Contestaţie la executare. Decizia nr. 1385/2015. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 1385/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 1385/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1385

Ședința publică din data de 31.03.2015

PREȘEDINTE – M. R.

JUDECĂTOR – A. G. H.

GREFIER – R. C.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul - contestatorL. I. domiciliat in com. B. . jud. Prahova împotriva încheierii civile din data de 25.11.2014 pronunțată de Judecătoria Vălenii de munte în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA C. B. cu sediul în .

Cererea netimbrată.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare a părților legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se învederează instanței că la dosarul cauzei nu s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Analizând actele și lucrările dosarului și constatând că potrivit rezoluției din fisa de repartizare aleatorie si a dovezii de îndeplinire a procedurii de citare i s-a pus în vedere apelantului – contestator să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 500 lei, indicându-se totodată și sancțiunea în caz de neconformare, tribunalul constatând că apelantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței privind achitarea taxei judiciare de timbru, din oficiu invocă excepția de netimbrare și în temeiul disp.art. 248 N.C.pr.civ. rămâne în pronuntare pe excepția invocată.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub dosar nr._, contestatorul L. I., a chemat în judecată intimata Primăria C. B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se dispună anularea somației nr. 7/26.11.2013 si a titlului executoriu nr. 20/26.11.2013. Totodată, contestatorul a solicitat si repunerea in termenul de formulare a contestației la executare.

Împotriva încheierii de ședință de la termenul de judecată din data de 25.11.2014 a declarat apel contestatorul L. I. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În ședința publică din data de 31.03.2015 instanța din oficiu a invocat excepția de netimbrare și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Examinând excepția de netimbrare instanța de apel constată că, potrivit art. 33 din OUG 80/2013 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, coroborat cu disp. art. 197 teza a II-a N.C.pr.civ. potrivit căruia netimbrarea sau timbrarea insuficientă a cererii de chemare în judecată, în ipoteza în care aceasta este supusă timbrării, atrage anularea sa, în condițiile legii, iar daca aceste taxe nu au fost plătite in mod legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, se va pune în vedere apelantului - contestator sa achite suma datorata pana la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației de plata sancționându-se cu anularea acțiunii ori a cererii.

În cauză, instanța de control judiciar a pus in vedere apelantului obligația de a achita o taxa judiciara de timbru in suma de 500 lei, stabilite potrivit art. 6 din OUG 80/2013, potrivit mențiunilor realizate în cuprinsul înștiințării ce i-a fost adresată.

Cum apelantul nu s-a conformat obligației de a achita sumele indicate pana la termenul de judecata stabilit, din data de 31.03.2015, instanța in baza art. 197 N.C.pr.civ. potrivit căruia ”În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condițiile legii” va admite excepția de netimbrare, invocată din oficiu și, pe cale de consecința, va anula apelul, ca fiind netimbrat.

Se impune precizarea că dreptul de acces liber la justiție, consacrat prin dispozițiile art. 21 alin. 1 din Constituția României și garantat prin prevederile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie exercitat potrivit procedurii și în condițiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului judiciar promovat.

În concret, art. 6 par.1 din Convenție nu garantează accesul gratuit la justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reținând, în jurisprudența sa, că numai în cazul stabilirii unei taxe de timbru exorbitante, fără nici o legătură cu șansele de câștig a cauzei si înainte de orice analiza a fondului acesteia, combinată cu lipsa posibilităților financiare ale reclamantului, constituie, în fapt, o descurajare și o limitare lipsita de proporționalitate a accesului liber la justiție (Hotărârea dată în cauza Weismann contra României).

Practic, sumele stabilite în sarcina apelantei cu titlul de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, aferente căii de atac exercitate, nu au un cuantum exorbitant nici măcar pentru o persoană cu venituri modice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția netimbrării apelului, invocată din oficiu

Anulează apelul declarat de apelantul - contestatorL. I. domiciliat in com. B. . jud. Prahova împotriva încheierii civile din data de 25.11.2014 pronunțată de Judecătoria Vălenii de munte în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA C. B. cu sediul în ., ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 31.03.2015

P. JUDECATOR

M. R. A. G. H.

GREFIER

R. C.

Operator de date cu character personal 5595

Red. R.C./Tehnored. R.C.

4 ex. 07.03.2015

d.f._ Judecătoria Vălenii de M.

j.f. B. Dănut C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1385/2015. Tribunalul PRAHOVA