Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 620/2015. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 620/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 19201/200/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVASECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.620

Ședința publică din data de 18.02.2015

Președinte: Ș. O.-C.

Judecător: P.-A. A.

Grefier: D. A.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta-creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, O.P. 76, C.P. 87, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului București sub nr. J_, CUI_, împotriva încheierii de ședință din data de 15.10.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-debitoare B. G. C., domiciliat în Ploiești, . G., nr.14, ., ., având CNP_.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul convențional al intimatei, avocat I. I. C., lipsind apelanta – creditoare.

Procedura de citare este îndeplinită.

Cerere timbrată cu taxă de timbru, în cuantum de 20,00 lei, conform OP nr. 7193/16.10.2014.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Tribunalul, în baza art. 131 și 95 cod proc. civilă, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece apelul, după care, în baza art. 479 alin 2 cod proc. civilă, încuviințează pentru apelanta-creditoare proba cu înscrisurile depuse la dosar, probă care a fost deja administrată.

Reprezentantul intimatei – debitoare învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Având cuvântul reprezentantul intimatei – debitoare solicită respingerea apelului și menținerea încheierii de ședință, ca legală și temeinică. Solicită instanței să constate că actele de procedură nu au fost legal îndeplinite.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului civil de față, constată:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ la data de 10.09.2014, petentul Biroul Executorului Judecătoresc (B.) A. A. a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitoare B. G. C., la cererea creditoarei CNADNR SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, în temeiul titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/26.09.2011, împotriva debitoarei ..

Prin sentința civilă nr._/17.09.2014 pronunțată de Judecătoria B. a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., invocată de instanță din oficiu și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii formulată de petentul B. A. A. în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 30.09.2014 sub același număr unic_ .

După administrarea probelor încuviințate părților, prin încheierea pronunțată de Judecătoria Ploiești la data de 15.10.2014, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul B. A. A..

Pentru a pronunța această încheiere de ședință, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 632 alin.(1) C.proc.civ. executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, care poate fi reprezentat de o hotărâre judecătorească executorie, o hotărâre judecătorească definitivă, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.

Instanța de fond a avut în vedere și dispozițiile art. 37 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției neatacat în termenul prevăzut de art. 31 din același act normativ, respectiv 15 zile de la comunicare, constituie titlu executoriu fără a fi îndeplinită o altă formalitate.

Prin Decizia nr. 10, pronunțată la data de 10.06.2013 în soluționarea unui recurs în interesul legii (M. Of. Partea I nr. 450 din data de 23.07.2013), prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu caracter de principiu că modalitatea de comunicare prin afișare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

În speță, din examinarea înscrisurilor existente la dosarul cauzei rezultă că solicitarea de încuviințare a executării silite privește procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/26.09.2011, întocmite de CNADNR SA, a cărui transmitere către presupusul contravenient a fost efectuată direct prin afișare la sediul acestuia în prezența unui martor asistent.

Față de considerentele anterior expuse, în lipsa unor dovezi care să ateste încunoștințarea debitorului, în prealabil, prin serviciul poștal, cu confirmare de primire, instanța de fond a constatat că procedura de comunicare a actului administrativ sancționator este nelegal îndeplinită.

Or, situația unei nelegale comunicări echivalează, din punct de vedere juridic, cu lipsa acesteia, intervalul imperativ de 15 zile neputând fi calculat decât în raport de data la care procesul-verbal a fost adus la cunoștința destinatarului cu respectarea dispozițiilor legale.

În consecință, de vreme ce însuși momentul de început al curgerii termenului este afectat de nelegala comunicare a procesului-verbal de contravenție, nici sancțiunea pasivității în materie procedurală, respectiv decăderea contravenientului din dreptul de a contesta faptele imputate, nu operează.

Într-un atare caz, prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal de sancționare a faptelor contravenționale poate fi oricând răsturnată de către debitor pe calea formulării unei plângeri contravenționale în fața instanței, fiind pusă sub semnul întrebării nu doar a exigibilitatea creanței pretinse ci însăși existența acesteia în patrimoniul creditoarei.

În consecință, constatând că prezentul procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/26.09.2011, întocmit de CNADNR SA, a cărui transmitere către presupusul contravenient a fost efectuată direct prin afișare la sediul acestuia, nu prezintă caracter de titlu executoriu, în sensul art. 37 din OG 2/2001 și nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de titluri executorii stabilite în capitolul II, titlul I din Cartea a V-a din Codul de procedură civilă, instanța de fond a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel creditoarea C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a încheierii apelate și încuviințarea executării silite a procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/26.09.2011.

În motivarea cererii de apel, creditoarea a învederat că prin încheierea atacată, instanța de executare a respins în mod netemeinic și nelegal cererea de încuviințare a executării silite, motivând ca procedura de comunicare a titlului executoriu, „prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiara comunicării prin posta, cu aviz de primire”, in conformitate cu prevederile OG 2/2001.

În acest sens, apelanta-creditoare a învederat instanței de apel faptul că, potrivit prevederilor art. 27 din OG 2/2001, cu modificările și completările ulterioare „Comunicarea procesului verbal și a înștiințării de plata se face prin posta, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează . semnat de cel puțin un martor”, fiind la latitudinea expeditorului (emitentul documentului) modalitatea de comunicare, aceasta fiind alternativa și nu subsidiară, așa cum a reținut instanța. În speță, comunicarea procesului verbal de constatare a contravenției a fost consemnata în procesul verbal de afișare, semnat de reprezentantul CNADNR și un martor.

Astfel, apelanta-creditoare a învederat faptul că emiterea și comunicarea procesului - verbal de contravenție in cauza a fost efectuat in termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare.

Prin urmare, apelanta-creditoare a solicitat instanței de apel să se constate faptul că procesul - verbal de contravenție în cauză a fost emis în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat in termen de o luna de la data aplicării sancțiunii

Prin urmare, apelanta-creditoare a menționat că nu se poate susține faptul că procedura de comunicare a procesului - verbal de contravenție a fost viciata sau ca debitorului i-au fost lezate drepturile procesuale.

Mai mult decât atât, apelanta-creditoare a susținut că potrivit dispozițiilor art. 31 alin.1 din OG 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, împotriva procesului - verbal de constatare a contravenției se poate face plângere in termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Or, apelanta-creditoare a susținut că debitoarea nici nu a formulat plângere împotriva procesului - verbal de contravenție si nici nu a achitat de buna voie obligația stabilita prin procesul - verbal de contravenție ca si sancțiune aplicata pentru fapta săvârșită.

În acest sens, apelanta-creditoare a susținut că potrivit art. 37 din OG 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, procesul - verbal neatacat in termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștința, precum si hotărârea judecătoreasca irevocabila prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

De asemenea, apelanta-creditoare a solicitat instanței de apel să constate faptul ca în cuprinsul procesului - verbal de constatare a contravenției în cauza este identificată creanța supusa executării silite si ca aceasta creanța îndeplinește toate condițiile cerute de lege de a fi certa, lichidă și exigibilă.

În acest sens, apelanta-creditoare a susținut că prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare, (forma legala in vigoare pana la apariția Legii 144/2012) legiuitorul roman a apreciat necesar sa instituie obligația plații unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor romani și străini, pentru vehiculele înmatriculate.

Or, apelanta-creditoare a susținut că distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege astfel cum a fost în vigoare la data emiterii procesului - verbal de constatare a contravenției generat și semnat electronic conform dispozițiilor Legii 455/2001 si ale HG 1259/2001, respectiv pana in luna iulie 2012, prevedea in sarcina contravenientului reținerea si obligația de a achita cu titlu de despăgubire o anumita suma de bani, în funcție de tipul de vehicul care a fost folosit fără a deține rovinieta valabila.

Mai mult, apelanta-creditoare a susținut că obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecința a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat CNADNR - SA in calitate de administrator al rețelei de drumuri naționale si autostrăzi astfel cum este statuat de dispozițiile OUG 84/2003, cu modificările si completările ulterioare.

Prin urmare, apelanta-creditoare a susținut că stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiată pe dreptul CNADNR - SA de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicita săvârșita de utilizator si in consecința și recuperarea creanțelor aferente.

De altfel, apelanta-creditoare a susținut că aceste considerente sunt susținute și de dispozițiile generale si obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale a României nr. 57/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. 3 din OG 15/2002.

Prin urmare, apelanta-creditoare a susținut că reiese fără echivoc faptul ca in speța este vorba de o creanța de drept comun (adică tariful de despăgubire), creanța care "îndeplinește condițiile prevăzute de art. 662 NCPC.

În acest sens, apelanta-creditoare a susținut că aceasta creanța este supusa regulilor de procedura civila, iar in caz de neexecutare de bunăvoie din partea debitorului, se executa la cererea creditorului de către executorul judecătoresc.

Astfel, apelanta-creditoare a susținut că instanța de fond trebuia sa facă aplicabilitatea dispozițiilor art. 638 NCPC raportat la art. 640 NCPC si la art. 37 din OG 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, si sa constate faptul ca procesul - verbal neatacat in termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștința, constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate.

De asemenea, apelanta-creditoare a susținut că instanța de fond în baza considerentele sus rubricate, trebuia sa constate faptul ca creanța este certa, lichida si exigibila, întrunind cerințele art. 662 alin. 1-3 NCPC.

Mai mult decât atât, apelanta-creditoare a susținut că procedura de încuviințare a executării silite fiind o procedura necontencioasa, judecătorul fondului realizează o cercetare formala si limitata („pipăie fondul”) la verificarea îndeplinirii condițiilor înscrisului de a fi titlu executoriu, orice alt aspect care ar putea da naștere unor apărări pe excepție si pe fond, cum ar fi nelegalitatea actului, neînceperea curgerii termenului de a ataca titlu ori prescrierea dreptului de a cere executarea silita ca urmare a nerespectării dispozițiilor privind comunicarea actului, aceste aspecte fiind posibil a fi verificate pe calea contestației la executare.

Astfel, apelanta-creditoare a susținut că potrivit art. 665 alin. 5 NCPC încuviințarea executării silite poate fi respinsa numai daca hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie potrivit legii titlu executoriu.

Totodată, apelanta-creditoare a susținut faptul că, potrivit art. 665 alin. 2 NCPC încuviințarea executării silite se face fără citarea pârtilor, tocmai pentru faptul că procedura încuviințării executării silite este o procedură necontencioasă, legiuitorul reglementând clar acest aspect.

Prin urmare, apelanta-creditoare a susținut că în această fază, instanța de executare are numai obligația de a verifica daca procesul - verbal de contravenție a fost adus la cunoștința contravenientului, nu si modalitatea de comunicare a acestuia.

În acest sens, apelanta-creditoare a susținut că în procedura necontencioasa a încuviințării executării silite, nu se impune ca instanța de executare să facă distincțiile la care trimite Decizia nr. 10/2013 a ICCJ, întrucât numai partea interesată poate invoca neregularitățile procedurale legate de modalitatea de comunicare a procesului - verbal de contravenție, în măsura în care dovedește o vătămare in drepturile sale recunoscute de lege, ci nu instanța investita cu o cerere de încuviințare silită.

În drept, art. 665 alin. 6 NCPC, art. 466 și următoarele NCPC, precum și dispozițiile legale cuprinse în motivarea cererii de apel.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova la data de 12.01.2015 sub același număr unic_ .

Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.

Examinând încheierea de ședință atacată, prin prisma motivelor de apel formulate de creditoare, dar și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul apreciază că aceste motive sunt fondate pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/26.09.2011, intimatul a fost sancționat cu amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG 15/2002, întrucât a circulat pe drumul public fără a deține rovinietă valabilă, stabilindu-se în sarcina sa și obligația de a achita tariful de despăgubire în valoare de 28 de euro.

Acest proces-verbal de contravenție a fost comunicate contravenientului, prin afișare la domiciliul său, la data de 24.10.2011, conform procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare existent la fila 7 dosar fond, fără a se fi făcut dovada formulării plângerii contravenționale în termenul legal.

Potrivit art. 27 din OG 2/2001, comunicarea procesului verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, iar operațiunea de comunicare se consemnează într-un proces verbal semnat de cel puțin un martor,.

Prin dispozițiile art. 37 din același act normativ se statuează că procesul verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Conform art. 632 NCPC, executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, adică în temeiul hotărârilor judecătorești executorii, definitive, precum și a oricăror alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare, executarea silită neputând avea loc decât în baza unei creanțe certe, lichide și exigibile potrivit art. 662 NCPC.

Astfel cum statuează art. 665 alin. 5 NCPC, instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă:

  • cererea de încuviințare a executării silite este de competența altui organ de executare decât cel sesizat;
  • hotărârea sau, după caz, înscrisul, nu constituie titlu executoriu, potrivit legii;
  • înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege;
  • creanța nu este certă, lichidă și exigibilă;
  • debitorul se bucură de imunitate de executare;
  • titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită;
  • există alte impedimente prevăzute de lege.

În mod indubitabil, intervenția instanței de executare în cadrul procedurii de încuviințare a executării silite se limitează la verificări formale ale titlului executoriu, în sensul de a stabili dacă procesul-verbal adus la cunoștința contravenientului-debitor a fost sau nu atacat în termenul prevăzut de lege, indiferent de modalitatea în care s-a realizat comunicarea acestuia.

Orice alte aspecte legate de nelegalitatea procesului-verbal, neînceperea curgerii termenului de formulare a plângerii ori prescripția dreptului de a cere executarea silită, pot fi invocate de către partea interesată pe calea contestației la executare silită.

În cauză, prima instanță a apreciat nejustificat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/26.09.2011, întocmit de CNADNR SA, nu constituie titlu executoriu, în sensul art. 37 din OG 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, atât timp cât, din punct de vedere formal, s-a făcut dovada comunicării către contravenient, prin afișare la domiciliul său.

În cadrul prezentului demers procesual, instanța nu era și nu este abilitată să verifice, din oficiu, dacă respectiva comunicare s-a realizat în condiții de legalitate, un asemenea aspect putând fi valorificat doar de partea interesată în modalitatea arătată anterior, adică pe calea contestației la executare, motiv pentru care statuările (obligatorii, de altfel) din Decizia nr. 10/10.06.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, nu-și găsesc aplicabilitate în procedura de încuviințare a executării silite.

În raport de toate aceste considerente, apreciind că instanța de fond a aplicat greșit legea la situația de fapt dedusă judecății, în temeiul art. 480 alin. 2 cu aplicarea art. 665 alin. 5 NCPC, tribunalul va admite apelul și va schimba în tot încheierea atacată în sensul admiterii cererii formulate de apelanta-creditoare și încuviințării executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/26.09.2011, emis de apelanta-creditoare, în ceea ce privește tariful de despăgubire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta-creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, O.P. 76, C.P. 87, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului București sub nr. J_, CUI_, împotriva încheierii de ședință din data de 15.10.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-debitoare B. G. C., domiciliat în Ploiești, . G., nr.14, ., ., având CNP_ și, în consecință:

Schimbă în tot încheierea atacată în sensul că admite cererea și dispune încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/26.09.2011 emis de apelanta-creditoare, în ceea ce privește tariful de despăgubire.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.02.2015.

Președinte, Judecător,

Ș. O.-CorneliuPavel-A. A.

Grefier

D. A.

Red. O.C.Ș.

4 ex/04.03.15

d. f. nr._ /281 Judecătoria Ploiești

j. f. M. R.

Operator de date cu caracter personal nr. 5595

„Noi, Președintele României,

Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/26.09.2011 emise de creditoarea C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – CNADNR - prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București împotriva debitoarei B. G. C., pentru care s-a pronunțat prezenta decizie de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru aducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii”.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 620/2015. Tribunalul PRAHOVA