Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1643/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1643/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 42048/281/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA- SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1643
Ședința publică din data de 07.04.2015
Președinte: N. C.
Judecător: D. G.
Grefier: A. Ș. P.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta-creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, CUI_, înregistrată la ORC sub nr. J40/552/15.01.2004, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, O.P. 76, C.P. 87, împotriva încheierii de ședință din data de 05.11.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în dosarul susmenționat, în contradictoriu cu intimata – debitoare ., CUI RO_, cu sediul în Ploiești, ., ., ..
Cerere de apel timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei conform O.P. nr. 5088/02.10.2014, ce a fost anulat și atașat la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 26.03.2015, intimata – debitoare a depus la dosar întâmpinare, însoțită de chitanța de depunere numerar nr._/26.03.2015 în cuantum de 128,26 lei, după care,
Tribunalul ia act că, prin serviciul registratură, s-a depus la dosar întâmpinare de către intimata – debitoare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, întâmpinare însoțită de chitanța de depunere numerar nr._/26.03.2015 în cuantum de 128,26 lei, prin care aceasta face dovada achitării tarifului de despăgubire, după care, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub numărul_ la data de 24.10.2014, petentul B.E.J. M. I. a solicitat încuviințarea executării silite la cererea creditoarei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. –Direcția Regionala Drumuri si Poduri București în contradictoriu cu debitorul S.C. F. C. S.R.L. în baza titlului executoriu reprezentat de: Proces-verbal de constatare a contravenției ., nr._/12.12.2011, în toate modalitățile de executare prevăzute de lege.
În motivarea cererii s-a arătat că debitorul refuză executarea de bună-voie a obligațiilor stabilite în titlul executoriu.
În probațiune, au fost depuse înscrisuri.
Prin încheierea de ședință din data de 05.11.2014 Judecătoria Ploiești a respins cererea formulată de petentul B.E.J. M. I., în dosarul execuțional cu nr. 4588/2014 privind pe creditoarea C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, în contradictoriu cu debitorul S.C. F. C. S.R.L., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 632 C. proc. civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, care poate fi reprezentat de o hotărâre judecătorească executorie, o hotărâre judecătorească definitivă, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.
Totodată, potrivit art. 665 alin. 5 pct. 2 C. proc. civ., instanța a respins cererea de încuviințare a executării silite dacă hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu.
Așadar, legiuitorul impune o condiție obligatorie în vederea încuviințării executării silite, anume ca titlul ce înglobează creanța certă, lichidă și exigibilă, să aibă caracter executoriu.
Conform art. 27 din O.G. nr. 2/2001, comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenției și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Prin Decizia Î.C.C.J. nr. 10 din 10 iunie 2013 dată în recurs în interesul legii (Monitorul Oficial, Partea I, nr. 450 din_ ) s-a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 prevede că împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. De asemenea, conform art. 37 din același act normativ, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31 constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Interpretând coroborat prevederile legale de mai sus, rezultă că procesul-verbal de constare a contravenției este titlu executoriu doar dacă se dovedește comunicarea acestuia, în principal prin poștă, și doar în subsidiar prin afișare.
În speță, s-a cerut încuviințarea executării silite a procesului-verbal de contravenție menționat de mai sus, care a fost comunicat prin afișare, după cum rezultă din procesul-verbal depus la dosar. Din actele depuse la dosar nu rezultă că s-a încercat comunicarea prin modalitatea de transmitere principală și anume prin poștă. Astfel, nu se poate aprecia că procesul-verbal de contravenție a fost comunicat. Pe cale de consecință, nu a curs termenul legal de plângere iar procesul-verbal de mai sus nu a dobândit caracter executoriu.
În aceste condiții, instanța a constatat că a fost învestită cu încuviințarea unui proces-verbal de constatare a contravenției ce nu reprezintă titlu executoriu, motiv pentru care a respins cererea de încuviințare a executării silite.
Împotriva acestei încheieri de ședință, în termen legal, a declarat apel creditoarea C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a încheierii apelate și încuviințarea executării silite a procesului-verbal de constatare a contravenției ., nr._/12.12.2011.
În motivarea cererii de apel, creditoarea a învederat că, în fapt, prin cererea adresată B.E.J. M. I., s-a solicitat înregistrarea și deschiderea dosarului de executare silită împotriva debitorului, întrucât nu și-a executat de bunăvoie obligațiile stabilite prin titlul executoriu, respectiv procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/12.12.2011.
În urma solicitării creditoarei, executorul judecătoresc a admis cererea, a dispus înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de executare silită, apreciind că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru declanșarea executării silite împotriva debitorului.
De asemenea, executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu.
Prin încheierea atacată, instanța de executare a respins, în mod netemeinic și nelegal, cererea de încuviințare a executării silite, motivând că procedura de comunicare a titlului executoriu, „prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire", în conformitate cu prevederile O.G. nr. 2/2001 și că procesul-verbal în cauză nu prezintă caracterul de titlu executoriu, în sensul dispozițiilor art. 37 din O.G. nr. 2/2001.
În acest sens, creditoarea a învederat instanței de apel faptul că, potrivit prevederilor art. 27 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare „Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.”
Astfel, conform textului legal invocat, înainte de apariția Deciziei nr. 10/2013 pronunțată de ICCJ, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției era la latitudinea expeditorului (emitentul documentului), aceasta fiind alternativă, și nu subsidiară.
Emiterea și comunicarea procesului-verbal de contravenție în cauză au fost efectuate în termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, creditoarea a solicitat instanței de apel să constate faptul că procesul-verbal de contravenție în cauză a fost emis în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Prin urmare, nu se poate susține faptul că procedura de comunicare a procesului-verbal de contravenție a fost viciată sau că debitorului i-au fost lezate drepturile procesuale.
Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Or, debitorul nici nu a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție și nici nu a achitat de bunăvoie obligația stabilită prin procesul-verbal de contravenție ca și sancțiune aplicată pentru fapta săvârșită.
În acest sens, conform art. 37 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, procesul-verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
De asemenea, apelanta-creditoare a solicitat instanței de control judiciar să constate faptul că, în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției în cauză este identificată creanța supusă executării silite și că această creanță îndeplinește toate condițiile cerute de lege de a fi certă, lichidă și exigibilă.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare (forma legală în vigoare până la apariția Legii nr. 144/2012), legiuitorul român a apreciat necesar să instituie obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români și străini, pentru vehiculele înmatriculate.
Distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege, astfel cum a fost în vigoare la data emiterii procesului-verbal de constatare a contravenției generat și semnat electronic, conform dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și ale HG nr. 1259/2001, respectiv până în luna iulie 2012, prevedea în sarcina contravenientului reținerea și obligația de a achita cu titlu de despăgubire o anumită sumă de bani, în funcție de tipul de vehicul care a fost folosit fără a deține rovinieta valabilă.
Obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecință a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului, ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri, fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat CNADNR SA în calitate de administrator al rețelei de drumuri naționale și autostrăzi, astfel cum este statuat de dispozițiile O.U.G. nr. 84/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiată pe dreptul CNADNR SA de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită săvârșită de utilizator și, în consecință, și recuperarea creanțelor aferente.
Aceste considerente sunt susținute și de dispozițiile generale și obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale a României nr. 57/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002.
Prin urmare, potrivit susținerilor apelantei-creditoare, reiese fără echivoc faptul că, în speță, este vorba de o creanță de drept comun (adică tariful de despăgubire), creanță care îndeplinește condițiile prevăzute de art. 662 NCPC.
Această creanță este supusă regulilor de procedură civilă, iar, în caz de neexecutare de bunăvoie din partea debitorului, se execută la cererea creditorului de către executorul judecătoresc.
Astfel, instanța de fond trebuia să facă aplicabilitatea dispozițiilor art. 638 NCPC raportat la art. 640 NCPC și la art. 37 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, și să constate faptul că procesul-verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
De asemenea, apelanta-creditoare a susținut că instanța de fond, în baza considerentele sus-menționate, trebuia să constate faptul că respectiva creanță este certă, lichidă și exigibilă, întrunind cerințele art. 662 alin. (1) - (3) NCPC.
Mai mult decât atât, procedura de încuviințare a executării silite fiind o procedură necontencioasă, judecătorul fondului realizează o cercetare formală și limitată („pipăie fondul") la verificarea îndeplinirii condițiilor înscrisului de a fi titlu executoriu, orice alt aspect care ar putea da naștere unor apărări pe excepție și pe fond, cum ar fi nelegalitatea actului, neînceperea curgerii termenului de a ataca titlul ori prescrierea dreptului de a cere executarea silită, ca urmare a nerespectării dispozițiilor privind comunicarea actului, aceste aspecte fiind posibil a fi verificate pe calea contestației la executare.
Potrivit art. 665 alin. (5) NCPC, încuviințarea executării silite poate fi respinsă numai dacă hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu.
De asemenea, apelanta-creditoare a arătat că instanța de fond, în temeiul art. 252 NCPC privind obligativitatea cunoașterii din oficiu a dreptului în vigoare în România, în momentul pronunțării și deliberării asupra încuviințării executării silite „avea obligația să respecte dispozițiile art. 5 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de Procedura Civilă care stabilesc: „Dispozițiile Codului de Procedura Civilă privitoare la titlurile executorii se aplică și hotărârilor judecătorești sau altor înscrisuri pronunțate ori, după caz, întocmite înainte de . Codului de Procedură Civilă, care pot fi puse în executare chiar dacă nu au fost investite cu formulă executorie."
Totodată, apelanta-creditoare a învederat instanței de apel faptul că, potrivit art. 665 alin. (2) NCPC, încuviințarea executării silite se face fără citarea părților, tocmai pentru faptul că procedura încuviințării executării silite este o procedură necontencioasă, legiuitorul reglementând clar acest aspect.
Prin urmare, în această fază, instanța de executare are numai obligația de a verifica dacă procesul-verbal de contravenție a fost adus la cunoștința contravenientului, nu și modalitatea de comunicare a acestuia.
În acest sens, în procedura necontencioasă a încuviințării executării silite, nu se impune ca instanța de executare sa facă distincțiile la care trimite Decizia nr. 10/2013 a ICCJ, întrucât numai partea interesată poate invoca neregularitățile procedurale legate de modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție, în măsura în care dovedește o vătămare în drepturile sale recunoscute de lege, ci nu instanța investită cu o cerere de încuviințare silită.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.665 alin.6 NCPC, art.466 și următoarele NCPC, precum și dispozițiile legale cuprinse în motivarea cererii de apel.
În dovedirea cererii de apel, a fost depusă jurisprudență în materia soluționării cererilor de încuviințare a executării silite.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub același număr unic de dosar la data de 18.02.2015, această cale de atac fiind soluționată cu citarea legală a părților, intimatul depunând întâmpinare.
Examinând încheierea de ședință atacată, prin prisma motivelor de apel formulate de creditoare, dar și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin Procesul verbal de contravenție ., nr._/12.12.2011, debitorul . a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250,00 de lei și un tarif de despăgubire de 28,00 de euro pentru fapta de a circula pe drumurile naționale fără a deține rovinieta.
La data de 07.04.2015, debitoarea a depus la dosar chitanța nr._ din 26.03.2015 cu care face dovada achitării tarifului de despăgubire ce face obiectul cererii de încuviințare a executării silite.
Așa fiind, tribunalul constată că nu mai subzistă temeiurile pentru a fi dispusă încuviințarea executării silite, sens în care va respinge apelul ca nefondat, potrivit disp. art. 480 alin. 1 C. pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta-creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, CUI_, înregistrată la ORC sub nr. J40/552/15.01.2004, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, O.P. 76, C.P. 87, împotriva încheierii de ședință din data de 05.11.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în dosarul susmenționat, în contradictoriu cu intimata – debitoare ., CUI RO_, cu sediul în Ploiești, ., ., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.04.2015.
PreședinteJudecător
N. C. D. G.
Grefier
A. Ș. P.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red./tehnored. N.C.
4 ex/23.04.2015
d.f. nr._ – Judecătoria Ploiești
J.f. I. M. C.
| ← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 1124/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1599/2015.... → |
|---|
