Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 955/2015. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 955/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 955/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.955

Ședința publică din data de 10.03.2015

PREȘEDINTE - N. C.

JUDECĂTOR - A. G. H.

GREFIER - M. Ș.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta – creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, CUI_, cu sediul în București, . 76, CP 87, nr. 401 A, Sector 6, împotriva încheierii din data de 04.06.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul – debitor VATE I., CNP_, domiciliat în ., CP_, jud. Dâmbovița și intimata – petentă SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ A EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI „P. ȘI M.”, RO30173615, cu sediul în Ploiești, .. 11, ..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul - debitor personal, lipsind celelalte părți. Procedura de citare este îndeplinită.

Cerere timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei, conform O.P. nr. 6141/17.10.2014, anulată și atașată la dosarul cauzei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, precum și că intimatul debitor a depus la dosar, prin intermediul compartimentului registratură, întâmpinare, după care:

Tribunalul, în baza art.131 C.pr.civ., stabilește că este competent general, material și teritorial să judece pricina, conform art.95 C.pr.civ.

Totodată, instanța ia act că intimatul - debitor a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat.

Intimatul - debitor, având cuvântul, arată că nu are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.

Tribunalul, constatând că nu sunt alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, deschide dezbaterile asupra fondului apelului.

Intimatul - debitor, având cuvântul în dezbateri, solicită respingerea apelului ca nefondat.

Tribunalul, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, în baza art. 394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra fondului apelului.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ / 2014, la data de 19.05.2014, petenta Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești P. și M. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul - verbal de constatare a contravenției . 11 nr._ din 03.06.2011, la solicitarea creditoarei C.N.A.D.N.R. S.A. - Direcția Generală de Drumuri și Poduri, privind pe debitorul Vate I..

Prin încheierea de ședință pronunțată de Judecătoria Ploiești la data de 04.06.2014, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de petenta Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești P. și M., reținându-se că, în conformitate cu art.632 C.pr.civ., executarea silită se poate efectua numai în baza unui titlu executoriu, art.665 alin.5 C.pr.civ., stabilind că instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: pct.1 – înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu.

Potrivit art.37 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare, prevăzut la art.31, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Prin decizia nr.10 pronunțată la data de 10.06.2013 în soluționarea unui recurs în interesul legii (a se vedea Monitorul Oficial, Partea I nr. 450 din_ ) Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu caracter de principiu că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, prevăzută de art. 27 din OG nr. 2/2001, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

În speță, instanța de fond a reținut că, din examinarea înscrisurilor existente la dosarul cauzei, rezultă că solicitarea de încuviințare a executării silite privește procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._ din 03.06.2011 întocmit de C.N.A.D.N.R. – S.A., a cărui transmitere către presupusul contravenient a fost efectuată direct prin afișare la sediul acestuia în prezența unui martor asistent (fila 6 dosar fond).

Față de considerentele anterior expuse, în lipsa unor dovezi care să ateste încunoștințarea debitorului, în prealabil, prin serviciul poștal, cu confirmare de primire, instanța de fond a constatat că procedura de comunicare a actului administrativ sancționator este nelegal îndeplinită.

Or, situația unei nelegale comunicări echivalează, din punct de vedere juridic, cu lipsa acesteia, intervalul imperativ de 15 zile neputând fi calculat decât în raport de data la care procesul-verbal a fost adus la cunoștința destinatarului cu respectarea dispozițiilor legale.

În consecință, de vreme ce însuși momentul de început al curgerii termenului este afectat de nelegala comunicare a procesului-verbal de contravenție, nici sancțiunea pasivității în materie procedurală, respectiv decăderea contravenientului din dreptul de a contesta faptele imputate, nu operează.

Într-un atare caz, prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal de sancționare a faptelor contravenționale poate fi oricând răsturnată de către debitor pe calea formulării unei plângeri contravenționale în fața instanței, fiind pusă sub semnul întrebării nu doar a exigibilitatea creanței pretinse ci însăși existența acesteia în patrimoniul creditoarei.

În consecință, constatând că procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._ din 03.06.2011 întocmit de C.N.A.D.N.R. – S.A., a cărui transmitere către presupusul contravenient a fost efectuată direct prin afișare la sediul acestuia, nu prezintă caracter de titlu executoriu, în sensul art.37 din O.G. nr.2/2001 și nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de titluri executorii stabilite în capitolul II, titlul I din Cartea a V- a din Codul de procedură civilă, judecătorul fondului a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri de ședință, în termen legal, a declarat apel creditoarea C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a încheierii apelate și încuviințarea executării silite a procesului - verbal de constatare a contravenției . nr._ din 03.06. 2011.

În motivarea cererii de apel, creditoarea a învederat că, în fapt, prin cererea adresată Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești P. și M., s-a solicitat înregistrarea și deschiderea dosarului de executare silită împotriva debitorului Vate I., întrucât nu și-a executat de bunăvoie obligațiile stabilite prin titlul executoriu, respectiv procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._ din 03.06.2011.

În urma solicitării creditoarei, executorul judecătoresc a admis cererea, a dispus înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de executare silită, apreciind că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru declanșarea executării silite împotriva debitoarei.

De asemenea, executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu.

Prin încheierea atacată, instanța de executare a respins, în mod netemeinic și nelegal, cererea de încuviințare a executării silite, motivând că procedura de comunicare a titlului executoriu, „prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire", în conformitate cu prevederile O.G. nr.2/2001 și că procesul - verbal în cauză nu prezintă caracterul de titlu executoriu, în sensul dispozițiilor art.37 din O.G. nr. 2/2001.

În acest sens, creditoarea a învederat instanței de apel faptul că, potrivit prevederilor art.27 din O.G. nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare „Comunicarea procesului - verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.”

Mai mult decât atât, apelanta - creditoare arată că, potrivit doctrinei de specialitate, contravenția continuă poate fi definită ca fiind acea formă a unității naturale contravenționale care constă în prelungirea în timp în chip natural a elementului material al laturii obiective (acțiune sau inacțiune) si a procesului de producere a rezultatului, pana la un moment viitor al consumării, când activitatea contravenționala este oprita datorita unei energii contrare celei care a declanșat activitatea.

Epuizarea contravenției continue este dată de momentul intervenției unei forte contrare care poate avea ca sursa fie voința făptuitorului însuși, fie intervenția autorității, fie intervenția altei persoane.

Contravenția continuă este reglementată de dispozițiile art.13 alin.2 din O.G. nr.2/2001, cu modificările si completările ulterioare, ce definesc acest tip de contravenție ca fiind situația in care încălcarea obligației legale durează in timp, si anume, actul de executare se prelungește in timp, in baza aceleași rezoluții contravenționale.

In opinia apelantei - creditoare, instituția contravenției continue are o importanta relevantă in incidența cu alte instituții de drept, iar legea contravențională aplicabilă in timp va fi legea in vigoare din momentul epuizării acesteia, moment de la care se calculează si termenul de prescripție a răspunderii contravenționale.

In acest sens, arată că, prin Decizia nr.2570/18.04.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, Secția Penala s-a statuat faptul ca "în cazul în care în timpul duratei unei infracțiuni continue se adopta mai multe legi penale, fapta se încadrează potrivit legii in vigoare la data când activitatea infracționala s-a încheiat, iar nu potrivit legii sub imperiul căreia a început si a durat o perioada de timp."

Potrivit dispozițiilor art.8 alin.1 din O.G. nr.15/2002, cu modificările si completările ulterioare, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabila constituie contravenție continua si se sancționează cu amenda.

Prin urmare, arată apelanta creditoare, momentul aplicării sancțiunii contravenționale prin emiterea procesului - verbal de contravenție reprezintă momentul in care contravenția continua se epuizează ca urmare a intervenției unei autorități, respectiv C.N.A.D.N.R. S.A. prin agenții constatatori.

Având in vedere faptul ca, în speță, momentul epuizării contravenției continue îl reprezintă anul 2011, învederează instanței de judecată faptul ca aplicarea dispozițiilor art.27 din O.G. nr.2/2001, cu modificările si completările ulterioare, înainte de apariția Deciziei nr.10/2013 pronunțata de I.C.C.J., prevedea ca modalitatea de comunicare a procesului - verbal de constatare a contravenției era la latitudinea expeditorului (emitentul documentului), aceasta fiind alternativa si nu subsidiara.

Datorită faptului că fapta de a circula fără a deține rovinieta valabila constituie contravenție continua, astfel cum este definita si reglementata de O.G. nr.15/2002, precum si că legea contravenționala aplicabilă în timp va fi legea in vigoare din momentul epuizării acesteia, apelanta consideră că, în mod evident, în speță, este vorba despre o excepție de la principiul retroactivității legii contravenționale.

Emiterea și comunicarea procesului - verbal de contravenție în cauză au fost efectuate în termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art.13 coroborat cu art.14 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, creditoarea a solicitat instanței de apel să constate faptul că procesul - verbal de contravenție în cauză a fost emis în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.

Apelanta creditoare apreciază că, nu se poate susține faptul că procedura de comunicare a procesului - verbal de contravenție a fost viciată sau că debitorul i-au fost lezate drepturile procesuale.

Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare, împotriva procesului - verbal de constatare a contravenției se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Or, debitorul nici nu a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție și nici nu a achitat de bunăvoie obligația stabilită prin procesul - verbal de contravenție ca și sancțiune aplicată pentru fapta săvârșită.

În acest sens, conform art.37 din O.G. nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare, procesul - verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

De asemenea, apelanta-creditoare a solicitat instanței de control judiciar să constate faptul că, în cuprinsul procesului - verbal de constatare a contravenției în cauză este identificată creanța supusă executării silite și că această creanță îndeplinește toate condițiile cerute de lege de a fi certă, lichidă și exigibilă.

Prin Ordonanța Guvernului nr.15/2002, cu modificările și completările ulterioare (forma legală în vigoare până la apariția Legii nr.144/2012), legiuitorul român a apreciat necesar să instituie obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români și străini, pentru vehiculele înmatriculate.

Distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege, astfel cum a fost în vigoare la data emiterii procesului-verbal de constatare a contravenției generat și semnat electronic, conform dispozițiilor Legii nr.455/2001 și ale H.G. nr.1259/2001, respectiv până în luna iulie 2012, prevedea în sarcina contravenientului reținerea și obligația de a achita cu titlu de despăgubire o anumită sumă de bani, în funcție de tipul de vehicul care a fost folosit fără a deține rovinieta valabilă.

Obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecință a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului, ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri, fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat C.N.A.D.N.R. S.A., în calitate de administrator al rețelei de drumuri naționale și autostrăzi, astfel cum este statuat de dispozițiile O.U.G. nr.84/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiată pe dreptul C.N.A.D.N.R. S.A. de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită săvârșită de utilizator și, în consecință, și recuperarea creanțelor aferente.

Aceste considerente sunt susținute și de dispozițiile generale și obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale a României nr.57/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.8 alin.3 din O.G. nr.15/2002.

Potrivit susținerilor apelantei - creditoare, reiese fără echivoc faptul că, în speță, este vorba de o creanță de drept comun (adică tariful de despăgubire), creanță care îndeplinește condițiile prevăzute de art.662 C.pr.civ.

Această creanță este supusă regulilor de procedură civilă, iar, în caz de neexecutare de bunăvoie din partea debitorului, se execută la cererea creditorului de către executorul judecătoresc.

Astfel, instanța de fond trebuia să facă aplicabilitatea dispozițiilor art.638 C.pr.civ. raportat la art.640 C.pr.civ. și la art.37 din O.G. nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare, și să constate faptul că procesul - verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

De asemenea, apelanta - creditoare a susținut că instanța de fond, în baza considerentele sus-menționate, trebuia să constate faptul că respectiva creanță este certă, lichidă și exigibilă, întrunind cerințele art.662 alin.1 - 3 C.pr.civ.

Mai mult decât atât, procedura de încuviințare a executării silite fiind o procedură necontencioasă, judecătorul fondului realizează o cercetare formală și limitată („pipăie fondul”) la verificarea îndeplinirii condițiilor înscrisului de a fi titlu executoriu, orice alt aspect care ar putea da naștere unor apărări pe excepție și pe fond, cum ar fi nelegalitatea actului, neînceperea curgerii termenului de a ataca titlul ori prescrierea dreptului de a cere executarea silită, ca urmare a nerespectării dispozițiilor privind comunicarea actului, aceste aspecte fiind posibil a fi verificate pe calea contestației la executare.

Potrivit art.665 alin.5 C.pr.civ., încuviințarea executării silite poate fi respinsă numai dacă hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu.

De asemenea, apelanta-creditoare a arătat că instanța de fond, în temeiul art.252 C.pr.civ. privind obligativitatea cunoașterii din oficiu a dreptului în vigoare în România, în momentul pronunțării și deliberării asupra încuviințării executării silite „avea obligația să respecte dispozițiile art.5 din Legea nr.76/ 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă care stabilesc: „Dispozițiile Codului de Procedura Civilă privitoare la titlurile executorii se aplică și hotărârilor judecătorești sau altor înscrisuri pronunțate ori, după caz, întocmite înainte de . Codului de Procedură Civilă, care pot fi puse în executare chiar dacă nu au fost investite cu formulă executorie."

Totodată, apelanta - creditoare a învederat instanței de apel faptul că, potrivit art.665 alin.2 C.pr.civ., încuviințarea executării silite se face fără citarea părților, tocmai pentru faptul că procedura încuviințării executării silite este o procedură necontencioasă, legiuitorul reglementând clar acest aspect.

Prin urmare, în această fază, instanța de executare are numai obligația de a verifica dacă procesul - verbal de contravenție a fost adus la cunoștința contravenientului, nu și modalitatea de comunicare a acestuia.

În acest sens, în procedura necontencioasă a încuviințării executării silite, nu se impune ca instanța de executare sa facă distincțiile la care trimite Decizia nr.10/2013 a I.C.C.J., întrucât numai partea interesată poate invoca neregularitățile procedurale legate de modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție, în măsura în care dovedește o vătămare în drepturile sale recunoscute de lege, ci nu instanța investită cu o cerere de încuviințare silită.

De asemenea, apelanta – creditoare a solicitat să se constate faptul că Deciziile pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție dobândesc valoare obligatorie de la data publicării, acestea având valoare egala cu cea a legii cu caracter interpretativ.

Prin urmare, apelanta – creditoare a susținut că aplicarea Deciziei nr.10/ 2013 a I.C.C.J. în speța de față, deci pentru o situație anterioara momentului pronunțării, ar fi echivalenta cu a da caracter retroactiv unei dispoziții legale.

Or, apelanta – creditoare a susținut că norma privitoare la comunicarea unui act procedural nu are un conținut de drept material, ci constituie o dispoziție procedurala căreia nu i se aplica principiul legii contravenționale mai favorabile, ci cel al aplicării imediate a normei procedurale.

Prin urmare, apelanta – creditoare a solicitat să se constate faptul că procedura de comunicare a titlului executoriu în cauză s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale in vigoare la momentul respectiv.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.665 alin.6 NCPC, art.466 și urm. NCPC, precum și dispozițiile legale cuprinse în motivarea cererii de apel.

În dovedirea cererii de apel, a fost depusă jurisprudență în acest sens, respectiv decizia civilă nr. 667A/23.05.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a – II - a Civilă, decizia civilă nr.22/22.01.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția a - II - a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, deciziile civile nr.496/16.07.2014 și nr.488/15.07.2014 pronunțate de Tribunalul Prahova – Secția I Civilă.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub același număr unic de dosar, la data de 30.01.2015, această cale de atac fiind soluționată cu citarea legală a părților.

La data de 03.03.2015, intimatul – debitor Vate I. a formulat, în temeiul art.482 C.pr.civ. rap. la art.205 C.pr.civ., întâmpinare prin care a solicitat „anularea hotărârii de executare” față de lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, invocând decizia nr.6/16.02.2015 a I.C.C.J. (f.38).

Examinând încheierea de ședință atacată, prin prisma motivelor de apel formulate de creditoare, dar și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul apreciază că aceste motive sunt fondate pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Prin procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/ 03.06.2011, intimatul - debitor Vate I. a fost sancționat cu amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.1 din O.G. nr. 15/2002, întrucât a circulat pe drumul public fără a deține rovinietă valabilă, stabilindu-se în sarcina sa si obligația de a achita tariful de despăgubire în valoare de 28 Euro.

Acest proces - verbal de contravenție a fost comunicat contravenientului, prin afișare la domiciliul său, la data de 17.06.2011, conform procesului - verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare existent la f.6 verso - dosar fond, fără a se fi făcut dovada formulării plângerii contravenționale în termenul legal.

Potrivit art.27 din O.G. nr.2/2001, comunicarea procesului - verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, iar operațiunea de comunicare se consemnează într-un proces - verbal semnat de cel puțin un martor.

Prin dispozițiile art.37 din același act normativ se statuează că procesul - verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Conform art.632 C.pr.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, adică în temeiul hotărârilor judecătorești executorii, definitive, precum și a oricăror alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare, executarea silită neputând avea loc decât în baza unei creanțe certe, lichide și exigibile potrivit art.662 C.pr.civ.

Astfel cum statuează art.665 alin.5 C.pr.civ., instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă:

 cererea de încuviințare a executării silite este de competența altui organ de executare decât cel sesizat;

 hotărârea sau, după caz, înscrisul, nu constituie titlu executoriu, potrivit legii;

 înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege;

 creanța nu este certă, lichidă și exigibilă;

 debitorul se bucură de imunitate de executare;

 titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită;

 există alte impedimente prevăzute de lege.

În mod indubitabil, intervenția instanței de executare în cadrul procedurii de încuviințare a executării silite se limitează la verificări formale ale titlului executoriu, în sensul de a stabili dacă procesul-verbal adus la cunoștința contravenientului-debitor a fost sau nu atacat în termenul prevăzut de lege, indiferent de modalitatea în care s-a realizat comunicarea acestuia.

Orice alte aspecte legate de nelegalitatea procesului-verbal, neînceperea curgerii termenului de formulare a plângerii ori prescripția dreptului de a cere executarea silită, pot fi invocate de către partea interesată pe calea contestației la executare silită.

În cauză, prima instanță a apreciat nejustificat că procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._ din 03.06.2011 întocmit de C.N.A.D.N.R. – S.A., nu constituie titlu executoriu, în sensul art.37 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, atât timp cât, din punct de vedere formal, s-a făcut dovada comunicării către contravenient, prin afișare la domiciliul său.

În cadrul prezentului demers procesual, instanța nu era și nu este abilitată să verifice, din oficiu, dacă respectiva comunicare s-a realizat în condiții de legalitate, un asemenea aspect putând fi valorificat doar de partea interesată în modalitatea arătată anterior, adică pe calea contestației la executare, motiv pentru care statuările (obligatorii, e drept) din decizia nr.10/10.06.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, nu-și găsesc aplicabilitate în procedura de încuviințare a executării silite.

În ceea ce privește decizia nr.6/16.05.2015 pronunțată de I.C.C.J. invocată de intimatul – debitor Vate I., decizie prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de Avocatul Poporului, se constată că aceasta se referă la „Procesele - verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) („Fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă”) din O.G. nr.15/ 2002 (M. Of. nr. 82 din 1 februarie 2002; cu modif. ult.) privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.424/2002 (M. Of. nr.468 din 1 iulie 2002; cu modificările și completările ulterioare), încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din respectivul act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”.

Decizia sus - menționată nu are incidență în faza încuviințării executării silite a unui titlu executoriu reprezentat de un proces - verbal de constatare și sancționare a contravenției împotriva căruia nici nu s-a formulat plângere, ci în procedura de contestare în fața instanței de judecată a actului sancționator, potrivit art.17 din O.G. nr.2/ 2001 care prevede că „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului - verbal. Nulitatea se constată și din oficiu”

Pentru toate rațiunile expuse, apreciind că instanța de fond a aplicat greșit legea la situația de fapt dedusă judecății, în temeiul art.480 alin.2 cu aplicarea art.665 alin.5 C.pr.civ., tribunalul va admite apelul și va schimba în tot încheierea apelată în sensul admiterii cererii formulate de apelanta-creditoare si încuviințării executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul - verbal de constatare a contravenției . 11 nr._ din 03.06.2011, în ceea ce privește tariful de despăgubire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta – creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, CUI_, cu sediul în București, . 76, CP 87, nr. 401 A, Sector 6, împotriva încheierii din data de 04.06.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul – debitor VATE I., CNP_, domiciliat în ., CP_, jud. Dâmbovița și intimata – petentă SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ A EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI „P. ȘI M.”, RO30173615, cu sediul în Ploiești, .. 11, ., jud. Prahova și, în consecință:

Schimbă în tot încheierea apelată, în sensul că admite cererea.

Încuviințează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de contravenție . 11 nr._ din 03.06.2011.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.03.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

N. C. A. G. H.

GREFIER

M. Ș.

Operator de date cu caracter personal nr. 5595

Red. A.G.H./tehnored. R.C..

4 ex. – 12 .03.2015

d.f.nr._ – Judecătoria Ploiești

j.f. T. M. M.

Noi, Președintele României,

Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu – procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._ din 03.06.2011 emis de creditoarea C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – C.N.A.D.N.R. - PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI împotriva debitorului VATE I., pentru care s-a pronunțat prezenta decizie de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru aducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii”.

PREȘEDINTE GREFIER

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 955/2015. Tribunalul PRAHOVA