Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 848/2015. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 848/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 19917/200/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 848
Ședința publică din data de 03.03.2015
PREȘEDINTE – A. G. H.
JUDECĂTOR – M. R.
GREFIER – R. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta – creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - prin DIRECȚIA GENERALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, CUI_; J40/552/15.01.2004 cu sediul în București, . 76, CP 87, nr. 401 A, sector 6, împotriva încheierii din data de 23.10.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata - debitoare D. S. E. CNP_ cu domiciliul în Ploiești, ., ., ..
Cererea timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei conform OP nr. 5837/10.10.2014, în cuantum de 20 lei conform OP nr. 5841/10.10.2014 și în cuantum de 20 lei conform OP nr. 5842/10.10.2014 ce au fost anulate și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului, invocă din oficiu excepția tardivității declarării recursului si rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ la data de 21.10.2014, petenta BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC A. A., a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de proces verbal de constatare a contravenției . nr._/09.09.2011, R11 nr._/26.09.2011, R11 nr._/26.09.2011, R11 nr._/19.09.2011 și R11 nr._/06.09.2011, la solicitarea creditoarei C.N.A.D.N.R. S.A. Direcția Generala de Drumuri si Poduri, privind pe debitoarea D. S. E..
După administrarea probelor încuviințate părților, prin încheierea de ședință pronunțată de Judecătoria Ploiești, la data de 23.10.2014, a fost respinsă cererea formulată de petenta BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC A. A., ca fiind neîntemeiată.
Pentru a pronunța această încheiere de ședință, instanța de fond a reținut că, în conformitate cu art. 632 Cod proc. civ., executarea silită se poate efectua numai în baza unui titlu executoriu, art. 665 alin. 5 Cod proc. civ., stabilind că instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: pct.1 – înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu.
Potrivit art.37 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare, prevăzut la art. 31, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Prin decizia nr.10 pronunțată la data de 10.06.2013 în soluționarea unui recurs în interesul legii (a se vedea Monitorul Oficial, Partea I nr. 450 din_ ) Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu caracter de principiu că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, prevăzută de art. 27 din OG nr. 2/2001, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
În speță, instanța de fond a reținut că, din examinarea înscrisurilor existente la dosarul cauzei, rezultă că solicitarea de încuviințare a executării silite privește procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/09.09.2011, R11 nr._/26.09.2011, R11 nr._/26.09.2011, R11 nr._/19.09.2011 și R11 nr._/06.09.2011, întocmite de C.N.A.D.N.R. – S.A., a cărui transmitere către presupusul contravenient a fost efectuată direct prin afișare la domiciliul/sediul acestuia în prezența unui martor asistent (fila 13 - 20 dosar fond).
Față de considerentele anterior expuse, în lipsa unor dovezi care să ateste încunoștințarea debitoarei, în prealabil, prin serviciul poștal, cu confirmare de primire, instanța de fond a constatat că procedura de comunicare a actului administrativ sancționator este nelegal îndeplinită.
Or, situația unei nelegale comunicări echivalează, din punct de vedere juridic, cu lipsa acesteia, intervalul imperativ de 15 zile neputând fi calculat decât în raport de data la care procesul-verbal a fost adus la cunoștința destinatarului cu respectarea dispozițiilor legale.
În consecință, de vreme ce însuși momentul de început al curgerii termenului este afectat de nelegala comunicare a procesului-verbal de contravenție, nici sancțiunea pasivității în materie procedurală, respectiv decăderea contravenientului din dreptul de a contesta faptele imputate, nu operează.
Într-un atare caz, prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal de sancționare a faptelor contravenționale poate fi oricând răsturnată de către debitor pe calea formulării unei plângeri contravenționale în fața instanței, fiind pusă sub semnul întrebării nu doar a exigibilitatea creanței pretinse ci însăși existența acesteia în patrimoniul creditoarei.
În consecință, constatând că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/09.09.2011, R11 nr._/26.09.2011, R11 nr._/26.09.2011, R11 nr._/19.09.2011 și R11 nr._/06.09.2011, întocmite de C.N.A.D.N.R. – S.A., a cărui transmitere către presupusul contravenient a fost efectuată direct prin afișare la domiciliul său în prezența unui martor, nu prezintă caracter de titlu executoriu, în sensul art. 37 din OG nr. 2/2001 și nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de titluri executorii stabilite în capitolul II, titlul I din Cartea a V-a din Codul de procedură civilă, judecătorul fondului a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri de ședință, în termen legal, a declarat apel creditoarea C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a încheierii apelate și încuviințarea executării silite a procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/09.09.2011, R11 nr._/26.09.2011, R11 nr._/26.09.2011, R11 nr._/19.09.2011 și R11 nr._/06.09.2011.
În motivarea cererii de apel, creditoarea a învederat că, în fapt, prin cererea adresată Biroului Executorului Judecătoresc A. A., s-a solicitat înregistrarea și deschiderea dosarului de executare silită împotriva debitoarei D. E. S., întrucât nu și-a executat de bunăvoie obligațiile stabilite prin titlul executoriu, respectiv procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/09.09.2011, R11 nr._/26.09.2011, R11 nr._/26.09.2011, R11 nr._/19.09.2011 și R11 nr._/06.09.2011.
In urma solicitării apelantei, executorul judecătoresc a admis cererea, a dispus înregistrarea acesteia si deschiderea dosarului de executare silita, apreciind ca sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru declanșarea executării silite împotriva debitorului.
De asemenea, executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu.
Prin încheierea atacata, instanța de executare a respins in mod netemeinic si nelegal cererea de încuviințare a executării silite, motivând ca procedura de comunicare a titlului executoriu, "direct prin afișare la domiciliul presupusului contravenient, nu are caracterul unui titlu executoriu in sensul dispozițiilor art. 37 din OG nr.2/2001 si nu se încadrează in niciuna dintre categoriile de titluri executorii enumerate in cap. II, titlul 1 din Cartea a V-a a C.proc.civ.".
In acest sens, s-a învederat faptul ca, potrivit prevederilor art. 27 din O.G. 2/2001, cu modificările si completările ulterioare „ Comunicarea procesului verbal si a înștiințării de plata se face prin posta, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează . semnat de cel puțin un martor.""
Emiterea si comunicarea procesului - verbal de contravenție in cauza a fost efectuat in termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare.
Prin urmare, solicitam instanței de apel sa constate faptul ca procesul - verbal de contravenție in cauza a fost emis in termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat in termen de o luna de la data aplicării sancțiunii.
Așadar, nu se poate susține faptul ca procedura de comunicare a procesului - verbal de contravenție a fost viciata sau ca debitorului iau fost lezate drepturile procesuale.
Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 31 alin.l din OG nr. 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, împotriva procesului - verbal de constatare a contravenției se poate face plângere in termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Or, debitorul nici nu a formulat plângere împotriva procesului - verbal de contravenție si nici nu a achitat de buna voie obligația stabilita prin procesul - verbal de contravenție ca si sancțiune aplicata pentru fapta săvârșita.
In acest sens, conform art. 37 din OG nr. 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, procesul - verbal neatacat in termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștința, precum si hotărârea judecătoreasca irevocabila prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fara vreo alta formalitate.
De asemenea, apelanta-creditoare solicită instanței de apel sa constate faptul ca in cuprinsul procesului - verbal de constatare a contravenției in cauza este identificata creanța supusa executării silite si ca aceasta creanța îndeplinește toate condițiile cerute de lege de a fi certa, lichida si exigibila.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare, (forma legala in vigoare pana la apariția Legii nr. 144/2012) legiuitorul roman a apreciat necesar sa instituie obligația plații unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor romani si străini, pentru vehiculele înmatriculate.
Distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege astfel cum a fost in vigoare Ia data emiterii procesului - verbal de constatare a contravenției generat si semnat electronic conform dispozițiilor Legii nr. 455/2001 si ale HG nr. 1259/2001, respectiv pana in luna iulie 2012, prevedea in sarcina contravenientului reținerea si obligația de a achita cu titlu de despăgubire o anumita suma de bani, in funcție de tipul de vehicul care a fost folosit fără a deține rovinieta valabila.
Obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecința a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri fara plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat CNADNR- SA iu calitate de administrator al rețelei de drumuri naționale si autostrăzi astfel cum este statuat de dispozițiile OUG nr. 84/2003, cu modificările si completările ulterioare.
Prin urmare, stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiata pe dreptul CNADNR - SA de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicita săvârșita de utilizator si in consecința si recuperarea creanțelor aferente.
Aceste considerente sunt susținute si de dispozițiile generale si obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale a României nr. 57/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002.
Prin urmare, reiese fără echivoc faptul ca in speța este vorba de o creanța de drept comun (adică tariful de despăgubire), creanța care îndeplinește condițiile prevăzute de art. 662 NCPC.
Aceasta creanța este supusa regulilor de procedura civila, iar in caz de neexecutare de bunăvoie din partea debitorului, se executa la cererea creditorului de către executorul judecătoresc.
Astfel, apelanta-creditoare mai arată că instanța de fond trebuia sa facă aplicabilitatea dispozițiilor art.638 NCPC raportat la art.640 NCPC si la art. 37 din OG nr. 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, si sa constate faptul ca procesul - verbal neatacat in termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștința, constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate.
De asemenea, se precizează că instanța de fond in baza considerentele sus rubricate, trebuia sa constate faptul ca creanța este certa, lichida si exigibila, întrunind cerințele art.662 alin.1-3 NCPC.
Mai mult decât atât, procedura de încuviințare a executării silite fiind o procedura necontencioasa. judecătorul fondului realizează o cercetare formala si limitata ( „pipăie fondul") la verificarea îndeplinirii condițiilor înscrisului de a fi titlu executoriu, orice alt aspect care ar putea da naștere unor apărări pe excepție si pe fond, cum ar fi nelegalitatea actului, neînceperea curgerii termenului de a ataca titlu ori prescrierea dreptului de a cere executarea silita ca urmare a nerespectării dispozițiilor privind comunicarea actului, aceste aspecte fiind posibil a fi verificate pe calea contestației la executare.
Potrivit art. 665 alin.5 NCPC încuviințarea executării silite poate fi respinsa numai daca hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie potrivit legii titlu executoriu.
De asemenea, se mai menționează că instanța de fond in temeiul art. 252 NCPC privind obligativitatea cunoașterii din oficiu a dreptului in vigoare in România, in momentul pronunțării si deliberării asupra încuviințării executării silite avea obligația sa respectate dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de Procedura Civila care stabilesc: "Dispozițiile Codului de Procedura Civila privitoare ia titlurile executorii se aplica si hotărârilor judecătorești sau altor înscrisuri pronunțate ori, după caz, întocmite înainte de . Codului de Procedura Civila, care pot fi puse in executare chiar daca nu au fost investite cu formula executorie."
Totodată, apelanta mai învederează instanței de apel faptul ca potrivit art. 665 alin. 2 NCPC încuviințarea executării silite se face fără citarea părților, tocmai pentru faptul ca procedura încuviințării executării silite este o procedura necontencioasa, legiuitorul reglementând clar acest aspect.
Prin urmare, in aceasta faza, instanța de executare are numai obligația de a verifica daca procesul - verbal de contravenție a fost adus la cunoștința contravenientului, nu si modalitatea de comunicare a acestuia.
In acest sens, in procedura necontencioasa a încuviințării executării silite, nu se impune ca instanța de executare sa facă distincțiile la care trimite Decizia nr. 10/2013 a ICCJ, întrucât numai partea interesata poate invoca neregularitățile procedurale legate de modalitatea de comunicare a procesului - verbal de contravenție, in măsura in care dovedește o vătămare in drepturile sale recunoscute de lege, iar nu instanța investita cu o cerere de încuviințare silita.
La termenul de judecată de astăzi 03.03.2015, tribunalul a invocat, din oficiu, excepția tardivității declarării apelului.
Potrivit art.665 alin.6 Teza a - II - a C.pr.civ., „încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi atacată exclusiv cu apel numai de creditor, în termen de 5 zile de la comunicare”.
În speță, potrivit procesului – verbal de înmânare, creditoarei C.N.A.D.N.R. S.A. i-a fost comunicată încheierea de ședință din data de 13.11.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești la data de 23.10.2014 (f.4 – dos. fond), ceea ce înseamnă că de la acest moment începe să curgă termenul legal imperativ de 5 zile înlăuntrul căruia se putea exercita calea de atac a apelului.
Procedând la calcularea termenului de 5 zile, conform art.181 alin.1 pct.2 C.pr.civ. în sensul că, atunci când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul nici ziua de la care acesta începe să curgă și nici ziua când acesta se împlinește, înseamnă că se putea declara apel până pe data de 19.11.2014, inclusiv.
În cauza dedusă judecății, potrivit rezoluției aplicată pe chiar cererea de apel, aceasta a fost înregistrată la Judecătoria Ploiești la data de 20.11.2014, așadar, cu depășirea termenului legal de 5 zile de la comunicarea încheierii care se atacă, termen care, așa cum s-a arătat, expira la data de 19.11.2014, inclusiv, fiind lipsită de relevanță data la care cererea de apel a fost înregistrată în evidențele creditoarei C.N.A.D.N.R. S.A. sub nr.18/_, respectiv 18.11.2014.
Pentru considerentele anterior expuse, tribunalul urmează să admită excepția tardivității declarării apelului invocată din oficiu și, pe cale de consecință, va respinge apelul declarat de creditoarea C.N.A.D.N.R. S.A. împotriva încheierii de ședință pronunțată de Judecătoria Ploiești la data de 23.10.2014, ca fiind tardiv formulat, potrivit disp. art. 480 alin. 1 C. pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității declarării apelului, invocată de Tribunal, din oficiu.
Respinge apelul declarat de apelanta – creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - prin DIRECȚIA GENERALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, CUI_; J40/552/15.01.2004 cu sediul în București, . 76, CP 87, nr. 401 A, sector 6, împotriva încheierii din data de 23.10.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata - debitoare D. S. E. CNP_ cu domiciliul în Ploiești, ., ., ., ca tardiv formulată.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. G. H. M. R.
GREFIER
R. C.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red. R.M./tehnored. R.M.
4 ex./09.03.2015
D.f.nr_ - Judecătoria Ploiești
J.f. M. R.
← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 859/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1173/2015.... → |
---|