bunurile erau achitate într-o proporție de peste 80% și, prin notificarea înregistrată sub nr.2843/22.05.2013, i-a comunicat faptul că începând cu data de 22.05.2013 toate contractele de leasing sunt desființate de drept.

De asemenea, i-a pus în vedere să predea în termen de 3 zile toate bunurile luate în leasing și să achite suma de 680.574,84 lei reprezentând ratele scadente si indemnizația de reziliere în cuantum de 25% din valoarea de intrare a bunurilor.

Ca urmare a acestei notificări, a comunicat faptul că societatea noastră este în insolvență.

Insă, fără a ține seama de situația reală a societății, pârâta a demarat executarea silită.

Prin încheierea pronunțată de către Judecătoria Ploiești, la data de 16.09.2013 în Camera de consiliu, s-a admis cererea formulată de către Societatea civilă profesională de executori judecătorești T., T. și G. și s-a încuviințat executarea silită a titlurilor executorii reprezentate de contractele de leasing arătate anterior, fiind autorizată creditoarea . SRL să treacă la executarea silită a obligației cuprinse în titlurile executorii.

Iar prin somația nr.3154/9.10.2013 dată în dosarul nr.3154/2013 i s-a pus în vedere ca în termen de 24 de ore de la primirea acesteia să predea bunurile mobile care au format obiectul contractelor de leasing.

Această somație împreună cu celelalte înscrisuri care au stat la baza emiterii sale ne-au fost comunicate la data de 24.10.2013.

Executarea silită demarată de către societatea de leasing încalcă dispozițiile art. 36 din Legea nr.85/2006 potrivit cu care "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale."

Textul menționat reglementează unul dintre efectele sentinței de deschidere a procedurii colective, suspendarea de drept a tuturor proceselor și executărilor silite contra patrimoniului debitorului tocmai pentru ca toate litigiile să intre în competența exclusivă a judecătorului sindic desemnat în procedura insolvenței.

Or, dacă toate cauzele care vizează averea debitorului se suspendă de drept o dată cu deschiderea procedurii insolvenței, cu atât mai mult, nu pot fi inițiate alte litigii sau alte executări silite după deschiderea procedurii insolvenței.

De aceea, demararea executării silite de către societatea de leasing este nelegală.

In al doilea rând, executarea silită demarată de către societatea de leasing încalcă dispozițiile art. 86 alin.l din Legea nr.85/2006.

Potrivit acestui text de lege " în vederea creșterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate să mențină sau să denunțe orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substanțial de către toate părțile implicate. Administratorul judiciar/lichidatorul trebuie să răspundă, în termen de 30 de zile, unei notificări a contractantului, prin care i se cere să opteze pentru menținerea ori denunțarea contractului; în lipsa unui astfel de răspuns, administratorul judiciar/lichidatorul nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denunțat."

Deschiderea procedurii insolvenței atrage de drept incidența dispozițiilor speciale ale actului normativ care reglementează insolventa.

Însă, regimul aplicabil raporturilor juridice în care este implicat debitorul supus procedurii de insolvență trebuie să fie unul unitar. Același debitor nu poate fi în stare de insolvență doar față de unii creditori, în timp ce ceilalți să poată să-și recupereze creanța.

După deschiderea procedurii de insolvență față de debitoare este exclusă aplicarea dispozițiilor contractuale care au ca efect rezilierea contractului de leasing pentru neplata ratelor și devin incidente dispozițiile art. 86 alin. 1 din Legea nr.85/2006.

După cum s-a statuat în jurisprudență, rezilierea pentru neplata ratelor nu poate fi invocată față de creditoarea supusă procedurii de insolvență. Chiar dacă o astfel de clauză care prevede rezilierea pentru neplata a cel puțin două rate este prevăzută în contract și este conformă cu prevederile OG nr.51/1997, aceasta clauză poate fi invocată de către locatorul finanțator doar până la deschiderea procedurii insolvenței. Ulterior deschiderii procedurii de insolvență, orice reziliere este exclusă iar soarta contractului va fi tranșată de către adminstratorul judiciar în condițiile impuse de art. 86 din Legea nr.85/2006. (Curtea de Apel Cluj, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, decizia nr.2016 din 14 septembrie 2010).

Societatea de leasing a notificat-o, prin adresa nr.2843/22.05.2013, că toate contractele de leasing sunt desființate de drept pe motivul nerespectării obligațiilor contractuale.

Notificarea este contradictorie, ceea ce dovedește necunoașterea semnificației termenilor juridici de către reprezentanții societății de leasing întrucât desființarea înseamnă nulitate iar nu reziliere. Practic finanțatorul invocă neplata ratelor dar constată nulitatea de drept a convenției, ceea ce este o contradicție.

Lichidatorul judiciar . optat pentru menținerea contractelor de leasing, așa cum prevede art. 86 alin.l din Legea nr.85/2006.

În consecință, notificarea de reziliere nu a avut nici un efect juridic iar contractele de leasing nu sunt reziliate ci produc efecte juridice.

De aceea, finanțatorul nu putea să solicite predarea autoturismelor și să demareze executarea silită.

În consecință, actele de executare silită sunt lovite de nulitate si sub acest aspect.

În al treilea rând societatea de leasing a acționat cu rea-credință pe parcursul derulării acestui raport juridic.

Astfel, a găsit cumpărători pentru parte din bunurile ce făceau obiect al contractelor de leasing iar aceștia aveau sumele necesare pentru a achita întregul debit provenit din contractele pe care le-ar fi preluat.

Însă, această propunere nu a fost agreată de către finanțator întrucât ar fi condus doar la obținerea contravalorii ratelor. Prin rezilierea contractelor, finanțatorul ar obține nu doar contravaloarea ratelor restante ci și penalitățile de reziliere în cuantum de 25% din valoarea de intrare a bunurilor, ceea ce ar fi fost mult în avantajul societății de leasing.

De aceea, finanțatorul a procedat în mod nelegal și, deși cunoștea că suntem în faliment și s-a înscris la masa credală cu creanța pretinsă, a înțeles să rezilieze contractele si să demareze executarea silită.în consecință, toate aceste aspecte dovedesc faptul că executarea silită este nelegală.

S-a încuviințat executarea silită deși este în faliment iar contractele nu puteau fi reziliate decât cu acordul administratorului nostru judiciar.

De asemenea, a fost somată să predea bunurile sechestrate și care, în considerarea dispozițiilor art. 86 din Legea nr.85/2006, sunt în patrimoniul său.

Orice executare silită nelegală conduce la micșorarea patrimoniului și afectează creditorii. Or, toate aceste aspecte dovedesc faptul că se impune suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații la executare.

In drept, art. 711 și urm. din Noul cod de procedură civilă Art. 718 alin.l din Noul cod de procedură civilă Art.451 din Noul cod de procedură civilă Legea nr. 85/2006

Contestatoarea a depus precizare, menționând că solicită anularea măsurilor de executare care vizează ridicarea bunurilor mobile (autoturisme și autoutilitare).

Societatea de leasing a demarat executarea silită doar în ceea ce privește ridicarea bunurilor ce fac obiect al contractelor de leasing și pe care le-a indicat în cuprinsul contestației la executare nu și cu privire la sumele de bani pe care pretinde că le-a datora în temeiul acestora.

Aceasta deoarece, în calitate de creditor, s-a înscris la masa credală urmărind, astfel, valorificarea creanței prin procedura specială a insolvenței debitorului.

Este adevărat că societatea de leasing i-a pus în vedere să achite suma de 680.574,84 lei reprezentând ratele scadente și indemnizația de reziliere în cuantum de 25% din valoarea de intrare a bunurilor.

Insă, suma pretinsă de societatea pârâtă nu este cea reală, dovadă fiind concluziile raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de către expertul contabil B. M..

Astfel, din acest raport de expertiză rezultă:

în cazul contractului de leasing nr._/2007, din totalul de 143.794,48 euro, mai are de achitat 22.880,28 euro reprezentând sume facturate dar neachitate,

în cazul contractului de leasing nr._/2007, din totalul de 139.194,90 euro, mai are de achitat 21.251,21 euro reprezentând sume facturate dar neachitate

Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată.

Pe cale de excepție a invocat netimbrarea și tardivitatea contestației.

Pe fond, a arătat că clauzele contractelor de leasing incheiate cu debitorul sunt in deplina concordanta cu legislația in domeniu, respectiv cu Ordonanța Guvernului privind operațiunile de leasing si societățile de leasing nr. 51^[1] din 28 august 1997 - republicata.

OG nr. 51/1997 reprezintă o lege speciala ce reglementează raportul juridic existent intre părțile litigante si lămurește inclusiv aspectul privind dreptul Finanatorului la despăgubire in cazul in care Contractele sunt reziliate din culpa Utilizatorului. Dispozițiile Ordonanței coroborate cu prevederile condițiilor generale ale Contractelor, determina următoarele consecințe juridice: Dreptul de opțiune al utilizatorului reprezintă posibilitatea acestuia de a opta pentru (1) cumpărarea bunului (2) prelungirea contractul de leasing fara a schimba natura leasingului ori (3) încetarea raporturilor contractuale, drept pe care finanțatorul este obligat sa respecte/utilizatorul are posibilitatea sa il exercite doar la sfârșitul perioadei de leasing (art. 1 alin. 1 din OG nr. 51/1997), per a contrario, utilizatorul nu poate opta pentru denunțarea contractului in niciun alt moment.

Intimata a cumpărat cu titlu de proprietate Bunurile ce au făcut obiectul Contractelor de leasing, având toate drepturile de dispoziție asupra acestora, in timp ce Utilizatorul a avut doar dreptul de folosința pana la achitarea întregului debit asumat prin Contracte, moment la care se putea transmite către Utilizator dreptul de proprietate asupra Bunurilor, in condițiile agreate de ambele parti. Acest lucru tine de esența contractului de leasing financiar, Contract ce are ca obiect finanțarea utilizatorului (Debitorului) prin achiziționarea pentru acesta a Bunurilor ce au constituit obiecffijl finanțării si asigurarea dreptului de utilizare contra unei sume de bani (rata leasing) fixa (in moneda straina-. (pana la ultima rata).

Referitor motivele de nelegalitate invocate de contestatoare, dispozițiile art. 36 din Legea Insolventei - care prevede suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau masurilor de executare silita pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale -nu sunt incidente in ceea ce privește executarea silita pentru recuperarea bunurilor care sunt in proprietatea sa, cu privire la care contestatoarea a avut un drept de folosința doar pana la momentul rezilierii contactelor de leasing.

Astfel, caracterele juridice ale dreptului de proprietate privata impun necesitatea respectării acestuia de către toti cei care nu sunt recunoscuți titulari ai acestui drept, fiind absolut si inviolabil - opozabil erga omnes.

Fiind un drep exclusiv si deplin - proprietarul este îndreptățit sa exercite singur toate prerogativele conferite de acest drept si sa obtina toate foloasele in calitate de proprietar al bunurilor, astfel ca orice intruziune nelegala care ii limitează exercițiul prerogativelor dreptului de proprietate, va cauza prejudicii prin simplul fapt al încălcării acestui drept.

Având in vedere ca dreptul de proprietate privata este garantat de art. 44 din Constituția României cat si de prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului si a Protocoalelor adiționale la aceasta la care România este parte {"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica si in condițiile prevăzute de lege si de principiile generale ale dreptului internațional. [...]" - art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției), singura privare de dreptul de proprietate a unei persoane poate fi justificata numai in situația in care se demonstrează ca privarea a intervenit in condițiile prevăzute de lege, pentru cauza de utilitate publica, cu o prealabila si justa despăgubire si cu respectarea principiului proportionalitatii.

De asemenea, executarea silita ce face obiectul prezentei contestații nu incalca art. 86 alin. 1 din Legea 85/2006, interpretarea lichidatorului judiciar vis a vis de aceasta prevedere fiind mai mult decât una forțată si in sens contrar atat literei cat si spiritului Legii. Dispozitile invocate au doar menirea sa cenzureze posibilitatea practicianului in insolventa de a denunța „orice contract, "închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung" care poate fi făcuta doar „atat timp cat aceste contracte nu vor fi fost executate in totalitate ori substanțial de către toate părțile implicate" astfel ca refuzul de a preda bunurile cu consecința prejudicierii sale prin lipsirea de bunurile ale cărui proprietar suntem - constituie o grava depășire a atribuțiilor prevăzute de Legea 85/2006 in sarcina lichidatorului judiciar, motiv pentru care am formulat cerere de înlocuire a acestuia întemeiata pe art. 11 alin. (1) lit. e din Legea Insolventei.

In același sens deschiderea procedurii insolventei împotriva unui debitor cat si opțiunea administratorului judiciar de menținere in derulare a contractelor acestuia nu presupune exonerarea debitorului de obligația de a plați facturile curente, astfel cum reiese si din interpretarea „per a contrario" a alin. (7) al art. 86 din Legea 85/2006 care prevede următoarele: „. plați periodice din partea debitorului, menținerea contractului nu il va obliga pe administratorul judiciar/lichidator sa faca plați restante pentru perioadele anterioare deschiderii procedurii. Pentru astfel de plați poate fi formulata declarație de creanța impotriva debitorului". Așadar debitorului ii este permis sa beneficieze de dreptul conferit prin semnarea si menținerea in derulare a respectivelor contracte cu privire la care administratorul judiciar si-a exprimat opțiunea de menținere doar cu condiția respectării obligației corelative, in speța cu condiția de achitare a ratelor de leasing emise in perioada de observație.

Nu este întemeiata susținerea contestatorului potrivit căreia „dupa deschiderea procedurii de insolventa fata de debitoare este exclusa aplicarea dispozițiilor contractuale care au ca efect rezilierea contractului de leasing pentru neplata ratelor", astfel cum anterior a arătat, potrivit art. 14, alin. 1 din OG nr. 51/1997 "Daca utilizatorul se afla in stare de reorganizare judiciara si/sau faliment, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing cu daune-interese". Este adevărat faptul ca starea de insolventa/faliment in care debitorul se afla nu poate constitui prin ea in sine motiv de reziliere, insa in baza dispozițiilor anterior arătate, rezilierea dispusa pentru neindeplinirea obligațiilor de plata a facturilor reprezentând ratele curente din perioada 06.06._13 este pe deplin justificata si totodată legala.

Întrucât persoana propusa pentru preluarea contractelor nu a îndeplinit condițiile necesare pentru transferul acestora, rezilierea a operat de plin drept întrucât debitorul a inteles sa nu achite ratele curente emise pe parcursul unui an, motive pentru care nu poate fi considerata de rea-credinta. Așadar, de la data de 22.05.2013 a rezilierii contractelor, Utilizatorul debitor nu mai are niciun titlu legal in baza căruia sa utilizeze bunurile a căror predare o refuza, cu consecința prejudicierii sale.

Actele de executare au fost efectuate cu respectarea dispozițiilor legale astfel ca niciun motiv din cele invocate nu este de natura sa inlature caracterul legal al procedurii executării silite, context in care apreciem ca se impune respingerea contestației la executare formulata de contestatoare ca neîntemeiata.

În ce privește cererea de suspendare a executării silite executarea silita a fost demarata pentru obligarea debitoarei T. I. SRL la îndeplinirea obligațiilor rezultate din contractele de leasing, respectiv predarea bunurilor in cazul contractele sunt reziliate, situație in care N. L. IFN SA este îndreptățită sa intre in posesia bunurilor a căror proprietar este, astfel ca nicîunul dintre motivele invocate de contestatoare nu justifica necesitatea măsurii suspendării, măsura care in mod vădit ar conduce la prejudicierea sa.â

Prin sentința civilă nr. 2666/22.09.2014, Judecătoria Ploiești a respins cererea de suspendare a executării silite ca inadmisibilă, a admis contestația la executare și a anulat încheierea din data de 16.09.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._/281/2013 și actele de executare întocmite de S. T. T. și G. în dosarul nr. 3154/2013, obligând intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei reprezentând onorariu avocat. Totodată, a respins în rest cererea ca neîntemeiată.

În motivarea acestei sentințe instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 718 alin. 1 și 2 C.pr.civ., până la soluționarea contestației la executare, partea interesată poate solicita suspendare dacă achită o cauțiune. Așadar pentru a se dispune suspendarea executării silite, trebuie îndeplinite două condiții cumulative: să existe pe rol o contestație la executare și să se achite o cauțiune în cuantumul prevăzut la art. 718 alin. 2.

Prin citația emisă la data de 28.01.2014, instanța a pus în vedere contestatorului să achite o cauțiune în cuantum de_,75 lei.

Având în vedere că contestatarea nu și-a îndeplinit obligația, instanța constată că nu este îndeplinită condiția prevăzută la art. 718 alin. 2 C.pr.civ. și va respinge cererea de suspendare ca inadmisibilă.

Pe fond se rețin următoarele:

Potrivit art. 711 alin. 1 C.pr.civ., împotriva actelor de executare, se poate face contestație de cei vătămați prin executare, iar potrivit alin. 3, și împotriva încheierii de încuviințare a executării silite.

Prin încheierea din data de 30.08.2013, S. T. T. și G. a constatat îndeplinirea condițiilor legale cu privire la cererea formulată de intimată pentru declanșarea executării silite pentru reposesia bunurilor mobile ce au format obiectul contractelor de leasing nr._/2007,_/2007 si_/2007.

În acest sens a formulat cererea de încuviințare a executării silite și pătrundere în sediul sau punctele de lucru ale debitorului pentru reposesia bunurilor (fila 120).

La cerere au fost anexate încheierea executorului, contractele de leasing și cererea creditoarei.

Prin încheierea din data de 16.09.2013 pronunțată în camera de consiliu de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._/281/2013 s-a încuviințat executarea silită până la concurența creanței rezultate din titlul executoriu la care se adaugă cheltuielile de executare.

Așadar Judecătoria Ploiești a încuviințat executarea silită pentru recuperarea sumei pretinsă de creditoare și nu pentru reposesia bunurilor.

Potrivit art. 663 alin. 3 C.pr.civ. stipulează că cererea de executare silită cuprinde și modalitățile de executare solicitate de creditor. Art. 665 alin. 1 stabilește că executorul solicită instanței încuviințarea executării, anexând în copie certificată cererea creditorului, alineatul 3 prevăzând că încheierea instanței trebuie să cuprindă modalitatea concretă de executare silită, atunci când s-a solicitat expres aceasta.

Deși creditorul a solicitat expres reposesia bunurilor ca modalitate de executare silită, instanța a încuviințat executarea silită pentru recuperarea debitului, astfel cum rezultă din modalitatea de formulare a dispozitivului, prin urmare nu există corespondență între cererea creditorului și încheierea instanței, neregularitate care nu poate fi înlăturată decât prin anularea încheierii.

De asemenea potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței prevede că de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

Potrivit art. 64 alin. 1, toți creditorii cu creanțe anterioare datei deschiderii procedurii se vor înscrie la masa credală. Aceasta înseamnă că orice creditor, indiferent că are o creanță garantată sau chirografară trebuie să se supună dispozițiile legii falimentului, depunând o cerere în acest sens.

De asemenea, art. 39 alin. 1 stipulează că „creditorul titular al unei creanțe garantate cu ipoteca, gaj sau alta garanție reala mobiliara ori drept de retenție de orice fel poate solicita judecătorului-sindic ridicarea suspendării prevăzute la art. 36 cu privire la creanța sa si valorificarea imediata, in cadrul procedurii”. Textul de lege nu face nicio distincție cu privire la tipul dreptului debitorului asupra bunului și nici cu privire la creditor, astfel încât și societatea de leasing se supune acelorași dispoziții.

E adevărat că intimata a rămas proprietara bunului, însă ridicarea bunului de la debitor este, așa cum rezultă din cererea de executare silită, urmare a rezilierii contractului de leasing pentru neplata ratelor, însă acest aspect presupune analizarea existenței și a cuantumului creanței, analiză care nu se poate face decât în cadrul procedurii falimentului. Din înscrisurile aflate la dosar nu rezultă cuantumul creanței și nici momentul la care ar fi operat rezilierea. Mai mult decât atât, în art. 9.3. și 9.4 din contractul de leasing se prevede că în situația în care utilizatorul nu achită ratele de leasing sau intră în faliment, finanțatorul va notifica rezilierea prin scrisoare recomandată. Or la dosar nu există o astfel de dovadă.

Dreptul intimatei de a-și ridica bunul nu poate fi privit independent de existența creanței, el reprezintă tocmai un efect al existenței unei creanțe. Or art. 36 din lege impune suspendarea tuturor măsurilor de executare silită (cum este și cea de ridicare a bunului), pentru realizarea creanței asupra debitorului.

În speță, instanța reține că de la data de 02.09.2013, când a fost pronunțată sentința de deschidere a procedurii falimentului, orice măsură de executare silită împotriva contestatoarei ar fi trebuit să înceteze.

Instanța reține că în mod nelegal executorul judecătoresc a continuat procedura execuțională după data de 02.09.2013, când s-a deschis procedura falimentului contestatoarei, având în vedere că suspendarea operează în temeiul legii și în baza unei încheieri de încuviințare prin care s-a încuviințat recuperarea creanței, nu reposesia bunurilor.

Interpretând dispozițiile art. 665 alin. 4 C.pr.civ., rezultă că executarea silită se poate face numai în baza încheierii de încuviințare silită. Odată anulată această încheiere, întreaga executare rămâne fără suport, potrivit principiului anularea actului principal atrage și anularea actelor subsecvente. Având în vedere că instanța a anulat încheierea de executare silită, va anula toate actele de executare efectuate de S. T. T. și G. în dosarul nr. 3154/2013.

În baza art. 451 alin. 1 C.pr.civ., obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei reprezentând onorariu avocat. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluții a declarat apel contestatoarea N. L. IFN SA, solicitând anularea în parte a hotărârârii apelate în ceea ce privește admiterea contestației la executare formulata de . prin lichidator judiciar, respingerea contestației la executare formulata de contestatoare; menținerea dispozițiilor încheierii Judecătoriei Ploiești din 16.09.2013 din dosarul nr._/281/2013; menținerea actelor de executare întocmite de S. T., T. și G. in dosarul execuțional nr. 3154/2013; obligarea contestatoarei la suportarea cheltuielilor de judecată;

În subsidiar, a solicitat desființarea în parte a acesteia în sensul menționării modalității concrete de executare pe care instanța o încuviințează conform cererii de executare silita mobiliara, cu privire ia recuperarea bunurilor aflate în patrimoniul subscrisei și desființarea actelor de executare efectuate, altele decât cele de executare mobiliara, dacă este cazul.

In conformitate cu prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 Cod procedura civila, a solicitat judecarea litigiului si in lipsa.

Considera nelegala hotărârea atacată pentru următoarele motive

(i)în primul rând, instanța de fond s-a pronunțat peste motivele care au fost invocate de contestatoare. Astfel, deși contestatoarea a solicitat anularea încheierii Judecătoriei Ploiești din 16.09.2013 din dosarul_/281/2013 privind încuviințarea executării silite, aceasta nu făcut nici o critica cu privire la acest act, invocând ca temei de drept art. 36 și art. 86 din Legea Insolventei pentru dovedirea nelegalitatii actelor de executare efectuate, nicidecum lipsurile încheierii pe care instanța le-a analizat și în baza cărora a pronunțat hotărârea atacată. Mai mult decât atât, din prevederile art. 712 alin (3) Cod proc. civ. care stipulează ca ”Nu se poate face o nouă contestație de către aceeași parte pentru motive care au existat la data primei contestații. Cu toate acestea, contestatorul își poate modifica cererea inițială adăugând motive noi de contestație dacă, în privința acestora din urmă, este respectat termenul de exercitare a contestației la executare", reiese faptul ca în orice caz, orice motive ulterior invocate ar fi trebuit respinse pentru tardivitate întrucât deși ele au existat la momentul introducerii contestației la executare, ele nu au fost invocate de contestatoare în termenul legal.

(ii)în cel de-al doilea rând, lipsurile încheierii Judecătoriei Ploiești din 16.09.2013 privind încuviințarea executării silite pe care instanța le-a analizat și în baza cărora a pronunțat hotărârea atacată nu au fost puse în discuția părtilor, cu încălcarea art. 14 din Cod proc. civ. care consacra caracterul contradictoriu al judecații, ca principiu fundamental al desfășurări procesului civil:

(4)Părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu.

(5)Instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate.

(6)Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

Așadar, apelanta si-a formulat apărările fata de aspectele invocate de contestatoare prin actele procedurale comunicate și nu a avut posibilitatea combaterii aspectelor în baza cărora instanța și-a întemeiat hotărârea atacata. Mai mult decât atât, aspectele invocate din oficiu de către instanța de fond nu au fost puse discuție nici măcar fata de contestatoare in cadrul dezbaterilor care au avut loc in ședința publica, întrucât din cuprinsul încheierii din 10.03.2014 in care au fost consemnate susținerile părtilor si care face parte integranta din hotărârea pe atacată prin prezentul apel reiese faptul ca "având cuvântul, apărătorul contestatoarei solicita admiterea contestației astfel cum a fost formulata si anularea formelor de executare, cu cheltuieli de judecata reprezentând onorariul de avocat. In motivare a arătat ca a invocat dispozițiile art. 36 din Legea 85/2006 si a susținut ca de la momentul deschiderii procedurii falimentului orice fel de măsura care privește averea debitorului nu poate fi avuta in vedere. Instanța constata cauza in stare de judecata si rămâne in pronunțare. Prin încălcarea dispozițiilor legale sus menționate, subscrisei i-a fost încălcat dreptul la apărare.

(iii) In cel de-al treilea rând, hotărârea este nelegala si pentru faptul ca a condus la anularea in tot a încheierii de încuviințare in baza căreia au fost efectuate exclusiv acte de executare mobiliara

Funcția legală a procedurii de încuviințare a executării de către instanța de executare este aceea de a supune cererea de executare unor verificări cu caracter prealabil, prin excelență preventive, evitându-se astfel trecerea directă Ia efectuarea de acte de executare silită propriu-zisă cu scopul de le se evita luarea masurilor nelegale păgubitoare pentru părți.

Toate actele de executare au respectat cererea de executare silita prin care a solicitat executarea debitorului doar in ceea ce privește recuperarea bunurilor aflate in proprietatea N. L. IFN SA, respectiv au fost efectuate doar acte de executare mobiliara, astfel cum chiar contestatoarea recunoaște si subliniază in cuprinsul actului precizări ale contestației la executare (Anexa 6), așadar executorul nu a efectuat nici un alt act de executate imobiliara sau poprire, acte care sa depășească solicitările subscrisei din cererea de executare silita, astfel încât nu exista nici un prejudiciu al contestatoarei care sa justifice măsura anularii încheierii de încuviințare și pe cale de consecința, a actelor de executare efectuate în temeiul acesteia.

Așadar, deși instanța de fond susține ca „din modalitatea de formulare a dispozitivului nu exista corespondenta intre cererea creditorului și încheierea instanței, neregularitate care nu poate fi înlăturată decât prin anularea încheierii, în situația data instanța cel mult ar fi putut face aplicabilitatea dispozițiilor art. 442 sau 443 C. proc. civ. privind îndreptarea sau lămurirea încheierii de încuviințare sau sa anuleze in parte aceasta încheiere, nicidecum sa o anuleze în totalitate cu consecința anularii tuturor actelor subsecvente, măsura care prejudiciază vădit creditoarea.

În ceea ce privește cuantumul creanței, momentul rezilierii contractelor cât și notificarea rezilierii prin scrisoare recomandată, aspecte despre care instanța de fond susține ca nu au fost dovedite, arată ca toate aceste documente se regăsesc la dosarul cauzei fiind depuse chiar în mai multe rânduri, respectiv, odată cu contestația la executare dar și alăturate întâmpinării.

Pe fondul cauzei, a apreciat contestația la executare neîntemeiata, reiterând susținerile arătate în întâmpinare .

În plus, pentru dovedirea dreptului său de a-si recupera bunurile al căror proprietar este, invoca si prevederile art. 13 alin. (1) din OG 51/1997 care stipulează ca drepturile locatorului/finanțatorului asupra bunului utilizat în baza unui contract de leasing sunt opozabile judecătorului-sindic, în situația în care locatarul/utilizatorul se află în reorganizare judiciară și/sau faliment, în conformitate cu prevederile legale în materie."

Având în vedere ca instanța de fond și-a întemeiat hotărârea pe motive de fapt și de drept care nu au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii, solicita admiterea apelului formulat împotriva hotărârii civile nr. 3685/14.03.2014 pronunțata de Judecătoria Ploiești - Secția Civila în dosarul nr._, anularea în parte a hotărârea atacate, respingerea contestației la executare formulata de contestatoare.

In drept, a invocat dispozițiile art. 470 și următoarele Cod proc. civ., art. 14;, 712 alin (3) Cod proc. civ., art. 13 alin. (1) din OG 51/1997.

., prin lichidator judiciar REVALACTIV SPRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat de către N. L. IFN SA întrucât este nelegal și nefondat pentru argumentele următoare:

Prin somația nr.3154/9.10.2013 dată în dosarul nr.3154/2013 i s-a pus în vedere ca în termen de 24 de ore de la primirea acesteia să predea bunurile mobile care au format obiectul contractelor de leasing.

Această somație împreună cu celelalte înscrisuri care au stat la baza emiterii sale i au fost comunicate la data de 24.10.2013.

Apreciind că actele de executare sunt nelegale, a investit instanța de judecată solicitând anularea lor iar după administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.3685/14.03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, acțiunea a fost admisă.

Solicitarea apelantei privind desființarea în parte a încheierii Judecătoriei Ploiești din data de 16.09.2013 în sensul menționării modalității concrete de executare pe care instanța o încuviințează conform cererii de executare silită mobiliară, cu privire la recuperarea bunurilor aflate în patrimoniul său și desființarea actelor de executare efectuate, altele decât cele de executare mobiliară, dacă este cazul, chiar și subsidiară, încalcă dispozițiile art.478 din Noul Cod de procedură civilă. Potrivit acestui text de lege: " Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe.

(2)Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri.

(3)în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi"

Or, societatea apelantă, pentru prima dată, solicită în cererea de apel desființarea în parte a încheierii Judecătoriei Ploiești din data de 16.09.2013 în sensul menționării modalității concrete de executare pe care instanța o încuviințează conform cererii de executare silită mobiliară.

Întrucât această cerere nouă contravine dispozițiilor legale arătate, solicităm cenzurarea ei ca atare.

În al doilea rând, societatea - apelantă susține că instanța de fond s-a pronunțat peste motivele invocate de contestatoare, prin contestația pe care a promovat-o întrucât a anulat încheierea de încuviințare a executării silite fără ca să se fi făcut critici cu privire la acest act.

După cum rezultă din petitul acțiunii, pe calea contestației la executare, s-a solicitat "anularea încheierii din data de 16.09.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, a somației nr.3154/9.10.2013 comunicată la data de 24.10.2013, și a oricăror alte acte de executare emise în dosarul de executare nr.3154/2013 a Societății civile profesionale de executori judecătorești T., T. și G." iar în motivarea acțiunii s-a detaliat motivele pentru care s-a inițiat acest litigiu, motive care vizau toate actele de executare, inclusiv încheierea de încuviințare a executării silite.

Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 397 din Noul Cod de procedură civilă "Instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel. "

Astfel, instanța trebuie să se pronunțe exact pe cererile formulate de părți, fără ca legea să-i interzică să adauge un supliment de motivare.

Astfel, nu se poate aprecia că instanța de fond s-a pronunțat peste motivele invocate de societatea noastre, acest motiv de apel fiind nefondat.

În al treilea rând, apelanta susține că lipsurile încheierii Judecătoriei Ploiești din data de 16.09.2013 nu au fost puse în discuția părților.

Aceste lipsuri se regăsesc în actele procedurale aflate la dosar, de care apelanta a avut cunoștință iar din analiza întâmpinării rezultă că au fost avute în vedere de către aceasta, formulând apărări cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 36 din Legea nr.85/2006, pretinsa reziliere a contractului și nevalabilitatea actelor de executare.

Instanța de fond era obligată să pună în discuția părților situațiile noi iar nu cele care se regăsesc deja în actele procedurale aflate la dosar, motiv pentru care nici aceste susțineri ale apelantei nu pot fi primite.

În al patrulea rând, apelanta susține că instanța de fond a procedat în mod nelegal anulând în tot încheierea de încuviințare a executării silite putând, eventual, să aplice dispozițiile art. 442 sau 443 din codul de procedură civilă privind îndreptarea sau lămurirea încheierii de încuviințare sau să o anuleze în parte.

Dispozițiile art. 442 sau 443 din Codul de procedură civilă se aplică doar dacă instanța de judecată este investită în acest sens, îndreptarea, lămurirea și completarea hotărârii putând fi dispusă doar în cadrul unei proceduri speciale.

Apelanta nu a făcut nici o solicitare în acest sens, până la investirea instanței de apel, astfel încât nu poate imputa instanței de fond că nu a aplicat textele legale arătate anterior.

Societatea apelantă susține că lipsurile încheierii de încuviințare a executării silite ar putea să atragă cel mult o nulitate parțială a acesteia însă nu detaliază această împrejurare.

însă, așa cum a sesizat instanța de fond, nu există concordanță între cererea creditorului pentru demararea executării silite și dispozitivul încheierii de încuviințare a executării silite, ceea ce atrage nulitatea acesteia.

S-a încuviințat executarea silită pentru recuperarea creanței iar nu pentru ridicarea bunurilor mobile.

Apelanta insistă doar pe aspectul referitor la neconcordanța dintre cererea creditorului și încheierea de încuviințare a executării silite deși acest prim act de executare a fost anulat pentru mai. multe considerente, așa cum rezultă din considerentele hotărârii supuse controlului judiciar.

Au fost analizate și aspectele referitoare la rezilierea contractelor și cuantumul creanței însă susținerile apelantei sub acest aspect nu au avut suport probator.

Instanța de fond a concluzionat că nu putea fi demarată executarea silită întrucât societatea noastră intrase în procedura falimentului și toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare împotriva noastră au fost suspendate de drept.

De aceea, nici nu se justifica analiza împrejurărilor referitoare la cuantumul creanței, data rezilierii și alte aspecte referitoare a raportul juridic obligațional dintre societățile noastre.

În concluzie nici acest motiv de apel nu este fondat, urmând a fi cenzurat ca atare.

În al cincilea rând, apelanta înțelege să reia susținerile din cuprinsul întâmpinării referitoare la fondul cauzei. Societatea apelantă a susținut în întâmpinare că, deși suntem în procedura falimentului, executarea silită pentru recuperarea bunurilor sale nu se suspendă, nefiind incidente dispozițiile art. 36 din Legea nr.85/2006.

Potrivit acestui text de lege " De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale."

Societatea apelantă a pretins în întâmpinare că blocarea executării silite îi încalcă dreptul de proprietate garantat de către Constituția României însă, aceasta s-a înscris la masa credală cu contravaloarea bunurilor deci nu poate afirma că i se încalcă dreptul de proprietate.

Societatea pârâtă a pretins că nu sunt incidente dispozițiile art. 86 alin.l din Legea nr.85/2006, executarea silită nefiind contrară acestui text de lege.

Așa cum a arătat anterior, deschiderea procedurii insolvenței atrage de drept incidența dispozițiilor speciale ale actului normativ care reglementează insolvența, însă, regimul aplicabil raporturilor juridice în care este implicat debitorul supus procedurii de insolvența trebuie să fie unul unitar. Același debitor nu poate fi în stare de insolvența doar față de unii creditori, în timp ce ceilalți să poată să-și recupereze creanța.

După deschiderea procedurii de insolvența față de debitoare este exclusă aplicarea dispozițiilor contractuale care au ca efect rezilierea contractului de leasing pentru neplata ratelor și devin incidente dispozițiile art. 86 alin. 1 din Legea nr.85/2006.

După cum s-a statuat în jurisprudență, rezilierea pentru neplata ratelor nu poate fi invocată față de creditoarea supusă procedurii de insolvența. Chiar dacă o astfel de clauză care prevede rezilierea pentru neplata a cel puțin două rate este prevăzută în contract și este conformă cu prevederile OG nr.51/1997, aceasta clauză poate fi invocată de către locatorul finanțator doar până la deschiderea procedurii insolvenței. Ulterior deschiderii procedurii de insolvența, orice reziliere este exclusă iar soarta contractului va fi tranșată de către administratorul judiciar în condițiile impuse de art. 86 din Legea nr.85/2006. (Curtea de Apel Cluj, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, decizia nr.2016 din 14 septembrie 2010).

In cazul de față, societatea de leasing ne-a notificat, prin adresa rir.2843/22.05.2013, că toate contractele de leasing sunt desființate de drept pe motivul nerespectării obligațiilor contractuale.

Lichidatorul judiciar . răspuns societății de leasing în sensul că nu este de acord cu rezilierea contractelor întrucât, în temeiul dispozițiilor art. 86 din Legea nr.85/2006, bunurile au intrat în patrimoniul societății.

Astfel, acesta a optat pentru menținerea contractelor de leasing, așa cum prevede art. 86 alin.l din Legea nr.85/2006.

Societatea apelantă a susținut că și după . falimentului, este posibilă rezilierea contractului pentru neplata ratelor.

Arătăm că această desfacere a contractului este posibilă doar cu acordul lichidatorului judiciar care, în cazul nostru, nu a existat.

In consecință, notificarea de reziliere nu a avut niciun efect juridic iar contractele de leasing nu sunt reziliate ci produc efecte juridice.

De aceea, finanțatorul nu putea să solicite predarea autoturismelor și să demareze executarea silită.

Or, și aceste toate împrejurări dovedesc faptul că executarea silită este nelegală.

e. învederăm instanței și faptul că executarea silită prin preluarea bunurilor mobile încalcă dispozițiile unei hotărâri judecătorești rămase irevocabile prin care măsura includerii acestor bunuri în patrimoniul societății noastre a fost considerată ca fiind legală.

Astfel, la data de 26.11.2013 a avut loc convocarea adunării creditorilor, ocazie cu care Revalactiv SPRL a propus ca bunurile care fac obiect al contractelor de leasing cu societatea apelantă să intre în patrimoniul societății noastre, pentru despăgubirea creditorilor, întrucât erau plătite în proporție de 80%.

N. L. IFN SA a contestat în instanță alături de alte situații și această măsură de includere a bunurilor mobile în patrimoniul societății însă prin sentința nr.499/16.04.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, rămasă irevocabilă, contestația a fost respinsă sub toate aspectele.

Astfel, instanța de judecată a apreciat că această mărire a patrimoniului este legală. Or, față de această situație, ridicarea autovehiculelor cu motivarea că sunt doar detentori precari, încalcă dispozițiile legale arătate anterior.

In concluzie, solicită respingerea apelului ca fiind nelegal și nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr.3685/14.03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul, examinând cauza, in raport de situația de fapt reținută, de probele administrate in cauză, de criticile formulat, ținând seama de dispozițiile legale incidente in cauza, în temeiul art. 479 N.C.p.c., constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt în sensul că prin încheierea din data de 16.09.2013 pronunțată în camera de consiliu de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._/281/2013 s-a încuviințat executarea silită până la concurența creanței rezultate din titlul executoriu la care se adaugă cheltuielile de executare, deși prin cererea formulată de creditoare la S. T. T. și G., creditoarea a solicitat declanșarea executării silite pentru reposesia bunurilor mobile ce au format obiectul contractelor de leasing nr._/2007,_/2007 si_/2007, cerere care a fost încuviințată prin încheierea din data de 30.08.2013 de S. T. T. și G..

Art. 663 alin. 3 C.pr.civ. stipulează că cererea de executare silită cuprinde și modalitățile de executare solicitate de creditor.

Art. 665 alin. 1 stabilește că executorul solicită instanței încuviințarea executării, anexând în copie certificată cererea creditorului,

Art. 665 alin, 3 prevede că încheierea instanței trebuie să cuprindă modalitatea concretă de executare silită, atunci când s-a solicitat expres aceasta.

Așadar, creditorul solicitând expres reposesia bunurilor ca modalitate de executare silită și instanța încuviințând executarea silită pentru recuperarea debitului, nu există corespondență între cererea creditorului și dispozitivul încheierii instanței iar această neregularitate care nu poate fi înlăturată decât prin anularea încheierii.

Prin soluția pronunțată, instanața de fond a făcut o corectă aplicare în speță a disp art. art. 711 alin. 1 C.pr.civ., potrivit cu care împotriva actelor de executare, se poate face contestație de cei vătămați prin executare, iar potrivit alin. 3, și împotriva încheierii de încuviințare a executării silite.

Solicitarea apelantei privind desființarea în parte a încheierii Judecătoriei Ploiești din data de 16.09.2013 în sensul menționării modalității concrete de executare pe care instanța o încuviințează fiind formulată pentru prima dată în apel chiar și în subsidiar, nu poate fi primită în această fază procesuală, fiind în contradicție cu dispozițiile art. 478, alin. 2 din N.c.p.c.. potrivit cu care „părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri.

(3)În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi"

Susținerea apelantei că instanța de fond s-a pronunțat peste motivele invocate de contestatoare, anulând încheierea de încuviințare a executării silite fără ca să se fi făcut critici cu privire la acest act este nefondată, pentru următoarele considerente:

După cum rezultă din petitul acțiunii, pe calea contestației la executare, s-a solicitat "anularea încheierii din data de 16.09.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, a somației nr. 3154/9.10.2013 comunicată la data de 24.10.2013 și a oricăror alte acte de executare emise în dosarul de executare nr.3154/2013 a Societății civile profesionale de executori judecătorești T., T. și G." iar în motivarea acțiunii s-au detaliat motivele de fapt și drept, astfel că nu se poate aprecia că instanța de fond s-a pronunțat peste motivele invocate de societatea contestatoare.

A mai susținut apelanta că lipsurile încheierii Judecătoriei Ploiești din data de 16.09.2013 nu au fost puse în discuția părților.

Tribunalul are în vedere că instanța de fond este obligată să pună în discuția părților situațiile noi iar nu cele care deja au fost invocate prin acțiune și se regăsesc în actele procedurale aflate la dosar, cu atât mai mult cu cât pe calea întâmpinării apelanta intimată a avut posibilitatea formulării apărărilor cu privire la toate capetele de cerere și motivele de fapt și de drept invocate prin acțiune.

Pentru aceste considerente, aceste susțineri ale apelantei nu pot fi primite.

Într-un al motiv, apelanta susține că instanța de fond a procedat în mod nelegal anulând în tot încheierea de încuviințare a executării silite putând, eventual, să aplice dispozițiile art. 442 sau 443 din Codul de procedură civilă privind îndreptarea sau lămurirea încheierii de încuviințare sau să o anuleze în parte.

Apelanta omite aspectul că dispozițiile art. 442 sau 443 din Codul de procedură civilă se aplică doar dacă instanța de judecată este investită în acest sens, cererea soluționându-se în cadrul unei proceduri speciale iar în speță nu s-a formulat de către nici una dintre părțile interesate o cerere de în acest sens.

Astfel, tribunalul urmează a respinge ca neîntemeiate și aceste susțineri le apelantei.

Apelant intimată a mai susținut că lipsurile încheierii de încuviințare a executării silite ar putea să atragă cel mult o nulitate parțială a acesteia însă nu detaliază această împrejurare.

Tribunalul reține că instanța de fond a concluzionat că nu putea fi demarată executarea silită întrucât contestatoarea intrase în procedura falimentului și toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare împotriva acesteia erau suspendate de drept, situație în care nu se justifica analiza împrejurărilor referitoare la cuantumul creanței, data rezilierii și alte aspecte referitoare a raportul juridic obligațional dintre cel două societăți.

Potrivit art. 36 din Legea nr.85/2006, " De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale. În lumina acestor dispoziții legale, rezilierea contractului pentru neplata ratelor nu poate fi invocată față de creditoarea supusă procedurii de insolvența, ulterior deschiderii procedurii de insolvența, chiar dacă o astfel de clauză prevede rezilierea pentru neplata a cel puțin două, soarta contractului urmând a fi tranșată de către administratorul judiciar în condițiile impuse de art. 86 din Legea nr.85/2006.

Astfel, în cazul de față, apelanta nu putea să solicite predarea autoturismelor și să demareze executarea silită, cu atât mai mult cu cât măsura includerii acestor bunuri în patrimoniul societății intimate a fost considerată ca fiind legală, în acest sens pronunțându-se, prin sentința nr.499/16.04.2014, rămasă irevocabilă, Tribunalul Prahova, care a respins contestația formulată de N. L. IFN SA la hotărârea adunării creditorilor în sensul că bunurile care fac obiect al contractelor de leasing cu societatea apelantă să intre în patrimoniul societății intimate, pentru despăgubirea creditorilor, întrucât erau plătite în proporție de 80%.

Având în vedere că în mod nelegal executorul judecătoresc a continuat procedura execuțională după data de 02.09.2013, când s-a deschis procedura falimentului contestatoarei, având în vedere că suspendarea operează în temeiul legii precum și împrejurarea că fiind anulată încheierea de executare silită, trebuie anulate toate actele de executare efectuate de S. T. T. și G. în dosarul nr. 3154/2013, în aplicarea disp. art. 665 alin. 4 C.pr.civ., tribunalul constată ca temeinică și legală sentința instanței de fond.

Pentru toate aceste considerente, constatând ca neîntemeiate motivele de apel invocate și susținute de către apelanta - intimată . SRL, tribunalul, potrivit dispozițiilor art. 480, alin. 1 N.C.p.c va respinge ca nefondat apelul declarat de aceasta împotriva sentinței civile nr. 3685/14.03.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în dosarul nr._ .

Văzând și prevederile art. 451 și urm., potrivit cu care instanța poate obliga partea care a pierdut procesul la cheltuieli de judecată la cererea părții care a câștigat procesul, tribunalul admite cererea intimatei contestatoare și va obligă pe apelantă să plătească acesteia 1320 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorarii avocat redactare și susținere în apel, dovedite cu chitanțele și facturile de la filele 161 și 163 dosar apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul, declarat de apelanta - intimată . SRL cu sediul în București, . Upground Busine, nr. 3, . sector 2 și cu sediul procesual ales la SCA A. și Asociații, cu sediul în București, .. 33-35, sector 5 împotriva sentinței civile nr. 3685/14.03.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - contestatoare . cu sediul în . Noi, ., județul Prahova PRIN LICHIDATOR JUDICIAR EXPERT INSOLVENTA SPRL - FILIALA BUCUREȘTI cu sediul în București, ., . și intimata S. T., T. SI G. cu sediul în Ploiești, .. 4, .. D, ., județul Prahova, ca nefondat.

Obligă pe apelantă la 1320 lei cheltuieli de judecată către intimată.

Definitivă.

Pronunțată in ședință publică azi 22.01.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

M. C. M. N.

GREFIER,

E. I. I.

Red. /tehnored.:M.N./E.I.I.

Operator date cu caracter personal 5595

5 ex./ 02.03.2015

J. f. B. M. R. – Judecătoria Ploiești

D.f._

← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 288/2015....		Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 106/2015.... →

Contestaţie la executare. Decizia nr. 253/2015. Tribunalul PRAHOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 253/2015. Tribunalul PRAHOVA