Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2656/2015. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 2656/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 14465/200/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 2656

Ședința publică din data de 08.09.2015

PREȘEDINTE - A. G. H.

JUDECĂTOR - N. C.

GREFIER - M. Ș.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta – creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, CUI_, cu sediul în București, . 76, CP 87, nr. 401 A, Sector 6, împotriva încheierii din data de 25.08.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul – debitor A. M., CNP_, domiciliat în Ploiești, Șoseaua Vestului nr. 11, ., . și intimatul - petent BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC A. A., C. RO_, cu sediul în B., Piața Daciei ..

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este îndeplinită.

Cerere timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei, conform O.P. nr. 717/30.09.2015, anulată și atașată la dosarul cauzei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, precum și că intimata debitoare nu a formulat întâmpinare, după care:

Tribunalul, în baza art.131 C.pr.civ., stabilește că este competent general, material și teritorial să judece pricina, conform art.95 C.pr.civ. și, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, în baza art.394 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra fondului apelului.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ / 2014, la data de 18.07.2014, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. A. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/16.08.2011, la solicitarea creditoarei C.N.A.D.N.R. S.A. - Direcția Generala de Drumuri și Poduri, privind pe debitorul A. M..

Prin sentința civilă nr._/23.07.2014, Judecătoria B. a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Ploiești pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat sub nr._ .

Prin încheierea de ședință pronunțată de Judecătoria Ploiești la data de 25.08.2014, a fost respinsă cererea formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. A., ca neîntemeiată, reținându-se că, în conformitate cu art.632 C.pr.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu care poate fi reprezentat de o hotărâre judecătorească executorie, o hotărâre judecătorească definitivă, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.

Totodată, potrivit art.662 alin.1 C.pr.civ., executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă.

Conform art.37 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul - verbal de constatare și sancționare a contravenție, neatacat în termenul prevăzut de art.31 constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Art.31 alin.1 din același act normativ prevede că împotriva procesului - verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Totodată, conform art.27 din O.G. nr. 2/2001, comunicarea procesului - verbal de constatare a contravenției și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces - verbal semnat de cel puțin un martor.

În ceea ce privește modalitate de comunicare a procesului - verbal, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.10 din 10 iunie 2013 dată în recurs în interesul legii (publicată Monitorul Oficial, Partea I, nr.450 din_ ), a statuat cu valoarea de principiu că modalitatea de comunicare a procesului - verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

Interpretând coroborat prevederile legale de mai sus rezultă că procesul - verbal de constare a contravenției este titlu executoriu doar dacă se dovedește comunicarea acestuia, în principal prin poștă, și doar în subsidiar prin afișare.

În cauză, din examinarea înscrisurilor existente la dosarul cauzei rezultă că solicitarea de încuviințare a executării silite privește procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/16.08.2011, proces - verbal care a fost comunicat numai prin afișare în prezența unui martor.

Instanța de fond a reținut că, la dosarul cauzei, nu au fost depuse dovezi care să ateste încunoștințarea debitorului, în prealabil, prin poștă cu confirmare de primire, astfel că apreciază că procedura de comunicare a actului administrativ sancționator nu respectă condițiile prevăzute de lege, așa cum au fost expuse anterior.

Situația unei nelegale comunicări echivalează, din punct de vedere juridic, cu lipsa acestuia, intervalul de 15 zile neputând fi calculat decât în raport cu data la care procesul verbal a fost adus la cunoștința destinatarului cu respectarea dispozițiilor legale.

Întrucât, însuși momentul de început al curgerii termenului este afectat de nelegala comunicare a procesului verbal de contravenție, nici sancționarea pasivității în materie procedurală, respectiv decăderea contravenientului din dreptul de a contesta faptele imputate, nu operează.

Astfel, nu se poate reține că procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/16.08.2011 este definitiv și că a dobândit caracterul de titlu executoriu, condiție necesară pentru admiterea cererii de încuviințare a executării silite.

Împotriva acestei încheieri de ședință, în termen legal, a declarat apel creditoarea C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a încheierii apelate și încuviințarea executării silite a procesului - verbal de constatare a contravenției . nr._/16.08. 2011.

În motivarea cererii de apel, creditoarea a învederat că potrivit prevederilor art.27 din O.G. nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare, „Comunicarea procesului - verbal și a înștiințării de plata se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează . semnat de cel puțin un martor”, fiind la latitudinea expeditorului (emitentul documentului) modalitatea de comunicare, aceasta fiind alternativa și nu subsidiară, astfel cum a reținut instanța.

În speță, comunicarea procesului - verbal de constatare a contravenției a fost consemnată în procesul - verbal de afișare, semnat de reprezentantul C.N.A.D.N.R. și un martor.

Astfel, învederăm faptul că emiterea și comunicarea procesului - verbal de contravenție în cauză a fost efectuat in termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art.13 coroborat cu art.14 din O.G. nr.2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, procesul - verbal de contravenție în cauză a fost emis în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.

Astfel, nu se poate susține faptul ca procedura de comunicare a procesului - verbal de contravenție a fost viciată sau că debitorului i-au fost lezate drepturile procesuale.

Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001, cu modificările si completările ulterioare, împotriva procesului - verbal de constatare a contravenției se poate face plângere in termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Or, debitorul nici nu a formulat plângere împotriva procesului - verbal de contravenție și nici nu a achitat de bună voie obligația stabilita prin procesul - verbal de contravenție ca și sancțiune aplicată pentru fapta săvârșită.

În acest sens, conform art.37 din O.G. nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare, procesul - verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecință a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat C.N.A.D.N.R. S.A., în calitate de administrator al rețelei de drumuri naționale și autostrăzi, astfel cum este statuat de dispozițiile O.U.G. nr.84/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiată pe dreptul C.N.A.D.N.R. S.A. de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită săvârșită de utilizator și, în consecință, și recuperarea creanțelor aferente.

Aceste considerente sunt susținute și de dispozițiile generale și obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale a României nr.57/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.8 alin.3 din O.G. nr.15/2002.

Prin urmare, reiese fără echivoc faptul că, în speță, este vorba de o creanță de drept comun (adică tariful de despăgubire), creanța care îndeplinește condițiile prevăzute de art.662 C.pr.civ.

Aceasta creanță este supusă regulilor de procedură civilă, iar în caz de neexecutare de bunăvoie din partea debitorului, se execută la cererea creditorului de către executorul judecătoresc.

Astfel, creditoarea a învederat că instanța de fond trebuia să facă aplicabilitatea dispozițiilor art.638 C.pr.civ. rap. la art.640 C.pr.civ. și la art.37 din O.G. nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare, și să constate faptul ca procesul - verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

De asemenea, instanța de fond în baza considerentele arătate, trebuia să constate faptul că, în speță, creanța este certă, lichidă și exigibilă, întrunind cerințele art.662 alin.1 - 3 C.pr.civ.

Mai mult decât atât, procedura de încuviințare a executării silite fiind o procedură necontencioasă, judecătorul fondului realizează o cercetare formală și limitată („pipăie fondul”) la verificarea îndeplinirii condițiilor înscrisului de a fi titlu executoriu, orice alt aspect care ar putea da naștere unor apărări pe excepție și pe fond, cum ar fi nelegalitatea actului, neînceperea curgerii termenului de a ataca titlu ori prescrierea dreptului de a cere executarea silită ca urmare a nerespectării dispozițiilor privind comunicarea actului, aceste aspecte fiind posibil a fi verificate pe calea contestației la executare.

Potrivit art.665 alin.5 C.pr.civ., încuviințarea executării silite poate fi respinsa numai daca hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie potrivit legii titlu executoriu.

De asemenea, creditoarea a învederat că instanța de fond, în temeiul art. 252 C.pr.civ. privind obligativitatea cunoașterii din oficiu a dreptului în vigoare în România, în momentul pronunțării și deliberării asupra încuviințării executării silite avea obligația să respectate dispozițiilor art.5 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind codul de procedură civilă care stabilesc „Dispozițiile Codului de Procedură Civilă privitoare la titlurile executorii se aplică și hotărârilor judecătorești sau altor înscrisuri pronunțate ori, după caz, întocmite înainte de . Codului de Procedură Civilă, care pot fi puse în executare chiar daca nu au fost investite cu formulă executorie”.

Totodată, potrivit art.665 alin.2 C.pr.civ. încuviințarea executării silite se face fără citarea pârtilor, tocmai pentru faptul ca procedura încuviințării executării silite este o procedura necontencioasă, legiuitorul reglementând clar acest aspect.

Prin urmare, în această fază, instanța de executare are numai obligația de a verifica dacă procesul - verbal de contravenție a fost adus la cunoștința contravenientului, nu și modalitatea de comunicare a acestuia.

În acest sens, în procedura necontencioasă a încuviințării executării silite, nu se impune ca instanța de executare să facă distincțiile la care trimite Decizia nr.10/2013 a I.C.C.J., întrucât numai partea interesata poate invoca neregularitățile procedurale legate de modalitatea de comunicare a procesului - verbal de contravenție, în măsura în care dovedește o vătămare în drepturile sale recunoscute de lege, ci nu instanța investită cu o cerere de încuviințare silită.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.665 alin.6 C.pr.civ., art.466 și urm. C.pr.civ., precum și dispozițiile legale cuprinse în motivarea cererii de apel.

În dovedirea cererii de apel, a fost depusă jurisprudență în materia soluționării cererilor de încuviințare a executării silite.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub același număr unic de dosar, la data de 10.08.2015, această cale de atac fiind soluționată cu citarea legală a părților, fără ca intimatul să se fi prezentat la termenul de judecată și fără să fi depus întâmpinare.

Examinând încheierea apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și dispozițiile legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Prin procesul - verbal de constatare a contravenției . n._/ 16.08.2011, intimatul a fost sancționat cu amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.1 din O.G. nr.15/2002, întrucât a circulat pe drumul public fără a deține rovinietă valabilă, stabilindu-se în sarcina sa și obligația de a achita tariful de despăgubire în valoare de 28 Euro.

Acest proces - verbal de contravenție a fost comunicat contravenientului, prin afișare la domiciliul său, la data de 30.08.2011, conform procesului - verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare existent la f.6 – dos. fond, fără a se fi făcut dovada formulării plângerii contravenționale în termenul legal.

Potrivit art.27 din O.G. nr.2/2001, comunicarea procesului - verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, iar operațiunea de comunicare se consemnează într-un proces - verbal semnat de cel puțin un martor.

Prin dispozițiile art.37 din același act normativ se statuează că procesul - verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Conform art.632 C.pr.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, adică în temeiul hotărârilor judecătorești executorii, definitive, precum și a oricăror alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare, executarea silită neputând avea loc decât în baza unei creanțe certe, lichide și exigibile potrivit art.662 C.pr.civ.

Astfel cum statuează art.665 alin.5 C.pr.civ., instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă:

 cererea de încuviințare a executării silite este de competența altui organ de executare decât cel sesizat;

 hotărârea sau, după caz, înscrisul, nu constituie titlu executoriu, potrivit legii;

 înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege;

 creanța nu este certă, lichidă și exigibilă;

 debitorul se bucură de imunitate de executare;

 titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită;

 există alte impedimente prevăzute de lege.

În mod indubitabil, intervenția instanței de executare în cadrul procedurii de încuviințare a executării silite se limitează la verificări formale ale titlului executoriu, în sensul de a stabili dacă procesul - verbal adus la cunoștința contravenientului - debitor a fost sau nu atacat în termenul prevăzut de lege, indiferent de modalitatea în care s-a realizat comunicarea acestuia.

Orice alte aspecte legate de nelegalitatea procesului - verbal, neînceperea curgerii termenului de formulare a plângerii ori prescripția dreptului de a cere executarea silită, pot fi invocate de către partea interesată pe calea contestației la executare silită.

În cauză, prima instanță a apreciat, în mod nejustificat, că procesul - verbal de contravenție . nr._/16.08.2011 întocmit de C.N.A.D.N.R. S.A. nu constituie titlu executoriu, în sensul art.37 din O.G. nr.2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, atât timp cât, din punct de vedere formal, s-a făcut dovada comunicării către contravenient, prin afișare la domiciliul său.

În cadrul prezentului demers procesual, instanța nu era si nu este abilitată să verifice, din oficiu, dacă respectiva comunicare s-a realizat în condiții de legalitate, un asemenea aspect putând fi valorificat doar de partea interesată în modalitatea arătată anterior, adică pe calea contestației la executare, motiv pentru care statuările (obligatorii, e drept) din decizia nr.10/10.06.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, nu-și găsesc aplicabilitate în procedura de încuviințare a executării silite.

Pentru toate rațiunile expuse, apreciind că instanța de fond a aplicat greșit legea la situația de fapt dedusă judecății, în temeiul art.480 alin.2 cu aplicarea art.665 alin.5 C.pr.civ., tribunalul va admite apelul și va schimba în tot încheierea apelată în sensul admiterii cererii formulate de apelanta - creditoare și încuviințării executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/16.08.2011, în ceea ce privește tariful de despăgubire.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta – creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, CUI_, cu sediul în București, . 76, CP 87, nr. 401 A, Sector 6, împotriva încheierii din data de 25.08.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul – debitor A. M., CNP_, domiciliat în Ploiești, Șoseaua Vestului nr. 11, ., . și intimatul - petent BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC A. A., C. RO_, cu sediul în B., Piața Daciei ., . și, în consecință:

Schimbă în tot încheierea apelată, în sensul că admite cererea.

Încuviințează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/16.08.2011 în ceea ce privește tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.09.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A. G. H. N. C.

GREFIER,

M. Ș.

Operator de date cu caracter personal nr. 5595

Red. H.A.G./ Tehnored. A.L.E.

4 ex. – 10.09.2015

d.f.nr._ – Judecătoria Ploiești

J.f. Șimon R. - O.

„NOI, PREȘEDINTELE ROMÂNIEI,

Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu – procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/16.08.2011 emis de creditoarea C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – C.N.A.D.N.R. - PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI împotriva debitorului A. M., pentru care s-a pronunțat prezenta decizie de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru aducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii”.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. G. H.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2656/2015. Tribunalul PRAHOVA